Afirmatii ce aduc atingere demnitatii, onoarei si reputatiei unei persoane. Raspundere civila delictuala

In stabilirea existentei prejudiciului moral � definit in doctrina si in jurisprudenta ca orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalitatii umane si care se manifesta prin suferinta fizica sau morala, pe care le resimte victima - trebuie luat in calcul caracterul si importanta valorilor nepatrimoniale, carora le-a fost cauzat prejudiciul, situatia personala a victimei, tinand cont de mediul social din care victima face parte, educatia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea si psihologia victimei, circumstantele savarsirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fara continut economic si de protejarea unor drepturi care intra, ca element al vietii private, in sfera art. 8 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, dar si de valori aparate de Constitutie si de legile nationale, existenta prejudiciului este circumscrisa conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila corespunzatoare a prejudiciului real si efectiv produs victimei.

In ceea ce priveste proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficienta, urmand ca prejudiciul si raportul de cauzalitate sa fie prezumate, instantele urmand sa deduca producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natura sa produca un asemenea prejudiciu si a imprejurarilor in care a fost savarsita, solutia fiind determinata de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directa fiind practic imposibila.

Astfel, data fiind natura prejudiciului moral nu era necesar a se proba fara dubiu si fara echivoc imprejurarea ca ar fi fost deteriorata in vreun fel buna reputatie a reclamantului - persoana publica, cu o anumita notorietate si care se bucura de un anumit prestigiu - in contextul in care paratul, prin afirmatiile sale cu caracter scandalos si neadevarat, facute in cadrul unei campanii de denigrare desfasurata la un nivel foarte extins, pe posturi de televiziune si in presa, a produs o atingere semnificativa a valorilor ce definesc personalitate umana, ``atacul`` atingand un anumit nivel de gravitate, apt a produce consecinte negative in plan moral victimei.

Prin sentinta civila nr. 1291 din 04.11.2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila, s-a admis actiunea formulata de reclamantul A., in contradictoriu cu paratul C. si a fost obligat paratul la 1.000.000 lei daune morale catre reclamant.

Tribunalul a retinut ca reclamantul a sesizat initial organul de cercetare penala pentru efectuarea de cercetari fata de invinuitul C., sub aspectul savarsirii infractiunii prevazuta de art. 317 C.pen. In penal, in esenta, s-a retinut ca, la 6.11.2011, in cotidianul national X., precum si in emisiunea tv a postului de televiziune Y din 5.11.2011, invinuitul C. a afirmat, la adresa petitionarului, ca a fost agent SS, ca ``a omorat evrei", ca nu intelege cum de petitionarul este lasat in libertate si de ce Mossadul nu intervine pentru a-l elimina". In opinia petitionarului, aceste acuzatii deosebit de grave si nefondate au generat la adresa persoanei lui, atat un val de simpatie, cat si un val de proteste si amenintari din partea unor persoane care, luand la cunostinta de afirmatiile numitului C., au inceput sa-l opreasca pe strada, sa-i adreseze saluturi naziste" si sa profereze ``injurii si jigniri" la adresa acestuia si a poporului german. Organul de cercetare penala a apreciat ca nu poate fi antrenata raspunderea penala in temeiul art. 317 C.pen., intrucat faptei ii lipseste latura obiectiva si ca ar fi, mai degraba, intrunite elementele constitutive ale faptei de calomnie dar, acesta este dezincriminata. S-a retinut ca faptuitorul C. nu a facut altceva decat sa afirme, in public, anumite fapte sau imprejurari legate de persoana petitionarului care, daca ar fi adevarate, ar fi de natura a-l expune pe acesta din urma dispretului public". Pe cale de consecinta, in masura in care petitionarul A. considera ca i-a fost prejudiciata imaginea publica, are la dispozitie o actiune civila la instanta competenta, pentru repararea prejudiciului suferit, astfel ca, in temeiul art.10 lit. d C.proc.pen., s-a dispus neinceperea urmaririi penale.

Tribunalul, investit cu o actiune in raspundere civila delictuala, a retinut, pe baza probelor administrate, ca paratul, insotit de martorii D. si E., la 5 februarie 2011, s-au prezentat in holul principal al hotelului Z. din Turcia, unde au discutat initial cu Presedintele clubului, caruia paratul i-a prezentat oferta privind transferul unui jucator de fotbal. La un moment dat, Presedintele clubului, K., a adus in acest loc public si celelalte persoane din conducerea Clubului Z., pentru a le prezenta conditiile in care se putea realiza transferul, printre aceste persoane aflandu-se reclamantul A. si martorul T., in calitate de Director General Adjunct al aceluiasi club de fotbal.

Intrucat reclamantul nu a fost multumit de oferta facuta de parat, nu a fost de acord cu incheierea tranzactiei respective. In aceste conditii paratul, avand un temperament coleric, a inceput sa se manifeste zgomotos, i-a adresat reclamantului injurii si cuvinte jignitoare si amenintari de genul: ``Lasa ca te fac eu!``, discutiile fiind incheiate in acest moment. Manifestarile zgomotoase ale paratului au atras atentia publicului din zona, care a inteles ca este vorba despre un conflict chiar daca nu toti cunosteau si intelegeau limba romana. A fost chemata paza hotelului iar paratul si echipa sa au fost invitati sa paraseasca acel local public.

Tribunalul a constatat ca numitul K. a actionat in principal, in sensul de-al calma pe parat si de-al face sa taca, iar martorul T., sustine ca nu a auzit ca susnumitul sa-i fi spus ceva despre situatia personala sau familiala a reclamantului.

A doua zi, paratului si martorului D. nu li s-a permis accesul in acelasi hotel de catre personalul de paza, situatia fiind determinata de conflictul care avusese loc cu o zi inainte.

Aceasta situatie conflictuala petrecuta in Turcia, i-a creat paratului C. o puternica stare de indignare care l-a determinat sa desfasoare in perioada urmatoare, o adevarata campanie de razbunare impotriva reclamantului.

In aceste conditii, la 5 noiembrie 2011, paratul a facut declaratii defaimatoare la postul de televiziune, vizand persoana si familia reclamantului. Mai concret, a afirmat: ``Nu inteleg cum acest om, A. este lasat in libertate! Este agent SS dovedit, a omorat evrei! Fratilor, voi nu intelegeti? Omul acesta a omorat evrei si este liber! Arestati-l! A dat ce a dat prin Germania si il lasa in pace, dar nu inteleg ce face Mossadul! Au prins toti agentii de prin America si asta sta bine mersi a��``.

