RIL promovat ref. caracterul alternativ sau subsidiar al celor doua modalitati de comunicare a procesului verbal

Urmare sesizarii formulate de Ministrul Justitiei, s-a verificat jurisprudenta la nivelul intregii tari, constatandu-se ca, in solutionarea plangerilor contraventionale si a contestatiilor la executare, instantele de judecata nu au un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor sub aspectul caracterului alternativ sau subsidiar al celor doua modalitati de comunicare prevazute de text.

Problema de drept s-a ridicat in acele contestatii la executare si plangeri contraventionale in care demersul de interpretare a dispozitiilor legale enuntate anterior a fost necesar, in vederea aplicarii dispozitiilor art. 14 alin. (1) si art. 25 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 referitoare la prescriptia executarii sanctiunilor contraventionale, respectiv pentru determinarea momentului de la care incepe sa curga termenul de decadere, de 15 zile, prevazut de art. 31 alin. (1) din acelasi act normativ.

Examenul de jurisprudenta a relevat urmatoarele orientari:

I. Intr-o prima orientare, s-a considerat ca cele doua modalitati de comunicare prevazute de art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, modificata si completata sunt subsidiare una fata de cealalta.

Astfel, comunicarea prin afisare este subsidiara comunicarii prin posta, cu aviz de primire. Comunicarea prin afisare trebuie precedata de o comunicare prin posta cu aviz de primire, iar atunci cand persoana sanctionata contraventional, desi avizata, nu s-a prezentat la oficiul postal, pentru ridicarea corespondentei ori a refuzat primirea corespondentei, autoritatea din cadrul careia face parte agentul constatator trebuie sa procedeze la comunicarea actului prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului.

In aceste ipoteze, intervenirea prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale prevazute de art. 14 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 si momentul de la care curge termenul de decadere, pentru introducerea plangerii contraventionale, prevazut de art. 31 alin. (1) din acelasi act normativ se verifica in raport de data primirii efective a procesului verbal de constatare a contraventiei si a instiintarii de plata .

Insa, atunci cand o atare comunicare nu s-a putut realiza, aplicarea celor doua institutii - a prescriptiei executarii sanctiunii si a decaderii din dreptul de a mai formula plangere - se raporteaza la momentul comunicarii prin afisare.

S-a considerat ca aceasta concluzie decurge din interpretarea logica a dispozitiilor art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, iar daca s-ar rationa in sens contrar, ar insemna ca, alegerea modalitatilor de comunicare sa fie lasata la optiunea arbitrara a autoritatii administrative.

In aceasta modalitate de interpretare si aplicare a legii se asigura efectivitatea drepturilor consfintite de art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la aparare, precum si a garantiilor pe care principiul le contine si care presupun ca persoana sanctionata contraventional sa fie informata, in termenul cel mai scurt si in mod amanuntit asupra naturii si cauzei acuzatiilor aduse impotriva sa. In consecinta, comunicarea realizata doar prin afisare, neprecedata de incercarea de comunicare prin posta, cu aviz de primire, nu raspunde necesitatii asigurarii unor garantii suficiente pentru exercitarea dreptului la aparare.

II. Intr-o a doua orientare jurisprudentiala s-a considerat, pornind de la interpretarea gramaticala a normei, ca cele doua modalitati de comunicare prevazute de art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 sunt alternative, fara a exista vreo ordine de preferinta intre ele, iar recurgerea la una dintre acestea este necesara si suficienta, pentru ca procedura de comunicare sa fie considerata indeplinita.

De vreme ce conjunctia ``sau`` exprima un raport de echivalenta si alternanta, inseamna ca nu exista o ordine de preferinta intre cele doua modalitati de comunicare, astfel incat nu este necesar ca indeplinirea procedurii de comunicare prin afisare sa fie precedata de o comunicare prin posta, cu aviz de primire, autoritatea din cadrul careia face parte agentul constatator avand posibilitatea sa opteze pentru oricare dintre cele doua modalitati .

