Actiune in constatarea rezlierii contractului de leasing. Repunerea partilor in situatia anterioara

sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului de leasing financiar si restituirea catre reclamant a sumei de 8.975,71 euro in Iei, la cursul de referinta comunicat de B.N.R. pentru data efectuarii platii + 1,5%, reprezentand: 7.601,48 euro - rate de leasing achitate, respectiv 1.374,23 euro - rate Casco; sa se constate ca parata i-a incalcat reclamantului optiunea exprimata de a cumpara, la sfarsitul perioadei de leasing, autoturismul ce a facut obiectul contractului; sa fie obligata parata la plata catre reclamant a daunelor-interese materiale si morale cumulate pentru prejudiciul cauzat prin rezilierea contractului si incalcarea optiunii de a cumpara autoturismul; cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate.

Prin sentinta civila nr. 127/2012, din data de 26 martie 2012, pronuntata de Tribunalul Satu Mare, sectia a II-a civila de contencios administrativ si fiscal, a fost admisa in parte actiunea civila formulata de reclamantul A., impotriva paratei SC B. SA si, in consecinta: s-a constatat ca parata a reziliat in mod nelegal contractul de leasing financiar din 13 mai 2008, incheiat cu reclamantul; s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului de leasing si restituirea catre reclamant a sumei de 8.975,71 euro in lei, la cursul de referinta comunicat de B.N.R. pentru data efectuarii platii si +1,5% reprezentand: 7.601,48 euro - rate de leasing achitate si 1.374,23 euro - rate Casco. S-a constatat ca parata i-a incalcat reclamantului optiunea exprimata de a cumpara la sfarsitul perioadei de leasing autoturismul ce a facut obiectul contractului de leasing financiar din 13 mai 2008. A fost obligata parata sa plateasca reclamantului daune interese si morale in suma de 3.000 euro, in echivalent lei, pentru prejudiciul cauzat prin rezilierea contractului si incalcarea optiunii de a cumpara autoturismul ce a facut obiectul contractului, fiind respinse celelalte pretentii formulate de reclamant.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti, cauza fiind inregistrata pe rolul Curtii de Apel Oradea, sectia a Il-a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin Decizia nr. 41/C/2013/A din data de 29 mai 2013, Curtea de Apel Oradea, sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a respins exceptiile de necompetenta teritoriala a Tribunalului Bihor si a autoritatii de lucru judecat, precum si apelul declarat de apelantul A.. A admis apelul declarat de apelanta parata SC B. SA - prin mandatar SC C. SRL impotriva sentintei nr. 127 din 26 martie 2012, pronuntate de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca: a respins capetele II si III din actiunea introductiva, avand ca obiect repunerea in situatia anterioara, restituirea sumei de 8.975,71 euro si constatarea incalcarii de catre parata a optiunii de a cumpara autoturismul, mentinand restul dispozitiilor sentintei apelate.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Satu Mare, apelanta SC B. SA - prin mandatar SC C. SRL a invocat aceasta exceptie in temeiul art. 7 alin. (1) C. proc. civ., precum si pe considerentul ca, potrivit art. 18.5 din contractul de leasing, partile au stabilit ca toate litigiile generate de acest contract, care se refera la executarea, anularea sau rezilierea contractului, se supun exclusiv competentei teritoriale a instantei de drept comun din Bucuresti.
Aceasta exceptie a fost invocata si in fata instantei de fond, care a respins-o prin incheierea de sedinta din data de 18 aprilie 2011, insa aceasta incheiere, fiind una premergatoare, nu a fost apelata conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ., fiind atacata cu apel doar sentinta nr. 127/2012.
Fata de dispozitiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanta de apel nu poate verifica legalitatea incheierii prin care instanta de fond a dispus respingerea acestei exceptii, nefiind investita cu privire la aceasta prin cererea de apel.
Pe de alta parte, aceasta exceptie nu poate fi invocata pentru prima data in apel, deoarece normele de competenta teritoriala la care apelanta a facut referire sunt norme juridice de ordine privata, competenta teritoriala fiind relativa, iar potrivit art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., necompetenta de ordine privata poate fi invocata doar in limine litis, prin intampinare sau cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare.
Pentru considerentele aratate, exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Satu Mare a fost respinsa.
In ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de catre apelantul A., cu privire la capatul de cerere avand ca obiect constatarea ca parata a reziliat nelegal contractul de leasing, raportat la sentinta civila nr. 4400 din data de 05 iulie 2010 a Judecatoriei Satu Mare, ramasa irevocabila prin Decizia nr. 48/2011/R din 24 februarie 2011 a Tribunalului Satu Mare, instanta de apel a apreciat ca aceasta exceptie este nefondata, astfel ca a fost respinsa.
Instanta a aratat ca, pentru a se putea retine autoritatea de lucru judecat, este necesar, conform art. 1201 C. civ., sa existe tripla identitate ceruta de acest text: de persoane, de obiect si de cauza. Or, in speta, nu exista identitate de obiect si de cauza, intrucat obiectul primului litigiu l-a constituit o contestatie la executare, in cadrul careia s-au invocat si aparari de fond, in temeiul art. 399 alin. 3 C. proc. civ.
Totusi, instanta de apel a retinut ca principiul puterii de lucru judecat impiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, avand acelasi obiect, aceeasi cauza si fiind purtat intre aceleasi parti, ci si contrazicerea intre doua hotarari judecatoresti, adica infirmarea constatarilor facute intr-o hotarare judecatoreasca irevocabila printr-o alta hotarare judecatoreasca posterioara, data in alt proces.
In timp ce conditia de aplicare a exceptiei autoritatii de lucru judecat presupune o identitate sub aspectul partilor, obiectului si cauzei, ce opreste repetarea judecatii, efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat impune consecventa in judecata, si anume: ceea ce s-a constatat si statuat printr-o hotarare judecatoreasca sa nu fie contrazis printr-o alta.