Reproduceri privind afirmatiile facute de parat la postul de televiziune Y, au fost reluate ca ``stiri de senzatie``, intr-o serie de publicatii precum: O.; U.; S.a��..ro si alte publicatii sportive. Unele publicatii, cum este Sa�� ro, pe marginea acestor afirmatii, au publicat stiri senzationale, cu impact in randul publicului larg, precum: ``Dezvaluire incredibila a lui C.: A. a fost agent SS``; ``Fostul impresar a dat frau liber unor acuze fara precedent pentru fotbalul romanesc, C. sustinand ca vicepresedintele formatiei Z., a facut parte din garzile de elita ale lui Adolf Hitler, Schultz Staffel, in abreviere SS. De asemenea, varul lui C. a spus ca A. a fost unul dintre cei care au participat la epurarea etnica a evreilora��``

Atat prin notele scrise depuse la dosar, cat si prin interogatoriul sau, paratul nu a negat aceste afirmatii, ci, dimpotriva, a sustinut ca afirmatiile pe care le-a facut, le-a aflat de la colaboratorii si prietenii reclamantului in Turcia, respectiv, de la numitul K., in prezenta altor persoane . A sustinut ca a aflat ca reclamantul provine dintr-o familie germana, cu un trecut mai tulbure, iar referitor la colaborarile cu organele de securitate, prin afirmatiile facute la tv, a inteles sa sesizeze organele abilitate ale Statului Roman si ale Statului Israel, desi cunostea aspectul ca reclamantul avea doar cativa ani la data cand s-a sfarsit cel de-al Doilea Razboi Mondial. A pretins ca afirmatiile au fost facute, mai mult cu privire la trecutul familiei reclamantului, din cele auzite de el in Turcia, la un hotel asupra caruia reclamantul pretindea ca are un drept de proprietate si in care era gazduita echipa romaneasca de fotbal Z. Sustine ca a dorit doar ca reclamantului sa i se verifice trecutul si ca nu are probleme cu etnia germana a reclamantului. A sustinut ca a dorit doar sa afle cine este acest ``om potent``, pe care i l-a prezentat insusi Presedintele Clubului de fotbal Z. si care i-a interzis accesul in hotel, lucru care l-a intrigat, desi nu are nici-o alta proba concreta in sprijinul afirmatiilor sale.

Raspunzand intrebarilor instantei, reclamantul a aratat ca l-au afectat foarte mult afirmatiile facute de parat, atat in ceea ce-l priveste pe el personal, cat si familia sa. A pretins ca este o persoana cunoscuta in Romania si ca in urma afirmatiilor facute de parat, de multe ori a fost oprit pe strada sau in trafic, a fost amenintat si i-au fost adresate apelative precum: ``hitleristule``, ``ce mai faci hitleristule?``, ca exista persoane care si in prezent il suna la telefon, inclusiv noaptea si il ameninta cu aceleasi apelative, intrebandu-l despre activitatea SS, aceleasi intrebari fiindu-i adresate si ginerelui sau, care este sef de politie in localitatea S. din Germania.

Tribunalul a constatat ca reclamantul nu a dovedit situatii concrete, in care el sau membrii sai de familie sa fie asociati in public, cu persoana sau regimul lui Adolf Hitler, sa fie amenintati sau sa fie apelati telefonic pe aceasta tema de catre persoane necunoscute, insa, datorita gravitatii afirmatiilor facute si asocierii persoanei si familiei sale cu fostele unitati ``SS``, tribunalul nu a exclus ca astfel de fapte sa se fi petrecut, mai ales datorita faptului ca, atat reclamantul, cat si paratul, se bucura de o anumita notorietate in randul spectatorilor de fotbal, imprejurari in care se fac cu mai multa usurinta, astfel de afirmatii neverificate si chiar fara un suport real

In consecinta, tribunalul nu a exclus ``de plano``, astfel de consecinte ale afirmatiilor paratului.

Tribunalul a constatat ca, chiar si fara astfel de consecinte concrete, avand in vedere nationalitatea germana a reclamantului, acuzatiile ferme ale paratului pe un post de televiziune si reluate apoi in suficiente publicatii media, ca stiri de senzatie, au fost in masura sa-i cauzeze reclamantului un prejudiciu moral de imagine si suferinte psihice.

Tribunalul a constatat ca, in raport de starea de fapt retinuta si de data savarsirii faptei, in cauza sunt incidente dispozitiile art. 1.357 din noul Cod civil, privind conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Cu privire la fapta ilicita a paratului, tribunalul a constatat ca aceasta este reprezentata de afirmatiile/acuzatiile facute de parat fara o justificare legitima, pe un post de televiziune destinat publicului larg, acuzatii care au fost propagate in mass media si care au fost efectiv, de natura sa afecteze persoana reclamantului, prin atingerea valorilor sociale, precum: demnitatea, onoarea, reputatia, precum si memoria familiei sale.

Prin urmare, fapta prejudiciabila pretinsa de reclamant exista, iar aceasta fapta are un caracter ilicit, fiind incalcate dispozitiile art.252 C.civ., care impun respectul vietii private si al demnitatii persoanei umane.

Paratul a sustinut ca, atunci cand a facut aceste afirmatii/acuzatii, s-a bazat pe informatiile pe care i le-ar fi dat colaboratorii reclamantului si in mod special numitul K., care, din motive obiective, nu a putut fi audiat ca martor in cauza.

Tribunalul a apreciat ca, chiar reale daca ar fi fost aceste informatii, fata de gravitatea lor si de consecintele reale pe care le pot avea cu privire la persoana reclamantului (cetatean german de nationalitate germana), paratul nu justifica un drept si un interes legitim sa faca astfel de acuzatii publice. Daca paratul ar fi fost determinat de mobilul aflarii adevarului istoric in aceasta privinta, asa cum s-a invocat, reclamantul avea la indemana calea sesizarii organelor abilitate ale Statului Roman si ale Statului Israel sa faca astfel de verificari, printr-o petitie care sa nu fie adusa la cunostinta publicului pana la verificarea aspectelor sesizate si nu avea dreptul sa faca el insusi, astfel de acuzatii neverificate si fara un suport real si rezonabil.

Nici comportamentul reclamantului din Turcia, in sensul ca nu i-a mai permis paratului accesul in hotel sau ca nu a fost de acord cu conditiile transferului unui jucator de fotbal de la echipa careia el ii asigura finantarea, nu justifica o astfel de reactie din partea paratului, cu atat mai mult cu cat, probele pe care se bazeaza paratul, nu sunt pertinente si nu s-a dovedit ca ar avea vreo acoperire in realitate.

Prin urmare, chiar daca paratului nu i-a fost antrenata raspunderea pentru o fapta penala, din motivele aratate in rezolutia Parchetului, aceasta situatie nu exclude raspunderea civila, care poate interveni chiar si pentru cea mai usoara culpa.

Asa cum a sustinut paratul la interogatoriu, acesta a fost constient de faptul ca datorita varstei pe care o avea reclamantul in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial (2-3 ani), acesta nu putea fi un colaborator al trupelor SS dar, ca a dorit sa afle situatia familiei acestuia, ``care ar fi avut o situatie mai tulbure``.

Sursa informatiei pe care o indica paratul (spusele numitului K.) nu este dovedita si nici credibila si chiar daca ar fi fost dovedita, nu putea sta in mod rezonabil, la baza afirmatiilor grave, fara nici-o acoperire in realitate. In realitate, este vorba despre intentia de razbunare a paratului, care, fara sa faca o analiza serioasa cu privire la consecintele afirmatiilor sale, a facut afirmatii grave la adresa reclamantului si a familiei sale, astfel ca tribunalul apreciaza ca fapta ilicita a fost savarsita cu vinovatie de catre parat, care nu si-a cenzurat instinctul de razbunare sau pretinsul temperament coleric, incat se poate retine culpa cea mai grava in ceea ce-l priveste pe parat, intrucat, nici celei mai neexperimentate persoane nu i-ar fi permis sa faca la adresa altei persoane sau a familiei acesteia afirmatii de genul celor retinute.

