Redeschiderii urmaririi penale. Incompatibilitate. Recurs in intersul legii promovat

Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei, a promovat recurs in interesul legii privind incidenta cazului de incompatibilitate prevazut de art. 49 alin. 4 din Codul de procedura penala in ipoteza trimiterii cauzei la procuror in vederea redeschiderii urmaririi penale, prevazuta de art. 278 indice 1 alin. 8 lit. b cu referire la art. 273 alin. 11 din Codul de procedura penala.

C ă t r e


PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În temeiul art. 4142 alin. 1 din Codul de procedură penală şi a art.25 lit.a din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, vă sesizez cu


Recurs în INTERESUL LEGII


privind incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art.49 alin.4 din Codul de procedură penală în ipoteza trimiterii cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, prevăzută de art.2781 alin.8 lit.b cu referire la art.273 alin.11 din Codul de procedură penală.


Examenul jurisprudenţei actuale, în materie penală, evidenţiază două orientări cu privire la acest aspect şi, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel :


1) Unele instanţe au considerat că, în ipoteza trimiterii cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale prevăzută de art.2781 alin.8 lit.b din Codul de procedură penală, persoana care iniţial a efectuat urmărirea penală, ca organ de cercetare penală sau ca procuror, devine incompatibilă în acea cauză.

Prin urmare, în astfel de situaţii instanţele au reţinut incidenţa prevederilor art.49 alin.4 din Codul de procedură penală şi, în consecinţă, în temeiul art.2781 alin.8 lit.b din acelaşi cod, au admis plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată şi au trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale (Anexele 1 - 6).

Adepţii acestui punct de vedere au considerat că redeschiderea urmăririi penale (art.2781 alin.8 lit.b) şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale (art.332) nu constituie instituţii juridice distincte, ambele fiind cazuri de reluare a urmăririi penale dispuse de către instanţă şi, ca atare, au extins prin analogie aria de aplicare a dispoziţiilor art.49 alin.4 din Codul de procedură penală şi la această primă ipoteză.

2) Într-o altă orientare, instanţele au apreciat că, în situaţia menţionată, persoana care a efectuat iniţial urmărirea penală nu devine incompatibilă (Anexele 7 - 8).

În motivarea acestei soluţii s-a argumentat că prevederile art.49 alin.4 se limitează numai la situaţia în care instanţa a dispus refacerea urmăririi penale, care presupune „întocmirea din nou a actelor de urmărire penală”.

Apreciez că ultima soluţie este cea legală.

*

* *

Conform doctrinei[1], incompatibilitatea nu reprezintă, în esenţa ei, o incompetenţă, ci se înfăţişează ca o situaţie de inadecvare în care se află unul dintre subiecţii procesuali oficiali faţă de o cauză penală concretă şi care constituie un impediment în ceea ce priveşte participarea acestuia la rezolvarea acelei cauze, fiind menită să asigure încrederea în buna administrare a justiţiei.

Această situaţie se iveşte atunci când un subiect procesual care a avut o anumită poziţie procesuală într-o cauză penală este chemat să participe în aceeaşi cauză într-o altă poziţie procesuală care este inconciliabilă cu cea dintâi. Poziţiile procesuale sunt inconciliabile atunci când ocuparea lor de către acelaşi subiect procesual în aceeaşi cauză penală generează suspiciuni asupra imparţialităţii sale subiective şi/sau obiective.

Potrivit art.49 alin.4 din Codul de procedură penală, persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă. Prin aceste dispoziţii legiuitorul a urmărit să asigure eliminarea oricăror îndoieli cu privire la obiectivitatea organului judiciar în rezolvarea cauzelor.

Conform art.201 din acelaşi cod, urmărirea penală este realizată de procuror şi organele de cercetare penală.

Prin urmare, situaţia de incompatibilitate menţionată vizează persoana care a efectuat urmărirea penală fie ca procuror, fie ca organ de cercetare penală, în ipoteza în care refacerea urmăririi penale s-a dispus de către instanţa de judecată.

Pe de altă parte, ipoteza prevăzută de art.2781 alin.8 lit.b cu referire la art.273 alin.11 din Codul de procedură penală are în vedere reluarea urmăririi penale în cazul în care judecătorul admite plângerea împotriva ordonanţei sau, după caz, a rezoluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală, încetare a urmăririi penale ori de clasare şi trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

*

* *

Activitatea procesuală, deşi în mod obişnuit progresivă, nu este concepută ca o activitate ireversibilă, existând posibilitatea reîntoarcerii cauzei la etapele prin care a trecut.

Astfel, dacă s-a dispus trimiterea în judecată, instanţa are posibilitatea, în condiţiile legii, să hotărască reluarea ciclului procesual restituind cauza procurorului şi determinând o nouă activitate de urmărire penală. De asemenea, soluţiile de neurmărire penală au şi ele un caracter relativ, neconstituind piedici definitive în redeschiderea unor urmăriri în care anterior s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.

