Titlu executoriu avand acelasi obiect si cauza cu titlul executoriu constituit de un contract de ipoteca

Astfel, in cazul in care dreptul material la actiune este valorificat inauntrul termenului sau distinct de prescriptie si, in masura in care reclamanta dovedeste un interes legitim in promovarea actiunii avand ca obiect obtinerea unui nou titlu executoriu, nu exista niciun temei legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibila.

Nota: Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara a fost abrogata O.U.G. nr. 99/2006 incepand cu data de 1 ianuarie 2007

1. Circumstantele cauzei:
In perioada 21 iunie 1996 - 7 iunie 1997, intre fosta Banca de Credit Industrial si Comercial SA actualmente C.E. Bank SA si SC A.C. SRL s-au incheiat mai multe contracte de credit, dupa cum urmeaza: contractul de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 prin care s-a acordat societatii un credit de 860.000 USD, contractul de credit nr. 269 din 18 octombrie 1996 prin care s-a acordat societatii un credit de 1.200.000.000 Rol, contractul nr. 87 din 12.05.1997, pentru un credit de 250 000 USD, contractul nr. 150 din 26.06.1997 pentru un credit de 555.000 USD si contractul nr. 159 din 07.07.1997 pentru un credit de 250.000 USD, imprumuturile fiind garantate prin incheierea unor contracte de ipoteca cu garantii ipotecari S.E., S.I., M.S.S., A.R., A.V., O.N. si O.L.

Prin conventiile nr. 350 din 28 noiembrie 1997, nr. 290 din 30 iunie 1998 si actul aditional nr. 1 din 27 ianuarie 1999, incheiate intre Banca si societate termenul de rambursare a imprumuturilor a fost prelungit succesiv pana la data de 18 februarie 1999.

2. Cererea de chemare in judecata si ciclurile procesuale parcurse; evolutia cadrului procesual.

2.1. Prin actiunea introductiva inregistrata la data de 14 aprilie 1999 pe rolul Tribunalului Bucuresti reclamanta, fosta Banca de Credit Industrial si Comercial SA, actualmente C.E. Bank SA a solicitat obligarea paratei SC A.C. SRL in calitate de debitor si a paratilor O.N. si O.L., S.I., M.S.S., A.R., A.V. si S.E., in calitate de codebitori garanti la restituirea creditelor restante rezultate din contractele de credit incheiate cu societatea in cuantum de 1.164.899 USD si 4.863.749.232 lei si a dobanzilor datorate pana la 31 martie 1999.

2.2. In primul ciclu procesual, Tribunalul Bucuresti, prin sentinta civila nr. 2860 din 26 mai 1999, a admis actiunea si a obligat societatea parata si garantii, in solidar, la rambursarea creditelor acordate in valoare de 1.164.899 USD si 4.863.749.232 lei si a dobanzilor restante.

2.3. Curtea de Apel Bucuresti, Sectia comerciala, prin decizia nr. 269 din 28 ianuarie 2000, a anulat ca insuficient timbrate apelurile declarate de paratii O.N., O.L., S.I. si M.S.S. si a respins ca nefondate apelurile formulate de paratii A.R. si A.V., mentinand astfel sentinta fondului.

2.4. Prin decizia civila nr. 5328 din 25 septembrie 2002, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul declarat de paratii O.N. si O.L. impotriva deciziei nr. 269/2000, a casat decizia atacata si a trimis cauza spre rejudecare apelului.

2.5. Astfel investita Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr. 34/2003 a admis apelul formulat de paratii O.N. si O.L. si a anulat sentinta pronuntata de tribunal ca prima instanta.

Urmare modificarilor aduse Codului de procedura civila prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, Curtea de Apel Bucuresti, prin sentinta comerciala nr. 83 din 22.06.2004, si-a declinat competenta de solutionare a cauzei pe fond in favoarea Tribunalului Bucuresti.