Pentru a fi antrenata raspunderea civila delictuala in sarcina paratului, este necesar sa fie indeplinite, pe langa existenta faptei ilicite si a vinovatiei sau culpei, existenta unui prejudiciu si a raportului de cauzalitate intre acestea si fapta paratului.

Tribunalul a constatat ca reclamantul a suportat in mod real un prejudiciu de natura nepatrimoniala, care consta in atingerea nejustificata legitim, adusa unor drepturi personale, respectiv onoarei, demnitatii, prestigiului si reputatiei, precum si memoriei familiei sale.

Asocierea persoanei reclamantului si a familiei acestuia cu colaboratorii regimului hitlerist, cu trupele SS si afirmatia ca reclamantul ori membrii familiei sale, ar fi omorat evrei, intens mediatizate, faptul ca paratul nu a facut nimic pentru a dezminti acuzatiile pe care i le-a adus reclamantului, sunt prin natura lor, prejudiciabile, astfel ca reclamantul a suportat un prejudiciu grav, chiar daca nu a dovedit aspecte concrete in care sa fi fost supus oprobiului public.

Cu privire la cuantumul prejudiciului, tribunalul a avut in vedere gravitatea deosebita a afirmatiilor facute, rezonanta acestor afirmatii in mass-media, care le-a preluat ca pe niste stiri senzationale cu impact imediat in randul publicului interesat de astfel de senzatii si starea de pericol potential creata in jurul persoanei reclamantului, in conditiile in care exista suficiente persoane care sunt dispuse sa perceapa ca fiind adevarate afirmatiile care se fac in mod public pe un post de televiziune. Nu in ultimul rand, au fost avute in vedere suferintele psihice suportate de catre reclamant, atunci cand a vazut si auzit ce acuzatii grave i se aduc, ori atunci cand a fost nevoit sa le explice, cel putin persoanelor apropiate.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat ca prejudiciul de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, invocat de catre reclamant, este justificat si rezonabil, astfel ca s-a admis actiunea reclamantului si a fost obligat paratul la aceasta suma.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul care, in principal, a invocat faptul ca, desi afirmatiile sale jignitoare pot fi incadrate in sfera ilicitului civil, totusi nu a fost dovedita existenta unui prejudiciu concret adus reclamantului, astfel incat, in lipsa prejudiciului, nu puteau fi acordate despagubiri . In subsidiar, apelantul apreciaza ca despagubirile sunt exagerate in raport de prejudiciul real suferit de catre reclamant.

Prin decizia nr.413/A din 23 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila a admis apelul, apreciind ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:

Prima instanta a retinut in mod corect existenta unei fapte ilicite constand in afirmatiile facute de catre paratul-apelant in public, la un post de televiziune, pe fondul unor dispune anterioare, afirmatii preluate ulterior si de alte publicatii si avand urmatorul continut: ``Nu inteleg cum acest om, A., este lasat in libertate! Este agent SS dovedit, a omorat evrei! Fratilor, voi nu intelegeti? Omul acesta a omorat evrei si este liber! Arestati-l! A dat ce a dat prin Germania si il lasa in pace, dar nu inteleg ce face Mossadul! Au prins toti agentii de prin America si asta sta bine mersi ...``.

Cu toate acestea, prima instanta a stabilit in mod gresit ca prejudiciul creat drepturilor personale ale reclamantului (onoare, demnitate, prestigiu, reputatie si memoria familiei sale), consta in asocierea acestuia cu colaboratorii regimului hitlerist, cu trupele SS, ori in crearea perceptiei publice ca reclamantul sau familia sa ar fi omorat evrei. In realitate, ceea ce a fost mai degraba o izbucnire colerica a paratului, nu era in masura sa nasca in mod credibil vreo indoiala cu privire la o presupusa veridicitate a aspectelor susmentionate, afirmatiile fiind in mod vadit neverosimile si neserioase, cu greu putand fi crezute de cineva, cu atat mai mult cu cat varsta reclamantului facea imposibila participarea sa la actiunile regimului nazist din Germania (reclamantul ar fi avut 2 ani la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial).

Aceasta nu inseamna ca nu a existat niciun prejudiciu concret adus reclamantului insa, singurul prejudiciu consta in faptul ca prin iesirea nervoasa a paratului si prin manifestarea sa, a reusit practic sa il tarasca pe reclamant, fara voia acestuia, in zona trivialului si sa il asocieze scandalului public.

Pentru acest prejudiciu, care nu afecteaza in mod grav reputatia, demnitatea si onoarea reclamantului, fiind vadita pentru public lipsa sa de vinovatie si responsabilitate pentru manifestarile scandaloase ale paratului si faptul ca reclamantul este mai degraba o victima a temperamentului autorului afirmatiilor ilicite, este suficienta o satisfactie echitabila de 2.500 de lei alaturi de recunoasterea, prin prezenta hotarare, a caracterului scandalos si neadevarat al celor afirmate de catre parat.

Impotriva deciziei nr.413/A/2015 a Curtii de Apel Bucuresti au declarat recurs reclamantul si paratul.

Recurentul reclamant a invocat urmatoarele motive:

Curtea de apel a apreciat ca prejudiciul a constat doar in aducerea reclamantului, fara voia acestuia, in zona trivialului si scandalului public, incat se impune obligarea intimatului-parat doar la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale, suma apreciata de catre instanta de apel ca fiind suficienta pentru repararea prejudiciului.

Invocand dispozitiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., recurentul sustine ca hotararea pronuntata nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii. Sustine ca in notiunea ``nemotivarea hotararii`` trebuie calificata atat o hotarare care nu este deloc motivata, cat si una care cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii. Potrivit art. 261 pct. 5 C.proc.civ., hotararea trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

Recurentul sustine ca solutiei recurate ii lipseste motivarea, instanta de apel limitandu-se doar la a arata ca temeiul retinut de catre instanta de fond nu este cel corect si, prin urmare, prejudiciul suferit de reclamant nu este unul mare, impunandu-se admiterea doar in parte a actiunii, la nivelul sumei de 2.500 lei, fara insa a indica motivele care au dus la convingerea instantei, ca trebuie micsorat cuantumul pretentiilor.

In masura in care instanta de recurs va aprecia ca hotararea instantei de apel este motivata, solicita a se observa faptul ca aceasta este motivata superficial, pe o jumatate de pagina, ceea ce conduce la admiterea recursului formulat si la modificarea hotararii atacate.

Recurentul reclamant arata ca retinerile instantei de apel nu corespund realitatii, intrucat prejudiciul creat drepturilor sale personale consta in asocierea acestuia cu colaboratorii regimului hitlerist, cu trupele SS, precum si in crearea perceptiei publice ca el sau familia sa ar fi omorat evrei. Ba mai mult, urmare a acestor afirmatii, s-au scris zile intregi in publicatii de larga circulatie.

Astfel, dauna este consecinta oricarei atingeri ilegitime a ``drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane" [art. 1349 alin. (1) N.C.C.], un efect negativ al unui comportament anormal, prin aceea ca se sfideaza, neglijeaza sau infrang drepturile sau interesele unei persoane, consecinta efectiva a ruperii echilibrului juridic stabilit de ordinea de drept si impus de justitia comutativa.

