Drept de autor. Opera derivata. Traducerea si publicarea unei lucrari prin incalcarea dreptului de autor acordat prin contract de licenta exclusiva ac

Opera derivata. Traducerea si publicarea unei lucrari prin incalcarea dreptului de autor acordat prin contract de licenta exclusiva acordat unei alte edituri

Legea nr. 8/1996: art. 7 si art. 8

Potrivit art. 7 si art. 8 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, constituie obiect al dreptului de autor, atat operele originale de creatie intelectuala cat si operele derivate, cum sunt traducerile.
Utilizarea operei de creatie intelectuala, intelegand prin aceasta si dreptul de a realiza o opera derivata si de a o edita in conditiile art. 48 din lege, se poate realiza numai cu acordul autorului operei sau persoanei careia i-a fost transmis dreptul de autor.
Totodata, beneficiaza de protectia Legii nr. 8/1996 si operele realizate anterior intrarii sale in vigoare ( art. 149 ).

La 14 ianuarie 2002 reclamanta S.C. H. S.A. Bucuresti a chemat in judecata pe parata S.C. G. SRL Cluj, cerand sa se constate ca este titulara exclusiva a dreptului de traducere, reproducere si difuzare a operei literare „Sein und zeit” („Fire si timp”) avand ca autor pe Martin Heidegger si ca parata a incalcat aceste drepturi .
Ca atare, solicita ca parata sa fie obligata sa inceteze, de indata, tiparirea si comercializarea acestei opere, sa retraga de pe piata toate exemplarele lucrarii pe care le-a tiparit sub sanctiunea platii de daune cominatorii de 100 milioane de lei/zi de intarziere precum si sa fie obligata sa ii predea, in vederea distrugerii, toate exemplarele tiparite.
Totodata, reclamanta a cerut sa se incuviinteze publicarea hotararii judecatoresti de admitere a cererii pe cheltuiala paratei.
In motivarea cererii reclamanta arata ca a incheiat la data de 11 ianuarie 1995 cu societatea germana M.N.V.G. & Co.KG un contract prin care i s-a acordat o licenta exclusiva de publicare in limba romana a lucrarii, pe o perioada de 48 de luni prelungite cu inca doi ani, conventie in baza careia a incheiat un contract de traducere a lucrarii cu domnul G.L..
Arata reclamanta ca in cursul anului 2001 a constatat aparitia in librariile din intreaga tara a lucrarii, tradusa si distribuita in limba romana, fara a avea un asemenea drept, de S.C. E.G. SRL Cluj, sens in care in raport de dispozitiile art.139 din Legea nr.8/1996 se impune admiterea cererii deduse judecatii.
Parata nu si-a formulat aparari.
Prin sentinta civila nr.83 din 11 februarie 2002 Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila si de contencios administrativ a admis actiunea astfel cum a fost formulata.
In motivarea sentintei s-a retinut ca reclamanta este titulara exclusiva a dreptului de traducere, reproducere si difuzare in limba romana a operei „Sein und zeit” de Martin Heidegger, iar parata i-a incalcat acest drept, caz in care, in temeiul art.139 alin.2 raportat la art.48 si urm. din Legea nr.8/1996 se impune admiterea actiunii.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata, invocand necompetenta teritoriala a Tribunalului Bucuresti de a solutiona cauza, iar pe fondul procesului nelegalitatea hotararii, sustinand ca numai printr-o interpretare eronata a clauzelor contractuale, prima instanta a retinut ca reclamanta ar avea exclusivitate cat priveste dreptul de a traduce, reproduce si difuza opera in litigiu, prin contractul invocat aceasta dobandind doar „licenta exclusiva pentru publicarea lucrarii”.
Sustine parata ca a procedat la publicarea operei in baza acordului dat de Editura V.C., care a publicat opera completa a autorului si are drepturi asupra acesteia, caz in care, in mod eronat s-a retinut ca ar fi incalcat dreptul dobandit de reclamanta cu consecinta admiterii actiunii.
Prin decizia civila nr.27 din 24 ianuarie 2003 Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila a respins apelul ca nefondat.
In motivarea deciziei s-a retinut ca exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucuresti nu poate fi primita intrucat nu a fost invocata in termenul si conditiile prevazute de art.118 si art.136 Cod procedura civila, anume in fata primei instantei si pana la prima zi de infatisare.
Cat priveste fondul procesului, instanta a retinut ca apelanta, prin probatoriul administrat nu a dovedit ca ar fi avut acordul titularului dreptului de autor pentru traducerea, reproducerea si difuzarea lucrarii, respectiv ca Editura V.C. ar fi titulara unui astfel de drept pe care i l-ar fi transmis in mod valabil, caz in care sentinta primei instante este legala si temeinica.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata invocand incidenta art.304 pct.9 si 10 Cod procedura civila.
In motivarea recursului paratul reitereaza apararea privind gresita interpretare de catre instantele de fond a clauzelor contractului in baza caruia reclamanta pretinde ca a dobandit un drept de exclusivitate cu privire la opera in litigiu si afirma ca atata timp cat a avut acordul domnului Hermann Heidegger, fapt dovedit cu inscrisurile depuse era indreptatita sa traduca si sa publice lucrarea.
