Decizia C.C.R. nr. 197/2019 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a unor dispozitii din Legea 171/2010 si OG 2/2001

Decizia nr. 197/2019 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (13) si (14) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice si ale art. 41 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor a fost publicata in Monitorul Official nr. 438 din 03.06.2019.

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (13) si (14) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice si ale art. 41 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicata de C.I.B. in Dosarul nr. XXXX/190/2016 al Judecatoriei Bistrita - Sectia civila si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. XXXXD/2017.

2. La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
3. Presedintele dispune a se face apelul si in dosarele nr. YYYYD/2017 si nr. ZZZZD/2017, avand ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, exceptie ridicata de Societatea S.I. - S.A. din Cluj-Napoca in Dosarul nr. YY/242/2017 al Judecatoriei Huedin - Sectia civila, si, respectiv, de M.E.N. si L.R.N. in Dosarul nr. ZZZZ/328/2017 al Judecatoriei Turda - Sectia civila.
4. La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
5. Curtea, din oficiu, pune in discutie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arata ca este de acord cu conexarea. Curtea, in temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr. ZZZZD/2017 si nr. YYYYD/2017 la Dosarul nr. XXXXD/2017, care a fost primul inregistrat.
6. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care solicita, in principal, respingerea, ca inadmisibila, a exceptiei, intrucat, in cauza, nu sunt formulate veritabile critici de neconstitutionalitate, iar, in subsidiar, respingerea, ca neintemeiata, avand in vedere faptul ca dispozitiile de lege criticate isi au corespondent in prevederile constitutionale ale art. 44 alin. (9) potrivit carora "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii". Precizeaza ca, in materia contraventiilor silvice, dispozitii similare sunt reglementate si in alte state europene.
C U R T E A,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
7. Prin Incheierea din 15 martie 2017, pronuntata in Dosarul nr. 8.688/190/2016, Judecatoria Bistrita - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (13) si (14) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice si ale art. 41 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de C.I.B. in solutionarea unei plangeri contraventionale formulate impotriva unui proces-verbal de constatare a contraventiei silvice prin care s-a dispus masura confiscarii mijlocului de transport .
8. Prin Incheierea civila din 28 aprilie 2017, pronuntata in Dosarul nr. YY/242/2017, Judecatoria Huedin - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de Societatea S.I. - S.A. din Cluj-Napoca in solutionarea unei plangeri contraventionale formulate impotriva unui proces-verbal de constatare a contraventiei silvice, prin care se solicita inlaturarea sanctiunii complementare a confiscarii autoturismului, intrucat petenta nu a avut cunostinta de savarsirea contraventiei, autoturismul aflandu-se in folosinta unei alte societati comerciale, in baza unui contract de inchiriere .
9. Prin Incheierea din 15 iunie 2017, pronuntata in Dosarul nr. ZZZZ/328/2017, Judecatoria Turda - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice. Exceptia a fost ridicata de M.E.N. si L.R.N. in solutionarea unor plangeri contraventionale formulate impotriva proceselor-verbale de constatare a contraventiei silvice si de confiscare a autovehiculului cu care s-a transportat material lemnos fara provenienta legala.
10. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, in Dosarul Curtii nr. 1.171D/2017, autorul sustine, in esenta, ca prevederile de lege criticate - prin care se dispune confiscarea mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala conform normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund - contravin dispozitiilor art. 44 alin. (9) din Legea fundamentala, intrucat nu prevad, in mod concret, modalitatile si conditiile in care se poate aplica aceasta masura . Arata ca, in practica, apar situatii in care se aplica sanctiunea amenzii de peste cinci ori mai mare decat valoarea materialului lemnos, se dispune confiscarea materialului lemnos si a mijlocului de transport, in mod automat, fara a exista criterii valorice ori de circumstante personale. Apreciaza ca prevederile extrem de generale ale legii determina aplicarea unor sanctiuni disproportionate in raport cu gravitatea faptei . Totodata, arata ca legea nu distinge, in aplicarea masurii confiscarii, in raport cu proprietarul mijlocului de transport, in conditiile in care acesta nu savarseste nicio contraventie.
11. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, in Dosarul Curtii nr. 1.620D/2107, autoarea arata ca textul de lege criticat stabileste o modalitate absoluta de confiscare a autovehiculului cu care s-a transportat material lemnos fara provenienta legala, fara a se tine seama de identitatea proprietarului autovehiculului, daca acesta a cunoscut/nu a cunoscut activitatile care se efectuau cu autovehiculul si fara sa se impuna vreo conditie de proportionalitate legata de confiscare. Arata ca, in speta, posesia bunului supus confiscarii a fost exercitata de un tert, iar o eventuala actiune in regres a proprietarului, ulterioara, nu are rolul de a garanta dreptul sau de proprietate, astfel cum impune art. 44 din Constitutie . Mai mult, in acest fel, dreptul de proprietate este transformat intr-un drept de creanta impotriva tertului contravenient, ceea ce creeaza o situatie incerta si nefavorabila proprietarului, ca si durata demersurilor pentru recuperarea bunului. Sustine, de asemenea, ca masura confiscarii mijlocului de transport afecteaza justul echilibru ce se impune a fi pastrat intre interesul general al societatii si interesul individual vizat de o asemenea masura, acesta fiind realizat, in opinia autoarei exceptiei, prin aplicarea sanctiunii contraventionale a amenzii si prin confiscarea produselor transportate ilicit, fara a mai fi necesara si justificata masura complementara a confiscarii mijlocului de transport utilizat in scopul savarsirii contraventiei. Invoca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului dezvoltata in cauze referitoare la masura confiscarii, in care s-a statuat ca este necesara aprecierea comportamentului titularului dreptului de proprietate, in sensul stabilirii unui anumit grad de vinovatie a acestuia cu prilejul incalcarii legii (Hotararea din 24 octombrie 1986, pronuntata in Cauza Agosi impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, si Hotararea din 5 mai 1995, pronuntata in Cauza Air Canada impotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Arata totodata ca interesul general este protejat prin masuri mai aspre in cazul savarsirii unor contraventii decat in cazul savarsirii altor infractiuni si, in acest sens, invoca dispozitiile art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, potrivit carora sunt supuse confiscarii speciale bunurile care au fost folosite, in orice mod, sau destinate a fi folosite la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Retine ca art. 19 din Legea nr. 171/2010 nu reglementeaza astfel de conditionari referitoare la proprietatea bunurilor confiscate, rezultand astfel ca, in cazul savarsirii unor asemenea contraventii, masura confiscarii mijlocului de transport se poate aplica indiferent daca bunul este proprietatea contravenientului ori, indiferent daca, fiind proprietatea altei persoane, aceasta a cunoscut sau nu scopul folosirii lui. Considera ca se creeaza astfel o situatie vadit discriminatorie intre persoanele care savarsesc infractiuni de furt de material lemnos prin transportarea acestuia cu un autoturism si persoanele care savarsesc contraventii privind transportul materialului lemnos a carui provenienta nu poate fi justificata, prin crearea unei situatii juridice mai favorabile in abstracto persoanelor care comit infractiuni, prin aceasta textul de lege criticat fiind contrar dispozitiilor constitutionale ale art. 16, art. 21 alin. (3) si art. 44. Totodata, considera ca textul de lege criticat nu respecta conditia proportionalitatii, sanctiunea confiscarii mijlocului de transport indiferent de valoare, in materie contraventionala, ridicand grave probleme in ceea ce priveste incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
12. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, in Dosarul nr. 2.150D/2017, autorii sustin ca textul de lege criticat este neconstitutional, intrucat stabileste o modalitate absoluta de confiscare a autovehiculului cu care s-a transportat material lemnos fara provenienta legala, fara a se tine seama de identitatea proprietarului autovehiculului, daca acesta a cunoscut ori nu a cunoscut activitatile care se efectuau cu autovehiculul si fara sa se impuna vreo conditie de proportionalitate legata de confiscare. Considera ca masura confiscarii autovehiculului afecteaza justul echilibru ce se impune a fi pastrat intre interesul general al societatii si interesul individului vizat de o asemenea masura . Apreciaza ca textul de lege criticat nu respecta conditia proportionalitatii, confiscarea mijlocului de transport indiferent de valoarea bunului confiscat, in materie contraventionala, fiind contrara dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. De asemenea sustin ca este de neconceput ca interesul general sa fie protejat prin masuri mai aspre in cazul savarsirii unor contraventii fata de ipoteza savarsirii unor infractiuni si, in acest sens, invoca dispozitiile art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal potrivit carora "bunurile care au fost folosite, in orice mod, sau destinate a fi folosite la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor", apreciind ca o astfel de situatie este vadit discriminatorie, creand o situatie de inegalitate intre persoanele care savarsesc infractiuni in domeniul silvic si cele care savarsesc contraventii in acelasi domeniu .
