Prin cererea de chemare in judecata intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 10/2001 si ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, inregistrata initial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 13.12.2012, reclamantele A., B. si C. au solicitat, in contradictoriu cu Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor: obligarea paratei sa procedeze la analizarea dosarului nr. xxxx9/CC aferent dispozitiei nr. 241 din 04.05.2010, in privinta verificarii legalitatii respingerii cererii de restituire in natura a imobilului format din teren si constructie, situat in Sinaia, in termen de 30 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii; constatarea faptului ca dosarul administrativ in cauza este complet, conform cerintelor Legii nr. 10/2001; la incheierea perioadei de suspendare a emiterii titlurilor de despagubire, a titlurilor de conversie si a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acorda despagubiri, obligarea paratei sa desemneze evaluatorul conform procedurii prevazute de lege si sa-i predea acestuia dosarul, in vederea intocmirii raportului de evaluare; obligarea paratei sa emita decizia reprezentand titlul de despagubire, in termen de 60 zile de la data incheierii perioadei de suspendare.
Parata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a invocat prin intampinare exceptia prematuritatii cererii, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2012, aprobata cu modificari prin Legea nr. 117/2012, privind suspendarea procedurilor de evaluare si emitere a deciziei reprezentand titlul de despagubire, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.
Prin incheierea din data de 19.02.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a Contencios administrativ si fiscal, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si trimiterea acestuia la Tribunalul Bucuresti, Sectia Contencios administrativ si fiscal.
In fata acestei instante, prin notele de sedinta depuse la dosar de catre parata s-a invocat exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, avand in vedere ca prin Legea nr. 165/2013 s-a stabilit, la art. 34 alin. (1), un termen de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a noii legi, in care Comisia Nationala are obligatia de a solutiona dosarele de despagubire inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale.
In subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, avand in vedere ca, urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, intreaga procedura de solutionare a dosarelor de despagubire se desfasoara in conformitate cu dispozitiile acesteia.
La data de 09.05.2014 Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a formulat cerere de introducere in cauza a Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).
La data de 13.05.2014 reclamantele au formulat o cerere precizatoare si modificatoare, prin care au aratat ca inteleg sa se judece in contradictoriu cu Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor, solicitand sa se constate ca dosarul nr. xxxx9/CC, privind imobilul din Sinaia, a fost analizat si este complet, sa se constate ca ramas fara obiect capatul 4 al cererii, avand in vedere ca, potrivit Legii nr. 165/2013, CNCI nu mai are obligatia de a desemna un evaluator, modificand totodata capatul 4 al cererii, conform Legii nr. 165/2013, in sensul ca solicita instantei obligarea paratei sa emita decizia de compensare a imobilelor.
Prin incheierea din data de 10.06.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia Contencios administrativ si fiscal, s-a admis exceptia necompetentei functionale a Sectiei de Contencios administrativ si fiscal, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si inaintarea catre Sectia civila spre competenta solutionare.
Prin sentinta civila nr. 1295 din 09.10.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a civila s-a admis exceptia de necompetenta materiala, s-a declinat solutionarea cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, Sectia Contencios administrativ si fiscal, s-a constatat conflict negativ de competenta si s-a inaintat cauza catre Curtea de Apel Bucuresti, Sectia civila.
Prin sentinta civila nr. 124/F din 18.11.2014 s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Sectiei civile a Tribunalului Bucuresti.
La termenul de judecata din data de 07.05.2015, Tribunalul Bucuresti a respins exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, invocata de catre parata prin intampinare, ca neintemeiata, pentru considerentele expuse in incheierea de sedinta de la acea data, iar prin sentinta civila nr.741 din 4.06.2015, Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a civila a admis cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata si modificata, formulata de reclamanti in contradictoriu cu parata Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor; a obligat parata sa emita decizie de acordare de masuri reparatorii in conditiile Capitolului III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul compus din teren in suprafata de 2.227,08 m.p. situat in Sinaia, precum si pentru constructia cu destinatia de locuinta, in suprafata utila totala de 130,02 m.p. si suprafata construita de 141,92 m.p., inclusiv magazia in suprafata construita de 21,96 m.p.
