Decizia CCR nr. 147/2019 referitoare la admiterea obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

1. Pe rol se afla solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, obiectie formulata de 93 de deputati apartinand Uniunii Salvati Romania, Partidului National Liberal si Partidului Miscarea Populara.

2. Obiectia de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 10.750 din 21 decembrie 2018 si constituie obiectul Dosarului nr. 2.333A/2018.
3. In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate se sustine ca legea criticata inlatura efectul disuasiv al pedepselor penale si, prin aceasta, aduce atingere rolului de preventie generala al normelor de incriminare prevazute la art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005, intrucat infractiunile de evaziune fiscala prezinta un pericol social foarte ridicat, deoarece privesc relatiile sociale din domeniul financiar si fiscal si au ca scop protejarea bugetului general consolidat, fiind reglementate in vederea asigurarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea functiilor sale. Se arata in acest sens ca legea criticata incurajeaza savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, intrucat prevede ca faptuitorul, aflat la prima abatere, indiferent de cuantumul prejudiciului produs, nu va fi sanctionat, in conditiile articolului unic pct. 1 din lege referitor la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, ori ii va fi aplicata doar pedeapsa amenzii penale, in conditiile articolului unic pct. 2 din lege referitor la art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, sau va beneficia de suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, in conditiile articolului unic pct. 2 din lege referitor la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005. Pentru aceste motive se sustine incalcarea prin legea criticata a prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), care, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, obliga legiuitorul sa ia masuri in vederea apararii ordinii si sigurantei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare in scopul reducerii fenomenului infractional. Se arata ca, potrivit aceleiasi jurisprudente, legiuitorul trebuie sa asigure un just echilibru intre interesele individuale si interesul general al societatii de tragere la raspundere penala a persoanelor care savarsesc infractiuni, pentru a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii si sigurantei publice. Se face trimitere la deciziile Curtii Constitutionale nr. 3 din 15 ianuarie 2014 si nr. 44 din 16 februarie 2016.
4. De asemenea, autorii sesizarii sustin ca Legea pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale incalca prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie si, totodata, principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, prevazut la art. 23 alin. (12) din Constitutie, fiind lipsita de claritate, precizie si previzibilitate. In acest sens se face trimitere la considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012 si se arata ca legea analizata incalca dispozitiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, care, desi nu au valoare constitutionala, obliga legiuitorul la respectarea unor criterii obligatorii cu ocazia elaborarii actelor normative, necesare pentru sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei si pentru asigurarea unui continut adecvat al acestora, criterii a caror respectare garanteaza securitatea raporturilor juridice. Se sustine ca legea criticata se afla in contradictie cu dispozitiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedura penala, conform carora "in cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala cand constata ca nu exista un interes public in urmarirea faptei", intrucat art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005 prevad pedepse mai mari decat maximul special reglementat de norma procesual penala anterior mentionata. Se mai arata ca legea criticata este in contradictie cu prevederile art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, conform carora instanta poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere daca pedeapsa aplicata, inclusiv in cazul concursului de infractiuni, este inchisoarea de cel mult 3 ani, intrucat obliga instantele la suspendarea executarii pedepselor sub supraveghere, chiar daca cuantumul pedepsei, stabilit potrivit limitelor de pedeapsa prevazute la art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005, este mai mare de 3 ani. Se arata, totodata, ca pct. 2 al articolului unic din Legea pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale prevede "transformarea" pedepsei cu suspendarea executarii sub supraveghere in pedeapsa inchisorii cu executare, exprimare care este non-juridica, improprie dreptului penal, in cadrul acestuia din urma neregasindu-se o institutie cu o asemenea denumire. Se mai sustine ca natura juridica a suplimentului de 20% din baza de calcul nu este stabilita cu claritate si ca, in masura in care acesta are natura unei amenzi penale, contravine prevederilor sectiunii a 3-a din cap. II al titlului III al partii generale a Codului penal referitoare la conditiile generale de stabilire a pedepsei amenzii. Se arata, de asemenea, ca dispozitiile legale criticate contravin principiului legalitatii pedepsei, deoarece art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005 prevad exclusiv drept sanctiune pedeapsa inchisorii, nu si pedeapsa amenzii penale, la care face referire articolul unic pct. 2 din legea criticata. Se arata, de asemenea, ca prevederile legii criticate sunt imprevizibile, generand o aplicare viitoare impredictibila, intrucat din cuprinsul acestora nu se intelege daca autorul infractiunii poate beneficia de dispozitiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 o singura data, indiferent de etapa procesuala a aplicarii lor, sau daca acestuia ii vor putea fi aplicate aceleasi dispozitii legale o singura data in fiecare etapa procesuala, prin urmare daca acesta ar putea beneficia de aplicabilitatea acestor prevederi legale de patru ori, in cele patru faze ale procesului penal prevazute la alin. (1)-(14) ale art. 10 anterior mentionat, respectiv in etapa urmaririi penale sau a judecatii pana la primul termen de judecata, in etapa judecatii, pana la terminarea cercetarii judecatoresti, in termen de 1 an de la pronuntarea sentintei si in etapa executarii pedepsei. Se sustine, de asemenea, ca sintagma "alineatele precedente" din cuprinsul art. 10 alin. (13) din Legea nr. 241/2005 este neclara, intrucat in situatia in care se dispune renuntarea la urmarirea penala, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sau condamnarea la plata unei amenzi penale, potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, nu se mai poate proceda la suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere . Sunt invocate considerentele deciziilor Curtii Constitutionale nr. 447 din 29 octombrie 2013 si nr. 33 din 23 ianuarie 2018.
