Actiune in constatarea nulitatii unei dispozitii de restituire in natura emisa in temeiul Legii nr. 10/2001

Cum insa Legea nr. 10/2001 nu contine numai norme de drept procedural, stabilind caile si persoanele care pot ataca in justitie actele emise in temeiul sau, ci si norme de drept substantial, care privesc conditiile de validitate ale acestor acte, solutia instantei de a nu examina actul atacat prin prisma respectarii Legii nr. 10/2001 este nelegala, cata vreme actiunea a fost intemeiata pe art. 966 Cod civil, situatie in care se impunea examinarea cauzei actului, respectiv frauda la lege.

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bucuresti la 5 decembrie 2007, reclamanta SC DGN D.S. SA a chemat in judecata pe paratii N.E.D. si Municipiul Bucuresti prin Primarul General, solicitand sa se constate nulitatea absoluta a dispozitiei Primarului General din 30 septembrie 2002 si a procesului verbal din 25 noiembrie 2002 de punere in posesie cu privire la imobilul din Bucuresti, prin care s-a dispus restituirea a doua parcele de teren catre numita N.M., autoarea paratului N.E.D., acte emise cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 10/2001.

In motivarea cererii, intemeiata in drept pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 si ale art. 948, 949, 950 si 966 C.civ., reclamanta a aratat ca la momentul punerii in posesie a autoarei N.M., cele doua parcele de teren erau afectate de retele de distributie a gazelor naturale, legal executate, ce deservesc in mod efectiv patru blocuri din zona, permitand distributia de gaze naturale si spre zonele limitrofe.

S-a sustinut ca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, legislatia in domeniul gazelor naturale nu reglementa in mod expres situatia juridica a terenurilor afectate de utilitati, acestea fiind, de regula, proprietate de stat sau domeniu public.

S-a aratat ca Legea nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, ca lege speciala cu rol reparator, a reglementat situatia juridica a terenurilor afectate de utilitati, dispunand in art. 10 pct. 2 si 11 ca, in cazul in care pe terenurile pe care s-au aflat constructii preluate in mod abuziv s-au edificat noi constructii autorizate, persoana indreptatita va obtine restituirea in natura a partii de teren ramase libere, iar pentru suprafata ocupata de constructii noi, cea afectata servitutilor legale si altor amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane si rurale, masurile reparatorii se vor stabili in echivalent .

Reclamanta a invocat ca, raportat la dispozitiile legale mentionate, punerea in posesie prin procesul verbal mentionat, a persoanei indreptatite N.M., s-a facut in mod abuziv, cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 10/2001.

S-a precizat ca, dupa intrarea in posesia suprafetelor de teren, in exercitarea drepturilor ce au decurs din calitatea de proprietar, N.E.D.., in calitate de mostenitor al autoarei a actionat in instanta SC DGN D.S. SA si Primaria Municipiului Bucuresti pentru plata lipsei de folosinta a terenului restituit, pentru perioada de timp scursa intre data punerii in posesie si intrarea in vigoare a Legii gazelor nr. 351/2004, care atribuie dreptul de servitute asupra terenurilor cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestor capacitati, invocand lipsa unor proceduri exprese in legislatia gazelor cu privire la folosirea (cu titlu gratuit) a terenurilor afectat de utilitati, omitand faptul ca atribuirea si punerea in posesie a terenului s-a facut in mod abuziv si cu incalcarea flagranta a dispozitiilor Legii nr. 10/2001.

Instantele de judecata au admis actiunea reclamantului, fara sa observe nulitatea actului in baza carui s-a solicitat acest drept si au obligat SC DGN D.S. SA la plata integrala a sumei cerute prin actiune .

Reclamanta a solicitat sa se constate ca dispozitia si procesul verbal mentionate sunt lovite de nulitate absoluta pentru ca a fost nesocotita o dispozitie imperativa si prohibitiva a legii.

Paratul N.E.D. a invocat prin intampinare exceptia autoritatii de lucru judecat si exceptia lipsei de interes a reclamantei in promovarea actiunii.

