Conventie arbitrala. Invocarea in recurs a exceptiei necompetentei instantei judecatoresti

Prin urmare, este nefondat motivul de recurs de ordine publica intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de reclamanta direct in calea de atac a recursului, avand in vedere faptul ca necompetenta instantei judecatoresti in prezenta unei conventii arbitrale are caracter relativ, cu consecinta posibilitatii invocarii exceptiei numai de catre parata, in limine litis.

Nota: * In prezenta decizie au fost avute in vedere dispozitiile din vechiul Cod de procedura civila.
** In acelasi sens sunt si deciziile nr. 845 din 28.02.2013 si nr. 2801 din 19.09.2010.

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bacau, sub nr. xx92/110/2011, reclamanta SC L.I.T. SRL Moinesti a chemat in judecata pe parata SC S.C. SRL Moinesti, solicitand ca, in temeiul art. 953 si art. 960 C. civ., sa se dispuna anularea contractului de consultanta si proiectare nr. 9/26.04.2010, incheiat intre reclamanta si parata, intrucat reprezentantul legal al reclamantei s-a aflat in eroare la data incheierii contractului.

Prin sentinta civila nr. 57 din 21 martie 2012, Tribunalul Bacau a respins actiunea ca nefondata si a obligat reclamanta sa plateasca paratei suma de 4300 lei, reprezentand cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca reclamanta, prin administratorul statutar P.A., a incheiat cu parata, prin administrator statutar C.C., contractul de consultanta si proiectare nr. 9 din 26.04.2010, avand ca obiect acordarea de catre parata de consultanta, Know-how, intocmire documentatie si depunere proiect pentru obtinerea de fonduri nerambursabile FEADR, pe componenta M.2.1. pentru ``Ferma mixta de vaci si bazin apa in comuna R., jud. Bacau``, pana la expirarea termenului sesiunii de primavara a anului 2010. Pretul serviciilor a fost stabilit la 100.000 Euro sau 420.000 RON (fara TVA), valoarea proiectului fiind de 2.000.000 Euro, iar la data de 27.04.2010 reclamanta a achitat avansul, in suma de 20.000 EURO, conform facturii fiscale nr. SRG/A43/27.04.2010 emise de parata.

A mai retinut prima instanta ca urmare selectarii proiectului depus de catre parata aceasta a emis factura fiscala seria SRG nr. A86/29.09.2010 pentru suma de 211.534,08 lei (echivalentul a 40.000 Euro) reprezentand a doua transa din pret, factura semnata si stampilata de reprezentantul reclamantei, dar neinregistrata in contabilitatea acesteia.

Urmare neplatii acestei facturi, parata a notificat reclamanta cu privire la obligatia platii, la data de 24.12.2010, iar ulterior a actionat-o in judecata pe calea unei ordonante de plata, ce face obiectul dosarului nr. xx1/260/2011 al Judecatoriei Moinesti, declinat ulterior la Tribunalul Bacau.

S-a retinut ca motivul invocat de reclamanta in refuzarea platii il reprezinta faptul ca partile s-au inteles ca suma de 40.000 lei, reprezentand a doua transa din pret, sa fie compensata cu obligatiile rezultate din 2 contracte de arendare incheiate intre o alta firma a d-lui P.A., respectiv SC P.L.I. SRL si firma fiului d-lui C.C., SC S.G. SRL.

Tribunalul a retinut ca intrucat contractul de proiectare este un contract consensual, forma scrisa nefiind obligatorie pentru validitatea sa, ci doar pentru proba si avand in vedere ca reclamantul prin actiune recunoaste faptul ca a fost de acord cu incheierea acestui contract de proiectare, ba chiar a si executat o parte din obligatia de plata a pretului, acordul de vointa al partilor a existat si, in lipsa unor probe care sa dovedeasca contrariul, acest acord este cel exprimat in contractul semnat de catre partile contractante.

Totodata, prima instanta a retinut ca motivele invocate de reclamanta nu constituie motive de nulitate absoluta a contractului, neincadrandu-se in cauzele de nulitate absoluta prevazute de art. 948 C. civ.

Astfel, tribunalul a retinut ca semnarea contractului, prin reprezentant legal P.A., in lipsa unui interpret, nu poate constitui motiv de nulitate absoluta a contractului. In masura in care acesta pretinde ca nu cunoaste limba romana, avea obligatia de a-si asigura interpret sau sa nu semneze contractul fara sa-i cunoasca continutul .

Instanta a inlaturat si apararea conform careia reprezentantul reclamantei a fost indus in eroare la data semnarii contractului de catre reprezentantii paratei, crezand ca semneaza o comanda, motivat de faptul ca din continutul ultimei file a contractului rezulta in mod cert ca nu este vorba de o comanda, ci de un contract, intrucat comanda nu presupune doua semnaturi, spre deosebire de contract .

Totodata, prima instanta a apreciat ca orice om cu un minim de diligenta nu ar fi semnat decat un act al carui continut il cunoaste si tinand cont de faptul ca acesta isi desfasura afacerile de cativa ani in Romania, este lesne de inteles ca nu ar fi semnat un act al carui continut nu il cunostea.