5. De asemenea, se sustine ca dispozitiile legii criticate contravin prevederilor art. 16 din Constitutie, intrucat reglementeaza aplicarea unui tratament juridic de clementa diferit, in functie de etapele procesuale in care se afla persoanele care au savarsit infractiuni de evaziune fiscala. Astfel, acestea prevad fie renuntarea la urmarire penala, fie aplicarea amenzii penale, fie suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, in functie de un criteriu aleatoriu si exterior conduitei persoanei, respectiv de celeritatea procedurii. Or, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale, astfel de criterii nu justifica aplicarea de catre legiuitor a unui regim juridic diferit faptuitorilor. Se face trimitere la deciziile Curtii Constitutionale nr. 573 din 3 mai 2011, nr. 366 din 25 iunie 2014, nr. 2 din 17 ianuarie 2017, nr. 387 din 6 iunie 2017 si nr. 117 din 14 martie 2018. Se sustine, de asemenea, ca legea criticata instituie un regim juridic mai favorabil in privinta persoanelor care comit infractiuni de evaziune fiscala, prin derogare de la regimul de drept comun, stabilit potrivit dispozitiilor Codului penal si Codului de procedura penala, aspect ce reprezinta un privilegiu instituit de legiuitor in favoarea celor dintai. Se face trimitere la Decizia Curtii Constitutionale nr. 387 din 6 iunie 2017, solicitandu-se eliminarea acestui privilegiu.
6. In fine, autorii sesizarii sustin ca dispozitiile legii criticate incalca prevederile art. 124 alin. (3) din Constitutie, respectiv principiul independentei judecatorilor, intrucat elimina dreptul acestora de a proceda la o veritabila individualizare judiciara a pedepselor, in functie de circumstantele concrete ale cauzelor privitoare la fapta si faptuitor. Se sustine ca, prin aplicarea unor sanctiuni mult mai usoare in raport cu faptele savarsite, dispozitiile legii criticate deturneaza, in mod vadit, scopul acesteia. Se arata ca, potrivit articolului unic pct. 1 din lege, referitor la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, in cazul indeplinirii conditiilor prevazute prin aceasta norma, respectiv acoperirea integrala a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile, pana la primul termen de judecata, solutia renuntarii la urmarire penala este obligatorie, indiferent de cuantumul prejudiciului sau de celelalte circumstante ale cauzei. Se arata ca, in mod similar, dispozitiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 prevad obligativitatea dispunerii pedepsei amenzii, iar dispozitiile art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 prevad obligativitatea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere .
7. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, obiectia de neconstitutionalitate a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
8. Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca obiectia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
9. Se sustine ca Legea pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale nu incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), deoarece Parlamentul a adoptat legea criticata in temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie, stabilind o masura de politica penala pentru recuperarea, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, procedand in deplina concordanta cu jurisprudenta Curtii Constitutionale. Sunt invocate in acest sens deciziile Curtii Constitutionale nr. 318 din 18 aprilie 2006 si nr. 1.196 din 30 septembrie 2010. Se sustine ca in cazul infractiunilor de evaziune fiscala interesul social primordial nu este ca inculpatul sa execute o pedeapsa penala privativa de libertate, ci acela ca statul sa dispuna de mijloacele legale necesare inlaturarii consecintelor produse prin savarsirea infractiunilor si restabilirii situatiei anterioare comiterii lor, fara efectuarea unor cheltuieli suplimentare cu detentia persoanelor condamnate pentru comiterea acestora. Pentru acest motiv, se arata ca regimul juridic al pedepselor instituite prin legea criticata are un puternic efect inhibator al fenomenului infractional reglementat.
