Neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 167 din Legea nr. 105/1992 in ceea ce priveste cererea de recunoastere a unei hotarari straine

In conformitate cu dispozitiile art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 105/1992, hotararile referitoare la alte procese decat cele privind statutul civil aratate in art. 166 pot fi recunoscute in Romania, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, daca exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea .
O hotarare judecatoreasca pronuntata de statul canadian, care priveste obligatiile financiare ale reclamantului, persoana in stare de faliment, nu face parte din categoria hotararilor straine recunoscute de plin drept in Romania intrucat nu priveste statutul civil al cetateanului statului unde a fost pronuntata, astfel ca nu poate fi retinuta reciprocitatea efectelor unor astfel de hotarari intre Romania si statul canadian in care a fost pronuntata hotararea .
In ceea ce priveste indeplinirea conditiilor prevazute de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, aspectele invocate presupun examinarea in concret a documentelor emise de autoritatile judiciare canadiene competente pentru a observa caracterul hotararii pronuntate, necesitatea citarii partilor in procedura si calea de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararilor conform procedurii canadiene, aspecte care atrag casarea cu trimitere.

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Brasov, reclamantul C.C. a chemat in judecata pe paratul T.I., solicitand recunoasterea in Romania a hotararii judecatoresti pronuntate la data de 6.09.2006 in dosarul judiciar si de caz nr. 31 - 428790 al Curtii Superioare de Justitie Ontario.

Tribunalul Brasov, prin sentinta civila nr. 55/S/4.03.2013, a respins exceptiile autoritatii de lucru judecat si de litispendenta invocate de parat si a respins cererea formulata de reclamant.

Cu privire la exceptiile invocate, prima instanta a retinut ca inexistenta aceluiasi obiect al celor doua cereri determina lipsa indeplinirii conditiilor intervenirii puterii lucrului judecat ca si a celor ce vizeaza litispendenta, nefiind indeplinita conditia triplei identitati de parte, obiect si cauza, in conditiile unui obiect distinct al dosarelor mentionate.

Pe fond, instanta a retinut ca potrivit art. 165 din Legea nr. 105/1992 termenul de hotarari straine se refera la actele de jurisdictie ale instantelor judecatoresti, notariatelor sau oricaror autoritati competente dintr-un alt stat, hotararea a carei recunoastere se solicita indeplinind aceasta conditie.

Potrivit art. 167 din aceeasi lege, hotararile referitoare la alte procese decat cele privind statutul civil aratate in art. 166 pot fi recunoscute in Romania, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- hotararea este definitiva, potrivit legii statului unde a fost pronuntata;

- instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii mentionate, competenta sa judece procesul;

- exista reciprocitate in ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea .

In speta, primele doua conditii legale care sa atraga recunoasterea hotararii straine sunt indeplinite, nefiind indeplinita cea de-a treia conditie care vizeaza reciprocitatea, intrucat in dreptul romanesc nu este reglementat falimentul persoanei fizice, astfel ca nu poate fi retinuta reciprocitatea efectelor unor astfel de hotarari intre Romania si statul canadian in care a fost pronuntata hotararea .

Impotriva sentintei a declarat apel reclamantul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea apelului se sustine ca instanta de prim grad a interpretat in mod eronat dispozitiile art. 167 lit. c) din Legea nr. 105/1992.

Reciprocitatea nu inseamna existenta in dreptul nostru a institutiei falimentului persoanei fizice, ci susceptibilitatea unei hotarari straine de a atrage efectele juridice in Romania.

Actele de jurisdictie ale instantelor judecatoresti, notarilor si ale oricaror autoritati competente din Canada sunt recunoscute in Romania.

Tribunalul Brasov nu a luat in seama dispozitiile art. 166 teza I-a din Legea nr. 105/1992, potrivit carora hotararile straine sunt recunoscute de plin drept in Romania daca se refera la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate.

Recunoasterea hotararii straine poate fi refuzata in Romania doar in ipotezele mentionate de art. 168 din Legea nr. 105/1992, ceea ce nu este cazul in speta.

Ca urmare, apelantul a solicitat schimbarea in tot a sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii sale.