2.6. In cursul derularii procesului in fata acestei instante, reclamanta a depus o cerere de renuntare la judecata in privinta paratei SC A.C. SRL aflata in procedura falimentului si a paratilor A.R. si A.V. ca urmare a incheierii cu acestia a Conventiei de dare in plata autentificata sub nr. 4439 din 18 octombrie 1999 rectificata prin Incheierea nr. 6740 din 4 noiembrie 1999.

Prin Incheierea de sedinta din 26 ianuarie 2007, tribunalul a luat act de renuntarea la judecata fata de parata SC A.C. SRL, precum si fata de paratii A.R. si A.V.

In sfarsit, tot in cursul derularii procesului in fata Tribunalului Bucuresti, investit prin declinare de competenta, intre reclamanta si paratii S.I. si M.S.S. s-a incheiat contractul de tranzactie autentificat sub nr. 1288 din 31 mai 2007, iar intre reclamanta si paratul S.E., contractul de tranzactie autentificat sub nr. 1335 din 5 iunie 2007, prin care paratii garanti ipotecari au acceptat ca bunurile ipotecate sa fie valorificate conform contractelor de ipoteca, atat reclamanta cat si paratii declarand ca nu mai au nicio pretentie referitoare la contractele comerciale ce au facut obiectul tranzactiei.

Reclamanta si-a precizat la data de 23 mai 2008 atat cadrul procesual cat si cuantumul creantei, obiectul cererii urmand sa-i vizeze numai pe paratii O.L. si O.N. in sensul obligarii acestora la plata sumei de 1.200.000.000 lei (vechi), a echivalentului in lei a sumei de 300.000 USD, precum si a dobanzilor aferente conform contractului de credit nr. 269 din 18 octombrie 1996 si a contractului de ipoteca nr. 7487 din 18 octombrie 1996, respectiv conform contractului de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 si a contractului de ipoteca nr. 6888 din 18 septembrie 1996.

3. Hotararea pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, la data de 18 martie 2011.

Prin sentinta comerciala nr. 3123, Tribunalul Bucuresti ca prima instanta, in al doilea ciclu procesual, a admis actiunea, asa cum a fost modificata, formulata de reclamanta C.E. Bank SA si a obligat paratii O.L. si O.N. la plata urmatoarelor sume: 120.000 lei reprezentand credit restant conform contractului de credit nr. 7487 din 18 octombrie 1996, 688.809,1 lei reprezentand credit restant conform contractului de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 si a contractului de ipoteca nr. 6888 din 18 septembrie 1996 si la 4.816.537,9 lei dobanzi si creante atasate.

Totodata, tribunalul a constatat intelegerea dintre reclamante si paratii S.I. si M.S.S. conform tranzactiei nr. 1228 din 31 mai 2009, precum si intelegerea incheiata cu paratul S.E. conform tranzactiei nr. 1335 din 5 iunie 2007, continutul tranzactiilor susmentionate fiind consfintit in cuprinsul dispozitivului sentintei pronuntate.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca intre reclamanta si parata SC A.C. SRL s-a incheiat la 21 iunie 1996 contractul de credit nr. 166 pentru o linie de credit de 700.000 USD utilizabila in lei sau USA, cu o dobanda de 13% pentru USD, iar prin acte aditionale ulterioare plafonul s-a majorat la 160.000 USD, respectiv 1 milion USD, apoi s-a diminuat la 860.000 USD.

La data de 8 octombrie 1996, intre cele doua parti se incheie contractul de credit nr. 269 prin care reclamanta acorda societatii un imprumut de 1.200.000.000 lei vechi cu o dobanda de 65%, sumele rezultate din cele doua contracte fiind garantate prin incheierea unor contracte de ipoteca cu paratii din prezenta cauza.

Referitor la paratii O.N. si O.L., instanta a retinut ca prin contractele de ipoteca autentificate sub nr. 6888 din 18 septembrie 1996 si nr. 7487 din 18 octombrie 1996, acestia au garantat un credit de 300.000 USD din suma acordata societatii A.C. SRL conform contractului de credit nr. 166/1996 si intregul credit de 1.200.000.000 lei acordat prin contractul de credit nr. 269/1996.

