Plata nedatorata. Prescriptia extinctiva. Cauze de intrerupere

In conformitate cu art.7 din Decretul 167/1958 „prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita , iar in obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului,

precum si in acelea al caror termen de executarea nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept .”, astfel ca dreptul societatii reclamante de a solicita restituirea platii s-a nascut la data efectuarii platii nedatorate, respectiv la 3 septembrie 1998 si prin urmare, actiunea introdusa la 5 ianuarie 2000 s-a formulat cu depasirea termenului de prescriptie de 3 ani prevazut in art.3 din actul normativ mentionat iar cu privire la legalitatea platii, se poate afirma ca suma achitata de o persoana fizica din contul societatii comerciale reclamante in contul societatii comerciale parate pentru o persoana fizica nu reprezinta o plata valabila intre cele doua societati comerciale, cu atat mai mult cu cat recunoasterea facuta de persoana fizica, asociat la societatea parata, ca a incasat suma, nu reprezinta o recunoastere a datoriei facuta de societatea comerciala parata, de natura a intrerupe cursul prescriptiei, conform art.16 lit.a) din Decretul 167/1958 , in speta, neexistand cauze legale de intrerupere a cursului prescriptiei.

***

Reclamanta S.C. M. C. SA Cluj Napoca a chemat in judecata pe parata S.C. P. M. SRL Cluj Napoca pentru a fi obligata la restituirea sumei nedatorata si sa achite dobanda legala de la pronuntarea hotararii pana la plata efectiva.

In motivarea actiunii, societatea reclamanta a sustinut ca printr-o decizie a C.S.J. s-a stabilit in mod irevocabil ca suma achitata de persoana fizica T. M. din contul reclamantei in contul societatii parate (pentru persoana fizica M. M.) nu reprezinta o plata valabila si drept urmare, reclamanta era indreptatita la restituirea sumei la valoarea actualizata.

Prin sentinta civila nr.461 din 19 februarie 2004, Tribunalul Cluj, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, a admis exceptia prescriptiei extinctive formulata de parata si a respins ca prescrisa actiunea in restituire .
Sentinta a ramas definitiva in baza deciziei nr.286 din 5 mai 2004 a Curtii de Apel Cluj, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a pronunta aceasta solutie instantele au stabilit ca dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumei s-a nascut in anul 1999, cand s-a stabilit irevocabil ca beneficiarul sumei a fost societatea parata iar nu persoana fizica.
Totodata, instanta de apel a retinut ca nu exista nici o cauza de intrerupere a cursului prescriptiei, conform art.16 lit.a) din Decretul 167/1958 .

Cu actul inregistrat la 23 iulie 2004, societatea comerciala reclamanta a formulat motive de recurs, sustinand ca in mod gresit s-a stabilit ca termenul de prescriptie a inceput sa curga la 9 septembrie 1999, deoarece litigiul dintre cele doua persoane fizice a fost finalizat doar prin decizia nr.2154 din 8 aprilie 2003 a C. S. J.; iar instanta de apel a respins in mod nelegal sustinerea sa cu privire la intreruperea cursului prescriptiei extinctive prin recunoasterea debitului de catre M. M., la interogatoriul luat acestuia la 5 aprilie 2000.
Recursul reclamantei este nefondat.
Prin actiunea introductiva, reclamanta a cerut restituirea sumei achitata catre societatea parata cu ordinul de plata nr.728 din 3 septembrie 1998, cu motivarea ca, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila s-a constatat ca aceasta reprezinta o plata nedatorata.

Ambele instante au retinut ca dreptul material la actiune al reclamantei este prescris deoarece s-a nascut la data de 3 septembrie 1998, cand s-a facut plata, iar actiunea inregistrata la 5 ianuarie 2004 s-a formulat cu incalcarea termenului de prescriptie de 3 ani, prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958, neexistand cauze legale de intrerupere a cursului prescriptiei extinctive.

Prima critica formulata de recurenta reclamanta se refera la aceea ca litigiul prin care s-a stabilit legalitatea platii facute a fost solutionat numai la data de 8 aprilie 2003, cand C. S. J. a solutionat recursul si dreptul reclamantei la actiune s-a nascut la acea data .

In realitate, asa cum corect a motivat tribunalul, in conformitate cu art.7 din Decretul nr.167/1958 „prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita, iar in obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului, precum si in acelea al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept”.

In speta, dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumei s-a nascut la data efectuarii platii nedatorate, respectiv la 3 septembrie 1998 si prin urmare, actiunea introdusa la 5 ianuarie 2004 s-a formulat cu depasirea termenului de prescriptie de 3 ani.
Imprejurarea ca a existat o disputa privind legalitatea platii nu este de natura sa modifice data cand incepe sa curga termenul de prescriptie, asa incat primul motiv de recurs a fost respins.

Cea de a doua critica vizeaza modul in care instanta de apel a rezolvat problema intreruperii termenului de prescriptie, reclamanta sustinand ca in litigiul purtat anterior, la un interogatoriu luat lui M. M..in calitate de asociat la societatea parata, la 5 aprilie 2000, acesta a recunoscut debitul existent, aceasta recunoastere determinand intreruperea prescriptiei.

In conformitate cu prevederile art.16 lit.a) din Decretul 167/1958 , prescriptia se intrerupe prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia, or, in speta, o asemenea recunoastere nu a existat.
Intr-adevar, din cuprinsul deciziei C.S.J., prin care s-a solutionat litigiul privind legalitatea platii, rezulta ca acea cauza s-a purtat intre doua persoane fizice, respectiv M. M. si T. I. si nu intre cele doua societati comerciale ce figureaza ca parti in litigiul de fata, ceea ce inseamna ca presupusa recunoastere invocata de societatea comerciala recurenta nu apatine societatii comerciale parate, nefiind de natura sa conduca la intreruperea prescriptiei.
De altfel, in motivele de apel, societatea comerciala reclamanta citeaza raspunsul lui M.M. la interogatoriul luat in dosarul Tribunalului Cluj iar din cuprinsul acestui raspuns rezulta ca asociatul M. M. nu face decat sa confirme incasarea sumei, dar aceasta nu reprezinta o recunoastere a datoriei in sensul dispozitiilor legale citate.

In consecinta, recursul reclamantei a fost respins, conform art.312 C. proc.civ.