Decizia CCR nr. 274/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a unor dispozitii ale art. 421 din Codul de procedura penala

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 421 pct. 1 lit. b) si pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de M.I.C.M. in Dosarul nr.XX/235/2014/a3 al Curtii de Apel Cluj - Sectia penala si de minori. Exceptia formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. XXXXD/2017.

2. La apelul nominal se constata lipsa partilor. Procedura de citare este legal indeplinita. Magistratul-asistent refera asupra notelor scrise depuse la dosar de catre partea Comuna B, prin primar, prin care aceasta solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.
3. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care arata ca dispozitiile criticate au fost adoptate de catre legiuitor pentru a se respecta standardele stabilite prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in materie. Apreciaza ca articolul criticat nu este unul discriminatoriu, aceleasi obligatii revin instantei judecatoresti si in cazul in care s-a pronuntat o solutie de condamnare, partile avand posibilitatea sa solicite administrarea sau readministrarea probelor sau sa le conteste. Astfel, solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, ca neintemeiata.

C U R T E A,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
4. Prin Incheierea penala nr. 186 din 26 septembrie 2017, pronuntata in DosarulXX/235/2014/a3, Curtea de Apel Cluj - Sectia penala si de minori a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 421 pct. 1 lit. b) si pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de M.I.C.M. cu ocazia solutionarii apelului.
5. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autoarea acesteia sustine ca instanta de apel este obligata sa readministreze toate declaratiile pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare, neavand posibilitatea de a analiza oportunitatea procesuala a unui astfel de demers. In schimb, atunci cand apelul vizeaza o solutie de condamnare, de amanare a aplicarii pedepsei sau de renuntare la aplicarea pedepsei, instanta de control judiciar nu mai este obligata sa readministreze nicio declaratie sau nicio proba, putand pronunta solutia pe fondul apelului, in acest caz fiind incidente regulile generale in materia readministrarii probelor in faza procesuala a apelului, cuprinse la art. 420 alin. (5) din Codul de procedura penala. Apreciaza ca legiuitorul roman creeaza o diferenta de tratament intre inculpatii care au fost achitati in prima instanta si cei in privinta carora a fost pronuntata un alt tip de solutie procesuala, din perspectiva instituirii unei obligatii de readministrare a tuturor declaratiilor pe care s-a intemeiat solutia primei instante, doar in ipoteza in care aceasta a dispus o solutie de achitare. Astfel, se asigura o consistenta mult mai ridicata efectului devolutiv integral al apelului in ipoteza in care o persoana este achitata in prima instanta, spre deosebire de ipotezele existentei unor solutii diametral opuse in prima instanta.
6. Faptul ca o persoana este condamnata in prima instanta nu ii rapeste acesteia dreptul la un proces echitabil si nu ii diminueaza garantiile dreptului la un proces echitabil, care trebuie sa se aplice cu aceeasi forta indiferent de stadiul procesual si indiferent de solutia data pe latura penala si pe latura civila. Daca readministrarea probelor se impune cu obligativitate instantei de apel in cazul unei solutii de achitare, aceeasi obligativitate ar trebui sa existe mai ales in cazul unor solutii de condamnare.
7. De asemenea, sustine ca legiuitorul instituie o prezumtie absoluta conform careia, in faza apelului, readministrarea probelor pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare este mereu necesara pentru formarea convingerii instantei de apel. Apreciaza ca nu exista niciun scop legitim care sa fundamenteze o diferenta de tratament intre persoana condamnata si persoana achitata. Necesitatea asigurarii si garantarii dreptului la un proces echitabil revine atat in ceea ce priveste inculpatul achitat, cat si cel condamnat, in conditiile existentei unei cai ordinare de atac, devolutiva si care vizeaza fondul acuzatiei. Daca legiuitorul impune garantii obligatorii la nivelul probatiunii doar atunci cand solutia primei instante este una favorabila persoanei acuzate, se creeaza o discriminare intre persoanele initial achitate si cele fata de care s-a dispus alt tip de solutie. Prin urmare, nu numai ca diferenta de tratament analizata nu urmareste un scop legitim si nu are o justificare obiectiva si rezonabila, dar este profund nociva intr-un stat de drept .