Pentru a se avea in vedere efectul pozitiv al lucrului judecat este suficienta identitatea de parti si invocarea intre acestea a unor chestiuni solutionate in procesul anterior.
Acceptarea efectului pozitiv al lucrului judecat apare ca o necesitate juridica evidenta pentru a se evita pronuntarea de hotarari judecatoresti contradictorii cu privire la aceleasi chestiuni de fapt si de drept .
Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic, instanta de apel a constatat ca prin sentinta civila nr. 4400 din data de 05 iulie 2010, ramasa irevocabila, Judecatoria Satu Mare a interpretat clauzele contractuale inserate la art. 10 din contractul incheiat intre parti si a retinut ca ``utilizatorul are obligatia de a achita ratele de leasing in termen de 14 zile de la data emiterii facturilor, dar cu conditia ca acestea sa-i fie comunicate in termen rezonabil" si ca ``prin necomunicarea catre utilizator - debitor a facturilor aferente ratelor de leasing se creeaza pentru acesta imposibilitatea de a achita ratele".
De asemenea, s-a mai retinut ca SC B. SA a reziliat contractul de leasing in mod unilateral, din vina exclusiva a debitorului, pentru nerespectarea de catre acesta a obligatiei de achitare a ratelor de leasing in termenul contractual, insa nu a facut dovada culpei debitorului A. in neexecutarea obligatiilor pentru a putea opera rezilierea contractului in temeiul pactului comisoriu de gradul IV, stipulat in contract la art. 12.4 din Titlul II.
Avand in vedere cele aratate mai sus, instanta de apel a apreciat ca sustinerile apelantei SC B. SA, potrivit carora utilizatorul avea obligatia de achita facturile in termen de 14 zile de la data emiterii acestora, indiferent daca aceste facturi i-au fost comunicate sau nu intr-un termen rezonabil, pentru a putea fi achitate la scadenta, nu pot fi primite si ca nu poate fi retinuta culpa intimatului A. pentru nerespectarea de catre acesta a obligatiei de achitare a ratelor de leasing in termenul contractual.
Prin urmare, aceasta neexecutare nefiindu-i imputabila, instanta de apel a apreciat ca, in mod netemeinic, apelanta-parata a uzat de pactul comisoriu de gradul IV, stipulat in contract la art. 12.4 din Titlul II si a dispus rezilierea unilaterala a contractului de leasing, nefiind indeplinite conditiile de reziliere, apelul fiind nefondat sub acest aspect.
Referitor la capatul de cerere referitor la repunerea partilor in situatia anterioara, instanta de apel a retinut ca, in mod nelegal, prima instanta a admis acest capat de cerere, avand in vedere ca sanctiunea rezilierii nu determina o desfiintare propriu zisa a contractului, ci marcheaza incetarea prestatiilor reciproce intre parti.
Intrucat rezilierea nu are caracter retroactiv, producand efecte doar pentru viitor, prestatiile reciproce nu se mai restituie, datorita caracterului prestatiilor succesive.
Astfel, in speta, suma de 9.875,71 euro a fost achitata de apelantul -reclamant pentru folosinta autoturismului de la data incheierii contractului si care si in prezent este in posesia sa, or folosinta este un fapt implinit, nesusceptibil de restituire .
Pe de alta, constatandu-se ca parata a reziliat nelegal contractul de leasing, acesta ramane in fiinta, astfel ca nici nu se mai poate pune problema repunerii partilor in situatia anterioara.
Pentru aceleasi considerente, instanta de apel a apreciat ca este nefondat si capatul de cerere avand ca obiect constatarea ca parata apelanta a incalcat dreptul de optiune al reclamantului, intrucat contractul de leasing, ramanand in fiinta, reclamantul are posibilitatea ca la sfarsitul contractului sa-si manifeste acest drept .
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect acordarea de daune-interese si daune morale, instanta de apel a retinut ca, in cauza, apelantul-reclamant nu a facut dovada unor daune-interese materiale, deoarece nu a fost lipsit de folosinta autovehiculului, astfel ca nu se poate retine ca ar fi fost nevoit sa incheie contractul de inchiriere din 30 decembrie 2010, pentru a suplini lipsa de folosinta a autoturismului ce a facut obiectul contractului de leasing .
In ceea ce priveste daunele morale, instanta de apel a apreciat ca reclamantul este indreptatit la suma 3.000 euro, cu titlu de daune morale, avand in vedere prejudiciul moral produs prin rezilierea nelegala a contractului de leasing, incertitudinea in care acesta s-a gasit cu privire la folosinta autoturismului si multitudinea de procese intre parti, generate de rezilierea nelegala a contractului de leasing, de natura a-i crea acestuia un disconfort psihic.
Impotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele parti.
Reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate in sensul respingerii apelului formulat de intimata-parata, a admiterii apelului formulat de acesta si a admiterii cererii in totalitate, astfel cum a fost precizata, motivele fiind urmatoarele:
1. Cu privire la ramanerea in fiinta a contractului de leasing incheiat intre partile litigante:
Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurentul-reclamant vizeaza considerentele hotararii recurate, in care instanta de apel a apreciat ca, in conditiile in care s-a constatat ca intimata a reziliat in mod nelegal contractul de leasing, acest contract ar ramane in fiinta, motiv pentru care nu se mai poate pune problema repunerii partilor in situatia anterioara incheierii contractului, fiind, prin urmare nefondat si capatul de cerere din actiunea introductiva, privind constatarea ca intimata i-a incalcat recurentului optiunea exprimata in scris de a cumpara autoturismul la sfarsitul perioadei de leasing .