De asemenea, atunci cand procedura de comunicare s-a realizat prin posta, cu aviz de primire, iar destinatarul corespondentei, desi a fost avizat, nu s-a prezentat la oficiul postal, pentru ridicarea corespondentei ori a refuzat expres primirea acesteia, comunicarea a fost considerata legal indeplinita, fara a mai fi necesara indeplinirea acesteia prin afisare.

In aceste din urma situatii, s-a facut aplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, considerandu-se ca destinatarului corespondentei ii revine culpa exclusiva pentru necunoasterea continutului actului de sanctionare si, daca s-ar rationa in sens contrar, ar insemna sa fie validate comportamente abuzive, creandu-se posibilitatea ca persoanele sanctionate sa poata amana, la nesfarsit, primirea efectiva a actului de constatare si sanctionare contraventionala, intr-o maniera care sa determine intervenirea prescriptiei executarii sanctiunii.

Asadar, s-a considerat valabila indeplinirea procedurii de comunicare efectuata prin trimitere postala cu aviz de primire, fara a mai fi necesara reluarea acesteia prin afisarea actului .

Ca atare, termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, modificata si completata curge, in aceste situatii, fie de la data la care a destinatarul corespondentei a fost avizat, fie de la data la care a expirat termenul de pastrare a corespondentei la oficiul postal si aceasta a fost returnata ori de la exprimarii refuzului expres de primire, consemnata ca atare de lucratorul oficiului postal. (Anexa II)

In contextul problemelor de drept prezentate, apreciez ca urmatoarele solutii sunt in litera si spiritul legii:

1. In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, modificata si completata raportat la art. 14 alin. (1) si art. 25 alin. (2) din acelasi act normativ, atunci cand persoana sanctionata nu a fost prezenta la intocmirea procesului verbal sau a refuzat sa primeasca un exemplar al acestuia, precum si atunci cand sanctiunea s-a aplicat de o alta persoana sau un alt organ decat agentul constatator, cerinta comunicarii procesului verbal si a instiintarii de plata, in scopul intreruperii prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale este indeplinita la data la care procesul verbal a fost depus la oficiul postal, pentru expediere, indiferent de data la care corespondenta a ajuns la destinatar.

2. In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, modificata si completata raportat la art. 31 alin. (1) din acelasi act normativ, comunicarea prin afisare este subsidiara comunicarii prin posta cu aviz de primire.

Atunci cand persoana sanctionata nu a fost prezenta la intocmirea procesului verbal ori a refuzat primirea acestuia, precum si atunci cand sanctiunea a fost aplicata de o alta persoana sau un alt organ decat agentul constatator, termenul de decadere in care se poate formula plangerea curge de la data la care persoana sanctionata sau cei insarcinati cu primirea corespondentei (in cazul contravenientului persoana juridica) au primit procesul - verbal, prin luare de semnatura ori atunci cand s-a refuzat expres primirea corespondentei, iar refuzul a fost consemnat in procesul verbal incheiat de functionarul postal.

In cazul refuzului tacit, dedus din neprezentarea la oficiul postal, in vederea ridicarii corespondentei, termenul pentru formularea plangerii curge de la data afisarii actului la domiciliul sau sediul contravenientului.

Potrivit dispozitiilor art. 15 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, modificata si completata, contraventia se constata printr-un proces verbal incheiat de agentii constatatori prevazuti in actul normativ care stabileste si sanctioneaza fapta .

In ceea ce priveste aplicarea sanctiunilor contraventionale, prin art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, modificata si completata se instituire regula potrivit careia aceasta se realizeaza de agentul constatator prin insusi procesul - verbal de constatare, iar in alin. (2) al aceluiasi articol este reglementata ipoteza de exceptie, in care, potrivit actului normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei, agentul constatator nu are dreptul sa aplice si sanctiunea, caz in care procesul verbal se trimite, de indata, organului sau persoanei competente, sanctiunea urmand sa fie aplicata prin rezolutie scrisa pe procesul verbal.

Prin art. 25 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 se arata ca procesul verbal de constatare si sanctionare contraventionala se va inmana sau, dupa caz, se va comunica, in copie, contravenientului si, daca este cazul, partii vatamate si proprietarului bunurilor confiscate, iar comunicarea se face de catre organul care a aplicat sanctiunea, in cel mult o luna de la data aplicarii acesteia.

