Cerere de interventie accesorie formulata in interesul uneia dintre parti. Conditii de admisibilitate din perspectiva interesului personal al intervenientului

Intervenientul nu justifica un interes personal in promovarea unei cereri de interventie accesorii in interesul paratei in cazul in care intre aceasta si intervenient a avut loc cesiunea unui contract, prin care parata a preluat toate drepturile si obligatiunile sale, iar angajarea raspunderii paratei in temeiul unei hotarari arbitrale a carei recunoastere se solicita prin actiune are in vedere neexecutarea obligatiilor contractuale de catre parata.

Tertul a carui cerere de interventie accesorie nu a fost admisa in principiu nu poate formula critici decat in privinta solutiei date cererii sale, si nu critici care sa vizeze solutia data in cererea principala.

Astfel, daca cererea de interventie accesorie nu a fost admisa in principiu, intervenientul nu poate formula critici referitoare la cererea de reexaminare a taxei de timbru formulata de acesta in fata primei instante, in cazul in care cererea de interventie nu a fost anulata ca netimbrata, ci respinsa ca inadmisibila.
Nota: Legea nr. 105/1992 a fost abrogata prin Legea nr. 76/2012 la data de 15 februarie 2013

1. Sentinta nr. 1185 F pronuntata de Tribunalul Bihor, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal la data de 13 decembrie 2011 ca prima instanta.

Prin sentinta nr. 1185 din 13 decembrie 2011, Tribunalul Bihor a admis cererea formulata de reclamanta SC P. SA, societate organizata in conformitate cu legile din Spania, in contradictoriu cu parata SC E.F. SA cu sediul in Romania, Sat Pantasesti, Comuna Draganesti, jud. Bihor si, in consecinta, a incuviintat recunoasterea cu efecte depline pe teritoriul Romaniei a Hotararii arbitrale nr. SCH-5006 din 24 aprilie 2009 a Curtii de Arbitraj International a Camerei Federale de Comert din Austria si executarea silita a acestei hotarari arbitrale; a fost admisa in parte cererea de cheltuieli de judecata formulata de reclamanta in sensul obligarii paratei la plata catre reclamanta a sumei de 80.000 lei.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut din examinarea actelor dosarului, a sustinerilor si apararilor formulate de parti urmatoarele:

Prin Hotararea arbitrala definitiva nr. SCH 5006 pronuntata de Curtea de Arbitraj International a Camerei Federale de Comert din Austria la data de 24 aprilie 2009, Tribunalul Arbitral a constatat denuntarea legala de catre reclamanta a contractului de vanzare-cumparare incheiat cu SC T.G.I.E. SRL in calitate de cumparator, inregistrat sub nr. 47/3 februarie 2006 (denumit ``Contractul initial``), a stabilit, potrivit intelegerii partilor, pretul marfii din contractul de vanzare-cumparare din data de 4/5 octombrie 2007 (denumit ``Noul Contract de vanzare-cumparare``) si a dispus obligarea paratei SC E.F. SA, la plata catre reclamanta a sumei de 1.643.925,50 Euro pentru butoaiele livrate in baza Noului Contract din 4/5 octombrie 2007; obligarea paratei la plata unei dobanzi cu 8 puncte procentuale mai mare decat rata de baza a dobanzii stabilite de Banca Centrala Europeana, pentru suma de 1.439.175 Euro incepand cu 7 august 2008, iar pentru suma de 204.750,50 Euro incepand cu data comunicarii hotararii arbitrale; de asemenea, a fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei totale 228.687,70 Euro cu titlu de despagubiri pentru incalcarea obligatiilor contractuale, celelalte pretentii formulate de parti fiind respinse.

A retinut tribunalul ca sesizarea Curtii de Arbitraj a fost facuta de SC T.G.I.E. SRL, iar la data de 2 martie 2006, reclamanta P. a primit o solicitare din partea acestei societati pentru a consimti la cesionarea contractului catre SC E.F. SA, reclamanta fiind de acord cu aceasta cesiune, astfel ca SC E.F. SA a dobandit calitatea de cumparator in temeiul contractului initial si de parte in litigiul arbitral.