Primul element de analizat, respectiv de probat, este dauna ori paguba, cuantificate in ceea ce se numeste prejudiciul. Prejudiciul este expresia patrimoniala, de jure, a pierderii de facto pe care a inregistrat-o o persoana . Or, s-a facut dovada, cu depozitiile martorilor audiati, a existentei acestui prejudiciu grav, care consta in atingerea nejustificata legitim, adusa unor drepturi personale ale reclamantului, respectiv onoarei, demnitatii, prestigiului si reputatiei acestuia, precum si memoriei familie sale si a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.

Potrivit art. 1381 alin. (1) C.civ. "orice prejudiciu da dreptul la reparatie" de unde rezulta ca nu intereseaza natura daunei, intinderea sau importanta ei; din moment ce exista o dauna, prejudiciul se naste si trebuie reparat. Daunele morale propriu-zise sau pure sunt consecinta atingerii directe a unor valori care nu au nici un corespondent patrimonial. Se inscriu in aceasta categorie indeobste vexatiile aduse constiintei umane, vietii afective sau identitatii persoanei. Onoarea, reputatia, dreptul la propria imagine, viata particulara, afectiunea purtata unor persoane definesc ceea ce suntem si ceea ce credem despre noi. Toate sunt subsumate dreptului la viata privata sau pot fi prezentate ca drepturi ale personalitatii iar lezarea lor poate sa dea curs unei actiuni in reparatie. In acest caz, vorbim despre drepturi morale, fara continut patrimonial, iar lezarea lor duce nu atat la reparatie, cat la compensatie baneasca din partea celui responsabil. Categoria aceasta de daune pune in lumina importanta deosebirii dintre dauna si prejudiciu, intrucat in acest caz va fi vorba de o dauna extrapatrimoniala ce va fi compensata patrimonial, cand se acorda despagubiri banesti.

Recurentul reclamant sustine ca in mod nelegal instanta de apel a cenzurat si micsorat suma de bani acordata cu titlu de daune morale de catre instanta de fond, suma ce urmeaza a fi donata asociatiilor care lupta impotriva discriminarii.

Astfel, una dintre functiile raspunderii civile delictuale o reprezinta cea reparatorie, asigurandu-se astfel un echilibru - nu numai patrimonial, intre subiectii de drept . La momentul in care echilibrul este rupt, prin comiterea unui delict, victima acestuia poate sa ceara restabilirea echilibrului, care va fi in mod just re-stabilit prin obligarea faptasului la reparatie, reechilibrandu-se balanta dintre victima si responsabil. Or, instanta de apel nu a reechilibrat balanta, ba din contra, incurajeaza savarsirea unor astfel de fapte, in raport de suma mica la care a fost obligat paratul.

Reparatia este chiar obiectul raportului de raspundere si se concretizeaza intr-o prestatie obisnuita, al carei scop este acoperirea pagubei suferita de victima. In cazurile in care sunt de ``reparat" drepturi extrapatrimoniale, acestea nu pot fi atat reparatorii, cat estimatorii si arbitrare. Estimatorii, pentru ca drepturile civile fara continut patrimonial nu pot fi pretuite decat cu aproximatie, iar reparatia lor se prezinta mai degraba ca un fel de compensatie a atingerii lor. Arbitrare, deoarece judecatorul este liber sa aprecieze cam cat ar putea valora in bani ceva neevaluabil in bani, iar judecatorul de la fond in mod corect a stabilit ca se impunea acordarea in totalitate a sumei de 1.000.000 lei ca urmare a prejudiciului suferit.

Pe de alta parte, raspunderea joaca si o functie de reprimare a delictului civil, instituind o pedeapsa civila. Pedeapsa este tot patrimoniala, pierderea baneasca suferita de faptuitor ca efect al delictului pe care l-a savarsit, avand functia de a rascumpara delictul civil, dar si de a descuraja pe viitor fapte civile ilicite, care aduc atingere unor drepturi extrapatrimoniale.

Functia reparatorie a raspunderii vine sa se reflecte, dar si sa justifice, principiul pe care se intemeiaza: repararea integrala a prejudiciului care asigura reechilibrarea patrimoniala a situatiei victimei, prin acordarea unui drept la reparatie, valoarea pe care o avea patrimoniul sau la momentul de dinaintea producerii daunei. Reparatia urmareste repunerea victimei in situatia juridica pe care aceasta o avea anterior cauzarii prejudiciului, o restabilire a unui status quo ante, adica a unei stari de jure identice cu cea preexistenta producerii pagubei. De aceea, se impune ca reparatia sa fie totala si stabilita la un moment care sa nu mai permita nicio deosebire dintre valoarea patrimoniala de care beneficia victima inainte de paguba si valoarea patrimoniala de care se bucura victima ulterior reparatiei. Totul trebuie sa se deruleze in asa fel incat producerea prejudiciului sa para doar un eveniment pasager si nefericit, dar de nedecelat dupa reparatie.

Recurentul invoca si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (decizia nr. 1179/2011), care, referitor la acordarea daunelor morale, statueaza principiului judecarii in echitate. Astfel, atat instantele nationale, cat si CEDO, nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate, procedand la o apreciere subiectiva a consecintelor particulare ale cauzei in functie de care se stabileste intinderea reparatiei pentru prejudiciul suferit. Sustine ca instanta de apel a nesocotit aceasta jurisprudenta.

Recurentul reclamant solicita admiterea recursului si modificarea hotararii pronuntate de instanta de apel in sensul majorarii daunelor morale la suma de 1.000.000 lei.

Impotriva deciziei civile a formulat recurs si paratul, solicitand, in temeiul art. 312 alin.(3) rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, in sensul admiterii apelului sau si schimbarii in tot a sentintei primei instante, cu consecinta respingerii ca neintemeiata a cererii de chemare in judecata .

Sustine ca decizia civila recurata este nelegala, instanta de apel facand o gresita aplicare a legii, in sensul ca a constatat, in mod eronat, ca in cauza ar fi intrunite conditiile cumulative prevazute de lege pentru a fi antrenata raspunderea civila delictuala. Din aceasta perspectiva, hotararea pronuntata este nelegala inclusiv prin prisma incalcarii textului de lege mentionat, in conditiile in care acesta nu este incident spetei, prin neintrunirea tuturor cerintelor normative impuse.

Astfel, instanta de apel a aplicat gresit dispozitiile art. 998 si urm. C.civ., in vigoare la data savarsirii presupusei fapte ilicite ("Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara").

In mod nelegal, in solutionarea apelului declarat de parat, curtea a apreciat ca in cauza sunt intrunite toate conditiile raspunderii civile delictuale.

Chiar daca faptele apelantului parat (afirmatiile facute de acesta in public, la adresa reclamantului) au, intr-adevar, un continut jignitor, putand fi incadrate, din aceasta perspectiva, teoretic, in sfera ilicitului civil, urmeaza a se constata ca savarsirea unei fapte ilicite nu este suficienta, de plano, pentru antrenarea raspunderii civile delictuale, fiind necesar a se face dovada producerii unui prejudiciu concret dar cauzat de fapta ilicita.

Prejudiciul, conditie esentiala a raspunderii civile delictuale, reprezinta rezultatul negativ al incalcarii ilicite a unui drept subiectiv sau, in anumite conditii, a unor simple interese. Este adevarat ca prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, din moment ce el difera de la persoana la persoana, in functie de circumstantele concrete ale fiecarui caz. Relevanta este insa, producerea unei atingeri semnificative a valorilor ce definesc personalitatea umana, in sensul de consecinte negative efectiv incercate de "victima".

