Directiva privind cerintele minime de securitate si sanatate care se aplica pe santierele temporare sau mobile¹ prevede ca, pentru orice santier pe care sunt prezente mai multe intreprinderi, beneficiarul lucrarii sau dirigintele de santier desemneaza un coordonator in materie de securitate si de sanatate, responsabil de punerea in aplicare a principiilor generale de prevenire si de securitate pentru protectia lucratorilor. Aceasta prevede de asemenea ca beneficiarul lucrarii sau dirigintele de santier asigura stabilirea unui plan de securitate, in cazul lucrarilor care comporta riscuri specifice pentru securitatea si sanatatea lucratorilor. Aceste lucrari sunt enumerate intr-o lista neexhaustiva cuprinsa in directiva.
Potrivit legii italiene de transpunere a directivei mentionate, obligatia de a desemna acest coordonator si de a stabili un asemenea plan nu se aplica lucrarilor private pentru care nu este necesara obtinerea unei autorizatii de constructie.
In 2008, inspectorii Serviciului de protectie a muncii din provincia autonoma Bolzano au efectuat un control pe un santier de restaurare a acoperisului unei case de locuit cu o inaltime de aproximativ 6-8 metri. Parapetul, macaraua si mana de lucru erau furnizate de trei intreprinderi diferite, prezente simultan pe santier. Potrivit legislatiei italiene, nu era necesara eliberarea unei autorizatii de constructie. A fost initiata o procedura penala impotriva proprietarei imobilului, beneficiar al lucrarii, pentru incalcarea obligatiilor de securitate impuse de directiva.
Tribunale di Bolzano are indoieli in ceea ce priveste derogarile prevazute de dreptul italian cu privire la obligatia de a desemna un coordonator de securitate . Aceasta instanta considera ca legiuitorul a€“ presupunand ca un santier de lucrari private este mai putin important si, asadar, lipsit de riscuri a€“ ar fi omis sa admita ca si lucrarile pentru care nu este necesara obtinerea unei autorizatii de constructie pot fi complexe si periculoase si necesita din acest motiv desemnarea unui coordonator de securitate .
In esenta, instanta mentionata solicita Curtii sa stabileasca daca directiva se opune unei reglementari nationale care, pe de o parte, permite derogarea, pentru un santier privind executarea unor lucrari private care nu necesita o autorizatie de constructie si pe care sunt prezente mai multe intreprinderi, de la obligatia de a desemna un coordonator de securitate atat pentru elaborarea proiectului lucrarii, cat si pentru realizarea lucrarilor si care, pe de alta parte, prevede obligatia acestui coordonator de a stabili un plan de securitate si de sanatate numai atunci cand pe un santier de lucrari private care nu necesita o autorizatie de constructie intervin mai multe intreprinderi.
Legislatia italiana referitoare la obligatia de a desemna coordonatori si de a stabili un plan de securitate, prevazuta de directiva, a oferit deja Curtii ocazia sa se pronunte².
In hotararea pronuntata, Curtea aminteste, in primul rand, ca directiva prevede fara ambiguitate obligatia de a desemna un coordonator in materie de securitate si de sanatate pentru orice santier pe care vor fi prezente mai multe intreprinderi. Directiva mentionata nu admite nicio exceptie de la aceasta obligatie .
Prin urmare, un coordonator in materie de securitate si de sanatate trebuie desemnat pentru orice santier pe care vor fi prezente mai multe intreprinderi in momentul elaborarii proiectului lucrarii sau, in orice caz, inainte de executarea lucrarilor, independent de imprejurarea ca lucrarile sunt sau nu sunt supuse obligatiei de a obtine o autorizatie de constructie sau ca acest santier prezinta sau nu prezinta riscuri specifice.
Directiva se opune, asadar, unei reglementari nationale care permite, pentru un santier care priveste executarea unor lucrari private ce nu necesita o autorizatie de constructie si pe care vor fi prezente mai multe intreprinderi, sa se deroge de la obligatia beneficiarului sau a dirigintelui de santier de a desemna un coordonator de securitate si de sanatate in momentul elaborarii proiectului lucrarii sau, in orice caz, inainte de executarea lucrarilor.
In al doilea rand, in ceea ce priveste planul de securitate si de sanatate, directiva autorizeaza statele membre, dupa consultarea partenerilor sociali, sa deroge de la obligatia de a-l stabili, cu exceptia cazului in care este vorba despre lucrari care implica riscuri specifice, precum cele enumerate in directiva, sau despre lucrari pentru care este necesara o notificare prealabila.
Rezulta ca, anterior deschiderii santierului, un plan de securitate si de sanatate trebuie stabilit pentru orice santier ale carui lucrari prezinta riscuri specifice, precum cele enumerate in directiva, numarul intreprinderilor prezente pe santier nefiind determinant in aceasta privinta.
Directiva se opune, asadar, unei reglementari nationale care limiteaza obligatia coordonatorului executarii lucrarii de a stabili un plan de securitate si de sanatate numai la ipoteza in care pe un santier de lucrari private care nu necesita o autorizatie de constructie intervin mai multe intreprinderi si care nu prevede drept criteriu pentru aceasta obligatie riscurile specifice precum cele prevazute in directiva mentionata.

¹ Directiva 92/57/CEE a Consiliului din 24 iunie 1992 privind cerintele minime de securitate si sanatate care se aplica pe santierele temporare sau mobile [a opta directiva speciala in sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO L 245, p. 6, Editie speciala, 05/vol. 2, p. 236).

² Hotararea Curtii din 25 iulie 2008, Comisia/Italia, C-504/06.