Cerere de obligare a proprietarului imobilului la evacuare a unor terte persoane. Inadmisibilitate

Atitudinea proprietarului de a permite altor persoane sa locuiasca in imobilul proprietatea sa nu poate fi considerata o fapta contrara legii sau o exercitare anormala a dreptului de proprietate, intrucat proprietarul este liber sa hotarasca daca exercita direct sau indirect (prin alte persoane) atributele proprietatii, acest drept de optiune neputand fi cenzurat de instanta de judecata .

Evacuarea unor terte persoane din imobil nu implica doar vointa proprietarului, presupune, in cazul in care acele persoane refuza sa paraseasca imobilul, existenta unei hotarari judecatoresti de evacuare. Or, instanta sesizata in vederea solutionarii unui litigiu trebuie sa dispuna acele masuri care sa poata fi aduse la indeplinire, fie de bunavoie, fie pe cale silita, independent de vointa altor persoane sau de rezultatele altor procese.

Prin cererea inregistrata la data de 19 august 2004, pe rolul Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti, ulterior modificata, SC T.C.I. SRL a solicitat, in contradictoriu cu paratii municipiul Bucuresti, prin Primarul general si Consiliul General al municipiului Bucuresti, obligarea unuia dintre acestia, in functie de situatia juridica a imobilului, sa evacueze persoanele care ocupa fara drept imobilul din Bucuresti, sector 3, imobil aflat in proprietatea/administrarea paratului, sa ia masuri de securizare a accesului in imobil, in asa fel incat sa fie impiedicata patrunderea si sederea fara drept a persoanelor, sa consolideze sau sa demoleze ori sa ia orice masura ce se va dovedi necesara si utila pentru a evita pagubirea imobilului proprietatea reclamantei, invecinat cu imobilul mentionat, sa ia masuri de igienizare, sa inchida ferestrele deschise pe zidul despartitor al fondurilor invecinate, cu aplicarea unei amenzi civile de 500.000 lei pe zi de intarziere, daca paratul nu-si indeplineste obligatiile stabilite in sarcina sa in termen de o luna de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, cu cheltuieli de judecata .

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este proprietara apartamentului care se invecineaza cu imobilul in litigiu, iar paratul, prin modul in care intelege sa-si exercite prerogativele dreptului de proprietate, incalca raporturile de vecinatate, neluand masurile necesare pentru a impiedica patrunderea in imobil si folosirea acestuia de catre persoane care il ocupa abuziv si care, prin actiunile lor distructive, produc grave prejudicii vecinilor.
Prin sentinta civila nr. 6026 din 26 octombrie 2004, Judecatoria sectorului 5 Bucuresti a admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind evacuarea, acest capat de cerere fiind respins ca atare, a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului Consiliul General al municipiului Bucuresti, cererea in contradictoriu cu acesta fiind respinsa in consecinta, precum si exceptia prematuritatii capatului de cerere privind obligarea la plata amenzii civile, acest capat de cerere fiind respins ca prematur. Prin aceeasi sentinta, au fost disjunse capetele doi, trei, patru, cinci si sapte ale cererii modificate, fixandu-se termen pentru continuarea judecatii acestora, au fost respinse exceptiile privind lipsa calitatii procesuale active, inadmisibilitatea capatului doi de cerere si nulitatea capatului trei de cerere, iar exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul General al municipiului Bucuresti a fost unita cu fondul cauzei.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel Municipiul Bucuresti, prin Primarul General si reclamanta SC T.C.I. SRL. Municipiul Bucuresti a criticat exclusiv solutia de respingere a exceptiilor referitoare la capetele de cerere disjunse, a caror judecata continua in alt dosar. Reclamanta a criticat solutia instantei de fond in ceea ce priveste admiterea exceptiei inadmisibilitatii capatului de cerere privind evacuarea si a exceptiei lipsei calitatii procesuale de folosinta a paratului Consiliul General al municipiului Bucuresti.

Prin decizia civila nr. 189/A din 31 mai 2005, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, a constatat nul apelul declarat de apelantul parat municipiul Bucuresti, prin Primarul general, a admis apelul declarat de apelanta reclamanta, a anulat in parte sentinta apelata si a retinut cauza pentru evocarea fondului in ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratului municipiului Bucuresti, prin Primarul general la evacuarea tertilor, mentinand celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
In ceea ce priveste apelul municipiului Bucuresti, instanta de apel a retinut ca nu se poate stabili cui apartine semnatura de pe cererea de apel, iar apelantul nu a complinit lipsa semnaturii, desi i s-a acordat un termen in acest sens. Ca atare, in temeiul art. 133 alin. (1), raportat la art. 287 alin. (1) pct. 5 si alin. (2) teza a doua C. pr. civ., s-a constatat nul apelul declarat de paratul municipiul Bucuresti.

