RIL promovat: Recunoasterea vinovatiei in cazul infractiunilor care se pedepsesc cu detentiunea pe viata

Examenul jurisprudentei in materia enuntata demonstreaza ca instantele de judecata nu au un punct de vedere unitar, existand o diversitate de solutii.
Astfel,
1. Potrivit unei orientari jurisprudentiale, in ipoteza mentionata,s-a facut aplicarea procedurii simplificate bazate pe pledoaria de vinovatie exclusiv infractiunilor care nu sunt pedepsite cu detentiune pe viata, concomitent cu aplicarea procedurii de drept comun pentru infractiunea sau infractiunile ( in forma consumata sau tentata ) a caror sanctiune prevazuta de lege este detentiunea pe viata, ca pedeapsa unica sau alternativa (Anexele nr. 1-5 ).

In sutinerea acestui punct de vedere, subliniindu-se ca ipoteza in discutie nu are o consacrare normativa, s-a argumentat ca in cazul pluralitatii de infractiuni exista o pluralitate de actiuni penale care, sub aspect substantial, nu sunt indivizibile, ci independente; pentru acest motiv, este posibila aplicarea distincta, in aceeasi cauza, a art. 3201 din Codul de procedura penala numai acelor infractiuni care indeplinesc conditiile legale. Totodata, s-a aratat ca actiunea penala sub aspectul tragerii la raspundere este indivizibila, motiv pentru care o disjungere a actiunii penale este neintemeiata, chiar nelegala.

De asemenea, s-a sustinut ca efectuarea obligatorie a cercetarii judecatoresti si judecata cauzei conform procedurii comune nu este rezultatul vointei inculpatului, ci vointa legiuitorului ( art. 3201 alin. 7 fraza ultima din Codul de procedura penala ) sau a judecatorului (art. 3201 alin. 8 din acelasi cod ), context in care nu se poate face abstractie de conduita procesuala a inculpatului care, anterior inceperii cercetarii judecatoresti, a declarat expres ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare si solicita ca judecarea sa se faca pe baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le insuseste si ca nu solicita administrarea de probe.

Aceasta orientare isi gaseste confirmarea expresa in jurisprudenta instantei supreme, respectiv decizia penala nr. 3291 din 16 octombrie 2012 a Sectiei Penale ( anexa 1).

2. Intr-o alta orientare de jurisprudenta, in aceeasi ipoteza, s-a considerat ca este exclusa aplicarea dispozitiilor art. 320¹ din Codul de procedura penala, judecarea cauzei urmand a se face, pentru toate infractiunile, potrivit procedurii de drept comun.

In argumentarea acestui punct de vedere s-a aratat ca procedura reglementata de dispozitiile sus-mentionate nu poate fi aplicata decat unitar, cu privire la intreaga cauza, iar nu fragmentat, in raport de fiecare din infractiunile pentru care inculpatul a fost trimis in judecata .

Si aceasta orientare isi gaseste expresia in jurisprudenta instantei supreme, respectiv decizia penala nr. 2551 din 16 august 2012 a Sectiei Penale.

Consider ca cea de-a doua solutie este cea legala.


In sustinerea solutiei apreciate ca fiind legale sunt avute in vedere argumente tinand de ratiunea normei, a scopului in care a fost edictata, precum si argumente deduse din analiza institutiei actiunii penale, pe baza tehnicilor de interpretare teleologice, sistematice, respectiv logice sau rationale.

I. Prin Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor au fost introduse masuri legislative punctuale, ce vizeaza, in principal, simplificarea si sporirea celeritatii solutionarii cauzelor (... )[1]. O astfel de masura este si judecata in cazul recunoasterii de vinovatie, institutie a carei ratiune se subsumeaza ratiunii generale a actului normativ prin care a fost introdusa, fiind considerata a raspunde nevoii de eficacitate a judecatii, contribuind la inlaturarea unor proceduri greoaie si deseori inutile pentru stabilirea adevarului judiciar (...)[2].

In consecinta, o astfel de procedura raspunde exigentelor privind celeritatea si stabilirea adevarului in cauzele penale. Or, in masura in care s-ar impartasi prima orientare de jurisprudenta, scopul legii - o procedura simplificata si mult mai rapida de judecata, cu beneficii atat pentru inculpat, cat si pentru stat, este eludat. S-ar prefigura astfel o procedura partial simplificata cu beneficii numai pentru inculpat. Legiuitorul insa, asa cum se va arata in cele ce urmeaza, a exclus posibilitatea unei proceduri simplificate numai in parte .

