Anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare

Hotararea este pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ., in conditiile in care in considerentele incheierii, prin care s-a respins cererea de recuzare, instanta s-a rezumat la a retine ca �nu sunt indeplinite cerintele art. 27 C.proc.civ.�, fara a arata argumentele de fapt si de drept care au condus-o la aceasta concluzie, prin raportare la motivul concret pe care partile si-au intemeiat cererea de recuzare.

Simpla afirmatie in sensul ca nu sunt indeplinite cerintele art. 27 C.proc.civ., fara o analiza propriu-zisa a motivului pe care partile si-au intemeiat cererea de recuzare, raportat la situatia concreta din speta si la dispozitiile legale invocate, nu corespunde scopului motivarii hotararii judecatoresti desprins din dispozitiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ., echivaland in fapt cu o nemotivare, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 7 C.proc.civ. Si cum, in conformitate cu dispozitiile art. 106 alin. (1) C.proc.civ., anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare, nulitatea incheierii pronuntate asupra cererii de recuzare atrage si nulitatea deciziei pronuntate asupra apelului.

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Ramnicu Valcea, la data de 03 ianuarie 2007, Comuniunea X a solicitat, in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, sa se dispuna obligarea paratului la restituirea catre obstile de mosneni membre fondatoare ale Comuniunii X a veniturilor realizate din exploatarea terenurilor forestiere si a pasunilor, incepand cu momentul preluarii pana la reconstituirea efectiva a dreptului de proprietate; obligarea paratului la plata prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinta a bunurilor proprietatea obstilor de mosneni membre fondatoare ale Comuniunii X; obligarea paratului la plata de daune morale catre obstile de mosneni membre fondatoare ale Comuniunii X pentru prejudiciul cauzat de gravele suferinte la care au fost supuse ca urmare a lipsirii ilegale de proprietate; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata .

Paratul a formulat cerere de chemare in garantie a Regiei Nationale P., solicitand ca, in cazul admiterii actiunii principale, chematele in garantie sa fie obligate la plata sumei la care va fi obligat Statul Roman .

Prin Sentinta civila nr. 4986/2007, Judecatoria Ramnicu Valcea a admis exceptia necompetentei sale materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Valcea, retinand ca, in raport de cuantumul pretentiilor solicitate la capatul al treilea din cerere, sunt aplicabile prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C.proc.civ.

Prin Sentinta civila nr. 478/2008, Tribunalul Valcea, Sectia civila a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si, in consecinta, a respins actiunea, retinand ca scopul urmarit de reclamanta este de a fi despagubita cu echivalentul prejudiciului cauzat prin lipsa de proprietate, iar acest scop nu putea fi atins decat prin parcurgerea procedurii prevazute de legea fondului funciar.

Prin decizia civila nr. 216/A/2008, Curtea de Apel Pitesti, Sectia civila, pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si pentru cauze cu minori si de familie a admis apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei sus-mentionate, pe care a desfiintat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.

Instanta de apel a retinut ca desi actiunea a fost intemeiata pe prevederile art. 998-999 C.civ., in mod gresit prima instanta a respins-o ca inadmisibila, in conditiile in care legile de reconstituire a dreptului de proprietate, a caror procedura a fost urmata de obstile fondatoare, reglementeaza numai o componenta a repararii prejudiciului cauzat fostilor proprietari, respectiv restituirea in natura sau in echivalent a terenului preluat de catre stat . S-a dispus ca, in rejudecare, cauza sa fie cercetata sub toate aspectele, respectiv si cu privire la cererea de chemare in garantie .

Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul.

Prin decizia civila nr. 3777/2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala a respins, ca nefondat, recursul paratului, retinand ca, fata de obiectul dedus judecatii, intemeiat pe prevederile art. 998-999 C.civ., de faptul ca instanta de fond a respins actiunea pe exceptia inadmisibilitatii, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea cauzei pe fond, raportat la conditiile raspunderii civile delictuale reglementate de dispozitiile art. 998-999 C.civ.; totodata, s-a retinut ca personalitatea juridica a reclamantei si respectiv legitimarea sa procesuala urmeaza a fi examinate de instanta de fond in rejudecare.

