Actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze contractuale. Contract de credit

Potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale sau liberale.

O persoana fizica ce a incheiat cu o banca mai multe contracte de credit in scopul refinantarii altor credite dobandite de la o alta banca si al obtinerii de imprumuturi in vederea dobandirii de imobile pe care, apoi, le-a inchiriat nu intra in categoria consumatorilor protejati de Directiva nr. 93/13/CEE si de Legea nr. 193/2000.

Prin sentinta civila nr. 1043 din 7.03.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila in dosarul nr. xx886/3/2012 s-a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata si precizata de catre reclamantii A. si B. in contradictoriu cu parata SC C. Romania SA.

Pentru a hotari astfel s-a retinut ca reclamantii au chemat in judecata parata SC C. Romania SA solicitand pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor din conventiile de credit nr. 015171616/20.05.2008; nr. 0149507/24.04.2008; nr. 0146258/25.03.2008; nr. 0135697/17.12.2008; nr. 0135700/22.11.2007; nr. 0127671/27.09.2007; nr. 0114398/02.08.2007, aratate la punctul 2 din actiune, ca urmare a caracterului abuziv al acestora; prin care sa se dispuna obligarea paratei la restituirea catre reclamanti a urmatoarelor sume percepute in mod nelegal, cu titlu de comision de risc: 4.400 Ron (reprezentand echivalentul in lei din data cererii a sumei de 962,95 Euro - estimare provizorie) si 390.056 Ron (reprezentand echivalentul in lei din data cererii a sumei de 95.612,9 CHF - estimare provizorie); obligarea paratei la restituirea catre reclamanti a sumelor reprezentand diferenta de dobanda achitata in plus, urmare a aplicarii unui algoritm de calcul al dobanzii eronat, conform art. 3.1.2. lit. a) si b) din Conditiile generale, estimate provizoriu la acest moment la valoarea de 20.000 CHF, echivalent a 75.406 Ron si obligarea paratei la suportarea unei cote de 1/2 din valoarea diferentei de curs valutar intervenita pe piata valutara cu privire la moneda creditului, estimata provizoriu la aceasta data la valoarea de 796.000 Ron; cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata .

In motivarea cererii reclamantii au aratat ca in considerarea ofertei avantajoase de creditare, comunicate in mod public de catre Banca, au decis incheierea conventiilor de credit nr. 0151716/20.05.2008; nr. 0149507/24.04.2008; nr. 0146258/25.03.2008; nr. 0135697/17.12.2008; nr. 0127671/27.09.2007.

Ulterior, prin conventia de credit nr. 0135700/22.11.2007 s-a realizat refinantare in CHF a conventiei de credit nr. 00114398/02.08.2007, in suma de 403.500,00 EURO, pe care o incheiase anterior. Au incheiat cu banca un numar total de 7 credite, din care 6 se afla in derulare, suma totala imprumutata fiind de 1.624.570 CHF.

Cu toate ca oferta promovata de Banca catre consumatori indica avantajul unor costuri reduse, prin mentionarea doar a unei dobanzi fixe, in cuantum foarte mic fata de bancile competitoare de pe piata, prin incheierea Conventiilor de credit s-au adaugat o multitudine de comisioane si costuri aditionale. In aceste conditii, reclamantii s-au gasit in situatia ca, la momentul semnarii, sa nu poata avea o reprezentare comparativa relevanta cu ofertele celorlalte banci, iar, ulterior, costurile suportate sa depaseasca exponential calculul facut initial.

In contra tuturor solicitarilor adresate prin notificarile din 15.09.2010 si 17.09.2010, Banca a continuat sa perceapa in mod nelegal comisionul de risc si mai mult, a transformat, chiar in contra prevederilor contractuale, dobanda fixa intr-una variabila.

Pe fondul acestui diferend si al discutiilor ulterioare cu Banca, reclamantii au constatat ca platile datorate si efectuate in tot acest timp catre Banca au fost directionate de fapt catre acoperirea exclusiva a dobanzii curente (calculate la nivelul unei dobanzi variabile, cu incalcarea conventiilor de credit) si a comisionului de risc, reprezentand un cost aditional nelegal.

Realizand aceasta imprejurare, reclamantii au expediat notificarea din data de 02.03.2011 prin care exprimau refuzul categoric de a accepta modificarile conventiilor de credit, astfel cum fusesera propuse pana in momentul respectiv, avand in vedere caracterul nelegal al acestora, in principal prin mentinerea comisionului de risc .

Pretinzand ca incearca solutionarea amiabila a diferendului, Banca a impus semnarea unor noi acte aditionale la conventiile de credit - Actul aditional nr. 2 la fiecare conventie de credit, semnat la data de 29.03.2010 - prin care, sub pretextul acordarii unei perioade totale de gratie la plata creditului de 24 de luni (art. 6 lit. a si b din Actul aditional nr. 2/29.03.2010), reclamantii sunt de fapt pusi ca in toata aceasta perioada sa achite exclusiv dobanda curenta (calculata la nivelul unei dobanzi variabile) si comision de risc .

Ulterior, la momentul aparitiei reglementarii avand ca scop stabilirea legalitatii in conventiile de credit, prin impunerea in sarcina bancilor a unor reguli de natura a asigura predictibilitatea costurilor finantarii si o informare corecta si clara a consumatorilor, O.U.G. nr. 50/2010, Banca avea obligatia de a se conforma si de a permite consumatorilor clienti alinierea cu aceste principii.

In acest sens, reclamantii au revenit adresand Bancii notificarea din data de 29.10.2010 prin care solicita acesteia excluderea acelor comisioane impuse nelegal si care conduceau la stabilirea in sarcina consumatorului de costuri aditionale ascunse, precum si a comisionului de risc . Au solicitat, de asemenea, revenirea la o dobanda curenta fixa, conform prevederilor contractuale initiale.

Reactia Bancii a fost de pura sfidare, in perioada imediat urmatoare impunand reluarea platii sumelor reprezentand exclusiv comision de risc si dobanda variabila, nelegal si gresit calculata. In acest sens, prin somatiile adresate reclamantilor in anul 2011 reclamantii nu prezinta restante la plata principalului, ci exclusiv a dobanzii si comisionului, la care Banca adaugase un comision de penalizare si dobanda penalizatoare.

Reclamantii invoca calitatea de consumator in raporturile cu Banca, cu consecinta incidentei protectiei acordate de legislatia speciala in acest domeniu .

Doua obligatii esentiale cad in sarcina Bancii, in calitate de comerciant, in sensul avut in vedere de lege: (i) obligatia de informare (doar un consumator suficient de informat este capabil sa-si apere interesele); (ii) obligatia de a se abtine de la a insera in contractele cu consumatorii clauze abuzive.

Conform dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 si art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, clauza abuziva reprezinta acea clauza inserata in contract care, nefiind negociata direct cu consumatorul, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Anexa la Legea nr. 193/2000 include printre clauzele considerate abuzive:

a) clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract;

b) clauzele care dau dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale.

Clauzele Conventiilor de credit nu lamuresc notiuni esentiale, precum ``schimbari semnificative``, nu explica motivul aplicarii anumitor comisioane (ex. Motivul pentru care este perceput comisionul de risc), leaga aplicarea anumitor clauze contractuale de aprecierea discretionara a Bancii.

Toate aceste aspecte au fost verificate la nivelul instantelor din intreaga tara, fiind in mod unanim stabilit faptul ca dispozitiile contractuale la care se va face referire in continuare sunt abuzive si trebuie inlaturate, cu consecinta restituirii catre consumatorii clienti a sumelor percepute de Banca in mod nelegal.

