Consecinte neformularii unei cereri de repunere in situatia anterioara in cadrul unei actiuni privind rezolutiunea unui antecontract de vanzare-cumparare

In ipoteza in care instanta de judecata ar pronunta repunerea in situatia anterioara a partilor contractante, ca efect al admiterii cererii de rezolutiune judiciara, in lipsa unei solicitari exprese a reclamantului, s-ar infrange nu doar principiul disponibilitatii reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dar si principiul contradictorialitatii si al dreptului la aparare al partii adverse, care ar fi in imposibilitatea de a-si face aparari pe alte cereri decat cele care figureaza in petitul cererii de chemare in judecata .

Prin sentinta nr. 674 din 12 decembrie 2013, Tribunalul Cluj a admis in parte actiunea formulata de reclamanta SC E. SRL in instanta, si in consecinta, a dispus rezolutiunea partiala a conventiei de vanzare-cumparare din 29 noiembrie 2002, modificata prin actul aditional nr. 1/28 mai 2003, fiind respinse celelalte pretentii ale reclamantei ca nefondate.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca, in data de 29 noiembrie 2002, intre parat si SC CCOG SRL a intervenit un antecontract de vanzare-cumparare, prin care paratul s-a obligat in calitate de promitent-vanzator sa vanda societatii cocontractante, in calitate de promitenta-cumparatoare, un imobil aflat in municipiul Cluj Napoca, compus din 14 apartamente, atunci cand legea va permite. La data incheierii antecontractului de vanzare-cumparare, imobilul facea obiectul unui proces de revendicare. Prin actul aditional incheiat la data de 28 mai 2003, promitenta-cumparatoare SC CCOG SRL a transferat catre SC E. SRL, toate drepturile si obligatiile ce ii reveneau in baza antecontractului de vanzare-cumparare.

La data de 19 iunie 2007, paratul M.E. a incheiat cu SC M.D. SRL un antecontract de schimb pentru 12 apartamente din imobilul ce facea obiectul antecontractului de vanzare-cumparare, iar la 7 decembrie 2007 a fost perfectat si contractul de schimb cu aceasta societate, paratul primind in schimbul apartamentelor, mai multe bunuri imobile si mobile. La data de 19 decembrie 2007, SC M.D. SRL si-a intabulat dreptul de proprietate asupra apartamentelor dobandite in baza contractului de schimb.

Prima instanta de fond a retinut ca paratul nu si-a indeplinit obligatia asumata prin antecontractul de vanzare-cumparare, respectiv, aceea de a depune toate diligentele pentru perfectarea contractului de vanzare-cumparare, desi a redobandit dreptul de proprietate asupra apartamentelor ce faceau obiectul antecontractului de vanzare-cumparare prin decizia civila nr. 77/A/2007 a Curtii de Apel Cluj, emitandu-se si dispozitia de restituire nr. 6412/25 iunie 2007. Intrucat la data de 21 august 2007 paratul si-a intabulat dreptul de proprietate asupra apartamentelor, a retinut tribunalul, de la aceasta data era tinut sa-si respecte obligatia asumata prin antecontractul de vanzare-cumparare. Mai mult, la data de 13 iulie 2007, reclamanta l-a notificat pe parat sa-si respecte obligatia asumata prin antecontract, iar paratul a raspuns punandu-i in vedere reclamantei sa precizeze pretul de achizitie a apartamentelor, ceea ce, a retinut instanta, reprezinta o modificare a unui element esential al contractului, neputand fi imputat reclamantei, care si-a manifestat dezacordul fata de aceasta modificare a pretului.

Prima instanta a respins sustinerile paratului in sensul ca reclamanta nu si-ar fi respectat obligatia de suportare a cheltuielilor legate de procedura de redobandire si intabulare a imobilelor in favoarea paratului, prevazuta de art. III 16 din antecontract, instanta apreciind ca aceasta obligatie nu poate fi considerata ca fiind una esentiala pentru a duce la respingerea cererii de rezolutiune.

Ca atare, tribunalul a apreciat ca paratul este in culpa si a admis cererea privind rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind plata despagubirilor, tribunalul a apreciat ca acesta este nefondat, in conditiile in care partea reclamanta nu a solicitat si repunerea in situatia anterioara a partilor contractante.

Prin decizia civila nr. 594/R/18 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile partilor in litigiu.