In rejudecare, paratul a invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si exceptia inadmisibilitatii actiunii.

Exceptia lipsei calitatii de reprezentant a fost respinsa prin incheierea din 29 martie 2012, cu motivarea ca potrivit actelor depuse la dosarul de fond rezulta ca asociatia (comuniune) are dreptul de a actiona in numele si pentru cele cinci obsti fondatoare in scopul recuperarii uzufructului banesc realizat de stat de pe proprietatile acestor obsti.

Prin sentinta civila nr. 1017 din 14 iunie 2012, Tribunalul Valcea, Sectia I civila a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, pentru capatul de cerere avand ca obiect daunele morale; a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru acest capat de cerere si, in consecinta, a respins acest capat de cerere, formulat de reclamantele Obstea Mosnenilor P., Obstea Mosnenilor B., Obstea F.M., Obstea Mosnenilor V. si Obstea Mosnenilor R., reprezentate de Comuniunea X, in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, ca prescris. A respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, pentru pretentiile care formeaza obiectul primelor doua capete de cerere (daune materiale), pe perioada 1948 - ianuarie 1991; a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru aceste pretentii, pentru perioada mentionata si, in consecinta, a respins cele doua capete de cerere, formulate de aceleasi reclamante, prin reprezentant, in contradictoriu cu paratul Statul Roman, in limitele mentionate, ca prescrise. A admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, pentru pretentiile care formeaza obiectul primelor doua capete de cerere, pentru perioada cuprinsa intre ianuarie 1991 si momentul reconstituirii dreptului de proprietate, astfel cum a fost precizat ulterior, si, in consecinta, a respins cele doua capete de cerere in limitele mentionate, ca fiind formulate impotriva unui subiect de drept fara calitate procesuala pasiva. A respins cererea de chemare in garantie a Regiei Nationale P.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:

Exceptia inadmisibilitatii nu mai poate forma obiectul prezentei judecati, fata de decizia instantei de apel pronuntata in cauza si ale carei considerente vizeaza aspectele care au format obiectul exceptiei.

In ceea ce priveste ordinea de solutionare a celorlalte doua exceptii invocate in cauza, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, se impune analizarea mai intai a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului si apoi a exceptiei prescriptiei.

Astfel, Tribunalul a apreciat ca pe capatul de cerere avand ca obiect obligarea la plata daunelor morale, paratul Statul Roman are calitate procesuala pasiva, deoarece pretinsul fapt prejudiciabil, respectiv preluarea abuziva a padurilor care formau obiectul unui drept de proprietate al membrilor obstilor, s-a realizat ca urmare a Constitutiei din anul 1948, care la art. 6 alin. (1) prevedea ca ``bogatiile de orice natura ale subsolului, zacamintele miniere, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie ferate, rutiere, pe apa si in aer, posta, telegraful, telefonul si radio-ul apartin Statului, ca bunuri comune ale poporului." Rezulta ca fapta a constituit elementul material al unui act de vointa al statului, asa incat acesta are calitate procesuala pasiva pe capatul de cerere privind plata daunelor morale.

Prin acest capat de cerere, reclamantele au solicitat obligarea paratului la plata daunelor morale pentru prejudiciul cauzat prin suferintele grave la care au fost supuse ca urmare a preluarii abuzive a dreptului de proprietate, reclamantele invocand astfel un drept patrimonial, supus prescriptiei in termenul general de 3 ani, prevazut de Decretul nr. 167/1958.

Raportat la prevederile acestui decret, termenul de prescriptie pentru cererea de acordare a daunelor morale a inceput sa curga dupa data de 22 decembrie 1989, intrucat fata de aspectele de fapt invocate si de calitatea paratului, cursul prescriptiei a fost suspendat in sensul art. 13 lit. a) din decret, potrivit caruia ``cursul prescriptiei se suspenda cat timp cel impotriva caruia ea curge este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere ."

Or, in speta, preluarea padurilor s-a realizat printr-un act de vointa al statului, exprimat in cea mai inalta forma, respectiv Constitutia, iar acesta a avut la baza ratiuni de ordin politic, care au subzistat pana la data de 22 decembrie 1989.

