Decizie de concediere nelegala. Inexistenta cercetarii disciplinare prealabile

- obligarea acesteia la plata sumei de 2925 lei brut, reprezentand drepturi salariale pentru trei luni;

- obligarea la plata daunelor morale/profesionale, apreciate la valoarea de 1000 euro, precum si,

- obligarea la plata cheltuielilor de judecata .

In motivarea cererii, a sustinut ca a fost angajatul paratei in functia de sofer, conform contractului individual de munca nr. 05/.03.04. 2015, incheiat pe durata determinata, cu un salariu de 975 lei, iar in executarea contractului de munca a efectuat doua curse internationale, una in Norvegia si cealalta in Spania.

A mai aratat reclamantul ca la data de 02. 05. 2015, parata a dispus concedierea sa fara a emite decizie in acest sens si fara a-i acorda drepturile salariale pentru perioada lucrata, concediere pe care a apreciat-o abuziva, nelegala si neintemeiata. A sustinut ca parata nu i-a comunicat decizia de incetare a contractului de munca motiv pentru care nu cunoaste motivele pentru care a incetat raportul de munca .

Din punctul sau de vedere, a aratat reclamantul, angajatorul avea obligatia sa respecte dispozitiile legale prevazute de art. 61-64 Codul Muncii, sa respecte procedura de cercetare disciplinara in cazul in care era aplicabila o astfel de procedura legala.

Potrivit dispozitiilor legale, respectiv art. 76 si 77, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa cuprinda obligatoriu motivele care determina concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, lista locurilor de munca in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant in conditiile art. 64.

Decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii salariatului.

A apreciat ca decizia de concediere nu a produs efecte, intrucat nu i-a fost comunicata de catre parata, iar angajatorul poate fi obligat la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pentru toata perioada contractului de munca, respectiv pentru perioada de 3 luni. A mentionat ca nu i-au fost acordate drepturile salariale pentru luna aprilie, contrar celor sustinute de parata si consemnate de Inspectoratul Teritorial de Munca B. in adresa nr. 7795/SCRM/04. 06. 2015.

A contestat faptul ca i-a fost acordata diurna de 200 euro la data de 04-04-2015, respectiv 300 euro la data de 15. 04. 2015. Suma de 200 euro pentru care a semnat de primire reprezinta contravaloarea cheltuielilor de deplasare facuta in Norvegia si Spania, pentru care a depus documente justificative.

Potrivit art. 78 Codul Muncii, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege este lovita de nulitate absoluta.

A precizat ca nu solicita repunerea in situatia anterioara emiterii actului de concediere .

Printr-un al doilea capat de cerere, reclamantul a mai solicitat obligarea paratei la plata de daune morale in cuantum de 1000 euro.

Referitor la capatul al doilea din cererea de chemare in judecata, a sustinut ca obligarea angajatorului la plata daunelor morale a fost reglementata expres prin Legea nr. 237/2007 privind modificarea alin. 1 al art. 269 din Codul Muncii, ca aceasta concediere abuziva i-a produs o stare emotionala de tensiune si stres fiind fara indoiala un act cauzator de prejudiciu. A invederat ca este casatorit, are in intretinere un copil minor, iar salariul reprezinta singura sursa de venit.

In drept, au fost invocate disp. art. 78, 80, 253, 270 Codul Muncii.

La dosar, reclamantul a depus inscrisuri .

Ulterior, la termenul de judecata din 02.11.2015, fata de motivele actiunii, temeiurile de drept invocate, reclamantul si-a precizat obiectul cererii in sensul ca se contesta si decizia de concediere, decizie ce nu i-a fost comunicata insa.

Parata a depus, la data de 07.12.2015, intampinare in afara termenului procedural si a atasat documentatia ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, solicitata de instanta prin adresa inaintata la termenul de judecata mentionat.

Tribunalul B., prin sentinta civila nr. 1346/18.12.2015, a admis, in parte, actiunea precizata, a constatat nulitatea deciziei emisa la data de 05. 05. 2015 de catre parata, a dispus anularea acesteia si a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 2925 lei, reprezentand salariul brut, aferent perioadei 04. 04. xxxxxxxxxxxxx15, conform contractului individual de munca nr. 5/03. 04. 2015, indexata si actualizata la data platii efective. Prin aceeasi sentinta au fost respinse capetele de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 1000 Euro daune morale si a cheltuielilor de judecata .

Pentru a pronunta solutia de mai sus, tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin decizia fara numar, emisa la data de 05. 05. 2015 de catre parata s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantului R. C., in temeiul art. 61 lit. a Codul muncii, retinandu-se neindeplinirea indatoririlor de serviciu si indisciplina manifestata.