Referitor la criticile formulate de apelanta reclamanta, instanta de apel a retinut ca exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului Consiliul General al municipiului Bucuresti a fost in mod corect admisa de prima instanta, deoarece din interpretarea dispozitiilor Legii nr. 215/2001 rezulta ca titularul dreptului de proprietate publica sau privata asupra bunurilor apartinand domeniului public, respectiv domeniului privat al unitatii administrativ-teritoriale, este unitatea administrativ-teritoriala, singura care poate fi subiect de drept, avand capacitate civila si personalitate juridica. Cele doua autoritati a€“ consiliul local si primarul, alaturi de aparatul sau de lucru a€“ nu sunt titulare ale dreptului dedus judecatii, ci prin intermediul lor titularul exercita dreptul de proprietate publica sau privata, apartinand domeniului public, respectiv domeniului privat al unitatii administrativ-teritoriale.

Instanta a mai retinut ca atributia de administrare a domeniului public al unitatii administrativ-teritoriale, conferita Consiliului General al municipiului Bucuresti de art. 23 alin. (2) lit. f), raportat la art. 94 si art. 96 din Legea nr. 215/2001, nu se confunda cu dreptul real de administrare, al carui titular nu poate fi decat persoana juridica (unitatea administrativ-teritoriala). Ca atare, exercitarea de catre Consiliul General al municipiului Bucuresti a atributiei de administrare a domeniului public al unitatii administrativ-teritoriale nu determina retinerea calitatii acestuia de titular al vreunui drept de administrare, care sa impuna prezenta in proces a acestei autoritati, in temeiul art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind evacuarea, instanta de apel a retinut ca, in raport de considerentele avute in vedere de instanta de fond la admiterea exceptiei, respectiv inexistenta unui raport obligational intre partile litigante si parat, corelativ dreptului pe care reclamanta tinde a-l proteja pe calea actiunii declansate, exceptia apare ca fiind una substantiala (aparare de fond), care implica pronuntarea unei solutii asupra fondului, nu o exceptie procesuala care sa impuna solutionarea prin dispozitie/incheiere interlocutorie.
Retinand ca prima instanta nu a cercetat fondul capatului de cerere privind evacuarea, pe de o parte, datorita considerarii exceptiei inadmisibilitatii ca fiind o exceptie procesuala, iar pe de alta parte, ca urmare a nemotivarii aspectelor de fond retinute in pronuntarea solutiei asupra exceptiei inadmisibilitatii, instanta de apel a facut aplicarea art. 297 alin. (1) C. pr. civ. si a retinut cauza pentru evocarea fondului capatului de cerere privind obligarea paratului municipiul Bucuresti, prin Primarul general, la evacuarea tertilor, fixand termen in acest scop la data de 13 septembrie 2005.

Anterior datei stabilite pentru evocarea fondului, au intrat in vigoare dispozitiile Legii nr. 219/2005, privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila. Cauza a fost scoasa de pe rol si a fost trimisa spre competenta solutionare la Tribunalul Bucuresti, in temeiul art. II alin. (2) si (4) din Legea nr. 219/2005.

Prin decizie civila, Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, a respins ca neintemeiat capatul de cerere privind obligarea municipiului Bucuresti la evacuarea tertilor. In motivarea acestei solutii instanta a retinut ca evacuarea este la indemana proprietarului sau a persoanei care detine un titlu locativ asupra unui imobil, pentru a se indrepta impotriva aceluia care ocupa respectivul spatiu . S-a mai retinut ca, din probele administrate in cauza, nu a rezultat ca imobilul se afla intr-o stare de degradare datorata culpei paratului, care sa justifice admiterea actiunii reclamantei.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta SC T.C.I. SRL, invocand motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 C. pr. civ.