Mai arata ca, clauzele care permit modificarea ratei dobanzii in mod unilateral de catre banca, fara a preciza conditiile concrete in care o astfel de modificare poate interveni, respectiv: dreptul bancii de a revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara (pct. 3 lit. d) din Conditiile speciale ale Conventiilor), obligatia imprumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustarii dobanzii de catre banca si modificarea automata a graficului de rambursare ca urmare a ajustarii ratei dobanzii (clauzele la punctul 6) ``Suma Principala si Dobanda`` lit. b) alin. 2 si 3 din Conditiile speciale ale Conventiilor), mentiunea ca rata dobanzii este fixa sau variabila (art. 3.1.2. litera c) din Conditiile Generale ale Conventiei).

In contractele ce fac obiectul prezentului dosar, partile au stabilit o rata fixa a dobanzii. Aceasta este stabilita la pct. 3.a) din Conditiile speciale ale Conventiei de credit, fiind exprimata printr-o cifra si fara a fi determinata printr-o formula de calcul.

Clauzele mentionate nu au fost negociate direct, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea reclamantilor prin faptul ca nu se specifica in concret si clar determinat conditiile in care banca poate modifica dobanda, ci pur si simplu banca si-a ``rezervat`` acest drept . Iar modificarile au vizat intotdeauna doar majorari si niciodata diminuari.

Clauzele din notificari, comunicarile sau alte decizii ale Bancii care au modificat rata dobanzii in temeiul articolului precizat, precum si din cele care au modificat tipul dobanzii din fixa in variabila.

Principiul fortei obligatorii a contractului prevazut de art. 969 alin. (2) C. civ. interzice modificarea unilaterala a contractului. Cu titlu de exceptie, in materia contractelor de credit, a fost admisa existenta unui drept de a modifica unilateral contractul, insa numai cu dovedirea unor motive intemeiate. Dat fiind caracterul exceptional al unei astfel de optiuni, interpretarea si aplicarea stricte sunt obligatorii. In caz contrar, se ajunge la incalcarea drepturilor legale ce revin Consumatorilor.

Calculul dobanzii anuale raportat la o perioada de 360 de zile si utilizarea urmatoarei formule de calcul a dobanzii lunare: Soldul creditului x Rata dobanzii curente x numarul efectiv de zile intre scadente)/36o (pct. 3 lit. c) din Conditiile Speciale si art. 3.1.2. lit. a) si b) din Conditiile Generale ale Conventiei).

Formula de calcul corecta, evidentiata prin art. 38 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010 este urmatoarea: Soldul creditului x Rata dobanzii curente x 3o)/36o. Diferenta fata de algoritmul mentionat in Conventiile de credit, respectiv, in loc de numarul efectiv de zile intre scadente, numarul 30, este fundamentala pentru stabilirea corecta a sumelor datorate. Utilizand formula contractuala, suma perioadelor dintre scadente nu putea fi egala cu 360, rezultatul impartirii fiind favorabil Bancii.

Totodata, a aratat ca inlocuirea numarului efectiv de zile cu 30 a determinat un calcul corect al dobanzii, anul de 360 de zile stabilit de banca fiind, astfel, impartit in 12 fractiuni egale.

Fata de dobanda datorata de reclamanti, Banca a perceput de la acordarea creditelor si pana in prezent sume in plus, in mod ilegal, pe care este obligata sa le restituie, fiind incasate fara drept .

Clauzele care instituie obligatia imprumutatului de a plati comisionul de risc, inclusiv dupa redenumirea acestuia in comision de administrare: clauza conform careia comisionul de risc este aplicat la soldul creditului si este platibil lunar, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit (Pct. 5 lit. a) din Conditiile speciale ale Conventiei), obligatia imprumutatului sa plateasca bancii pentru punerea la dispozitie a creditului, comisionul de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului (clauza se regaseste in Conventiile de credit la art. 3.5. din Conditiile Generale ale Conventiei).

Incasarea de catre Banca a sumelor determinate cu titlu de comision de risc este nelegala, instantele competente stabilind prin practica unanima caracterul abuziv al perceperii acestor sume de catre parata.

S-a considerat in mod justificat ca dorinta Bancii de a-si acoperi pe seama clientilor riscul de a suferi o pierdere sau de a nu inregistra profitul estimat, ca urmare a producerii unui eveniment viitor si nesigur este o practica abuziva. Costul unui produs bancar trebuie sa aiba o contraprestatie clara, concreta din partea furnizorului serviciului respectiv, in caz contrar sumele astfel percepute neavand nicio justificare economica.

Redenumirea acestui comision nu este permisa, astfel cum se invedereaza si prin comunicatul transmis in acest sens de catre A.N.P.C.

Fata de aceste aspecte, urmeaza ca Banca sa restituie reclamantilor toate sumele achitate cu acest titlu .

Clauze referitoare la alte comisioane

- Comision administrare garantii - Pct. 5 lit. c), fie la Pct. 5 lit. d) Conditiile speciale, precum si la art. 3.10 din Conditiile Generale ale Conventiei,

- Comision de rezerva minima obligatorie - Pct. 5 lit. e), fie la Pct. 5 lit. f), Conditiile speciale ale Conventiei, precum si in Conditiile Generale la Art. 3.11 sau la Art. 3.12) - Comision monitorizare polite de asigurare - Pct. 5 lit. f) din Conditiile speciale, iar in Conditiile Generale ale Conventiei la art. 3.9)

- Comisionul de aranjament - Art. 3.4 din Conditiile Generale ale Conventiei - Comision de neutilizare - art. 3.8 din Conditiile Generale ale Conventiei.

Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, de administrare credit, de administrare cont, pentru rambursare anticipata, costuri aferente asigurarilor, penalitati, comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor.

Aceasta prevedere vine sa confirme caracterul abuziv al clauzelor ce impun in sarcina consumatorilor alte comisioane bancare.

Referitor la comisionul de rezerva minima obligatorie chiar B.N.R. a considerat acest comision ilegal si a dispus eliminarea lui.

Mentiuni referitoare la asigurari: obligatia imprumutatului de a incheia contractul de asigurare cu o societate de asigurari partenera sau agreata de banca (Pct. 7 lit. b), si la Art. 7.1 lit. d) din Conditiile Generale ale Conventiei); dreptul bancii de a alege noua societate de asigurari care reinnoieste polita (art. 7.1 lit. e) din Conditiile Generale ale Conventiei).

Aceste dispozitii contractuale sunt contrare prevederilor art. 18 din Legea nr. 190/1999 - ``Contractele de asigurare se vor incheia cu o societate de asigurari, iar imprumutatorul nu va avea dreptul sa impuna imprumutatului un anumit asigurator``.

Clauza prin care Banca isi rezerva dreptul de a converti moneda creditului si, odata cu aceasta, de a modifica dobanda aplicabila creditului si de a pretinde de la imprumutat costurile aferente acestor operatiuni (art. 4.2. in Conditiile Generale ale Conventiilor de credit).

Aceasta clauza permite Bancii ca, in mod discretionar, sa modifice contractul, apreciind in mod unilateral cu privire la moneda in care se vor face rambursarile. Se schimba, astfel, chiar produsul bancar convenit cu imprumutatul, in cazul in care Banca apreciaza ca o astfel de masura ii este favorabila.

In plus, banca are si dreptul sa solicite imprumutatului atat o dobanda modificata, cat si costurile aferente acestei operatiuni, care nu sunt aferente unui serviciu prestat clientului si nici nu sunt cuantificate in vreun fel.