In raport de concluziile expertizei contabile dispusa in cauza, care a stabilit structura soldurilor celor doua contracte la data de 18 februarie 1999, data scadentei, instanta a obligat paratii O.N. si O.L. la plata sumelor solicitate de reclamanta, respectiv 120.000 Ron si 688.809,1 Ron cu titlu de credite restante si la plata sumei de 4.816.537,9 Ron dobanzi si creante atasate.

4. Apelul. Decizia civila nr. 17 din 16 ianuarie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila.

Impotriva sentintei fondului au declarat apel paratii O.N. si O.L.

Motivele de apel au vizat, in sinteza, inadmisibilitatea actiunii introductive prin care se urmareste obtinerea unui titlu executoriu avand acelasi obiect cu titlul executoriu reprezentat de contractele de ipoteca, inadmisibilitatea modificarii actiunii cu prilejul rejudecarii cauzei in fond dupa casare, incuviintarea probei cu expertiza cu depasirea termenului legal inauntrul caruia se putea cere, precum si intinderea obligatiei stabilite in sarcina paratilor.

Prin decizia nr. 17 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucuresti a respins ca nefondat apelul paratilor apreciind ca legala si temeinica hotararea fondului.

Raspunzand criticilor formulate instanta a apreciat ca recunoasterea calitatii de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum si a garantiilor reale accesorii acestora conform dispozitiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, asa cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nu exclud imperativ dreptul de optiune al creditorului, care poate alege calea mai putin avantajoasa pentru sine, dar pe deplin favorabila debitorilor, a actionarii in judecata pentru obtinerea unui titlu, reprezentat de o hotarare judecatoreasca.

Totodata, instanta a retinut ca la data sesizarii instantei cu cererea de chemare in judecata, practica judiciara in materie referitor la valoarea de titlu executoriu a contractelor de credit si a garantiilor reale accesorii incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 58/1998 nu era unitara.

Referitor la cererea din data de 4 martie 2005 prin care reclamanta a solicitat obligarea paratilor la plata sumelor garantate prin contractele de ipoteca, revenind asupra solicitarii initiale de obligare a paratilor in solidar cu societatea debitoare, instanta a apreciat ca dispozitiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. au fost respectate cererea fiind formulata la prima zi de infatisare, in fond, dupa anularea hotararii pronuntate in prima instanta, si, prin urmare, judecata a fost reluata de la singurul act neafectat de anulare, respectiv cererea de chemare in judecata .

Referitor la cererea precizatoare formulata de reclamanta la data de 23 mai 2008, instanta a apreciat ca, fata de continutul sau, cererea se circumscrie dispozitiilor art. 132 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ.

In ce priveste proba cu expertiza tehnica de specialitate, instanta a retinut ca incuviintarea acesteia s-a realizat cu respectarea dispozitiilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ. raportat la apararile invocate de parati cu privire la intinderea despagubirilor datorate.

Cu privire la fondul litigiului instanta a constatat ca paratii sunt tinuti a raspunde in temeiul contractelor de ipoteca prin care au constituit garantii reale asupra bunurilor aflate in proprietatea lor si intrucat dreptul de ipoteca a fost instituit de o terta persoana, fidejusor, garantia reprezinta o cautiune reala, ceea ce confera creditorului dreptul, in caz de neexecutare din partea debitorului, sa urmareasca direct pe fidejusor pentru executarea creantei conform dispozitiilor art. 1666 C. civ. incident in cauza.

5. Recursul. Motivele de recurs.

Impotriva deciziei nr. 17 din 16 ianuarie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, au declarat recurs, in termen legal, paratii O.N. si O.L. solicitand, in principal, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel, iar, in subsidiar, modificarea deciziei in sensul admiterii apelului, schimbarea in tot a sentintei in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca inadmisibila si lipsita de interes sau ca neintemeiata.

Recurentii si-au intemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.a vizand incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizand nemotivarea hotararii cu privire la toate criticile formulate, si art. 304 pct. 9 referitor la interpretarea si aplicarea gresita a legii.