De altfel, chiar instanta de apel a precizat in motivare ca faptele paratului nu au afectat in mod grav reputatia, demnitatea si onoarea reclamantului. In cauza, asadar, nu s-a pus problema unei atingeri semnificative a vreunuia dintre atributele esentiale ale persoanei reclamantului care sa fi generat, in mod esential, si o paguba - respectiv producerea unei suferinte morale a carei intensitate sa faca necesara acordarea unor daune morale, prin raportare, in mod evident, la circumstantele in care au fost facute afirmatiile (pe fondul unui conflict mediatic), la persoana celui care a facut aceste afirmatii (fiind de notorietate, pe de o parte, temperamentul mai coleric al apelantului dar si faptul ca acesta a devenit cunoscut pentru "dozele sale de exagerare"), la credibilitatea celor imputate prin emiterea in public a afirmatiilor (insusi reclamantul intimat, cu ocazia unei plangeri penale formulate initial, a declarat in mod expres ca "a luat totul ca pe o gluma").

Aceasta imprejurare este sustinuta si de faptul ca, in cadrul procesului civil, reclamantul si-a modificat "strategia" si pozitia fata de afirmatiile paratului. Spre deosebire de cuprinsul plangerii penale formulate anterior, la care a facut referire in cuprinsul cererii introductive, in care a precizat ca, initial, "a luat totul ca pe o gluma", in actiunea civila de fata, reclamantul acrediteaza ideea ca a avut de suferit de pe urma acestor afirmatii si ca aceasta suferinta nu ar putea fi reparata decat prin acordarea de daune morale.

In plus, din materialul probator a rezultat, fara urma de indoiala, ca reclamantul nu a dovedit aspecte concrete prin care sa fi fost supus oprobriului public, afirmatiile paratului apelant fiind numai "prin natura lor" prejudiciabile, nu si faptic. Mai mult, declaratiile publice nici macar nu au fost credibile (prin raportare la cele imputate si la varsta efectiva a reclamantului) astfel incat, cel putin, sa se creeze aparenta unei veridicitati a celor afirmate, faptele paratului beneficiind, in mod evident, de o doza de exagerare si de subiectivism, pe fondul "conflictului" avut cu reclamantul.

In plus, nu a rezultat, fara dubiu si fara echivoc, imprejurarea ca ar fi fost deteriorata in vreun fel buna reputatie pe care reclamantul intimat pretinde ca o are in mediul personal, social si profesional. Dimpotriva, si in prezent, acesta se bucura de acelasi statut, fiind respectat si apreciat in societate, afirmatiile publice ale apelantului neavand, nici pe departe, impactul negativ reclamat prin actiunea introductiva. Nu a rezultat nici ca anturajul reclamantului ori familia acestuia l-au perceput intr-o alta maniera, ulterior afirmatiilor sale publice. Reclamantul nu a probat in nicio maniera, cel putin rezonabila, suferintele psihice survenite.

Recurentul mai sustine ca este cunoscut in spatiul public ca o persoana colerica, ca o persoana ale carei afirmatii publice au mai degraba o doza de exagerare si subiectivism, decat o doza de adevar, sens in care nu ar fi putut provoca, prin fapta sa, prejudiciul de care face vorbire reclamantul.

Prin urmare, gradul infim de credibilitate al celor imputate precum si impactul real si nu potential al celor declarate, fac inaplicabile dispozitiile care reglementeaza antrenarea raspunderii civile delictuale, fapta paratului - desi in aparenta ilicita - neavand aptitudinea concreta de a da nastere in constiinta publicului a unor serioase indoieli referitoare la persoana fata de care se fac respectivele afirmatii.

Cauzarea unui prejudiciu moral este necesar a se raporta la totalitatea factorilor in care a fost savarsita fapta intrucat simpla afirmare in public a unor aspecte, exacerbate sau exagerate, nu poate cauza, de plano, celui vizat, o asa suferinta ca in ipoteza in care afirmatia ar fi facuta de o persoana aparent credibila iar afirmatia, prin natura ei, putea fi credibila sau, cel putin, plauzibila.

In conditiile in care nu a existat si nu exista o consecinta negativa majora pe plan psihic in ceea ce il priveste pe reclamant, de o astfel intensitate si durata, care sa justifice acordarea de daune morale, este evident ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii. Mai degraba, s-a pus problema unei indignari a reclamantului intimat, atitudine psihica ce nu este, insa, de natura sa atraga raspunderea patrimoniala a paratului, in conditiile in care acesta a si mentionat in fata instantei ca, in realitate, nici nu doreste vreo despagubire materiala de la parat ci, mai degraba, "cauta" o satisfactie morala.

Pentru acordarea daunelor morale, practica judiciara a statuat o serie de criterii obiective, in ipoteza in care cel in cauza dovedeste ca prestigiul, onoarea, reputatia sau demnitatea sa au fost afectate prin fapta paratului.

Orice incident de natura celui descris in speta implica, inerent, o stare de indignare, dar aceasta nu este suficienta pentru a da dreptul la plata unor despagubiri, atat timp cat nu sunt afectate valori personale importante, nu sunt cauzate suferinte deosebite, ce nu se justifica in mod rezonabil, pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la angajarea raspunderii pentru prejudiciul moral doar in baza afirmatiilor celui interesat. Avand in vedere varsta reclamantului, experienta sa de viata si profesionala, este mai mult decat evident ca intensitatea cu care au fost resimtite afirmatiile publice nu este una majora, astfel incat sa se justifice acordarea de daune. Pe de alta parte, reluarea repetata in mass media a afirmatiilor facute de parat s-a realizat exclusiv pentru a se mediatiza imprejurari "aducatoare de rating", nicidecum pentru o informare a publicului larg cu privire la aspecte aparent reale, imprejurare care ar fi condus in mod evident la punerea la indoiala a moralitatii/originii persoanei reclamantului.

Astfel, nu orice prejudiciu da dreptul la o compensatie baneasca, ci numai cel de o anumita gravitate, in conditiile concrete ale faptului prejudiciabil.

Asa-numita "conformitate a starii de lucruri" a fost analizata si interpretata in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului prin prisma "criteriului adevarului", instanta europeana opinand in mai multe randuri in sensul permiterii "exagerarilor" daca acestea, prin raportare la persoana insasi, nu sunt apte a-i aduce o atingere atat de mare incat singura modalitate de restabilire a echilibrului sa fie acordarea de daune morale. Judecatorul ar fi trebuit sa fie tinut, asadar, de marja de apreciere necesara in astfel de cauze (astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului) si sa constate ca paratul nu a adus o atingere concreta drepturilor si intereselor reclamantului, atingere ce nu poate fi reparata decat prin acordarea de daune morale cu titlu de despagubire .

Nu in ultimul rand, insusi reclamantul a facut in public afirmatii defaimatoare la adresa paratului, imputandu-i acestuia o serie de fapte penale neprobate. Nu lipsita de relevanta este si imprejurarea care l-a determinat pe parat sa faca acele afirmatii, nefiind vorba de "razbunare" ci, mai degraba, de o "replica" la adresa comportamentului reclamantului. Inclusiv aceasta imprejurare ar fi trebuit sa fie avuta in vedere de catre instanta in analiza in concret a prejudiciului moral cauzat - ca si conditie esentiala pentru antrenarea raspunderii, urmand a fi apreciat intregul context in care au fost facute afirmatiile.

