Cuantumul obligatiilor fiscale impuse nu trebuie sa constituie un obstacol in calea exercitarii drepturilor conferite de dreptul Uniunii

Directiva 2003/109¹ prevede ca statele membre acorda statutul de rezident pe termen lung resortisantilor tarilor terte care au avut resedinta legala si fara intrerupere pe teritoriul lor timp de cinci ani inainte de a depune cererea si care indeplinesc anumite conditii . Beneficiarilor respectivului statut le este acordat un permis de sedere de rezident pe termen lung. Directiva 2003/109 prevede de asemenea ca statele membre acorda permise de sedere resortisantilor tarilor terte care au obtinut deja acest statut intr-un alt stat membru, precum si membrilor familiilor acestora.

In Tarile de Jos, cu exceptia resortisantilor turci, resortisantii tarilor terte care solicita permise si titluri de tedere in temeiul Directivei 2003/109 trebuie sa achite obligatii fiscale, al caror cuantum variaza intre 188 si 830 de euro.

Comisia Europeana considera ca aceste obligatii fiscale sunt disproportionate deoarece, in temeiul directivei, ele trebuie sa aiba un cuantum rezonabil si echitabil si nu trebuie sa descurajeze resortisantii tarilor terte sa isi exercite dreptul de sedere. Prin urmare, Comisia a introdus o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor impotriva Tarilor de Jos.

Curtea aminteste ca nicio dispozitie din directiva nu stabileste cuantumul taxelor pe care statele membre le pot impune pentru eliberarea de titluri si permise de sedere. Totusi, desi nu se contesta ca statele membre detin in acest context o marja de apreciere, aceasta nu este nelimitata. Astfel, desi statele membre pot conditiona eliberarea permiselor de sedere in temeiul Directivei 2003/109 de perceperea unor obligatii fiscale, nivelul stabilirii acestor taxe nu trebuie sa aiba nici ca obiect, nici ca efect crearea unui obstacol in calea obtinerii drepturilor conferite de aceasta directiva, in caz contrar aducandu-se atingere atat obiectivului de integrare urmarit de aceasta, cat si spiritului sau.

Or, cuantumul taxelor impuse de Tarile de Jos variaza intr-un interval a carui valoare minima este de aproximativ 7 ori mai mare decat cuantumul care trebuie achitat pentru a obtine o carte nationala de identitate. Chiar daca cetatenii olandezi si resortisantii tarilor terte, precum si membrii familiilor acestora nu se afla intr-o situatie identica, o asemenea diferenta demonstreaza caracterul disproportionat al taxelor impuse.

Curtea statueaza ca aceste obligatii fiscale, excesive si disproportionate, sunt susceptibile sa creeze un obstacol in calea exercitarii drepturilor conferite de directiva. In consecinta, prin aplicarea lor in privinta resortisantilor tarilor terte - cei care solicita dobandirea statutului de rezident pe termen lung in Tarile de Jos si cei care au dobandit acest statut intr-un alt stat membru care solicita autorizarea sederii pe teritoriul respectiv, precum si in privinta membrilor familiilor acestora, Tarile de Jos nu si-au indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul directivei.

Hotararea in cauza C-508/10 Comisia/Tarile de Jos

¹ Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisantilor tarilor terte care sunt rezidenti pe termen lung (JO 2004, L 16, p. 44, Editie speciala, 19/vol. 6, p. 225).