Examinand cu precadere exceptiile invocate prin intampinare, Curtea de apel a retinut ca acestea sunt neintemeiate.

S-a retinut ca ordinul de stingere al obligatiilor este opozabil tuturor creditorilor si, deci, in cadrul unui proces de recunoastere a acestui ordin intr-un stat strain calitatea procesuala pasiva poate apartine oricarui creditor care a participat la procedura falimentului.

De asemenea, s-a apreciat ca interesul de recunoastere a hotararii este evident avand in vedere faptul ca prin aceasta recunoastere reclamantul nu ar mai putea fi urmarit pentru aceleasi obligatii financiare pe teritoriul Romaniei.

S-a constatat si ca, potrivit art. 87 alin. 7 din Legea canadiana a falimentului si insolventei, ordinele pronuntate de instanta in aceasta materie pot fi puse in executare ca orice hotarare judecatoreasca, deci sunt asimilate hotararilor judecatoresti.

Ca urmare, cele trei exceptii au fost respinse.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a redat dispozitiile art. 167 din Legea nr. 105/1992 si art. 171 alin. (1) din aceeasi lege.

Instanta de apel a stabilit ca nu a fost dovedita indeplinirea conditiei prevazute de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1992.

Astfel, din continutul hotararii a carei recunoastere se solicita nu rezulta ca intimatul ar fi fost prezent la dezbateri si nu s-a facut dovada ca ar fi fost citat pentru termenul din 6.09.2006 sau ca i s-ar fi acordat termen in cunostinta.

De asemenea, nu s-a facut dovada comunicarii Ordinului din 6.09.2006 catre intimat, pentru a i se da posibilitatea de a exercita calea de atac. De remarcat in acest sens si ca din continutul Ordinului nu rezulta ca nu ar fi supus vreunei cai de atac. De altfel, apelantul nici nu a sustinut aceasta ipoteza.

Avand in vedere ca pentru admiterea cererii de recunoastere a unei hotarari judecatoresti straine este necesara indeplinirea cumulativa a tuturor conditiilor prevazute de art. 165 din Legea nr. 105/1992, neindeplinirea unei sigure conditii are ca efect respingerea cererii.

Dispozitiile art. 166 teza I-a din Legea nr. 105/1992, invocate de apelant, nu au aplicabilitate in cauza intrucat hotararea a carei recunoastere s-a solicitat nu se refera la statutul civil al persoanei.

Instanta de apel a stabilit ca, desi gresit motivata, solutia primei instante, de respingere a cererii, este corecta, motiv pentru care, in baza art. 296 C. proc. civ., a respins apelul si a obligat apelantul la plata catre intimat a cheltuielilor de judecata, reprezentand onorariul de avocat.

Impotriva acestei decizii, in termen legal, a declarat recurs reclamantul care a solicitat admiterea recursului si modificarea hotararii

Intr-un prim memoriu de recurs, recurentul a invocat indeplinirea conditiilor prevazute de art. 167 alin. (1) si (2) din Legea nr. 105/1992 si a aratat ca hotararea instantei de apel nu este motivata sub aspectul inlaturarii dispozitiilor art. 166 teza I din Legea nr. 105/1992.

In opinia sa, hotararea straina trebuie recunoscuta de drept in Romania intrucat se refera la statutul civil al persoanei, conform art. 11 din Legea nr. 105/1992.

S-au invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

In cel de-al doilea memoriu de recurs, recurentul a invederat ca, desi instanta de apel ar fi trebuit sa repuna cauza pe rol pentru a pune in discutia partilor aspectele legate de indeplinirea conditiei legale prevazute de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, urmand a solicita partilor lamuririle necesare, a pronuntat o solutie nelegala, intrucat nu a observat ca intimatul a fost prezent la sedinta din 31.05.2006 care, conform procedurii canadiene, era ultima sedinta la care s-au citat creditorii.

Pe baza dezbaterilor din sedinta din 31.05.2006 si a ordinului pronuntat cu acea ocazie, a fost emis ordinul din 6.09.2006 care este absolut, fara cale de atac si care nu se da in urma unor noi dezbateri, caci dezbaterile au avut loc la data de 31.05.2006, ci constata daca sunt sau nu indeplinite conditiile stabilite prin ordinul intermediar.