In argumentarea criticilor de nelegalitate, astfel cum au fost incadrate in prevederile art. 304 C. proc. civ., recurentii au sustinut, in sinteza, urmatoarele:

5.1. Instanta de apel a retinut nelegal, cu incalcarea formelor de procedura, ca modificarea cererii de chemare in judecata la 4 martie 2005 cu prilejul rejudecarii cauzei dupa casarea cu trimitere este admisibila, deoarece prin casarea deciziei s-a fixat in mod definitiv cadrul procesual al cererii de chemare in judecata .

Au sustinut recurentii, in acest sens, ca in primul ciclu procesual paratii au fost chemati sa raspunda de calitatea lor de codebitori principali obligati personal sa restituie, calitate si cauza pe care reclamanta nu le mai putea schimba dupa casarea cu trimitere, invocand ca izvor generator al drepturilor pretinse contractele de ipoteca .

In sprijinul acestei sustineri recurentii au invocat si dispozitiile art. 315 alin. 3 C. proc. civ. care au in vedere mijloacele de aparare formulate in fata primei instante, fara sa se modifice obiectul si cauza cererii de chemare in judecata .

In plus, au sustinut recurentii, instanta de apel nu s-a pronuntat cu privire la cererea precizatoare la cererea din 23 mai 2008 considerand gresit ca s-a formulat cu respectarea dispozitiilor art. 132 si 134 C. proc. civ.

5.2. Dezlegarea data de instanta de apel cu privire la inadmisibilitatea actiunii principale si lipsa sa de interes este nelegala in conditiile in care prin cererea de chemare in judecata se urmareste obtinerea unui titlu executoriu pe fondul dreptului avand acelasi obiect si aceeasi cauza cu titlul executoriu reprezentat de contractele de ipoteca, existand riscul ca instanta sa pronunte o hotarare contrara titlului executoriu deja existent.

Potrivit recurentilor, caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit incheiate anterior Legii nr. 58/1998 a fost stabilit in mod definitiv, irevocabil si general obligatoriu prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar imprejurarea ca actiunea de fata a fost pornita anterior pronuntarii acestei decizii este lipsita de relevanta, deoarece deciziile pronuntate in recurs in intelesul legii sunt de imediata aplicare.

Prin actiunea promovata, reclamanta a incercat sa obtina un nou titlu executoriu, eludand prevederile imperative, de ordine publica in materie de prescriptie, deoarece fata de data scadentei, 18 februarie 1999, cand obligatia a devenit exigibila, a inceput sa curga termenul de prescriptie extinctiva a dreptului de a cere executarea silita a titlului executoriu.

Referitor la argumentele instantei bazate pe principiul disponibilitatii, recurentii au sustinut ca sunt nelegale, deoarece legea nu prevede niciun drept de optiune pentru creditor .

5.3. Sub un alt motiv, intemeiat tot pe dispozitiile art. 304 pct. 5 si pct. 9, recurentii au criticat solutia instantei de apel care a considerat in mod nelegal ca incuviintarea probei cu expertiza contabila la termenul din 20 martie 2009 s-a realizat cu respectarea dispozitiilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ., desi cererea era tardiv formulata.

Au sustinut recurentii ca incalcarea dispozitiilor procedurale reprezinta si o incalcare a dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO.

Subsumat acestui motiv, recurentii au pus in discutie obiectivele incuviintate de instanta care, in opinia lor, exced cererii initiale, obiectivele fiind legate de cererea modificatoare si precizatoare, care trebuiau respinse ca inadmisibile, iar expertiza efectuata in aceste conditii in mod gresit a vizat toate cele sase contracte de credit, desi in discutie erau doar doua.

5.4. Printr-un ultim motiv de recurs, recurentii au considerat ca instanta de apel a incalcat si aplicat gresit dispozitiile legale in materia garantiilor.

Potrivit recurentilor, au fost obligati la plata unor sume exorbitante, fara a se stabili ce reprezinta aceste sume si fara a se face referire la faptul ca sunt doar garanti ipotecari care raspund numai in limita valorii imobilului ipotecat, intrucat doar cu aceasta valoare s-au obligat sa garanteze, ipoteca fiind o garantie reala, neputand fi obligati la plata intregului credit si a accesoriilor.