10. De asemenea, se arata ca dispozitiile legii analizate nu incalca prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie . Se face trimitere la dispozitiile art. 15 alin. (2) si (3) din Legea nr. 24/2000 ce reglementeaza raportul dintre legea generala si cea speciala si se sustine ca Legea nr. 241/2005 reprezinta o lege speciala in raport cu Codul de procedura penala, derogatorie de la acesta din urma, care constituie legea generala, intrucat obiectul de reglementare al acestei legi il constituie infractiunile de evaziune fiscala, in privinta carora aceeasi lege prevede un regim sanctionator specific. Este invocata Decizia Curtii Constitutionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012. Referitor la pretinsa incalcare prin dispozitiile legii criticate a principiului legalitatii pedepsei, este invocata jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale referitoare la prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, cu titlu de exemplu fiind data Decizia nr. 1.196 din 30 septembrie 2010, despre care se afirma ca este aplicabila in prezenta cauza, intrucat la data pronuntarii ei dispozitiile art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005 prevedeau doar pedeapsa inchisorii. Se arata, totodata, ca prevederile legii criticate sunt in deplina concordanta cu dispozitiile art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Se mai sustine ca regimul sanctionator prevazut prin legea criticata a fost reglementat conform prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie, care permite legiuitorului sa stabileasca sanctiuni adecvate in cazul infractiunilor de evaziune fiscala prevazute in Legea nr. 241/2005. Mai sunt invocate deciziile Curtii Constitutionale nr. 318 din 18 aprilie 2006 si nr. 1.196 din 30 septembrie 2010. Se mai sustine ca natura juridica a suplimentului de 20%, prevazut prin dispozitiile legii criticate, este aceeasi cu a prejudiciului produs prin comiterea infractiunii. Referitor la baza de calcul al procentului anterior mentionat, se arata ca aceasta poate fi determinata astfel cum Curtea Constitutionala a retinut in Decizia nr. 272 din 16 martie 2010, prin care s-a aratat ca valoarea prejudiciului cauzat este cel ce rezulta din actele dosarului, si anume din rechizitoriu sau din actele financiar-contabile existente la dosar. Referitor la pretinsa neclaritate a dispozitiilor legii criticate, de natura a determina aplicari imprevizibile in viitor, se arata ca, din interpretarea coroborata a prevederilor art. 10 alin. (1) cu cele ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, rezulta fara echivoc sensul celor dintai si ca, in mod similar, interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 10 alin. (11) cu cele ale art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 duce la stabilirea, cu precizie, a vointei legiuitorului. De asemenea, cu privire la pretinsa neclaritate a dispozitiilor art. 10 alin. (13) din Legea nr. 241/2005, se sustine ca aceasta nu poate fi retinuta, intrucat doar instanta poate dispune acoperirea prejudiciului produs prin savarsirea infractiunii, majorat cu 20% din baza de calcul si cu dobanzile si penalitatile de intarziere, nu si procurorul, motiv pentru care, in etapa reglementata la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, plata se poate face pana la primul termen de judecata, si nu intr-un interval de la 1 la 3 ani, neputandu-se, astfel, pune problema transformarii renuntarii la urmarire penala in pedeapsa inchisorii cu executare . Cu privire la sintagma "alineatul precedent" din cuprinsul art. 10 alin. (13) din Legea nr. 241/2005, se sustine ca aceasta se refera la alin. (11) si (12) ale aceluiasi articol .
11. Referitor la pretinsa incalcare prin dispozitiile legii criticate a prevederilor art. 16 din Constitutie, sunt invocate considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 362 din 24 aprilie 2012, precum si jurisprudenta instantei de contencios constitutional referitoare la principiul egalitatii in drepturi, spre exemplu deciziile nr. 272 din 16 martie 2010, nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, nr. 802 din 3 iulie 2008, nr. 1.084 din 8 septembrie 2009 si nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009.
12. Cu privire la pretinsa incalcare prin textele criticate a prevederilor art. 124 din Constitutie, sunt invocate Principiile de la Bangalore privind conduita judiciara si se arata ca, potrivit acestora, in activitatea de judecata, judecatorii sunt independenti fata de alte organe ale statului si chiar fata de organele lor ierarhic superioare si se supun numai legii, ale carei dispozitii sunt chemati sa le respecte. Referitor la individualizarea judiciara a pedepselor, sunt invocate considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 711 din 27 octombrie 2015, prin care Curtea a subliniat "importanta individualizarii legale a sanctiunilor de drept penal prin aceea ca legiuitorul nu poate sa confere judecatorului o libertate absoluta in stabilirea pedepsei concrete, intrucat ar exista riscul unei interpretari si aplicari arbitrare a pedepsei". Prin aceeasi decizie s-a apreciat ca, "in reglementarea sanctiunilor de drept penal de catre legiuitor, trebuie stabilit un echilibru intre dreptul fundamental, care face obiectul limitarii impuse de sanctiune, si valoarea sociala a carei protectie a determinat limitarea". S-a retinut, totodata, ca, "prin individualizarea legala legiuitorul ofera judecatorului puterea de stabilire a pedepsei in cadrul anumitor limite predeterminate - minimul si maximul special al pedepsei, dar, totodata, ii ofera aceluiasi judecator instrumentele care ii permit alegerea si determinarea unei sanctiuni concrete, in raport cu particularitatile faptei si cu persoana infractorului".
13. Pana la data pronuntarii prezentei decizii, punctele de vedere ale presedintelui Senatului si Guvernului nu au fost comunicate.