Recurentul mai sustine ca este evident ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii, respectiv a normelor care reglementeaza atat antrenarea raspunderii civile delictuale, cat si conditiile cerute de lege pentru ca aceasta sa fie incidenta (art.998 si urm. C.civ.), norme in mod evident incalcate. Astfel, Curtea a recurs la textul de lege susA�mentionat insa l-a aplicat gresit, incalcandu-l, nefiind incident in speta, atata vreme cat nu au fost intrunite conditiile cumulative cerute de lege pentru condamnarea civila a paratului la daune morale.

Recursul declarat de recurentul reclamant este nefondat, pentru cele ce se vor arata in continuare:

Un prim motiv de nelegalitate invocat, atat in fapt, cat si prin indicarea temeiului de drept, il constituie nemotivarea hotararii, motiv de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Analizandu-l, Inalta Curte constata insa ca acesta este nefondat.

In drept, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., hotararea judecatoreasca trebuie sa cuprinda ``motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor``.

Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, potrivit articolului 6 din CEDO, include in esenta, obligatia instantelor de aa��si motiva hotararile (hotararea Ruiz Torija c. Spaniei din 9 decembrie 1994, hotararea Higgins c. Frantei din 19 februarie 1998 si hotararea Hirvisari c. Finlandei din 27 septembrie 2001). Obligatia de motivare a hotararilor judecatoresti serveste unui dublu obiectiv. Pe de o parte, este menita sa asigure ca dreptul de a fi audiat in instanta este respectat si ca, prin urmare, instanta ia in considerare in suficienta masura argumentele partilor (hotararea Jokela c. Finlandei din 21 mai 2002 si hotararea Nedzela c. Frantei din 27 iulie 2006). Pe de alta parte, este menita sa serveasca la realizarea controlului judecatoresc in caile de atac.

Hotararea instantei de apel este temeinic motivata, atat in fapt, cat si in drept . De altfel, cat priveste situatia de fapt, instanta de apel a confirmat ca tot ceea ce a retinut prima instanta corespunde realitatii. De asemenea, ca si prima instanta, instanta de apel a retinut implicit ca sunt indeplinite toate conditiile raspunderii civile delictuale, prin prisma dispozitiilor art. 1357 C.civ., si anume existenta faptei, savarsirea ei cu vinovatie, existenta prejudiciului adus unor valori morale ale victimei, precum si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. Din moment ce aceste chestiuni, au fost retinute ca si in prima instanta, nu mai era nevoie de o ampla dezvoltare a lor, cata vreme s-a facut o astfel de motivare in hotararea cenzurata in apel.

Instanta de apel, modificand hotararea sub aspectul intinderii daunelor acordate, doar a reanalizat existenta si intinderea prejudiciului suferit de reclamant si a recuantificat cuantumul prejudiciului, retinand ca prima instanta a stabilit in mod gresit ca prejudiciul creat drepturilor personale ale reclamantului consta in asocierea acestuia cu colaboratorii regimului hitlerist, cu trupele SS, ori in crearea perceptiei publice ca reclamantul sau familia sa ar fi omorat evrei. Instanta de apel a retinut ca, in realitate, ceea ce a fost mai degraba o izbucnire colerica a paratului, nu era in masura sa nasca in mod credibil vreo indoiala cu privire la o presupusa veridicitate a aspectelor susmentionate, afirmatiile fiind in mod vadit neverosimile si neserioase, cu greu putand fi crezute de cineva, cu atat mai mult cu cat varsta reclamantului facea imposibila participarea sa la actiunile regimului nazist din Germania. Instanta de apel, reapreciind intinderea prejudiciului, a motivat ca prejudiciul consta in faptul ca, paratul a reusit practic sa il tarasca pe reclamant in zona trivialului si sa il asocieze scandalului public si ca acest prejudiciu, nu afecteaza in mod grav reputatia, demnitatea si onoarea reclamantului, fiind vadita pentru public lipsa sa de vinovatie si responsabilitate pentru manifestarile scandaloase ale paratului si faptul ca reclamantul este mai degraba o victima a temperamentului autorului afirmatiilor ilicite.

De asemenea, pe baza argumentelor expuse mai sus, a motivat ca este suficienta o satisfactie echitabila de 2.500 de lei, alaturi de recunoasterea, prin prezenta hotarare, a caracterului scandalos si neadevarat al celor afirmate de catre parat, acordand deci atat o satisfactie morala, cat si una patrimoniala.

Curtea apreciaza ca instanta de apel a raspuns tuturor criticilor de nelegalitate si netemeinicie invocate, ca a ascultat in mod real concluziile partilor si si-a prezentat argumentele principale, care au justificat solutia sa de apreciere ca exista prejudiciu si de reapreciere a cuantumului prejudiciului, chiar daca nu a raspuns detaliat fiecarui argument. Curtea apreciaza astfel ca au fost respectate dezideratele jurisprudentei CEDO referitoare la motivarea hotararilor judecatoresti. Obligatia pe care art. 6 o impune instantelor nationale de a-si motiva decizia nu presupune existenta unui raspuns detaliat la fiecare argument. Notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta nationala care nu a motivat decat pe scurt hotararea sa fi examinat totusi in mod real problemele esentiale care i-au fost puse (cauza Albina c. Romaniei). Intinderea obligatiei de motivare poate varia in raport de natura hotararii si trebuie stabilita in lumina circumstantelor cauzei.

In speta, instantei de apel nu-i poate fi imputata neindeplinirea obligatiei de motivare sau o motivare sumara in expunerea argumentelor care sustin unicul motiv de modificare, reaprecierea cuantumului prejudiciului. Expunerea succinta, concisa, rationamentul juridic clar, chiar daca a fost expus intr-un un numar redus de paragrafe, nu deschide calea recursului pentru acest motiv.

Desi a invocat in drept doar dispozitiile art. 304 pct.7 C.proc.civ., prin argumentele de fapt expuse, recurentul reclamant a criticat solutia instantei de apel si din punctul de vedere al modului in care a fost evaluata si apreciata intinderea prejudiciului pe care l-a suferit prin fapta savarsita si cuantumul daunelor care sa acopere acest prejudiciu.

Analizand acest motiv, sub aspectul posibilitatii si obligatiei instantei de recurs de a-l incadra in motivele prevazute de art. 304 C.proc.civ., potrivit art. 306 alin. (3) din acelasi cod, Inalta Curte apreciaza ca acest motiv este unul de netemeinicie, ce nu poate face obiectul controlului in recurs, cale de atac extraordinara ce poate fi exercitata numai pentru motivele de nelegalitate expuse limitativ de dispozitiile art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ.

Motivul nu poate fi incadrat in dispozitiile art. 304 pct. 9 - lipsa de temei legal, incalcarea sau aplicarea gresita a legii - deoarece situatiile practice care se incadreaza in aceste ipoteze sunt interpretarea si aplicarea eronata a unui text lege, in litera si spiritul sau, aplicarea unei norme generale in locul unei norme speciale si invers, aplicarea unei norme juridice ce nu era aplicabila spetei, etc. Or, nu s-au invocat asemenea aspecte. Instanta de apel, aplicand principiul repararii integrale a prejudiciului, a apreciat asupra cuantumului acestuia pe baza circumstantelor retinute, recurentul reclamant fiind de fapt nemultumit de modul in care s-a apreciat cuantumul despagubirilor prin raportare la circumstantele cauzei. De fapt, recurentul invoca imprejurarea ca hotararea se intemeiaza pe o grava greseala de fapt decurgand dintr-o apreciere eronata a probelor administrate, motiv prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 11 din Codul de procedura civila de la 1864, care insa au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.