Pentru a dispune astfel, instanta de apel a retinut ca apelul reclamantei prin care a invederat incalcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ. de catre prima instanta este nefondat, intrucat reclamantul a solicitat instantei plata de despagubiri, respectiv, suma de 600.000 EURO - contravaloarea apartamentelor ce faceau obiectul antecontractului, fara sa solicite repunerea partilor in situatia anterioara. Astfel, a retinut curtea de apel, desi efectul principal este repunerea in situatia anterioara, instanta de judecata nu poate sa dispuna din oficiu restabilirea situatiei anterioare, daca partea interesata nu a solicitat-o printr-o cerere expresa.

Cererea de repunere in situatia anterioara a partilor contractante este o cerere de sine statatoare, care poate fi formulata odata cu cererea de rezolutiune sau pe cale separata, aspect confirmat si de dispozitiile Legii nr. 146/1997, privind taxele de timbru.

Totodata, instanta de apel a retinut ca reclamanta nu a dovedit prejudiciul efectiv produs de parat prin neexecutarea antecontractului, in conditiile in care pretul imobilului ce facea obiectul acestui antecontract nu a fost integral achitat.

Relativ la apelul paratului M.E., curtea de apel a retinut ca acesta a invocat faptul ca reclamanta era in culpa contractuala, intrucat nu si-a respectat obligatia asumata de suportare a cheltuielilor de judecata generate de litigiile paratului pentru recuperarea imobilului declansate in baza Legii nr. 10/2001, obligatie pe care aceasta a apreciat-o ca fiind esentiala la data perfectarii contractului. Totodata, paratul a invocat neachitarea pretului de catre reclamanta.

Instanta de apel a apreciat ca un act juridic poate contine conditii esentiale, de a caror indeplinire depinde chiar valabilitatea actului, si, respectiv, conditii neesentiale, care nu afecteaza valabilitatea actului.

Data fiind natura actului dedus judecatii - antecontract de vanzare-cumparare, instanta a apreciat ca daca plata pretului este o conditie esentiala a actului, obligatia din art. III 16 relativa la suportarea cheltuielilor de judecata de catre reclamanta nu are aceasta semnificatie.

Sub acest aspect, instanta de apel a retinut ca in raspunsul la notificarea reclamantei pentru incheierea contractului de vanzare-cumparare paratul nu s-a prevalat de nerespectarea art. III 16 din antecontract de catre reclamanta, solicitand renegocierea pretului.

Curtea de apel a respins si critica apelantului-parat privind neachitarea pretului de catre reclamanta, intrucat partile nu au prevazut ca reclamanta sa achite integral pretul anterior perfectarii contractului de vanzare-cumparare, stipulandu-se doar obligatia de a plati o parte din pret, pana la clarificarea situatiei juridice a imobilului, obligatie respectata de catre reclamanta.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs atat reclamanta SC E. SRL, criticand-o pentru motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 9, cat si paratul M.E., care a formulat critici de nelegalitate subsumate motivelor prevazute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenta-reclamanta a aratat ca instanta a facut o gresita interpretare si aplicare a legii, respectiv, a dispozitiilor art. 1020 C. civ., retinand ca repunerea in situatia anterioara a partilor contractante nu poate fi dispusa daca nu a fost expres solicitata de parte . Recurenta-reclamanta a aratat ca principiulrestitutio in integrumasigura eficienta practica sanctiunii rezolutiunii pentru neexecutare, in caz contrar rezolutiunea fiind lipsita de efecte juridice. Or, a aratat recurenta, este evident ca prin solicitarea de rezolutiune, reclamanta a urmarit si repunerea partilor in situatia anterioara. Dovada sumelor ce trebuie restituite catre reclamanta este facuta prin recunoasterea intimatului-parat la interogatoriu a faptului ca in contractul cu SC M.D. SRL, careia i-a instrainat imobilul, i-a fost retinuta cu titlu de garantie suma de 50.000 EURO, pe care o incasase deja de la recurenta-reclamanta.

Recurenta a mai invederat ca, privind disponibilitatile la care face referire instanta de apel, trebuie corelat cu principiul rolului activ al judecatorului, care era obligat sa puna in discutiunea partilor completarea cererii de chemare in judecata cu un petit prin care sa solicite repunerea partilor in situatia anterioara.

In ceea ce priveste trimiterea pe care o face curtea de apel la dispozitiile Legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru, recurenta-reclamanta a aratat ca aceasta, fiind in insolventa, este scutita de la plata taxelor de timbru, conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, astfel ca daca instanta se pronunta pe cererea de repunere in situatia anterioara nu se crea niciun prejudiciu prin netimbrare.