Mentiuni referitoare la debitarea automata a conturilor reclamantilor. Dreptul bancii de a debita orice cont, chiar de depozit neajuns la scadenta (art. 4.3 sau art. 4.5 din Conditiile Generale ale Conventiilor de credit si la Art. 7.1 lit. e) din Conditiile Generale ale Conventiilor de credit).

Aceasta prevedere constituie o intruziune in drepturile reclamantilor care nu deriva din Conventiile de credit, cu nesocotirea totala a dreptului de proprietate .

De asemenea, clauzele prin care consumatorul se obliga la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant sunt considerate abuzive si in conceptia Legii nr. 193/2000.

Obligatia imprumutatului ca, la solicitarea bancii, sa mai aduca inca un Codebitor si obligatia de a informa cu privire la orice schimbare a starii civile, starii de sanatate, locul de munca si orice alte informatii considerate relevante (art. 7.1 lit. g) si art. 7.1. lit. h) din Conditiile Generale ale Conventiei).

Obligatia de a aduce un codebitor se incadreaza in categoria clauzelor abuzive raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, lasand loc arbitrariului. Nu exista vreo justificare legala care sa fundamenteze dreptul Bancii de a impune reclamantilor actiuni ce tin de vointa unor persoane straine de contract, neputand sa produca efecte juridice.

Instituirea obligatiei privind informarea asupra unor aspecte personale si a unora nedeterminate in contract este invaziva si nejustificata, date fiind garantiile de care Banca beneficiaza. De asemenea, aceasta clauza este ambigua si intra in categoria clauzelor abuzive, avand in vedere ca nu se instituie criterii concrete si obiective de apreciere.

Dreptul bancii de a declara creditul scadent anticipat in situatia in care imprumutatul nu isi indeplineste obligatia de plata a sumei, a dobanzilor sau oricaror alte costuri datorate conform altor conventii incheiate de imprumutat cu banca sau conform altor conventii incheiate de imprumutat cu alte societati financiare de credit - art. 8.1 lit. a) din Conditiile Generale ale Conventiei.

Extinderea obligatiilor asumate de catre imprumutati prin Conventiile de credit la acte si fapte ce tin de alte acte juridice nu beneficiaza de un suport juridic si indeplineste toate caracteristicile legale ale unei clauze abuzive.

Dreptul bancii de a declara creditul scadent anticipat in situatia in care imprumutatul nu isi indeplineste orice obligatie din contract - art. 8.1 lit. b) din Conditiile Generale ale Conventiei.

Lipsa unor elemente obiective, a unor criterii pentru stabilirea obligatiilor esentiale din contract si puterea de decizie nelimitata a Bancii, care ii permite producerea unor consecinte extrem de grave asupra patrimoniului imprumutatilor si cu incalcarea fortei obligatorii a contractului constituie elemente ce conduc la concluzia vadita a unei clauze abuzive.

Dreptul bancii de a declara creditul scadent anticipat in cazul aparitiei unei situatii neprevazute care, in opinia bancii, face sa devina improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate conform conventiei, inclusiv referitor la garantarea creditului - art. 8.1 lit. c) si d) din Conditiile Generale ale Conventiei.

Conform prevederilor Anexei 1, lit. g) din Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale.

``Opinia Bancii`` lasa loc arbitrariului si posibilitatii decizionale exclusive de a denunta contractul, fara nicio posibilitate din partea consumatorului de a se apara.

Clauza conform careia banca este exonerata de orice raspundere pentru consecintele pe care declararea scadentei anticipate a creditului, precum si cea subsecventa de executare silita le au asupra Imprumutatului/Codebitorului - art. 8.3 din Conditiile Generale ale Conventiei, este abuziva din perspectiva Anexei 1 lit. h) din Legea nr. 193/2000, conform caruia ``sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care restrang sau anuleaza dreptul consumatorului sa pretinda despagubiri in cazurile in care comerciantul nu isi indeplineste obligatiile contractuale``.

Dreptul bancii de a modifica costurile creditului in cazul oricaror modificari legislative, inclusiv de interpretare (Sectiunea 10 din Conditiile Generale ale Conventiei).

Este incidenta interdictia stabilita de Anexa 1 lit. g) din Legea nr. 193/2000 privind posibilitatea exclusiva de interpretare lasata la dispozitia Bancii.

Principiul egalitatii partilor contractante specific contractelor sinalagmatice incheiate intre persoane de drept privat impune si o distributie echitabila a riscurilor intre acestea. Independent de reglementarea actuala din Codul civil, impreviziunea contractuala a beneficiat intotdeauna de o recunoastere doctrinala si jurisprudentiala.

In situatia in care executarea contractului devine prea oneroasa pentru una dintre parti, prin schimbarea esentiala a conditiilor avute in vedere la data incheierii contractului, singura solutie echitabila o constituie restabilirea echilibrului contractual.

In considerarea informatiilor comunicate de Banca la momentul semnarii contractelor de credit, conform carora avantajul acordarii imprumuturilor in moneda CHF (franc elvetian) era vadit fata de orice alta moneda, reclamantii au consimtit la incheierea contractelor in aceste conditii .

Moneda imprumutului a constituit, astfel, un aspect esential in formarea deciziei de a contracta, raportat in primul rand la stabilitatea acestei monede, fiind convinsi de catre Banca de faptul ca acest tip de imprumut este mult mai avantajos celui in Euro, pe care il contractasera initial.

Insa, in cursul executarii contractelor, francul elvetian a inregistrat o crestere imprevizibila, care a condus la cresterea costurilor reclamantilor pentru restituirea creditului cu valori deosebit de importante, punandu-ne chiar in imposibilitatea achitarii acestora.

Aceste schimbari intervenite in mod neasteptat determina o modificare importanta a conditiilor avute in vedere de reclamanti la momentul contractarii, cu consecinta unei sarcini extrem de oneroase in dauna reclamantilor si a unui dezechilibru intre partile contractante.

Astfel, la data contractarii ultimului credit de catre reclamanti cursul de schimb al francului elvetian (CHF) era de 1 CHF = 2,54 Ron si a ajuns in prezent la 1 CHF = 3,52 Ron, inregistrand o crestere de aproximativ 30%.

De altfel, si cotatia francului elvetian in raport cu euro a evoluat incredibil, in sensul valorizarii primei monede, la data contractarii ultimului credit de catre reclamanti cotatia era de 1 Euro = 1,54 CHF iar in prezent 1 Euro = 1,20 CHF.

Aceasta situatie injusta, ce constituie chiar o cauza de imbogatire fara just temei a paratei in dauna reclamantilor, se impune a fi remediata.

In drept, au fost invocate prevederile legislatiei aplicabile in materia protectiei consumatorilor, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 50/2010, dispozitiile art. 969 si urm. C. civ. din 1864.

Parata SC C. Romania SA a formulat intampinare prin care a invocat exceptia de netimbrare a actiunii, in raport de dispozitiile art. 2 raportat la art. 1 din Legea nr. 146/1997, Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 32/2008, considerand ca nu sunt incidente prevederile art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997.

Reclamantii A. si B. au depus, la data de 11.01.2013 o cerere completatoare si precizatoare, prin care au aratat ca in cazul admiterii capetelor 2 si 4 ale cererii de chemare in judecata, solicita instantei sa dispuna compensatia sumelor la care a fost obligata parata sa le restituie reclamantilor cu sumele restante si ajunse la scadenta la data pronuntarii hotararii, pe care trebuie sa le ramburseze reclamantii catre parata in baza Conventiilor de credit (dobanzi si debit principal), pana la concurenta sumei celei mai mici urmand ca, in cazul in care sumele datorate de parata reclamantilor sunt mai mari decat cele datorate de reclamanti paratei, instanta sa dispuna restituirea diferentei ramase urmare a dispunerii compensatiei.

In baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., au solicitat sa se ia act de renuntarea la judecarea capatului iii) al cererii de chemare in judecata, prin care urmareau: Obligarea paratei la restituirea catre reclamanti a sumelor reprezentand diferenta de dobanda achitata in plus, urmare a aplicarii unui algoritm de calcul al dobanzii eronat, conform art. 3.1.2. lit. a) si b) din Conditiile generale, estimate la acest moment la valoarea de 20.000 CHF, echivalent a 75.406 Ron.

In ceea ce priveste capatul 2 al cererii de chemare in judecata, sumele pe care le solicitA sa fie restituite, percepute in mod nelegal de parata, cu titlu de comision de risc sunt: 1.015,14 Euro, 117.020 CHF.

In ceea ce priveste capatul 4 al cererii de chemare in judecata, suma solicitata paratei este de 68.571,02 lei.

Prin cererea precizatoare depusa la data 08.03.2013, reclamantii au aratat ca in calitate de imprumutati achita lunar o suma globala de bani pentru achitarea ratelor aferente tuturor conventiilor de credit incheiate, parata C. fiind cea care realiza in mod lunar imputatia platii pentru fiecare conventie de credit si aloca sumele de bani platite in contul comisionului de risc/altor comisioane/dobanzilor/debitului principal, pentru fiecare conventie de credit in parte .

Prin raportare la aceste aspecte, pentru a respecta obligatiile fixate in sarcina reclamantilor la termenul de judecata din data de 08.02.2013, reclamantii s-au deplasat la sediul paratei, solicitand reprezentantilor acesteia sa puna la dispozitie situatia platilor realizate, defalcat pentru fiecare contract in parte, din care sa rezulte modul in care a fost alocata fiecare plata forfetara achitata lunar.

Reclamantii, confruntandu-se cu refuzul paratei, au formulat si in scris o adresa avand acelasi continut, inregistrata la C. in data de 04.03.2013 (a se vedea in acest sens anexa 1 la prezenta), prin care reitereaza aceleasi solicitari.

Nici pana in prezent nu au primit vreun raspuns, motiv pentru care solicita instantei sa puna in vedere paratei sa prezinte situatia platilor realizate, din care sa rezulte cum anume au fost alocate sumele platite pentru fiecare contract in parte, defalcat.

Temeiul juridic pentru capatul de cerere referitor la compensatia sumelor la care va fi obligata parata sa le restituie reclamantilor cu sumele restante si ajunse la scadenta la data pronuntarii hotararii, pe care trebuie sa le ramburseze reclamantii catre parata in baza conventiilor de credit (dobanzi si debit principal), pana la concurenta sumei celei mai mici, este reprezentat de art. 1144 si 1145 C. civ. prin care se reglementeaza compensatia.

Conform art. 1143 C. civ., ``cand doua persoane sunt datoare una alteia se opereaza intre dansele o compensatie care stinge amandoua datoriile in felul si cazurile exprese de mai jos``.

Asadar, operatiunea de compensare reprezinta mijloc legal de stingere a obligatiilor, iar in ipoteza admiterii in tot sau in parte a capetelor 2 si 4 de cerere solicita ca instanta sa dispuna compensarea intre sumele la plata carora ar fi obligata parata si sumele restante datorate de reclamanti la data pronuntarii hotararii, pana la concurenta valorii celei mai mici.

Privitor la indicarea sumelor pretins datorate bancii a caror stingere o urmaresc reclamantii prin compensare si la mentionarea expresa a ratelor pentru fiecare contract in parte si a modului de calcul, la acest moment reclamantii nu sunt in masura sa indice aceste sume, parata refuzand sa puna la dispozitie pentru fiecare conventie de credit in parte situatia/scadentarul ratelor ajunse la scadenta si neachitate, constand in dobanzi si debit principal - solicitarea fiind transmisa acesteia prin adresa inregistrata in data de 04.03.2013.

Au solicitat sa se puna in vedere paratei sa prezinte pentru fiecare conventie de credit in parte situatia/scadentarul ratelor ajunse la scadenta si neachitate constand in dobanzi si debit principal.

In ceea ce priveste solicitarea instantei de a mentiona daca se urmareste prin compensatie rambursarea anticipata a unei parti din credit, arata ca nu urmaresc prin compensatie rambursarea anticipata a unei parti din credit .

La termenul din 08.03.2013, tribunalul a respins ca neintemeiate exceptia de netimbrare invocata de parata si a dispus in temeiul art. 1551 C. proc. civ. suspendarea judecatii cauzei pentru considerentele expuse in incheierea de sedinta de la acea data .

Prin precizarea din 13.09.2013, reclamantii A. si B. au aratat ca inteleg sa reduca pretentiile la valoarea totala a comisioanelor de risc achitate, in cuantum total de 92.732,10 CHF, echivalentul a 336.061,13 Ron (la cursul BNR de la momentul formularii prezentei de 3.6240 Ron/Euro), defalcata astfel:

- Pentru Conventia de credit nr. 0127671/27.00.2007 - Valoarea comisionului de risc achitat este de 11.993,80 CHF (franci elvetieni), echivalentul a 43.465,53 Ron.

- Pentru Conventia de credit nr. 01135700/22.11.2007 - Valoarea comisionului de risc achitat este de 45.848,46 CHF (franci elvetieni), echivalentul a 166.154,82 Ron.

- Pentru Conventia de credit nr. 0146258/25.03.2008 - Valoarea comisionului de risc achitat este de 8.945,63 CHF (franci elvetieni), echivalentul a 32.418,96 Ron.

- Pentru Conventia de credit nr. 0149507/24.04.2008 - Valoarea comisionului de risc achitat este de 7.893,75 CHF (franci elvetieni), echivalentul a 28.606,95 Ron.

- Pentru Conventia de credit nr. 0151716/20.05.2008 - Valoarea comisionului de risc achitat este de 9.971,32 CHF (franci elvetieni), echivalentul a 36.136,06 Ron.

- Pentru Conventia de credit nr.0135697/17.12.2008 - Valoarea comisionului de risc achitat este de 8.079,14 CHF (franci elvetieni), echivalentul a 29.278,80 Ron.

Valorile indicate au fost preluate din Raportul de expertiza contabila judiciara (anexa 1 la prezenta) intocmit de catre expert contabil D. in cadrul dosarului nr. xx825/4/2012, aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, avand ca obiect contestatia la executare formulata de reclamanti in contradictoriu cu C. Romania SA.

Expertul contabil D. a intocmit Raportul de expertiza contabila judiciara pe baza extraselor de cont eliberate de catre parata din prezenta cauza, in care sunt evidentiate sumele percepute cu titlu de comision de risc .

In baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., solicita sa se ia act de renuntarea la judecata capetelor de cerere prin care solicita sa se dispuna: (i) ``obligarea paratei la suportarea unei cote de Vi din valoarea diferentei de curs valutar intervenita pe piata valutara cu privire la moneda creditului, in suma de 68.571,02 Ron``, astfel cum a fost precizata prin cererea completatoare si precizatoare a cererii de chemare in judecata depusa la termenul din data de 11.01.2013; (ii) ``in cazul admiterii capetelor 2 si 4 ale cererii de chemare in judecata, solicita sa se dispuna compensatia sumelor la care a fost obligata parata sa le restituie reclamantilor cu sumele restante si ajunse la scadenta la data pronuntarii hotararii, pe care trebuie sa le ramburseze reclamantii catre parata in baza Conventiilor de credit (dobanzi si debit principal), pana la concurenta sumei celei mai mici, urmand ca, in cazul in care sumele datorate de parata reclamantilor sunt mai mari decat cele datorate de reclamanti paratei, instanta sa dispuna restituirea diferentei ramase urmare a dispunerii compensatiei``.