In situatia in care agentul constatator aplica si sanctiunea, iar contravenientul este prezent la incheierea procesului - verbal, potrivit art. 26 alin. (1) si (3) din ordonanta, copie de pe acesta si instiintarea de plata se inmaneaza contravenientului, facandu-se mentiune in acest sens in procesul verbal, iar contravenientul va semna de primire.

In cazul in care contravenientul nu este prezent sau, desi prezent, refuza sa semneze procesul verbal, comunicarea acestuia, precum si a instiintarii de plata se face de catre agentul constatator in termen de cel mult o luna de la data incheierii.

Potrivit art. 27 din ordonanta, comunicarea procesului verbal si a instiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului, in aceasta din urma situatie fiind necesar ca, operatiunea de afisare sa fie consemnata intr-un proces verbal semnat de cel putin un martor .

In ceea ce priveste prescriptia executarii sanctiunii contraventionale, prin art. 14 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 se arata ca aceasta intervine atunci cand procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii, prescriptia putand fi constatata, potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, si in procedura plangerii contraventionale.

Referitor la momentul de la care incepe sa curga termenul de 15 zile, pentru formularea plangerii contraventionale, in art. 31 alin. (1) se arata ca acesta este reprezentat, fie de data inmanarii, fie de data comunicarii procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii.

Din interpretarea logica si sistematica a dispozitiilor legale enuntate anterior, rezulta ca, in situatia in care contravenientul a fost prezent la constatarea contraventiei, iar agentul constatator aplica sanctiunea prin acelasi act, o copie a procesului verbal si a instiintarii de plata i se inmaneaza acestuia, caz in care va semna de primire, iar de la acest moment incepe sa curga termenul de 15 zile, pentru formularea plangerii contraventionale.

In aceasta situatie nu se pune problema intreruperii prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale, deoarece prescriptia nici nu a inceput sa curga, sanctiunea aplicata fiindu-i comunicata contravenientului de agentul constatator prin inmanarea directa a actului.

In schimb, in ipotezele in care contravenientul nu este prezent la constatarea faptei ori atunci cand, desi prezent, refuza sa primeasca procesul verbal de constatare si sanctionare contraventionala si instiintarea de plata, precum si atunci cand sanctiunea se aplica de o alta persoana sau organ decat agentul constatator, actul astfel incheiat, nemaiputand fi inmanat persoanei sanctionate, va fi comunicat acesteia in cel mult o luna de la data aplicarii sanctiunii.

Ca atare, pentru a putea produce efecte juridice, procesul verbal de constatare si sanctionare contraventionala trebuie comunicat[1].

I. Din perspectiva prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale, se observa ca termenul de o luna, prevazut de art. 14 alin. (1) si art. 25 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 este un termen special de prescriptie a carui implinire atrage stingerea dreptului autoritatii de a obtine executarea sanctiunii contraventionale aplicate.

Instituirea acestui termen special de prescriptie are, pe de o parte, un rol preventiv, de a avertiza autoritatea asupra consecintelor necomunicarii actului in intervalul de timp prevazut de lege, iar pe alta parte, de a sanctiona comportamentul acesteia, atunci cand termenul a fost depasit in mod culpabil, fara a se proceda la comunicarea actului de constatare si sanctionare a faptei contraventionale[2].

Intreruperea cursului prescriptiei se va realiza prin comunicarea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, iar pentru producerea efectului intreruptiv de prescriptie este obligatoriu ca actul comunicarii sa se situeze in interiorul termenului de o luna care incepe sa curga de la data aplicarii sanctiunii.

Din perspectivele analizate, se ridica problema daca, pentru a produce efectul intreruptiv de prescriptie, este necesar ca o astfel de comunicare sa fie primita efectiv de catre persoana sanctionata ori daca este necesara si suficienta expedierea corespondentei de catre organul constatator sau, dupa caz, de organul care a aplicat sanctiunea.