14. Dezbaterile au avut loc in data de 13 februarie 2019, cand, pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, in temeiul dispozitiilor art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea a amanat inceperea dezbaterilor pentru data de 13 martie 2019.
C U R T E A,
examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor, raportul judecatorului- raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
15. Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor legale criticate.
16. Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Curtea constata ca, in realitate, autorii obiectiei critica prevederile articolului unic al Legii pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, care are urmatorul cuprins:
"Articol unic. -
Articolul 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9, daca, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile, se va dispune, o singura data, renuntarea la urmarirea penala."
2. Dupa alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin. (11)-(14), cu urmatorul cuprins:
"(11) In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9, daca, in cursul judecatii pana la terminarea cercetarii judecatoresti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile, instanta va dispune, o singura data, pedeapsa amenzii penale.
(12) In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9, daca este stabilita prin hotarare judecatoreasca obligatia inculpatului de a acoperi in termen de un an de la pronuntarea sentintei, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile, instanta poate dispune, o singura data, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere . In situatia in care condamnatul nu acopera suma dispusa in termenul stabilit, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se va transforma in pedeapsa inchisorii cu executare .
(13) In cazul in care marimea evaziunii fiscale prevazuta la art. 8 si 9 justifica o astfel de masura instanta poate dispune acoperirea sumelor prevazute la alineatele precedente intr-un interval de 1-3 ani, neplata acestora avand urmarile prevazute in alineatul precedent.
(14) Dispozitiile articolului 10 alin. (1) se aplica tuturor inculpatilor care au savarsit impreuna una dintre faptele prevazute de art. 8 si art. 9, indiferent daca plata prejudiciului a fost efectuata doar de catre unul sau de catre o parte dintre acestia."
17. Dispozitiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, au urmatorul cuprins:
"(1) In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, inculpatul acopera integral pretentiile partii civile, limitele prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.
(2) Dispozitiile prevazute la alin. (1) nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune prevazuta de prezenta lege intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1)."
18. Se sustine ca legea criticata contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5) referitor la statul roman si la calitatea legii, art. 11 alin. (1) si (2) cu privire la dreptul international si dreptul intern, art. 16 cu privire la egalitatea in drepturi si art. 124 privind infaptuirea justitiei. Totodata, autorii sesizarii invoca principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, prevazut la art. 23 alin. (12) din Constitutie .
(1) Admisibilitatea obiectiei de neconstitutionalitate
19. Inainte de a proceda la analiza propriu-zisa a obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea retine ca aceasta indeplineste conditiile prevazute de art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie, atat sub aspectul titularului dreptului de sesizare, intrucat a fost formulata de un numar de 93 deputati apartinand Uniunii Salvati Romania, Partidului National Liberal si Partidului Miscarea Populara, cat si sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptata, dar nepromulgata inca. De asemenea, cu privire la termenul in care a fost formulata obiectia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca autorii obiectiei, cei 93 de deputati, au sesizat Curtea Constitutionala in termenul de protectie reglementat de art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
(2) Parcursul legislativ al legii analizate
20. Proiectul de lege a fost initiat de 16 deputati, fiind inregistrat la Biroul permanent al Camerei Deputatilor la data de 11 decembrie 2017, data la care a fost inaintat Senatului. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat la data de 29 mai 2018. La data de 4 iunie 2018, proiectul de lege a fost inregistrat la Biroul permanent al Camerei Deputatilor, iar, la data de 10 octombrie 2018, Comisia juridica, de disciplina si imunitati a acestei Camere a elaborat un prim raport favorabil cu privire la proiectul de lege analizat. La data de 22 octombrie 2018, proiectul de lege a fost inscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor. La data de 11 decembrie 2018, Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor a trimis un nou raport favorabil, in urma retrimiterii catre aceasta a propunerii legislative. La data de 13 decembrie 2018, Guvernul a trimis un punct de vedere negativ cu privire la proiectul Legii pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Camera Deputatilor a adoptat Legea pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale la data de 19 decembrie 2018. La data de 20 decembrie 2018, legea adoptata a fost depusa la secretarul general al Camerei Deputatilor, pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii. La data de 21 decembrie 2018, a fost formulata prezenta sesizare de neconstitutionalitate, conform art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie, de catre un numar de 93 de deputati apartinand Uniunii Salvati Romania, Grupului parlamentar al Partidului National Liberal si Grupului parlamentar al Partidului Miscarea Populara. La data de 29 decembrie 2018, legea a fost trimisa Presedintelui Romaniei, in vederea promulgarii, promulgare care nu a avut loc, ca urmare a sesizarii Curtii Constitutionale cu obiectia de neconstitutionalitate ce formeaza obiectul prezentului dosar.