In dezvoltarea motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C. pr. civ. recurenta arata ca instanta de fond a interpretat eronat natura cererii deduse judecatii, deoarece a analizat-o ca pe o actiune in revendicare, intemeindu-si solutia in mod gresit pe prevederile art. 480-481 C. civ. In realitate, natura cererii este aceea a unei actiuni privind o obligatie de a face, avand ca temei de drept dispozitiile art. 44 alin. (7) din Constitutia Romaniei, art. 588 si art. 480 C. civ., iar ca temei de fapt, atingerea adusa dreptului sau de proprietate asupra imobilului din Bucuresti, sector 3, prin incalcarea de catre parat a obligatiei de asigurare a bunei vecinatati. Litigiul dedus judecatii pune in discutie problema raporturilor intre proprietarii vecini, iar nu intre proprietar si persoanele care ocupa fara drept imobilul acestuia, instanta trebuind sa analizeze daca paratul si-a incalcat obligatia ce-i revenea in legatura cu imobilul sau, invecinat cu imobilul reclamantei.
In dezvoltarea motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., se invoca aplicarea gresita a dispozitiilor art. 480-481 C. civ., desi acestea nu erau incidente in cauza, precum si gresita respingere a cererii, in conditiile in care obligatia paratei de a evacua persoanele care ocupa imobilul fara drept isi gaseste temeiul in dispozitiile art. 44 alin. (7) din Constitutia Romaniei si art. 588 C. civ., obligarea paratului la evacuarea acestor persoane a€“ care prin comportamentul lor genereaza pagube si stare de pericol pentru imobilul reclamantei a€“ fiind singura modalitate de inlaturare a atingerii aduse dreptului sau de proprietate .

Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
Tribunalul, sesizat in vederea solutionarii pe fond a cererii reclamantei de obligare a paratului la evacuarea tertilor, a examinat acest capat de cerere din perspectiva obligatiei de a face, nu ca pe o cerere de revendicare, asa cum se arata in motivele de recurs.

In acest sens, in motivarea solutiei pronuntate in cauza, instanta a retinut ca evacuarea este la indemana proprietarului sau a persoanei care detine un titlu locativ asupra imobilului, insa, in cauza, nu s-a dovedit existenta prejudiciului sau a starii de pericol pentru imobilul proprietatea reclamantei, respectiv nu s-au produs probe din care sa rezulte ca imobilul proprietatea paratului se afla in stare de degradare datorita culpei proprietarului.

Chiar daca motivarea instantei este sumara, din continutul ei rezulta ca instanta a avut in vedere cererea reclamantei, asa cum a fost formulata, constand in obligarea paratului la evacuarea tertilor, motivul respingerii acestei cereri fiind acela ca nu s-a facut dovada prejudiciului si a culpei paratului, elemente esentiale pentru a se putea justifica antrenarea raspunderii paratului in cadrul raporturilor de vecinatate.

Imprejurarea ca in considerentele deciziei recurate se invoca drept temei al solutiei pronuntate dispozitiile art. 480-481 C. civ. nu poate duce la concluzia ca instanta a examinat o cerere in revendicare, deoarece aceste dispozitii legale au aplicabilitate generala in materia raporturilor de proprietate . Art. 480 C. civ. defineste dreptul de proprietate pornind de la continutul juridic al acestui drept, iar art. 481 din acelasi cod instituie principiul inviolabilitatii proprietatii. Cum, in cadrul raporturilor de vecinatate, se pune problema limitelor in care proprietarul poate sa-si exercite dreptul, fara a aduce atingere drepturilor celorlalti, nu se poate imputa instantei ca a invocat aceste norme de drept in cadrul unei hotarari care statueaza asupra conditiilor in care opereaza limitari ale exercitiului dreptului de proprietate, respectiv, asupra responsabilitatii proprietarului care depaseste aceste limite.

Ca atare, instanta nu a schimbat natura cererii de chemare in judecata, ci a examinat capatul de cerere privind obligarea paratului la evacuarea tertilor asa cum a fost formulat si intemeiat in fapt si in drept de reclamanta, astfel incat nu poate fi retinut motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C. pr. civ.

De asemenea, Curtea considera corecta solutia instantei de fond, privind respingerea capatului de cerere avand ca obiect obligarea paratului la evacuarea tertilor, deoarece reclamanta nu a facut dovada ca paratul, prin modul de exercitare a dreptului sau de proprietate, si-a incalcat vreo obligatie ce-i revenea in cadrul raporturilor de vecinatate si ca, prin aceasta conduita, a produs paratei vreo paguba care sa justifice admiterea actiunii.