In opinia noastra, pentru a se produce efectul intreruptiv de prescriptie este necesara si suficienta expedierea actului, catre contravenient, prin posta cu aviz de primire, aceasta reprezentand o comunicare apta a fi primita, fara a mai fi necesar sa se astepte ori sa se realizeze o primire efectiva a actului din partea destinatarului, pentru ca, mai apoi, in functie de atitudinea acestuia, sa se procedeze la afisarea actului[3] .

In aceasta interpretare si aplicare a legii se poate considera ca au existat diligentele necesare din partea organului constatator si/sau sanctionator, pentru conservarea dreptului sau, de a obtine executarea sanctiunii si pentru indeplinirea obligatiei legale de comunicare .

Pe de alta parte, nu sunt validate comportamentele abuzive si dilatorii din partea persoanelor sanctionate contraventional care, amanand ori refuzand primirea corespondentei, pot determina depasirea termenului de prescriptie prevazut de lege si, ca atare, ineficacitatea actului sanctionator[4].

II. Din perspectiva aplicarii dispozitiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, se observa ca termenul de decadere, de 15 zile, in care poate fi formulata plangerea contraventionala incepe sa curga de la doua momente alternative prevazute de text si anume, momentul inmanarii, respectiv, momentul comunicarii procesului verbal de constatare a contraventiei si aplicare a sanctiunii.

Astfel, din interpretarea sistematica a dispozitiilor legale prezentate in partea introductiva, se observa ca, in procedura contraventionala, legiuitorul a inteles sa puna in relatie producerea unor efecte juridice, printre care si determinarea dies a quo, pentru formularea plangerii contraventionale, de cunoasterea, de catre persoana sanctionata, a masurilor aplicate.

Aceasta cunoastere, astfel cum vom arata in cele ce urmeaza, poate fi efectiva ori prezumata.

Cunoasterea actului va fi efectiva atunci cand se comunicarea se realizeaza prin inmanare persoanei fizice sanctionate, reprezentantului sau legal sau celui imputernicit cu primirea corespondentei, in cazul contravenientului, persoana juridica.

Inmanarea actului, sub luare de semnatura constituie, in filozofia Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, modalitatea tehnica principala, de aducere la cunostinta contravenientului a faptei si sanctiunii aplicate care asigura la cel mai ridicat standard exigentele de cunoastere a continutului actului. Insa, atunci cand cunoasterea actului si informarea persoanei sanctionate contraventional asupra faptei si sanctiunii aplicate nu pot fi realizate prin inmanare, intrucat aceasta, desi prezenta la constatarea faptei si aplicarea sanctiunii, refuza sa primeasca o copie a procesului - verbal sau a instiintarii de plata ori pentru ca nu este prezenta la constatare sau atunci cand sanctiunea a fost aplicata in conditiile art. 21 alin. (2) din ordonanta, modalitatea prin care i se aduce la cunostinta continutul procesului verbal de constatare si sanctionare contraventionala este reprezentata de comunicarea actului.

Procedura de comunicare se realizeaza, potrivit dispozitiilor art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 prin posta, cu aviz de primire sau prin afisare, la domiciliul sau sediul contravenientului.

Desi redactarea textului care utilizeaza conjunctia disjunctiva ``sau`` lasa sa se inteleaga faptul ca cele doua modalitati de comunicare ar fi alternative, fara a exista o ordine de preferinta intre ele, totusi, din interpretarea sistematica a legii, raportat si la natura, importanta drepturilor ocrotite, pentru a caror garantare este instituita masura comunicarii, apreciem ca procedura de comunicare a procesului verbal si a instiintarii de plata, prin posta, cu aviz de primire primeaza si este necesar a fi indeplinita, prealabil comunicarii prin afisare.

Aceasta din urma modalitate de comunicare functioneaza doar subsidiar, atunci cand procedura de comunicare prin posta nu a fost eficienta.

Bunaoara, prin aplicarea dispozitiilor art. 165 pct. 2 din Noul Cod de procedura civila, cu care Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 se completeaza, potrivit art. 47, in cazul comunicarii actului prin posta, procedura se socoteste indeplinita la data semnarii de catre parte a confirmarii de primire ori a consemnarii, potrivit art. 163, de catre functionarul postal, a refuzului acesteia de a primi corespondenta.