(3) Analiza obiectiei de neconstitutionalitate
(3.1) Criticile de neconstitutionalitate raportate la prevederile art. 1 alin. (5) si art. 23 alin. (12) din Constitutie
21. Articolul unic pct. 1 din lege prevede dispunerea solutiei de renuntare la urmarirea penala, in ipoteza in care in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, inculpatul acopera integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile. Insa, conform art. 327 lit. b) din Codul de procedura penala, renuntarea la urmarirea penala este o solutie ce poate fi dispusa doar de procuror - nu si de instanta de judecata - prin ordonanta, motiv pentru care poate fi pronuntata numai pana la finalizarea urmaririi penale. Prin urmare, legiuitorul nu a prevazut si solutia care poate fi pronuntata de catre instanta, in situatia acoperirii de catre inculpat a prejudiciului in cursul judecatii, pana la primul termen de judecata . De altfel, forma in vigoare a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 prevede solutia reducerii la jumatate a limitelor pedepsei reglementate de lege pentru fapta savarsita, aplicabila, atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, pana la primul termen de judecata, in conditiile in care inculpatul, care a savarsit o infractiune de evaziune fiscala reglementata la art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005, acopera integral pretentiile partii civile in una dintre etapele procesuale anterior mentionate. De asemenea, propunerea legislativa care a stat la baza legii analizate, in forma propusa de initiatori, reglementa, la articolul unic, cu privire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, doar ipoteza acoperirii integrale de catre inculpat a pretentiilor partii civile, in cursul urmaririi penale, pentru care prevedea solutia clasarii. Totodata, in forma adoptata de Senat, legea criticata reglementa, la articolul unic pct. 1, cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, doar ipoteza platii de catre inculpat a prejudiciului creat prin savarsirea unei infractiuni de evaziune fiscala (majorat cu 50%, impreuna cu dobanzile si penalitatile aferente) in cursul urmaririi penale, situatie in care se dispunea renuntarea la urmarirea penala. Avand in vedere aceste considerente, Curtea apreciaza ca articolul unic pct. 1 din lege [cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005] este lipsit de claritate, precizie si previzibilitate, fiind practic inaplicabil in ipoteza platii, in cursul judecatii, pana la primul termen de judecata, a sumelor calculate, conform algoritmului prevazut in ipoteza normei analizate, de catre inculpatul care a savarsit una dintre infractiunile prevazute la art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005.
22. In ceea ce priveste critica referitoare la necorelarea dispozitiilor articolului unic pct. 1 din lege cu prevederile art. 318 din Codul de procedura penala, sub aspectul maximului pedepsei inchisorii pentru care procurorul poate renunta la urmarirea penala, Curtea retine ca institutia renuntarii la urmarirea penala a fost reglementata de legiuitor in considerarea pericolului scazut al infractiunilor in cazul carora este incidenta, fiind aplicabila, conform art. 318 alin. (1) din Codul de procedura penala, doar in cazul acelor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii de cel mult 7 ani. In aceste conditii, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, astfel cum acestea sunt modificate prin articolul unic pct. 1 din legea analizata, reglementeaza dispunerea renuntarii la urmarirea penala, in cazul savarsirii unei infractiuni reglementate la art. 8 sau 9 din Legea nr. 241/2005, in conditiile acoperirii de catre inculpat a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile. Insa, limitele speciale ale pedepselor cu inchisoarea prevazute pentru infractiunile reglementate la art. 8 alin. (1) si (2) din Legea nr. 241/2005 sunt de la 3 la 10 ani [in cazul infractiunii prevazute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005] si, respectiv de la 5 la 15 ani [in cazul infractiunii prevazute la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005]. Totodata, limitele speciale ale pedepsei inchisorii prevazute pentru infractiunea reglementata la art. 9 din Legea nr. 241/2005 sunt de la 2 la 8 ani, limita maxima putand fi majorata cu 5 ani, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, iar cea minima cu 7 ani, in conditiile art. 9 alin. (3) din aceeasi lege. Asa fiind, legea criticata obliga procurorul sa renunte la urmarirea penala in situatia savarsirii unor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii care depaseste 7 ani, aspect ce contravine logicii reglementarii institutiei renuntarii la urmarirea penala. Astfel, Curtea retine ca dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, coroborate cu cele ale art. 8 si 9 din aceeasi lege, permit dispunerea solutiei mai sus aratate, in cazul unor pedepse cu inchisoarea mai mari de 7 ani, spre deosebire de prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedura penala, ce reglementeaza limita de 7 ani ca limita speciala maxima a pedepselor pentru infractiunile in cazul carora se poate dispune renuntarea la urmarirea penala. Curtea constata ca, intr-adevar, Legea nr. 241/2005, in ansamblul sau, reprezinta o lege penala speciala - intrucat reglementeaza o categorie aparte de infractiuni, care, prin particularitatile lor, necesita asigurarea in ce le priveste a unui regim juridic specific, - lege care este de stricta interpretare si aplicare, insa, cu toate acestea, aspectul anterior mentionat nu permite legiuitorului sa instituie reguli de procedura distincte de cele prevazute in cuprinsul Codului de procedura penala, cauzele penale ce au ca obiect savarsirea unor infractiuni dintre cele reglementate la art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005 neputand fi solutionate decat potrivit regulilor procesual penale prevazute in Codul de procedura penala. Prin urmare, instituirea, prin prevederile pct. 1 al articolului unic din legea criticata, a unei limite speciale maxime a pedepselor pentru care poate fi dispusa renuntarea la urmarirea penala mai mare decat cea reglementata la art. 318 alin. (1) din Codul de procedura penala este de natura a incalca principiul legalitatii incriminarii, prevazut la art. 23 alin. (12) din Constitutie .