Cu privire la temeiul legal al cererii de recunoastere si executare a hotararii arbitrale straine pe teritoriul Romaniei, tribunalul a retinut prevederile art. 3701 si 3702 C. proc. civ., respectiv art. 167-172; 173-177 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat precum si Conventia de la New York din 1958 care a devenit parte din dreptul intern fiind ratificata prin Decretul nr. 186/24 iulie 1961.

Examinand indeplinirea conditiilor prevazute de dispozitiile legale incidente, tribunalul a constatat ca hotararea arbitrala a carei recunoastere se solicita este definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata, partile stabilind pentru guvernarea procedurii arbitrale regulile de arbitraj ale Curtii de Arbitraj International de la Viena, potrivit carora hotararile arbitrale emise in faza finalizarii procedurii arbitrale sunt definitive si executorii.

In ce priveste competenta tribunalului arbitral de a solutiona cauza, instanta a retinut ca Tribunalul arbitral a fost investit de parata cu solutionarea litigiului.

Referitor la conditia reciprocitatii tribunalul a constatat ca atat Romania cat si Austria sunt semnatare ale Conventiei de la New York privind recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine.

Apararile paratei cu privire la incalcarea ordinii publice de drept international privat au fost apreciate de prima instanta ca neintemeiate cu motivarea ca aspectele invocate de parata vizeaza chestiuni de drept procesual intern si nu au legatura cu continutul concret al notiunii de ordine publica de drept international privat roman si conditiile din art. 168 alin. (1) si (2) din Legea nr. 105/1992.

2. Apelul. Decizia nr. 58/C din 27 iunie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Oradea, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel parata SC E.F. SA si SC T.G.I.E. SRL in calitate de intervenienta accesorie in interesul paratei a carei cerere de interventie a fost respinsa ca inadmisibila de Tribunalul Bihor prin incheierea data in sedinta publica din 29 noiembrie 2011.

Parata a sustinut, in esenta, prin motivele de apel ca prima instanta a solutionat cauza fara a intra in cercetarea fondului, in sensul ca nu a analizat apararile partii referitoare la faptul ca hotararea arbitrala a fost produsul unei fraude comise in procedura din strainatate intre reclamanta si societatea parata nefiind incheiat un contract care sa contina o clauza compromisorie de atribuire a competentei in favoarea Curtii de Arbitraj de la Viena.

Totodata, parata a criticat motivarea primei instante cu privire la nerespectarea ordinii publice de drept international privat roman .

Intervenienta accesorie a criticat ca nelegala solutia de respingere ca inadmisibila a cererii sale in conditiile in care in temeiul cesiunii contractului nr. 47/2007 catre SC E.F. SA, s-a obligat sa garanteze derularea corecta a acestui contract .

Totodata, a invocat incalcari ale dispozitiilor legale care reglementeaza solutionarea cererii de reexaminare a taxei de timbru datorate.

Prin decizia nr. 58/C/2012, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondate apelurile declarate de parata SC E.F. SA si de intervenienta SC T.G.I.E. SRL.

Raspunzand criticilor formulate prin cererile de apel, instanta de control judiciar a constatat ca tribunalul a solutionat cauza pe fond, prin analizarea tuturor conditiilor de admisibilitate, motivul de desfiintare a hotararii in temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. negasindu-si incidenta in cauza.

Cu privire la competenta tribunalului arbitral de a solutiona litigiul, instanta a constatat ca parata-apelanta SC E.F. SA a initiat procedura de arbitraj a Curtii de Arbitraj din Viena invocand clauza compromisorie din contractul de vanzare-cumparare initial incheiat la 3 februarie 2006, in care a devenit parte urmare cesiunii incheiate cu SC T.G.I.E. SRL cumparatoarea initiala.

