Dreptul la scutirea de la plata energiei electrice, facilitate stabilita prin CCM. Natura litigiului

Asadar, temeiul juridic invocat, precum si situatia de fapt, care constituie impreuna cauza juridica a actiunii deduse judecatii isi au originea intr-un raport de munca, indiferent de calitatea pe care o are in prezent reclamantul, respectiv aceea de pensionar. In acest context, litigiul priveste interesele cu caracter economic si social, si drepturile rezultate din desfasurarea raporturilor de munca, asa cum sunt definite in an. 231 din Codul muncii, textul necesitand a fi interpretat in raport de ratio legis, in sensul in care reclamantului trebuie sa i se acorde protectia juridica a unui drept dobandit in cadrul activitatii sale de salariat .

Prin actiunea formulata la data de 24.05.2012 si precizata prin cererea depusa la data de 21.03.2013, reclamantul O.G. a solicitat sa-i fie recunoscute drepturile ce i se cuvin conform HGR nr. 1041/2003, sa fie obligate paratele SC E. SA si SC F.I.S.E. E.S. SA - SC E.E.M. SA la acordarea cotelor gratuite de energie electrica potrivit HGR nr. 1041/2003, precum si la recalcularea facturilor de energie electrica emise dupa anul 2009.

Prin sentinta civila nr. 7441 din 03.09.2013, Tribunalul a retinut ca reclamantul se prevaleaza de dispozitiile HGR. nr. 1041/2003, solicitand acordarea drepturilor prevazute de acest act normativ, insa pretentiile sale exced domeniului de reglementare al jurisdictiei muncii definit de art. 266 din Codul Muncii, ce se refera strict la solutionarea conflictelor de munca, categorie in care nu se inscrie actiunea formulata de reclamant, intrucat nu exista alte dispozitii legale contrare, competenta de solutionare a pricinii revine Judecatoriei Sector 1 Bucuresti in conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 C.pr.civ.

In baza art. 158 (1) C.pr.civ., Tribunalul a declinat in favoarea Judecatoriei Sector 1 competenta de rezolvare a cauzei.

Prin sentinta civila nr. 19912 din 16.10.2013, pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti, s-a declinat in favoarea Tribunalului Bucuresti, Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari Sociale, competenta de solutionare a cauzei.

Totodata, s-a constatat ivit conflict negativ de competenta intre Tribunalul Bucuresti si Judecatoria Sector 1, inaintandu-se dosarul la Curtea de Apel Bucuresti in vederea rezolvarii acestui conflict .

In opozitie cu cele retinute prin sentinta amintita, Judecatoria Sector 1 a avut in vedere urmatoarele aspecte : conform art. 231 din Codul Muncii, conflictele de munca sunt cele intervenite intre angajator si salariati cu privire la interese si drepturi rezultate din desfasurarea raporturilor de munca . in speta, drepturile solicitate de reclamant sunt prevazute de un act normativ (HG nr. 1041/2003), dar si de un contract colectiv de munca, respectiv actul aditional la CCM al E. SA din anul 2002, inregistrat la 27.12.2010, fiind incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) din Codul Muncii; drept urmare, competenta de solutionare a cauzei revine Tribunalului Bucuresti, Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale.

Prin decizia civila nr. l din 9 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale a stabilit in favoarea Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, competenta de solutionare a pricinii.

Autorul actiunii a solicitat strict recunoasterea si acordarea drepturilor prevazute de HG nr. 1041/2003, pretinzand ca indeplineste conditiile impuse prin aceasta hotarare de guvern.

Or, in aceste conditii, nu se verifica teza sustinuta de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in sensul ca procesul dintre parti ar fi un conflict de munca in sensul art. 231 din Codul Muncii.

Reclamantul nu a inteles sa se prevaleze de dispozitiile vreunui contract colectiv de munca si nici de cele ale actului aditional la CCM al E. SA din anul 2002, inregistrat sub nr. xxx0-xx82 din 27.12.2010. De altfel, nici nu putea sa procedeze in acest sens in contextul in care la data formularii actiunii nu avea calitatea de salariat si nu se afla in desfasurarea unor raporturi juridice de munca, fiind pensionar.

Or, art. 231 din Codul Muncii arata ca sunt conflicte de munca doar acelea dintre ``salariati si angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfasurarea raporturilor de munca ." Reclamantul nu mai avea calitatea de salariat, ci doar pe aceea de pensionar, astfel ca nu poate fi subiect al unui conflict de munca .

Trebuiau avute in vedere si dispozitiile art. 133 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cu care ``clauzele contractelor colective de munca produc efecte dupa cum urmeaza:

a) pentru toti angajatii din unitate, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;

b) pentru toti angajatii incadrati in unitatile care fac parte din grupul de unitati pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca;

c) pentru toti angajatii incadrati in unitatile din sectorul de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca si care fac parte din organizatiile patronale semnatare ale contractului."