23. In mod similar, referitor la articolul unic pct. 2 din lege, Curtea retine ca prevederile art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 coroborate cu cele ale art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005 permit suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pentru pedepse mai mari de 3 ani, in timp ce dispozitiile art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal prevad ca solutia anterior mentionata poate fi dispusa doar daca pedeapsa aplicata, inclusiv in caz de concurs de infractiuni, este inchisoarea de cel mult 3 ani. Or, chiar daca Legea nr. 241/2005 reprezinta o lege speciala, aceasta nu poate sa prevada un regim diferit de aplicare a institutiilor de drept penal reglementate in Partea generala a Codului penal, cum este si institutia suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, decat cu incalcarea principiului legalitatii incriminarii si pedepsei, astfel cum acesta este prevazut la art. 23 alin. (12) din Constitutie .
24. Totodata, Curtea constata ca reglementarea la art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 a obligativitatii dispunerii de catre instanta de judecata, in conditiile aratate in cuprinsul normei analizate, a pedepsei amenzii penale este in totala contradictie cu dispozitiile art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005, care prevad pentru infractiunile de evaziune fiscala pe care le reglementeaza doar pedeapsa inchisorii, ce nu este alternativa cu pedeapsa amenzii. Or, si sub acest aspect, dispozitiile legale analizate contravin principiului legalitatii incriminarii, astfel cum acesta este prevazut la art. 23 alin. (12) din Constitutie .
25. De asemenea, articolul unic pct. 2 din lege face referire, in teza a doua a textului propus pentru art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, la transformarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in pedeapsa inchisorii cu executare . Insa o astfel de institutie (cea a "transformarii") nu exista in dreptul penal romanesc, fiind cunoscute doar institutiile revocarii si anularii suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, reglementate la art. 96 si 97 din Codul penal. Prin urmare, sintagma folosita este non-juridica, aspect ce contravine rigorilor prevazute la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
26. De asemenea, sintagma "urmarile prevazute in alineatul precedent", din finalul alin. (13) al art. 10 din Legea nr. 241/2005, constituie o trimitere vaga si echivoca, intrucat art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 prevede o singura urmare, cea reglementata in teza a doua a normei anterior mentionate, respectiv "transformarea" suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in pedeapsa inchisorii cu executare . Mai mult, desi mentioneaza ca instanta poate dispune acoperirea sumelor prevazute la alineatele precedente intr-un interval de 1-3 ani, textul criticat nu arata momentul de la care incepe sa curga acest interval de timp, respectiv de la data pronuntarii sentintei - astfel cum se prevede in art. 10 alin. (12) din legea criticata - sau de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti. Asa fiind, dispozitia legala analizata este lipsita de claritate, precizie si previzibilitate, putand duce la aplicarea de catre organele judiciare a unor solutii diferite sau chiar contradictorii, in situatii juridice identice.
27. Totodata, folosirea de catre legiuitor a sintagmei "o singura data", in cuprinsul art. 10 alin. (1)-(12) din Legea nr. 241/2005, nu permite destinatarilor legii sa determine care a fost scopul urmarit de legiuitor, respectiv ca actul de clementa prevazut de dispozitiile art. 10 alin. (1)-(12) din Legea nr. 241/2005 sa se aplice o singura data pentru o persoana care savarseste o infractiune prevazuta la art. 8 sau 9 din aceeasi lege, astfel incat inculpatul sa nu mai poata invoca beneficiile reglementate la art. 10 alin. (1)-(12) din Legea nr. 241/2005 pentru nicio alta infractiune de acest fel savarsita ulterior sau, dimpotriva, daca unei asemenea persoane ii sunt aplicabile de patru ori prevederile art. 10 alin. (1)-(12) din Legea nr. 241/2005, respectiv o data in etapa urmaririi penale, o data in cursul judecatii, pana la primul termen de judecata, o data in cursul judecatii pana la terminarea cercetarii judecatoresti si o data in etapa executarii pedepsei, pentru cate o infractiune de evaziune fiscala savarsita, fiecare dintre ele aflate in etape procesuale distincte. Prin urmare, si aceasta neclaritate este de natura a genera o aplicare imprevizibila a legii, cu consecinta pronuntarii unor solutii diferite de catre organele judiciare, in privinta unor persoane care se afla in situatii juridice similare.
