Imposibilitatea invocarii incompatibilitatii judecatorului pe calea contestatiei in anulare pentru motivul prevazut de dispozitiile art. 317 alin. (1) pct. 2 din VCPC

Motivul de contestatie in anulare prevazut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. se refera strict la competenta instantelor judecatoresti asa cum este reglementata in Cartea I (competenta instantelor judecatoresti) - Titlul I (competenta materiala) si Titlul II (competenta teritoriala) si la incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta, cu aplicarea dispozitiilor art. 158 si art.159.

Acest motiv de contestatie in anulare vizeaza situatia in care hotararea a fost data de judecatori cu incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta generala, competenta materiala si competenta teritoriala exclusiva a instantelor judecatoresti si nu eventuala nerespectare a dispozitiilor privitoare la compunerea completului de judecata .

Faptul ca in complet ar fi intrat un judecator incompatibil tine de compunerea completului de judecata, iar nu de competenta instantelor judecatoresti si, ca atare, motivul prevazut de art. 317 alin. (1) pct. 2 nu poate fi utilizat pentru invocarea incalcarii normelor referitoare la incompatibilitate, ca de altfel nici in cazul incalcarii celorlalte norme privind compunerea si constituirea instantei, deoarece acestea, chiar daca sunt asezate de legiuitor in Cartea I a Codului (competenta instantelor judecatoresti), sunt norme de organizare judecatoreasca, iar nu de competenta .

Intrucat textul art. 318 C.proc.civ. vizeaza exclusiv acele situatii in care se confunda ori se omit date materiale importante ale cauzei, notiunea de "greseala materiala" nu trebuie interpretata extensiv si deci, pe aceasta cale, nu pot fi indreptate eventuale greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori de reinterpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente. A indrepta, pe calea unei cai de atac extraordinare de retractare, o eroare de judecata, echivaleaza cu redeschiderea unei judecati transate definitiv si cu incalcarea securitatii raporturilor juridice.

Prin urmare, aspectele invocate prin contestatia in anulare, referitoare la modul de actualizare al despagubirilor, prin raportare la probele administrate si la dispozitiile legale aplicabile, la valoarea imobilului acordat in compensare, la posibilitatea acordarii masurilor reparatorii sub forma atribuirii in compensare, la aplicarea gresita a dispozitiilor legale, nu pot fi apreciate ca fiind "greseli materiale", care sa justifice retractarea deciziei.

Prin cererea adresata Tribunalului Botosani la data de 10 octombrie 2007, reclamantii U.I. si U.F. au solicitat desfiintarea dispozitiei nr. 6113/2007 emisa de Primarul municipiului Botosani, prin care s-a solutionat notificarea privind imobilul situat in Botosani.

Tribunalul Botosani, prin sentinta civila nr. 1512/2008, a admis in parte actiunea, obligand Primarul municipiului Botosani sa emita o dispozitie de completare a art. 1 din dispozitia nr. 6113/2007, in sensul acordarii de masuri reparatorii in echivalent, in limita diferentei dintre valoarea cladirii din str. S. si valoarea imobilului din str. I.C.B., plus valoarea sumei de 15.479,38 dolari, toate valorile fiind calculate in raport cu data de 30 iunie 2007, corectata cu indicele de inflatie de la momentul emiterii noii dispozitii. A fost respinsa ca nefondata cererea de acordare a despagubirilor banesti pentru suprafata de 2.884 mp teren, respectiv de anulare a art. 2 din dispozitia nr. 6113/2007.

Prin decizia nr. 81/2009, Curtea de Apel Suceava, Sectia civila a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanti, impotriva sentintei pronuntata de Tribunalul Botosani.

Prin decizia nr. 2384/2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost admis recursul declarat de reclamanti impotriva deciziei nr. 81/2009, care a fost casata in totalitate, cauza fiind trimisa instantei de apel pentru rejudecare. In motivarea acestei decizii s-a retinut ca se impune verificarea posibilitatilor de acordare in compensare a celorlalte doua imobile pe care reclamantii le detineau in calitate de chiriasi, precum si verificarea argumentelor invocate de parat pentru neincluderea acestora in tabelul bunurilor disponibile care pot fi acordate in compensare, stabilindu-se, totodata, ca este necesara efectuarea unei expertize pentru stabilirea limitelor compensarii si a valorii bunurilor ce pot fi atribuite cu acest titlu .