Este adevarat ca starea de vecinatate a doua fonduri obliga pe proprietari, chiar in afara unei prevederi legale exprese, la unele restrictii avand ca scop sa inlature starea de conflicte permanente care ar exista daca fiecare vecin ar uza fara restrictie de dreptul sau. Aceste restrictii, denumite si obligatii de vecinatate, sunt opera doctrinei si a jurisprudentei, fiind nedeterminate si nelimitate ca numar, ele adaugandu-se restrictiilor si obligatiilor impuse de lege (cunoscute sub denumirea de servituti naturale si legale). Intrucat obligatiile de vecinatate nu sunt reglementate in mod expres de lege si nici nu rezulta din conventia partilor, judecatorul dispune de o marja considerabila de apreciere asupra limitelor exercitarii prerogativelor dreptului de proprietate, putand stabili de la caz la caz daca aceste limite au fost depasite si s-a intrat in domeniul exercitarii anormale a acelui drept .

Teoria obligatiilor de vecinatate se intemeiaza pe ideea abuzului de drept (de asemenea, opera a doctrinei) care, in esenta, afirma ca, daca cineva uzeaza de dreptul sau in mod anormal, este responsabil de prejudiciul pe care il pricinuieste. O astfel de exercitare da nastere obligatiei de dezdaunare in temeiul art. 998 si art. 999 C. civ., cu conditia ca si celelalte exigente ale acestor texte legale sa fie indeplinite.

Asadar, in litigiul avand ca obiect antrenarea raspunderii proprietarului pentru exercitarea anormala a dreptului sau de proprietate, acela care reclama trebuie sa faca dovada faptei culpabile a proprietarului, a prejudiciului si a raportului de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Revenind la datele spetei, Curtea constata ca, in esenta, reclamanta imputa paratului faptul ca permite altor persoane sa locuiasca in imobil, iar acestea au o conduita antisociala, provocand reclamantei prejudicii (distrugerea imobilului, a€˛poluare fizica si moralaa€¯) si generand o stare de pericol datorita posibilitatii patrunderii prin efractie in imobilul proprietatea sa.
In ceea ce priveste fapta imputata, Curtea retine ca atitudinea proprietarului de a permite altor persoane sa locuiasca in imobilul proprietatea sa nu poate fi considerata o fapta contrara legii sau o exercitare anormala a dreptului de proprietate . Proprietarul este liber sa hotarasca daca exercita in mod direct sau indirect (prin alte persoane) atributele proprietatii, acest drept de optiune neputand fi cenzurat de instanta de judecata .

Din punctul de vedere al existentei prejudiciului, Curtea constata ca acesta nu a fost dovedit si, chiar daca s-ar considera ca prejudiciul exista si este dovedit, el nu este rezultatul faptei proprietarului, ci se datoreaza actiunilor antisociale ale persoanelor care locuiesc in imobil. Raspunderea acestora este personala, partea pagubita putand sesiza organele competente pentru angajarea raspunderii, civile, contraventionale sau penale, dupa caz.

In plus, Curtea mai retine ca, sub aspectul formei de reparare a pretinsului prejudiciu, cauzat de parat prin exercitarea pretins necorespunzatoare a dreptului sau de proprietate, solutia obligarii acestuia de a evacua persoanele care folosesc imobilul nu este una care sa poata avea ca efect revenirea la o stare normala de vecinatate si inlaturarea inconvenientelor invocate prin actiune, deoarece masura impunerii pe cale judecatoreasca a unei astfel de obligatii nu ar fi apta, in sine, sa inlature acele inconveniente. Situatia din speta nu poate fi asimilata acelora in care, pentru a se inlatura inconvenientele anormale de vecinatate, proprietarul a fost obligat sa indeparteze din imobil anumite obiecte, instalatii sau chiar animale a caror prezenta sau forma de manifestare creau vecinilor un disconfort excesiv.

Evacuarea tertelor persoane din imobil nu implica doar vointa proprietarului, ci presupune, in cazul in care acele persoane refuza sa paraseasca imobilul, existenta unei hotarari judecatoresti de evacuare. In situatia in care actiunea proprietarului obligat la evacuarea tertilor ar fi respinsa, acesta s-ar afla in imposibilitatea de a executa obligatia impusa pe cale judecatoreasca, ceea ce ar genera noi conflicte intre parti. Or, instanta sesizata in vederea transarii unui litigiu trebuie sa dispuna acele masuri care sa poata fi aduse la indeplinire, fie de bunavoie, fie pe cale silita, independent de vointa altor persoane sau de rezultatele altor procese.

In consecinta, Curtea apreciaza ca fiind corecta solutia instantei de fond, privind respingerea capatului de cerere avand ca obiect obligarea paratului la evacuarea tertilor, nefiind aplicabil nici motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., a fost respins recursul reclamantei, ca nefondat.