Astfel, pe acest considerent, instanta de apel a respins capetele de cerere II si III din cererea introductiva formulata de recurent, astfel cum a fost precizata.
In mod gresit, instanta de apel a apreciat ca, in conditiile in care rezilierea contractului s-a facut in mod nelegal de catre intimata, contractul de leasing ramane in fiinta. In cuprinsul contractului de leasing este inserat un pact comisoriu de grad IV, situatie in care, spre deosebire de celelalte tipuri de pact comisoriu, instanta de judecata nu poate inlatura efectele rezolutiunii (rezilierii), in sensul de a dispune ramanerea in fiinta a contractului, putand doar verifica daca erau intrunite sau nu conditiile rezilierii.
Urmare a rezilierii unilaterale, in mod nelegal, a contractului de leasing incheiat intre parti, instanta de apel nu putea dispune ca acesta sa ramana in fiinta, parata fiind obligata sa raspunda pentru toate prejudiciile cauzate prin incalcarea prevederilor contractuale, avand in vedere si faptul ca la data de 13 mai 2013, a expirat durata contractului.
2. Cu privire la respingerea capatului de cerere nr. II si III din petitul actiunii introductive, astfel cum a fost ea precizata:
Prin pct. II din petitul cererii introductive, astfel cum a fost ea precizata, recurentul a solicitat obligarea paratei la restituirea sumei de 8.975,71 euro in lei, la cursul de referinta comunicat de B.N.R. pentru data efectuarii platii + 1,5%, cu titlul de daune-interese materiale, reprezentand: 7.601,48 euro - rate de leasing achitate, respectiv 1.374,23 euro - rate, achitate de acesta in temeiul contractului de leasing reziliat in mod nelegal de catre parata, iar prin pct. III, a solicitat sa se constate ca parata i-a incalcat optiunea exprimata privind cumpararea autoturismului.
Prin hotararea ce face obiectul recursului, instanta de apel a respins ambele capete de cerere, recurentul considerand ca motivul retinut de instanta, potrivit caruia suma de 8.975,71 euro nu s-ar putea restitui, deoarece ar fi fost achitata de acesta pentru folosinta autoturismului, este nelegal, in conditiile in care, potrivit prevederilor art. 2 lit. d) din O.G. nr. 51/1997 republicata, cu modificarile ulterioare, in cazul leasingului financiar, rata de leasing reprezinta cota-parte din valoarea de intrare a bunului si dobanda pe leasing .
Recurentul arata ca, potrivit contractului de leasing financiar din 13 mai 2008, valoarea reziduala a autoturismului (adica valoarea la care urma sa se faca transferul dreptului de proprietate) a fost inclusa in ratele de leasing, fiind achitata cu aceeasi periodicitate.
Prin pct. II din petitul cererii introductive, astfel cum a fost acesta precizat la termenul de judecata din data de 1 noiembrie 2011, recurentul-reclamant a inteles sa solicite obligarea paratei la plata sumei de 8.975,71 euro in lei, la cursul B.N.R. din data efectuarii platii + 1,5%, cu titlu de daune-interese materiale, reprezentand echivalentul sumelor achitate in baza contractului de leasing reziliat in mod nelegal de catre recurenta-reclamanta. Corelativ, si-a asumat obligatia de a restitui acesteia autoturismul ce a facut obiectul contractului.
Prin pct. II din petitul cererii introductive, recurentul arata ca nu a solicitat repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul restituirii prestatiilor reciproce, valabil in cazul rezolutiunii contractelor cu executare instantanee, ci a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 8.975,71 euro, cu titlu de daune-interese materiale, reprezentand totalitatea sumelor achitate in baza contractului de leasing reziliat nelegal.
Astfel, in conditiile in care recurenta-parata a reziliat contractul de leasing in mod nelegal, este tinuta sa repare intregul prejudiciu cauzat, o parte a acestui prejudiciu fiind reprezentat de totalitatea sumelor achitate de recurentul-reclamant in temeiul contractului de leasing .
Cauza incheierii contractului de leasing a fost, la momentul semnarii acestuia, dobandirea dreptului de proprietate asupra autoturismului ce a facut obiectul contractului.
Potrivit prevederilor contractuale, valoarea reziduala a autoturismului a fost inclusa in rate, situatie in care, desi potrivit conditiilor generale de leasing financiar, recurentul avea dreptul sa-si exprime optiunea de a cumpara autoturismul la sfarsitul perioadei de leasing, in fapt, intentia de a cumpara acest autoturism a fost exprimata inca la data perfectarii contractului, prin includerea valorii reziduale in cuantumul ratelor lunare de leasing .
Deoarece contractul nu a putut avea finalitatea urmarita de parti la data incheierii acestuia, se impune in sarcina paratei obligatia repararii integrale a tuturor prejudiciilor cauzate, o parte a acestor prejudicii fiind reprezentata de suma de 8.975,71 euro, achitata de recurentul-reclamant cu scopul dobandirii dreptului de proprietate asupra autoturismului ce a facut obiectul contractului de leasing financiar.
Prin adresa din data de 19 aprilie 2010, depusa la dosarul cauzei, recurentul afirma ca si-a exprimat optiunea de a cumpara autoturismul si a solicitat paratei comunicarea situatiei financiare a contractului pe leasing, in vederea achitarii anticipate a valorii finantate si inchiderea contractului, insa recurenta-parata, pe langa faptul ca nu i-a comunicat ca a reziliat unilateral contractul, nici pana in prezent nu a raspuns acestei solicitari, reaua-credinta a acesteia fiind evidenta .