Din sentinta arbitrala provizorie, instanta a retinut ca in cadrul procedurii arbitrale, partile si Tribunalul Arbitral au convenit bifurcarea procedurii si au incheiat la 4/5 octombrie 2007 un nou contract de vanzare-cumparare cu privire la livrarea cantitatii restante de butoaie keg, fiind de acord ca Tribunalul arbitral investit va avea competenta de a stabili pretul ce urmeaza a fi platit pentru butoaiele keg din noul contract de vanzare-cumparare.

Ca atare, instanta a constatat ca, competenta Tribunalului Arbitral de a solutiona disputele dintre parti in temeiul Noului Contract de Achizitie este data de clauza compromisorie din acest contract care se interpreteaza potrivit legii contractului - legea austriaca - pe larg si in principiu, dupa ce s-a stabilit ca partile au dorit sa supuna disputa lor arbitrajului.

Critica privind incalcarea ordinii publice de drept international privat roman argumentata de parata apelanta in sensul incalcarii de catre Tribunalul Arbitral a principiului disponibilitatii si al egalitatii partilor a fost inlaturata cu motivarea ca atat contractul initial cat si noul contract cuprind o clauza compromisorie, parata-apelanta fiind cea care a sesizat arbitrajul, iar argumentele privind incalcarea principiului egalitatii vizeaza aspecte de temeinicie a hotararii arbitrale care nu pot face obiect de examinare in cadrul procedurii de recunoastere a hotararilor straine.

Referitor la exceptia de prematuritate a cererii de exequatur, exceptie respinsa de prima instanta, Curtea de apel a constatat ca dispozitiile art. 7201 C. proc. civ. nu au incidenta in cauza de fata, litigiul fiind deja solutionat pe fond prin hotararea arbitrala.

Totodata, instanta a constatat ca in cauza s-a depus de catre reclamanta-intimata hotararea arbitrala in original si in traducere legalizata, hotararea care poarta mentiunea definitiva si executorie, precum si cele doua contracte care contin clauza de arbitraj, fiind indeplinite cerintele impuse de art. 167-172 din Legea nr. 105/1992 pentru recunoasterea si executarea hotararii arbitrale straine.

In ceea ce priveste apelul declarat de intervenienta SC T.G.I.E. SRL, instanta a retinut ca aceasta a formulat la data de 15 noiembrie 2011 o cerere de interventie accesorie in interesul paratei prin care a solicitat respingerea cererii de exequatur formulata de reclamanta.

Primind interventia, prima instanta a dispus citarea intervenientei cu mentiunea de a achita taxa de timbru datorata in suma de 10 lei si 0,30 lei timbru judiciar pentru termenul din 29 noiembrie 2011, dovada de indeplinire a procedurii de citare cu aceasta parte fiind indeplinita la 23 noiembrie 2011 procesul verbal purtand semnatura si stampila societatii.

La termenul din 29 noiembrie 2011 tribunalul, constatand ca cererea de interventie este legal timbrata, a luat-o in examinare si prin incheierea de la acea data a respins-o ca inadmisibila apreciind ca intervenienta accesorie nu justifica un interes in sensul art. 53 C. proc. civ. pentru formularea interventiei.

Critica intervenientei in sensul ca la 29 noiembrie 2011 a formulat o cerere de reexaminare a taxei de timbru prin care a solicitat sa se constate ca nu datoreaza taxa de timbru, iar in subsidiar sa se dispuna reducerea sa de la 10 lei la 4 lei, cerere care nu a fost solutionata prin trimiterea la completul cu numarul urmator, a fost apreciata de instanta de apel ca nefondata cu motivarea ca aceasta cerere de reexaminare nu se regasea la dosar in momentul in care instanta de fond constatase achitata taxa de timbru si se pronuntase si asupra admiterii ei in principiu.