8. Totodata, apreciaza ca se nesocoteste principiul egalitatii de arme de care participantii la procesul penal trebuie sa dispuna, in faza de judecata, la nivelul (re)administrarii de probe. Daca persoana acuzata a fost condamnata de catre prima instanta, nemaiexistand obligatia legala de a readministra probele pe care s-a intemeiat aceasta solutie, apare ca evident ca legiuitorul nu ii mai asigura acestei persoane aceeasi garantie ca in ipoteza pronuntarii in prima instanta a unei solutii de achitare. In consecinta, desi persoana condamnata poate formula apel pe latura penala, readministrarea probelor depinde de aprecierea subiectiva a instantei. Asadar, aceasta diferenta de tratament constituie o vadita discriminare si incalca principiul egalitatii in fata legii.
9. Curtea de Apel Cluj - Sectia penala si de minori apreciaza ca dispozitiile de lege criticate stabilesc solutiile la judecata in apel in functie de aprecierea de catre instanta de control judiciar asupra caii de atac promovate in raport cu probele cauzei si obiectul acuzatiilor. Instanta judecatoreasca apreciaza ca nu se poate retine ca fiind intemeiata sustinerea potrivit careia normele procesuale invocate ar constitui premisa unui tratament diferentiat, discriminatoriu, al inculpatilor in fata legii. Din continutul normelor procesuale criticate rezulta fara echivoc faptul ca ele se aplica in mod egal tuturor persoanelor aflate in ipotezele juridice prevazute prin textele criticate, inculpatii fata de care s-a pronuntat o solutie de condamnare, amanare a aplicarii pedepsei sau renuntare la aplicarea acesteia fiind intr-o situatie juridica diferita de acei inculpati fata de care prima instanta a dispus o solutie de achitare. Pe de alta parte, din coroborarea dispozitiilor criticate cu cele ale art. 420, art. 374 alin. (7)-(10) si ale art. 383 alin. (3) si (4) din Codul de procedura penala, instanta de control judiciar, in oricare dintre ipotezele enuntate, poate readministra probele administrate de prima instanta si poate administra probe noi, poate administra probele de la urmarirea penala, chiar si cele necontestate de parti, si poate dispune, din oficiu, administrarea de noi probe, in conditiile art. 100 din acelasi act normativ, toate aceste dispozitii urmarind justa solutionare a cauzei si necesitatea aflarii adevarului. Prevederea legala ce stabileste obligativitatea pentru instanta de control judiciar de a administra probele ce au stat la baza solutiei de achitare in prima instanta este supusa acelorasi reguli referitoare la aprecierea de catre instanta de control judiciar a necesitatii si utilitatii lor in scopul aflarii adevarului si al justei solutionari a cauzei, tocmai prin indicarea de catre legiuitor in textul art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala a aplicarii in mod corespunzator a dispozitiilor art. 374 si art. 383 din acelasi act normativ. Totodata, in ceea ce priveste principiul egalitatii in drepturi consacrat in art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala, instanta de control constitutional a retinut, in jurisprudenta sa, ca discriminarea presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor situatii care nu se deosebesc in mod obiectiv si rezonabil. Or, in ceea ce priveste criticile aduse textelor de procedura de catre autoarea exceptiei, instanta judecatoreasca apreciaza ca ele se refera la situatii juridice diferite si, suplimentar, ca ele sunt completate si supuse finalmente acelorasi reguli generale vizand administrarea probelor, potrivit art. 100 din Codul de procedura penala, in urmarirea lamuririi cauzei si a justei solutionari a acesteia.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
11. Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Arata ca, in functie de solutia pronuntata asupra cererii de apel, judecata la instanta de apel presupune una sau doua etape. Astfel, in cazul respingerii apelului si in cel al admiterii sale cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta a carei hotarare a fost desfiintata sau, dupa caz, la instanta competenta, judecata in apel implica o singura etapa, caci odata cu solutionarea cererii de apel instanta de apel se dezinvesteste. Daca insa admite apelul si retine cauza spre rejudecare, procesul la instanta de apel va trece in cea de-a doua etapa, aceea a rejudecarii fondului. In temeiul dispozitiilor art. 420 alin. (5) din Codul de procedura penala raportat la art. 100 din acelasi act normativ, in vederea judecarii cererii de apel, instanta de apel poate sa readministreze probele administrate in prima instanta, precum si sa administreze probe noi (la solicitarea partilor, a procurorului ori chiar din oficiu), daca apreciaza ca acestea sunt necesare, relevante si utile solutionarii cauzei; de asemenea, in temeiul art. 420 alin. (4) din Codul de procedura penala instanta de apel este obligata sa procedeze la ascultarea inculpatului daca aceasta este posibila. Asadar, indiferent