Curtea de Apel Suceava, in baza dispozitiilor art. 296 C.proc.civ., a admis apelul si a schimbat in parte sentinta civila nr. 1512/2008 a Tribunalului Botosani, in sensul ca a obligat Primarul municipiului Botosani sa emita in favoarea reclamantilor, in completarea dispozitiei nr. 6113/2007, o dispozitie cu propunere de masuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013, in limita sumei de 14.200,46 lei, pentru imobilele cladiri, expropriate prin Decretul nr. 394/1988.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a respins ca nefondat recursul exercitat de reclamanti impotriva deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curtii de Apel Suceava, Sectia I civila, mentinand-o ca legala pentru urmatoarele considerentele:

Dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. prevad ca se poate solicita modificarea unei hotarari atunci cand aceasta este data cu aplicarea sau interpretarea gresita a legii sau cand aceasta este lipsita de temei legal. Recurentii reclamanti au invocat, in primul rand, aplicarea gresita a prevederilor art. 315 C.proc.civ., criticand in esenta neacordarea masurilor reparatorii pentru terenul aferent constructiilor din str. S.

Instanta de apel a interpretat in mod just dispozitiile art.315 C.proc.civ., ale art.11 alin.(7) din Legea nr.10/2001, precum si art.1 alin.(1) si art.24 din Legea nr.165/2013.

In ceea ce priveste imobilul teren aferent constructiilor in suprafata de 2.884 mp, in mod corect s-a retinut, cu respectarea intocmai a prevederilor art.315 C.proc.civ., ca prin decizia de casare nr. 2384/2011, Inalta Curte a statuat ca, relativ la acest teren, dreptul la acordarea masurilor reparatorii apartine vanzatorului care are calitatea de proprietar la momentul trecerii terenurilor (ce au intrat sub incidenta Legii nr. 58/1974) in proprietatea statului, fiind transata irevocabil indreptatirea recurentilor-reclamanti exclusiv pentru constructiile ce se gaseau pe teren, ca efect al exproprierii, constructii demolate ulterior.

Astfel, instanta de apel a respectat dezlegarile deciziei de casare in considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit caruia statuarile irevocabile ale unei hotarari judecatoresti se impun deopotriva partilor si instantei, care nu pot ignora efectele unei judecati anterioare, care a solutionat definitiv un aspect al litigiului.

Motivul de recurs ce priveste diferenta valorica in limita careia reclamantii justifica indreptatirea la masuri reparatorii prin echivalent, nu poate conduce la retinerea nelegalitatii deciziei recurate. Pe de o parte, criticile reclamantilor au vizat premisa gresita, sustinuta cu ignorarea dispozitiilor art. 315 C.proc.civ., in sensul includerii si a terenului in categoria imobilelor pentru care au calitatea de persoane indreptatite la masuri reparatorii iar, pe de alta parte, s-au sustinut aspecte de netemeinicie a deciziei recurate ce nu au putut fi supuse controlului de nelegalitate pe calea recursului, ele constituind nemultumiri fata de modul de calcul al cuantumului despagubirilor la care se considerau indreptatiti.

Totodata, avand in vedere ca la momentul exproprierii, recurentii au incasat o despagubire pentru constructiile expropriate, Curtea de Apel a realizat o corecta aplicare a art.11 alin.(7) din Legea nr.10/2001, raportat la dispozitiile art. 11.4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 250/2007, conform carora modul de calcul al despagubirilor de rambursat se face prin raportare la coeficientul de actualizare precizat la art. I alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr.184/2002. Astfel, a stabilit ca, pentru actualizarea despagubirilor ce se deduc din valoarea imobilului expropriat (constructie, in cazul de fata) in vederea stabilirii intinderii masurilor reparatorii, indicatorul de referinta este cursul leu/dolar din anul solutionarii cauzei, motiv pentru care se impune acordarea masurilor reparatorii in echivalent pentru imobilul expropriat, in limita sumei de 14.200,46 lei. S-a retinut in mod just ca, din sintagma folosita in art. I alin.1 al titlului II din O.U.G. nr.184/2002 ``cursul leu/dolar SUA din anul emiterii" se deduce ca, in mod corect, pentru determinarea valorii dolarului la data efectuarii calculului s-a avut in vedere cursul mediu BNR pentru anul 2014 (1 USD = 3,2347 lei) si nu cursul dolarului la data solutionarii cauzei.

