Calcularea termenului de reabilitare judecatoreasca

Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei, a promovat recurs in interesul legii in vederea stabilirii pedepsei ce determina calculul termenului de reabilitare judecatoreasca in ipoteza pedepselor rezultante prin cumul aritmetic ca urmare a revocarii suspendarii conditionate sau prin cumul juridic in cazul concursului de infractiuni .

Orientarile jurisprudentei:

1. Unele instante au retinut ca termenul de reabilitare judecatoreasca se socoteste in raport de pedeapsa cea mai grea ce intra in compunerea pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic

2. Alte instante au considerat ca pedeapsa finala stabilita prin cumul juridic sau aritmetic va determina calculul termenului de reabilitare judecatoreasca.

Opinia Procurorului General este in sensul primei orientari.

_________

Textul integral al recursului

C ă t r e


PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE


În temeiul art. 4142 alin. 1 din Codul de procedură penală şi art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, vă sesizez cu :


Recurs în INTERESUL LEGII


în vederea stabilirii pedepsei ce determină calculul termenului de reabilitare judecătorească în ipoteza pedepselor rezultante prin cumul aritmetic ca urmare a revocării suspendării condiţionate sau prin cumul juridic în cazul concursului de infracţiuni.



Examenul jurisprudenţei actuale evidenţiază două orientări cu privire la acest aspect şi, prin urmare, caracterul neunitar al acesteia, astfel :

1. Pentru ipoteza menţionată, unele instanţe au reţinut că termenul de reabilitare judecătorească se socoteşte în raport de pedeapsa cea mai grea ce intră în compunerea pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic ( Anexele 1 - 8).

2. Cu privire la acelaşi aspect, alte instanţe au considerat că pedeapsa finală stabilită prin cumul juridic sau aritmetic va determina calculul termenului de reabilitare judecătorească ( Anexele 9 - 48 ).



Consider că prima soluţie este cea legală.

*

* *

Reabilitarea constituie modalitatea juridică prin care, în condiţiile prevăzute de lege, se şterg condamnarea penală, decăderile şi interdicţiile făcând să înceteze pentru viitor orice incapacitate ce derivă din pedeapsă cu privire la persoana condamnatului (art.133 – 138 din Codul penal).

În raport de natura sa indivizibilă şi personală, reabilitarea nu poate fi decât totală, completă, producându-şi necondiţionat efectele .

Condiţia negativă impusă de lege pentru înlăturarea stării de recidivă prin reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare trebuie examinată în raport de momentul săvârşirii celei de-a doua infracţiuni.

Instanţa supremă a reţinut că, în cazul mai multor condamnări succesive, cel condamnat nu poate obţine decât reabilitarea judecătorească pentru toate condamnările, iar termenul de reabilitare, la care se referă art.38 alin.2 din Codul penal, se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi începe să curgă de la data executării ultimei pedepse, chiar dacă – privită izolat – pentru aceasta ar fi îndeplinite condiţiile reabilitării de drept[1].

Autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte pedeapsa finală stabilită prin cumul juridic sau aritmetic şi care constituie primul termen al recidivei nu poate fi opusă instituţiei reabilitării, deoarece aceasta din urmă derivă din prevederile legii (art.38 alin.2 din Codul penal), operează ope legis şi nu poate fi refuzată din momentul împlinirii termenului de reabilitare, fără a fi necesară constatarea ei pe cale judecătorească.

Potrivit art.134 alin.1 din Codul penal, termenul reabilitării de drept se compune dintr-o durată fixă, de 3 ani.

Pe de altă parte, termenul de reabilitare judecătorească se compune dintr-o durată fixă, stabilită în funcţie de întinderea „condamnării la pedeapsă” şi grupate în cele 4 categorii prevăzute în textul de lege, la care se adaugă o durată variabilă, ce este egală cu jumătate din durata pedepsei pronunţate (art.131 alin.1 din Codul penal).

Termenul de reabilitare se socoteşte de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale (chiar stabilită prin cumul) sau de la data când aceasta s-a prescris (art.136 din Codul penal).

