Decizia CCR nr. 692/2018 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de L.A.M in Dosarul nr. XXX/44/2016 al Curtii de Apel Galati - Sectia penala si pentru cauze cu minori. Exceptia formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. XXXXD/2017.
2. La apelul nominal se constata lipsa partilor. Procedura de citare este legal indeplinita. Magistratul-asistent refera asupra notelor scrise depuse la dosar de catre C.I. SPRL, in calitate de fost lichidator judiciar al debitoarei S.C. L.P. - S.R.L., prin care se invedereaza ca judecatorul- sindic a dispus inchiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. L.P. - S.R.L., radierea debitoarei din registrul comertului si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura .
3. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care arata ca premisa aplicarii textului criticat este existenta unei solutii de achitare, solutie apelata de persoanele prevazute de Codul de procedura penala. In acest context, arata ca dispozitiile care reglementeaza calea de atac a apelului contin principii generale cu privire la administrarea probelor. Astfel, se reglementeaza faptul ca, in aceasta cale de atac, se aplica regulile generale de administrare a probelor reglementate de art. 374 alin. (7) - (10) si de art. 383 alin. (3) si (4) din Codul de procedura penala. Trimiterea la dispozitiile anterior mentionate determina aplicabilitatea, in calea de atac a apelului, a tuturor regulilor referitoare la administrarea probelor de la judecata in fond . Aceasta inseamna ca regula generala este aceea ca o proba solicitata in apel poate fi respinsa de judecatorul din apel in aceleasi conditii ca si cele aplicabile in fondul cauzei. Situatia de exceptie referitoare la obligatia judecatorului din apel de a readministra anumite probe este justificata tocmai de necesitatea respectarii art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Subliniaza ca este o situatie de exceptie determinata de imprejurarea ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, un judecator nu ar putea pronunta o solutie de condamnare inainte de a audia martorii si de a readministra probele pe care isi bazeaza solutia de condamnare. Situatia de exceptie il impiedica pe judecatorul din apel sa pronunte o solutie de condamnare dupa achitare fara a readministra proba cu martori . Faptul ca textul are o redactare deficitara referindu-se la "declaratiile pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare" (acesta fiind inteles in doctrina si practica judiciara ca referindu-se la acele declaratii care ar justifica o solutie de condamnare) nu reprezinta un motiv de neconstitutionalitate. In concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, ca neintemeiata.
C U R T E A,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
4. Prin Incheierea din 25 aprilie 2017, pronuntata in Dosarul nr. XXX/44/2016, Curtea de Apel Galati - Sectia penala si pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala, exceptie invocata de L.A.M, cu ocazia solutionarii unei cauze penale.
5. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca din modul de reglementare a dispozitiei criticate rezulta ca instanta de apel este obligata sa readministreze toate declaratiile pe care instanta de fond si-a intemeiat solutia de achitare, spre deosebire de situatia in care instanta de fond a pronuntat o solutie de condamnare. Astfel, in ipoteza in care prima instanta a dispus o solutie de condamnare, de amanare a aplicarii pedepsei sau de renuntare la aplicarea pedepsei, legea procesual penala nu impune o astfel de obligatie de readministrare a declaratiilor in sarcina instantei de apel. Ca atare, in astfel de ipoteze raman a fi aplicabile regulile generale in materia readministrarii probelor in faza procesuala a apelului, cuprinse la art. 420 alin. (5) din Codul de procedura penala, potrivit caruia "instanta de apel poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, in conditiile art. 100".
6. Se creeaza, astfel, o diferenta de tratament intre inculpatii care au fost achitati in prima instanta si cei in privinta carora a fost pronuntata un alt tip de solutie procesuala, fiind asigurata o consistenta mult mai ridicata efectului devolutiv integral al apelului in ipoteza in care o persoana este achitata in prima instanta, spre deosebire de ipotezele existentei altor solutii in prima instanta. Apreciaza ca nu exista niciun scop legitim care sa fundamenteze o atare diferenta de tratament.
7. Mai mult, efectul devolutiv integral al apelului trebuie sa comporte aceleasi dimensiuni, sub aspectul probatiunii, independent de solutia pronuntata de prima instanta. In sens contrar, daca legiuitorul impune garantii obligatorii la nivelul probatiunii, doar atunci cand solutia primei instante este una favorabila persoanei acuzate, se creeaza o discriminare intre persoanele initial achitate si cele fata de care s-a dispus alt tip de solutie. O consecinta a acestui fapt este aceea ca legiuitorul confera o intensitate si valente diferite exigentei aflarii adevarului in procesul penal, in functie de tipul de solutie pronuntata in primul grad de jurisdictie. Totodata, este nesocotit principiul egalitatii de arme de care participantii la procesul penal trebuie sa dispuna. O astfel de reglementare afecteaza insasi prezumtia de nevinovatie, de vreme ce doar o solutie de achitare necesita o imperativa reluare a cercetarii judecatoresti pe palier testimonial.