In plus, dincolo de abolirea dreptului de proprietate privata asupra padurilor in perioada cuprinsa intre 1948-1990, a avut loc si o desfiintare formala a obstilor, formele de asociere in privinta dreptului de proprietate fiind restrictiv reglementate.

Lipsa demersurilor judiciare ale obstilor reclamante in scopul dobandirii personalitatii juridice si in scopul formularii cererii de chemare in judecata avand ca obiect plata unor daune morale in cursul termenului de prescriptie astfel stabilit nu pot constitui cauze de intrerupere ori suspendare a termenului de prescriptie .

Prin primele doua capete ale actiunii, reclamantele au solicitat obligarea Statului Roman la plata despagubirilor materiale pentru veniturile realizate din exploatarea terenurilor forestiere si a pasunilor si pentru lipsa de folosinta a acestora, incepand cu data preluarii pana la data reconstituirii efective a dreptului de proprietate, pe temeiul raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementata de art. 998 - 999 C.civ.

De la momentul preluarii padurilor si pasunilor de catre stat pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 15/1990 si in special a H.G. nr. 1335/1990, atributele dreptului de proprietate asupra acestor bunuri au fost exercitate exclusiv de catre stat . Prin urmare, pentru perioada cuprinsa intre data preluarii padurilor si pasunilor care formau obiectul dreptului de proprietate al membrilor obstilor si luna ianuarie 1991 - data intrarii in vigoare a hotararii de guvern privind infiintarea unui nou subiect de drept ale carui atributii priveau si exercitarea unor prerogative ale dreptului de proprietate al statului asupra acestor bunuri, statul are calitate procesuala pasiva in privinta celor doua capete de cerere avand ca obiect acordarea de despagubiri materiale. Dupa acest moment, intrucat activitatile de exploatare, valorificare ori paza si asigurarea integritatii bunurilor au revenit unui subiect de drept distinct - R. RA, avand autonomie financiara inclusiv cu privire la veniturile obtinute din exploatare, statul nu mai poate fi considerat titular al unei obligatii de despagubiri cu privire la veniturile obtinute din exploatare, neavand astfel calitate procesuala pasiva pentru perioada cuprinsa intre ianuarie 1991 si perioada reconstituirii efective.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru cele doua capete de cerere, Tribunalul a constatat ca se impune a fi analizata numai pentru perioada cuprinsa intre preluarea padurilor si ianuarie 1991, pentru care a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului chemat in judecata .

Analizand exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru aceasta perioada, tribunalul a apreciat-o ca fiind intemeiata pentru considerentele retinute la solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului de a cere daune morale.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantele.

Prin decizia civila nr. 24 din 04 februarie 2013, Curtea de Apel Pitesti, Sectia I civila a respins apelul, ca nefondat, retinand ca apelantele au formulat critici care privesc gresita solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, critici care nu sunt fondate.

Astfel, actiunea formulata are ca obiect repararea prejudiciului cauzat de catre Statul Roman ca urmare a preluarii abuzive a padurilor proprietatea reclamantelor, actiune patrimoniala care a fost intemeiata pe dispozitiile art. 998 - 999 C.civ. si care este supusa termenului general de prescriptie prevazut de Decretul nr. 167/1958.

Asa fiind, in mod corect instanta de fond a retinut ca dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul general de prescriptie stabilit in lege care, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, este de 3 ani. In raport cu instaurarea dupa anul 1989 a unui regim democratic, reclamantele cunosteau si paguba si pe cel responsabil de ea, respectiv statul caracterizat printr-un regim totalitar si aveau in mod real posibilitatea promovarii unei actiuni intemeiate pe dreptul comun, pentru repararea prejudiciului moral sau material suferit.

S-a mai retinut ca reclamantele au dobandit personalitate juridica in anii 1992, respectiv 2000, iar lipsa demersurilor judiciare pentru recuperarea prejudiciilor suferite in cursul termenelor de prescriptie edictate de normele legale in vigoare nu pot constitui cauze de intrerupere sau suspendare a termenului de prescriptie . Cu atat mai mult, nu a operat suspendarea in perioada 1990-2007 (data formularii cererii), intrucat nu au intervenit evenimente exterioare si piedici insurmontabile, cu caracter extraordinar, imprevizibile si inevitabile, care sa fi pus reclamantele in situatia de a nu putea face un act intrerupator de prescriptie .