Recurenta-reclamanta a mai invederat ca in mod gresit curtea de apel a respins capatul de cerere privind acordarea despagubirilor in cuantum de 600.000 EURO, instanta facand o gresita interpretare a art. 1084 C. civ., privind paguba efectiva si beneficiul nerealizat. Astfel, a aratata recurenta-reclamanta, valoarea imobilului ce urma sa fie cumparat de recurenta-reclamanta se ridica la pretul de 600.000 EURO, iar reclamanta a achitat o parte din pret, la data incheierii antecontractului, fiind gata sa achite diferenta la momentul perfectarii actului de vanzare-cumparare. Daca intimatul-parat ar fi incheiat acest contract cu recurenta-reclamanta, recurenta-reclamanta ar fi avut posibilitatea sa revanda imobilul la un pret cel putin egal cu suma de 600.000 EURO.

In dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurentul-parat a aratat ca instanta de apel a facut o gresita interpretare a dispozitiilor art. 969 C. civ., retinand ca art. 16 din antecontractul de vanzare-cumparare nu este o clauza esentiala a acestuia, de natura sa impiedice reclamanta sa solicite rezolutiunea antecontractului.

Recurentul-parat a aratat ca instanta de apel a facut confuzie intre conditiile de valabilitate a contractului si obligatiile esentiale asumate de parti, analizand caracterul esential al unei clauze din perspectiva valabilitatii contractului, confundand clauzele esentiale cu obiectul contractului sau clauzele principale. Or, pentru a se dispune rezolutiunea unui contract este suficient ca neexecutarea sa fie importanta pentru partea care o invoca, si nu neaparat ca neexecutarea sa priveasca o obligatie principala .

Clauza din art. III 16 din antecontract este o clauza esentiala pentru ca recurentul-parat a consimtit ca pretul imobilului sa fie sub nivelul pietei imobiliare, tocmai pentru ca reclamanta urma sa preia cheltuielile judiciare. Ca atare, atat plata pretului, cat si suportarea cheltuielilor judiciare reprezinta o obligatie esentiala a reclamantei.

In mod gresit, a aratat recurentul-parat, a retinut instanta de apel ca partile contractante nu au desemnat clauza din art. 16 ca fiind esentiala, intrucat aceasta nu este o cerinta legala pentru aprecierea caracterului esential. Ar insemna ca, in fapt, antecontractul nu contine nicio clauza esentiala pentru ca partile nu au desemnat ca atare nicio clauza contractuala.

Recurentul-parat a mai aratat ca retinerea instantei de apel in sensul ca paratul nu si-ar fi facut aparari intemeiate pe caracterul esential al clauzei III 16 in intampinarea depusa si in apelul din primul ciclu procesual - in care a fost infirmata solutia bazata pe admiterea exceptiei prescriptiei extinctive - este fara relevanta sub aspectul temeiniciei acestor aparari, intrucat, fiind o aparare de fond nu este susceptibila de constrangerea unui termen procedural in care sa fie formulata.

Nici faptul ca in raspunsul la notificarea reclamantei paratul nu a considerat obligatia reclamantei din art. 16 III din antecontract, ca fiind esentiala, nu este un argument pertinent al instantei de apel in retinerea netemeiniciei apararii paratului, intrucat paratul a solicitat clarificari ale pretului datorat, tocmai datorita nerespectarii acestor obligatii de suportare a cheltuielilor judiciare de catre reclamanta.

Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, vazand si dispozitiile art. 969, art. 1020 si art. 1084 C. civ., Inalta Curte a retinut ca recursurile declarate sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:

Inalta Curte retine ca recurenta-reclamanta critica solutia instantei de apel, in esenta, pentru nelegala interpretare a art. 1020 C. civ. raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ., in fundamentarea solutiei de neaplicare a principiuluirestitutio in integrum, pe de o parte, iar, pe de alta parte, formuleaza critici cu privire la gresita interpretare a art. 1084 C. civ., care da dreptul creditorului contractual la plata despagubirilor reprezentand paguba efectiva si beneficiul nerealizat.