In acest sens, solicita sa se ia act de cererea de renuntare la judecata capetelor de cerere indicate si sa constate intervenirea acestui fapt printr-o incheiere pronuntata fara drept de apel.

Avand in vedere ca au renuntat la judecata capatului de cerere privind compensatia, considera ca solicitarea instantei de a indica (i) temeiul juridic pentru capatul de cerere referitor la compensatie si (ii) sumele pretins datorate bancii a caror stingere o urmaresc prin compensare, cu mentionarea expresa a ratelor pentru fiecare contract in parte si a modului de calcul si (iii) daca urmaresc prin compensatie rambursarea anticipata a unei parti din credit a ramas fara obiect .

Prin intampinarea depusa la data de 17.09.2013 parata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata aratand ca legiuitorul a definit creditul ca fiind ``orice angajament de plata a unei sume de bani in schimbul dreptului la rambursarea sumei platite, precum si plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma sau orice prelungire a scadentei unei datorii si orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a unui alt drept la plata unei sume de bani (art. 3 lit. g din Legea nr. 58/1998, abrogata prin art. 2 din Legea nr. 443/2004, abrogata la randul sau de O.U.G. nr. 99/2006) in reglementarea actuala art. 7 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 99/2006 contureaza conceptul de activitate bancara - atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public si acordarea de credite in cont propriu. Astfel, din interpretarea primei teze a textului evocat se degaja concluzia ca un credit reprezinta de fapt un contract prin care banca se obliga sa avanseze clientului sau o suma de bani, iar acesta din urma se obliga la randul sau sa restituie bancherului suma si sa plateasca o dobanda si alte cheltuieli in legatura cu aceasta suma.

Concluzia este intarita si de prevederile art. 117 din O.U.G. nr. 99/2006 potrivit carora ``institutiile de credit pot derula tranzactii cu clientii doar pe baze contractuale, actionand intr-o maniera prudenta si cu respectarea legislatiei specifice in domeniul protectiei consumatorului``.

Contractul fiind sinalagmatic, consensual si oneros, obligatia esentiala a bancii este aceea de a avansa suma de bani, ea avand dreptul corelativ la rambursarea acesteia de catre clientul debitor si la primirea unui pret (``pretul`` imprumutului din punctul de vedere al bancii sau ``costul`` sau din punctul de vedere al clientului imprumutat), precum si la acoperirea altor cheltuieli . La randul sau, clientul are dreptul, odata conventia incheiata, la primirea sumei de bani in conditiile stabilite in contract si obligatia esentiala de a rambursa creditul .

Corelativ, el are obligatia de a plati dobanda si cheltuielile legate de transferul sumei de bani in conturile sale.

In speta, partile au incheiat un contract detaliat care stipuleaza toate conditiile privind realizarea operatiunii. Contractul prevede si alte obligatii esentiale ale debitorului, respectiv obligatia de a folosi suma de bani avansata, respectiv de a face ``trageri`` ale sumelor cu care a fost creditat, obligatia de a folosi sumele pentru destinatii expres si limitativ prevazute in contract (refinantare) si obligatia de a constitui garantii pentru rambursarea creditului simultan sau succesiv incheierii contractului de credit .

Preluand dispozitiile regasite in art. 3 lit. g) din cadrul Directivei 48/2008 legiuitorul roman a definit in art. 1 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorului, costul total al creditului ca fiind ``toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, in special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, in cazul in care obtinerea creditului sau obtinerea acestuia potrivit clauzelor si conditiilor prezentate este conditionata de incheierea unui contract de servicii``.

In cadrul art. 3 lit. I a Directivei nr. 48/2008 DAE este definit ca fiind ``costul total al a creditului pentru consumator exprimat in procent anual din valoarea totala a creditului inclusiv costurile mentionate la art. 19 alin. 2 daca este cazul``.

Nu in ultimul rand, in cadrul fiecarei conventii de credit din cele 7 semnate - Conditii Generale, Rubrica ``Definitii`` este regasita definitia acestor termeni, astfel incat daca ei ar fi fost cel putin lecturati de catre reclamanti la acel moment, sau chiar si in prezent, o parte din aspectele mentionate in actiune, probabil nu s-ar mai fi regasit.

Domeniul de incidenta al clauzei abuzive este conturat de Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, act normativ special ce vizeaza armonizarea legislatiilor statelor membre ale Comunitatii Europene in materia protectiei consumatorului impotriva clauzelor abuzive din contractele de adeziune. In concret, potrivit Directivei, sunt considerate ca fiind abuzive clauzele cu privire la autorizarea agentului economic sa retina sumele platite de consumator in eventualitatea in care acesta din urma se decide sa incheie sau sa execute contractul, fara a exista o clauza similara care sa acorde despagubiri in acelasi cuantum in cazul incetarii contractului de catre agentul economic; acordarea unui drept agentului economic sa retina sumele platite in avans pentru produse sau servicii, obligarea consumatorului sa respecte clauze de care nu a avut in mod real posibilitatea sa ia cunostinta inainte de incheierea contractului: acordarea unui drept exclusiv agentului economic sa interpreteze clauzele contractuale.

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, modificata succesiv prin Legea nr. 65/2002 si Legea nr. 363/21.12.2007, urmareste aceleasi obiective, prevazand ca statul protejeaza consumatorii prin asigurarea cadrului necesar accesului neingradit la produse si servicii, apararii si asigurarii drepturilor persoanelor fizice impotriva unor practici abuzive. Dupa modelul reglementarii europene, in anexa legii sunt redate clauze considerate de legiuitor ca abuzive, si anume, clauze care dau posibilitatea comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractuale; clauze care modifica unilateral contractul de catre comerciant, in sensul ca impun din partea consumatorului obligatii care nu au fost stabilite prin contract; clauze care interzic rezilierea contractului; clauze care interzic dreptul consumatorului de a-si valorifica dreptul sau prin intermediul instantei de judecata; clauze care permit comerciantului de a cesiona dreptul sau, sau de a compensa datoria, fara acordul consumatorului.

In conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) si (2) din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Totodata, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura clauzei.

Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, ``evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil``.

Acest text din lege transpune in legislatia nationala dispozitia comunitara prevazuta la art. 4 alin. (2) conform careia ``aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil``.

Pentru a retine caracterul abuziv al clauzelor invocate de catre reclamanti in cererea de chemare in judecata, instanta trebuie sa aiba in vedere daca sunt intrunite, in mod cumulativ, urmatoarele cerinte: clauza pretins abuziva sa nu fi fost negociata intre comerciant si consumator; clauza sa genereze, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante; sa fie clara, fara echivoc deci sa nu fie introdusa contrar bunei - credinte; sa nu faca obiect al exceptiei reglementata de art. 4 alin. (6), deci sa nu formeze pret al contractului.

Ar trebui realizata o distinctie intre obligatia bancii de informare a consumatorului, adica aceea de a-i aduce la cunostinta un anumit aspect si obligatia de consiliere, de sfatuire a clientului.