A retinut instanta, totodata, ca desi dovada achitarii taxei de timbru a fost depusa de reprezentantul reclamantei, asa cum se mentioneaza in incheierea de sedinta din acea data, aceasta imprejurare nu a cauzat intervenientei nicio vatamare, ci, dimpotriva s-a urmarit de catre reclamanta solutionarea cauzei care se afla deja de doi ani pe rolul primei instante si evitarea tergiversarii acesteia.

3. Recursul. Motivele de recurs.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs, in termen legal, parata SC E.F. SA si intervenienta accesorie SC T.G.I.E. SRL.

3.1. Recurenta-parata si-a intemeiat motivele de recurs pe ipoteza reglementata de art. 304 pct. 9 si art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizand aplicarea gresita a dispozitiilor legale incidente si nemotivarea deciziei atacate.

In argumentarea criticilor formulate, recurenta a sustinut, in sinteza, urmatoarele:

Subsumat motivului prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta considera ca instanta de apel a aplicat gresit dispozitiile art. 7201 C. proc. civ. relative la parcurgerea procedurii prealabile obligatorii deoarece cererea de exequatur urmeaza regulile dreptului comun, prevazute in general pentru solutionarea oricarui litigiu comercial evaluabil in bani, cererea privind recunoasterea hotararii arbitrale fiind in fapt o actiune in constatare cu obiect patrimonial.

Sub un al doilea aspect, recurenta a criticat aplicarea gresita a dispozitiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care obligau instanta de apel sa desfiinteze sentinta fondului cu trimiterea cauzei spre rejudecare, intrucat prima instanta a solutionat cauza fara a intra in cercetarea fondului. A sustinut recurenta ca instanta de apel a analizat selectiv si trunchiat argumentele sale referitoare la faptul ca hotararea arbitrala a fost produsul unei fraude comise in procedura din strainatate.

In acelasi sens, a mai sustinut recurenta ca motivarea instantei de fond cu privire la nerespectarea ordinii publice de drept international privat este incorecta, cele doua principii incalcate in mod flagrant in cadrul procedurii arbitrale, principiul disponibilitatii si al egalitatii partilor, impuneau inlaturarea aplicarii legii straine.

Potrivit recurentei considerentele instantei de apel cu privire la incalcarea ordinii publice de drept international privat roman sunt imposibil de inteles.

Cu privire la aplicarea gresita a dispozitiilor referitoare la recunoasterea hotararilor arbitrale straine, recurenta arata ca instanta de apel a facut o analiza ambigua a dispozitiilor legale omitand sa faca distinctia intre conditiile a caror neindeplinire duce la inadmisibilitatea cererii si conditiile propriu-zise de recunoastere .

Potrivit recurentei cererea reclamantei nu indeplineste conditiile de admisibilitate referitoare la dovada caracterului definitiv al hotararii arbitrale precum si dovada caracterului executoriu, eliberata de instanta care a pronuntat-o.

Sub aspectul conditiilor propriu-zise ale recunoasterii impuse de art. 167-174 din Legea nr. 105/1992 si art. 4 din Conventia de la New York, recurenta a sustinut ca nu au fost analizate distinct, iar in ce priveste necompetenta instantei arbitrale conditia nu era indeplinita sub cel putin doua aspecte determinate de faptul ca intre reclamanta si parata P. nu a fost incheiat un contract care sa contina o clauza compromisorie de atribuire a competentei Curtii de Arbitraj de la Viena, iar sub al doilea aspect curtea de arbitraj s-a declarat competenta in baza art. 14 din contractul initial, desi sentinta arbitrala se refera la neindeplinirea conditiilor din noul contract incheiat la 4/5 octombrie 2007 depasindu-si astfel competenta cu care a fost investita initial, si procedand la judecarea cererii reconventionale formulata de P.

Cu privire la incuviintarea executarii hotararii arbitrale recurenta a sustinut ca cererea de incuviintare nu poate fi admisa odata cu recunoasterea atata timp cat sentinta de recunoastere nu a intrat in puterea lucrului judecat.