Pentru aceste motive, recurentele au solicitat admiterea recursului astfel cum au precizat in petitul cererii de recurs.

Intimata C.E. Bank SA a formulat intampinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizand punctual motivele de recurs invocate intimata a concluzionat ca instanta de apel, prin decizia nr. 172 din 16 ianuarie 2012, a statuat in mod corect in sensul respingerii apelului paratilor O.L. si O.N. cu consecinta mentinerii sentintei fondului.

6. Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate decizia atacata, in raport de motivele invocate, a constatat ca recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaza:

6.1. Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are in vedere neregularitati de ordin procedural care atrag sanctiunea nulitatii in conditiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., respectiv producerea unei vatamari partii care o invoca, vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului.

Recurentii au sustinut, din perspectiva acestui motiv, ca primirea cererii modificatoare depusa de reclamanta-intimata la termenul din 4 martie 2005 si a cererii precizatoare din 23 mai 2008, in fata primei instante in fond dupa casarea deciziei pronuntate in primul ciclu procesual, incalca dispozitiile art. 315 C. proc. civ. si ale art. 132 C. proc. civ., dispozitii care impuneau respingerea cererilor ca inadmisibile.

Inalta Curte a constatat, din verificarea actelor si lucrarilor din dosar, ca sustinerile recurentilor pe acest aspect nu subzista.

Asa cum s-a aratat in preambulul acestei decizii, in primul ciclu procesual, Curtea Suprema, prin decizia nr. 5328/2008, a admis recursul paratilor O.L. si O.N. impotriva deciziei instantei de apel care a anulat apelul acestora ca insuficient timbrat si a casat cu trimitere spre rejudecarea apelului cu motivarea ca instanta de apel in mod gresit a retinut incidenta exceptiei netimbrarii, fara a inainta D.G.F.P. a Municipiului Bucuresti contestatia paratilor cu privire la calculul taxei de timbru, potrivit reglementarilor in vigoare la acea data .

Curtea de Apel, investita cu rejudecarea apelului paratilor O.L. si O.N., a admis apelul si a anulat sentinta fondului avand in vedere si sustinerile paratilor in sensul ca in fata primei instante procedura de citare a fost nelegal indeplinita cu acestia. Fata de valoarea litigiului, Curtea de apel a retinut cauza pentru judecare pe fond, ca prima instanta.

Prin sentinta nr. 83/2004, Curtea de apel, urmare modificarilor aduse Codului de procedura civila, Curtea de apel si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti, ca prima instanta.

Asa fiind, ca efect al anularii sentintei primei instante, judecata s-a reluat in fata Tribunalului Bucuresti investit prin declinare de competenta, de la singurul act neafectat de nulitate, respectiv cererea de chemare in judecata .

In fata Tribunalului Bucuresti, reclamanta a depus la termenul din 4 martie 2005 o cerere de modificare a cererii de chemare in judecata cu respectarea dispozitiilor art. 132 si art. 134 C. proc. civ., respectiv la prima zi de infatisare cand partile legal citate pot pune concluzii, in conditiile in care, asa cum corect a retinut si instanta de apel, la termenele anterioare acordate de tribunal, dupa inregistrarea cauzei pe rolul acestei instante, procedura de citare cu partile nu a fost legal indeplinita.

Prin urmare, la data depunerii cererii modificatoare, dispozitiile art. 315 C. proc. civ., pretins incalcate in opinia recurentilor, nu-si mai gaseau incidenta, ele producandu-si efectul cu ocazia rejudecarii apelului finalizat cu anularea sentintei fondului pentru neregularitati procedurale invocate de paratii-recurenti.

Distinct de acestea, Curtea aminteste ca norma inscrisa in art. 132 C. proc. civ. are caracter dispozitiv, deoarece reclamantul poate sa-si modifice actiunea si dupa prima zi de infatisare daca paratul consimte expres sau tacit, nulitatea sanctionata de nerespectarea acestor dispozitii avand un caracter relativ.

