Plangere impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale

Prin sentinta penala nr. 994 din data de 31.10.2011, Judecatoria Slobozia a respins ca nefondata plangerea formulata de petenta I.G. impotriva rezolutiei nr. 76/P/2003 din data de 11.03.2009 a Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomita dispusa in dosarul nr. 76/P/2003, obligand petenta la plata cheltuielilor judiciare catre stat .

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petenta, fara a depune motivele de recurs in scris si fara a se prezenta la termenul acordat in fata instantei de recurs.

Analizand actele dosarului si hotararea recurata sub aspectul invocat referitor la admisibilitatea recursului fata de disp. art. 2781 alin. 10 din Codul de Procedura penala, Curtea retine urmatoarele:

Prin rezolutia dispusa la data de 11.03.2009 in dosarul nr. 76/P/2003, Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomita a respins plangerea depusa de petenta ca nefondata.

Impotriva acestei rezolutii, petenta a formulat plangere intemeiata pe disp. art. 278 si art.2781 din Codul de procedura penala la primul procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomita, plangerea fiind solutionata prin rezolutia nr. 155/II/2/2009 din data de 27.05.2009 a prim procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomita fiind respinsa.

Potrivit art. 278 Cod procedura penala, plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel sau de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Potrivit art. 2781 Cod procedura penala, dupa plangerea facuta conform art. 275 - 278 Cod procedura penala, impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale, persoana vatamata poate face plangere in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 si 278 la instanta careia i-ar reveni potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta.

Potrivit art. 2781 alin. 10 hotararea instantei prin care s-a dispus cu privire la plangerea depusa in temeiul disp. art. 2781 alin. 8 este definitiva, acest text de lege fiind introdus prin Legea nr. 202/2010, intrata in vigoare la data de 14.11.2010. Legea procesual penala este de imediata aplicare, aceste dispozitii devenind asadar aplicabile imediat dupa publicarea legii in Monitorul Oficial, neexistand vreo dispozitie legala care sa impuna alt termen pentru intrarea in vigoare, dispozitiile tranzitorii facand referire doar la plangerile atacate deja cu recurs anterior datei intrarii in vigoare a noilor dispozitii.

Curtea constata de altfel ca aceste dispozitii nu sunt straine petentei, care a inteles sa faca trimitere, in sustinerea admisibilitatii recursului declarat, la dispozitiile constitutionale care prevad liberul acces la justitie si la dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, fiind evident ca aceasta cunostea imposibilitatea exercitarii caii de atac a recursului impotriva hotararilor pronuntate in aceasta materie, insa a ignorat dispozitiile legale, promovand calea de atac.

Curtea reaminteste ca aceasta chestiune a facut obiectul unor ample discutii referitoare la posibilitatea atacarii in justitie a solutiilor dispuse de procuror in faza urmaririi penale, toate acestea fiind insa transate cu mult timp in urma prin introducerea in Codul de procedura penala a art. 2781, care a consacrat explicit acest drept, desi si anterior acestui moment se puteau ataca in fata unei instante de judecata solutiile procurorului pe temeiul constitutional al liberului acces la justitie, discutia fiind caduca in prezent. Inlaturarea posibilitatii atacarii cu recurs a sentintei instantei de fond in aceste cazuri nu reprezinta o incalcare a accesului la justitie, solutia impotriva careia se declara calea de atac fiind dispusa de o instanta de judecata, aspect ce constituie dimpotriva, o expresie evidenta si fara echivoc a liberului acces la justitie. Curtea reaminteste ca aceasta este si interpretarea pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului o da notiunii de acces la justitie, aspect care nu implica si exercitarea cailor de atac in materii care nu impun un astfel de control jurisdictional, asa cum este si materia in cauza.

Fata de cele aratate Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petenta, conform art. 38515 punctul 1 lit. a) din Codul de procedura penala si o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare catre stat conform art. 192 alin. 2 din Codul de procedura penala.