Reclamantul a invocat nulitatea deciziei, sustinand ca nu respectata conditiile de forma si de fond, nu a fost respectata procedura de emitere si nu a fost comunicata.

Art. 252 alin. 2 Codul muncii prevede:

"Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;

d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;

e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;

f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata. ``

In cauza, asa cum a rezultat din copia deciziei emisa la data de 05. 05. 2015, aceasta nu contine o descriere a faptei ce a constituit abatere disciplinara, ci doar referirea generica la neindeplinirea indatoririlor de serviciu si indisciplina manifestata, ce fac imposibila o verificare din partea instantei a temeiniciei sale.

De asemenea, nu contine prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care ar fi fost incalcate de catre reclamant, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. 3, nu a fost efectuata cercetarea.

Totodata, conform art. 251 Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, aplicarea sanctiunilor disciplinare prevazute de art. 248 lit. b-e Codul muncii, intre care si desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, in conditiile art. 61 lit. a Codul muncii, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.

Tribunalul a mai retinut ca emiterea deciziei s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 251 Codul muncii, din cuprinsul deciziei nerezultand efectuarea acestei cercetari disciplinare prealabile, iar din documentatia depusa la dosar de catre parata, ce nu formulase intampinare in termenul procedural, fiind decazuta din dreptul de a mai propune probe, in conditiile art. 208 Cod procedura civila, nu reiese efectuarea cercetarii disciplinare.

In cauza, nu a rezultat efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, faptul ca ar fi fost desemnata o comisie sau ar fi fost imputernicita o persoana, de catre angajator, potrivit prevederilor art. 251 alin. 2 Codul muncii, sa efectueze cercetarea disciplinara prealabila si nu s-a intocmit un proces verbal in acest sens, care sa contina concluziile acestei cercetari, cu garantarea dreptului la aparare al salariatului.

Dispozitiile din Codul muncii referitoare la raspunderea disciplinara a salariatilor, precum si la procedura de emitere si la conditiile de forma si de fond ale deciziei de sanctionare, sunt dispozitii legale imperative, a caror nerespectare este sanctionata cu nulitatea actului sanctionator, a deciziei, a dispozitiei respective.

Pentru a inlatura orice dubiu cu privire la nulitate ce intervine in cazul nerespectarii acestor dispozitii legale imperative, insusi legiuitorul foloseste sintagma "nulitatea absoluta``.

In consecinta, fata de aceste considerente, in temeiul art. 252, art. 78 si art. 80 Codul muncii, tribunalul a admis, in parte, actiunea precizata si a constatat nulitatea absoluta a deciziei emisa de parata la data de 05. 05. 2015 si a dispus anularea ei, retinand insa precizarea reclamantul ca nu solicita reintegrarea pe postul detinut anterior.

Se mai arata de catre tribunal ca, prin cerere, reclamantul a solicitat si obligarea paratei la plata sumei de 2925 lei brut reprezentand drepturi salariale pentru cele trei luni pe care a fost incheiat contractul de munca, precum si la plata daunelor morale, apreciate la valoarea de 1000 euro.

Instanta de fond a retinut ca potrivit contractului individual de munca nr. 5/03. 04. 2015, reclamantul a fost angajat la societatea parata, in meseria de sofer, pe durata determinata de 3 luni, respectiv 04. 04. xxxxxxxxxxxxx15, cu un salariu lunar brut de 975 lei.

Referitor la drepturile salariale, parata contrar dispozitiilor art. 272 Codul muncii, nu s-a facut dovada platii salariului, potrivit art. 168 Codul muncii, astfel ca instanta a retinut ca fiind intemeiat si acest capat de cerere, coroborat si cu dispozitiile art. 80 Codul muncii.

In privinta cererii de obligare a intimatei la plata daunelor morale in cuantum de 1000 euro, art. 253 Codul muncii prevede ca angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul .

Pentru angajarea raspunderii patrimoniale este necesar ca reclamantul sa dovedeasca indeplinirea cumulativa a anumitor conditii de fond, respectiv fapta ilicita savarsita in timpul obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, precum si vinovatia.

In cauza, reclamantul, prin probatoriul administrat nu a dovedit indeplinirea cumulativa a acestor conditii care ar fi atras raspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral invocat, iar pe de alta parte, se poate aprecia ca solutia de admitere a contestatiei impotriva deciziei de concediere este in masura sa compenseze, un eventual, prejudiciu moral.

Ca urmare, a fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 2925 lei, reprezentand salariul brut, aferent perioadei 04. 04. xxxxxxxxxxxxx15, conform contractului individual de munca nr. 5/03. 04. 2015, indexata si actualizata la data platii efective.

Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 1000 Euro daune morale si la plata cheltuielilor de judecata, aceasta ultima cerere nefiind dovedita, la dosar nefiind depuse inscrisuri, pana la inchiderea dezbaterilor, din care sa rezulta cheltuielile de judecata efectuate, conform art. 275 Codul muncii cu referire la art. 452 Cod procedura civila.

Impotriva sentintei sus-mentionata a declarat apel parata, solicitand ca in urma analizarii actelor si lucrarilor dosarului sa se procedeze la admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei apelate, in sensul respingerii actiunii reclamantului R. C. ca neintemeiata si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces in ambele faze procesuale.

Apreciaza apelanta ca in mod gresit a fost admisa contestatia intimatului R. C. impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca constatandu-se nulitatea acesteia, in considerarea faptului ca exista stipulata obligativitatea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile la art. 251 din Codul Muncii, procedura care, daca nu a fost parcursa, atrage nulitatea absoluta a deciziei de desfacere a contractului de munca .

In ceea ce o priveste, apreciaza apelanta ca solutia adoptata de catre instanta de fond este una gresita intrucat, asa cum s-a aratat si in fata instantei de fond, contractul de munca in discutie a fost incheiat pe o durata determinata, de la data 04. 04. 2015 pana la data de 04.07.2015, in cuprinsul acestuia stipulandu-se la art. L pct. a faptul ca perioada de proba este de 90 de zile, situatie in care sunt incidente disp. art 31 alin 3 din Codul Muncii -" Pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia", norma cu caracter de exceptie de la regula instituita de art. 251 din Codul Muncii, in sensul ca desfacerea contractului de munca pentru cazuri disciplinare nu poate fi dispusa daca nu a fost efectuata o cercetare disciplinara prealabila.

In aceste conditii, sustine apelanta, este evident faptul ca nu era tinuta nici macar de a motiva acea decizie de desfacere a contractului individual de munca daramite sa mai parcurga procedura cercetarii disciplinare prealabile; aceasta obligatie ar fi trebuit indeplinita, sub sanctiunea nulitatii absolute desigur, doar in situatia in care acel contract de munca ar fi "depasit" perioada angajarii de proba de 90 de zile pentru a putea fi operant art. 251 din Codul muncii.

In ceea ce priveste al doilea capat de cerere admis gresit de catre instanta de fond, sustine apelanta faptul ca intimatul a incasat salariul pentru perioada in care a lucrat, adica pentru prima luna din contract astfel incat nu poate reclama plata acestuia inca o data; in privinta celorlalte doua luni pentru care instanta a obligat-o la plata salariului, aceasta cerere are un caracter accesoriu fata de primul capat de cerere, cel al constatarii nulitatii absolute a deciziei de desfacere a contractului de munca, astfel incat in masura in care se va admite apelul si se va constata legala si temeinica decizia de desfacere a contractului de munca, se va respinge si acest capat de cerere .

Pe fondul cauzei, precizeaza apelanta, asa cum s-a aratat si in fata primei instante decizia de desfacere a acestui contract de munca a fost emisa pe fondul abaterii disciplinare grave savarsita de catre reclamant la data de 02. 05. 2015, in sensul ca acesta nu a respectat sarcinile trasate de catre administrator de a lasa autoutilitara cu nr. XXXXXXXXX, proprietatea societatii, la B. la punctul de descarcare, deplasandu-se neautorizat la domiciliul sau; de asemenea, acesta a refuzat restituirea acestei autoutilitare fiind necesara interventia organelor de politie pentru ca sa reintre in posesia acestui autovehicul.

Totodata, sustine apelanta, reclamantul a refuzat restituirea sumei de 500 euro ce-i fusesera avansati de ea pentru plata unei facturi si pentru cheltuielile ocazionate de deplasarea acestei autoutilitare.

Se solicita admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei si respingerea actiunii in totalitate.

Pe cale de intampinare, reclamantul R. C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

In motivarea intampinarii formulate se arata ca, in conformitate cu dispozitiile art. 251 din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, aplicarea sanctiunilor disciplinare prevazute de art. 248 lit. b si e Codul muncii, intre care si desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, in conditiile art. 61 lit. a din Codul muncii, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.

Se mai arata ca in mod corect instanta de fond a constatat nulitatea absoluta a deciziei de concediere si a obligat parata la plata sumei de 2925 lei reprezentand drepturi salariale pe perioada 04. 04. 2015 - 04.07.2015, avand in vedere ca parata nu a platit sau facut dovada potrivit dispozitiilor art. 168 si 272 codul muncii.