Reluarea urmăririi penale este deci instituţia procesuală cu ajutorul căreia se asigură desfăşurarea procesului penal prin reactivarea cursului urmăririi penale în cazurile prevăzute de lege.


Rezolvarea problemei de drept ce constituie obiectul prezentului demers impune o analiză comparativă a cazurilor de reluare a urmăririi penale în ipotezele restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, respectiv redeschiderea urmăririi penale.

Potrivit art.272 cu referire la art.332 alin.2 din Codul de procedură penală, restituirea în vederea refacerii urmăririi penale se dispune doar de către instanţa de fond – după ce procurorul, prin rechizitoriu, s-a dezînvestit şi a sesizat instanţa cu judecarea conflictului de drept penal, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Prin urmare, motivul restituirii îl reprezintă nesocotirea prevederilor legale ce atrag nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală (art.332 şi art.197 alin.2 din Codul de procedură penală), iar temeiul juridic îl constituie hotărârea instanţei de fond .

Pe de altă parte, conform art.273 din acelaşi cod, redeschiderea urmăririi penale - deşi reprezintă tot o modalitate de reluare a urmăririi penale, are ca situaţie premisă o soluţie de neurmărire, cu privire la care se constată ulterior că nu se justifică fie pentru că a fost greşit adoptată iniţial, fie pentru că a dispărut împrejurarea pe care s-a întemeiat soluţia în momentul în care a fost luată.

Această măsură se dispune după terminarea urmăririi penale fie de către acelaşi procuror sau de către prim-procurorul parchetului (în cadrul exercitării controlului ierarhic), din oficiu ori, după caz, la plângerea persoanei ale cărei interese legitime au fost vătămate, conform art.278 din Codul de procedură penală, fie de către judecător la plângerea persoanei nemulţumite, potrivit art.2781 alin.8 lit.b din acelaşi cod.

Procedura prevăzută de art.2781 are natura juridică a unei garanţii procesuale de respectare a legalităţii în această primă fază a procesului penal.

Totodată, conform art.273 alin.2 din Codul de procedură penală, temeiul juridic al redeschiderii urmăririi penale îl constituie, în toate cazurile, ordonanţa procurorului.

Rezultă că redeschiderea urmăririi penale – deşi constituie tot o modalitate de reluare a urmăririi penale, este total diferită de restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, prima reprezentând un remediu procesual, iar cea de-a doua, o sancţiune procesuală.

Mai mult, refacerea urmăririi penale presupune întocmirea din nou a actelor de urmărire penală atunci când instanţa de judecată a constatat nulitatea totală sau parţială a acestora, fiind deci firesc ca în acest caz urmărirea penală să nu mai poată fi refăcută de către aceeaşi persoană (procuror sau organul de cercetare penală) care a efectuat actele anterior măsurii de restituire dispusă de instanţă.

Chiar şi în acest caz de reluare a urmăririi penale există situaţii care nu atrag incidenţa prevederilor art.49 alin.4 din Codul de procedură penală.

Astfel, instanţa supremă a statuat că procurorul este incompatibil numai dacă a efectuat personal acte de cercetare penală, nu şi atunci când a condus şi controlat activitatea organului de cercetare penală care a efectuat aceste acte .

În acest sens s-a avut în vedere că, potrivit art.209 alin.1 şi art.216 din Codul de procedură penală, procurorul exercită supravegherea asupra actelor de urmărire penală – în cadrul căreia, conform art.262 pct.1, dispune şi asupra soluţiilor ce se dau în cauză, inclusiv rechizitoriul, situaţie care, evident, este diferită de efectuarea a însăşi activităţii de urmărire penală, la care se referă prevederile art.49 alin.ultim din Codul de procedură penală[2].

În schimb, spre deosebire de refacerea urmăririi penale, în cazul redeschiderii urmăririi penale în ipoteza prevăzută de art.2781 alin.8 lit.b cu referire la art.273 alin.11 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată, admiţând plângerea împotriva soluţiei, nu va desfiinţa actele de urmărire penală ci numai ultimul act procedural al urmăririi penale, respectiv rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată, procurorul având obligaţia de a clarifica, în continuare, faptele şi împrejurările şi de a administra mijloacele de probă indicate de judecător.

Aşadar, cu atât mai mult în această ipoteză, când nu sunt desfiinţate actele de urmărire penală existente, persoana care a instrumentat cauza iniţial nu devine incompatibilă să completeze urmărirea penală.

În concluzie, situaţia de incompatibilitate prevăzută de art.49 alin.4 din Codul de procedură penală vizează persoana care a efectuat urmărirea penală, fie ca organ de cercetare penală, fie ca procuror, numai în ipoteza restituirii cauzei pentru refacerea urmăririi penale, prevăzută de art.332 din Codul de procedură penală.

*

* *

Având în vedere cele expuse, vă solicit să constataţi că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Procuror general,

Laura Codruţa Kövesi