Parata a aratat ca in niciun moment la data semnarii conventiei de credit SC C. Romania SA nu a ascuns perceperea comisionului de risc in schimbul sumei imprumutate. Dimpotriva, rezulta din probatoriul ce il anexeaza ca in cauza perceperea comisionului de risc a fost adusa la cunostinta clientilor si, mai mult decat atat, acestia au si inteles acest aspect. Oferta bancii era una publica, afisata atat pe site-ul bancii, cat si in mass media.

Din continutul acestui inscris rezulta fara putinta de tagada ca pentru acordarea unui imprumut banca percepea o dobanda intr-un anumit cuantum si un comision de risc, diferit in functie de suma imprumutata.

Reclamantii au fost informati in privinta faptului ca trebuie sa achite o suma cu titlu de comision de risc chiar din continutul planului de rambursare, in cadrul acestui inscris existand o rubrica distincta, clara in care sunt mentionate atat valoarea lunara, dar si valoarea totala a comisionului de risc .

Clauza comisionului de risc a fost cunoscuta de reclamanti ca urmare a cunoasterii de catre acestia a valorii DAE regasita in fiecare din cele 7 conventii de credit in cadrul dispozitiilor art. 3 lit. e).

Mai mult decat atat, prin semnarea actului aditional nr. 1, cat si prin actul aditional nr. 2/29.03.2010 pe care reclamantii le-au acceptat ca atare, profitand in acest sens de perioada de gratie acordata de catre banca, este mentionat in mod expres scutirea acestora de la plata comisionului de risc . Intrucat in toata aceasta perioada de gratie reclamantii nu au achitat dobanda si comisionul de risc, rezulta implicit ca acestia au acceptat efectele juridice ale actului aditional - ceea ce implicit denota si acceptarea comisionului de risc .

Reclamantii au incheiat nu mai putin de 7 conventii de credit, din care in prima dintre acestea, respectiv conventia de credit nr. 0114358/02.08.2007, au inteles sa refinanteze nu mai putin de 5 credite anterior semnate cu o alta institutie bancara, astfel incat chiar daca prin ipoteza s-ar putea admite ca in cadrul primei conventii acestia nu au inteles ca trebuie sa achite un comision de risc, nu acelasi aspect poate fi retinut si in cadrul celorlalte 6 conventii de credit .

In analiza caracterului cert si fara echivoc al redactarii clauzei comisionului de risc si posibilitatea de intelegere de catre reclamanti a acestei clauze, instanta trebuie sa aiba in vedere notiunea de consumator mediu.

Plecand de la definitia data de art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 consumatorului mediu - consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistici, Legea nr. 193/2000 reglementeaza in chiar primul sau articol categoria contractelor care fac obiect al legii respectiv orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.

Notiunea de ``consumator mediu`` poate sa fie avuta in vedere si in cadrul dreptului comunitar al concurentei. Bunaoara, (CJCE 18.03.1993) in cauza Yves Rocher, Curtea de Justitie a luat in considerare asteptarile unui consumator mediu, obisnuit informat, care este, in mod rezonabil, atent si avizat, subliniind legatura existenta intre asigurarea corectitudinii tranzactiilor comerciale si libera concurenta .

In acest sens, pot sa fie aduse in atentie mai multe hotarari ale Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene care au fost pronuntate in legatura cu aspecte ce privesc protectia consumatorilor si in cuprinsul carora conotatiile notiunii de consumator sunt relevante, deopotriva, pentru dreptul comunitar al afacerilor. Astfel, dupa cum reiese din hotararile Curtii in cauzele Langguth (29 iunie 1995, cauza C - 456/93) Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996) si Darbo, (4 aprilie 2000 - C 465/98) consumatorul la care se raporteaza prevederile legale comunitare prin care se urmareste informarea adecvata a acestuia este un consumator mediu, obisnuit informat in mod rezonabil atent si avizat. In cauzele mentionate, se intelege, din considerentele Curtii, ca aceste caracteristici vizeaza persoanele fizice.

Reclamantii au fost suficient de atenti si precauti in momentul cand au decis sa refinanteze nu mai putin de 5 credite obtinute anterior de la o alta institutie bancara si, de asemenea, si in momentul cand au refinantat creditul in suma de 403.500 CHF obtinut in anul 2007.

Profitand de boomul imobiliar existent pe piata din Romania in perioada anilor 2007, reclamantii au inteles sa obtina cat mai multe imprumuturi in scopul achizitionarii cat mai multor imobile ce erau inchiriate, la o valoare a chiriei mai mare la acea vreme decat valoarea creditului.

Pe fondul crizei economice si implicit al crizei imobiliare valoarea chiriilor a scazut drastic, iar sumele obtinute nu au mai putut acoperi valoarea creditelor obtinute. Au decis reclamantii intr-o atare situatie, nu inainte de a profita de perioada de gratie acordata de catre banca, ca aceasta clauza ar fi una abuziva, desi Legea nr. 193/2000 era in vigoare si la data semnarii fiecareia din cele 7 conventii de credit, insa la acel moment interesul acestora era acela de a obtine cat mai multe credite.

Cu exceptia obligatiei de a demonstra caracterul negociabil al conventiei, legiuitorul nu a rasturnat sarcina probei si in privinta celorlalte conditii (dezechilibru semnificativ, buna-credinta, clauza clara) astfel incat reclamantilor le-ar fi revenit aceasta obligatie si in conformitate cu adagiul latin actori incumbit probatio.

Nu doar ca reclamantii nu demonstreaza existenta unui dezechilibru semnificativ, dar nici macar nu fac vorbire despre indeplinirea acestei conditii, singurele argumente in admiterea actiunii lor cu privire la clauza comisionului de risc fiind practica instantelor de judecata .

Parata intelege sa contrazica reclamantii in ceea ce priveste caracterul unanim al practicii, dar chiar daca s-ar admite o astfel de teza, cat timp precedentul judiciar nu constituie inca un izvor de drept in sistemul actual, exista speranta ca fiecare caz in parte va fi judecat in mod special de magistratul desemnat, iar hotararea nu va fi copiata din asa zisa practica amintita de reclamanti.

In dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 legiuitorul face referire la existenta unui dezechilibru juridic, intrucat doar acesta poate reglementa drepturi si obligatii ale partilor si nicidecum un dezechilibru de valoare, de cost.

Atat art. 3, cat si art. 10 din O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorului reglementeaza printre drepturile consumatorilor dreptul de a fi informati, de a beneficia de o redactare clara, de a putea alege intre mai multe produse, etc. printre drepturile enumerate neregasindu-se un drept referitor la pretul contractului.

Dimpotriva, acest aspect reprezinta o obligatie a consumatorului, astfel cum rezulta si din dispozitiile art. 10 lit. f) din O.G. nr. 21/1992.

Intrucat niciunul dintre drepturile enumerate de art. 10 din O.G. nr. 21/1992 nu a fost incalcat, apreciem ca nu se poate retine indeplinirea conditiei dezechilibrului semnificativ.

Chiar si daca instanta s-ar raporta la analiza caracterului abuziv al comisionului de risc, din punct de vedere al valorii acestuia, nu poate fi retinut caracterul abuziv din prisma acestui aspect.

Acest comision se aplica la soldul creditului, si nu la totalul sumei imprumutate. Ca urmare, acest comision scade proportional cu scaderea riscului legat de devalorizarea garantiilor.

Este greu de acceptat un dezechilibru la momentul actual cand valoarea comisionului este deci mai mica prin scaderea lunara a acestuia in raport cu momentul incheierii conventiilor cand valoarea comisionului era mai mare, iar la acel moment reclamantii nu au invocat un dezechilibru .