de solutia data fondului cauzei de catre prima instanta, la judecarea cererii de apel instanta de control judiciar va examina legalitatea si temeinicia sentintei pe baza probelor pe care le-a administrat nemijlocit in considerarea necesitatii, concludentei si utilitatii acestora in aflarea adevarului. In ceea ce priveste dispozitiile tezei a doua a art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, ratiunea pentru care art. II pct. 107 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2016 a amendat aceste dispozitii, reglementand expres obligatia instantei de apel ca in rejudecarea fondului dupa desfiintarea sentintei de achitare sa procedeze la readministrarea tuturor declaratiilor care au intemeiat aceasta solutie, a fost tocmai de a garanta inculpatului dreptul la un proces echitabil, fiind de neacceptat din perspectiva acestui drept fundamental ca aceleasi declaratii pe baza carora prima instanta a pronuntat achitarea sa stea la originea unei solutii de condamnare in apel, ca urmare numai a reinterpretarii lor, in lipsa unei administrari nemijlocite de catre instanta de control judiciar. De altfel, modificarea legislativa in discutie a intervenit in urma unor hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, in care s-a constatat incalcarea art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale tocmai pentru acest motiv.
12. Avocatul Poporului arata ca, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, principiul egalitatii in drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. Totodata, a statuat ca art. 16 din Constitutie vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri, indiferent de natura lor. "Nu se poate sustine ca persoana achitata se afla intr-o situatie juridica identica cu cea achitata, respectiv regimul juridic aplicabil in cazul respingerii apelului ca nefondat cu cel aplicabil in cazul admiterii apelului si pronuntarea unei noi hotarari, astfel incat tratamentul juridic diferentiat instituit prin dispozitiile de lege criticate este, prin urmare, justificat si nu se poate vorbi de existenta unei discriminari".
13. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

C U R T E A,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
14. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
15. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 421 pct. 1 lit. b) si pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala, cu urmatorul cuprins:
"Instanta, judecand apelul, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respinge apelul, mentinand hotararea atacata:
[...]
b) daca apelul este nefondat;
2. admite apelul si:
a) desfiinteaza sentinta primei instante si pronunta o noua hotarare, procedand potrivit regulilor referitoare la solutionarea actiunii penale si a actiunii civile la judecata in fond . Instanta de apel readministreaza declaratiile pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare, dispozitiile art. 374 alin. (7)-(10) si ale art. 383 alin. (3) si (4) aplicandu-se in mod corespunzator;".
16. Autoarea exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca dispozitiile criticate contravin prevederilor constitutionale cuprinse in art. 16 referitor la egalitatea in drepturi .
17. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca s-a pronuntat asupra constitutionalitatii dispozitiilor criticate dintr-o perspectiva identica, respingand exceptia de neconstitutionalitate, ca neintemeiata, prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018, nepublicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, la data pronuntarii prezentei decizii. Cu acel prilej, Curtea a retinut ca apelul este singura cale de atac ordinara de reformare, in care se efectueaza o noua judecata in fond a cauzei. Potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedura penala, sentintele pot fi atacate cu apel, daca legea nu prevede altfel. Astfel, expresie a principiului dublului grad de jurisdictie, toate sentintele prin care cauza este rezolvata in fond in urma judecatii in prima instanta sunt supuse apelului. Este vorba despre hotararile judecatoresti penale prin care instanta hotaraste asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntand, dupa caz, condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, achitarea sau incetarea procesului penal, in conditiile art. 396 din Codul de procedura penala.
18. Instanta, judecand apelul, poate pronunta, potrivit art. 421 din Codul de procedura penala, fie o solutie de respingere a apelului si mentinere a hotararii atacate (art. 421 pct. 1), fie o solutie de admitere a apelului si desfiintare a sentintei primei instante (art. 421 pct. 2). Pronuntand solutia de admitere a apelului si desfiintare a hotararii atacate, instanta de apel fie solutioneaza ea insasi cauza, pronuntand o noua hotarare [art. 421 pct. 2 lit. a)], fie dispune rejudecarea cauzei de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata [art. 421 pct. 2 lit. b)].