In dezvoltarea motivului de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a aratat ca instanta de apel, pe langa faptul ca nu a analizat in mod corespunzator argumentele referitoare la nemotivarea sentintei fondului, decizia pronuntata este insuficient motivata si plina de contradictii - respectiv nu a analizat motivul de apel de la pct. 2-4 referitor la neindeplinirea conditiilor impuse de lege pentru a fi recunoscuta si executata hotararea arbitrala precum si motivul de apel de la pct. 1.2 din cererea de apel referitor la anularea sentintei fondului in temeiul art. 261 alin. (1) pct. 5, incalcandu-si obligatia legala de a demonstra in scris motivele care sustin solutia adoptata.

Pentru aceste motive recurenta parata a solicitat modificarea in tot a deciziei atacate in sensul respingerii cererii formulate de reclamanta.

3.2. Recurenta-intervenienta a invocat prin memoriul de recurs doua motive de nelegalitate intemeiate pe ipoteza reglementata de art. 304 pct. 5 si art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitand modificarea deciziei atacate in sensul admiterii apelului si, pe cale de consecinta, desfiintarea sentintei fondului cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, iar in subsidiar anularea deciziei atacate in temeiul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanta de apel a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. apreciind in mod nelegal ca cererea de reexaminare a taxei de timbru depusa la fond era tardiva, fara sa cerceteze in mod concret acest aspect, in conditiile in care prima instanta nu a pus in discutie aceasta cerere .

A sustinut recurenta ca instanta nu s-a pronuntat asupra apelului sau, considerand ca cererea sa depinde de solutia ce urmeaza a se pronunta asupra cererii de chemare in judecata .

Din perspectiva motivului de nelegalitate vizand aplicarea gresita a legii, recurenta-intervenienta a aratat ca prima instanta a respins cererea sa de interventie ca inadmisibila, lasand-o astfel nesolutionata pe fond, solutie mentinuta in apel.

Ca prima instanta a gresit, lasand in nelucrare cererea de reexaminare a taxei de timbru, desi era obligata sa o transmita completului imediat urmator pentru solutionare, si in egala masura in mod nelegal a primit taxa de timbru aferenta cererii sale de interventie de la o persoana care nu avea calitatea de reprezentant al sau, nelegalitati care nu au fost sanctionate de instanta de apel care prin decizia pronuntata a pastrat solutia primei instante de respingere ca inadmisibila a interventiei.

Intimata-reclamanta SC P. SA a formulat intampinare la recursurile declarate de parata si intervenienta impotriva deciziei pronuntate de curtea de apel prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. In esenta, intimata a aratat ca prin recursul promovat de parata sunt reluate motivele de apel fara sa se aduca o critica substantiala de nelegalitate deciziei atacate.

Referitor la recursul intervenientei intimata a aratat ca cererea de interventie a primit o solutie pe fondul ei, in sensul ca intervenienta nu a justificat un interes personal legitim si nascut care sa sustina o asemenea cerere .

4. Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate decizia atacata in raport de criticile formulate, a constatat ca recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmeaza.

4.1. Cu privire la recursul promovat de recurenta-parata SC E.F. SA.

Procedura prealabila prevazuta de art. 7201 C. proc. civ. in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani nu este incidenta in materia recunoasterii si incuviintarii hotararilor arbitrale straine asa cum in mod corect a statuat instanta de apel.

Obiectul prezentei cereri de exequatur il constituie recunoasterea efectelor extrateritoriale ale hotararii arbitrale straine, efecte al caror continut este dat de dispozitiile art. 3701, 3702 si 3703 C. proc. civ. cuprinse in Cartea a IV-a - Capitolul XI respectiv puterea lucrului judecat, forta executorie si forta probanta.