Pedeapsa constituie sancţiunea de bază a fiecărei norme de drept penal, în sensul că, ori de câte ori legea creează o infracţiune, trebuie, neapărat, să prevadă ca sancţiune o pedeapsă principală care îşi poate îndeplini rolul funcţional de sine stătător, fiind pronunţată şi aplicată singură[2].

Ca atare,caracterul unic, individual şi de sine stătător al fiecărei pedepse principale pronunţate pentru fiecare infracţiune în parte nu poate fi înlăturat de o cauză exterioară şi aleatorie acesteia.

Astfel, cumulul juridic sau aritmetic a cel puţin două pedepse principale îşi găseşte raţiunea în necesitatea sancţionării mai severe prin stabilirea unei noi pedepse, rezultante sau finale, în condiţiile incidenţei prevederilor referitoare la concursul de infracţiuni ori revocării suspendării condiţionate.

În sistemul nostru de drept substanţial penal, pentru infracţiunile concurente se aplică principiul cumulului juridic, potrivit căruia va fi executată pedeapsa cea mai grea la care se poate adăuga un spor (art.34 din Codul penal).

Sporul alăturat pedepsei de bază pronunţată pentru infracţiunea cea mai gravă nu are funcţia sau capacitatea juridică de a converti pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune într-o altă pedeapsă, mai mare, pedepsele iniţiale rămânând neschimbate ca natură şi întindere.

Opţiunea instanţei în aplicarea sporului şi determinarea întinderii acestuia, ce reprezintă finalitatea art.34 din Codul penal, sunt condiţionate tocmai de natura pedepsei cele mai grele ce a fost pronunţată, ca prim pas, pentru cea mai gravă dintre infracţiunile ce alcătuiesc concursul .

De aceea, sporul de pedeapsă ce se adaugă în cazul concursului de infracţiuni trebuie privit ca o compensare a absorbţiei şi neexecutării succesive de către condamnat şi a pedepsei sau a pedepselor mai puţin grave ca întindere sau natură.

Ca atare, pedeapsa rezultantă obţinută prin adiţionarea sporului nu constituie o pedeapsă pronunţată pentru o singură infracţiune, ci o sancţiune penală, finală, a tuturor infracţiunilor şi reprezintă echivalentul pericolului social concret pe care îl reprezintă inculpatul sau condamnatul în raport de toate faptele penale comise.

Deoarece constituie numai expresia juridică a pedepselor absorbite, sporul de pedeapsă nu poate avea o existenţă proprie şi nici o executare independentă de pedepsele de bază[3].

Lipsa existenţei proprii a sporului de pedeapsă este evidenţiată şi de dispoziţiile alin.1 ale art.14 din Legea nr.546 din 14 octombrie 2002 privind graţierea şi procedura graţierii potrivit cărora, în situaţia pluralităţii de infracţiuni pentru care s-au aplicat pedepse ce au fost contopite, obiectul graţierii nu îl constituie pedeapsa rezultantă ci pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune.

Mai mult, în alineatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că pedeapsa rezultantă va fi descontopită pentru a face incidente dispoziţiile de graţiere, iar sporul de pedeapsă va fi înlăturat în ipoteza în care a rămas o singură pedeapsă negraţiată.

Pe de altă parte, în cazul revocării suspendării condiţionate (art.83 din Codul penal) însăşi dispoziţiile legale prevăd expres că pedepsele ce compun cumulul aritmetic rămân distincte şi se execută separat şi succesiv, astfel întrucât întinderea termenului de reabilitare se determină în raport de durata celei mai grele dintre pedepse, iar nu de rezultatul însumării lor.

În sfârşit, dacă termenul de reabilitare s-ar calcula prin raportare la pedeapsa rezultantă am fi în prezenţa unui dublu efect juridic sancţionator al acesteia, neprevăzut de lege, prin aceea că ar determina atât momentul până la care pedeapsa va fi executată (întinderea ei), cât şi durata, evident mai mare, a termenului de reabilitare .

În concluzie, la stabilirea termenului de reabilitare judecătorească se va lua în calcul exclusiv pedeapsa cea mai grea ce intră în componenţa pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic.



*

* *

Având în vedere cele expuse, vă solicit să constataţi că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.


PROCUROR GENERAL,

Laura Codruţa Kövesi