Mai mult, din interpretarea legislatiei in materie rezulta ca, prin contractul de leasing financiar, finantatorul si-a asumat o promisiune unilaterala de vanzare al carei beneficiar este, promisiune de vanzare care a fost incalcata de catre recurenta-parata prin rezilierea nelegala a contractului de leasing, astfel ca, si din acest punct de vedere, considera ca este intemeiata cererea sa de obligare a acesteia la plata sumei de 8.975,71 euro, in lei, la cursul B.N.R. din ziua efectuarii platii, cu titlu de daune-interese materiale.
Totodata, apreciaza ca cererea sa, privind obligarea recurentei-parate la plata sumei prevazute la pct. II din petitul cererii introductive este intemeiata si legala, avand in vedere si dispozitiile imperative ale art. 16 din O.G. nr. 51/1997 republicata cu modificarile ulterioare, potrivit carora, in cazul in care finantatorul nu respecta dreptul de optiune al utilizatorului privind cumpararea obiectului contractului, datoreaza daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs prin incalcarea acestei obligatii, o parte a totalului prejudiciului produs recurentului de catre parata, prin rezilierea nelegala a contractului si incalcarea optiunii de a cumpara autoturismul, fiind reprezentat de contravaloarea sumelor de bani achitate acesteia in temeiul contractului.
In ceea ce priveste respingerea pct. III din cererea introductiva, privind constatarea incalcarii optiunii exprimate de recurent privind cumpararea autoturismului, dupa cum rezulta din considerentele hotararii recurate, motivul pentru care instanta de apel a respins acest capat de cerere coincide cu unul din motivele pentru care a respins si pct. II din cererea introductiva, si anume ca, prin constatarea ca intimata a reziliat in mod nelegal contractul de leasing financiar, acesta ar ramane in fiinta.
Dupa cum a aratat si la pct. I din prezentul recurs, recurentul sustine ca si acest motiv, retinut de instanta de apel in considerentele hotararii recurate, este nelegal, in conditiile in care, parata a uzat, chiar daca nelegal, de prevederile unui pact comisoriu de grad IV. In aceasta situatie, instanta de judecata are doar posibilitatea analizarii existentei sau nu a conditiilor rezilierii, nefiind in masura a inlatura efectele acestei sanctiuni, in sensul de a dispune ramanerea in fiinta a contractului.
Chiar si in situatia in care contractul de leasing ar putea ramane in fiinta, ca urmare a constatarii rezilierii nelegale a acestuia de catre parata, recurentul considera ca derularea acestuia nu ar mai putea fi posibila datorita atitudinii recurentei-parate, atat pe parcursul derularii prezentului litigiu, cat si in perioada anterioara declansarii litigiului.
3. Cu privire la respingerea apelului formulat de recurent, privitor la capatul de cerere nr. IV din petitul actiunii introductive, astfel cum a fost ea precizata:
Recurentul arata ca, aprecierea instantei de apel, in sensul ca ar fi indreptatit la suma de 3.000 euro cu titlu de daune morale, respingand in rest solicitarile acestuia, pe motiv ca nu a fost lipsit de folosinta autoturismului si, astfel, nu s-ar putea retine ca ar fi fost nevoit sa incheie contractul de inchiriere din 30 decembrie 2010, este nelegala, fiind data cu aplicarea gresita a legii.
Sustine recurentul ca parata, atat in perioada de dupa semnarea contractului, cat si dupa declansarea prezentului litigiu, a dat dovada de rea credinta, ce rezulta din inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel, pe langa faptul ca nu i-a comunicat nici pana in prezent intentia sa de reziliere a contractului, incepand cu luna noiembrie 2010, nu i-a mai comunicat nici vreo polita R.C.A., motiv pentru care, chiar daca autoturismul s-a aflat in posesia sa, nu putea circula pe drumurile publice.
De asemenea, autoturismul a suferit un numar de trei avarii, toate fiind aduse la cunostinta recurentei-parate, insa aceasta nu i-a transmis nici macar o imputernicire de introducere in reparatie a autoturismului, desi toate costurile reparatiilor trebuiau efectuate pe polita R.C.A. a celorlalti conducatori auto, responsabili pentru producerea evenimentelor rutiere.
Raspunderea paratei isi are temeiul in dispozitiile art. 9 lit. e) din O.G. nr. 51/1997 republicata, cu modificarile ulterioare, potrivit carora finantatorul are obligatia de a garanta utilizatorului folosinta linistita a bunului, dispozitie legala ce a fost nesocotita de instanta de apel prin respingerea apelului.
Potrivit prevederilor imperative ale art. 16 din O.G. nr. 51/1907, finantatorul datoreaza daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs prin incalcarea acestor obligatii, aspect de care trebuia sa tina cont si instanta de apel.
In ceea ce priveste cuantumul daunelor-interese materiale si morale solicitate prin pct. IV din petitul cererii introductive, astfel cum a fost ea precizata, recurentul apreciaza ca, prin probatoriul administrat in cauza, a facut pe deplin dovada daunelor solicitate, instanta de apel respingand in mod nelegal apelul formulat si mentinand hotararea instantei de fond in aceasta privinta.
Aceste daune reprezinta, in parte, echivalentul lipsei de folosinta al bunului ce a facut obiectul contractului de leasing, fiind aratata si modalitatea de calcul a prejudiciului, care este mult mai mare.
Astfel, pe de o parte, prejudiciul suferit de recurent consta in lipsa de folosinta al autoturismului ce a facut obiectul contractului de leasing, prejudiciu ce se ridica la suma de 11.206,20 euro, si, pe de alta parte, in cheltuielile suplimentare, cauzate de rezilierea si conduita paratei, din cauza carora a fost nevoit sa incheie contractul de inchiriere din 30 decembrie 2010, pentru care a platit o chirie in cuantum de 11.160 euro.
Prin rezilierea nelegala a contractului de catre recurenta-parata, prejudiciul suferit depaseste suma de 10.000 euro, solicitata prin pct. IV al cererii introductive.