Raportat la natura patrimoniala a dreptului valorificat de reclamante in prezenta cauza si la dispozitiile privind prescriptia extinctiva aplicabile drepturilor patrimoniale, in mod legal tribunalul a respins actiunea ca fiind prescrisa, criticile formulate pe acest aspect nefiind fondate.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele.

Prin decizia nr. 4904 din 30 octombrie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia I civila a admis recursul, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi curti de apel, retinand ca instanta de apel a omis sa cerceteze criticile prin care apelantele au aratat ca in mod gresit a fost admisa, de catre prima instanta, exceptiei lipsei calitatii procesuale a Statului Roman pentru perioada 22 decembrie 1989 si pana la retrocedarea efectiva, pe vechile amplasamente, a proprietatilor codevalmase a obstilor reclamante, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului, corespunzator fazei procesuale a apelului; a mai retinut instanta de recurs ca intrucat fondul cererii de apel nu a fost cercetat in intregime, iar exceptia lipsei calitatii procesuale pasive se impune a fi examinata cu prioritate, in raport de exceptia prescriptiei dreptului la actiune, nu se impune examinarea celorlalte critici.

In rejudecare, prin incheierea din camera de consiliu din 17 februarie 2014 s-a respins cererea de abtinere formulata de judecatorii A. si B., iar prin incheierea din camera de consiliu din 31 martie 2014 s-a respins cererea de recuzare a acelorasi judecatori, formulata de apelantele-reclamante.

Prin decizia civila nr. 1300 din 15 decembrie 2014, Curtea de Apel Pitesti, Sectia I civila a respins apelul reclamantelor, ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:

In apararea sa, Statul Roman a invocat lipsa calitatii procesuale pasive, pe care instanta de fond a respins-o in mod gresit si a analizat cauza numai pe exceptia prescriptiei dreptului material la actiune .

Statul Roman nu are calitate procesual pasiva in actiunile avand ca obiect plata de despagubiri formulate impotriva sa pentru imobilele preluate in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de la data trecerii bunurilor in proprietatea sa si pana la restituirea efectiva.

Calitatea procesuala pasiva a statului in actiunile formulate in mod direct de catre titularii drepturilor de proprietate a fost analizata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, prin Decizia nr. 27/2011, prin care a dezlegat in drept ca statul nu poate avea calitate procesuala pasiva in actiunile avand ca obiect plata de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

De asemenea, prin Decizia nr. 33/2008, pronuntata de catre aceeasi instanta in recurs in interesul legii, a fost analizata admisibilitatea actiunilor in revendicare, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, a imobilelor preluate abuziv in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.

In ambele decizii, instanta suprema a argumentat ca analiza posibilitatii de a solicita pe calea dreptului comun plata de despagubiri in alte conditii si in baza altor temeiuri de drept decat acelea deschise de legea speciala, primeaza analiza calitatii procesuale a statului sau a altei entitati juridice in astfel de actiuni .

Dezlegand in drept problema supusa dezbaterii pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, s-a facut aplicarea principiuluispecialia generalibus derogant,in sensul ca existenta concursului de legi trebuie sa fie rezolvat in favoarea normei juridice speciale, chiar daca acest fapt nu este prevazut expres in aceasta norma.

De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa constanta a adoptat solutia potrivit cu care statele semnatare ale Conventiei pot sa aprecieze in mod suveran asupra masurilor legislative pe care le apreciaza ca fiind cele mai eficiente pentru restituirea proprietatilor preluate sau pentru acordarea de despagubiri .

In acest sens, statul a adoptat masuri legislative speciale de restituire in natura si de acordare a masurilor reparatorii in conditiile impuse de Legea nr. 10/2001 si de Legea nr. 247/2005, acte normative in care se prevad conditiile ce trebuie a fi indeplinite pentru restituirea proprietatii in natura ori prin echivalent .

Existenta actelor normative speciale cu caracter reparatoriu determina inadmisibilitatea actiunilor de drept comun pentru valorificarea unor astfel de drepturi, intrucat dreptului la actiune ii lipseste un element constitutiv privitor la calitatea procesuala a paratului, in speta a Statului Roman .