Prin urmare, cererea de exequatur ale carei caracteristici sunt prevazute expres de dispozitiile legale susmentionate, nu poate fi asimilata unei actiuni in constatarea unor drepturi patrimoniale intemeiata pe art. 111 C. proc. civ. asa cum a sustinut recurenta invocand argumente straine de calificarea juridica a acestei proceduri in temeiul careia hotararile straine isi afirma puterea de lucru judecat, forta probanta si forta executorie in Romania.

4.2. Critica intemeiata pe necercetarea fondului de catre prima instanta si pe cale de consecinta aplicarea de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. in sensul desfiintarii sentintei si trimiterii spre rejudecare, se vadeste nefondata.

Un examen obiectiv al sentintei fondului releva faptul ca prima instanta a analizat fondul cauzei din perspectiva dispozitiilor legale incidente examinand in mod complet apararile formulate de parata circumscrise neindeplinirii conditiilor prevazute in art. 167-174 din Legea nr. 105/1992 referitoare la necompetenta tribunalului arbitral si incalcarea ordinii publice de drept international privat.

Concluzia instantei de apel cu privire la acest motiv de critica a sentintei fondului este corecta, dispozitiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. cuprinse in Titlul IV - Apelul - Capitolul II referitor la judecarea apelului, devin incidente numai in cazul in care se constata ca prima instanta, in mod gresit, a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului, ipoteza care nu este confirmata de solutia pronuntata de prima instanta si considerentele pe care se sprijina, dupa cum nu este confirmata nici omisiunea de a analiza toate argumentele invocate de parata.

Totodata, Inalta Curte a constatat ca instanta de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei cai, respectand intrutotul dispozitiile art. 295 (1) C. proc. civ. reexamineaza apararile paratei, reiterate prin cererea de apel, referitoare la existenta unei fraude in procedura arbitrala si nerespectarea ordinii de drept international privat, prin incalcarea de instanta arbitrala a principiului disponibilitatii si egalitatii partilor, argumentele instantei in sensul respingerii acestor aparari, ca nefondate, fiind pertinente.

4.3. Cu privire la aceste critici ale recurentei, Inalta Curte noteaza ca dispozitiile art. 168 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 105/1992 care reglementeaza refuzul recunoasterii in cazul in care ``hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate``, se regasesc si in Conventia de la New York care in art. V.1 se refera la neinformarea partii despre desemnarea arbitrilor sau procedura de arbitraj, respectiv violarea principiului contradictorialitatii. Or, recurenta invoca nesemnarea contractului initial si faptul ca acesta a fost incheiat cu SC T.G.I.E. SRL, motiv care nu se poate incadra in fraude procedurale la care se refera dispozitiile legale sus mentionate, recurenta a devenit parte in contractul initial urmare cesiunii contractului de catre cumparatoarea initiala SC T.G.I.E. SRL, cesiune prin care si-a insusit clauzele contractului, inclusiv clauza compromisorie in temeiul careia a sesizat Tribunalul arbitral cu cererea de arbitrare din data de 19 ianuarie 2007.

4.4 In ceea ce priveste incalcarea ordinii publice de drept international privat roman ca refuz de recunoastere si executare a unei hotarari arbitrale straine, reglementate in Conventia de la New York in art. V.2.b, iar in sistemul Legii nr. 105/1992 in art. 168 (2), 174 si 181, Inalta Curte noteaza ca aprecierea compatibilitatii sentintei arbitrale straine cu ordinea publica de drept international roman trebuie efectuata in concret in raport de circumstantele cauzei.

In dreptul roman, in materia procedurii arbitrale art. 358 C. proc. civ. instituie obligativitatea asigurarii pentru parti a egalitatii de tratament, a dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii sub sanctiunea nulitatii.