Fata de toate aceste considerente, recursul reclamantului a fost respins ca nefondat.

Recursul declarat de recurentul parat este, de asemenea, nefondat pentru cele ce se vor arata in continuare:

Motivul de nelegalitate invocat de recurentul parat se circumscrie dispozitiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recurentul sustinand aplicarea gresita a legii intrucat nu sunt intrunite toate conditiile pentru antrenarea raspunderii civile delictuale si anume nu este indeplinita conditia existentei prejudiciului.

De remarcat, ca recurentul face referire la incalcarea dispozitiilor art. 998 C.civ., referindu-se probabil la dispozitiile Codului civil de la 1864, care reglementeaza raspunderea pentru fapta proprie, neaplicabil in speta.

Cum corect au retinut instantele de fond si apel, in raport de starea de fapt retinuta si de data savarsirii faptei, in cauza sunt incidente dispozitiile noului Cod Civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, care a intrat in vigoare la 1 octombrie 2011. In cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 1.357 raportat la art. 1349 din noul Cod civil. Desi la originea conflictului a stat o disputa mai veche petrecuta in Turcia, prin actiune reclamantul a imputat savarsirea faptei de la 5 noiembrie 2011 la postul de televiziune Y, acesta fiind prima aparitie, intr-un public larg, cu afirmatiile defaimatoare, producatoare de prejudicii de imagine. De altfel, asa cum a retinut instanta de fond, disputa din Turcia s-a soldat cu amenintarea ``Lasa ca te fac eu!``, fapta ilicita fiind savarsita in 5 noiembrie 2011, fiind plasata temporal dupa intrarea in vigoare a noului Cod Civil.

Potrivit art. 1357 din NCC, ``cel ce cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa.`` Potrivit art. 1349 din NCC, ``orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane . Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire, raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integrala��..``

Textele de lege sunt aplicabile spetei in conditiile in care se dovedeste ca sunt indeplinite cele patru conditii ale raspunderii civile delictuale si anume savarsirea unei fapte licite, vinovatia (in cea mai usoara forma - culpa usoara), prejudiciul si legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

In esenta, recurentul parat invoca lipsa unui element al raspunderii si anume lipsa prejudiciului, necontestand intrunirea celorlalte elemente ale raspunderii, cu efecte asupra aplicabilitatii textului de lege incident .

Inalta Curte apreciaza ca instantele - de fond si de apel - au apreciat corect ca fapta paratului a cauzat victimei un prejudiciu, cu mentiunea ca instanta de apel a apreciat ca prejudiciul nu poate fi evaluat la un cuantum atat de mare fata de atingerea efectiva adusa valorilor morale protejate.

Chiar recurentul a recunoscut pe tot parcursul judecatii, inclusiv in motivele de recurs, ca afirmatiile sale publice si atitudinea sa, au intr-adevar, un continut jignitor, putand fi incadrate in sfera ilicitului civil.

Potrivit art. 253 alin. (4) din NCC, persoana fizica ale carei drepturi nepatrimoniale, dintre cele enumerate de art. 252 al aceluiasi cod civil, au fost lezate prin savarsirea unei fapte ilicite, poate cere despagubiri sau, dupa caz, o reparatie patrimoniala pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, daca vatamarea este imputabila autorului faptei prejudiciabile.

Ceea ce este de stabilit in recursul de fata este doar problema existentei unui prejudiciu, a producerii lui, pentru a fi incident textul de lege invocat, problema intinderii (evaluarii) lui fiind o chestiune de apreciere a probelor care nu poate fi supusa cenzurii in recurs, fiind o problema de netemeinicie.

Dauna morala sau prejudiciul moral a fost definita/definit in doctrina dreptului si in jurisprudenta ca orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalitatii umane si care se manifesta prin suferinta fizica sau morala, pe care le resimte victima. Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnitatii, prestigiului sau cinstei unei persoane constau in proferarea de expresii insultatoare, calomnii, defaimari ori denigrari la adresa unei persoane si se pot infaptui prin viu grai, prin adresarea directa in public, in scris, prin publicitate in presa ori prin mass-media in general.

Caracterul suferintelor trebuie privit in legatura cu particularitatile individuale ale persoanei prejudiciate, suferintele morale (psihice) fiind frica, rusinea, tristetea, nelinistea, umilirea si alte emotii negative. In stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat in calcul caracterul si importanta valorilor nepatrimoniale, carora le-a fost cauzat prejudiciul, situatia personala a victimei, tinand cont de mediul social din care victima face parte, educatia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea si psihologia victimei, circumstantele savarsirii faptei, statutul social, etc.

Fiind vorba de lezarea unor valori fara continut economic si de protejarea unor drepturi care intra, ca element al vietii private, in sfera art. 8 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, dar si de valori aparate de Constitutie si de legile nationale, existenta prejudiciului este circumscrisa conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila corespunzatoare a prejudiciului real si efectiv produs victimei, privit prin prisma imprejurarilor anterior expuse.

In acord cu jurisprudenta nationala si practica CEDO, care a facut o serie de aprecieri notabile in ceea ce priveste proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficienta, urmand ca prejudiciul si raportul de cauzalitate sa fie prezumate, instantele urmand sa deduca producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natura sa produca un asemenea prejudiciu si a imprejurarilor in care a fost savarsita, solutia fiind determinata de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directa fiind practic imposibila.

Pentru ca atacul adus reputatiei personale sa produca un prejudiciu moral, el trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa fi fost realizat intr-o maniera care sa cauzeze un prejudiciu exercitiului personal al dreptului la respectarea vietii private (cauza A. c. Norvegiei, nr. 28070/06, 9 aprilie 2009). In cauzele Danev c. Bulgariei si Iovtchev c. Bulgariei, CEDO a retinut in esenta incalcarea conventiei, dupa ce a considerat ca abordarea formalista a instantelor nationale, care atribuisera reclamantului obligatia de a dovedi existenta unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegala, prin dovezi susceptibile sa confirme manifestari externe ale suferintelor lui fizice sau psihologice, avusesera ca rezultat privarea reclamantului de despagubirea pe care ar fi trebuit sa o obtinaa��.. Curtea a subliniat ca motivarea hotararilor interne nu a tinut seama de faptul ca incalcarea constatata a drepturilor fundamentale ale persoanei putea in sine, in lumina afirmatiilor acestuia, potrivit carora se afla intr-o stare psihologica sensibilizata, sa fie retinuta ca element pentru stabilirea unui prejudiciu moral. Curtea a considerat ca aplicarea unei asemenea abordari formaliste de catre instante era in masura sa excluda acordarea unei despagubiri intr-un foarte mare numar de cazuri in care fapta nu era insotita de o deteriorare vizibila obiectiv a starii fizice sau psihice a victimei. Abordarea respectiva a instantelor nationale, care solicitasera persoanei in cauza sa isi demonstreze suferintele prin alte mijloace de proba, in special prin marturii, fara a putea accede la acestea, l-a privat pe reclamant de un recurs efectiv in sensul art. 13 din Conventie . In domeniul art. 3 din Conventie, Curtea a subliniat, in cauza Elefteriadis c. Romaniei, ca rationamentul urmat de instantele nationale pentru a respinge cererea prin care reclamantul incerca sa obtina repararea suferintelor indurate de el a��. lasa impresia ca lipsa unor mijloace de proba materiale ale prejudiciului invocat era cea care justificase decizia acestora de a nu acorda despagubiri . Curtea a considerat ca, chiar si admitand ca in general era sarcina oricarei persoane care introduce o actiune in justitie sa faca proba sustinerilor sale, nu considera rezonabil ca, in circumstantele spetei, sa atribuie reclamantului obligatia de a demonstra temeinicia pretentiilor sale prin intermediul unor dovezi susceptibile sa ateste suferintele cauzatea��.. Curtea a subliniat in repetate randuri obligatia care revine instantelor nationale de a interpreta cerintele procedurale in mod proportional si rezonabil [a se vedea, Stone Court Shipping Company, S.A. c. Spaniei, 28 octombrie 2003, PA�rez de Rada Cavanilles c. Spaniei, 28 octombrie 1998, Miragall Escolano si altii c. Spaniei].