In raport de aceste prevederi s-a retinut ca actul aditional la CCM din anul 2002, inregistrat sub nr. xxx0-xx82 din 27.12.2010, nu poate produce efecte in privinta reclamantului, caci el nu mai are calitatea de angajat.

Litigiul dintre parti excede prevederilor art. 266 din Codul Muncii, conform carora; ``Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Pe cale de consecinta, instanta a statuat ca nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) C.pr.civ., ci cele ale art. 1 pct. 1 si 5 din acelasi cod, avand in vedere faptul ca sediul paratelor se afla in raza teritoriala a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti.

Impotriva deciziei pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti a declarat recurs reclamantul, criticand solutia pentru nelegalitate, sustinand ca instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C.pr.civ., ale HG nr. 1041/2003, precum si o eronata interpretare a clauzelor din contractul colectiv de munca .

S-a aratat de catre recurent ca litigiul dedus judecatii deriva dintr-un raport de munca si ca, desi la momentul formularii actiunii, avea calitatea de pensionar, drepturile pe care le invoca au luat nastere ca urmare a calitatii de salariat la S.C. H. SA.

Dreptul de a i se furniza energie electrica, in mod gratuit, rezulta din contractul colectiv de munca, in temeiul caruia s-a incheiat si contractul individual de munca, astfel incat cele doua nu pot fi separate. Din cuprinsul H.G. nr. 1041/2003 rezulta ca se acorda cota de energie gratuita, inclusiv pensionarilor, aceasta facilitate acordandu-se pana in anul 2002, cand a fost sistat, fara niciun temei legal.

Asadar, instanta trebuia sa statueze asupra competentei in favoarea Tribunalului Bucuresti, nu a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, deoarece nu este un litigiu de drept comun, in obligatie de a face.

Recursul este intemeiat.

Examinand actele si lucrarile dosarului, precum si sustinerile partilor, Inalta Curte constata ca recursul este fondat, urmand a fi analizat din perspectiva dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila din 1865.

Analizand actiunea introductiva de instanta se retine ca reclamantul a invocat un drept constituit in favoarea sa, respectiv scutirea la plata energiei electrice, obtinut exclusiv ca urmare a calitatii sale de salariat la S.C. H. SA, avand ca izvor legal H.G. nr.1041/2003 si aplicabil, potrivit sustinerilor reclamantului, categoriei socio-profesionale careia ii apartine, in conformitate cu dispozitiile contractului colectiv de munca, respectiv a actului aditional al acestui contract din anul 2002, inregistrat sub nr. xxx0-xx82 din 27.12.2010.

Asadar, temeiul juridic invocat, precum si situatia de fapt, care constituie impreuna cauza juridica a actiunii deduse judecatii isi au originea intr-un raport de munca, indiferent de calitatea pe care o are in prezent reclamantul, respectiv aceea de pensionar. Este evident ca dreptul de a beneficia de scutirea la plata curentului electric se circumscrie sferei economice si sociale, iar acest drept i-a fost acordat reclamantului in considerarea raporturilor sale de munca la unitatea furnizoare de energie electrica.

In acest context, litigiul priveste interesele cu caracter economic si social, si drepturile rezultate din

desfasurarea raporturilor de munca, asa cum sunt definite in an. 231 din Codul muncii, textul necesitand a fi interpretat in raport de ratio legis, in sensul in care reclamantului trebuie sa i se acorde protectia juridica a unui drept dobandit in cadrul activitatii sale de salariat .

Instanta de fond, desi a avut in vedere dispozitiile art. 133 din Legea nr. 62/2011, acestea trebuiau coroborate cu art. 132 alin. (1) si (2) potrivit carora: ``Clauzele contractelor colective de munca pot stabili drepturi si obligatii numai in limitele si in conditiile prevazute de lege. La incheierea contractelor colective de munca, prevederile legale referitoare la drepturile angajatilor au un caracter minimal."

Din interpretarea sistematica a textelor mentionate rezulta ca, atata timp cat s-a stabilit prin contractul colectiv de munca un anumit drept in favoarea unei persoane, drept consacrat printr-un act normativ, acel contract va produce efecte si fata de acel subiect de drept, in speta, fata de recurentul-reclamant.

In consecinta, in baza dispozitiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C.pr.civ., competenta apartine Tribunalului Bucuresti, Sectia Conflicte de munca si asigurari sociale, raportat si la dispozitiile art. 266 din Codul muncii.

Asa fiind, instanta de fond, prin regulator de competenta, in mod eronat a stabilit competenta in favoarea Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, de vreme ce litigiul dedus judecatii isi are originea in sfera raporturilor de munca .

Fata de aceste considerente, Inalta Curte, in baza dispozitiilor art. 312 alin. (3) si (3) raportate la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., a admis recursul, a modificat sentinta, in sensul ca a stabilit competenta in prima instanta, in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia litigii de munca .