Or, dupa art. 108 alin. 2 si 3 C. proc. civ., nulitatile relative se declara numai dupa cererea partii care are interes sa o invoce si se acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de infatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate.

Actele dosarului releva ca paratii O.L. si O.N. au invocat exceptia inadmisibilitatii cererii modificatoare depusa la 4 martie 2005 cu depasirea termenului defipt in art. 108 alin. 2, respectiv la 28 mai 2008, pana la acest moment, desi in cauza s-au acordat mai multe termene in care procedura a fost legal indeplinita, iar paratii au fost prezenti la dezbateri, nu au avut nicio obiectie cu privire la continutul modificarii prin care reclamanta solicita obligarea lor la plata sumelor garantate prin contractele de ipoteca consimtite, conform recunoasterii paratilor explicita in sensul ca datoreaza numai sumele garantate prin contractele de ipoteca .

Cu alte cuvinte, reclamanta nu a schimbat cauza cererii de chemare in judecata fata de paratii O.L. si O.N. chemati a raspunde in temeiul contractelor de ipoteca consimtite de acestia, ci, dimpotriva a renuntat la cererea de obligare a acestora in solidar cu debitoarea, societatea comerciala imprumutata, modificare ce nu poate fi calificata ca producandu-le o vatamare paratilor, de vreme ce era in sensul apararilor lor constante.

In privinta cererii din 23 mai 2008, Curtea a constatat ca aceasta este o veritabila cerere precizatoare in sensul art. 132 pct. 2 C. proc. civ. deoarece vizeaza catimea pretentiilor urmare incheierii pe parcursul derularii procesului pana la acel moment a unor tranzactii intre reclamanta si o parte din paratii garanti ipotecari.

Totodata, Curtea observa ca aceasta cerere precizatoare a fost depusa de reclamanta la solicitarea expresa a tribunalului consemnata in incheierea din data de 28 martie 2008, sens in care s-a acordat termen la 23 mai 2008 cand reclamanta s-a conformat dispozitiilor instantei.

Asa fiind, Curtea constata ca argumentele recurentilor cu privire la inadmisibilitatea celor doua cereri modificatoare si precizatoare analizate nu releva incalcarea dispozitiilor legale incidente.

6.2. Cu privire la motivul de nelegalitate vizand inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata intrucat se urmareste obtinerea unui titlu executoriu pe fondul dreptului avand acelasi obiect si cauza cu titlul executoriu conferit contractelor de ipoteca de dispozitiile art. 79 din Legea nr. 58/1998.

In esenta, recurentii contesta dreptul reclamantei de a sesiza instanta de drept comun pentru obtinerea unui nou titlu executoriu, in conditiile in care caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit si garantie incheiate anterior intrarii in vigoare a prevederilor Legii nr. 58/1998 a fost stabilit definitiv si irevocabil prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Cum argumentele recurentilor se circumscriu exceptiei lipsei de interes a reclamantilor, in sensul ca inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata este o consecinta a faptului ca acestia nu mai justifica un interes actual si legal in obtinerea unui titlu executoriu fata de caracterul conferit contractelor de credit bancar si contractelor de garantie de art. 79 din Legea nr. 58/1998, Curtea va analiza sub un prim aspect conditia interesului ca o cerinta necesara pentru existenta dreptului la actiune .

Prin declansarea procedurii judiciare la data de 14 aprilie 1999 reclamanta a urmarit valorificarea drepturilor conferite de contractele de credit si de ipoteca, in conditiile in care dispozitiile art. 79 alin. II din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara nu atribuiau expres caracterul de titlu executoriu contractelor bancare incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 58/1998.

Or, in cauza contractele bancare si cele de ipoteca au fost incheiate in perioada iunie 1996-iunie 1997, astfel incat demersul reclamantei de a promova actiunea in 1999 dupa expirarea scadentei obligatiilor (la data de 18 februarie 1999) justifica un interes legitim si actual fata de caracterul imprecis al normei din art. 79, care a generat dupa intrarea ei in vigoare o practica neunitara cu privire la caracterul contractelor de credit bancar incheiate anterior intrarii in vigoare a acestei legi.