S-ar putea sustine ca si in ceea ce priveste infractiunea pedepsita cu detentiunea pe viata exista posibilitatea faptica a unei simplificari de procedura . Astfel, recunoscand si aceasta infractiune, inculpatul manifesta, de fapt, o renuntare de buna voie la garantiile pe care i le confera administrarea probatoriului in conditii de publicitate si contradictorialitate ( ipoteza in acord cu art. 6 prg.3 lit. d din Conventia europeana a drepturilor omului si recunoscuta de jurisprudenta instantei de contencios al drepturilor omului[3]); in asemenea conditii, instanta si procurorul pot, de asemenea, renunta la cercetarea judecatoreasca, simplificandu-se, de facto, procedura si pentru aceasta infractiune .

Apreciem ca nu poate fi primita o astfel de posibilitate avand in vedere ca pentru infractiunile pedepsite cu detentiunea pe viata, prin vointa explicita a legiuitorului, principiul aflarii adevarului, al stabilirii vinovatiei prevaleaza dreptului inculpatului de a solicita sau nu administrarea probatoriului, de a uza sau nu de garantiile procesuale. O astfel de ierarhie a principiilor, respectiv a garantiilor procesuale nu contravine art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, Curtea Constitutionala[4] stabilind ca nu simpla recunoastere este determinanta pentru a se da eficienta unui proces echitabil desfasurat in limitele legalitatii si impartialitatii, aceasta constituind doar o conditie procedurala, ci stabilirea vinovatiei.

II. Printre conditiile de incidenta ale art. 320¹ din Codul de procedura penala, alineatul 7 fraza a II-a al acestei dispozitii instituie o conditie cu caracter negativ, excluzand de la aplicarea noii institutii cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata.

Conform celor stabilite de Curtea Constitutionala[5], acordul de recunoastere a vinovatiei are o dubla natura - pe de o parte, este o institutie procesuala, iar pe de alta parte, este o institutie de drept material . Producerea efectelor de drept substantial ( art. 3201alin. 7 fraza I din Codul de procedura penala ) este conditionata de indeplinirea anumitor conditii procedurale.

Din aceasta perspectiva, conditiile de aplicare a normei, printre care si cele continute de art. 3201alin. 7 fraza a II-a din acelasi Cod, au o natura de drept procesual. Pentru acest motiv, analiza conditiei negative continute de dispozitia evocata se impune a fi realizata exclusiv din perspectiva dreptului procesual.

O asemenea analiza implica in mod necesar o serie de precizari cu privire la dubla acceptiune a institutiei actiunii penale, substantiala ( de drept material ) si procesuala[6]. Astfel, in doctrina se analizeaza actiunea penala sub doua aspecte, unul de ordin substantial ( referitor la sursa juridica a acestei actiuni ) si altul de ordin procesual ( referitor la actiunea penala ca instrument dinamizator al procesului penal ), subliniindu-se necesitatea realizarii acestei distinctii in cadrul dreptului procesual[7].

Astfel, din perspectiva dreptului substantial, actiunea penala reprezinta dreptul de a trage la raspundere in fata justitiei penale persoana care a savarsit o infractiune, drept care are ca temei juridic de fapt incalcarea legii penale prin savarsirea faptei, iar ca temei juridic de drept, dispozitia legala care prevede si sanctioneaza fapta respectiva.

In consecinta, sub aspect substantial, daca fapta a adus atingere unei norme juridice, se naste o actiune penala. Altfel spus, vor exista tot atatea actiuni penale, in sens substantial, cate norme juridice sunt incalcate; pluralitatea normelor juridice incalcate atrage pluralitatea de actiuni penale, in acceptiunea dreptului substantial. Pe de alta parte, dar in acelasi context al dreptului susbstantial, in ipoteza unei pluralitati de subiecti activi sau pasivi, daca norma legala incalcata este unica, aspectele de pluralitate mentionate, nu afecteaza unicitatea actiunii penale in sens substantial ( caracterul indivizibil al actiunii penale este o manifestare a dimensiunii substantiale a acesteia ).

Din perspectiva dreptului procesual, actiunea penala reprezinta exercitarea efectiva a dreptului de a trage la raspundere, suportul procesului penal, instrumentul de dinamizare a acestuia. Ca regula, exercitarea actiunii de tragere la raspundere determina o actiunea penala in sens procesual si un singur proces judiciar.

Aceste precizari, precum si regula anterior mentionata se impun a fi analizate in acele ipoteze in care apar elemente de pluralitate ( de infractori, de infractiuni ). Astfel, pot fi imaginate urmatoarele ipoteze.

