Actiune privind plata despagubirilor intemeiata pe dispozitiile art. 1 alin (3) din Legea nr. 221/2009

Refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu afecteaza capacitatea de aparare a tarii, indiferent de natura regimului politic, neputandu-se considera ca o manifestare de protest sau ca act de rezistenta fata de oranduirea de la acea vreme.

Faptul ca obligatia de satisfacere a serviciului militar functiona fata de toti cetatenii apti sa il efectueze, fara nicio discriminare pe motive de ordin religios, se regaseste si in legislatia altor state, reprezinta un argument in plus ca refuzul de indeplinire a unei astfel de obligatii nu avea legatura stricta cu regimul dictatorial.

Dimpotriva, prestarea unui asemenea serviciu viza cadrul institutional si legal de indeplinire a unei obligatii constitutionale, care a subzistat regimului anterior, pana la momentul reglementarii serviciul militar alternativ si apoi a celui profesionist.

Prin sentinta civila nr. 675 din 28 octombrie 2009 Tribunalul Cluj a respins actiunea formulata de reclamantul B.P. in contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, avand ca obiect acordarea de daune morale in conditiile Legii nr. 221/2009.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca prin sentinta penala nr. 295 din 28 aprilie 1978 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la 2 ani si 6 luni inchisoare pentru infractiunea de neprezentare la incorporare, prevazuta si pedepsita de art. 354 Cod penal, retinandu-se refuzul acestuia la satisfacerea serviciului militar intrucat facea parte din Organizatia Martorii lui Iehova, credinta ce nu ii ingaduie sa-si indeplineasca obligatiile militare.

S-a apreciat ca o asemenea infractiune nu are caracter politic pentru a atrage incidenta dispozitiilor Legii nr. 221/2009; ca si in prezent fapta pentru care a fost condamnat reclamantul isi afla reglementarea in Codul penal, fiind inscrisa, de asemenea, in Constitutie, printre obligatiile cetatenilor romani regasindu-se aceea de a apara tara.

In aceste conditii, nu s-a putut aprecia ca refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase ar echivala cu o oponenta fara echivoc impotriva statului comunist totalitar, de vreme ce aceste infractiuni inca sunt incriminate de legislatia penala.

Mai mult, obligatia de a satisface stagiul militar nu poate fi considerata indisolubil legata de un regim politic, in vigoare intr-o anumita epoca, avand in vedere ca aceasta are legatura cu organizarea si legiferarea modului de efectuare a stagiului militar si in esenta, cu obligatia de aparare a tarii, obligatie ce decurge din calitatea de cetatean.

Apelul declarat de reclamant impotriva sentintei a fost respins prin decizia civila nr. 84/A/2010 a Curtii de Apel Cluj.

S-a retinut in considerentele deciziei ca dezlegarea problemei de drept vizand lipsa caracterului politic al condamnarii pentru refuzul la incorporare pe motive de ordin religios (legate de apartenenta la Organizatia religioasa Martorii lui Iehova) a fost data si printr-o decizie in interesul legii nr. 32/2009, ratiunile care au stat la baza adoptarii acesteia subzistand si cu referire la prezenta cauza.

Aceasta, intrucat nu se poate admite ca aceeasi fapta sa fie considerata sub imperiul unei legi (Decretul - lege nr. 118/1990) ca lipsita de caracter politic, iar sub imperiul altei legi (nr. 221/2009) ca neavand un asemenea caracter, in conditiile in care niciunul din actele normative mentionate nu defineste in mod explicit infractiunea cu caracter politic, ramanand in puterea de apreciere jurisdictionala a instantei.

Cum in discutie sunt infractiunile prevazute de art. 334 si art. 354 Cod penal si cum acestea sunt reglementate in Titlul X al Codului penal (Infractiuni contra capacitatii de aparare a tarii``, cap. I ``Infractiuni savarsite de militari``, sectiunea I ``Infractiuni contra ordinii si disciplinei militare`` - art. 334, respectiv cap. 3 ``Infractiuni savarsite de civili`` - art. 354) rezulta ca sanctionarea acestor fapte s-a facut tinandu-se seama de obiectul juridic reprezentat de relatiile sociale vizand capacitatea de aparare a tarii.

Ocrotirea unor astfel de valori prin mijloace de drept penal nu tine de o anumita oranduire, ci de dreptul suveran al unui stat de a reglementa participarea cetatenilor sai si formele de participare la indeplinirea unei obligatii prevazute prin legea fundamentala, iar instituirea obligatiei de executare a serviciului militar a privit pe toti cetatenii apti sa il efectueze, fara nicio discriminare pe motive religioase sau de alta natura .

In aceste conditii nu s-a putut retine ca scopul reglementarilor penale mentionate a fost determinat de ratiuni politice specifice oranduirii comuniste, caci ceea ce s-a urmarit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea data .

De aceea, in absenta unui asemenea scop al incriminarii, nu se pune problema existentei unei infractiuni cu caracter politic si, pe cale de consecinta, a unei condamnari avand un astfel de caracter.