In considerentele sentintei s-a retinut ca, prin dispozitia nr. 241/2010, emisa de catre Primarul Orasului Sinaia, s-a propus acordarea de despagubiri notificatorilor D., in nume propriu si ca mostenitor al surorii sale F., B. si C., in conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul mentionat.
Conform certificatului de calitate de mostenitor din 11.01.2012 emis de catre BNP X, ca urmare a decesului numitului D., a ramas ca unica mostenitoare reclamanta A.
Ulterior emiterii avizului de legalitate de catre Institutia Prefectului - judetul Prahova, dosarul a fost inaintat catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, unde a fost inregistrat sub nr. xxxx9/CC.
In drept, tribunalul a avut in vedere prevederile art. 16 din Capitolul III al Legii nr. 165/2013, privind acordarea de masuri compensatorii sub forma de puncte, de catre Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor.
In raport de prevederile art. 21 din acelasi act normativ, tribunalul a analizat actele doveditoare existente la dosar retinand ca reclamantele au calitatea de persoane indreptatite cu privire la imobilul in litigiu, care a fost proprietatea autorului Q., in baza actelor doveditoare reprezentate de: Fisa matricola nr. 2 a orasului Sinaia, unde la nr. matricol xxx4 figureaza cu proprietatea constructie din Sinaia; autorizatia de construire pentru refacerea imprejmuirii proprietatii de la aceeasi adresa ; documentele de trecere in proprietatea statului - Proces-verbal de preluare - din care rezulta ca imobilul preluat se compunea din teren in suprafata de 2.612 m.p. si constructie in suprafata construita de 121 m.p.
Tribunalul a mai retinut ca reclamantele isi dovedesc calitatea de persoane indreptatite prin urmatoarele inscrisuri: certificatele de stare civila depuse la dosar; certificatul de mostenitor nr. xx4/2002 eliberat de Biroul Notarial Z.; certificatul de atestare a succesiunii numitei F.; certificatul de mostenitor din 08.06.2005 emis de BNP X. de pe urma numitei F.; certificatul de calitate de mostenitor din 11.01.2012 emis de BNP X. de pe urma numitului D.
S-a constatat de catre prima instanta ca imobilul a trecut in proprietatea statului, in mod abuziv, prin aplicarea Decretului nr. 111/1951, prin Decizia nr. 21/914 din 26.04.1956.
Totodata, din certificatul emis de Primarul Orasului Sinaia s-a retinut faptul ca str. A. a fost denumita anterior si str. C., iar din adresa din 16.01.2002 emisa de catre Primaria Orasului Sinaia reiese faptul ca imobilul - teren, fosta proprietate D., are in prezent urmatoarea configuratie: loturile cu iesire la str. A. poarta numerele x3 si x5; cele situate pe fdt.P. - la nr. x se afla imobilul vechi, iar la nr. x se afla cladirea proprietate Y., realizata pe teren atribuit din proprietatea de mai sus.
Referitor la modalitatea de restituire, tribunalul a retinut ca imobilul constructie a fost in intregime instrainat chiriasilor de catre Statul Roman, in baza art. 9 din Legea nr. 112/1995. Din planul de amplasament si delimitare a terenului efectuat de un expert topografic autorizat, cu ocazia solutionarii partiale a notificarii nr. 217/2001, rezulta ca suprafata terenului a fost de 2.576,36 m.p., din care s-a restituit notificatorilor D. si F. terenul ramas liber, in suprafata de 349,28 m.p., restul de teren neputand fi restituit in natura, deoarece terenul de sub constructii a fost instrainat odata cu locuintele, parte din teren a fost atribuit prin decizii administrative in vederea construirii de locuinte anterior anului 1989, iar o alta parte a fost amenajata drept cale de acces la loturile formate, in prezent fiind proprietatea publica a orasului Sinaia.