1. pluralitate de infractori

a) fapta care incalca o singura norma de drept penal a fost savarsita de mai multe persoane ( pluralitate de infractori/participatie penala ); daca tragerea la raspundere a tuturor participantilor se realizeaza deodata, va exista un singur proces penal, o unica actiune penala in sens substantial si o unica actiune penala in sens procesual;

b) in aceeasi ipoteza, daca tragerea la raspundere a tuturor participantilor nu se realizeaza deodata, ci succesiv, in procese penale distincte, actiunea penala in sens substantial ramane una singura, este unica, dar folosirea ei da nastere la mai multe actiuni penale in sens procesual, justificat de folosirea sa scindata in mai multe procese; in consecinta, ipoteza se configureaza printr-o unica actiune penala in sens substantial, o pluralitate de actiuni penale in sens procesual si o pluralitate de procese;

2. pluralitate de infractiuni

a) acelasi faptuitor a savarsit mai multe fapte care incalca tot atatea norme de drept penal; daca tragerea la raspundere are loc deodata, va exista un singur proces penal, o singura actiune penala in sens procesual, dar o pluralitate de actiuni penale in sens substantial;

b) in aceeasi ipoteza, daca tragerea la raspundere pentru pluralitatea de infractiuni savarsita de acelasi faptuitor are loc in cadrul mai multor procese penale distincte, va exista o pluralitatea de actiuni penale in sens substantial ( tot atatea actiuni cate infractiuni au fost savarsite ), o pluralitatea de actiuni penale in sens procesual ( tot atatea actiuni cate procese penale au fost initiate ) si o pluralitate de procese penale;

Reluand sintetic cele precizate anterior, in doctrina[8], s-a precizat ca, in genere unitatii si pluralitatii de actiuni, atat in acceptiunea susbstantiala, cit si in cea procesuala, ii corespunde un proces judiciar unic si respectiv o pluralitate de procese judiciare. Exista insa si situatii in care aceasta concordanta lipseste, in sensul ca uneori intr-un singur proces sint intrunite mai multe actiuni substantiale sau procesuale, deci un proces unic cu pluralitate de actiuni, ori invers o singura actiune substantiala se gaseste dedusa prin actiuni procesuale deosebite inaintea unor organe judiciare distincte sau chiar acelasi organ ( pluralitate de procese cu actiune unica ).

Exista proces unic cu pluralitate de actiuni susbstantiale cind prin aceeasi actiune procesuala o persoana este trasa la raspundere pentru mai multe fapte ilicite (...).

Aceasta este si situatia ipotezei in discutie, in care, pentru motive de conexitate, mai multe fapte savarsite de acelasi faptuitor sunt judecate impreuna, in cadrul aceluiasi proces penal, proces in care, indiferent de numarul actiunilor penale in sens substantial, exista o unica ( aceeasi ) actiune penala in sens procesual.

Or, asa cum am argumentat si precizat anterior, conditia negativa prevazuta de art. 3201alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala are o natura de drept procesual penal si, in consecinta, referirea legiuitorului la actiunea penala are in vedere acceptiunea procesuala a acesteia ( si care include si ipoteza in care printr-o singura actiune penala procesuala sunt vizate mai multe infractiuni, unele sanctionate cu detentiunea pe viata ).

Chiar daca s-ar aprecia ca referirea legiuitorului la actiunea penala vizeaza aspectul sau substantial, absenta oricarei precizari sau distinctii legale, permite concluzia ca ori de cate ori actiunea penala in sens substantial, avand ca obiect o infractiune pedepsita cu detentiunea pe viata este alaturata altor actiuni penale substantiale, vizand alte infractiuni, este dedusa judecatii, alaturi de acestea, intr-un proces unic, prin exercitarea unei unice actiuni penale in sens procesual, incidenta art. 3201 alin. 1-6 din Codul de procedura penala este exclusa.

III. La aceeasi concluzie se ajunge si dintr-o alta perspectiva . Astfel, legiuitorul a stabilit printre conditiile de aplicare a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei recunoasterea in totalitatea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei ( art. 3201 alin. 2 ). Din aceasta perspectiva este justificat a concluziona ca aceasta conditie a fost impusa pentru a exclude posibilitatea aplicarii mixte, in cadrul aceluiasi proces, atat a procedurii simplificate ( pentru faptele recunoscute ), cat si a celei de drept comun ( pentru faptele nerecunoscute ). Or, daca legiuitorul a exclus aceasta posibilitate in cazul unor fapte care nu cad sub incidenta art. 3201 alin. 7 fraza a II-a ( de principiu, mai putin grave decat acestea din urma si, tot de principiu, susceptibile de aplicarea judecatii in cazul recunoasterii de vinovatie ), nu se poate admite ca a acceptat in mod implicit o asemenea aplicare in ipoteza in discutie. Aceasta deoarece si in cazul unui concurs de infractiuni intre ale carui componente se afla si o infractiune pedepsita cu detentiunea pe viata se ajunge la aplicarea concomitenta a procedurii simplificate si a celei de drept comun, in cadrul aceluiasi proces, asa cum ilustreaza una dintre orientarile de jurisprudenta (Anexele nr. 1-5 ).