In egala masura, condamnarea pentru infractiunile de insubordonare ori de neprezentare la incorporare sau concentrare nu poate fi inteleasa nici ca o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului ori o nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale.

De altfel, problema compatibilitatii obiectiei de constiinta cu obligatia satisfacerii serviciului militar a fost pusa si in discutia institutiilor Consiliului Europei, constituind obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, prin care s-a recomandat statelor membre recunoasterea obiectiei de constiinta in legatura cu serviciul militar obligatoriu si instituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentru persoanele care, din motive de constiinta sau din cauza unei credinte profund religioase, morale, umanitare, filosofice sau de alta natura similara, refuzau indeplinirea acestuia (Rezolutia nr. 337/196 Recomandarea nr. 816/1977).

Sub acest aspect, Comisia europeana a drepturilor omului a decis ca dispozitiile art. 4 paragraful 3 lit. b din Conventie nu obliga statele contractante sa prevada un serviciu civil de substitutie a serviciului militar pentru cei care nu sunt in masura sa il satisfaca din motive de constiinta, obligatia indeplinirii lui fiind compatibila cu exigentele textului Conventiei (Johansen contra Norvegiei, 14 octombrie 1985) si nu este vorba nici de o incalcare a art. 9 din Conventie, care garanteaza libertatea de gandire, constiinta si religie, condamnarea pentru refuzul de a indeplini serviciul militar.

Asadar, restrangerea libertatii de constiinta, in legatura cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu tinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul institutional si legal de indeplinire a unei obligatii constitutionale, cadru mentinut si in perioada postcomunista, pana la reglementarea serviciului militar alternativ si apoi a celui profesionist.

Critica referitoare la incalcarea dreptului de aparare al reclamantului (pe motiv ca acestuia nu i s-au incuviintat probele solicitate pentru dovedirea caracterului politic al condamnarii suferite respectiv, nu s-au facut demersuri in vederea reconstituirii dosarului de condamnare si nici nu s-a cerut punctul de vedere scris al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici) a fost de asemenea, respinsa ca nefondata.

Aceasta, deoarece probele nu erau pertinente intrucat nu puteau conduce la dovedirea savarsirii infractiunilor in scopul indicat de art. 2 al. 1 din O.U.G. nr. 214/2009, la care face trimitere art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.

De asemenea, faptul ca si Comisia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista, prin adresa nr. 121951/2009 a apreciat caracterul politic al condamnarilor penale pentru neprezentare la incorporare, nesupunere la incorporare, nu a fost de natura sa atraga nelegalitatea solutiei intrucat acest caracter este stabilit de catre instanta, in intelesul si cu finalitatea prevazuta de O.U.G. nr. 214/2009, iar nu de catre o comisie administrativa.

Decizia a fost atacata cu recurs de catre apelantul - reclamant care a sustinut ca solutia a fost cu ``incalcarea sau aplicarea gresita a legii``, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Au fost invocate urmatoarele argumente in sprijinul aspectelor de nelegalitate:

- Hotararea instantei de fond este nelegala, fiind data cu incalcarea dreptului la aparare.

Aceasta, avand in vedere ca prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat instantei sa constate caracterul politic al condamnarii penale si sa oblige la plata daunelor morale, dar printr-o analiza superficiala a inscrisurilor atasate actiunii, atat instanta de fond cat si cea de apel s-au considerat lamurite, respingand solicitarea de incuviintare a probei cu inscrisuri si a celei testimoniale.

- Avand in vedere ca Legea nr. 221/2009 nu defineste notiunea de condamnare politica, faptul ca in cauza nu s-au incuviintat probele solicitate de catre reclamant si ca decizia nr. 32/2009 invocata de catre instanta de apel in motivarea solutiei vizeaza aplicarea unitara a Decretului - lege nr. 118/1990, iar nu aplicarea Legii nr. 221/2009, rezulta ca hotararea atacata este data cu incalcarea legii sus - mentionate, precum si a dreptului la un proces echitabil.

In afara aspectelor de nelegalitate a hotararilor atacate, in ce priveste temeinicia acestora, cele doua instante isi fundamenteaza intreaga motivare pe sustinerile paratei care califica infractiunea si condamnarea suferita, ca fiind una de drept comun.

In realitate, refuzul de incorporare din cauza convingerilor religioase, a insemnat o aparare a principiilor si constiintei religioase, considerandu-se astfel ca reclamantul facea propaganda impotriva oranduirii socialiste, fapta prevazuta si sanctionata de art. 166 din Codul penal in vigoare la acea vreme.

Refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponenta neechivoca impotriva principiilor statului comunist totalitar.

Acesta a fost motivul pentru care au fost admise toate cererile formulate in temeiul O.G. nr. 214/1999 de persoane care se afla in situatii identice, in acelasi sens fiind si o adresa de raspuns a Comisiei pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista, care a apreciat caracterul politic al condamnarilor penale pentru neprezentare la incorporare.

Prin intampinarea formulata, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a solicitat respingerea recursului, aratand ca este criticata decizia in baza acelorasi argumente care au constituit critici in apel; ca, solutia este legala in conditiile in care infractiunea savarsita nu poate fi calificata decat ca una care aduce atingere capacitatii de aparare a tarii.