In ceea ce priveste negocierea clauzelor contractuale este de remarcat ca, desi legiuitorul nu a definit in mod concret si expres aceasta notiune, sintagma ``negociere`` in contextul supus prezentei judecati presupune posibilitatea efectiva a consumatorului de a modifica dispozitiile contractuale intr-o maniera care sa ii fie acceptabila.

Apoi, contractele de credit intra in sfera contractelor de adeziune, ceea ce inseamna ca acestea contin si clauze standard, preformulate, insa, un asemenea contract preformulat nu este in mod automat unul abuziv, pentru ca altfel nu s-ar mai putea vorbi despre economia consumului ori despre relevanta caracterului profesionist. Chiar si asa, in cazul unui contract preformulat, consumatorul are posibilitatea de a influenta clauzele respective, care sunt circumstantiate, in primul rand, de optiunile acestuia. Consumatorul are libertatea de a alege intre un credit in lei sau unul in euro sau orice alta moneda, un credit cu dobanda fixa sau unul cu dobanda variabila sau mixta, un credit pe o perioada mai scurta, sau unul pe o perioada mai indelungata.

Contractele de credit preformulate au devenit o regula pentru ca persoana interesata a contracta un imprumut este chiar avantajata de acest sistem, caracterizat prin transparenta si previzibilitate.

La data refinantarii celor 5 credite anterior obtinute de catre reclamanti de la o alta institutie bancara a fost realizata o comparatie, un cost de oportunitate din partea reclamantilor, la baza caruia a stat doar o oferta a bancii, comunicata anterior semnarii conventiei de credit .

Consumatorul are, astfel, posibilitatea de a verifica intr-un mod mai facil conditiile in care poate contracta cu un anumit agent economic si de a decide in deplina cunostinta de cauza, beneficiind de timpul necesar atat pentru a verifica oportunitatea contractarii in conditiile oferite de un anumit agent economic, cat si pentru a compara aceasta oferta cu altele asemanatoare existente pe piata, pentru a lua decizia cea mai buna din punct de vedere economic.

Nu se poate retine in speta contractarea in necunostinta de cauza sau de existenta vreunui viciu de consimtamant. De altfel, si doctrina a trasat limitele obligatiei pozitive de transparenta si a obligatiei negative de a nu prevedea clauze abuzive, stabilind ca un potential client al bancii, depunand diligentele minime impuse intr-un asemenea caz, va accesa conditiile generale de banca, va lua cunostinta de continutul lor si, eventual, va solicita bancii informatiile suplimentare, explicatiile si clarificarile pe care le considera necesare, astfel incat sa cunoasca si sa inteleaga regulile ce vor guverna noul contract . (...) Obligatia (de informare a clientului) trebuie indeplinita, prin urmare, prin remiterea catre client a unui document scris, care cuprinde informatiile relevante, sau prin punerea lor la dispozitia clientului in alt mod, intr-o maniera suficient de accesibila (afisare la sediul bancii, postare pe web, etc.)``. Ion Turcu Contractele bancare in noul Cod civil - Edit CH Beck.

In aprecierea caracterului abuziv trebuie avut in vedere si nivelul de pregatire si de intelegere al reclamantilor avand relevanta posibilitatea acestora de a intelege efectiv dispozitiile contractuale, dar si posibilitatea acestora de a demara si influenta negocierile.

Un consumator care incheie o conventie de credit in scopul de a refinanta un credit anterior este cert ca anterior semnarii conventiei de credit a realizat o comparatie, si-a facut un cost de oportunitate, a obtinut in cele din urma un beneficiu, in caz contrar neavand niciun interes sa refinanteze creditul anterior.

Pe de alta parte, comerciantul, in respectarea obligatiei sale de a oferi protectie consumatorilor, nu poate sa se substituie clientului sau, in analiza aprecierii oportunitatii contractarii si chiar a negocierii. In acest sens, reclamantii nu au inteles sa realizeze o contraoferta (nu a fost depusa o astfel de proba) in raport de cea comunicata de catre banca, astfel incat in lipsa unei astfel de situatii, C. nu putea din propria sa initiativa sa reduca costul, atat timp cat clientul nu o solicitase, apreciindu-se probabil ca fiind multumit de cel oferit.

Libertatea de vointa in asumarea de obligatii implica si responsabilitatea alegerii. In materia contractelor de credit, simpla existenta a unei piete concurentiale si implicit a unui numar diversificat de produse bancare face sa se prezume implicit existenta negocierii cu privire la clauzele referitoare la pretul contractului de credit . Or, la momentul semnarii conventiei de credit, concurenta existenta pe piata a permis reclamantilor sa analizeze ofertele mai multor operatori economici, putand alege in mod liber oferta cea mai avantajoasa pentru nevoile lor.

Literatura de specialitate si practica juridica sunt unanime in a retine ca nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a obtine anularea unor clauze dintr-un contract semnat de acea persoana .

Adagiul latin este mai direct ``Nemo auditur propriam turpitudinem allegans``.

Pozitia sustinuta de reclamanti nu poate fi interpretata decat in doua moduri: fie nu cunosteau dispozitiile legale - ceea ce este inadmisibil intrucat nimeni nu se poate apara sustinand ca nu cunoaste legea, fie stiau foarte bine dispozitiile legale si, in cunostinta de cauza, putem spune cu intentie directa, au incheiat conventia de credit urmarind ulterior sa micsoreze costul creditului printr-o actiune judiciara.

Normele juridice sunt edictate in vederea aplicarii lor. Ele apar si actioneaza in anumite conditii teritoriale, de timp si cu privire la categorii determinate de persoane . Actiunea normelor juridice in timp ne obliga sa examinam: momentul intrarii in vigoare a normei juridice, actiunea normei juridice (perioada in care se afla in vigoare) si iesirea din vigoare.

Intrarea in vigoare are loc la data publicarii sau la data cand norma respectiva a fost adusa la cunostinta. Publicarea este obligatorie si nicio reglementare adoptata nu devine executorie decat dupa ce se publica. Data publicarii in ``Monitorul Oficial`` este data cand legea devine executorie.

In conformitate cu art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, ``respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie``.

Exista in dreptul civil roman principiul conform caruia ``nimeni nu se poate scuza, invocand necunoasterea legii`` (``nemo censetur ignorare legem``).

In cazul in care ar fi admisa invocarea necunoasterii legii s-ar ajunge la o stare de instabilitate juridica si haos, fapt pentru care este general admisa prezumtia absoluta a cunoasterii legii.

In baza acestei prezumtii rezulta ca reclamantii trebuie sa cunoasca legile la momentul semnarii conventiei de credit, prezumtia neputand fi rasturnata prin proba contrarie.

In ipoteza in care reclamantii nu agreau conditiile contractuale aveau libertatea de a se orienta catre orice alta institutie de credit din piata pentru a incerca obtinerea sumei de bani necesara refinantarii.

Din faptul contrar, respectiv al inexistentei eforturilor reclamantilor de a obtine acest credit de la alte institutii de credit, rezulta doua concluzii logice: in primul rand conditiile de creditare oferite de banca reprezentau la acel moment cea mai buna solutie contractuala din piata financiara, in al doilea rand reclamantii nu au obtinut acord de creditare din partea unei alte institutii financiare.

In aceste conditii, cunoscand foarte bine oferta de creditare a paratei si avand posibilitatea reala de a purta o negociere cu parata in privinta conditiilor contractuale, reclamantii au ales sa semneze conventia de credit .