19. In acest context, Curtea a observat ca dispozitia de lege criticata reglementeaza obligatia instantei de apel de a readministra declaratiile pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare. Solutia legislativa criticata a fost introdusa prin art. II pct. 107 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, fara a se preciza in nota de fundamentare motivul modificarii legislative.
20. Astfel, Curtea a retinut ca instanta de la Strasbourg, analizand respectarea dreptului la un proces echitabil in cauzele in care instantele de control judiciar au pronuntat o solutie de condamnare dupa desfiintarea unei hotarari de achitare a inculpatului, a statuat cu valoare de principiu ca, atunci cand o instanta de recurs este sesizata sa solutioneze o cauza in fapt si in drept si sa examineze, in ansamblu, chestiunea vinovatiei sau a nevinovatiei, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, sa decida asupra acestor chestiuni fara ascultarea directa a declaratiilor date personal fie de acuzatul care sustine ca nu a comis actul de care este invinuit, fie de martorii care au dat declaratii in timpul procedurii (Hotararea din 27 iunie 2000, pronuntata in Cauza Constantinescu impotriva Romaniei, paragrafele 55 si 59).
21. De asemenea, prin Hotararea din 15 septembrie 2015, pronuntata in Cauza Moinescu impotriva Romaniei, paragrafele 39 si 40, Curtea Europeana a Drepturilor Omului reitereaza aceleasi argumente: "pentru a se pronunta astfel, curtea de apel a procedat la o noua interpretare a marturiilor depuse la dosar, fara a asculta ea insasi martorii. Astfel, curtea de apel a adoptat o pozitie opusa celei din hotararile instantelor inferioare, care il achitasera pe reclamant, in special pe baza depozitiilor martorilor respectivi, facute in cursul sedintelor de judecata desfasurate in fata lor. Desi era de competenta instantei de recurs sa aprecieze diferitele elemente de proba, este la fel de adevarat ca reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza acelorasi marturii care fusesera suficiente pentru a-i determina pe judecatorii din primele instante sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei si sa motiveze achitarea acestuia. In aceste conditii, omisiunea curtii de apel de a audia martorii in cauza, inainte de a-l declara vinovat pe reclamant, a limitat semnificativ caracterul efectiv al dreptului la aparare. Aceste elemente ii permit Curtii sa concluzioneze ca respectiva condamnare a reclamantului pentru favorizarea infractorului, pronuntata fara ascultarea directa a martorilor, desi acesta fusese achitat de doua instante inferioare, este contrara cerintelor unui proces echitabil in sensul art. 6 paragraful (1) din Conventie ."
22. Asadar, Curtea a constatat ca solutia legislativa constituie transpunerea in dreptul pozitiv a exigentelor impuse de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, asigurand dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, avand competenta de a aprecia diferitele elemente de proba, in vederea stabilirii vinovatiei inculpatului, instanta de apel nu poate pronunta hotararea de condamnare decat dupa readministrarea obligatorie a declaratiilor pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare si care au fost suficiente pentru a-l determina pe judecatorul primei instante sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei si sa motiveze achitarea acestuia.
23. Curtea a observat ca dispozitia criticata nu reglementeaza imposibilitatea readministrarii probatoriilor sau administrarii de noi probe, in cazul in care prima instanta a pronuntat o solutie de condamnare, renuntare la aplicarea pedepsei, amanare a aplicarii pedepsei sau de incetare a procesului penal. Astfel, potrivit art. 420 alin. (4) si (5) din Codul de procedura penala, instanta de apel procedeaza la ascultarea inculpatului, cand aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata in fond, poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, in conditiile art. 100 din acelasi act normativ. Totodata, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedura penala, instanta verifica hotararea atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricaror probe administrate in fata instantei de apel, iar, potrivit art. 420 alin. (9) din acelasi act normativ, in vederea solutionarii apelului, instanta, motivat, poate da o noua apreciere probelor.