Examinand criticile formulate, Inalta Curte a constatat urmatoarele:

- Sustinerea recurentului potrivit careia i-ar fi fost incalcat dreptul de aparare (si astfel, s-ar fi adus atingere dreptului la un proces echitabil) pe motiv ca nu i-au fost incuviintate probe suplimentare (cu inscrisuri si martori) in dovedirea pretentiilor nu poate fi primita.

In realitate, in faza apelului - solutionat prin decizia ce face obiect al recursului - reclamantul nu a cerut administrarea de probe ci dimpotriva, a precizat expres, conform mentiunii din practicaua hotararii ca ``nu are cereri de formulat in probatiune``.

In aceste conditii, nu se poate reprosa instantei de apel, sub forma unei critici deduse judecatii in recurs, ca nu a supus dezbaterii o cerere care in fapt nu a fost formulata.

In ce priveste pretinsa incalcare a dreptului de aparare de catre prima instanta a fondului, pe acelasi motiv, al nesuplimentarii probatoriului, ea a facut obiect de analiza pentru instanta de apel, care a retinut ca in mod prioritar trebuie analizata pertinenta probelor.

Or, sub acest aspect, instanta de apel a constatat corect, raspunzand criticii formulate, ca pentru a fi vorba de o proba pertinenta in cauza, aceasta ar fi trebuit sa conduca la demonstrarea savarsirii infractiunii in scopul indicat de art. 21 alin. (1) din OUG nr. 214/2009, la care face trimitere art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, dar mijloacele de proba solicitate nu ar fi putut avea aceasta finalitate.

Fara sa combata argumentatia instantei si astfel, sa deduca judecatii o critica susceptibila de cenzura in recurs, reclamantul sustine doar ca i-ar fi fost nesocotit dreptul de aparare prin aceea ca nu i s-au incuviintat in apel probe pe care nu le-au solicitat.

- Referitor la invocarea in motivarea solutiei a deciziei in interesul legii nr. 32/2009, faptul ca ea vizeaza aplicarea unitara a Decretului - lege nr. 118/1990, nu reprezinta un considerent strain de natura pricinii.

Ceea ce a retinut instanta evocand decizia in interesul legii mentionata a fost calificarea naturii infractiunii de neprezentare la incorporare sau concentrare si a celei de insubordonare, savarsite din motive de constiinta religioasa si, pe cale de consecinta, a condamnarii dispuse pentru aceste infractiuni .

Or, in speta se punea aceeasi problema de drept, a calificarii unei asemenea fapte (refuzul de incorporare pe motive de constiinta religioasa determinat de apartenenta la Organizatia religioasa Martorii lui Iehova), in conditii in care, la fel ca si in situatia Decretului - lege nr. 118/1990, noul act normativ (respectiv, Legea nr. 221/2009) nu continea o definire a acestei fapte ca fiind infractiune de natura politica .

Pentru identitate de ratiune (mutatis mutandis), situatia - premisa de la care se porneste in realizarea rationamentului logico - juridic fiind aceeasi, concluzia instantei nu putea fi diferita de interpretarea data de Sectiile Unite.

Intr-adevar, refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu afecteaza capacitatea de aparare a tarii, indiferent de natura regimului politic, neputandu-se considera ca o manifestare de protest sau ca act de rezistenta fata de oranduirea de la acea vreme.

Faptul ca obligatia de satisfacere a serviciului militar functiona fata de toti cetatenii apti sa il efectueze, fara nicio discriminare pe motive de ordin religios, regasindu-se si in legislatia altor state, reprezinta un argument in plus ca refuzul de indeplinire a unei astfel de obligatii nu avea legatura stricta cu regimul dictatorial.

Dimpotriva, asa cum corect au retinut si instantele fondului prestarea unui asemenea serviciu viza cadrul institutional si legal de indeplinire a unei obligatii constitutionale, care a subzistat regimului anterior, pana la momentul reglementarii serviciul militar alternativ si apoi a celui profesionist.

- Aspectele vizand netemeinicia hotararii nu pot face obiect de cenzura in calea de atac a recursului, nesubsumandu-se niciunui aspect de nelegalitate reglementat prin dispozitiile art. 304 Cod procedura civila.

- Imprejurarea ca printr-o adresa a Comisiei pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista s-ar fi facut aprecierea ca asemenea fapte, de neprezentare la incorporare pe motiv de apartenenta la cultul religios ``Martorii lui Iehova``, ar avea caracter politic nu are nicio consecinta asupra legalitatii solutiei.

Asa cum corect a retinut instanta de apel, partea se prevaleaza de un act al unui organ administrativ, in conditiile in care verificarea si stabilirea caracterului unei asemenea fapte se realizeaza pe cale jurisdictionala, fiind in atributia organului judiciar.

Ca atare, continutul unei astfel de adrese nu se poate impune instantei de judecata, obligata sa realizeze propriile verificari si sa statueze in drept asupra situatiilor deduse judecatii.

Pentru toate aceste considerente, criticile formulate au fost gasite nefondate, recursul fiind respins in consecinta.