Instanta de apel a interpretat in mod just si dispozitiile art. 1 alin. (1) si art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, considerand ca singura masura reparatorie care se impune in speta, fata de imposibilitatea restituirii in natura si a compensarii cu alte imobile, o constituie compensarea prin puncte, prevazuta in Legea nr. 165/2013, motiv pentru care a fost obligat Primarul municipiului Botosani la emiterea deciziei cu propunere de acordare a masurii compensatorii pentru imobilele cladiri situate in Botosani, str. S., in limita sumei de 14.200,46 lei.

Nici sustinerile recurentilor-reclamanti privind posibilitatea atribuirii in compensare a imobilelor situate in str. Sv. si str. P.S. nu au fost primite. S-a retinut ca imobilul din str. P.S. a fost evaluat la 8.968 lei (constructiile), iar terenul la suma de 12.729,45 euro, iar imobilul constructie din str. Sv. este demolat, in locul lui fiind construita o noua cladire, motiv pentru care nu este posibila atribuirea in compensare. Cum masurile reparatorii la care recurentii sunt indreptatiti in mod legal, se situeaza la nivelul pragului valoric de 14.200,46 lei, Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca, in mod corect, instanta de apel nu a validat atribuirea in natura sau in compensare a imobilului din str. P.S., in timp ce situatia juridica actuala a imobilului din str. Sv. (constructie demolata urmata de ridicarea unei noi cladiri - P+2E) ce nu se incadra in sfera de incidenta a art.1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu a mai impus in concret si realizarea operatiunii de comparare a celor doua valori (masuri reparatorii in echivalent cuvenite recurentilor si valoarea acestui imobil).

Impotriva deciziei nr. 544 din 20 februarie 2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia I civila au formulat contestatie in anulare U.I. si U.F.

Contestatorii au invocat, in primul rand, incidenta in cauza a prevederilor art.317 teza 1, pct. 1 si 2 C.proc.civ.

Au sustinut ca necompetenta in cauza era data de incompatibilitatea unuia dintre judecatorii completului, care se pronuntase pe fondul cauzei in ciclul procesual anterior, facand parte din completul care a pronuntat decizia nr. 2384/2010 a ICCJ. Desi judecatorul a facut cerere de abtinere, cu motivarea ca s-a pronuntat asupra fondului cauzei, cererea de abtinere a fost in mod gresit respinsa, neobservandu-se ca judecatorul si-a spus parerea, asa cum rezulta din considerentele deciziei nr. 2384/2010. Detaliind aspectele asupra carora judecatorul si-a spus parerea in ciclul procesual anterior, atat sub aspectul primului motiv de recurs, cat si sub aspectul celui de-al doilea motiv de recurs invocat, contestatorii au sustinut ca, prin respingerea cererii de recuzare si de abtinere, instanta practic mentine in mod gresit cele stabilite prin decizia nr. 2384/2010.

De asemenea, contestatorii au invocat incidenta in cauza a prevederilor art. 317 teza a doua si art. 318 C.proc.civ., aratand este vorba de o eroare materiala, dar si de faptul ca instanta nu s-a pronuntat pe motivele invocate decat foarte lapidar, fara a cerceta motivele de modificare in profunzime.

Astfel, instanta nu s-a pronuntat deloc pe motivul de recurs ce viza dreptul la masuri reparatorii pentru terenul aferent constructiilor desi criticile vizau atat terenul liber, cat si terenul de sub constructii. Au sustinut ca, raportat la inscrisurile depuse, au dovedit dreptul la restituirea terenului de 2.884 m.p., care a fost preluat in proprietatea statului de la acestia, dovedind pe deplin ca pretul achitat vanzatorului in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr. x/1986 includea si contravaloarea intregului teren de pe amplasamentul in discutie.

Contestatorii au detaliat in motivele de contestatie indreptatirea lor la restituirea terenului in natura fata de probatoriul administrat, prin raportare la dispozitiile legale aplicabile, invocand si jurisprudenta instantei supreme.

Au mai sustinut ca instanta nu a verificat ansamblul probelor administrate, fiind simplu de retinut ca se pronuntase, desi situatia era alta.

Contestatorii au mai aratat ca, in ceea ce priveste valoarea actualizata a despagubirilor ce le-au fost acordate la momentul exproprierii, instanta face o greseala materiala.