Avand in vedere profesia recurentului (de avocat), daunele suferite de acesta trebuie privite si din punctul de vedere al beneficiului (venitului) nerealizat, determinat de faptul ca, in derularea prezentului litigiu, este nevoit sa se reprezinte, fara posibilitatea de a putea beneficia de vreun onorariu de pe urma acestui litigiu, onorariu care, data fiind durata si complexitatea litigiului, ar fi putut reprezenta o suma considerabila, in cazul in care ar fi reprezentat interesele unui client.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea recurentei-parate la plata de daune-interese materiale si morale cumulate, in cuantumul precizat, considera ca aceasta este intemeiata. Prejudiciile materiale, morale si de imagine, cauzate prin rezilierea abuziva a contractului, incalcarea dreptului sau, exprimat in scris, de a dobandi dreptul de proprietate asupra autoturismului ce a facut obiectul leasingului, lipsa de folosinta a sumelor de bani achitate in baza contractului, lipsa de folosinta a bunului (prin imposibilitatea dobandirii dreptului de proprietate asupra acestuia), nesocotirea de catre parata a scopului/cauzei contractului, presiunile exercitate asupra acestuia de catre reprezentantii si imputernicitii paratei si, nu in ultimul rand, prejudiciul de imagine, constand in faptul ca a fost obligat sa se adreseze instantelor de judecata cu prezenta cerere, sunt semnificativ mai mari. Ca urmare a naturii faptei/faptelor ce le-au cauzat, prejudiciile sunt imposibil de cuantificat in mod obiectiv si de dovedit.
Recurentul arata ca are si va avea de suferit si in continuare prejudicii incomensurabile de imagine, motiv pentru care a solicitat, in mod cumulat, daune materiale si morale.
In privinta cuantumului despagubirilor, in materia daunelor morale, principiul repararii integrale a prejudiciului nu poate avea decat un caracter aproximativ, avand in vedere natura neeconomica a acestor daune, imposibil de echivalat baneste, in schimb, poate fi acordata o indemnizatie cu caracter compensatoriu, dar ceea ce trebuie evaluata in realitate, este despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.
In speta, recurentul apreciaza ca satisfactia echitabila pretinsa, cuprinde doua componente: reparatia daunelor materiale si o compensatie pentru prejudiciul moral, acesta din urma neputand fi disociat de cel material, deoarece au cauze identice.
In drept, recursul a fost intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din V.C.P.C.
Prin recursul declarat, recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL a solicitat admiterea recursului, in principal, casarea cu trimiterea cauzei la instanta de apel, in vederea efectuarii unei expertize contabile, iar in subsidiar, modificarea in parte a deciziei recurate, in sensul admiterii apelului formulat cu privire la capetele I si IV din cererea introductiva, iar pe fond respingerea actiunii ca neintemeiata, motivele fiind urmatoarele:
Primul motiv de recurs este intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 din V.C.P.C., art. 969 C. civ., art. 12.4 - titlul II din conditiile generale ale contractului de leasing .
Recurenta-parata, sustine ca, pentru a putea invoca lipsa culpei contractuale in executarea contractului, reclamantul A. trebuia sa dovedeasca indeplinirea obligatiilor contractuale, in sensul achitarii ratelor de leasing si a celorlalte obligatii accesorii.
Instanta de apel a considerat ca recurenta-parata nu a facut dovada culpei reclamantului in neexecutarea obligatiilor contractuale, preluand o situatie de fapt ce a fost prezentata de acesta, fara a exista un suport probator administrat in acest sens, desi atat in fata instantei de fond, cat si in fata instantei de apel a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili daca recurentul-reclamant si-a indeplinit obligatiile contractuale.
Potrivit dispozitiilor art. 8 din O.G. nr. 51/1997, contractele de leasing, precum si garantiile reale si personale, constituite in scopul garantarii obligatiilor asumate prin contractul de leasing constituie titluri executorii.
Raportat la aceasta prevedere legala, calculul debitului se face in conformitate cu prevederile contractuale, in speta dedusa judecatii, conform art. 13 din conditiile generale de leasing financiar.
In situatia in care nicio clauza contractuala nu a fost anulata, trebuie sa se acorde eficienta juridica dispozitiile art. 10.3 din conditiile generale ale contractului de leasing financiar, care prevad ca daca utilizatorul nu a primit factura sau refuza sa primeasca factura, nu reprezinta o justificare pentru plata cu intarziere si nu il exonereaza de la plata sumelor datorate finantatorului, acesta din urma nefiind obligat sa ii aminteasca utilizatorului datele la care sunt scadente platile datorate.
Obligatiile utilizatorului sunt clare din momentul semnarii contractului de leasing, astfel incat acesta nu poate afirma ca nu a cunoscut ce obligatii are de plata, acestea fiind, de altfel, mentionate in anexa nr. 3 la contractul de leasing .
Arata ca la dosarul cauzei a depus un raport de expertiza contabila, efectuat in Dosarul nr. x/296/2012, al Judecatoriei Satu Mare, din care reiese care sunt facturile care au atras rezilierea contractului de leasing financiar.
In al doilea motiv de recurs, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 din V.C.P.C., raportat la art. 989, art. 999 C. civ., recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL arata ca decizia instantei de apel este nelegala, cu privire la retinerea in sarcina sa a obligatiei de a achita suma de 3.000 euro cu titlu de daune morale.
Considera ca recurentul-reclamant nu a facut dovada disconfortului psihic.
Litigiile dintre parti au avut ca finalitate si recuperarea integrala a cheltuielilor efectuate de recurentul-reclamant A..
In drept, recursul a fost intemeiat pe prevederile art. 299, art. 304 pct. 8 si 9 si art. 312 din V.C.P.C.