Respectarea acestor principii alaturi de cel al disponibilitatii care semnifica dreptul partilor de a stabili cadrul procesual si de a uza de caile de atac este confirmata de modul cum s-au derulat procedurile in fata Tribunalului arbitral sesizat de catre recurenta-parata care a participat la desemnarea arbitrilor si derularea intregii proceduri arbitrale pe cele doua stagii, respectarea intrutotul a principiului contradictorialitatii in cauza constituind si mijlocul prin care se realizeaza si afirma egalitatea de tratament si dreptul la aparare.

Din continutul sentintei arbitrale provizorii reiese ca partile si Tribunalul arbitral au convenit asupra bifurcarii procedurii si ca partile au fost de acord sa incheie la 4/5 octombrie 2007 un nou contract de achizitii cu privire la livrarea cantitatii restante de butoaie, urmand ca Tribunalul arbitral deja investit sa stabileasca pretul ce urmeaza a fi platit pentru butoaiele din acest nou contract .

Asa fiind, nu se poate retine incalcarea principiului disponibilitatii, Tribunalul arbitral pronuntand o hotarare in temeiul ambelor contracte consimtite de ambele parti si in limita investirii acestuia.

Cu privire la incalcarea principiului egalitatii partilor argumentul recurentei referitor la culpa ambelor parti, retinuta de Tribunalul arbitral, care insa nu s-a concretizat si in obligarea paratei arbitrale (P.) la plata de penalitati, vizeaza aspecte de temeinicie a hotararii, si nu de egalitate de tratament sub aspectul drepturilor procesuale ale partilor.

4.5. Referitor la ultima critica de nelegalitate subsumata motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizand neindeplinirea conditiilor de admisibilitate a cererii de exequatur Inalta Curte a constatat urmatoarele:

Conventia de la New York care in art. V enunta conditiile de fond cerute pentru recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine instituie o prezumtie de regularitate a hotararilor arbitrale straine rasturnand sarcina probei, in sensul ca va reveni paratului din cererea de exequator sarcina de a demonstra existenta unui impediment care lipseste hotararea straina de producerea efectelor extrateritoriale.

In cauza recurenta sustine ca nu s-a facut dovada caracterului definitiv si executoriu al hotararii straine asa cum prevad si dispozitiile art. 171 din Legea nr. 105/1992.

Or, asa cum corect a retinut si instanta de apel caracterul definitiv si executoriu al hotararii arbitrale rezulta din insasi continutul hotararii care poarta mentiunea ``definitiva si executorie`` in temeiul art. 606 alin. (6) C. proc. civ. austriac.

In acelasi sens, in art. 14 din Contractul initial si art. 7.1 din Noul contract s-a prevazut expres ca ``sentinta pronuntata de Tribunalul arbitral va fi definitiva si obligatorie pentru vanzator si cumparator, iar potrivit art. 27 alin. (8) din Regulamentul de arbitraj al Curtii de arbitraj de la Viena la care partile au subscris, ele se obliga sa execute hotararea``.

Asa fiind, revenea recurentei-parate sa faca dovada contrara caracterului definitiv si executoriu al hotararii arbitrale, respectiv a neindeplinirii acestei conditii intrinseci a arbitrajului strain de natura sa paralizeze cererea .

In ceea ce priveste conditia intrinseca referitoare la competenta Tribunalului arbitral, Curtea a statuat deja prin considerentele anterioare, existenta unei clauze compromisorii ce atribuie competenta de solutionare Curtii de Arbitraj de la Viena in contractul initial ce a fost cesionat de recurenta de la SC T.G.I.E. SRL, clauza in temeiul careia a initiat litigiul arbitral.

In sfarsit, prin noul contract de achizitie din data de 4/5 octombrie 2007 partile au stabilit in art. (9.9) competenta Tribunalului arbitral din arbitrajul in curs sa solutioneze litigiul respectiv orice alte aspecte legate de executarea, rezilierea si interpretarea noului contract, asa incat sustinerile recurentei cu privire la necompetenta tribunalului arbitral sunt nefondate.