Pentru ca eroarea materiala sa constituie motiv de contestatie in anulare, in intelesul art. 318 C.proc.civ., ea trebuie sa existe si sa poata fi sesizata in mod concret, in dosarul in care s-a dat solutia a carei anulare se cere. Ca urmare, eroarea trebuie sa fie evidenta si savarsita de instanta, datorita omiterii sau confundarii unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Greseala materiala se apreciaza astfel in raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronuntarii hotararii.

Referitor la eroarea materiala, s-a sustinut ca despagubirea acordata pentru expropriere a fost evaluata gresit prin raportare la cursul leu/dolar de la data notificarii (2007), desi potrivit H.G. 250/2007, pct.11.4, modul de calcul al despagubirilor actualizate il reprezinta indicatorul de referinta - cursul leu/dolar din anul emiterii deciziei sau dispozitiei prin care se solutioneaza notificarea . Cum cursul leu/dolar la data emiterii dispozitiei de solutionare a notificarii, respectiv 12 septembrie 2007, era de 2,39 lei/USD, rezulta ca valoarea actualizata a despagubirilor este de 36.995,71 lei.

Contestatorii au aratat ca instanta face o greseala materiala si in ceea ce priveste valoarea imobilului acordat in compensare potrivit dispozitiei nr. 6113/2007, astfel cum a fost modificata prin dispozitia nr. 1608/2012, evaluat la suma de 60.947,41 RON si nici nu s-a pronuntat pe motivele de recurs invocate, retinand ca nu se mai impune realizarea operatiunii de comparare a celor doua valori - masuri reparatorii si valoarea imobilelor - insa daca facea comparatia solutia ar fi fost alta, si anume restituirea in natura a suprafetei de 1.517 mp ce nu a fost afectata de lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea iar, potrivit art. 11 alin. (3) si (7) din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii in echivalent urmeaza a fi stabilite in raport de diferenta dintre valoarea constructiilor si a suprafetei de teren ce nu poate fi restituita in natura (1.367 mp) si valoarea actualizata a despagubirilor incasate, cumulata cu valoarea imobilului ce a fost atribuit prin dispozitia contestata.

S-a sustinut ca instanta a facut o greseala materiala si in ce priveste posibilitatea acordarii masurilor reparatorii sub forma atribuirii in compensare a imobilelor situate in str. Sv. si str. P.S., neavand in vedere calculul facut de recurenti si nedemonstrand ca acestia ar fi gresit prin efectuarea altui calcul. In continuare, au detaliat argumentele lor in acest sens, sustinand ca, din perspectiva dezlegarilor cuprinse in decizia instantei de recurs, nu exista nici un argument legal pentru neincluderea imobilului din str. P.S. in tabelul bunurilor disponibile, iar valoarea acestuia este gresit stabilita. Referitor la imobilul din str. Sv., s-a sustinut ca nu a fost invocat nici un impediment legal pentru inscrierea acestuia in tabelul bunurilor disponibile ce pot fi atribuite in compensare.

Contestatorii au sustinut ca era si este posibila si justificata acordarea masurilor reparatorii in echivalent sub forma atribuirii in compensare a imobilelor situate in str. P.S. si str. Sv., insa instanta face o greseala materiala ce consta in lipsa calcului.

Invocand art. 6 din CEDO (cauzaBurza vs. Romaniacat si decizia nr. 3678/2009 I.C.C.J. prin care s-a facut aplicarea directa a art. 6 CEDO in solutionarea unei contestatii in anulare) contestatorii au sustinut ca li s-a incalcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decat daca apararile partilor sunt analizate efectiv de instanta, adica daca motivele, argumentele invocate sunt reflectate in decizia pronuntata.

In aplicarea art. 20 alin. (2) si art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei, judecatorul national are nu doar dreptul dar si obligatia asigurarii aplicarii reglementarilor si jurisprudentei europene, revenindu-i rolul de a aprecia cu privire la prioritatea tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, precum si cu privire la compatibilitatea si concordanta normelor din dreptul intern cu reglementarile ce vizeaza dreptul comunitar sau drepturile omului. Invocand cauzaVermeire c. Belgieisi cauzaDumitru E. c. Romaniei, contestatorii au sustinut ca, in calitate de prim judecator al Conventiei europene, judecatorul national are obligatia de a asigura efectul deplin al normelor acestuia, fara sa fie nevoie sa astepte abrogarea acestuia de catre legiuitor, aplicand principiul prioritatii consacrat atat pentru dreptul comunitar cat si pentru tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte .

Prin urmare, in ce priveste drepturile de natura procesuala se impune atat recunoasterea Conventiei Europene a Drepturilor Omului (pe taramul drepturilor omului), cat si a Cartei drepturilor fundamentale (pe taramul dreptului comunitar). Respectarea drepturilor cetatenilor UE este parte integranta a principiilor generale de drept, aparate atat de CEDO cat si de Curtea de Justitie, aplicabilitatea directa a dreptului comunitar insemnand aplicarea deplina si uniforma a reglementarilor sale in toate statele membre, instantele nationale avand obligatia sa asigure efectul direct deplin, inlaturand orice norma contrara interna.

In cauzaMitrea vs. Romania, CEDO a apreciat ca o cale extraordinara de atac nu poate fi admisa in absenta unui defect fundamental (in acest sens fiind si cauzaStanca E.). insa, in aceeasi hotarare, Curtea a apreciat: ``cu toate acestea, principiul securitatii juridice nu este unul absolut", curtea recomandand redeschiderea unor procese ca fiind cea mai potrivita masura reparatorie atunci cand procedurile derulate in fata instantelor nu au respectat cerintele art. 6 (cauzaLungoci c. Romaniei).

Or, cum motivele, argumentele invocate in recurs nu au fost reflectate in decizia pronuntata, contestatorii au apreciat ca se impune admiterea contestatiei tocmai in respectarea art. 6, nerespectarea garantiilor ce se circumscriu notiunii de proces echitabil fiind de natura sa justifice redeschiderea procesului.

Contestatia in anulare este nefondata pentru cele ce se vor arata in continuare:

1.Art. 317 din Codul procedura civila de la 1865, aplicabil in speta fata de data declansarii litigiului, reglementeaza doua motive de contestatie in anulare si anume: cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii [alin. (1) pct.1] si cand hotararea a fost data de judecatori cu incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta [alin. (1) pct. 2].

Desi s-a invocat incidenta in cauza a prevederilor art. 317 teza I pct. 1 si 2 C.proc.civ., fata de motivele efectiv descrise in contestatia in anulare, se apreciaza ca in fapt s-a invocat motivul prevazut de art. 317 alin. (1) pct. 2, si anume cand hotararea a fost data de judecatori cu incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta

S-a sustinut ca necompetenta este determinata de faptul ca decizia pronuntata in recurs, ce face obiectul prezentei contestatii in anulare, este data de un complet in compunerea caruia a intrat un judecator incompatibil, care si-a spus parerea, cererea de abtinere / respectiv recuzare a acestuia fiind nelegal respinsa.

Motivul de contestatie in anulare prevazut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. se refera strict la competenta instantelor judecatoresti asa cum este reglementata in Cartea I (Competenta instantelor judecatoresti) - Titlul I (competenta materiala) si Titlul II (competenta teritoriala) si la incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta, cu aplicarea dispozitiilor art. 158 si art. 159. Acest motiv de contestatie in anulare vizeaza situatia in care hotararea a fost data de judecatori cu incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta generala, competenta materiala si competenta teritoriala exclusiva a instantelor judecatoresti.

Contestatia in anulare in Codul de procedura civil de la 1865 nu are in vedere eventuala nerespectare a dispozitiilor privitoare la compunerea completului de judecata . Faptul ca in complet ar fi intrat un judecator incompatibil tine de compunerea completului de judecata, iar nu de competenta instantelor judecatoresti. Motivul prevazut de art. 317 alin. (1) pct. 2 nu poate fi utilizat pentru invocarea incalcarii normelor referitoare la incompatibilitate, ca de altfel nici in cazul incalcarii celorlalte norme privind compunerea si constituirea instantei, deoarece acestea, chiar daca sunt asezate de legiuitor in Cartea I a codului (Competenta instantelor judecatoresti), sunt norme de organizare judecatoreasca, iar nu de competenta . Ca argument suplimentar in sustinerea ideii ca legiuitorul face distinctia intre competenta/necompetenta instantelor judecatoresti si compunerea sau normele referitoare la compunerea instantei este si faptul ca noul Cod de procedura civila, neaplicabil in speta, desi reglementeaza nerespectarea normelor referitoare la compunerea instantei ca motiv de contestatie in anulare, o face in mod distinct, pastrand distinctia intre necompetenta instantelor judecatoresti si nerespectarea normelor privind alcatuirea instantei sau compunerea completului de judecata, sub aspect numeric si nominal.