S-a invederat si ca instanta de apel, in mod eronat, nu a observat ca intimatul a fost citat si chiar prezent personal la dezbateri si ca si-a exercitat drepturile procesuale in limita in care legislatia canadiana le stabileste.

De altfel, recurentul a aratat ca in apel s-a retinut neindeplinirea conditiei prevazuta de lege pentru considerente pe care insusi paratul nu le invoca in apararea sa si nici nu le probeaza nici la fond si nici in apel.

Prin intampinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 7 este neintemeiat intrucat dispozitiile art. 166 teza I din Legea nr. 105/1992 nu au aplicabilitate in cauza. In ceea ce priveste celelalte motive de recurs, s-a invederat ca Ordinul din 31.05.2006 nu este depus la dosar, ci doar procesul-verbal din 31.05.2006 care nu este un ordin, ci consemneaza rezultatele intalnirii intre creditor si debitor in fata administratorului judiciar (trustee), scris de mana si semnat de un avocat.

Intrucat la data depunerii cererii de cesiune falimentara, intimatul obtinuse obligarea recurentului la plata unei sume de bani prin hotararea judecatoreasca pronuntata de Curtea Superioara de Justitie Ontario din data de 30.05.2003, conform art. 178 din legea canadiana, ordinul de descarcare falimentara nu se poate aplica unei hotarari judecatoresti avand ca obiect restituirea unei sume de bani si a dobanzilor aferente acesteia.

Cu privire la Ordinul a carui recunoastere se cere, s-a aratat ca acesta nu prevede partile cu privire la care este opozabil conform Legii curtilor de Justitie din Ontario R.R.O.1990, Reg. 194, art. 4.02n(1), nu este pronuntat si semnat de un judecator, nu prevede daca solutia are sau nu cale de atac si face referire la 3 inscrisuri in care nu apare numele creditorului T.I.

In cauza, ambele parti au administrat proba cu inscrisuri, proba incuviintata de instanta.

Analizand decizia recurata sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, se constata mai intai ca in recurs nu pot fi repuse in discutie aspectele legate de lipsa caracterului de hotarare a ordinului care se solicita a fi recunoscut sau de neindeplinirea conditiei reciprocitatii legislative, diplomatice sau de fapt intrucat in apel s-a constatat ca aceste conditii prevazute de Legea nr. 105/1992 sunt indeplinite, iar reclamantul este singurul recurent in cauza, astfel ca situatia acestuia nu poate fi agravata in propriul recurs.

Din perspectiva motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constata ca acesta nu poate fi retinut intrucat hotararea recurata cuprinde motivele pe care se sprijina, iar imprejurarea ca asupra unui argument invocat de parte instanta de apel nu s-a pronuntat decat pe scurt nu justifica invocarea nemotivarii hotararii.

Motivele de recurs invocate de recurent, care pot fi incadrate in dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizeaza interpretarea gresita a dispozitiilor art. 166 teza I din Legea nr. 105/1992 (fata de sustinerea ca hotararea a carei recunoastere se solicita priveste statutul civil al recurentului) si indeplinirea conditiei prevazuta de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1992.

De asemenea, recurentul a invocat faptul ca instanta de apel, in situatia in care ar fi solicitat lamuriri partilor, legate de indeplinirea conditiei prevazuta de art. 165 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, in virtutea rolului sau activ sau daca ar fi repus dosarul pe rol pentru a pune in discutia partilor aspectele nelamurite, ar fi solutionat corect cauza.

Instanta suprema apreciaza ca aceasta critica se subsumeaza motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Critica recurentului referitoare la interpretarea gresita a dispozitiilor art. 166 teza I din Legea nr. 105/1992 nu poate fi primita. Astfel, hotararea a carei recunoastere se solicita nu face parte din categoria hotararilor straine recunoscute de plin drept in Romania intrucat nu priveste statutul civil al cetateanului statului unde a fost pronuntata.