Prin intampinarea formulata la recursul declarat de recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL, recurentul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-reclamant A. a aratat ca, in opinia sa, toate criticile aduse de catre recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL vizeaza aspecte de netemeinicie si nu de nelegalitate, acestea neputand fi incadrate in prevederile art. 304 pct. 8 si pct. 9 din V.C.P.C., pe care se intemeiaza recursul.
In subsidiar, recurentul-reclamant considera recursul declarat de recurenta-parata ca fiind nefondat.
A aratat in acest sens ca, in ceea ce priveste primul motiv de recurs invocat de recurenta-parata, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 8 din V.C.P.C., instanta de apel a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale in materie, a contractului de leasing, precum si a practicii judiciare in materie, in conditiile in care, desi a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, a retinut puterea de lucru judecat, cu privire la aspectele judecate prin sentinta civila nr. 4400 din 05 iulie 2010 a Judecatoriei Satu Mare.
In ceea ce priveste al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-parata, intemeiat pe prevederile art. 309 pct. 9 din V.C.P.C., recurentul-reclamant arata ca daunele suferite depasesc cuantumul despagubirilor acordate de instanta de fond si de instanta de apel, disconfortul psihic fiind determinat de faptul ca de la inceputul anului 2010 se afla in litigii cu recurenta-parata, desi durata contractului de leasing a expirat de aproape un an de zile, nici pana in prezent nu cunoaste care este situatia contractului, de aproximativ 4 ani recurenta-parata incearca sa il execute silit, a fost nevoit sa inchirieze un alt autoturism, deoarece nu i-a fost transmisa polita R.C.A. si cea Casco.
Recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL a formulat intampinare la recursul declarat de recurentul-reclamant, prin care a facut istoricul relatiilor dintre parti.
Cu privire la criticile din recurs, a aratat ca cele care privesc mentinerea contractului de leasing sunt in principal lipsite de interes, iar in subsidiar nefondate.
Ca urmare a faptului ca instanta de fond a admis capatul I al cererii de chemare in judecata, iar instanta de apel a mentinut aceasta solutie, constatandu-se ca SC B. SA prin mandatar SC C. SRL a reziliat in mod nelegal contractul de leasing financiar, criticile aduse de recurentul-reclamant cu privire la ramanerea in fiinta a acestui contract sunt lipsite de interes .
Criticile recurentului-reclamant cu privire la respingerea capetelor II si III ce cerere sunt nefondate. Instanta de apel a retinut in mod corect ca sanctiunea rezilierii nu determina o desfiintare propriu-zisa a contractului, ci marcheaza incetarea prestatiilor reciproce dintre parti, prestatiile reciproce nerestituindu-se, deoarece rezilierea nu are efect retroactiv.
Afirmatia recurentului-reclamant, in sensul ca ratele pe care le-a platit nu au reprezentat contravaloarea folosintei bunului, ci cota-parte din valoarea de intrare a autoturismului, contravine dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 2 lit. d) din O.G. nr. 51/1997.
Criticile recurentului-reclamant cu privire la respingerea capatului IV de cerere sunt nefondate.
Solicita inlaturarea afirmatiilor recurentului cu privire la imposibilitatea de a folosi autoturismul, deoarece acesta s-a aflat in permanenta in posesia sa.
Recurenta-parata face, de asemenea, o detaliere a motivelor pentru care se pot acorda despagubiri pentru prejudiciile morale, aratand ca in speta dedusa judecatii, recurentului-reclamant nu i s-a produs nicio suferinta, fizica sau psihica, autoturismul aflandu-se in posesia sa, fara sa achite contravaloarea folosintei, iar imaginea si reputatia sa nu au fost afectate.
Analizand motivele de recurs invocate, Inalta Curte apreciaza ca intemeiat motivul de recurs invocat de recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL, care se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 9 din V.C.P.C., cu privire la acordarea daunelor morale in suma de 3.000 euro.
Prin capatul IV al cererii de chemare in judecata formulata, reclamantul A. a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 11.206,20 euro, cu titlu de daune-interese materiale si morale.
A aratat ca prejudiciile materiale, morale si de imagine au fost cauzate prin: rezilierea abuziva a contractului, incalcarea dreptului, exprimat in scris, de a dobandi dreptul de proprietate asupra bunului ce a facut obiectul contractului de leasing, lipsa de folosinta a sumelor de bani achitate in baza contractului, lipsa de folosinta a bunului ce a facut obiectul contractului, imposibilitatea dobandirii dreptului de proprietate asupra acestuia, nesocotirea de catre parata a scopului contractului, presiunile exercitate asupra sa de catre reprezentantii si imputernicitii paratei si, nu in ultimul rand, de prejudiciul de imagine produs ca urmare a faptului ca a fost obligat sa se adreseze instantelor de judecata .
A aratat ca satisfactia echitabila pretinsa cuprinde doua componente: reparatia daunelor materiale si o compensatie pentru prejudiciul moral, acesta din urma neputand fi disociat de cel material, deoarece au cauze identice.
Inalta Curte arata ca daunele-interese compensatorii reprezinta echivalentul in bani al prejudiciului incercat de creditor, ca urmare a neexecutarii totale sau partiale a obligatiei de catre debitor .
Daunele-interese compensatorii nu se pot cumula cu executarea in natura a obligatiei, acestea avand drept scop inlocuirea obligatiei, dar pot fi cumulate cu daunele moratorii.
In speta dedusa judecatii, recurentul-reclamant a solicitat daune-interese atat materiale, cat si morale.
In prezent, la nivel legislativ si de principiu, nu exista criterii obiective, abstracte, respectiv criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despagubirilor banesti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel incat instantele se ghideaza dupa criterii subiective, variabile de la caz la caz.