Altfel spus, nepromovarea cererii de chemare in judecata si ramanerea in pasivitate ar fi expus reclamanta riscului de a nu-si mai putea valorifica drepturile conferite de contractele de credit si de ipoteca, drepturi cu caracter patrimonial supuse prescriptiei de trei ani de la scadenta obligatiilor asumate.

Imprejurarea ca la aproape sapte ani de la introducerea cererii de chemare in judecata, prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 s-a statuat de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca dispozitiile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara se aplica si contractelor de credit incheiate anterior intrarii in vigoare a legii confirma, o data in plus, interesul si legitimitatea demersului judiciar al reclamantei de a promova prezenta actiune in anul 1999 - imediat dupa ce obligatiile au devenit scadente pentru a evita incertitudinea si nesiguranta juridica, intr-un context legislativ controversat la nivelul practicii judiciare in ce priveste interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.

Sub un al doilea aspect, recurentii au sustinut ca, prin obtinerea unui nou titlu executoriu, reclamanta a incercat sa eludeze dispozitiile de ordine publica privind termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, termen care a inceput sa curga de la data scadentei, 18 februarie 1999.

Curtea observa, insa, ca acest rationament al recurentilor se intemeiaza pe o ipoteza falsa, deoarece la data promovarii prezentei actiuni, 14 aprilie 1999, dreptul material la actiune, dar nici dreptul de a cere executarea silita a contractelor, nu era prescris.

In masura in care caracterul lor de titlu executor nu ar fi fost controversat in practica judiciara, nimic nu o impiedica pe reclamanta sa ceara punerea lor in executare, prescriptia dreptului de a cere executarea silita fiind abia la inceputul curgerii termenului.

Prin urmare, nu se poate aprecia ca reclamanta prin demersul sau a urmarit eludarea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, neexistand niciun argument logic si juridic, ca reclamanta sa nu recurga la procedura simplificata de recuperare a sumelor imprumutate, beneficiind de caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit daca dispozitiile art. 79 alin. 2 ar fi fost clare si precise in acest sens, or, promovarea si admiterea recursului in interesul legii prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, atesta contrariul.

Pe de alta parte, stingerea dreptului de a cere executarea silita, drept distinct de dreptul la actiune in sens material, nu semnifica ex ipso si stingerea dreptului material la actiune, care se stinge independent.

Altfel spus, prin prescriptia dreptului de a cere executarea silita se stinge forta executorie a titlului, nu si dreptul material la actiune, daca acesta nu este prescris, cel interesat putand sa obtina un nou titlu executoriu, in conditiile legii, si aceasta deoarece dreptul la actiune in sens procesual, respectiv dreptul de a sesiza o instanta pentru obtinerea unui titlu executoriu este imprescriptibil, daca dreptul material la actiune nu este prescris, asa cum rezulta din dispozitiile art. 405 C. proc. civ.

Or, in circumstantele concrete si speciale ale cauzei, dreptul material la actiune a fost valorificat inauntrul termenului sau distinct de prescriptie, si, in masura in care reclamanta a dovedit un interes legitim in promovarea actiunii, asa cum Curtea a retinut in considerentele anterioare, nu exista niciun temei legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibila.

Cu alte cuvinte, in conditiile in care reclamanta nu a beneficiat de recunoasterea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit si ipoteca statuata irevocabil prin decizia pronuntata in recursul in interesul legii in anul 2006, cand executarea era deja prescrisa, din motive ce tin de contextul legislativ, si nu de pasivitatea sa, respingerea ca inadmisibila a prezentei actiuni prin care reclamanta urmareste pe calea dreptului comun sa isi valorifice dreptul izvorat din contracte, actiune introdusa inauntrul termenului de prescriptie al dreptului material, semnifica transformarea unei dispozitii legale, statuata exclusiv in favoarea sa in calitate de creditor, intr-o sanctiune, ceea ce echivaleaza cu o frauda la lege.