Constatand ca, in cauza, sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 165/2013 (art. 4 din lege prevazand ca dispozitiile acestui act normativ se aplica si cauzelor aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a acestei legi); ca potrivit art.1 alin.(2) din Legea nr. 165/2013, in situatia in care restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist nu mai este posibila, masurile reparatorii in echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite in echivalent sau compensarea prin puncte, prevazuta in Cap. III; avand in vedere ca dosarul administrativ al reclamantelor a fost completat cu inscrisurile solicitate de catre parata, astfel cum rezulta din adresa din 15.03.2013 emisa de catre Consiliul Judetean Prahova, potrivit careia, din verificarile efectuate in documentele Comisiei Judetene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, nu au fost identificate inscrisuri din care sa reiasa ca s-au stabilit sau incasat despagubiri pentru imobilul respectiv; faptul ca sustinerile paratei referitoare la diferentele existente intre constructia actuala si cea veche isi gasesc rezolvarea in noua lege (dispozitiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 reglementand inclusiv situatia in care nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despagubiri), tribunalul a admis cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata si modificata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), sustinand, in esenta, ca actiunea este prematura in raport cu dispozitiile Legii nr.165/2013, termenul de solutionare pentru dosarele inregistrate la SCCSD, conform art. 34 alin. (1), fiind de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a noii legii; ca instanta de fond nu a tinut seama de dispozitiile art. 32 din Legea nr.165/2013 si ca dosarul de despagubire nr. xxxx9/CC va fi solutionat in conditiile Legii nr.165/2013 si cu respectarea ordinii de inregistrare a dosarelor stabilita prin decizia din 14.11.2012 a CCSD, decizie insusita si de entitatea ce a preluat atributiile Comisiei Centrale, respectiv Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor in sedinta acesteia din data de 14.11.2013.
Prin decizia nr. 450/A din 5.10.2015 Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins, ca nefondat, apelul paratei.
In considerentele acestei decizii s-a retinut ca cererea de chemare in judecata a fost formulata si inregistrata pe rolul instantei la data de 13.12.2012, anterior intrarii in vigoare a Legii nr.165/2013, astfel incat cererea nu poate fi considerata prematura, fata de cele statuate prin decizia nr.269/2014 a Curtii Constitutionale, in care s-a retinut ca art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este de natura sa incalce egalitatea armelor, ca garantie a dreptului la un proces echitabil, in ipoteza in care se interpreteaza ca termenele prevazute de acest text legal sunt aplicabile si proceselor aflate pe rolul instantelor de judecata la data intrarii in vigoare a legii.
In ceea ce priveste normele de drept substantial aplicabile cauzei, Curtea a constatat ca prima instanta a aplicat dispozitiile art. 4, art.1 alin. (2) si 21 din Legea nr.165/2013 obligand parata sa emita decizia de acordare a masurilor reparatorii in conditiile Cap. III din Legea nr.165/2013, analizand ea insasi pe fond cererea reclamantilor sub toate aspectele, inclusiv calitatea de persoana indreptatita, in temeiul plenitudinii de competenta conferita de lege si statuata prin Decizia nr. XX/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Curtea de apel a facut referire din nou la considerentele avute in vedere de Curtea Constitutionala, in decizia nr.269/2014, in sensul ca deciziile autoritatilor administrative implicate in procesul de restituire/acordare de masuri reparatorii sunt supuse in final controlului instantei de judecata, singura care este competenta sa se pronunte in mod definitiv asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putand dispune restituirea in natura sau, dupa caz, acordarea de masuri reparatorii .
Nici criticile referitoare la aplicarea dispozitiilor art.32 alin. (1) din Legea nr.165/2013 nu au fost considerate fondate, tribunalul retinand ca dosarul administrativ a fost completat cu inscrisurile solicitate de parata, aspect care rezulta din adresa din 15.03.2013 emisa de Consiliul Judetean Prahova.