Recurenta a mai sustinut ca opera in litigiu, fiind publicata in anul 1990, nu beneficiaza de protectia prevazuta de Legea nr. 8/1996 pentru ca, in finalul recursului, sa afirme, in contradictie cu prima parte a recursului ca in speta erau incidente dispozitiile art.147 din Legea nr.8/1996.
Analizand criticile recurentei Inalta Curte constata ca nu pot fi primite pentru urmatoarele considerente:
Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.8/1994 iar, potrivit art.7 si art.8 din lege constituie obiect al dreptului de autor, atat operele originale de creatie intelectuala cat si operele derivate, cum sunt traducerile.
Utilizarea operei de creatie intelectuala, itelegand prin aceasta si dreptul de a realiza o opera derivata si de a o edita in conditiile art. 48 din lege, se poate realiza numai cu acordul autorului operei sau persoanei careia i-a fost transmis, in conditiile legii, dreptul de autor.
Or, in speta, titularul dreptului de autor asupra operei „Sein und zeit” este Herman Heidegger, administrator al mostenirii autorului acesteia Martin Heidegger aspect necontestat de catre partile litigante.
Potrivit memorandumului privind contractul incheiat la 11 ianuarie 1995 Max Niemeyer, Verlog GmbH & Co. KG, Tubingen, societate care are consimtamantul proprietarului operei, a acordat reclamantei „licenta exclusiva pentru publicarea in coperta si/sau pe hartie, in limba romana a lucrarii intitulate – Martin Heidegger– Sein und Zeit” pe o durata de timp, in conditiile patrimoniale prevazute in contract in baza caruia editura romaneasca a incheiat , la data de 20 februarie 1996, contract de editare-traducere a lucrarii cu autorul G.L.
In baza contractului mentionat, proprietarul operei a cedat reclamantei, adica a editorului si dreptul de a autoriza traducerea si adaptarea operei, in sensul art. 49 din lege, stipulandu-se, in mod expres ca „traducerea lucrarii va fi efectuata cu buna credinta si acuratete.........”. Asa fiind, cum reclamanta a dobandit un drept protejat de Legea nr. 8/1996, anume drept exclusiv de a publica, in Romania, lucrarea tradusa in limba romana si, cum parata a tradus si distribuit pe piata lucrarea fara a avea un asemenea drept, in mod just, instantele de fond au retinut ca reclamanta justifica interes in promovarea cererii deduse judecatii, sub acest aspect fiind irelevant faptul ca proprietarul operei, la randul sau, nu a inteles sa o actioneze in judecata pentru despagubiri .
In baza contractului mentionat, proprietarul operei a cedat reclamantei, adica editorului si dreptul de a autoriza traducerea si adaptarea operei, in sensul art. 49 din lege, stipulandu-se, in mod expres, ca „traducerea lucrarii va fi efectuata cu buna credinta si acuratete......”. Asa fiind, cum reclamanta a dobandit un drept protejat de Legea nr. 8/1996, anume dreptul exclusiv de a publica, in Romania, lucrarea tradusa in limba romana si, cum parata a tradus si distribuit pe piata lucrarea fara a a vea acest drept, in mod just, instantele de fond au retinut ca reclamanta justifica interes in promovarea cererii deduse judecatii, sub acest aspect, fiind irelevant faptul ca proprietarul operei, la randul sau, nu a inteles sa o actioneze in judecata pentru despagubiri .
Apararea paratei, reinterata prin recurs, in sensul ca, ar fi dobandit dreptul de traducere si de publicare asupra operei in litigiu, de la titularul drepturilor de autor, Martin Heidegger nu poate fi primita pentru urmatoarele considerente:
Prin inscrisurile depuse la dosar rezulta ca, intr-adevar, parata a purtat o corespondenta cu Herman Heidegger, fara insa ca, din cuprinsul inscrisurilor invocate prin recurs sa rezulte ca acesta si-ar fin dat acordul privind traducerea si publicarea de catre aceasta a operei.
Dimpotriva, in cuprinsul corespondentei relevante in cauza, Hermann Heidegger, arata ca „ceea ce a negociat editura mea germana Niemeyer a avut intotdeauna deplinul meu acord” si ca editura sa Niemeyer, precum si alte edituri, trebuie sa respecte contractele incheiate intre ele si nu intelege sa intervina in conflictul ivit intre editurile romanesti
Asa fiind, cum insusi proprietarul recunoscut al operei isi manifesta acordul pentru contractul incheiat de Editura sa Niemeyer cu Editura Humanitas Bucuresti si cum parata nu poate prezenta un contract valabil incheiat cu acesta sau cu o alta editura caruia proprietarul sa-i fi conferit dreptul de a utiliza opera, in mod corect instantele de fond au retinut ca aceasta se face vinovata de incalcarea dreptului dobandit de reclamanta, cu consecinta obligarii la plata de despagubiri .
Pentru considerentele de fapt si de drept aratate, recursul dedus judecatii este nefondat si a fost respins ca atare.
Pentru a hotari astfel, instanta a avut in vedere ca, potrivit art. 149 alin. 2 din lege, beneficiaza de protectia acestei legi si operele realizate anterior intrarii sale in vigoare, in conditiile prevazute de alin. 1, iar dispozitia art. 147, invocata in recurs, nu se aplica raportului dedus judecatii in prezenta cauza.