Emitere ordonanta care sa cuprinda somatie de plata a sumei reprezentand contravaloarea serviciilor de telefonie

2.) - Motivarea actiunii
2.1.) - In fapt reclamanta a sustinut ca in baza contractului incheiat cu parata la data de 08.03.2008, a prestat in beneficiul acesteia servicii de telefonie in valoare totala de 616,28 lei , ramasa neachitata , desi scadenta convenita a fost depasita, iar pretul serviciilor insusit.
2.2.) - In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art.969 Cod procedura civila si art.46 Cod comercial.
3.) - Intampinarea
Paratul a formulat intampinare conform art.115 - 118 din Codul de procedura civila , invocand exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Constanta ( fila 22) .
4.) - Modificarea cererii
La termenul de judecata din 5.03.2010 , reclamanta a depus la fila 20 dosar o cerere prin care a solicitat judecarea actiunii pe calea dreptului comun.
5.) - Solutia Judecatoriei Constanta
Prin sentinta nr.13.861 din 28.05.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta s-a admis exceptia necompetentei teritoriale , invocata prin intampinare , dispunandu-se prin consecinta declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Buzau , conform art.158 in referire la art.5 din Codul de procedura civila.
6.) - Inregistrarea cauzei pe rolul Judecatoriei Buzau
Urmare declinarii dispuse cauza s-a inregistrat la Judecatoria Buzau sub nr.11289/200/2010 din 19.08.2010 , fixandu-se prim termen de judecata la 9.12.2010.
7.) - Solutia instantei fondului
7.1.) - Prin sentinta nr.1.349 din 17.02.2011 pronuntata de Judecatoria Buzau s-a admis in parte actiunea formulata , paratul fiind obligat sa plateasca reclamantei suma de 616,28 lei reprezentand pret al serviciilor de telefonie mobila conform facturilor nr. VDF18404912/14.04.2008 si nr. VDF20441513/14.05.2008 si a sumei de 616,28 lei reprezentand penalitati de intarziere conventionala aferente acestor servicii, cu 206,06 lei cheltuieli de judecata .
7.2.) - Hotarand astfel, instanta fondului a retinut in fapt si in drept :
``Intre reclamanta X SA si paratul S. M. s-a incheiat contractul seria Y nr. Z din data W (filele 7-13, dosar nr. 38227/212/2009), prin care paratul si-a exprimat acordul cu privire la conditiile generale mentionate la art. 1-17 din contractul de servicii prestate de X SA anexate, in care se prevede ca plata serviciilor se face pe baza facturii emise de Vodafone, la termenul de plata stabilit in factura, respectiv maxim 14 zile de la data emiterii acesteia (art. 5.1. si 5.2. din contract), urmand ca, pentru facturile neplatite la termen, clientul sa plateasca penalitati de 0,5% pe zi, cu titlu de daune moratorii pana la plata intregii sume, totalul penalitatilor de intarziere putand depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate (art. 6.1 din contract).
In executarea contractului mai sus aratat, reclamanta a emis facturile nr. VDF18404912/14.04.2008 si VDF20441513/14.05.2008 (filele 14, 15, dosar nr. 38227/212/2009), facturi care nu au fost achitate integral la data scadentei, ramanand de plata suma de 616,28 lei.
Desi cele doua facturi nu au fost semnate de parat, ceea ce le confera numai valoarea unui inceput de dovada scrisa, obligatia de plata a acestora rezulta din coroborarea lor cu mentiunile contractului seria Y nr. Z din data de W, insusit de parat prin semnatura - inscris sub semnatura privata in sensul art. 1176Cod civil - si cu prezumtia simpla, trasa din faptul neprezentarii paratului in instanta, in vederea luarii interogatoriului, potrivit art. 225 Cod procedura civila.
Potrivit art. 1 Cod comercial raportat la art. 969 alin. 1 Cod civil, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Totodata, in materia raspunderii civile, potrivit art. 1082 Cod civil, in masura in care creditorul face dovada existentei creantei, respectiv a obligatiei de plata, debitorul este prezumat in culpa cu privire la neexecutarea obligatiei atata vreme cat nu dovedeste executarea .