In cazul refuzului expres de primire a corespondentei, se observa ca legea procesual civila, aplicabila si in materie contraventionala, instituie o prezumtie absoluta, de cunoastere a actului, fundamentata pe atitudinea subiectiva a partii, astfel exteriorizata si pe necesitatea prevenirii si sanctionarii abuzului de drept .

In schimb, in cazul refuzului implicit de primire a corespondentei constand intr-o atitudine omisiva, de neprezentare a persoanei avizate la oficiul postal, pentru ridicarea corespondentei, dat fiind echivocul manifestarii de vointa, devine obligatorie indeplinirea procedurii de comunicare prin afisarea actului .

Se observa ca prima modalitate de comunicare a actului, prin posta, cu aviz de primire confera certitudine asupra cunoasterii actului si este de natura sa asigure efectivitatea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional, sub aspectul garantiilor dreptului, de a fi informata asupra faptelor imputate si sanctiunilor aplicate.

In aceasta interpretare si aplicare a legii se confera previzibilitate si din perspectiva determinarii momentului de la care incepe sa curga termenul in care persoana sanctionata contraventional poate formula plangere .

Astfel, este surmontat riscul instituirii pe cale pretoriana a unor momente echivalente comunicarii, neprevazute de lege, pentru acele situatii in care, in mod justificat sau nu, persoana sanctionata contraventional, desi avizata asupra corespondentei, omite (din motive ce tin sau nu de vointa sa) ori refuza tacit ridicarea acesteia de la oficiul postal.

De altfel, simpla avizare nu echivaleaza cu aducerea la cunostinta, iar prezumtia legala, de luare la cunostinta despre continutul actului comunicat nu opereaza de la data instiintarii, a avizarii, ci de la data ridicarii personal, de catre destinatarul comunicarii, a actului, de la oficiul postal[5], iar in lumina Noului Cod de procedura civila, si de la data refuzului expres de primire a corespondentei.

Or, indeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lasata la discretia destinatarului comunicarii care, astfel cum am aratat in precedent, ar avea interes in tergiversare, plasand un dubiu aspra atitudinii sale subiective si asupra cauzelor care l-au impiedicat sa ridice corespondenta in termenul de pastrare la oficiul postal.

In situatia unor comportamente dilatorii, indiferent daca ele sunt ori nu culpabile, autoritatea administrativa, prin agenti desemnati, trebuie sa procedeze in modalitatea de comunicare subsidiara, prin afisarea actului la domiciliul ori sediul persoanei sanctionate, incheind in acest sens un proces verbal, in prezenta unui martor asistent .

In aceste conditii, se asigura publicitatea si opozabilitatea actului sanctionator fata de persoana la care acesta se refera si se creeaza premisele de actiune ale unei prezumtii relative, de cunoastere a continutului actului, prezumtie al carei fundament este reprezentat de faptul material, al afisarii, intr-un loc accesibil persoanei la care actul se refera.

In acelasi sens, in jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a aratat ca ratiunea comunicarii prin posta cu aviz de primire consta in aducerea documentelor mentionate in cuprinsul art. 27 din Ordonanta Guvernului nr.2/2011 la cunostinta persoanei care a savarsit o contraventie, astfel incat aceasta sa poata formula plangere in termenul legal de decadere[6], fiind obligatoriu ca, in cadrul procedurii contraventionale, sa fie respectate garantiile prevazute de art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.[7]

Doar din aceste perspective, indeplinirea procedurii de comunicare prin afisarea actului, aflata intr-un raport de subsidiaritate fata de comunicarea prin posta, cu aviz de primire, poate constitui o modalitate de comunicare a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, apta a satisface pe deplin cerintele procedurale care sa asigure exercitarea dreptului de acces la justitie si a dreptului la aparare, intrucat astfel cum s-a aratat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Conventia nu apara drepturi teoretice, ci efective si concrete.

Totodata, in aceasta modalitate de interpretare si aplicare a legii se asigura un just echilibru intre interesele contrare din cadrul procedurii contraventionale, intr-o maniera care sa nu transforme, pe de o parte, dreptul persoanei sanctionate contraventional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus aceasta masura intr-un nudum jus, iar pe de alta parte, sa nu greveze obligatia autoritatii cu o sarcina imposibil de realizat, ce ar depinde in exclusivitate de vointa persoanei sanctionate.


