Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Concept juridic nou, care la prima vedere pare o pura abstractie, asa-numitul principiu al Precautiei – necunoscut in
drept cu trei decenii in urma – si-a luat avant si a devenit in ultima perioada o realitate juridica, contestata cu pasiune de unii, acceptata cu entuziasm de altii, dar de neocolit.
Concept utilizate de stiintele comportamentale (psihologie, sociologie, psihologie judiciara), prin el intelegandu-se ansamblul actelor, reactiilor (glandulare, motorii, afective, verbale) prin care o persoana raspunde intr-o imprejurare data la solicitarile mediului inconjurator.
Forma a raspunderii juridice care se fundamenteaza pe obligatia celui ce a pagubit pe altul de a repara prejudicial produs.
Participant la savarsirea unei infractiuni,
Efect negativ, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial, produs unei persoane prin fapta ilicita a altei persoane ori prin actiunea lucrurilor sau animalelor care se afla sub paza juridica a altei persoane.
Este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in cazul neexecutarii de buna voie.
Inregistrare sistematica a informatiilor privind situatia patrimoniala si a rezultatelor obtinute de catre un agent economico-social, atat pentru necesitatile acestuia cat si pentru relatiile cu asociatii sau actionarii,
Stare psihica complexa predominant afectiv-intelectiva, resimtita de o persoana ca urmare a savarsirii unei fapte nepermise de normele sociale.
Hartie de valoare care reprezinta o cota fixa din capitalul unei societati pe actiuni.
(onus probandi). Obligatie procesuala ce re. vine participantilor in proces de a dovedi imprejurari sau fapte ce constituie obiectul probatiunii.
Ideea de baza porneste de la faptul ca nimeni nu poate prevedea viitorul si nici noile riscuri generate de dezvoltarea nestapanita a stiintei si tehnicii, astfel incat trebuie sa existe un remediu al dreptului care sa-i sanctioneze pe cei care nu adopta un comportament apropiat acestei noi situatii existentiale.
In acest context a aparut principiul Precautiei care presupune o noua atitudine sociala si individuala fata de amenintarile si riscurile tehnologiilor moderne.
Principiul Precautiei a vazut lumina zilei odata cu alte doua principii, respectiv principiul a€˛Poluatorul platestea€¯ si principiul Prevenirii.
Primul dintre aceste principii, respectiv a€˛Poluatorul platestea€¯, se integreaza intr-o raspundere civila clasica: exista un autor care actioneaza mai mult sau mai putin necugetat, actiunea lui produce un prejudiciu, intre actiunea autorului si prejudiciu exista o relatie de cauzalitate, el trebuie sa plateasca.
Principiul Prevenirii se situeaza pe o treapta superioara. El prevede obligatia de a interveni inainte ca prejudiciul sa se produca. Dar prejudiciul este cert si relatia cauzala intre actiunea care trebuie impiedicata sau omisiunea, pasivitatea care trebuie sa ia sfarsit, este evidenta .
Cazul al treilea, cel al principiului de care ne ocupam, este mult mai complex . El este unul de anticipare; prejudiciul nu s-a produs, iar eventualitatea producerii lui nu este demonstrata in mod incontestabil si nici demonstrabila. Riscul este nesigur, realizarea lui este numai posibila, eventual plauzibila. Este vorba despre o actiune preventiva anticipata in contextul incertitudinii cu privire la risc, dificil de definit, dar care are totusi o aplicare in dreptul pozitiv.
Precautia reclama ca masurile de protejare a sanatatii umane si a mediului sa fie adoptate, chiar daca actualul nivel de dezvoltare tehnico-stiintifica nu prefigureaza un pericol, dar nici nu il exclude.
Din punct de vedere juridic, sarcina probei se inverseaza. Ea revine acum celui care sustine ca activitatea sa nu are ori nu va avea niciun impact negativ, si nu celui care afirma temerea justificata a existentei lui.
(P) Raftul de carti de mediu
Interesant