Daunele morale constituie consecinte daunatoare care nu pot fi evaluate in bani, deci cu un continut neeconomic, care rezulta din atingerile si incalcarile drepturilor personale nepatrimoniale si se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei in cauza, in plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura in care acestea au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, etc.
Evaluarea acestora nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, intinderea daunele morale neputand fi determinata decat pe baza unor aprecieri subiective.
La aceste considerente ar trebui adaugata si exigenta unei limite, in sensul ca daunele morale sa nu fie excesive, nerezonabile, sa nu devina nelegitime, prejudiciul moral trebuind sa fie dovedit, iar judecatorii avand obligatia sa-l aprecieze in raport de gravitatea si importanta sa.
In ceea ce priveste despagubirile pentru repararea prejudiciilor morale, in absenta unor probe materiale, judecatorul este singurul care, in raport de consecintele suferite de partea vatamata, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala. Cat priveste intinderea prejudiciului este evident ca aceasta nu poate fi cuantificata potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel incat in functie de imprejurarile concrete ale spetei, statuand in echitate, judecatorul acorda despagubiri apte sa constituie o satisfactie echitabila.
Instanta trebuie sa stabileasca un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit si despagubirile acordate, in masura sa atenueze suferintele morale, fara a se ajunge insa in situatia imbogatirii fara just temei.
In speta dedusa judecatii, nu se poate retine ca i-a fost pricinuit recurentului-reclamant un prejudiciu moral, acesta nefacand dovada producerii unei suferinte in plan fizic, psihic sau afectiv cauzate prin: rezilierea abuziva a contractului, incalcarea dreptului, exprimat in scris, de a dobandi dreptul de proprietate asupra bunului ce a facut obiectul contractului de leasing, lipsa de folosinta a sumelor de bani achitate in baza contractului, lipsa de folosinta a bunului ce a facut obiectul contractului, imposibilitatea dobandirii dreptului de proprietate asupra acestuia, nesocotirea de catre parata a scopului contractului, presiunile exercitate asupra sa de catre reprezentantii si imputernicitii paratei.
Nu se poate retine, de asemenea, ca i-a fost produs recurentului-reclamant un prejudiciu de imagine pentru faptul ca a fost obligat sa se adreseze instantelor de judecata .
Prejudiciul material, pretins de catre recurentul-reclamant, reprezentat de lipsa de folosinta a sumelor de bani achitate in baza contractului, nu poate fi retinut, in conditiile in care sumele achitate de catre recurentul-reclamant au reprezentat contravaloarea folosintei autoturismului, fapt constatat in mod corect de catre instanta de apel, raportat la dispozitiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997, potrivit carora "ordonanta se aplica operatiunilor de leasing prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun, al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al locatarului/utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing fara a schimba natura leasingului ori de a inceta raporturile contractuale".
Aspectele privitoare la lipsa de folosinta a bunului ce a facut obiectul contractului, imposibilitatea dobandirii dreptului de proprietate asupra acestuia au fost, de asemenea, analizate in mod pertinent si legal de catre instanta de apel, in sensul ca autoturismul, aflandu-se permanent in posesia recurentului-reclamant, nu se poate retine ca acesta a fost nevoit sa incheie contractul de inchiriere din 30 decembrie 2010, pentru a suplini lipsa de folosinta.
Pe de alta parte, ca urmare a constatarii rezilierii nelegale a contractului de leasing, acesta ramanand in fiinta, nu se poate considera ca i-a fost incalcat dreptul de optiune cu privire la dobandirea dreptului de proprietate asupra bunului.
Raportat la aceste aspecte, Inalta Curte considera intemeiate criticile formulate de catre recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL, cu privire la nelegala acordare a daunelor-interese morale, in cuantum de 3.000 euro.
Pentru aceleasi considerente, Inalta Curte va inlatura criticile pe aceste aspecte, care sunt detaliate la pct. 3 al motivelor de recurs invocate de catre recurentul-reclamant A., aspectele invocate de catre acelasi recurent, privind necomunicarea politei R.C.A., evenimentele rutiere in care a fost implicat autoturismul, neputand fi analizate din prisma unor motive de nelegalitate.
Motivul de recurs invocat de catre recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL, intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 din V.C.P.C., art. 969 C. civ., art. 12.4 titlul II din conditiile generale ale contractului de leasing nu poate fi retinut.
Sustinerile recurentei-parate referitoare la necesitatea efectuarii cauza a unei expertize contabile, precum si probele retinute de instanta de apel, in baza carora a fost apreciata culpa reclamantului in executarea obligatiilor contractuale reprezinta aspecte de netemeinicie ale hotararii recurate, care nu pot fi analizate de instanta de recurs.
In mod corect, instanta de apel a constatat ca prin sentinta civila nr. 4400 din 05 iulie 2010, ramasa irevocabila, Judecatoria Satu Mare a interpretat clauzele inserate la art. 10 din contractul incheiat intre parti si a retinut ca ``utilizatorul are obligatia de a achita ratele de leasing in termen de 14 zile de la data emiterii facturilor, dar cu conditia ca acestea sa-i fie comunicate in termen rezonabil" si ca ``prin necomunicarea catre utilizator - debitor a facturilor aferente ratelor de leasing se creeaza pentru acesta imposibilitatea de a achita ratele", dand astfel eficienta puterii de lucru judecat a acestei hotarari.
Puterea de lucru judecat presupune ca hotararea beneficiaza de o prezumtie irefragabila ca exprima adevarul si ca nu trebuie contrazisa de o alta hotarare .
Autoritatea de lucru judecat si puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenta unei hotarari judecatoresti poate fi invocata in cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci cand se invoca exclusivitatea hotararii, sau cu putere de lucru judecat, cand se invoca obligativitatea sa, fara ca in cel de-al doilea proces sa fie aceleasi parti, sa se discute acelasi obiect si aceeasi cauza.