Exceptia necompetentei materiale a tribunalului in solutionarea cauzei in prima instanta a fost rezolvata de Curtea de Apel Bucuresti, prin sentinta civila nr. 37/2008 in cadrul regulatorului de competenta, instanta de apel stabilind ca revine tribunalului competenta rezolvarii cauzei in prima instanta, astfel ca nu a mai fost analizata de instanta de fond .

Prin sentinta civila nr. 890 din 22 iunie 2010, Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila a respins exceptiile lipsei de interes si lipsei calitatii procesuale active invocate de paratul N.E.D.

S-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta SC DGF S.E. SA (fosta SC D.S. SA).

Instanta de fond a retinut ca reclamanta a fost persoana juridica obligata la despagubiri catre parat atunci cand a promovat actiunea in pretentii intemeiata pe actul juridic atacat, pe care l-a folosit drept titlu de proprietate, astfel ca aceasta are un interes legitim, personal si actual, precum si calitatea procesuala activa sa promoveze actiunea in constatarea nulitatii absolute a actului juridic de care se prevaleaza paratul, ca titlu de proprietate .

Pe fondul cauzei, tribunalul nu a constatat incalcari ale Legii nr. 10/2001, in masura sa atraga sanctiunea nulitatii absolute a actelor juridice, respectiv a dispozitiei Primarului General al Municipiului Bucuresti din 30 septembrie 2002 si a procesului verbal din 25 noiembrie 2002 de punere in posesie asupra imobilului din str. H., prin care s-a dispus restituirea celor doua parcele de teren catre autoarea N.M., mama paratului N.E.D., actele juridice atacate fiind emise cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 10/2001, astfel ca nu se impune constatarea nulitatii acestora si nici a actelor subsecvente.

Impotriva sentintei mentionate a declarat apel reclamanta, criticand-o pentru incalcarea dispozitiilor art. 10 pct. 2 si 11 din Legea nr. 10/2001.

Intimatul parat a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului apelului, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei apelante si exceptia lipsei de interes, solicitand respingerea apelului.

Curtea a calificat aceste exceptii ca fiind aparari formulate de intimatul parat in calea de atac a partii adverse, iar nu exceptii care sa vizeze calea de atac.

Prin decizia civila nr. 833 A din 1 noiembrie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta.

Impotriva deciziei mentionate a declarat recurs reclamanta SC GDF S.E. SA.

Prin decizia civila nr. 6691 din 1 noiembrie 2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a admis recursul declarat de reclamanta impotriva deciziei nr. 833/A din 1 noiembrie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a casat decizia recurata si s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiasi curti de apel.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Inalta Curte a retinut ca, in cauza, cadrul procesual nu a fost clar stabilit. Pornind de la fundamentarea cererii de chemare in judecata atat pe norme de drept comun, art. 948 - 950 si art. 966 C.civ., cat si pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, instantele de judecata au aplicat atat prevederi de drept comun, cat si norme cu caracter special in domenii in care acestea se suprapuneau.

Astfel, in solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, instantele, desi au retinut ca actele contestate sunt emise in procedura Legii nr. 10/2001, nu s-au mai raportat la acest act normativ in a aprecia calitatea de tert a reclamantei fata de aceste acte, cu consecintele ce decurg de aici sub aspectul exceptiei analizate, ci au avut in vedere dispozitiile dreptului comun, respingand exceptia lipsei calitatii procesuale active (ca si pe cea a lipsei de interes, printr-o motivare comuna).

Prin urmare, constatand ca, in cauza, nu a existat o delimitare clara a cadrului procesual in care se desfasoara prezentul litigiu, in masura sa permita instantei de control judiciar sa analizeze pretinsele incalcari ale normelor juridice incidente, Inalta Curte a apreciat ca se impune casarea deciziei recurate, cu indrumarea pentru instanta de trimitere de a stabili, cu ocazia rejudecarii pricinii, cu respectarea prevederilor art. 129 C.proc.civ. si a principiului disponibilitatii, daca litigiul este circumscris dispozitiilor Legii nr. 10/2001. S-a statuat ca, in caz afirmativ, urmeaza a se avea in vedere faptul ca actul normativ cuprinde norme speciale in ceea ce priveste cauzele de nulitate a actelor emise in temeiul sau, persoanele care pot contesta aceste acte, termenele in care o pot face si instanta competenta sa le solutioneze cererea .