Cum Codul de procedura civila de la 1865 se refera numai la necompetenta instantelor judecatoresti si de vreme ce motivul invocat nu se incadreaza in motivele de contestatie in anulare prevazute expres si limitativ de art. 317, care reglementeaza contestatia in anulare de drept comun, celelalte conditii de admisibilitate a contestatiei in anulare nu se mai impun a fi analizate.

2.Desi in motivul doi, contestatorii au invocat incidenta prevederilor art. 317 teza a doua si art. 318 C.proc.civ., ei indica eroarea materiala dar si nepronuntarea instantei de recurs asupra motivelor invocate. Ambele motive sunt motive ale contestatiei in anulare speciale, reglementate de dispozitiile art. 318 si vor fi analizate doar din perspectiva acestui text, cu excluderea de la aplicare a art. 317 C.proc.civ.

a. In ce priveste eroarea materiala, potrivit art. 318 (1) C.proc.civ., hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale.

Jurisprudenta si doctrina sunt constante in a aprecia ca textul are in vedere greseli materiale cu caracter procedural, erori grave de fapt, care daca ar fi fost observate ar fi condus la o alta solutie, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv desi din plicul atasat la dosar rezulta ca recursul a fost depus la posta in termen, anularea recursului ca netimbrat desi la dosar era atasata dovada de plata a taxei de timbru iar instanta nu a observat-o sau acesta nu a ajuns la dosar din culpa functionarilor instantei, anularea recursului ca nemotivat desi motivarea s-a facut chiar prin cererea de recurs, etc.

Fiind vorba de o cale de atac extraordinara, ce nu poate fi exercitata decat pentru motivele expres si limitativ prevazute de lege, notiunea de "greseala materiala" nu trebuie interpretata extensiv si deci, pe aceasta cale, nu pot fi indreptate eventuale greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori de reinterpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente. A indrepta, pe calea unei cai de atac extraordinare de retractare, o eroare de judecata, echivaleaza cu redeschiderea unei judecati transate definitiv si cu incalcarea securitatii raporturilor juridice. Or, asa cum s-a aratat si prin intampinare, prin contestatia de fata contestatorii solicita de fapt o noua rejudecare a procesului pe fond .

Potrivit jurisprudentei Curtii Europene Drepturilor Omului, doar "erorile de fapt" care nu au devenit vizibile decat la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securitatii raporturilor juridice, pe motiv ca nu a fost posibila indreptarea lor prin exercitarea cailor de atac de reformare.

Intrucat textul art. 318 C.proc.civ. vizeaza exclusiv situatii in care se confunda ori se omit date materiale importante ale cauzei, acest text nu poate constitui temei pentru reexaminarea fondului cauzei prin prisma reaprecierii probelor, a situatiei de fapt sau a aplicarii corecte a dispozitiilor legale incidente.

Toate aspectele invocate de contestatori referitoare la modul de actualizare al despagubirilor, prin raportare la probele administrate si la dispozitiile legale aplicabile, la valoarea imobilului acordat in compensare, la posibilitatea acordarii masurilor reparatorii sub forma atribuirii in compensare, la aplicarea gresita a dispozitiilor legale, nu pot fi apreciate ca fiind "greseli materiale", care sa justifice retractarea deciziei.

Contestatorii sustin ca instanta nu verifica ansamblul probelor administrate, fiind simplu de retinut ca s-a pronuntat intr-un sens, desi situatia era alta, ca evaluarea nu tine seama de normele legale aplicabile.

Aceste sustineri pot fi apreciate doar ca eventuale greseli de judecata . Cand pe calea contestatiei in anulare sunt invocate greseli de judecata, sub pretextul ca acestea ar fi greseli materiale, se tinde la transformarea caii de atac de retractare intr-o cale de atac de reformare, adica intr-un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca, contestatia in anulare nu trebuie sa constituie un ``apel" deghizat, prin care sa se obtina o rejudecare a cauzei, pentru ca, in sens contrar, s-ar aduce atingere prezumtiei de validitate de care trebuie sa se bucure hotararile judecatoresti irevocabile si principiului securitatii raporturilor juridice (cauzele Mitrea c. Romaniei, hotararea din 29 iulie 2008 si Lungoci c. Romaniei, hotararea din 26 ianuarie 2006).Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale,care impune,inter alia, cain cazurile in care instantele au solutionat definitiv o problema, hotararea acestora sa nu mai fie pusa sub semnul intrebarii(cauzaBrumarescu).