Dispozitiile art. 1020 C. civ. cuprind o definitie imperfecta a sanctiunii rezolutiunii contractelor sinalagmatice, apreciind ca neindeplinirea unei obligatii contractuale in atare contracte semnifica indeplinirea unei conditii rezolutorii, ce are ca efect desfiintarea retroactiva a contractului. Asadar, in partea finala a acestui text de lege este reglementat efectul esential al rezolutiunii contractelor, respectiv, desfiintarea cu efect retroactiv saurestitutio in integrum.

Se retine ca art. 1020 C. civ. reprezinta norma de drept substantial, temeiul de drept care reglementeaza regimul juridic al sanctiunii rezolutiunii respectiv, definitie si efecte specifice.

Art. 129 alin. (6) C. proc. civ. consacra un principiu de drept procesual: principiul disponibilitatii aplicabil in procesul civil, statuand ca:``In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii".

Din coroborarea normei de drept substantial - art. 1020 C. civ., cu norma de drept procesual - art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Inalta Curte retine ca instanta de apel a facut o corecta interpretare a dispozitiilor legale mentionate, retinand ca repunerea in situatia anterioara a partilor contractante, ca efect al dispunerii rezolutiunii judiciare, reprezinta o cerere distincta, de sine statatoare cu care trebuie sesizata instanta de judecata, in lipsa careia instanta nu poate aplica principiulrestitutio in integrum. O atare interpretare tine de argumentul de interpretare logico-juridica a textelor legale vizate intrucat norma de drept substantial, respectiv, art. 1020 C. civ., nu poate decat sa consfinteasca efectul sanctiunii rezolutiunii, neputand indica si calea procesuala de urmat.

Ca atare, recurenta-reclamanta face confuzie intre efectul specific, firesc al sanctiunii rezolutiunii - repunerea partilor in situatia anterioara, efect ce legitimeaza dreptul creditorului contractual de a pretinde restituirea prestatiilor facute in baza unui contract rezolvit si, respectiv, investirea instantei de judecata cu o atare solicitare prin formularea unei cereri de chemare in judecata, conform principiului disponibilitatii reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. De astfel, in ipoteza in care instanta de judecata ar pronunta repunerea in situatia anterioara a partilor contractante, ca efect al admiterii cererii de rezolutiune judiciara, in lipsa unei solicitari exprese a reclamantului, s-ar infrange nu doar principiul disponibilitatii reglementat de textul de lege precitat, dar si principiul contradictorialitatii si al dreptului la aparare al partii adverse, care ar fi in imposibilitatea de a-si face aparari pe alte cereri decat cele care figureaza in petitul cererii de chemare in judecata .

Inalta Curte nu poate primi argumentul invocat de recurenta-reclamanta in sensul ca, intrucat recurenta este scutita de la plata taxelor de timbru, prin admiterea cererii de repunere in situatia anterioara nu s-ar crea nicio paguba prin neplata taxelor, intrucat trimiterea instantei de apel la dispozitiile Legii nr. 146/1997 a fost facuta pentru sustinerea principiului procesual al disponibilitatii aplicabil in procesul civil, in sensul ca solicitarea de repunere in situatia anterioara este o cerere distincta, independent de faptul ca partile sunt sau nu scutite de plata taxelor de timbru.

Inalta Curte a respins si motivul relativ la gresita interpretare si aplicare de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 1084 C. civ., intrucat acest text de lege reglementeaza principiul repararii integrale a prejudiciului incercat de creditorul contractual, in sensul ca fundamenteaza dreptul acestuia de a solicita de la cocontractantul sau atat pierderea efectiva, cat si beneficiul nerealizat. Consacrarea legislativa a acestui principiu nu inlatura obligatia creditorului contractual de a dovedi prin orice mijloc de proba existenta unui prejudiciu cert, conform art. 1169 C. civ. Ca atare, este corecta solutia instantelor de fond care au retinut ca reclamanta nu a dovedit in fata instantei de judecata despagubirile solicitate, simpla trimitere la continutul clauzelor contractuale si la o ipotetica revanzare a imobilului contractat nefiind probe suficiente in vederea convingerii instantei de judecata sub aspectul producerii unui prejudiciu cert in patrimoniul recurentei-reclamante prin neperfectarea contractului de vanzare-cumparare.

In ceea ce priveste recursul declarat de recurentul-parat M.E., Inalta Curte retine ca motivul de nelegalitate invocat de acesta conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizeaza gresita interpretare si aplicare a art. 969 C. civ., sub aspectul calificarii obligatiei asumate de recurenta-reclamanta prin art. 16 III din antecontractul de vanzare-cumparare.