Or, in cauza dedusa judecatii, reclamanta a dovedit existenta obligatiei de plata a serviciilor de telefonie mobila, in timp ce paratul nu a facut nicio dovada din care sa rezulte plata, motiv pentru care instanta apreciaza intemeiat capatul principal de cerere privind obligarea paratului la plata sumei de 616,28 lei reprezentand pret al serviciilor de telefonie mobila, urmand a-l admite.
Referitor la penalitatile de intarziere, instanta retine ca partile au inserat in cuprinsul contractului, la art. 6.1, o clauza penala, stipuland ca pentru sumele neplatite la termen, clientul va plati penalitati de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere, cu titlu de daune moratorii pana la plata intregii sume, cu mentiunea expresa ca penalitatile pot depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.
Reclamanta a solicitat, prin cererea de fata, penalitati in cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere aferente pretului neachitat de 616,28 lei, pentru perioada cuprinsa intre data scadentei fiecarei facturi (28.04.2008, respectiv 28.05.2008) si data indeplinirii obligatiei de plata, or se observa ca numai pana la data de 02.12.2009, acestea ar reprezenta de aproape 3 ori debitul asupra caruia s-au calculat.
Instanta este indreptatita sa aprecieze, chiar si din oficiu, asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale care este supusa atentiei sale, Curtea de Justitie a Uniunii Europene statuand in acest sens, prin hotararea pronuntata in cauza Oceano Grupo v. Murciano Quintero, C-240/98.
Mentiunea din art. 6.1 din contract referitoare la cuantumul penalitatilor de intarziere imbraca forma unei clauze contractuale abuzive, prohibite de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata si de Codul consumului, adoptat prin Legea nr. 296/2004, republicata, in ceea ce priveste posibilitatea ca acestea sa depaseasca suma asupra careia sunt calculate.
Paratul S.M., ca persoana fizica, se incadreaza in definitia data consumatorului de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, iar reclamanta, ca persoana juridica autorizata, actionand in cadrul activitatii sale comerciale, are calitatea de comerciant, conform alin. 2 al aceluiasi art. 2 din lege.
Potrivit dispozitiilor art. 4 alin. 1 si alin. 2 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive, reiterate de art. 79 si 80 din Codul consumului, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, prin clauza care nu e negociata direct intelegandu-se situatia in care aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. Totodata, lit. i din anexa la Legea nr. 193/2000 enumera, printre clauzele abuzive, clauza contractuala prin care se stabileste in sarcina consumatorului plata unor sume disproportional de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Este evident ca stabilirea in sarcina beneficiarului a obligatiei de a achita penalitati de intarziere intr-un cuantum peste limita debitului principal nu reprezinta o clauza efectiv negociata de parti, contractul comercial semnat de parat fiind unul de adeziune, si ca aceasta constituie o sanctiune civila disproportionat de mare fata de prejudiciul cauzat reclamantei, fiind de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, cu atat mai mult cu cat si asa, nivelul penalitatilor este ridicat, de 0,5%/zi (ceea ce inseamna 182,5% pe an), iar in sarcina reclamantei nu au fost prevazute penalitati pentru neindeplinirea obligatiilor asumate.
Instanta constata ca art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 (in prezent abrogata prin Legea nr. 246/2009, dar in vigoare la momentul incheierii contractului) prevedea ca partile dintr-un contract comercial pot deroga prin contract de la regula ca totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate. O asemenea clauza derogatorie apare inscrisa in contractul incheiat intre parti, insa, in cazul concret, instanta retine ca aceasta este abuziva, avand in vedere calitatea partilor, pozitia lor la incheierea contractului si consecintele acesteia asupra paratului.
Avand in vedere pe de o parte cele mai sus expuse, iar pe de alta parte, faptul ca paratul nu a achitat la timp contravaloarea facturilor de telefonie mobila emise in temeiul contractului comercial incheiat de parti, iar potrivit art. 43 din Codul comercial, este de drept in intarziere, instanta considera ca acesta datoreaza reclamantei penalitati de intarziere in cuantum de 0,5% pe fiecare zi de intarziere calculate asupra fiecarei sume ce compune debitul principal, de la data scadentei facturilor pana la data platii, fara a depasi insa cuantumul sumei asupra careia se calculeaza.
Fata de cele ce preced, instanta va admite, in parte, capatul accesoriu de cerere si va obliga paratul la plata sumei de 616,28 lei reprezentand penalitati de intarziere conventionale aferente serviciilor de telefonie mobila.