4.6. Sub aspectul nemotivarii, argumentele recurentei sunt lipsite de substanta in conditiile in care instanta de apel examineaza in mod exhaustiv atat circumstantele de fapt care au dus la aparitia litigiului arbitral, cat si modul de derulare al procedurii arbitrale din perspectiva impedimentelor la exequatur, raspunzand punctual tuturor criticilor formulate cu argumente concrete care exprima rationamentul interior al instantei in adoptarea solutiei pronuntate.

4.7. Cu privire la recursul declarat de intervenienta accesorie SC T.G.I.E. SRL Inalta Curte noteaza cu titlu preliminar ca intervenienta a formulat in fata primei instante o cerere de interventie accesorie in sprijinul paratei SC E.F. SA.

Prin incheierea din 29 noiembrie 2011 tribunalul a pus in discutia partilor potrivit art. 52 alin. (2) C. proc. civ. admisibilitatea in principiu a cererii de interventie si apreciind ca intervenientul nu justifica un interes personal in promovarea cererii a dispus respingerea ei ca inadmisibila, solutie mentinuta de instanta de apel.

O prima concluzie pe care o impune analiza dispozitiilor referitoare la formularea si solutionarea interventiei accesorii cuprinse in codul de procedura civila art. 51-52, este aceea ca tertul a carui cerere de interventie accesorie nu a fost admisa in principiu nu poate formula critici impotriva incheierii de respingere a cererii decat referitoare la solutia data cererii sale, si nu critici care sa vizeze solutia data in cererea principala.

Or, sub aspectul interesului personal in promovarea interventiei recurenta face simple afirmatii nesustinute de vreun inscris.

Actele dosarului releva ca intre parata din cauza si intervenienta a avut loc o cesiune a contractului initial prin care parata a preluat toate drepturile si obligatiunile sale, iar angajarea raspunderii paratei in temeiul hotararii arbitrale a carei recunoastere se solicita prin actiune a avut in vedere neexecutarea obligatiilor contractuale de catre parata, aspecte care nu justifica interesul personal al intervenientei in promovarea cererii de interventie accesorie.

Referitor la cererea de reexaminare a taxei de timbru formulata de intervenienta in fata primei instante, criticile recurentei interveniente sunt neavenite, deoarece cererea de interventie nu a fost anulata ca netimbrata, ci respinsa ca inadmisibila, la data examinarii ei era depusa taxa de timbru datorate de 10 lei.

Imprejurarea ca aceasta taxa a fost depusa in contul intervenientei de catre reclamanta din cauza pentru a evita tergiversarea judecatii nu este de natura sa-i produca vreo vatamare intervenientei a carei cerere a fost astfel analizata sub aspectul admisibilitatii in principiu.

Distinct de acestea, intervenienta nu contesta consemnarile din incheierea de sedinta din 29 noiembrie 2011 care atesta ca la data examinarii admiterii in principiu a cererii de interventie accesorie, nu se afla la dosarul cauzei cererea de reexaminare a taxei de timbru, cerere care poarta numai stampila serviciului registratura cu data de 29 noiembrie 2011 fara mentionarea orei depunerii, avand in vedere ca data de 29 noiembrie 2011 era data termenului de judecata, si fara sa cuprinda rezolutia de primire la dosar sub semnatura completului de judecata .

Intervenienta nu a solicitat, pentru ratiuni care ne scapa, verificari in ce priveste circuitul acestei cereri, asa incat nu poate imputa cu temei primei instante incalcarea dispozitiilor legale cu privire la cererea de reexaminare.

Aprecierile instantei de apel cu privire la tardivitatea cererii de reexaminare sunt neavenite in conditiile in care cererea de reexaminare chiar introdusa in termen si nesolutionata nu a avut nicio consecinta pe aspectul obligatiei de a timbra, obligatie pe care instanta a constatat-o indeplinita.

Asa fiind, pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondate recursurile declarate de cele doua recurente, constatand ca decizia atacata nu este susceptibila de critica pe aspectele de nelegalitate invocate.