Inalta Curte retine ca recurentul-parat a invocat in fata instantei de apel caracterul esential al obligatiei asumate de catre recurenta-reclamanta in baza art. III 16 din antecontract, de suportare a cheltuielilor judiciare in procedura de recuperare a imobilului, demarata de recurentul-parat conform Legii nr. 10/2001. Ca atare, recurentul-parat a inteles sa opuna o veritabila exceptie de neexecutare recurentei-reclamante, urmarind respingerea cererii de rezolutiune judiciara a contractului dedus judecatii, prin invocarea nerespectarii de catre recurenta-reclamanta a obligatiei de avansare a cheltuielilor de judecata .

Inalta Curte retine ca aprecierea caracterului esential al unei obligatii asumate printr-un contract sinalagmatic nu poate sa faca abstractie de principiul reciprocitatii si interdependentei obligatiilor asumate. Or, cauza juridica a obligatiei asumate de recurentul-parat de a perfecta contractul de vanzare-cumparare, obligatie ce echivaleaza cu predarea bunului vandut si transferul dreptului de proprietate asupra acestuia, conform art. 1294 C. civ., este, astfel cum corect a retinut instanta de apel, obligatia recurentei-reclamante de plata a pretului aferent acestui imobil. Obligatia recurentei-reclamante de a suporta cheltuielile judiciare din procedura de recuperare a imobilului nu poate fi calificata drept o conditie de a carei indeplinire depindea incheierea contractului de vanzare-cumparare a imobilului, fiind stipulata doar pentru a facilita perfectarea acestui act.

Inalta Curte a respins sustinerea recurentului-parat relativa la confuzia facuta de instanta de apel intre valabilitatea unor conventii si clauzele sale esentiale, intrucat statuarile instantei de apel pe acest aspect, dincolo de inadvertenta exprimarii, face distinctie intre obligatiile esentiale, in sensul de principale si neesentiale, in sensul de subsidiare, secundare, ipoteza din art. III 16 din antecontractul partilor, in final, curtea de apel apreciind asupra relevantei pe care executarea acestei obligatii o poate avea asupra derularii raporturilor contractuale.

Ca atare, Inalta Curte a apreciat ca fiind corecta concluzia instantei de apel in sensul ca, in interpretarea vointei reale a partilor contractante, partile contractante nu au conferit clauzei din art. III 16 din antecontractul de vanzare-cumparare un caracter esential, o atare obligatie nefiind cauza juridica a obligatiei de a perfecta contractul de vanzare-cumparare asumata de recurentul-reclamant si a carei neexecutare este invocata prin actiunea principala de rezolutiune judiciara. Fata de aceste argumente juridice fundamentate pe principiul interdependentei si reciprocitatii obligatiilor sinalagmatice este corecta respingerea apararii paratului privind neexecutarea contractului de catre recurenta-reclamanta.

Inalta Curte a respins si sustinerile recurentului-parat relative la retinerea gresita de catre instanta de apel a faptului ca partile nu ar fi prevazut caracterul esential al clauzei din art. III 16 din antecontract, intrucat o atare retinere nu se regaseste in cuprinsul considerentelor instantei de apel, aceasta facand referire la semnificatia psihologica pe care au dat-o partile obligatiei din aceasta clauza, in interpretarea vointei reale a acestora la data contractarii.

In ceea ce priveste interpretarea continutului raspunsului recurentului-parat la notificarea adresata de recurenta-reclamanta si valoarea probatorie conferita de instanta in urma acestor interpretari, Inalta Curte a retinut ca aspectul invederat tine de netemeinicia deciziei instantei de apel si, fata de continutul restrictiv al motivelor prevazute in art. 304 C. proc. civ., nu poate fi invocat in calea extraordinara de atac a recursului.

Relativ la critica privind reprosarea atitudinii pasive a recurentului-parat de catre instanta de apel, sub aspectul neinvocarii caracterului esential al clauzei din art. III 16 din antecontract pana la momentul judecarii apelului, Inalta Curte a retinut ca aceasta este superflua, intrucat, desi o atare aparare a fost formulata chiar prin concluziile scrise depuse in fata instantei de apel, curtea de apel a raspuns amplu si argumentat acestei aparari a paratului, prin decizia atacata.

Pentru considerentele mai sus invocate, in baza art. 312 raportat la art. 304 C. proc. civ., Inalta Curte a respins recursurile declarate de reclamanta si parat, ca nefondate.