In ceea ce priveste nulitatea relativa a contractului, tribunalul a retinut ca reclamanta nu a facut dovada producerii unui prejudiciu si nici a faptului ca eroarea, ca viciu de consimtamant, a purtat asupra unui element determinat al contractului : obiect sau pret. Astfel, in ceea ce priveste obiectul contractului, chiar reclamanta recunoaste, in actiune, ca acesta este cel trecut in contract, iar in ceea ce priveste pretul se invoca o intelegere privind plata sumei de 40.000 Euro, reprezentand a doua transa din pret, prin compensare, insa chiar reprezentantul reclamantei, dl P.A., este cel care semneaza si stampileaza a doua factura pentru aceasta suma, fapt ce contrazice sustinerile sale din actiune .

Astfel, se apreciaza ca in lipsa altor probe care sa dovedeasca o alta intelegere intre parti cu privire la plata pretului sustinerile reclamantei nu sunt dovedite, cu atat mai mult cu cat compensarea poate interveni in cazul unor obligatii reciproce intre acelasi creditor si acelasi debitor . Or, in cazul de fata, reclamanta invoca o compensare cu obligatiile rezultand dintr-un contract de arendare incheiat intre alte persoane juridice.

Cu privire la cererea de restituire a stampilei, prima instanta a apreciat-o ca fiind neintemeiata retinand ca reclamanta nu a motivat actiunea cu privire la aceasta cerere si nu a facut nici o proba in acest sens, chiar si dupa ce instanta i-a pus in vedere, la termenul din 28.09.201, sa precizeze in ce conditii a ajuns stampila sa la parata.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel reclamanta SC L.I.T. SRL Moinesti criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica.

Prin decizia civila nr. 24/2013 din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Bacau, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a respins ca nefondat apelul si a obligat reclamanta la plata catre parata a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecata, retinandu-se ca fiind temeinica si legala solutia primei instante pentru toate argumentele prezentate pe larg mai sus.

Impotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC L.I.T. SRL invocand motivele de nelegalitate prevazute de prevederile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ.

Recurenta a reiterat situatia de fapt si istoricul litigiului si a invederat ca decizia recurata este nelegala deoarece a analizat in mod partizan probele administrate in fata primei instante si a mentinut solutia acesteia.

Totodata, recurenta a invederat ca se impune reanalizarea aspectelor referitoare la existenta dolului si a erorii viciu de consimtamant la incheierea contractului in litigiu, solicitand admiterea recursului si casarea celor doua hotarari, cu consecinta admiterii actiunii sale introductive.

Exceptia nulitatii recursului, intemeiata pe dispozitiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., a fost respinsa in considerarea invocarii de catre reclamanta, in sedinta publica, a motivului de ordine publica vizand necompetenta instantelor judecatoresti, motiv din perspectiva caruia urmeaza a fi analizat recursul.

Prealabil examinarii recursului, prima chestiune ce se impune a fi precizata este cea referitoare la obligatia prevazuta in sarcina partii care exercita aceasta cale de atac de a respecta dispozitiile art. 3021 si art. 304 C. proc. civ. Exigentele impuse prin cele doua texte legale au in vedere faptul ca recursul in conceptia actuala este cale extraordinara de atac si, in consecinta, ca ultim grad de jurisdictie nu isi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalitatii hotararilor atacate in conditiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Fata de aceste precizari, se constata ca reclamanta, in memoriul de recurs, a indicat motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., insa a dezvoltat critici ce vizeaza temeinicia deciziei atacate, respectiv stabilirea situatiei de fapt si interpretarea probatoriului administrat in cauza.

Se constata astfel ca numai motivul de ordine publica vizand necompetenta instantelor judecatoresti, invocat in sedinta publica, permite o examinare a recursului din perspectiva motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Analizand recursul in limitele controlului de legalitate, Inalta Curte a constatat ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Conform prevederilor art. 3434 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., in cazul in care partile in proces au incheiat o conventie arbitrala, pe care una dintre ele o invoca in fata instantei judecatoresti, aceasta, verificandu-si competenta, va retine pricina spre solutionare daca constata ca paratul si-a formulat apararile in fond, fara nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitrala.

Prin urmare, necompetenta instantei judecatoresti in prezenta unei conventii arbitrale are caracter relativ intrucat aceasta este rezultatul acordului de vointa al partilor, motiv pentru care exceptia trebuie ridicata, sub sanctiunea decaderii, in limine litis.

Caracterul relativ al necompetentei instantei judecatoresti este evidentiat si de Conventia de la Geneva 1961 care prevede ca exceptia de necompetenta trebuie ridicata de catre parat, sub sanctiunea decaderii, inainte sau in momentul apararilor sale asupra fondului.

Totodata, acest caracter relativ al necompetentei instantei judecatoresti este evidentiat si de art. II 3 al Conventiei de la New York care prevede ca tribunalul unui stat contractant, in prezenta unei conventii arbitrale, va indruma partile la arbitraj, la cererea uneia dintre ele.

In speta, se constata ca reclamanta, desi ii revenea obligatia de a sesiza arbitrajul, a sesizat instanta judecatoreasca, iar parata si-a formulat apararile in fond, fara nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitrala, fapt ce echivaleaza cu o renuntare a partilor la conventia arbitrala.

Astfel, avand in vedere caracterul relativ al necompetentei instantei judecatoresti, cu consecinta posibilitatii invocarii exceptiei numai de catre parata, in limine litis, Inalta Curte a constatat ca motivul de recurs de ordine publica, invocat de reclamanta direct in calea de atac a recursului, este nefondat.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 C. proc. civ., Inalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC L.I.T. SRL.