8. Curtea de Apel Galati - Sectia penala si pentru cauze cu minori apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Textul criticat instituie obligativitatea pentru instanta investita cu judecarea apelului de a readministra declaratiile pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare. Prin urmare, textul nu instituie, in cazul unei solutii de condamnare, imposibilitatea readministrarii probatoriilor si nici imposibilitatea administrarii de noi probe, deoarece, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedura penala, instanta verifica hotararea atacata nu numai pe baza materialului existent, ci si a oricaror probe noi administrate in fata instantei de apel. Mai mult, conform art. 420 alin. (4) din Codul de procedura penala, instanta de apel procedeaza la ascultarea inculpatului, cand aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata in fond . Potrivit art. 99 alin. (3) si art. 420 alin. (5) din Codul de procedura penala, in procesul penal, persoana vatamata, suspectul si partile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe, iar instanta de apel poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, in conditiile art. 100.
9. Totodata, arata ca in actiunea penala sarcina probei apartine in principal procurorului, iar inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, nefiind obligat sa isi dovedeasca nevinovatia, si are dreptul de a nu contribui la propria acuzare . Inculpatul are libertatea de a nu da nicio declaratie, iar in cazul in care consimte sa o faca, precizarile sale nu constituie ipso facto o declaratie de culpabilitate, intrucat aceasta, ca de altfel toate mijloacele de proba din procesul penal, are drept scop aflarea adevarului si poate fundamenta o decizie de condamnare numai in masura in care se coroboreaza cu alte fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul tuturor probelor existente intr-o cauza.
10. Prin urmare, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigentele constitutionale referitoare la dreptul la un proces echitabil si nu se aplica discriminatoriu, deoarece toti inculpatii aflati in situatia juridica circumscrisa de text beneficiaza de acelasi tratament, neputand fi pus semnul egalitatii intre inculpatii achitati de instanta de fond, pe de o parte, si cei condamnati de prima instanta, pe de alta parte . In plus, potrivit art. 417 alin. (2) din Codul de procedura penala, in cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv si extensiv guvernate de principiul non reformatio in pejus, instanta de apel este obligata sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, asigurand astfel partilor suficiente garantii procesuale in deplin acord cu dreptul la un proces echitabil, prezumtia de nevinovatie si dreptul la o ocrotire egala din partea legii.
11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
12. Avocatul Poporului sustine ca textul criticat nu creeaza nicio discriminare intre inculpatii implicati in procese penale, cu atat mai mult cu cat principiul egalitatii de tratament juridic consta in aplicarea echitabila a unei norme de drept subiectelor aflate in cazuri identice sau similare. De aceea, principiul egalitatii in drepturi nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice. Art. 16 din Constitutie vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic in ceea ce priveste aplicarea unor masuri, indiferent de natura lor. Or, inculpatul achitat de prima instanta se afla intr-o situatie diferita fata de inculpatul fata de care instanta s-a pronuntat in sensul condamnarii. Pe de alta parte, pentru indeplinirea principalei atributii a instantei de judecata, si anume solutionarea cauzei deduse judecatii, sunt necesare garantarea respectarii drepturilor subiectilor procesuali si asigurarea administrarii probelor pentru lamurirea imprejurarilor cauzei, in scopul aflarii adevarului. Prevederile Codului de procedura penala interpretate in ansamblu asigura suficiente garantii pentru inlaturarea discriminarii, dar si pentru asigurarea unui proces echitabil.
13. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
C U R T E A,
examinand actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
14. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
15. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala. Dispozitiile criticate au urmatorul continut:
"Instanta, judecand apelul, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
[...]
2. admite apelul si:
a) desfiinteaza sentinta primei instante si pronunta o noua hotarare, procedand potrivit regulilor referitoare la solutionarea actiunii penale si a actiunii civile la judecata in fond . Instanta de apel readministreaza declaratiile pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare, dispozitiile art. 374 alin. (7)-(10) si ale art. 383 alin. (3) si (4) aplicandu-se in mod corespunzator."
16. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca textul criticat contravine prevederilor constitutionale cuprinse in art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea in drepturi, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil si art. 23 alin. (11) referitor la prezumtia de nevinovatie. De asemenea, sunt invocate dispozitiile art. 6 si art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
17. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca apelul este singura cale de atac ordinara de reformare, in care se efectueaza o noua judecata in fond a cauzei. Potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedura penala, sentintele pot fi atacate cu apel, daca legea nu prevede altfel. Astfel, expresie a principiului dublului grad de jurisdictie, toate sentintele prin care cauza este rezolvata in fond in urma judecatii in prima instanta sunt supuse apelului. Este vorba despre hotararile judecatoresti penale prin care instanta hotaraste asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntand, dupa caz, condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, achitarea sau incetarea procesului penal, in conditiile art. 396 din Codul de procedura penala.
18. Instanta, judecand apelul, poate pronunta, potrivit art. 421 din Codul de procedura penala, fie o solutie de respingere a apelului si mentinere a hotararii atacate [art. 421 pct. 1], fie o solutie de admitere a apelului si desfiintare a sentintei primei instante [art. 421 pct. 2]. Pronuntand solutia de admitere a apelului si desfiintare a hotararii atacate, instanta de apel fie solutioneaza ea insasi cauza, pronuntand o noua hotarare [art. 421 pct. 2 lit. a) ], fie dispune rejudecarea cauzei de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata [art. 421 pct. 2 lit. b) ].
19. In acest context, Curtea observa ca dispozitia de lege criticata reglementeaza obligatia instantei de apel de a readministra declaratiile pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare. Solutia legislativa criticata a fost introdusa prin art. II pct. 107 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, fara a se preciza in nota de fundamentare motivul modificarii legislative.
20. In acest context, Curtea observa ca instanta de la Strasbourg, analizand respectarea dreptului la un proces echitabil in cauzele in care instantele de control judiciar au pronuntat o solutie de condamnare dupa desfiintarea unei hotarari de achitare a inculpatului, a statuat cu valoare de principiu ca, atunci cand o instanta de recurs este sesizata sa solutioneze o cauza in fapt si in drept si sa examineze, in ansamblu, chestiunea vinovatiei sau a nevinovatiei, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, sa decida asupra acestor chestiuni fara ascultarea directa a declaratiilor date in persoana fie de acuzatul care sustine ca nu a comis actul de care este invinuit, fie de martorii care au dat declaratii in timpul procedurii (Hotararea din 27 iunie 2000, pronuntata in Cauza Constantinescu impotriva Romaniei, paragrafele 55, 59).
21. De asemenea, prin Hotararea din 15 septembrie 2015, pronuntata in Cauza Moinescu impotriva Romaniei, pct. 39-40, Curtea Europeana a Drepturilor Omului reitereaza aceleasi argumente: "pentru a se pronunta astfel, curtea de apel a procedat la o noua interpretare a marturiilor depuse la dosar, fara a asculta ea insasi martorii. Astfel, curtea de apel a adoptat o pozitie opusa celei din hotararile instantelor inferioare, care il achitasera pe reclamant, in special pe baza depozitiilor martorilor respectivi, facute in cursul sedintelor de judecata desfasurate in fata lor. Desi era de competenta instantei de recurs sa aprecieze diferitele elemente de proba, este la fel de adevarat ca reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza acelorasi marturii care fusesera suficiente pentru a-i determina pe judecatorii din primele instante sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei si sa motiveze achitarea acestuia. In aceste conditii, omisiunea curtii de apel de a audia martorii in cauza, inainte de a-l declara vinovat pe reclamant, a limitat semnificativ caracterul efectiv al dreptului la aparare. Aceste elemente ii permit Curtii sa concluzioneze ca respectiva condamnare a reclamantului pentru favorizarea infractorului, pronuntata fara ascultarea directa a martorilor, desi acesta fusese achitat de doua instante inferioare, este contrara cerintelor unui proces echitabil in sensul art. 6 paragraful (1) din Conventie ."
22. Asadar, Curtea constata ca solutia legislativa constituie transpunerea in dreptul pozitiv a exigentelor impuse de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, asigurand dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, avand competenta de a aprecia diferitele elemente de proba, in vederea stabilirii vinovatiei inculpatului, instanta de apel nu poate pronunta hotararea de condamnare decat dupa readministrarea obligatorie a declaratiilor pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare si care au fost suficiente pentru a-l determina pe judecatorul primei instante sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei si sa motiveze achitarea acestuia.
23. Curtea observa ca dispozitia criticata nu reglementeaza imposibilitatea readministrarii probatoriilor sau administrarii de noi probe, in cazul in care prima instanta a pronuntat o solutie de condamnare, renuntare la aplicarea pedepsei, amanare a aplicarii pedepsei sau de incetare a procesului penal.