Inalta Curte de Casatie si Justitie atunci cand a analizat calitatea procesuala pasiva a statului in actiunile directe de drept comun intemeiate pe dispozitiile art. 480 si urm. C.civ. a avut in vedere dispozitiile Legii nr. 10/2001, precum si dispozitiile Legii nr. 247/2005, insa rationamentul instantei supreme este identic si atunci cand s-ar analiza calitatea procesuala pasiva a statului in raport cu imobilele terenuri care fac obiectul legii fondului funciar, potrivit pretentiilor reclamantelor.

Fiind evidenta similitudinea problemei de drept, s-a apreciat ca Statul Roman nu poate sa fie chemat in judecata pentru plata de despagubiri reprezentand lipsa de folosinta a suprafetelor de teren restituite reclamantelor de la data preluarii si pana la punerea efectiva in posesie in temeiul Legii nr. 18/1991, intrucat dreptul s-a realizat in mod efectiv in procedura speciala a acestui act normativ, potrivit dezlegarilor cu valoare obligatorie date de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin deciziile pronuntate in recurs in interesul legii evocate.

Fata de toate aceste argumente, s-a pastrat solutia primei instante cu mentiunea respingerii cererii de chemare in judecata ca inadmisibila pentru lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Roman, argumentele expuse substituind motivarea primei instante.

Reclamantele au formulat recurs impotriva incheierii din 31 martie 2014 si a deciziei nr. 1300/2014 ale Curtii de Apel Pitesti, solicitand casarea acestora si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, pentru urmatoarele motive:

1. Instanta de apel nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale, intrucat la judecata au participat judecatori incompatibili, aflati intr-unul din cazurile reglementate de art. 24 C.proc.civ. (art. 304 pct. 1 C.proc.civ.).

Astfel, dosarul s-a aflat la a doua rejudecare la Curtea de Apel Pitesti.

Completul de judecata, la rejudecare, a fost format din magistratii A si B. Acelasi complet, inainte de rejudecare, a pronuntat decizia civila nr. 24/2013, prin care a fost solutionat fondul cauzei.

Pentru acest motiv, magistratii au formulat cerere de abtinere, raportata la prevederile art. 27 si urm. C.proc.civ., cerere care a fost respinsa prin incheierea din 17 februarie 2014 a Curtii de Apel Pitesti (fara motivare).

Observand aceasta solutie, reclamantele au formulat cerere de recuzare a magistratilor, motivat de faptul ca au solutionat, pe fond, cererea de apel, prin pronuntarea deciziei civile nr. 24/2013, raportat la prevederile art. 24 C.proc.civ., potrivit carora ``judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs sinici in caz de rejudecare dupa casare". Cererea de recuzare a fost respinsa prin incheierea din 31 martie 2014 a Curtii de Apel Pitesti (fara motivare).

In cele din urma, cei doi magistrati au solutionat cauza pe fond, pronuntand decizia civila nr. 1300/2014, desi erau incompatibili in sensul art. 24 C.proc.civ.

2. Instanta de apel a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii, deoarece nu a motivat solutiile de respingere a cererilor de abtinere si de recuzare (art. 304 pct. 5 C.proc.civ.).

Incheierea din 17 februarie 2014 nu este motivata, nefiind consemnat niciun motiv pentru care cererea de abtinere a fost respinsa. De asemenea, incheierea din 31 martie 2014 nu este motivata, instanta neargumentand de ce a fost respinsa cererea de recuzare.

In acest context, al nemotivarii nici macar sumar a solutiei date asupra cererilor de abtinere si recuzare, nu se poate exercita controlul judiciar asupra masurilor dispuse din instanta, argumentele curtii de apel devenind secrete si neconsemnate intr-un act procedural.

Prin omisiunea instantei de apel de a argumenta respingerea cererilor de abtinere, respective a cererii de recuzare, a fost incalcat dreptul reclamantilor la un proces echitabil, cauzandu-li-se astfel o vatamare procesuala ce nu poate fi inlaturata altfel decat prin casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, pentru a se asigura partilor accesul la un grad de jurisdictie, ca garantie a legalitatii si temeiniciei hotararii judecatoresti ce va fi data in cauza.