28. Or, referitor la standardele de calitate a legii, dar si la principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, Curtea Constitutionala, facand trimitere la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, a retinut ca, desi legea penala nu poate avea o precizie absoluta, fiind inevitabil nevoie de operatiuni de interpretare a acesteia, este obligatoriu ca ea sa permita destinatarilor sai, la nevoie apeland la indrumari clarificatoare, sa determine, in mod rezonabil, care este conduita sanctionata prin normele de incriminare si care sunt consecintele nerespectarii lor, in circumstantele concrete ale fiecarei cauze . S-a statuat, totodata, ca aceste considerente au in vedere, cu atat mai mult, cazul profesionistilor, care sunt obligati sa dea dovada de o mare prudenta in exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se asteapta din partea lor sa acorde o atentie speciala evaluarii riscurilor pe care aceasta le prezinta (a se vedea Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 30).
29. Nu in ultimul rand, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, "Textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent si inteligibil, fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu incarcatura afectiva. Forma si estetica exprimarii nu trebuie sa prejudicieze stilul juridic, precizia si claritatea dispozitiilor". Or, Curtea Constitutionala a retinut, in jurisprudenta sa, ca, desi normele de tehnica legislativa nu au valoare constitutionala, prin reglementarea acestora, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricarui act normativ, a caror respectare este necesara pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concura la asigurarea unei legislatii ce respecta principiul securitatii raporturilor juridice, avand claritatea si previzibilitatea necesare. Totodata, s-a retinut ca trebuie avute in vedere si dispozitiile constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit carora "Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei", si cele ale art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora, "in Romania, respectarea [...] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea a constatat ca reglementarea criticata prin nerespectarea normelor de tehnica legislativa determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii (a se vedea Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, pct. III).
30. Prin raportare la standardele de constitutionalitate mai sus invocate, legea criticata incalca atat cerintele de calitate a legii, respectiv prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, cat si principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, prevazut la art. 23 alin. (12) din Legea fundamentala.
31. Referitor la critica formulata de autorii sesizarii cu privire la sintagma "baza de calcul", ce insoteste, in cuprinsul articolului unic al Legii nr. 241/2005, procentul de 20%, reprezentand marja care se adauga la prejudiciul creat prin savarsirea infractiunii, Curtea retine ca, din interpretarea gramaticala a textelor criticate, rezulta ca baza de calcul a majorarii analizate o reprezinta valoarea concreta a prejudiciului, neavand natura unei amenzi penale. De altfel, niciuna dintre dispozitiile articolului unic al legii criticate nu conduce la concluzia ca majorarea prejudiciului, astfel reglementata, ar avea natura unei amenzi penale. Mai mult, referitor la aceeasi sintagma, prin Decizia nr. 272 din 16 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, Curtea Constitutionala a retinut, cu privire la cuantumul prejudiciului cauzat, ca acesta este cel ce rezulta din actele financiar-contabile existente la dosar. Prin urmare, sintagma criticata nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate de autorii sesizarii.
32. Referitor la pretinsa incalcare, prin textele criticate, a politicii penale a statului, prin reglementarea, in privinta infractiunilor de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005, a unui regim sanctionator prea bland, prin raportare la pericolul social al faptelor incriminate, Curtea retine ca aspectele ce vizeaza politica penala sunt de competenta exclusiva a legiuitorului, caruia ii revine atributia de a reglementa infractiunile, pedepsele si regimul juridic al acestora, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constitutie .
(3.2) Criticile de neconstitutionalitate raportate la prevederile art. 124 alin. (3) din Constitutie
33. Referitor la obligatia procurorului, prevazuta la articolul unic pct. 1 din lege, de a dispune renuntarea la urmarire penala, in situatia in care inculpatul, in cursul urmaririi penale, acopera integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile si, de asemenea, la obligatia instantei judecatoresti, prevazuta la art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, din cuprinsul articolului unic pct. 2 din legea criticata, de a dispune pedeapsa amenzii penale in situatia in care inculpatul plateste, in conditiile prevazute in ipoteza normei juridice analizate, prejudiciul cauzat prin comiterea infractiunii de evaziune fiscala, impreuna cu aceleasi majorari, Curtea retine ca aceste aspecte reprezinta veritabile incalcari ale principiului legalitatii incriminarii si a pedepsei, prevazut la art. 23 alin. (12) din Constitutie si, totodata, a standardelor de calitate a legii, prevazute la art. 1 alin. (5) din Constitutie, astfel cum Curtea a constatat la pct. 22 si 24 supra.