IV. Dispozitiile art. 3201 alin. 7 din Codul de procedura penala au facut obiectul controlului de constitutionalitate[9], insa nu din perspectiva concreta a problemei in discutie. Chiar si in aceste conditii, considerentele deciziilor mentionate sustin interpretarea pe care o apreciem ca legala. Astfel, analizand critica de neconstitutionalitate a art. 3201 alin. 7 din perspectiva art. 16 din Constitutie referitoare la egalitatea in fata legii, instanta de contencios constitutional a aratat[10] ca aceasta procedura nu este un drept fundamental. Aceasta permite concluzia ca, in ipoteza in discutie, neaplicarea procedurii si beneficiilor recunoasterii vinovatiei infractiunilor concurente cu infractiunea pedepsita cu detentiunea pe viata nu ar putea fi criticata in mod justificat pentru afectarea principiului egalitatii sau pentru ca ar avea valente discriminatorii.

Din aceasta perspectiva, a unui eventual caracter discriminatoriu, se impune a fi mentionata decizia Curtii Constitutionale nr. 198 din 9 aprilie 2013[11]. Chiar daca obiectul exceptiei l-a constituit art. 3201 alin. 2 din Codul de procedura penala, critica adusa in concret acestei dispozitii ( a se vedea nota de susbsol 11 ), este, daca nu identica, cel putin similara cu critica ce ar putea fi adusa si art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din acelasi Cod in interpretarea propusa. Aceasta critica a fost insa respinsa, Curtea Constitutionala reafirmand ca aceasta procedura nu este un drept fundamental, ca ceea ce prevaleaza consta in existenta unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi in masura in care se neaga principiul aflarii adevarului. De asemenea, s-a afirmat ca limitele in care judecatorul poate respinge cererea formulata au in vedere criterii obiective si rezonabile. Referitor la aceste criterii obiective si rezonabile in cazul infractiunilor care se pedepsesc cu detentiunea pe viata s-a afirmat[12] ca tin de gravitatea extrema a faptei comise, egalitatea neechivaland cu uniformitatea.

In considerarea argumentelor prezentate, apreciem ca in ipoteza procesului unic cu pluralitate de actiuni substantiale si unicitate de actiune procesuala ( ipoteza concursului de infractiuni dedus judecatii in cadrul unui unic proces judiciar ) nu sunt aplicabile dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala, respectiv judecata in cazul recunoasterii vinovatiei, atat din perspectiva procesuala ( procedura de judecata, art. 3201 alin. 1-6), cat si substantiala ( efecte, art. 3201 alin. 7 fraza I ). Recunoasterea faptelor care fac obiectul actului de sesizare si care ar fi fost susceptibile de aplicarea art. 3201 din Codul de procedura penala in absenta unei infractiuni concurente pedepsite cu detentiunea pe viata va putea fi valorificata in contextul circumstantelor atenuante judiciare, conform art. 74 cu referire la art. 76 din Codul penal.

[1] Expunere de motive la Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.
[2] idem
[3] Cauza Sadak contra Turciei, 8 aprilie 2004, prg. 67;
[4] Decizia nr. 988 din 22 noiembrie 2012, Monitorul Oficial nr. 43 din 19 ianuarie 2013
[5] Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Monitorul Oficial nr. 853 din 2 decembrie 2011
[6] V. Dongoroz s.a, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala. Partea generala. Vol.1, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1975, p. 54-62
[7] Idem, p.55, 60
[8] Idem, p.57
[9] Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, Monitorul Oficial nr. 12 din 8 ianuarie 2013; decizia nr. 978 din 22 noimbrie 2012, Monitorul oficial nr. 39 din 17 ianuarie 2013; decizia nr. 988 din 22 noiembrie 2012, Monitorul oficial nr. 43 din 19 ianuarie 2013; decizia nr. 198 din 9 aprilie 2013, Monitorul oficial nr. 239 din 25 aprilie 2013
[10] Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, Monitorul Oficial nr. 12 din 8 ianuarie 2013;
[11] Instanta de judecata care a sesizat Curtea Constitutionala a apreciat intemeiata exceptia de neconstitutionalitate a art. 3201 din Codul de procedura penala sustinand ca aceste dispozitii ( mai exact, art. 3201 alin. 2 ) nu asigura un tratament juridic identic inculpatilor aflati in situatii similare. Astfel, apare discriminatorie situatia in care un inculpat care a savarsit mai multe fapte in concurs real este trimis in judecata prin mai multe acte de sesizare, putand opta pentru beneficiul prevazut de art. 3201 din Codul de procedura penala pentru toate faptele sau numai pentru unele dintre acestea, fata de situati in care un inculpat este trimis in judecata pentru savarsirea mai multor fapte, tot in concurs real, dar prin acelasi rechizitoriu.
[12] Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, Monitorul Oficial nr. 12 din 8 ianuarie 2013;