24. In acest context, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedura penala nu refuza dreptul inculpatului sau al oricarui participant in procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci confera instantei de apel competenta de a aprecia asupra utilitatii administrarii/readministrarii unor probe. Totodata, in acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedura penala - la care face trimitere art. 420 alin. (5) din acelasi cod - "cererea privitoare la administrarea unor probe formulata [...] in cursul judecatii se admite ori se respinge, motivat, de catre organele judiciare", sens in care respingerea sa se poate dispune numai atunci cand proba nu este relevanta in raport cu obiectul probatiunii, cand se apreciaza ca pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de proba, cand proba nu este necesara, intrucat faptul este notoriu, cand proba este imposibil de obtinut, cand cererea a fost formulata de o persoana neindreptatita si atunci cand administrarea probei este contrara legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedura penala].
25. Asa fiind, instanta de apel nu are obligatia de a-si insusi aprecierea probelor data de instanta de fond, intrucat, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedura penala, aceasta, "motivat, poate da o noua apreciere probelor", iar, conform art. 103 alin. (1) din acelasi cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare in urma evaluarii tuturor probelor administrate in cauza.
26. Instanta de apel nu se pronunta in mod discretionar asupra necesitatii readministrarii unor probe sau administrarii altora noi, cu atat mai mult cu cat, in conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedura penala, instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnarii putandu-se realiza doar atunci cand acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila. Acest fapt confera procedurii caracter echitabil, deoarece, pe langa faptul ca, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedura penala, orice indoiala in formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaza in favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind marginit de existenta unor mijloace compensatorii care sa asigure un echilibru suficient intre acuzare si aparare.
27. In acord cu art. 374 alin. (5) si (6) din Codul de procedura penala, in faza de judecata, presedintele intreaba procurorul, partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe, iar in cazul in care se propun probe, trebuie sa se arate faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, respectiv, in ceea ce priveste martorii si expertii, identitatea si adresa acestora. Totodata, procurorul, persoana vatamata si partile pot cere administrarea de probe noi si in cursul cercetarii judecatoresti - a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedura penala -, iar probele administrate in cursul urmaririi penale si necontestate de catre parti sau de catre persoana vatamata pot fi administrate, din oficiu, de catre instanta, daca apreciaza ca este necesar pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, instanta putand, totodata, sa dispuna, din oficiu, si administrarea de probe noi, justificat de acelasi deziderat al aflarii adevarului si al justei solutionari a cauzei - a se vedea art. 374 alin. (8) si (10) din Codul de procedura penala. De asemenea, dupa audierea inculpatului, a persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente se procedeaza la administrarea probelor incuviintate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedura penala]. Aceasta intrucat, potrivit art. 100 alin. (2) din acelasi cod, "In cursul judecatii, instanta administreaza probe la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor si, in mod subsidiar, din oficiu, atunci cand considera necesar pentru formarea convingerii sale", sens in care, in procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci cand instanta are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila [a se vedea si art. 103 alin. (2) din acelasi cod].
28. Astfel, in acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedura penala, la judecarea apelului se aplica regulile de la judecata in fond mai sus aratate, sens in care instanta competenta sa solutioneze apelul il va judeca, conform art. 417 din Codul de procedura penala, cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se refera declaratia de apel si in raport cu calitatea pe care apelantul o are in proces, fiind, totodata, obligata ca, in afara de temeiurile invocate si cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept . Totodata, instanta de apel va proceda la ascultarea inculpatului, cand aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata in fond, si va verifica hotararea atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricaror probe administrate in fata instantei de apel, putand da, asa cum s-a aratat anterior, o noua apreciere probelor.
29. In concluzie, instanta de apel, desi nu este obligata sa dispuna readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are insa obligatia sa se pronunte motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de alta parte, solutionarea cu celeritate a cauzei, intrucat, in caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificata a solutionarii acesteia printr-o simpla cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate ca dispunerea lor nu este utila cauzei (in acelasi sens, Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018).
30. Neintervenind elemente noi, de natura a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia deciziei mentionate, precum si considerentele pe care aceasta se sprijina isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata.
31. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de M.I.C.M. in Dosarul nr.XX/235/2014/a3 al Curtii de Apel Cluj - Sectia penala si de minori si constata ca dispozitiile art. 421 pct. 1 lit. b) si pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata in sedinta din data de 23 aprilie 2019.