Conform definitiei statutului civil al unei persoane, acesta reprezinta totalitatea atributelor si calitatilor prin care o persoana este individualizata in societate si familie, fiind inseparabil de notiunea de personalitate, este unic si indivizibil. Elementele care determina statutul juridic civil sunt: cetatenia; nationalitatea; capacitatea juridica; starea civila.

Intrucat hotararea judecatoreasca a carei recunoastere se solicita priveste obligatiile financiare ale recurentului, persoana in stare de faliment, rezulta in mod evident ca hotararea a carei recunoastere se solicita nu face parte din categoria hotararilor straine recunoscute de plin drept in Romania.

In ceea ce priveste indeplinirea conditiei prevazuta de art. 165 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, recurentul invoca, in principal, faptul ca intimatul a fost prezent la sedinta din 31.05.2006 care, conform procedurii canadiene, era ultima sedinta la care s-au citat creditorii, iar pe baza dezbaterilor din sedinta din 31.05.2006 si a ordinului pronuntat cu acea ocazie, a fost emis ordinul din 6.09.2006 care este absolut, fara cale de atac si care nu se da in urma unor noi dezbateri, ci constata daca sunt sau nu i

Asa cum rezulta din hotararea judecatoreasca de descarcare financiara a falitului din data de 31.05.2006, depusa in traducere legalizata, s-a dovedit, conform art. 173 alin. (1) din lege, ca averea falitului nu ajunge nici la jumatate din suma de bani datorata de acesta, astfel ca instanta a hotarat descarcarea financiara a falitului cu conditia ca acesta sa plateasca administratorului suma de 5000 USD, in rate de 400 USD pe luna, cu incepere de la data de 1.09.2006.

Din continutul adresei emisa de administratorul patrimoniului falitului, in traducere certificata, emisa la 25.07.2014 rezulta ca la sedinta de audiere din data de 31.05.2006 descarcarea falitului a fost conditionata de plata catre administrator a sumei de 5000 USD. Deoarece falitul a indeplinit exigentele hotararii judecatoresti din 31.05.2006, judecatoria a eliberat o hotarare finala de descarcare la data de 6.09.2006.

Nici hotararea din 31.05.2006 si nici cea a carei recunoastere se solicita in prezenta cauza nu cuprind numele partilor prezente la audieri, daca acestea au fost sau nu citate sau calea de atac ce se poate exercita impotriva hotararii.

Aspectele invocate sub aspectul indeplinirii conditiilor prevazute de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 de recurent presupun examinarea in concret a documentelor emise de autoritatile judiciare canadiene competente pentru a observa caracterul ordinelor in discutie (absolut sau intermediar), necesitatea citarii partilor in procedura si calea de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararilor conform procedurii canadiene.

Aceste aspecte nu au fost, insa, supuse dezbaterii in calea de atac a apelului, iar apelantul, in sustinerea caii sale de atac, a invocat numai aspecte legate de existenta reciprocitatii in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea si de recunoasterea de drept a executarii hotararii.

Prin urmare, Inalta Curte a apreciat ca motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 este intemeiat, intrucat instanta de apel nu a respectat principiul contradictorialitatii, invocand in considerentele deciziei recurate aspecte care nu au fost supuse dezbaterii partilor in conditiile in care s-a pronuntat asupra apelului reclamantului fara a evoca fondul cauzei in urma anularii sentintei apelate.

Mai mult decat atat, conform art. 314 C. proc. civ., instanta suprema hotaraste asupra fondului pricinii numai in cazul in care caseaza hotararea atacata in scopul aplicarii corecte a legii unor imprejurari de fapt care au fost cu certitudine stabilite.

In conditiile in care situatia de fapt nu a fost deplin stabilita pentru a se examina daca dispozitiile Legii nr. 105/1992 au fost corect aplicate, solutia de exceptie a casarii cu retinere nu poate fi aplicata, fiind necesara o reevaluare a probatoriilor.

In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului de a cere recunoasterea hotararii, invocata de intimat, instanta suprema a apreciat ca aceasta vizeaza fondul cauzei, urmand a fi analizata de instanta de apel.

In consecinta, in baza art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Inalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

Nota: Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat a fost abrogata de Legea nr. 76/2012 la data de 15 februarie 2013.