Cum dreptul material la actiune imbraca atat forma dreptului la actiune in realizare, cat si a dreptului la actiune in executare, iar la data promovarii prezentei actiuni, dat fiind contextul legislativ evocat, reclamanta nu avea certitudinea ca detine un titlu executoriu, demersul sau procesual de obtinere a unui titlu executoriu este pe deplin admisibil.

6.3. Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs vizand incuviintarea probei cu expertiza contabila de catre prima instanta, precum si criticile aduse obiectivelor stabilite de instanta fondului, Curtea constata ca argumentele recurentilor nu releva aspecte de nelegalitate care sa se circumscrie motivului prevazut de art. 304 pct. 5 si 9 C. proc. civ., asa cum sustine recurentii, ci chestiuni de netemeinicie si de reapreciere a probatoriului administrat care scapa controlului de legalitate exercitat pe calea recursului in actuala sa reglementare.

Actele dosarului releva ca incuviintarea probei cu expertiza contabila la termenul din 23 ianuarie 2009 dupa administrarea probei cu inscrisuri de catre ambele parti, respecta intrutotul prevederile art. 201 C. proc. civ. potrivit carora efectuarea expertizei este lasata la aprecierea instantei care va decide daca pentru lamurirea unor imprejurari de fapt este necesara parerea unor specialisti.

Fata de noul mod de calcul al valorii creditelor si dobanzilor depus de reclamanta urmare intervenirii tranzactiilor cu o parte din parati, instanta a apreciat corect, in interesul bunei administrari a justitiei si fata de complexitatea cauzei, necesitatea administrarii probei cu expertiza, a carei pertinenta si utilitate nu este combatuta prin motivele de recurs.

Curtea observa, totodata, ca ambele parti au beneficiat de un expert parte, iar obiectiunile recurentilor-parati la raportul de expertiza au fost incuviintate, iar dupa depunerea raspunsului la obiectiuni si luarea la cunostinta, la termenul din 18 februarie 2011, a acordat cuvantul pe fond, paratii nemaiformuland alte cereri, asa cum este mentionat in incheierea de dezbateri.

4.4. Cu privire la ultimul motiv de recurs recurentii sustin ca avand vedere natura garantiei pe care au constituit-o, cautiune reala, prin ipotecarea unor imobile, nu puteau fi obligati la plata tuturor sumelor retinute prin dispozitivul sentintei, ci numai in limitele garantiei aduse prin contractele de ipoteca .

Critica recurentilor, astfel cum a fost motivata, se vadeste neintemeiata.

Instanta de apel retine in terminis in considerentele hotararii ca paratii O.L. si O.N. sunt tinuti a raspunde in temeiul contractelor de ipoteca prin care au constituit garantii reale asupra bunurilor aflate in proprietatea lor, ceea ce confera creditorului in beneficiul caruia au fost constituite un drept de preferinta si un drept de urmarire, garantia reprezentand o cautiune reala.

Aceste considerente nu releva, asa cum sustin recurentii, o incalcare a dispozitiilor legale referitoare la cautiunea reala prin confundarea calitatii de fidejusor cu calitatea de garant ipotecar, de vreme ce instanta de apel retine ca reclamanta este indreptatita sa-si ,,valorifice garantiile constituite``, cu alte cuvinte, sa urmareasca sumele solicitate in limita garantiilor constituite.

Or, pentru garantarea contractului de credit nr. 269/1996 paratii au consimtit la incheierea contractului de ipoteca autentificat sub nr. 7487/1996, iar pentru garantarea contractului de credit nr. 166/1996 paratii au consimtit la incheierea contractului de ipoteca autentificat sub nr. 6888/1996, raspunderea lor fiind angajata in limita specializarii ipotecilor consimtite, respectiv in limita valorii bunurilor aduse in garantie si care sunt identificate in cele doua contracte de ipoteca .

Cum aceasta concluzie rezulta explicit din considerentele instantei de apel, motivul de nelegalitate invocat apare ca lipsit de suport real.

Pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte, in temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.