Certitudinea legala presupune respect pentru principiulres judicata, adica principiul caracterului definitival deciziilor.Acest principiu subliniaza canici o parte nu are dreptulsa solicite re-examinarea unei decizii definitive si obligatorii doar in scopul de a obtine o rejudecaresi o noua decizie in speta.``Revizuirea" unei hotarari in cadrul unei cai de atac de retractare nu ar trebui sa fie tratata ca un ``apel" deghizat, iar simpla posibilitate a existentei a doua puncte de vedere asupra subiectului nu este un temei pentru re-examinare. O abatere de la acest principiu este justificata doar atunci cand este necesara prin circumstanteleunui caracter substantial si imperios(cauzaRyabykh c. Rusiei). Or, un asemenea caracter este reglementat limitativ prin art. 317 si art. 318 C.proc.civ.

b.In ce priveste nepronuntarea asupra tuturor motivelor de recurs invocate, se retine ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 544/2015 a respins ca nefondat recursul. In consecinta nepronuntarea asupra tuturor motivelor de recurs invocate este de principiu admisibila a fi invocata in contestatie.

Contestatorii invoca faptul ca instanta de recurs nu s-a pronuntat deloc pe motivul de nelegalitate ce viza dreptul la masuri reparatorii pentru terenul aferent constructiilor, desi criticile vizau atat terenul liber, cat si terenul de sub constructii, ca referitor la valoarea imobilului acordat in compensare, nu s-a pronuntat pe motivele de recurs invocate,retinand ca nu se mai impune realizarea operatiunii de comparare a celor doua valori (masuri reparatorii si valoarea imobilelor) si ca, referitor la celelalte motive, nu s-a pronuntat decat foarte lapidar, fara a cerceta motivele de modificare in profunzime.

Curtea retine ca instanta de recurs s-a pronuntat asupra motivului de nelegalitate ce viza dreptul la masuri reparatorii pentru terenul aferent constructiilor, statuand ca instanta de apel, cu respectarea prevederilor art. 315 C.proc.civ., nu s-a mai considerat investita cu aceasta chestiune intrucat a fost transata irevocabil prin decizia de casare nr. 2384/2011, in care s-a stabilit ca dreptul la acordarea masurilor reparatorii apartine vanzatorului care avea calitatea de proprietar la momentul trecerii terenurilor in proprietatea statului, fiind stabilita irevocabil indreptatirea recurentilor-reclamanti exclusiv pentru constructiile ce se gaseau pe teren la momentul exproprierii, demolate ulterior.

Instanta de recurs a mai motivat ca instanta de apel a respectat dezlegarile deciziei de casare si in considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat, statuarile irevocabile ale unei hotarari judecatoresti se impun deopotriva partilor si instantei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecati anterioare, care a solutionat definitiv un aspect al litigiului.

Prin motivele de contestatie, contestatorii pretind o alta dezlegare acestui motiv decat cea data de instanta de recurs, ceea ce nu poate fi admis intr-o cale de atac de retractare.

De asemenea, referitor la critica privind valoarea imobilului acordat in compensare, instanta de recurs s-a pronuntat pe larg asupra motivului de nelegalitate invocat pe aceasta chestiune. Faptul ca a retinut ca nu se mai impunea realizarea operatiunii de comparare a celor doua valori - masuri reparatorii si valoarea imobilelor, fata de argumentele expuse, nu echivaleaza cu nepronuntarea asupra unui motiv de recurs.

Referitor la celelalte motive, contestatorii au invocat ca instanta de recurs nu s-a pronuntat decat foarte lapidar, fara a cerceta motivele de modificare in profunzime.

Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil potrivit art. 6 din CEDO include, in esenta,obligatia instantelor de aa��si motiva hotararile(hotarareaRuiz Torija c. Spanieidin 9 decembrie 1994, hotarareaHiggins c. Franteidin 19 februarie 1998 si hotarareaHirvisari c. Finlandeidin 27 septembrie 2001). Obligatia de motivare a hotararilor judecatoresti serveste unui dublu obiectiv. Pe de o parte, este menita sa asigure ca dreptul de a fi audiat in instanta este respectat si ca, prin urmare, instanta ia in considerare in suficienta masura argumentele partilor (hotarareaJokela c. Finlandeidin 21 mai 2002 si hotarareaNedzela c. Franteidin 27 iulie 2006). Pe de alta parte, este menita sa serveasca la realizarea controlului judiciar in caile de atac.