Referitor la ordinea de solutionare a dosarelor, invocata de apelanta, Curtea a apreciat ca CNCI este tinuta de principiul respectarii si executarii hotararilor judecatoresti, ca orice alt subiect de drept, deciziile luate de organele administrative referitoare la procedurile proprii neavand nicio inraurire asupra puterii executorii a unei hotarari judecatoresti.
Impotriva deciziei nr. 450/A/2015 a Curtii de Apel Bucuresti a declarat recurs parata Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor, reluand in esenta motivele de apel.
Fara a indica expres vreunul dintre motivele de recurs prevazute de art. 304 C.pr.civ., recurenta critica modul in care instanta a solutionat exceptia prematuritatii, invocand argumente care se pot incadra in motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 4 si 9 C.pr.civ., dupa cum urmeaza:
In ce priveste criticile incadrabile in motivul de recurs prevazute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se sustine ca instanta de apel a ignorat aspectele relatate de parata cu privire la dosarul de despagubire al reclamantilor, in sensul ca, in perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013 procedura de evaluare si emitere a deciziilor reprezentand titlurile de despagubire a fost suspendata, in temeiul OUG nr. 4/2012, aprobata cu modificari prin Legea nr. 117/2012, scopul acestei masuri fiind acela de a se implementa hotararea CEDO pronuntata in cauza pilot Maria Athanasiu si altii c. Romaniei, deblocarea operatiunilor mai sus amintite si gasirea resurselor financiare necesare platii despagubirilor. In aceste conditii, practica judiciara a statuat ca solicitarile avand ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despagubire sunt premature, dreptul la solutionarea dosarului de despagubire fiind afectat de un termen suspensiv.
Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stabileste un nou termen de 60 de luni, in care CNCI are obligatia de a solutiona dosarele de despagubire . Legea noua nu este de natura a limita accesul la justitie, nu afecteaza dreptul de proprietate, ci stabileste termenele si conditiile de solutionare a cererilor. Impunerea unui termen nu poate decat sa asigure un climat de siguranta raporturilor juridice.
Recurenta face referire la obligatia entitatilor implicate in executarea legii de a respecta dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si cele statuate in jurisprudenta CEDO cu privire la proprietate si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, concluzionand ca obligatia de respectare a termenului de 60 de zile este o obligatie de rezultat care incumba institutiilor si entitatilor implicate in procesul de solutionare.
Dosarul de despagubire al reclamantilor va fi solutionat cu respectarea ordinii de inregistrare a dosarelor stabilita prin decizia din 14.11.2012 a CCSD, decizie insusita de CNCI.
Recurenta considera ca aceasta modalitate de solutionare a dosarelor are la baza principiul proportionalitatii analizarii dosarelor, egalitatea de tratament, precum si faptul de a nu fi defavorizate persoanele ale caror dosare au fost solutionate sau care urmeaza a fi solutionate de catre entitatile investite cu un numar mai mare de dosare decat altele si la care, evident, ritmul de solutionare este mai lent.
Obligarea paratei la solutionarea acestui dosar de despagubire inaintea celorlalte dosare, cu incalcarea ordinii de inregistrare, ar insemna o discriminare pozitiva in ceea ce ii priveste pe reclamanti, cu incalcarea art. 16 din Constitutie .
Recurenta sustine ca, prin decizia recurata, s-a produs o imixtiune a puterii judecatoresti in procedura administrativa (critica incadrabila in motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 4 C.pr.civ.), care incurajeaza demersurile in instanta, consecinta fireasca fiind cresterea volumului de cereri de chemare in judecata, dar si solutionarea cu prioritate de catre CNCI a dosarelor de despagubire care au facut obiectul acestor litigii. Dreptul reclamantilor la solutionarea dosarului lor cu prioritate se intinde pana acolo unde incepe dreptul celorlalte persoane implicate, respectiv, al altor persoane care se pretind indreptatite la despagubire in procedura de retrocedare.
