Anulare dispozitie de imputare

Prin sentinta civila nr. 101/31.01.2012, a Tribunalului Bistrita-Nasaud s-a admis actiunea formulata de reclamanta S.O. in contradictoriu cu paratii PRIMARUL COMUNEI SIEUT si COMUNA SIEUT prin primar, si in consecinta, s-a anulat, ca nelegal actul administrativ � Dispozitia nr.7 din 4.02.2011 emisa de paratul Primarul comunei Sieut in ceea ce o priveste pe reclamanta; au fost obligati paratii in solidar sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 400 lei.
Tribunalul Bistrita-Nasaud a apreciat ca dispozitia de imputare trebuia sa indeplineasca conditiile specifice de fond si forma ale actului administrativ individual, sa arate temeiul legal si factual al emiterii actului, sa individualizeze suma de plata precum si functionarul public caruia trebuia sa i se impute.

Dispozitia de imputare contestata mentioneaza ca se imputa sumele acordate nelegal care au fost constatate de camera de Conturi a jud.Bistrita-Nasaud. In conditiile in care procesul verbal si decizia care au stat la baza emiterii dispozitieia tacate nu i-au fost comunicate reclamantului si deci, nu ii sunt opozabile in anexa la dispozitia de imputare trebuiau individualizate sumele platite nelegal atat ca si natura cat si ca si cuantum.

Prin urmare, instanta de fond in conformitate cu art.85 si 109 din Legea 188/1999 raportat la art.18 din Legea 554/2004 a dispus anularea dispozitiei de imputare.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Comuna Sieut si Primarul comunei Sieut solicitand modificarea in totalitate a sentintei cu consecinta respingerii cererii formulata de reclamanta S.O.. In cazul de fata, apreciaza recurentul nu se imputa vreo paguba patrimoniala nefiind vorba de daune cauzate angajatorului de catre angajat si se doreste recuperarea unor sume de bani acordate initial in mod nelegal, iar suma nedatorata are la baza constatarile facute de Curtea de Conturi .

Intimata S.O. a depus intampinare solicitand in principal constatarea nulitatii recursului dat fiind incidenta prevederilor art.302/1 lit.c si ale art.303 alin.1 si 306 alin.1 C.proc.civ., iar in subsidiar respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecata .

Se sustine ca recursul nu este motivat deoarece recurentii s-au raportat prin criticile aduse la o cu totul alta sentinta iar in ceea ce priveste motivele de recurs, recurenta nu a motivat recursul prin declaratia sa. Pe fondul recursului se sustine ca acordul colectiv a dobandit putere de lege, nu s-a constatat nulitatea clauzelor contractuale si de altfel atributiile Curtii de Conturi nu se circumscriu la a declara modul unilateral ca acte juridice incheiate de terte persoane .

Dispozitia atacata nu are exigentele pe care trebuie sa le indeplineasca un titlu executor si nu contine elementele necesare pentru a se putea efectua un control judecatoresc eficace.

In ceea ce priveste exceptia nulitatii recursului, aceasta a fost respinsa in sedinta publica din 3 mai 2012.

Asupra recursului, Curtea va retine urmatoarele:

Sub aspectul criticilor deduse de catre recurenta, Curtea constata ca aspectele semnalate si retinute de catre instanta de fond nu au fost atacate de reclamant nici pe cale directa prin intentarea unui contencios de legalitate impotriva deciziei Curtii de Conturi si nici pe calea prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 in litigiul pendinte.

Astfel, premisa emiterii actului administrativ in cauza pendinte este data de retinerea incidentei art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, conform acestui text legal, in situatiile in care organele de audit extern ale Curtii de Conturi constata existenta unor abateri de la legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, comunica conducerii entitatii publice auditate aceasta stare de fapt iar stabilirea intinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin obligatie a conducerii entitatii auditate.

Asa fiind, in aplicarea acestor dispozitii legale si cu trimitere la dispozitiile art. 84 alin. 1 lit. b din Legea privind Statutul functionarilor publici, conducatorul entitatii auditate este obligat sa emita decizie de imputare prin care sa stabileasca in concret suma de recuperat de la functionarul public care prin premisa a beneficiat necuvenit de sumele stabilite pe calea controlului si care au fost acordate fara temei legal.

Din aceasta perspectiva, Curtea nu poate retine ca motiv de nelegalitate a actului administrativ de imputare aspectul formal retinut de instanta de fond, respectiv acela al emiterii unei act colectiv de imputare pentru mai multi functionari nu are relevanta de vreme ce din Anexa nr. 1 rezulta in mod foarte clar suma imputata.

Imprejurarea ca actele premergatoare emiterii dispozitiei de imputare nu au fost comunicate reclamantei nu conduce la retinerea nelegalitatii acesteia caci reclamantul, in calitate de tert fata de aceste acte administrative, are la indemana posibilitatea de a le contesta fie pe calea prevazuta la art. 4 din Legea contenciosului administrativ fie pe calea prevazuta la art. 1 alin. 1 si 2 coroborat cu art. 8 alin. 1 din aceeasi lege.

Pe cale de consecinta, din aceasta perspectiva conducerea unitatii auditate, in ipoteza in care actul de control nu este atacat sau anulat, ii ramane conform art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 doar obligatia de a stabili intinderea prejudiciului si persoana raspunzatoare recurgand la mijloacele legale pentru recuperarea acestuia.

Dincolo de aceste consideratii, Curtea observa ca apararile reclamantei conform carora sumele de bani de care a beneficiat acesta nu s-au datorat deoarece contractul colectiv de munca ori acordul colectiv din cadrul unitatilor publice prin care se stabilesc drepturi salariale nu pot infrange dispozitiile legale, acestea fiind unica baza legala de stabilire a indemnizatiei si a celorlalte drepturi de natura salariala, Curtea retine ca aceste aparari sunt neintemeiate.

Imprejurarea ca printr-un acord colectiv de munca se stabilesc pe baza de negociere alte drepturi de natura salariala ori se majoreaza drepturile in afara ori peste limitele prevazute de lege nu pot fi opuse cu succes tertilor, si in principal organelor de control administrativ extern de audit financiar. In acelasi timp si pe baza aceleasi ratiuni o atare conventie nu poate fi opusa cu succes nici instantei judecatoresti.

Din aceasta perspectiva, Curtea retine ca sentinta atacata este legala si temeinica, instanta de fond aplicand si interpretand corect dispozitiile legale pertinente incidente in materie.

Fata de cele ce preceda, Curtea aplicarea art. 109 din Legea nr. 188/1999 rap. la art. 20 alin. 3 din legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. va admite recursul declarat de COMUNA SIEUT si PRIMARUL COMUNEI SIEUT impotriva sentintei civile nr. 101 din 31.01.2012, a Tribunalului Bistrita-Nasaud, pe care o va modifica in sensul ca va respinge cererea reclamantei S.O.