3. Instanta de apel a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii, deoarece a ramas in pronuntare pe exceptie, insa prin hotarare a solutionat fondul apelului (art. 304 pct. 5 C.proc.civ.).

Curtea de apel, la termenul din 8 decembrie 2014, a dat cuvantul partilor pe o exceptie invocata din oficiu - lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Roman, ramanand in pronuntare doar pe aceasta exceptie, fara sa o uneasca cu fondul cauzei. Cu toate acestea, a respins apelul ca nefondat, asadar pe fondul cauzei, desi fondul procesului nu a fost pus in discutia partilor la dezbateri. Procedand de o asemenea maniera, instanta a incalcat principiile contradictorialitatii si dreptului la aparare.

4. Instanta de apel a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii, deoarece prin respingerea actiunii ca inadmisibila a incalcat dezlegarile de drept date de Curtea de Apel Pitesti si Inalta Curte de Casatie si Justitie in primul ciclu procesual (art. 304 pct. 5 si 9 raportat la art. 315 C.proc.civ.).

Prin decizia recurata, s-a respins apelul si s-a pastrat solutia primei instante ``cu mentiunea respingerii cererii de chemare in judecata ca inadmisibila pentru lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Roman ."

Hotarand ca actiunea dedusa judecatii este inadmisibila, curtea de apel a incalcat dispozitiile art. 315 alin. 1 C.proc.civ., ignorand ca in primul ciclu procesual al cauzei, prin decizia civila nr. 216/A/2008 a Curtii de Apel Pitesti, ramasa irevocabila prin decizia nr. 3777/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a dezlegat problema de drept a admisibilitatii actiunii, stabilindu-se ca actiunea indreptata de reclamanti impotriva Statului Roman este admisibila.

5. Instanta de apel a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii, respectiv a incalcat principiile contradictorialitatii si dreptului la aparare, in conditiile in care a pus in discutia partilor o exceptie raportata la Decizia in interesul legii nr. 27/2011, insa in motivare s-a raportat si la Decizia in interesul legii nr. 33/2008 (art. 304 pct. 5 C.proc.civ.).

Curtea de apel a inteles sa invoce din oficiu exceptia lipsei calitatii procesule pasive a Statului Roman, prin raportare la Decizia in interesul legii nr. 27/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Motivarea solutiei adoptata de instanta de apel se fundamenteaza insa pe Decizia in interesul legii nr. 33/2008, fara ca relevanta sau aplicarea acestei decizii sa fi fost pusa in discutia partilor. Chiar daca cele doua decizii nu au legatura cu speta, care are pronuntate dezlegari de drept anterioare, respectarea principiilor contradictorialitatii si dreptului la aparare impunea ca instanta de apel sa puna in discutia partilor exceptia si prin raportare la Decizia nr. 33/2008 a ICCJ.

6. Instanta de apel a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii, respectiv a agravat situatia apelantilor in propria cale de atac (art. 304 pct. 5 raportat la art. 296 C.proc.civ.).

Prima instanta, prin sentinta civila nr. 1017/2012 a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman pe capatul de cerere avand ca obiect daune morale, precum pentru pretentiile care formeaza obiectul primelor doua capete de cerere (daune materiale), pentru perioada 1948 - ianuarie 1991. Numai reclamantele au declarat apel impotriva acestei sentinte, astfel ca problema calitatii procesuale pasive a Statului Roman, in limitele respinse de prima instanta, a intrat in puterea lucrului judecat. Cu toate acestea, curtea de apel a respins cererea de chemare in judecata ``pentru lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Roman", incalcand principiul neagravarii situatiei partilor in propria cale de atac, astfel cum este reglementat de art. 296 C.proc.civ.

Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, in ordinea in care desfasurarea judecatii o impune, Inalta Curte retine urmatoarele:

Criticile aduse incheierii din 17 februarie 2014 a Curtii de Apel Pitesti, prin care s-a solutionat cererea de abtinere formulata de judecatorii cauzei, nu pot fi analizate, fiind inadmisibile, raportat la dispozitiile art. 34 alin. (1) C.proc.civ., potrivit carora incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea nu este supusa la nicio cale de atac.