Constatand culpa procesuala a paratului in cauza de fata, in temeiul art. 274 Cod procedura civila instanta urmeaza a-l obliga pe acesta si la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata, in suma totala de 206,06 lei, din care 203,06 lei taxa judiciara de timbru si timbru judiciar de 3 lei, conform dovezilor existente la dosar, constatand ca, in ceea ce priveste onorariul de avocat in suma de 59,50 lei, solicitat de reclamanta, nu s-a facut nicio dovada din care sa rezulte efectuarea unor asemenea cheltuieli ``.
8.) - Recursul
8.1.) - Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta in termen legal conform art.301 Cod procedura civila, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar in temeiul art.303.
8.2.) - In expunerea motivelor de recurs, reclamanta a invocat : instantele nu se incadreaza in categoria autoritatilor autorizate a verifica respectarea dispozitiilor Legii nr.193/2000, astfel cum se prevede la art.8 si urmatoarele din lege; desi jurisprudenta recenta a Curtii Europene de Justitie prevede necesitatea conferirii prerogativei de a cenzura clauzele abuzive , instantelor nationale, aceasta prerogativa este recunoscuta instantei nationale prin mijloacele legale puse la dispozitia de Legea nr.193/2000 care a transpus Directiva nr.93/13; faptul nenegocierii unei clauze nu genereaza , prin el insusi, caracterul abuziv al acesteia , ci numai daca aceasta clauza creeaza in detrimentul consumatorului , un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor , iar paratul nu a produs nicio dovada sub acest aspect ; la evaluarea caluzei penale , instanta nu a avut in vedere criteriile obligatorii prevazute de art.4 alin.3 din legea nr.193/2000.
9.) - Analiza . Constatari
Examinand sentinta atacata in raport de actele si lucrarile dosarului, de prevederile legale incidente cauzei , de criticile formulate precum si din oficiu conform art.304? din Codul de procedura civila , tribunalul constata ca recursul declarat este neintemeiat.
9.2.) - In baza probatoriului administrat , instanta fondului a retinut in mod corect si motivat ca paratul datoreaza reclamantei suma de 616,28 lei cu titlu de pret al serviciilor de telefonie mobila conform facturilor VDF18404912/10.04.2008 si nr.VDF20441513/14.05.2088, emise in derularea contractului seria POS nr.6541310/8.03.2008.
9.2.) - De asemenea, instanta fondului a apreciat in mod corect si motivat ca mentiunea inscrisa la art.6.1. din contract referitor la cuantumul penalitatilor de intarziere imbraca forma unei clauze contractuale abuzive, prohibite de Legea nr.193/2000, republicata si de Codul consumului , adoptat prin Legea nr.296/2004, republicata, in ceea ce priveste posibilitatea ca acestea sa depaseasca suma asupra careia au fost calculate.
9.3.) - Contrar motivelor de critica formulate de reclamata , prin Hotararea pronuntata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza Oceano Grupo V. Muciano Quintero, C-240/98 s-a statuat in sensul ca instanta este indreptatita sa aprecieze , chiar si din oficiu , asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale supusa atentiei sale ( un astfel de demers neputand fi ingradit de normele legale invocate prin cererea de recurs.
9.4.) - Aprecierea caracterului abuziv al clauzei prin raportare la impartialitatea negocierii directe cu consumatorul , in conditiile unui contract standard preformulat sau a unor conditii generale de vanzare practicate de comercianti pe piata serviciului respectiv , nu nesocoteste dispozitiile art.4 din legea nr.193/2000. Dimpotriva o astfel de clauza nenegociata creeaza in detrimentul consumatorului si contrar bunei credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
9.5.) - Contractul comercial incheiat de partile in proces este unul de adeziune , intervenind in contextul expus o sanctiune civila disproportionat de mare fata de prejudiciul cauzat reclamantei, avandu-se in vedere nivelul ridicat al penalitatilor de 0,5% : echivalentul a 182,25% pe an, dar si faptul ca in sarcina furnizorului nu au fost instituite penalitati pentru neindeplinirea obligatiilor asumate.
10.) - Solutia tribunalului
In raport de considerentele expuse, apreciindu-se asupra legalitatii si temeinicie sentintei atacate , in baza art.312 alin.1 din Codul de procedura civila s-a respins ca neintemeiat recursul declarat de reclamanta impotriva sentintei nr.1349 din 17.02.2011 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr.11289/200/2010.