Recurenta invoca decizia nr. 861 din 28.11.2006 a Curtii Constitutionale, prin care s-a retinut ca situatia diferita in care se afla cetatenii in functie de reglementarea aplicabila potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privita ca o incalcare a dispozitiilor constitutionale care consacra egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari.
Examinand decizia recurata prin prisma motivelor de recurs invocate si a argumentelor aduse in dezvoltarea acestora, Inalta Curte retine urmatoarele:
In ceea ce priveste criticile incadrabile in motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se constata ca instanta de apel a retinut in mod corect ca termenul de 60 de luni prevazut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi invocat de parata in sustinerea exceptiei prematuritatii cererii de chemare in judecata, deoarece, prin decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 513 din 9 iulie 2014, s-a statuat ca prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania sunt constitutionale in masura in care termenele prevazute la art. 34 alin. (1) din aceeasi lege nu se aplica si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii.
Invocarea de catre recurenta a dispozitiilor O.U.G. nr. 4/2012, aprobata cu modificari prin Legea nr. 117/2012, precum si a practicii judiciare elaborate sub imperiul acelei reglementari, nu justifica o alta solutie cu privire la exceptia prematuritatii, deoarece perioada de suspendare prevazuta de acest act normativ s-a epuizat la data de 15 mai 2013, data de la care parata ar fi trebuit sa efectueze operatiunile prevazute de lege, necesare pentru finalizarea procedurii de acordare a masurilor reparatorii cuvenite reclamantilor.
Sustinerile recurentei in sensul ca art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu este de natura a limita accesul la justitie, nu afecteaza dreptul de proprietate, si ca impunerea unui termen nu poate decat sa asigure un climat de siguranta raporturilor juridice, nu pot fi primite, fata de efectul obligatoriu al deciziei Curtii Constitutionale anterior mentionate, care a vizat in mod expres problema constitutionalitatii prevederilor de lege criticate din perspectiva situatiei actiunilor introduse la instante inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, care erau pendinte la momentul intrarii in vigoare a legii, si in privinta carora Curtea a constatat ca art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este de natura sa incalce egalitatea armelor, ca garantie a dreptului la un proces echitabil, in ipoteza in care se interpreteaza ca termenele prevazute de acesta sunt aplicabile si proceselor aflate pe rolul instantelor de judecata la data intrarii in vigoare a legii.
Sunt corecte asertiunile recurentei, referitoare la obligatia entitatilor implicate in executarea legii de a respecta dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si cele statuate in jurisprudenta CEDO cu privire la proprietate si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, aceste sustineri nefacand altceva decat sa confirme justetea si legalitatea deciziei recurate.
In ceea ce priveste argumentul invocat de parata in apel, reiterat in recurs, in sensul ca dosarul de despagubire al reclamantilor va fi solutionat cu respectarea ordinii de inregistrare a dosarelor stabilita prin decizia din 14.11.2012 a CCSD, decizie insusita de CNCI, curtea de apel a retinut ca deciziile luate de organele administrative referitoare la procedurile proprii nu au nicio inraurire asupra puterii executorii a unei hotarari judecatoresti. Cu privire la acest argument al instantei de apel, recurenta nu formuleaza nicio critica in recurs.
In plus fata de acest argument, Inalta Curte are in vedere faptul ca instituirea printr-o decizie interna a autoritatii parate a unor reguli de solutionare a dosarelor de despagubire nu se poate justifica decat in cazul in care aceste reguli ar avea ca si consecinta eficientizarea procedurilor legale si, ca rezultat, solutionarea cererilor intr-un termen rezonabil, astfel cum insasi recurenta isi propune. In speta de fata, insa, acest rezultat nu a fost atins, deoarece, de la data inregistrarii dosarului de despagubire si pana la data solutionarii prezentului recurs a trecut o perioada de timp apreciabila, fara ca solicitarea reclamantilor sa fi fost solutionata, desi, potrivit probelor administrate si valorificate prin hotararea instantei de fond, dosarul administrativ a fost completat cu inscrisurile solicitate de parata inca din luna martie 2013, astfel cum rezulta din adresa din 15.03.2013 emisa de Consiliul Judetean Prahova.