Criticile aduse incheierii din 31 martie 2014 a Curtii de Apel Pitesti, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecatorilor cauzei, vizeaza nemotivarea incheierii.

Aceste critici sunt fondate si in raport de ele recursul va fi admis pe temeiul motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. (art. 304 pct. 5 C.proc.civ. fiind indicat gresit de catre recurente cu referire la nemotivarea incheierii recurate), potrivit celor ce se vor arata in continuare:

Motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. se refera la situatia in care hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii.

Fundamentul acestui motiv de nelegalitate rezida in nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ., potrivit carora hotararea judecatoreasca [prin hotarare, in sensul art. 255 alin. (2) C.proc.civ., intelegand si incheierile] trebuie sa cuprinda ``motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor".

In acceptiunea art. 261 pct. 5 C.proc.civ., motivarea unei hotarari trebuie sa fie clara, precisa, sa raspunda in fapt si in drept la pretentiile formulate de parti, sa conduca in mod logic si convingator la solutia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru parti o garantie impotriva arbitrariului judecatorilor, iar pentru instantele superioare un element necesar in exercitarea controlului declansat prin caile de atac.

In speta, este de observat ca incheierea din 31 martie 2014 a Curtii de Apel Pitesti, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecatorilor cauzei, formulata de catre reclamantele-apelante, nu intruneste exigentele art. 261 pct. 5 C.proc.civ.

Astfel, ca motiv de recuzare a judecatorilor, reclamantele-apelante au invocat faptul ca acestia au solutionat pe fond cererea de apel, prin decizia civila nr. 24/2013, asa incat nu pot participa la rejudecarea apelului dupa casare, regasindu-se in situatia de incompatibilitate prevazuta de art. 24 C.proc.civ., potrivit careia judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in caz de rejudecare dupa casare; in drept, cererea de recuzare a fost intemeiata pe dispozitiile art. 24 si art. 27 pct. 7 C.proc.civ.

Or, in considerentele incheierii din 31 martie 2014, prin care s-a respins cererea de recuzare, instanta s-a rezumat la a retine ca ``nu sunt indeplinite cerintele art. 27 C.proc.civ.", fara a arata, insa, argumentele de fapt si de drept care au condus-o la aceasta concluzie, prin raportare la motivul concret pe care partile si-au intemeiat cererea de recuzare, redat mai sus, lasand practic necercetat acest motiv.

Simpla afirmatie in sensul ca nu sunt indeplinite cerintele art. 27 C.proc.civ., fara o analiza propriu-zisa a motivului pe care partile si-au intemeiat cererea de recuzare, raportat la situatia concreta din speta si la dispozitiile legale invocate, nu corespunde scopului motivarii hotararii judecatoresti desprins din dispozitiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ., echivaland in fapt cu o nemotivare.

In consecinta, Curtea de Apel a pronuntat incheierea din 31 martie 2014 cu incalcarea dispozitiilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ., ceea ce face operant cazul de modificare prevazut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Cum absenta motivelor avute in vedere de instanta la pronuntarea solutiei de respingere a cererii de recuzare face practic imposibila analiza, in cadrul recursului, a legalitatii acestei solutii, nemotivarea incheierii recurate echivaland in fapt cu o necercetare a fondului cererii de recuzare, se impune solutia casarii cu trimitere, potrivit dispozitiilor art. 312 alin. (5) C.proc.civ.

Nulitatea incheierii pronuntate asupra cererii de recuzare atrage si nulitatea deciziei pronuntate asupra apelului, raportat la dispozitiile art. 106 alin. (1) C.proc.civ., in conformitate cu care anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare.

In aceste conditii, criticile formulate de recurente cu privire la decizia data asupra apelului nu au mai fost analizate.

In concluzie, retinand caracterul fondat al recursului in raport de criticile care vizeaza nemotivarea incheierii asupra recuzarii, Inalta Curte, facand aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (1) si 5 cu referire la art. 304 pct. 7 C.proc.civ., a admis recursul, a casat incheierea din 31 martie 2014 si decizia data asupra apelului si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.