Pentru a se invoca obligativitatea unei hotarari judecatoresti irevocabile privind solutionarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identitati de parti, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitatii intre problema solutionata irevocabil si problema dedusa judecatii, instanta de judecata fiind tinuta sa pronunte aceeasi solutie.
Principiul puterii de lucru judecat impiedica infirmarea constatarilor facute intr-o hotarare judecatoreasca definitiva printr-o alta hotarare judecatoreasca posterioara, data in alt proces.
Notiunea de proces echitabil presupune ca dezlegarile irevocabile date problemelor de drept in litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept solutionate, au caracter obligatoriu in litigiile ulterioare, deoarece, in caz contrar, s-ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice, cu consecinta generarii incertitudinii jurisprudentiale.
Raportat la aceste considerente, in mod legal, instanta de apel a apreciat ca SC B. SA a reziliat contractul de leasing in mod unilateral, fara a face dovada culpei utilizatorului A. in neexecutarea obligatiilor pentru a putea opera rezilierea contractului in temeiul pactului comisoriu de gradul IV, stipulat in contract la art. 12.4 din titlul II.
Recursul formulat de recurentul-reclamant A. este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Motivul de recurs invocat la pct. 1, referitor la faptul ca instanta de apel, constatand rezilierea nelegala a contractului de leasing, nu putea dispune ramanerea in vigoare a acestuia, va fi inlaturat.
Rezilierea este sanctiunea ce consta in desfiintarea contractului cu executare succesiva, ca urmare a neindeplinirii culpabile a obligatiiilor asumate.
Ca efect al rezilierii, efectele viitoare ale contractului inceteaza, insa prestatiile executate in trecut, fiind de regula ireversibile, raman definitiv executate.
In mod corect, instanta de apel a retinut ca sanctiunea rezilierii nu determina o desfiintare propriu zisa a contractului, ci marcheaza incetarea prestatiilor reciproce intre parti si, constatand ca parata a reziliat nelegal contractul de leasing, a retinut ca acesta ramane in fiinta.
Motivele invocate de catre recurentul-reclamant cu privire la nelegala respingere a capetelor de cerere II si III sunt, de asemenea, nefondate.
Inalta Curte retine ca instanta de apel a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 51/1997, privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, constatand ca sumele achitate de catre recurentul-reclamant reprezinta contravaloarea folosintei autoturismului.
Afirmatiile recurentului-reclamant cu privire la faptul ca rata de leasing nu reprezinta echivalentul chiriei sau al folosintei bunului, ci cota-parte din valoarea de intrare a bunului si dobanda de leasing, ca si-a exprimat intentia de a cumpara autoturismul inca de la momentul incheierii contractului, ca scopul pentru care a fost incheiat contractul si anume dobandirea dreptului de proprietate asupra bunului, incalcarea de catre recurenta-parata a promisiunii de vanzare-cumparare, nu pot duce la concluzia ca hotararea recurata este lipsita de temei legal sau ca este data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Raportat la faptul ca instanta de apel, in mod corect, a mentinut solutia pronuntata de instanta de fond, retinand ca parata a reziliat nelegal contractul de leasing si ca acesta ramane in fiinta, pe cale de consecinta respingand capatul de cerere privind repunere a partilor in situatia anterioara si pe cel avand ca obiect constatarea ca recurenta-parata a incalcat dreptul de optiune al reclamantului, toate argumentele invocate de catre recurent, enuntate mai sus, reprezinta drepturi pe care acesta le poate valorifica.
Avand in vedere ca aspectele invocate de recurentul-reclamant la pct. 3 din motivele de recurs au fost analizate coroborat cu motivele de recurs apartinand recurentei-parate SC B. SA prin mandatar SC C. SRL, Inalta Curte nu va mai reveni asupra acestora.
Raportat la prevederile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Inalta Curte va admite recursul declarat de recurenta - parata impotriva Deciziei nr. 41/C/2013/A din 29 mai 2013, pronuntate de Curtea de Apel Oradea, sectia a Il-a civila de contencios administrativ si fiscal, va modifica in parte decizia recurata, in sensul ca va admite apelul declarat de SC B. SA prin mandatar SC C. SRL impotriva sentintei civile nr. 127/2012 din data de 26 martie 2012, pe care o va schimba in parte in sensul ca: va respinge si capatul IV din actiunea introductiva, privitor la obligarea paratei de a plati reclamantului daune interese si morale in suma de 3.000 euro, mentinand in rest dispozitiile deciziei recurate si ale sentintei apelate. Va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. impotriva aceleiasi decizii, ca nefondat.
In temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecata catre recurenta-parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL, in suma de 805 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL impotriva Deciziei nr. 41/C/2013/A din 29 mai 2013, pronuntate de Curtea de Apel Oradea, sectia a Il-a civila de contencios administrativ si fiscal.
Modifica in parte decizia recurata, in sensul ca admite apelul declarat de SC B. SA prin mandatar SC C. SRL impotriva sentintei civile nr. 127/2012 din data de 26 martie 2012, pe care o schimba in parte in sensul ca: respinge si capatul IV din actiunea introductiva, privitor la obligarea paratei de a plati reclamantului daune interese si morale in suma de 3.000 euro.
Mentine in rest dispozitiile deciziei recurate si ale sentintei apelate.
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. impotriva Deciziei nr. 41/C/2013 /A din 29 mai 2013, pronuntate de Curtea de Apel Oradea, sectia a Il-a civila de contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.
Obliga pe recurentul - reclamant A. la plata sumei de 805 lei, catre recurenta - parata SC B. SA prin mandatar SC C. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecata .
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 20 aprilie 2016.