CJCE. Detinerea si administrarea unei farmacii pot fi rezervate numai farmacistilor

Hotararile Curtii in cauza C-531/06 si in cauzele conexate C-171/07 si altele Comisia/Italia Apothekerkammer des Saarlandes si altii

Detinerea si administrarea unei farmacii pot fi rezervate numai farmacistilor.

Legislatiile italiana si germana care prevad o astfel de norma sunt justificate prin obiectivul privind asigurarea unei aprovizionari sigure si de calitate a populatiei cu medicamente

Curtea de Justitie a finalizat astazi doua serii de cauze privind regimul proprietatii farmaciilor.

Aceste cauze privesc, in principal, problema daca dreptul comunitar se opune dispozitiilor cuprinse in legislatiile italiana si germana care prevad ca numai farmacistii pot detine si administra o farmacie.

Cauzele conexate C-171/07 si C-172/07 (Apothekerkammer des Saarlandes si altii) au la origine autorizatia care a fost acordata de ministerul competent din landul Saar societatii pe actiuni olandeze DocMorrris in vederea infiintarii, incepand cu 1 iulie 2006, a unei farmacii la Saarbrucken sub forma unei sucursale. Decizia ministerului este contestata la tribunalul administrativ al landului Saar de mai multi farmacisti si de asociatiile profesionale ale acestora intrucat nu se conformeaza legislatiei germane, care rezerva numai farmacistilor dreptul de a detine si de a administra o farmacie.
Tribunalul administrativ a sesizat Curtea pentru a se stabili daca dispozitiile tratatului privind libertatea de stabilire trebuie interpretate in sensul ca se opun unei asemenea legislatii.

Pe de alta parte, in cauza C-531/06 (Comisia/Italia), Comisia solicita Curtii sa constate in special ca, prin faptul de a rezerva numai farmacistilor detinerea si administrarea farmaciilor private, Republica Italiana nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul dreptului comunitar.

In hotararile de astazi, Curtea arata ca excluderea nefarmacistilor de la posibilitatea de a administra o farmacie sau de a dobandi participatii in societati de administrare a farmaciilor constituie o restrictie privind libertatea de stabilire si libera circulatie a capitalurilor.

Cu toate acestea, restrictia mentionata poate fi justificata prin obiectivul referitor la asigurarea unei aprovizionari sigure si de calitate a populatiei cu medicamente.

In cazul in care subzista incertitudini cu privire la existenta sau la importanta unor riscuri pentru sanatatea persoanelor, este necesar ca statul membru sa poata adopta masuri de protectie fara sa trebuiasca sa astepte ca realitatea acestor riscuri sa fie pe deplin demonstrata. in plus, statul membru poate adopta masuri care sa diminueze, cat mai mult posibil, riscul pentru sanatatea publica, inclusiv riscul pentru aprovizionarea sigura si de calitate a populatiei cu medicamente.

In acest context, Curtea subliniaza caracterul cu totul special al medicamentelor, efectele terapeutice ale acestora distingandu-le in mod substantial de celelalte marfuri .

Efectele terapeutice mentionate au drept consecinta faptul ca, in cazul in care sunt consumate fara sa fie necesar sau in mod incorect, medicamentele pot dauna grav sanatatii, fara ca pacientul sa fie in masura sa isi dea seama de aceasta in momentul administrarii lor.

Un consum excesiv sau o utilizare incorecta a medicamentelor determina, in plus, o pierdere de resurse financiare care este cu atat mai prejudiciabila cu cat sectorul farmaceutic genereaza costuri considerabile si trebuie sa raspunda unor nevoi crescande, in timp ce resursele financiare care pot fi afectate asistentei sanitare nu sunt nelimitate, indiferent de modul de finantare utilizat.

Tinand seama de posibilitatea recunoscuta statelor membre de a decide cu privire la nivelul de protectie a sanatatii publice, acestea pot impune ca medicamentele sa fie distribuite de farmacisti care se bucura de o independenta profesionala reala.

Nu se poate nega faptul ca, asemenea altor persoane, un farmacist are ca obiectiv obtinerea de profit. Totusi, in calitate de farmacist profesionist, se presupune ca acesta nu administreaza farmacia in scop exclusiv economic, ci si dintr-o perspectiva profesionala. Interesul sau privat legat de realizarea unui profit este astfel temperat de formarea sa, de experienta sa profesionala si de raspunderea care ii revine, dat fiind ca o eventuala incalcare a normelor legale sau deontologice pune in pericol nu numai valoarea investitiei sale, ci si propria existenta profesionala.

Spre deosebire de farmacisti, nefarmacistii nu au, prin definitie, o formare, o experienta si o raspundere echivalente. in aceste conditii, trebuie sa se constate ca acestia nu prezinta aceleasi garantii precum cele oferite de farmacisti.

In consecinta, un stat membru poate considera, in cadrul marjei sale de apreciere, ca administrarea unei farmacii de catre un nefarmacist poate sa reprezinte un risc pentru sanatatea publica, in special pentru siguranta si pentru calitatea distributiei cu amanuntul a medicamentelor.

Nu s-a demonstrat nici faptul ca o masura mai putin restrictiva decat norma de excludere a nefarmacistilor ar permite sa se asigure intr-un mod la fel de eficient nivelul de siguranta si de calitate a aprovizionarii populatiei cu medicamente, nivel care rezulta din aplicarea acestei norme.

Avand in vedere marja sa de apreciere, un stat membru poate aprecia ca exista riscul ca norme mai putin restrictive avand ca obiect asigurarea independentei profesionale a farmacistilor precum cele privind un sistem de controale si de sanctiuni sa nu fie respectate in practica, dat fiind ca interesul unui nefarmacist de a obtine profit nu ar fi moderat intr-un mod echivalent celui al farmacistilor independenti, iar subordonarea unor farmacisti, ca salariati, fata de un administrator ar putea sa faca dificila opunerea acestora la instructiunile date de respectivul administrator.

Curtea concluzioneaza ca libertatea de stabilire si libera circulatie a capitalurilor nu se opun unei reglementari nationale care impiedica persoane care nu au calitatea de farmacisti sa detina si sa administreze farmacii.

Aratand ca nu numai excluderea nefarmacistilor de la administrarea unei farmacii private poate fi justificata, ci si interdictia aplicata societatilor de distributie a produselor farmaceutice de a dobandi participatii in farmaciile comunale (astfel cum acestea sunt definite in legislatia italiana), Curtea respinge si actiunea in constatarea neindeplinirii obligatiilor introdusa de Comisie impotriva Italiei.