Pretinsa defavorizare a altor persoane, ale caror dosare sunt in curs de solutionare la autoritatea parata, nu poate fi invocata ca argument pentru a se respinge cererea reclamantilor, deoarece parata, in calitate de autoritate a statului investita de lege, la nivel central, cu verificarea dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii, cu evaluarea imobilelor si emiterea deciziei de compensare prin puncte, trebuie sa acorde aceeasi atentie tuturor dosarelor pe care le are de solutionat, statul avand obligatia sa reglementeze modul de organizare si functionare a acestei autoritati intr-o maniera care sa asigure respectarea principiului celeritatii si a termenului rezonabil in privinta tuturor cauzelor ce intra sub incidenta acestei proceduri speciale.
In privinta criticii incadrabile in motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 4 C.pr.civ., Inalta Curte constata ca obligarea paratei de a solutiona dosarul de despagubire in sensul dispus de prima instanta, mentinut in apel, nu poate fi calificata ca o ``imixtiunea a puterii judecatoresti in procedura administrativa``, asa cum pretinde recurenta, ci constituie o concretizare a principiului liberului acces la justitie, dand posibilitatea partii care se considera vatamata prin nesolutionarea dosarului de despagubire sa supuna cererea sa instantei de judecata .
Previziunea facuta de recurenta, in sensul ca va creste numarul de cereri cu obiect similar pe rolul instantelor de judecata, nu ar putea fi pusa pe seama solutiei ce se pronunta in prezentul litigiu, ci, in ipoteza in care s-ar concretiza, ar reprezenta consecinta modului de functionare a autoritatii recurente. In plus, solutia pronuntata in prezentul litigiu asupra exceptiei prematuritatii trebuie sa se bazeze pe circumstantele concrete ale cauzei, nu pe supozitii referitoare la numarul cauzelor cu acelasi obiect care ar urma sa se inregistreze pe rolul instantelor.
In ceea ce priveste invocarea de catre recurenta a Deciziei nr. 861 din 28 noiembrie 2006 a Curtii Constitutionale, Inalta Curte constata ca aceasta decizie vizeaza exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 77, art. 164 alin. (3), art. 165, art. 180 alin. (1) si ale cap. IX din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, dispozitii legale care nu au legatura cu obiectul si cauza prezentului litigiu.
In raport cu aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ, recursul declarat de parata a fost respins, ca nefondat.
Cerere de acordare a unor masuri reparatorii prin echivalent aferente unui imobil preluat abuziv in perioada comunista. Obligatia dovedirii calitatii de proprietar la momentul confiscarii Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 708 din 10 februarie 2020
Imobil preluat de stat fara just titlu. Certificat de atestare a dreptului de proprietate Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I civila, decizia nr. 107 din 22 ianuarie 2016
Actiune in revendicarea imobilului preluat abuziv de catre stat. Inexistenta unui "bun" in patrimoniul titularului actiunii. Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I civila, decizia nr.726 din 29 martie 2016
Actiunea in revendicare a unui imobil preluat de stat in perioada 6 martie 1945 � 22 decembrie 1989 este scutita de plata taxei de timbru Pronuntaţă de: Curtea de Apel Galati - Sectia civila Decizie 803 (28.10.2005)
Imobil preluat in mod abuziv de stat. Contestatie impotriva deciziei primariei prin care se acorda masuri reparatorii prin echivalent. Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 10 din 5 ianuarie 2006.
Aplicarea in timp a legii 165/2013 privind finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv � aspecte de constitutionalitate Sursa: Irina Maria Diculescu
Nesconstitutionalitatea prevederilor ref. la suspendarea contractului de munca pe perioada cercetarii disciplinare Sursa: EuroAvocatura.ro