Daune materiale si morale, pentru eroare judiciara.

Obligatii izvorand din cauzarea de prejudicii. Raspunderea statului pentru erori penale judiciare. Daune materiale si morale.

C. pr.pen.: art. 504 si urmat.

Scopul art. 504 C.pr.pen. este acela de a materializa principiul constitutional potrivit caruia statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale si de a permite repararea prejudiciilor cauzate atat prin condamnarea pe nedrept, cat si prin nelegala privare sau restrangere de libertate din cursul procesului penal. Astfel legea interna este in concordanta cu prevederile art.5, paragraful 5, din Conventia Europeana a Dreptului Omului.



La martie 2004 reclamantul D.C.C. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice pentru a fi obligat la plata sumelor de :
-1.435.644.962,63 ROL cu titlu de daune materiale, plus 40% din aceasta suma cu titlu de impozit pe venit, ambele actualizate in raport cu rata oficiala a inflatiei pana la achitarea lor integrala;
-1.200.000.000 ROL cu titlu de daune morale, actualizata, de asemenea, in raport cu rata inflatiei.
Motivand actiunea, reclamantul a sustinut, in esenta, ca daunele cerute reprezinta reparatia prejudiciului cauzat printr-un proces penal pornit impotriva sa si incetat ulterior, in cadrul caruia a fost supus unei perchezitii si arestului preventiv.
Actiunea civila aratata a fost respinsa ca inadmisibila prin sentinta civila nr.893 din 15 iulie 2004 pronuntata de Tribunalul Constanta, sectia civila, iar apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr.673/C din 8 iunie 2005 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, sectia civila.
Ca situatie de fapt instantele au retinut ca reclamantul a fost trimis in judecata penala fiind acuzat de savarsirea infractiunii prevazute de art.19 teza a II din Legea nr.51/1991, ca in perioada 11 martie 1998 – 10 aprilie 1998 a fost arestat preventiv, ca procesul penal a parcurs mai multe grade de jurisdictie, pe parcursul carora a fost schimbata incadrarea juridica a faptei imputate reclamantului in infractiunea prevazuta de art.195 din Codul penal, si s-a finalizat prin incetare la data de 10 septembrie 2003 ca urmare a lipsei plangerii prealabile a partii vatamate C.C.E, fara ca prin hotararea de incetare a procesului penal instanta sa fi dispus revocarea masurii privative de libertate.
In raport cu starea de fapt retinuta, instantele au statuat in drept ca dispozitiile art.504 alin.2 Cod procedura penala, invocate de reclamant ca temei al actiunii civile, nu sunt incidente cauzei, intrucat beneficiul daunelor materiale si morale reglementat prin acest text de lege este acordat numai in cazul in care incetarea procesului penal este dispusa pentru cauza prevazuta de art.10 alin.1 lit.j din Codul de procedura penala, iar nu atunci cand – asa cum este cazul reclamantului – s-a datorat lipsei plangerii prealabile a partii vatamate, caz de incetare a procesului penal in baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.f Cod procedura penala.
Reclamantul a declarat recurs atat impotriva deciziei pronuntata de instanta de apel, cat si impotriva incheierii interlocutorii din 6 mai 2005, prin care aceeasi instanta de apel a respins o exceptie invocata de reclamant.
Recursul este amplu dezvoltat, in esenta insa reclamantul combatand solutia de respingerea actiunii ca inadmisibila, sustinand admisibilitatea acesteia si cerand casarea hotararilor date in prima instanta si in apel.
Recursul este intemeiat.
Indiferent de modificarea in timp a continutului art.504 alin.2 Cod procedura penala examinat cronologic si restrictiv de catre instantele care s-au pronuntat in cauza de fata, scopul urmarit constant prin acest text de lege a fost si este acela de materializare a principiului constitutional potrivit caruia statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale.
Scopul legii este, asadar, de a permite repararea prejudiciilor cauzate atat prin condamnarea pe nedrept, cat si prin nelegala privare sau restrangere de libertate din cursul procesului penal finalizat fie prin achitarea inculpatului, fie prin incetarea procesului penal, numai astfel legea interna fiind in concordanta cu prevederile art.5, paragraful 5, din Conventia Europeana a Dreptului Omului, in conformitate cu care trebuie interpretate legile interne potrivit art.20 din Constitutie .
Prin prisma acestor considerente este admisibila actiunea reclamantului, solutiile contrare in cauza fiind date cu incalcarea esentiala a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, astfel ca, impunandu-se judecarea fondului pricinii in prima instanta, in temeiul dispozitiilor art.312 alin(1), (2) si (5) Cod procedura civila recursul de fata va fi admis, hotararile pronuntate vor fi casate, iar cauza va fi trimisa spre rejudecare la Tribunalul Constanta.
Efectul casarii hotararilor se extinde si asupra incheierii interlocutorii din 6 mai 2005, astfel ca recursul declarat impotriva acesteia a ramas fara obiect, urmand a fi respins ca atare.
In fine, urmare admiterii recursului pentru cele aratate, nu se mai impune cercetarea celorlalte cazuri de recurs invocate, care vor fi examinate de catre instanta de trimitere ca sustineri de fond in masura in care sunt utile judecatii.