Rejudecand cauza, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila, prin decizia civila nr. 57 A din 19 februarie 2013, a respins ca nefondate exceptiile tardivitatii, lipsei calitatii procesuale active a apelantei si a lipsei interesului ca nefondate. S-a respins ca nefondat apelul reclamantei SC GDF S.E. SA impotriva sentintei civile nr. 890 din 22 iunie 2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti.

Prin considerentele deciziei mentionate, instanta de apel a retinut ca actiunea in anulare a fost promovata de reclamanta, tert, atat in raport cu emitentul, cat si cu beneficiarul dispozitiei de restituire in natura, acesta pretinzand ca ar fi suferit o vatamare a drepturilor sau intereselor sale legitime prin actul emis de primar.

Retinand ca decizia, sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acesteia, avand forta probanta a unui inscris autentic, conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanta de apel a apreciat ca actele juridice atacate, emise in baza dispozitiilor Legii nr. 10/2001, trebuie analizate nu prin prisma respectarii prevederilor acestui act normativ, ci a normelor de drept comun.

In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes si a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei in promovarea actiunii, instanta de apel a constatat ca, prin sentinta civila nr. 1467 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Bucuresti, definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 1928 din 15 noiembrie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, reclamanta a fost obligata la despagubiri catre intimatul parat N.E.D., reprezentand plata lipsei de folosinta pentru terenul restituit acestuia prin actele juridice contestate, astfel ca acesta are un interes legitim, personal si actual, precum si calitatea procesuala activa sa promoveze actiunea in constatarea nulitatii absolute a actului folosit de parat drept titlu de proprietate .

In ceea ce priveste exceptia tardivitatii, s-a retinut ca tribunalul a apreciat in mod corect ca termenul de 30 de zile la care face referire art. 26 din Legea nr. 10/2001 este aplicabil numai in cazul atacarii dispozitiilor de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura, formulate de persoana care se pretinde indreptatita. Cum reclamanta este tert fata de dispozitia emisa in baza Legii nr. 10/2001, termenul prevazut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu ii este aplicabil.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Bucuresti a retinut ca nulitatea unui act juridic este sanctiunea de drept civil care lipseste actul de efectele contrare normelor juridice edictat pentru incheierea sa valabila si ca, in cauza, nu a fost invocata si nici dovedita vreo imprejurare care sa atraga incidenta art. 948, 949, 950 si 966 C.civ., care privesc conditiile esentiale ale validitatii conventiilor, capacitatea partilor contractante si cauza conventiilor.

Impotriva deciziei mentionate a declarat recurs reclamanta, criticand-o ca nelegala pentru motivele prevazute de art. 304 pct. 5 si 9 C.proc.civ. si solicitand, in principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Curtii de Apel Bucuresti, iar in subsidiar, admiterea apelului si schimbarea sentintei in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata.

Dezvoltand motivele de recurs, reclamanta a sustinut ca hotararea recurata a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 129 alin. (6) C.proc.civ., astfel ca este incident cazul de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., intrucat se impunea necesitatea verificarii conditiilor de valabilitate ale actelor contestate prin prisma conditiilor existente in legea ce reglementeaza emiterea acestor acte .