Curtea apreciaza ca instanta de recurs a raspuns tuturor criticilor de nelegalitate invocate, ca a ascultat in mod real concluziile partilor si a raspuns argumentelor principale, chiar daca nu a raspuns detaliat fiecarui argument.

Curtea apreciaza astfel ca au fost respectate dezideratele jurisprudentei CEDO referitoare la motivarea hotararilor judecatoresti.

Dreptul la un proces echitabil include dreptul partilor de a fi in mod real ascultate si de a-si prezenta observatiile pe care le considera pertinente. Obligatia pe care art. 6 o impune instantelor nationale de a-si motiva decizia, nu presupune existenta unui raspuns detaliat la fiecare argument.

Notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta nationala care nu a motivat decat pe scurt hotararea sa fi examinat totusi in mod real problemele esentiale care i-au fost puse (cauzaAlbina c. Romaniei). Intinderea obligatiei de motivare poate varia in raport de natura hotararii si trebuie stabilita in lumina circumstantelor cauzei. Obligatia de motivare a fost respectata daca instanta a raspuns argumentelor principale, desi nu a raspuns unor argumente (cauzaBuzescuc. Romaniei).

In speta, instantei de recurs nu-i poate fi imputata neindeplinirea obligatiei de motivare daca nu a raspuns tuturor argumentelor de fapt si de drept care sustin motivul de casare sau modificare. Instanta poate sa le analizeze global, printr-un rationament juridic de sinteza, ori sa analizeze un singur aspect considerat esential, astfel ca omisiunea de a cerceta un anumit argument sau afirmatia ca un anumit argument nu se mai impune a fi analizat ori ca motivele de recurs au fost analizate lapidar, fara profunzime, nu deschide calea contestatiei in anulare.

Din aceasta perspectiva, se constata ca instanta de recurs a analizat si argumentat concret si detaliat toate motivele de nelegalitate invocate de recurenti, incat nici acest motiv de contestatie in anulare nu poate fi primit.

Contestatorul a solicitat aplicarea directa a art.6 din CEDO, invocand dreptul dar si obligatia judecatorului national de aplicare a reglementarilor si jurisprudentei europene, atunci cand constata necompatibilitatea si neconcordanta normelor din dreptul intern cu reglementarile ce vizeaza dreptul comunitar sau drepturile omului, fara sa fie nevoie sa astepte abrogarea normei interne de catre legiuitor. A facut referire la jurisprudenta CEDO (cauzaBurza vs. Romania, cauzaVermeire c. Belgiei, cauzaDumitru E. c. Romaniei). La finalul argumentelor sale privind necesitatea aplicarii directe a art. 6 din CEDO, in detrimentul normei nationale, contestatorul a adus urmatoarea motivare: "cum motivele, argumentele invocate in recurs nu sunt reflectate in decizia pronuntata se impune admiterea contestatiei tocmai in respectarea art.6, nerespectarea garantiilor ce se circumscriu notiunii de proces echitabil fiind de natura sa justifice redeschiderea procesului"

Curtea constata ca, in esenta, contestatorul invoca de fapt neindeplinirea de catre instanta de recurs a obligatiei de motivare a hotararii prin prisma cerintelor pe care le impune art. 6 din CEDO si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca nu se impune aplicarea directa a normei de drept international in detrimentul normei interne, deoarece obligatia instantelor de a-si motiva hotararile judecatoresti decurge chiar din norma interna - art. 261 C.proc.civ., potrivit caruia hotararea trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

Norma interna nu este nici necompatibila si nici in neconcordanta cu norma internationala.

Obligatia de motivare decurge din norma de drept national insa sub aspectul continutului si intinderii obligatiei, instantele trebuie sa se raporteze si la jurisprudenta CEDO.

Intrucat asupra acestui aspect s-au adus argumente anterior, cu privire la motivul de contestatie ce viza omisiunea instantei de recurs de a raspunde motivelor de recurs / respectiv motivarea lapidara, sumara, cu privire la unele motive de recurs, acestea sunt valabile si cu privire la cererea contestatorilor de aplicare directa a art. 6 din CEDO, avand ca justificare indeplinirea obligatiei de motivare a hotararii.

Fata de considerentele expuse, contestatia in anulare de fata a fost respinsa ca nefondata.