[1] L. Ungur, ``Consideratii cu privire la sanctiunea pentru necomunicarea procesului verbal de constatare a contraventiei in termenul prevazut de lege``, Dreptul nr. 10/2003, p. 224;
[2] In doctrina s-a aratat ca, in realitate, este o cauza de caducitate a actului de constatare (si sanctionare, n.n.s) a contraventiei care poate fi invocata de contravenient fie pe calea contestatiei la executare, fie pe calea plangerii contraventionale (in acest sens, M. A. Hotca. ``Regimul juridic al contraventiilor. Comentarii si explicatii``, Editia a V-a, Editura CH Beck, Bucuresti, 2012, p. 283);
[3] In doctrina s-a aratat: ``Comunicarea actului de constatare presupune expedierea acestuia catre contravenient, astfel incat acesta sa poata intra in posesia lui`` (M. A. Hotca. op. cit., p. 283).
Totodata, analizandu-se aceasta chestiune s-a precizat ca: <obligatia de expediere a procesului verbal si a instiintarii de plata, catre contravenient, respectiv de ``afisare``, neinteresand daca in mod real, contravenientul a intrat in posesia procesului verbal care a fost expediat prin posta sau, dupa caz,a afisat in termenul de o luna de la data incheierii acestuia. Termenul de o luna de zile urmareste sa dea sens regimului contraventional., sa oblige autoritatile administratiei publice si, implicit, functionarii acestora, in calitate de agenti constatatori, sa depuna diligente, pentru a fi trasi la raspundere cei care savarsesc contraventii, fiind totodata, o garda a cetatenilor fata de eventualele abuzuri ale administratiei>> (A. Iorgovan - ``Tratat de drept administrativ``, Vol. II, Editia a IV-a Editura All Beck, Bucuresti, 2005, nota 1, p. 431);
[4] In acest sens, invocam si Hotararea din 2 aprilie 2009 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza C- 394/07 Marco Gambazzi in care s-a aratat ca: ``In ceea ce priveste exercitarea dreptului la aparare (a��),acesta ocupa un loc esential in organizarea si derularea unui proces echitabil si face parte din drepturile fundamentale care rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre si din actele internationale privind protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Desigur, drepturile fundamentale, precum respectarea dreptului la aparare nu constituie prerogative absolute, ci pot permite restrictii . totusi, acestea trebuie sa raspunda efectiv unor obiective de interes general urmarite de masura in cauza si sa nu constituie, in raport cu scopul urmarit, o incalcare vadit disproportionata a drepturilor astfel garantate. (a��) Astfel, ordinile juridice ale majoritatii statelor membre prevad sanctiuni pentru persoanele care, in cadrul unui proces civil, adopta un comportament dilatoriu care ar conduce in cele din urma la o denegare de dreptate. Asemenea sanctiuni nu trebuie sa fie vadit disproportionate in raport cu scopul urmarit, care consta in asigurarea unei derulari eficiente a procedurii, in vederea unei bune administrari a justitiei``;
[5] I. Poenaru, I. Santai - ``Noul regim al contraventiilor. Ordonanta Guvernului nr. 2/2001``, Dreptul nr. 12/2001, p. 3-17;
[6] Decizia nr. 1254 din 22 septembrie 2011, publicata in Monitorul oficial, partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012;
[7] Astfel, Curtea Constitutionala, facand referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (ex: cauzele Gradinger vs. Austria, Lauko vs Slovacia) a retinut ca, daca incredintarea catre autoritatile administrative a sarcinii de a constata si sanctiona contraventii nu este incompatibila cu Conventia, este obligatoriu,ca persoana sanctionata sa poata sesiza un tribunal, pentru a se pronunta asupra deciziei care a fost luata impotriva sa, tribunal care sa ofere garantiile prevazute de art. 6 din Conventie (decizia nr. 252 din 15 martie 2012, publicata in Monitorul oficial, partea I, nr. 333 din 17 mai 2012);