Cum corect a retinut instanta de apel, prejudiciul reclamantului este un prejudiciu de imagine si consta in faptul ca prin imputarea celor afirmate in mod public, pe posturi de televiziune si in presa, paratul a reusit practic sa il tarasca pe reclamant in zona trivialului si sa il asocieze scandalului public, ducand la afectarea imaginii lui publice, la producerea unor nelinisti si suferinte interioare, victima fiind o persoana publica, cu o anumita notorietate si un anumit prestigiu in lumea fotbalului.

Prin faptele savarsite si modul in care ele s-au savarsit, paratul nelimitandu-se la conflictul produs in Turcia, intr-un cerc relativ restrans, facand campania de denigrare la un nivel foarte extins, pe posturi de televiziune si in presa, a produs o atingere semnificativa a valorilor ce definesc personalitate umana, ``atacul`` atingand un anumit nivel de gravitate, apt a produce consecinte negative in plan moral victimei. Nici cea mai neexperimentata persoana nu si-ar fi permis sa faca astfel de afirmatii, in media, de denigrare a unei persoane, nici chiar in contextul in care ele ar fi prezentat o minima veridicitate si un minim grad de adevar. De asemenea, nici o persoana ale carei valori fundamentale au fost lezate in asemenea context, nu ar putea trece cu usurinta peste o asemenea situatie, fara cel putin a suferi pe plan psihic. Atunci cand a facut afirmatiile pe un post de televiziune, paratul trebuia sa stie ca media va relua repetat afirmatiile si le va propaga, din ``nevoia de rating``, scandalul putand lua dimensiuni semnificative si deci trebuia sa se abtina de la un asemenea comportament. Nu pot fi puse pe seama ``mediei`` consecintele faptei, ci pe seama conduitei paratului, mai ales ca acesta este o persoana care apare frecvent in media si cunoaste consecintele pe care le poate produce o anumita afirmatie.

Faptul ca instanta de apel a apreciat ca faptele paratului nu au afectat in mod grav reputatia, demnitatea si onoarea reclamantului, nu inseamna ca nu exista deloc o afectare. Tocmai, se retine o afectare semnificativa, apta a produce consecinte negative in plan moral victimei, insa nu atat de grava incat sa justifice retinerea unei daune de 1.000.000 lei. Faptul ca paratul este cunoscut in lumea mediatica ca avand un temperament coleric, care are obiceiul de a exagera lucrurile si ca faptele imputate erau greu de crezut nu inlatura existenta unei atingeri semnificative valorilor persoanei, de natura a produce un prejudiciu moral, in contextul in care victima se bucura de o anumita reputatie si de un anumit prestigiu iar spectatorii iubitori de fotbal sunt persoane din cele mai variate medii si cu nivele diferite de inteligenta, cu capacitati dintre cele mai diferite de a percepe si a crede afirmatiile facute in media. Chiar daca victima a afirmat ca initial a luat totul ca pe o gluma, persistenta paratului in conduita sa a atins cotele unui adevarat scandal public afirmatiile paratului si modul in care au fost facute fiind, prin natura lor, prejudiciabile, asa cum afirma chiar acesta in recursul sau. Data fiind natura prejudiciului moral nu era necesar a se proba fara dubiu si fara echivoc imprejurarea ca ar fi fost deteriorata in vreun fel buna reputatie pe care reclamantul intimat pretinde ca o are in mediul personal, social si profesional.

Inalta Curte apreciaza ca instantele de fond si de apel au retinut corect ca exista o afectare negativa pe plan psihic generata de faptele paratului, de o anumita gravitate, care sa justifice acordarea unei satisfactii echitabile de 2.500 de lei alaturi de recunoasterea, prin hotarare, a caracterului scandalos si neadevarat al celor afirmate de catre parat, incat, apreciind ca s-a cauzat un prejudiciu sunt intrunite toate elementele raspunderii civile delictuale, antrenarea raspunderii fiind de natura a oferi atat o satisfactie materiala, dar si una morala.

Intr-adevar in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a facut referire la "criteriului adevarului" si la permiterea "exagerarilor", insa aceste chestiuni nu sunt incidente spetei. Paratul nu era un ziarist, un om de media, animat de dorinta aducerii la cunostinta publica a unor fapte in legatura cu o persoana publica incat, cum corect a retinut prima instanta, sa justifice un drept si un interes legitim sa faca astfel de acuzatii publice. Desi drept fundamental, libertatea de exprimare nu are caracter absolut, ea putand fi supusa unor restrictii in ipoteza in care folosirea libertatii de exprimare este indreptata impotriva unor valori pe care statul le poate in mod legitim apara, restrictii care sunt supuse principiului asigurarii justului echilibru intre exercitiul dreptului la libera exprimare si protectia drepturilor individuale. In speta, era doar o chestiune de razbunare personala fata de faptul ca paratul nu a reusit sa fac o tranzactie in temenii doriti. Imaginea unei persoane nu poate fi afectata public din considerente personale ale autorului faptei .

Faptul ca insusi reclamantul ar fi facut in public afirmatii defaimatoare la adresa paratului, imputandu-i acestuia fapte penale neprobate nu constituie cauza care sa inlature raspunderea autorului faptei prin prisma art. 1352 C.civ. Pentru a fi exoneratoare de raspundere, fapta victimei insesi (art. 1352 C.civ.) trebuie sa fi fost cauza exclusiva a producerii prejudiciului - indeplinind totodata caracteristicile fortei majore sau pe ale cazului fortuit. Nu poate fi vorba de o "replica" la adresa comportamentului reclamantului, care sa intruneasca caracteristicile fortei majore sau cazului fortuit.

Instanta de recurs, prin prisma caracterului de cale extraordinara de atac a recursului, nu poate face insa o reapreciere a cuantumului prejudiciului.

Fata de aceste considerente, Inalta Curte apreciaza ca prejudiciul exista si ca sunt intrunite toate elementele raspunderii civile delictuale, instantele de fond si apel apreciind corect incidenta si aplicabilitatea dispozitiilor art. 1349 si 1357 C.civ., incat si recursul paratului a fost respins ca nefondat.