CJUE. In cursul concediului sau anual minim garantat prin dreptul Uniunii, un lucrator are dreptul la remuneratia sa normala, in pofida unor perioade anterioare de somaj partial

Domnul Torsten Hein este angajat al societatii germane Holzkamm in calitate de betonist. In cursul anului 2015, domnul Hein s-a aflat in somaj partial si nu a efectuat o munca efectiva timp de 26 de saptamani, adica jumatate de an. In perioadele de somaj partial, precum in cazul domnului Hein, raportul de munca intre angajat si lucrator continua, dar lucratorul nu presteaza o munca efectiva pentru nevoile angajatorului.

Cu toate acestea, potrivit Conventiei colective din domeniul constructiilor, lucratorii au dreptul la un concediu anual de repaus de 30 de zile, indiferent de perioadele de somaj partial in cursul carora nu au prestat o munca efectiva. Astfel, in cursul anilor 2015 si 2016, domnul Hein a luat cele 30 de zile de concediu pentru care a dobandit drepturi in anul 2015.

Potrivit acestei conventii colective insa, perioadele de somaj partial sunt luate in considerare in vederea calcularii remuneratiei acordate pentru concediul anual denumita ``indemnizatia de concediu platit``. Holzkamm a calculat, asadar, cuantumul care trebuia platit domnului Hein pe baza unui salariu pe ora brut mai mic decat salariul pe ora normal, ceea ce a avut ca efect o reducere importanta a cuantumului remuneratiei sale.

Apreciind ca perioadele de somaj partial in cursul perioadei de referinta nu pot avea ca efect reducerea cuantumului indemnizatiei de concediu platit pe care il poate pretinde, domnul Hein s-a adresat Arbeitsgericht Verden (Tribunalul pentru Litigii de Munca Verden, Germania).

Arbeitsgericht Verden s-a adresat Curtii de Justitie pentru a afla daca o reglementare nationala, care permite sa se prevada printr-o conventie colectiva luarea in considerare a pierderilor salariale care pot surveni in perioada de referinta din cauza unui somaj partial, fapt ce atrage dupa sine o reducerea indemnizatiei de concediu platit, este conforma cu dreptul Uniunii.

Prin intermediul hotararii pronuntate, Curtea aminteste ca, in conformitate cu dreptul Uniunii, orice lucrator beneficiaza de un drept la concediu anual platit de cel putin patru saptamani. Acest drept unic are doua aspecte, dreptul la concediu anual si dreptul la plata pentru acest concediu.

In ceea ce priveste, in primul rand, durata concediului anual minim de patru saptamani, Curtea aminteste ca ea se intemeiaza pe premisa ca lucratorul a prestat efectiv munca in cursul perioadei de referinta. Prin urmare, drepturile la concediu anual platit trebuie in principiu sa fie calculate in functie de perioadele de munca efectiva efectuate in temeiul contractului de munca .

Astfel, in cursul anului 2015, domnul Hein nu a prestat o munca efectiva timp de 26 de saptamani, rezulta ca are dreptul, in temeiul dreptului Uniunii, doar la doua saptamani de concediu (durata exacta a acestei perioade de concediu fiind totusi necesar sa fie determinata de Tribunalul pentru Litigii de Munca).

Dreptul Uniunii nu reglementeaza insa decat durata concediului anual minim si nu se opune posibilitatii ca o reglementare nationala sau o conventie colectiva sa acorde lucratorilor salariati un drept la concediu anual platit cu o durata mai mare indiferent daca timpul de lucru al salariatilor a fost redus din cauza unui somaj partial.

Referitor, in al doilea rand, la remuneratia care trebuie acordata lucratorului pentru perioada de concediu anual minim garantata prin dreptul Uniunii, Curtea aminteste ca, pentru aceasta perioada remuneratia trebuie sa fie mentinuta. Cu alte cuvinte, lucratorul trebuie sa incaseze remuneratia obisnuita pentru aceasta perioada de repaus .

Astfel, obiectivul exigentei de a plati acest concediu este de a pune lucratorul in timpul concediului intr-o situatie care este, din punctul de vedere al veniturilor, comparabila cu perioadele de munca .

Daca lucratorul nu ar primi remuneratia obisnuita, ar putea fi determinat sa nu isi ia concediul sau anual platit, cel putin in perioadele de lucru efectiv, intrucat acest lucru ar conduce, in aceste perioade, la o diminuare a remuneratiei sale.

Prin urmare, Curtea constata ca faptul ca un lucrator care se afla intr-o situatie precum cea a domnului Hein obtine, pentru zilele sale de concediu anual garantate prin dreptul Uniunii, o remuneratie care nu corespunde remuneratiei obisnuite pe care o incaseaza pentru perioadele de munca efectiva contravine dreptului Uniunii.

Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca dreptul Uniunii nu impune ca remuneratia obisnuita sa fie acordata pentru intreaga durata a concediului anual de care beneficiaza lucratorul in temeiul dreptului national. Angajatorul nu este obligat sa acorde aceasta remuneratie decat pentru durata concediului anual minim prevazut de dreptul Uniunii, acest concediu fiind dobandit de lucrator numai pentru perioadele de munca efectiva.

Intr-un litigiu precum cel in speta care opune persoane private, instanta de trimitere este tinuta sa interpreteze reglementarea sa nationala in conformitate cu dreptul Uniunii. O astfel de interpretare ar trebui sa conduca la situatia ca indemnizatia de concediu platit acordata lucratorilor pentru concediul minim prevazut de dreptul Uniunii sa nu fie mai mica decat media remuneratiei obisnuite incasata de acestia in perioadele de munca efectiva.

In schimb, dreptul Uniunii nu impune o interpretare a reglementarii nationale in sensul ca acorda un drept la o prima suplimentara care se adauga la aceasta medie a remuneratiei obisnuite, nici ca remuneratia primita pentru ore suplimentare sa fie luata in considerare, cu exceptia cazului in care obligatiile care decurg din contractul de munca impune lucratorului sa efectueze ore suplimentare cu caracter foarte previzibil si obisnuit si a caror remuneratie constituie un element important al remuneratiei sale totale.

In ceea ce priveste efectele in timp ale hotararii pronuntate, Curtea aminteste ca interpretarea pe care o da unei norme de drept al Uniunii lamureste si precizeaza semnificatia si campul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit sa fie inteleasa si aplicata de la intrarea sa in vigoare.

Rezulta de aici ca normele de drept al Uniunii in materie de concediu anual, astfel cum au fost interpretate in hotararea pronuntaa, pot si trebuie sa fie aplicate de instanta nationala chiar si unor raporturi juridice nascute si constituite inainte de pronuntarea acestei hotarari daca sunt intrunite conditiile care permit introducerea pe rolului sau a unui litigiu privind aplicarea normelor respective.

Curtea a constatat ca nu este necesara limitarea in timp a efectelor hotararii pronuntate intrucat nu este indeplinita conditia privind repercusiunile economice grave.

Curtea a precizat in plus ca dreptul Uniunii se opune ca instantele nationale sa protejeze, in temeiul dreptului national, increderea legitima a angajatorilor in mentinerea jurisprudentei celor mai inalte instante nationale care a confirmat legalitatea dispozitiilor privind concediile platite din Conventia colectiva din domeniul constructiilor.

Autor: Avocat Mirela Nedelea, Colaborator MCP Cabinet Avocati Pitesti - Arges