In final se solicita obligarea apelantei-parate la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu de avocat, conform chitantei .

Examinand decizia apelata prin prisma motivelor de apel, a actelor si lucrarilor dosarului, precum si a textelor de lege incidente in cauza, Curtea retine ca apelul formulat este nefondat, pentru considerentele care urmeaza a se expune in continuare:

Prin contractul individual de munca incheiat sub nr. 5 din 3. 04. 2015 reclamantul R. C. a fost angajat de apelanta - parata in functia de sofer autoturisme si camionete pe durata determinata, respectiv de 3 luni, pentru perioada cuprinsa intre data de 04. 04. 2015 si 04.07.2015, in schimbul unui salariu brut lunar in cuantum de 975 lei. In cuprinsul contractului s-a prevazut si o perioada de proba de 90 zile calendaristice.

Prin dispozitia din data de 5. 05. 2015 unitatea - parata a decis desfacerea contractului individual de munca al reclamantului incepand cu data de 5 mai 2015 in temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, avand in vedere nerespectarea indatoririlor de serviciu si indisciplina pretins manifestata de reclamant .

Art. 61 din Codul muncii reglementeaza concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului, iar la punctul a se regaseste concedierea pentru savarsirea unei abateri grave sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii sau de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul, ca sanctiune disciplinara.

Concedierea pentru savarsirea unei abateri disciplinare este detaliat reglementata de Codul muncii si trebuie sa respecte anumite conditii de forma si de fond pentru validitatea acesteia.

In acest sens, art. 63 din Codul muncii prevede ca, concedierea pentru savarsirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii poate fi dispusa numai dupa indeplinirea de catre angajator a cercetarii disciplinare prealabile si in termenele stabilite de Codul muncii .

De asemenea art. 252 din Codul muncii reglementeaza continutul obligatoriu al deciziei de aplicare a sanctiunii disciplinare, prevazut sub sanctiunea nulitatii absolute, respectiv : descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea, temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica, termenul in care sanctiunea poate fi contestata, instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata

In speta dedusa judecatii, asa cum in mod intemeiat a retinut si instanta de fond, angajatorul nu a efectuat nici cercetarea disciplinara si nici nu a prevazut in cuprinsul deciziei contestate mentiunile obligatorii mai sus -mentionate, privind descrierea abaterii disciplinare si a dispozitiilor incalcate prin savarsirea acesteia.

Nu se poate retine apararea paratei apelante din cuprinsul motivelor de apel in sensul ca nu era necesara efectuarea cercetarii disciplinare intrucat angajatul se afla in perioada de proba, iar in aceasta perioada contractul de munca putea inceta, potrivit dispozitiilor art. 31 din Codul muncii, exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia, intrucat, potrivit continutului deciziei de concediere, angajatorul nu a uzat de acest drept, de denuntare unilaterala a contractului, ci de prerogativa disciplinara. Temeiul de drept al desfacerii contractului de munca l-a constituit art. 61 lit. a din Codul muncii, nu art. 31 din acelasi cod si, retinand in sarcina reclamantului savarsirea unei abateri disciplinare, apelantul -parat era obligat sa respecte conditiile de forma si de fond privind emiterea deciziei de sanctionare disciplinara, prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute a acesteia .

Pentru aceste considerente, Curtea constata ca, in mod temeinic si legal, instanta de fond a dispus admiterea in parte a cererii si constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere disciplinara emisa de parata la data de 05. 05. 2015.

Potrivit disp. art. 163 din Codul muncii plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit. Neexistand dovezi la dosarul cauzei privind plata salariului si ca efect al anularii deciziei de concediere, in mod judicios instanta de fond a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 2925 lei, reprezentand salariul brut, aferent perioadei 04. 04. 2015 - 04.07.2015, conform contractului individual de munca nr. 5 /3. 04. 2015 indexata si actualizata la data platii efective .

In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 480 C. pr. civ. Curtea urmeaza respinga ca nefondat apelul declarat de parata.

In temeiul disp. art. 453 C. pr. civ. Curtea urmeaza sa oblige apelanta la plata catre intimat a sumei de 750 lei reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv onorariu de avocat, potrivit chitantei avocatiale nr. 28 din data de 23. 05. 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de parata, cu sediul in B.,, jud. B., impotriva sentintei civile nr. 1346/18 decembrie 2015 pronuntata de Tribunalul B., in contradictoriu cu reclamantul R. C., domiciliat in B.,, jud. B. .

Obliga apelanta sa plateasca intimatului R. C. suma de 750 lei cheltuieli de judecata .

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica azi, 23 mai 2016.