Libertatea de actiune si alegere a reclamantilor, atat in privinta institutiei de credit cu care sa incheie o conventie de credit, cat si in privinta conditiilor contractuale continute de conventia de credit, deriva atat din dispozitiile Constitutiei Romaniei, art. 16 si art. 44, cat si din dispozitiile Codului civil in vigoare in anul 2007, art. 969 si urm.

Dispozitiile regasite in art. 4 din Legea nr. 193/2000 instituie caracterul abuziv al unei clauze, in masura in care consumatorul nu ar fi avut posibilitatea de a influenta o clauza contractuala.

Din continutul actelor aditionale semnate de catre reclamanti rezulta, insa, o situatie contrara celei prezentate de catre acestia, respectiv posibilitatea reclamantilor de a influenta clauzele conventiilor.

Prin semnarea actului aditional nr. 1 reclamantii au putut influenta clauza regasita in art. 6 din fiecare conventie de credit denumita ``RAMBURSARE`` putand schimba, modifica aceasta clauza .

Mai mult decat atat, prin semnarea actului aditional nr. 2, reclamantii modifica dispozitiile art. 1 alin. 2 din conventiile de credit in sensul ca inteleg sa isi majoreze perioada de contractare, influentand implicit valoarea ratei contractuale pe care o aveau initial de achitat.

Din prisma acestei situatii se poate sustine ca reclamantii nu au avut posibilitatea de a influenta clauzele contractului, insa in ceea ce priveste clauza regasita la art. 5 lit. a acestia nu au facut o contraoferta bancii.

Reclamantii au avut, de la momentul semnarii conventiei de credit, prefigurarea clara atat a prestatiei paratei, cat si a propriei contraprestatii pe parcursul derularii conventiei.

In transpunerea in norma interna cele doua categorii de clauze exceptate de la analizarea caracterului abuziv - cu conditia sa fie clar exprimate - se regasesc in cuprinsul alin. (6) al art. 4 din Legea nr. 193/2000, text ce contine chiar mentiunea pentru prima categorie de clauze ca fiind cele referitoare la definirea obiectului principal al contractului.

Clauzele referitoare la comisionul de risc nu intra, insa, in aceasta prima categorie posibil exceptata de art. 4 alin. (6), ci in categoria a doua de clauze, respectiv cele ce au calitatea de a satisface cerinte de pret si de piata .

Comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezulta fara putinta de tagada atat din prevederile art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992 - costul total al creditului pentru consumator - toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de creditor, cu exceptia taxelor notariale - cat si de prevederile art. 3 lit. g) si i) din Directiva 2008/48/CE, g) - costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale ...; i) - dobanda anuala efectiva insemna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoare . Aceasta Directiva a fost transpusa in legislatia nationala prin adoptarea O.U.G. nr. 50/2010, ordonanta ce cuprinde aceeasi definitie a costului creditului la art. 7 pct. 4.

Aceleasi definitii sunt regasite si in cadrul rubricii ``Definitii`` din cadrul Conditiilor Generale de Contractare din fiecare conventie de credit .

La momentul incheierii contractului de credit nu exista nicio interdictie legala care sa interzica perceperea unui astfel de comision de catre banca .

Contraprestatia bancii pentru dobanda si comisionul incasat (deci pentru costul creditului pe care il percepe) este chiar punerea la dispozitia consumatorului a creditului acordat pentru o perioada de timp determinata.

Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determina, alaturi de dobanda curenta, dobanda anuala efectiva, iar in conditiile speciale rezulta in mod clar atat valoarea dobanzii curente, cat si valoarea DAE, diferenta dintre cele doua valori ale dobanzii mentionate expres in conditiile speciale ale conventiei de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca .

Atata timp cat pentru punerea la dispozitie a creditului banca a prevazut plata unei dobanzi anuale efective mai mari decat dobanda curenta, este evident ca plata comisionului de risc - ce determina, alaturi de alte comisioane, diferenta dintre cele doua tipuri de dobanzi - reprezinta o parte din contraprestatia pentru acordarea imprumutului.

De altfel, acest lucru este specificat in cuprinsul art. 3.5 din conditiile generale. Pentru serviciul de punere la dispozitia consumatorului a unui credit de o anumita valoare pentru o anumita perioada de timp banca are dreptul la contraprestatia acestuia, ce consta in plata dobanzii anuale efective - DAE.

Imprejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar acestia au acceptat in mod expres, formula ca DAE sa fie constituita dintr-o dobanda curenta mai mica si o serie de comisioane nu inseamna ca nu exista o contraprestatie a bancii pentru comisioanele convenite si mentionate in conventia de credit .

Modalitatea de formare a DAE tine de politica fiecarei banci, fiecare banca avand dreptul legal de a decide daca utilizeaza o dobanda curenta egala cu DAE, fara niciun comision, sau utilizeaza o dobanda curenta mai mica decat DAE, dobanda curenta la care se adauga alte comisioane.

Atata timp cat clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate si nu au fost ascunse de banca, iar consumatorul a avut posibilitatea sa constate ca aceste comisioane fac parte din DAE, nu se pune problema lipsei contraprestatiei bancii.

Clauzele cu privire la comisionul de risc sunt clauze ce au calitatea de a satisface cerintele de pret si sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv reglementat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, fiind exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.

Din modul de redactare al clauzelor fata de care s-a solicitat controlul instantei de judecata rezulta ca acestea sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil, fiind clare si fara echivoc.

Articolul 3.5 din conditiile generale prevede ca pentru punerea la dispozitie a creditului imprumutatul va plati bancii un comision de risc aplicabil la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata durata creditului. Rezulta ca acest cost a fost stabilit inca de la data incheierii conventiei, este clar precizat, este dimensionat in functie de o valoare concreta - soldul creditului - are stabilita scadenta si este prevazut in planul de rambursare.

Interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui realizata in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 193/2000, cat si in coroborare cu dispozitiile art. 1 din Legea nr. 193/2000, respectiv, avandu-se in vedere ``toti factorii care au stat la baza incheierii conventiei``, dar si imprejurarea ca la data semnarii conventiei clauzele contractului erau clare si neechivoce pentru reclamanti.

In ceea ce priveste factorii care au stat la baza semnarii conventiei, trebuie amintit ca ceea ce a determinat reclamantii sa incheie conventia de credit cu SC C. Romania SA este dorinta acestora de a REFINANTA un numar de cinci credite anterioare, precum si de a dobandi cat mai multe imobile in scopul obtinerii unui venit din inchirierea acestora.

Faptul ca reclamantii au ales doar conditiile de creditare oferite de SC C. Romania SA, si nu alte institutii de credit de pe piata financiara, denota existenta unei negocieri intre parti in urma carora scopul urmarit de catre reclamanti a fost satisfacut in raport de interesele acestora de la acel moment.

Este adevarat ca in ceea ce priveste Conditiile Generale ale conventiei de credit acestea reprezinta clauze preformulate de catre banca, (nu inseamna ca si implicit sunt abuzive), insa, trebuie facuta distinctia dintre acestea si cele regasite in Conditiile Speciale ale conventiei, care astfel cum s-a aratat au fost negociate in raport de interesele financiare ale reclamantilor.

In primul rand, trebuie mentionat faptul ca reclamantii au acceptat integral conditiile creditelor bancare oferite de parata.

Reclamantii nu si-au exprimat niciodata, la momentul semnarii conventiei de credit, pozitia contrara fata de articolele denigrate in actiune .

Reclamantii si-au urmarit propriul interes, in deplina cunostinta de cauza, facand toate eforturile in sensul incheierii conventiei de credit astfel cu