(3.3) Criticile de neconstitutionalitate raportate la prevederile art. 16 din Constitutie
34. Curtea apreciaza ca textele criticate se aplica, in mod egal, tuturor persoanelor aflate in fiecare dintre ipotezele juridice reglementate la art. 10 alin. (1)-(14) din Legea nr. 241/2005. Se retine in acest sens ca legea criticata nu prevede aplicarea unui regim juridic diferit unor persoane aflate in situatii similare, ci, dimpotriva, prevede aplicarea unuia dintre regimurile sanctionatorii prevazute la alin. (1)-(12) ale art. 10 din Legea nr. 241/2005, dupa cum subiectul activ al infractiunii de evaziune fiscala intelege sa acopere prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile, in etapa urmarii penale sau in cursul judecatii, ori in termen de 1 an de la pronuntarea sentintei prin care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere . Or, aceasta aplicare diferentiata a prevederilor art. 10 alin. (1)-(12) din Legea nr. 241/2005 are drept criteriu atitudinea subiectiva a faptuitorului fata de fapta savarsita si, mai ales, fata de urmarile acesteia, subiectivitate manifestata atat prin optiunea de acoperire a prejudiciului cauzat, impreuna cu majorarile prevazute prin normele criticate, cat si prin alegerea momentului procesual in care efectueaza plata sau se obliga la realizarea ei [in ipotezele prevazute la art. 10 alin. (1)-(12) din Legea nr. 241/2005].
35. Referitor la critica potrivit careia legea analizata incalca prevederile art. 16 din Constitutie, intrucat reglementeaza un regim juridic mai favorabil in privinta persoanelor care savarsesc infractiuni de evaziune fiscala, in raport cu cel de drept comun, aplicabil persoanelor care comit alte categorii de infractiuni, instituind in acest fel un privilegiu nejustificat in favoarea celor dintai, Curtea retine ca obiectul juridic diferit al unor categorii de infractiuni constituie un criteriu obiectiv si rezonabil pentru reglementarea de catre legiuitor a unui regim sanctionator distinct in privinta acestora.
36. Cu privire la principiul egalitatii in drepturi, instanta de contencios constitutional a statuat ca egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice, consacrata, cu titlu de principiu, la art. 16 alin. (1) din Constitutie, isi gaseste aplicare doar atunci cand partile se gasesc in situatii identice sau egale, care impun si justifica acelasi tratament juridic si deci instituirea aceluiasi regim juridic. Per a contrario, cand acestea se afla in situatii diferite, regimul juridic aplicabil fiecareia nu poate fi decat diferit, solutie legislativa care nu contravine, ci, dimpotriva, decurge logic din chiar principiul enuntat (a se vedea Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005). De asemenea, instanta de contencios constitutional a retinut ca incalcarea principiului egalitatii si nediscriminarii exista atunci cand se aplica un tratament diferentiat unor cazuri egale, fara sa existe o motivare obiectiva si rezonabila, sau daca exista o disproportie intre scopul urmarit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite. In alti termeni, principiul egalitatii nu interzice reguli specifice, in cazul unei diferente de situatii. S-a aratat astfel ca egalitatea formala ar conduce la aceeasi regula, in ciuda diferentei de situatii. De aceea inegalitatea reala, care rezulta din aceasta diferenta, poate justifica reguli distincte, in functie de scopul legii care le contine. Tocmai de aceea principiul egalitatii conduce la sublinierea existentei unui drept fundamental, dreptul la diferenta, iar in masura in care egalitatea nu este naturala, faptul de a o impune ar insemna instituirea unei discriminari (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).
37. Cu privire la interpretarea data de autorii sesizarii textelor criticate, prin raportare la dispozitiile art. 16 din Constitutie, potrivit careia legea analizata creeaza premisele existentei unui tratament distinct aplicat inculpatilor cercetati pentru savarsirea acelorasi infractiuni de evaziune fiscala, care se incadreaza in ipoteza normelor analizate, in functie de etapa procesuala in care se afla la intrarea in vigoare a legii criticate, Curtea retine ca aceasta nu reprezinta o problema de constitutionalitate, ci de corecta aplicare a legii penale. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata [...]". Asa fiind, problema de drept ridicata nu reprezinta o veritabila critica de neconstitutionalitate, asa incat solutionarea sa nu apartine sferei competentei Curtii Constitutionale.
(3.4) Criticile de neconstitutionalitate raportate la prevederile art. 11 alin. (1) si (2) din Constitutie
38. Curtea retine ca dispozitiile constitutionale ale art. 11 alin. (1) si (2) nu au legatura cu prezenta cauza, intrucat reglementeaza dreptul international si dreptul intern, iar, in sustinerea obiectiei de neconstitutionalitate, nu sunt formulate critici referitoare la o eventuala incalcare, prin textele criticate, a unor dispozitii de drept international.
39. In fine, Curtea retine ca prevederile art. 10 alin. (14) din Legea nr. 241/2005, care fac trimitere la dispozitiile art. 10 alin. (1) din aceeasi lege, a caror neconstitutionalitate a fost constatata mai sus, imprumuta caracterul neconstitutional al acestora din urma.
40. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

Admite obiectia de neconstitutionalitate formulata de 93 deputati apartinand Uniunii Salvati Romania, Partidului National Liberal si Partidului Miscarea Populara si constata ca dispozitiile articolul unic din Legea pentru modificarea si completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta din data de 13 martie 2019.