24. Astfel, potrivit art. 420 alin. (4) si alin. (5) din Codul de procedura penala, instanta de apel procedeaza la ascultarea inculpatului, cand aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata in fond, poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, in conditiile art. 100 din acelasi act normativ. Totodata, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedura penala, instanta verifica hotararea atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricaror probe administrate in fata instantei de apel, iar, potrivit art. 420 alin. (9) din acelasi act normativ, in vederea solutionarii apelului, instanta, motivat, poate da o noua apreciere probelor.
25. In acest context, Curtea constata ca dispozitiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedura penala nu refuza dreptul inculpatului sau al oricarui participant in procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci confera instantei de apel competenta de a aprecia asupra utilitatii administrarii/readministrarii unor probe. Totodata, in acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedura penala - la care face trimitere art. 420 alin. (5) din acelasi cod - "cererea privitoare la administrarea unor probe formulata [...] in cursul judecatii se admite ori se respinge, motivat, de catre organele judiciare", sens in care respingerea sa se poate dispune numai atunci cand proba nu este relevanta in raport cu obiectul probatiunii, cand se apreciaza ca pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de proba, cand proba nu este necesara, intrucat faptul este notoriu, cand proba este imposibil de obtinut, cand cererea a fost formulata de o persoana neindreptatita si atunci cand administrarea probei este contrara legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedura penala].
26. Asa fiind, instanta de apel nu are obligatia de a-si insusi aprecierea probelor data de instanta de fond, intrucat, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedura penala, aceasta, "motivat, poate da o noua apreciere probelor", iar conform art. 103 alin. (1) din acelasi cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare in urma evaluarii tuturor probelor administrate in cauza.
27. Instanta de apel nu se pronunta in mod discretionar asupra necesitatii readministrarii unor probe sau administrarii altora noi, cu atat mai mult cu cat, in conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedura penala, instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnarii putandu-se realiza doar atunci cand acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila. Acest fapt confera procedurii caracter echitabil, deoarece, pe langa faptul ca, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedura penala, orice indoiala in formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaza in favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind marginit de existenta unor mijloace compensatorii care sa asigure un echilibru suficient intre acuzare si aparare.
28. In acord cu art. 374 alin. (5) si alin. (6) din Codul de procedura penala, in faza de judecata, presedintele intreaba procurorul, partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe, iar in cazul in care se propun probe, trebuie sa se arate faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, respectiv, in ceea ce priveste martorii si expertii, identitatea si adresa acestora. Totodata, procurorul, persoana vatamata si partile pot cere administrarea de probe noi si in cursul cercetarii judecatoresti - a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedura penala -, iar probele administrate in cursul urmaririi penale si necontestate de catre parti sau de catre persoana vatamata pot fi administrate din oficiu de catre instanta, daca apreciaza ca este necesar pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, instanta putand, totodata, sa dispuna din oficiu si administrarea de probe noi, justificat de acelasi deziderat al aflarii adevarului si justei solutionari a cauzei - a se vedea art. 374 alin. (8) si alin. (10) din Codul de procedura penala. De asemenea, dupa audierea inculpatului, a persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente se procedeaza la administrarea probelor incuviintate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedura penala]. Aceasta intrucat, potrivit art. 100 alin. (2) din acelasi cod, "in cursul judecatii, instanta administreaza probe la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor si, in mod subsidiar, din oficiu, atunci cand considera necesar pentru formarea convingerii sale", sens in care, in procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci cand instanta are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila [a se vedea si art. 103 alin. (2) din acelasi cod].
29. Astfel, in acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedura penala, la judecarea apelului se aplica regulile de la judecata in fond mai sus aratate, sens in care instanta competenta sa solutioneze apelul il va judeca, conform art. 417 din Codul de procedura penala, cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se refera declaratia de apel si in raport cu calitatea pe care apelantul o are in proces, fiind, totodata, obligata ca, in afara de temeiurile invocate si cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept . Totodata, instanta de apel va proceda la ascultarea inculpatului, cand aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata in fond, si va verifica hotararea atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricaror probe administrate in fata instantei de apel, putand da, asa cum s-a aratat anterior, o noua apreciere probelor.
30. In concluzie, instanta de apel, desi nu este obligata sa dispuna readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are insa obligatia sa se pronunte motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de alta parte, solutionarea cu celeritate a cauzei, intrucat, in caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificata a solutionarii acesteia printr-o simpla cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate ca dispunerea lor nu este utila cauzei (in acelasi sens, Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018).
31. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii
D E C I D E:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate ridicata de L.A.M in Dosarul nr. XXX/44/2016 al Curtii de Apel Galati - Sectia penala si pentru cauze cu minori si constata ca dispozitiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedura penala sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

Pronuntata in sedinta din data de 8 noiembrie 2018.