Incheiere prin care s-a dispus disjungerea unei cereri. Cai de atac

Prin actiunea civila introdusa la 18 decembrie 1997 si precizata la 19 ianuarie 1999 reclamanta B.M. a solicitat, in temeiul art. 1 si 2 din Legea 112/1995, restituirea in natura a unui imobil situat in Bucuresti, compus din teren si constructie.

In urma conflictului negativ de competenta ivit intre Judecatoria sectorului 1 Bucuresti si Tribunalul Bucuresti, solutionat in recurs prin decizia nr. 1468 din 09 martie 2001 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, cauza a fost trimisa Tribunalului Bucuresti pentru judecarea in prima instanta, facand obiectul dosarului nr. 4406/2001 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civila.

Reclamanta a depus, la data de 7 februarie 2002, o cerere precizatoare prin care solicita desfiintarea contractelor de vanzare-cumparare prin care paratul Consiliul General al Municipiului Bucuresti a vandut parti din imobilul in litigiu numitilor O.I. si O.C. (contractul nr. 979/27145 din 29 octombrie 1996), D.C. si D.G. (contractul nr. 978/29675 din 08 octombrie 1996).

Prin incheierea din 22 ianuarie 2003, Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, a stabilit ca cererea din 7 februarie 2002 are ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare si reprezinta o completare la actiune formulata cu neobservarea prevederilor art. 132 si art. 134 Codul de procedura civila , temeiuri pentru care a dispus disjungerea ei si a fixat termen la data de 19 februarie 2003 in vederea judecarii cauzelor disjunse.

Impotriva acestei incheieri reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia civila nr. 207 A din 7 aprilie 2003 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila.
Prin recursul declarat, reclamanta a solicitat casarea deciziei date in apel si anularea disjungerii dispusa prin incheierea primei instante.

Motivand recursul, reclamanta arata ca disjungerea cauzei, dispusa de prima instanta, constituie, in realitate, despartirea in doua a unui proces unitar, incalcand dispozitiile art. 55, 120, 135 si 165 Codul de procedura civila , a fost luata fara precizarea vreunui temei legal, nefiind aplicabile dispozitiile art. 132, 134 din acelasi cod, avute in vedere de prima instanta, se contravine prevederilor art. 1, 2 si 46 din Legea 10/2001 si a avut, drept consecinta, intreruperea cursului judecatii, considerente pentru care decizia instantei de apel este esential nelegala si vadit netemeinica.
Recursul nu este nefondat.

Potrivit dispozitiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat o data cu fondul, in afara de cazul cand prin ele s-a intrerupt cursul judecatii.
In cauza, insa, masura disjungerii, dispusa la 22 ianuarie 2003, nu a avut ca efect suspendarea sau intreruperea cursului judecatii nici uneia dintre cauzele distincte, astfel formate, intrucat aceeasi instanta a fixat si termen pentru data de 19 februarie 2003 in vederea judecarii pricinilor disjunse.

In aceste conditii, decizia data in apel este legala, criticile referitoare la insasi masura disjungerii neputand fi cercetate in stadiul procesual in care se afla pricina, atat apelul, cat si recursul trebuind a fi limitate la examinarea existentei sau neexistentei vreunui caz de suspendare sau intrerupere a cursului judecatii in raport cu dispozitiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ.
Ca urmare, recursul a fost respins.