S-a invocat, totodata, nelegala solutionare a cauzei cu excluderea prevederilor de drept substantial ale Legii nr. 10/2001, act normativ care contine atat norme de drept procedural, cat si norme de drept substantial, care privesc conditiile de validitate ale actelor emise in temeiul acestei legi.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a sustinut ca instanta de apel nu a analizat in niciun fel aplicabilitatea dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 si, respectiv, ale Legii nr. 33/1994 si ale OUG nr. 60/2000, care stabilesc in mod expres ca restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv se face numai in situatia in care terenul solicitat este liber, nefiind ocupat de constructii autorizate, supraterane sau subterane. In acest context, s-a invederat ca legiuitorul a avut in vedere, la momentul edictarii dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, inclusiv constructiile subterane, astfel cum o dovedeste chiar interpretarea legala, furnizata ulterior, prin Legea nr. 247/2005, prin care s-a clarificat intelesul prevederilor alin. (2) al art. 10, in sensul indicarii in mod expres a sensului expresiei ``suprafata ocupata", respectiv suprafata afectata de amenajari de utilitate publica.

Critica formulata prin cel de-al doilea motiv de recurs intemeiata pe art. 309 pct. 9 a vizat incalcarea prevederilor Legii nr. 33/1994 si ale OUG nr. 60/2000, despre care s-a aratat de catre recurenta, ca opereaza o cauza legala de expropriere, fiind evident faptul ca retelele de gaze ce afecteaza terenul restituit paratului prin dispozitia atacata sunt retele de utilitate publica, al caror regim decurge si din specificul activitatii de furnizare a gazelor naturale, care este o activitate de interes national.

Examinand criticile invocate de recurenta reclamanta, raportat la motivul prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Instanta de apel a retinut corect calitatea reclamantei de tert in raport cu emitentul, cat si cu beneficiarul dispozitiei de restituire in natura si al procesului verbal de punere in posesie. Pe cale de consecinta, s-a retinut corect posibilitatea reclamantei de a solicita pe calea unei actiuni in anulare de drept comun constatarea nulitatii respectivelor acte, emise in temeiul Legii nr. 10/2001.

Intr-adevar, reclamanta nu are deschisa calea prevazuta de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pusa exclusiv la dispozitia persoanelor indreptatite in sensul acestui act normativ si, prin urmare, nu sunt aplicabile nici normele de competenta care reglementeaza aceasta contestatie.

In prezenta cauza, solutia pronuntata cu privire la competenta a ramasa irevocabila prin nerecurarea deciziei pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti in cadrul regulatorului de competenta .

Aceasta solutie data cu privire la competenta nu poate avea, insa, niciun fel de consecinte cu privire la caracterul actiunii formulate de reclamanta recurenta, actiune in anulare de drept comun.

Curtea a retinut, in acest context, ca Legea nr. 10/2001 contine nu numai norme de drept procedural, stabilind caile si persoanele care pot ataca in justitie actele emise in temeiul sau, ci si norme de drept substantial, care privesc conditiile de validitate ale acestor acte .

Astfel, chiar daca actiunea reclamantei nu este formulata in temeiul dispozitiilor procedurale speciale ale Legii nr. 10/2001, aceasta nu inseamna ca actul emis in temeiul acestei legi nu trebuie verificat sub aspectul conformitatii sale cu conditiile de emitere si validitate.

Astfel, solutia instantei de apel de a nu examina actele atacate prin prisma respectarii Legii nr. 10/2001 este nelegala, cata vreme actiunea a fost intemeiata pe art. 966 C.civ., context in care se impunea examinarea cauzei actului, respectiv frauda la lege.

Solutia instantei de apel, in sensul ca dispozitiile de restituire pot fi verificate in cadrul actiunii in anulare promovate de un tert doar prin prisma conditiilor generale de validitate ale actului juridic, lipseste de continut dispozitiile Legii nr. 10/2001, prin refuzul verificarii incalcarii normelor imperative in discutie.

In consecinta, Curtea a constatat ca se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se verifica legalitatea actelor atacate nu numai din perspectiva conditiilor generale de validitate ale actului juridic, ci si prin prisma respectarii normelor imperative ale Legii nr. 10/2001, pretins incalcate.

In temeiul art. 312 alin. (3) si (5) C.proc.civ., s-a admis recursul reclamantei si s-a casat decizia recurata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.