13. Judecatoria Bistrita - Sectia civila opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este intemeiata. In acest sens, retine ca dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2016, reglementeaza o confiscare automata, de drept, a mijlocului de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala conform normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund, iar prevederile art. 19 alin. (14) din acelasi act normativ trimit la Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, ce reglementeaza cadrul juridic general al contraventiilor si care statueaza prin art. 41 alin. (1) ca sanctiunea complementara a confiscarii bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii "se aduce la indeplinire de organul care a dispus aceasta masura, in conditiile legii". Retine ca, potrivit art. 5 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, "Sanctiunile complementare se aplica in functie de natura si de gravitatea faptei .", iar, potrivit art. 21 alin. (3) din acelasi act normativ, ca "Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal". Arata ca prevederile legii speciale, in speta Legea nr. 171/2010, nu contin criterii in raport cu care sa se aprecieze oportunitatea aplicarii sanctiunii complementare a confiscarii mijloacelor de transport in raport cu circumstantele concrete ale fiecarei contraventii in parte, aplicarea masurii complementare operand ope legis, fara vreo posibilitate de apreciere din partea agentului constatator. In aceste conditii, prevederile art. 19 alin. (13) si (14) din Legea nr. 171/2010, care trimit la prevederile art. 41 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, apar ca incalcand prevederile art. 44 alin. (9) din Constitutie . Instanta are in vedere si faptul ca, potrivit art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, "Dispozitiile prezentei ordonante se completeaza cu dispozitiile Codului penal si ale Codului de procedura civila, dupa caz". Or, din punct de vedere substantial, chiar dispozitiile din Codul penal, respectiv cele ale art. 112, prevad ipoteze in care, in masura in care valoarea bunurilor supuse confiscarii, dintre cele prevazute la alin. (1) lit. b) si lit. c) ale aceluiasi articol, este vadit disproportionata fata de natura si gravitatea faptei, se dispune confiscarea in parte, prin echivalent banesc, tinand seama de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce si de contributia bunului la aceasta, respectiv daca bunurile nu pot fi confiscate, intrucat nu apartin infractorului, iar persoana careia ii apartin nu a cunoscut scopul folosirii lor, astfel incat se va confisca echivalentul in bani al acestora, cu aplicarea dispozitiilor alin. (2). In consecinta, instanta apreciaza ca Legea nr. 171/2010 ar trebui sa prevada criterii care sa permita aplicarea acesteia, cu respectarea criteriului proportionalitatii intre sanctiunea complementara aplicata si natura si gravitatea faptei contraventionale savarsite, tinand cont si de valoarea bunului supus confiscarii raportat la natura si gravitatea faptei, respectiv de persoana careia ii apartine bunul supus confiscarii si care ar putea sa nu cunoasca scopul folosirii lui.
14. Judecatoria Huedin - Sectia civila opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este intemeiata. In acest sens, retine ca textul de lege criticat reglementeaza o confiscare automata, de drept, a mijlocului de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala conform normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund. O atare reglementare permite confiscarea mijlocului de transport fara a se verifica, in prealabil, daca proprietarul acestui bun este contravenientul ori daca cel ce se pretinde a fi proprietar are cunostinta de savarsirea contraventiei constatate. De asemenea, din perspectiva protejarii dreptului de proprietate, consacrat de dispozitiile art. 44 din Constitutie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, apreciaza ca orice ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate trebuie sa indeplineasca trei conditii, si anume: sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca un scop legitim si sa fie proportionala. Considera ca masura confiscarii reprezinta o ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate, in opinia instantei cerinta proportionalitatii nefiind respectata prin reglementarea textului de lege criticat. Face referire, totodata, la dispozitiile art. 5 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, potrivit carora "Sanctiunile complementare se aplica in functie de natura si de gravitatea faptei .", si la cele ale art. 21 alin. (3) din acelasi act normativ care stabilesc ca "Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.", pentru a sublinia faptul ca prevederile legii speciale, in speta Legea nr. 171/2010, nu contin criterii in raport cu care sa se aprecieze oportunitatea aplicarii sanctiunii complementare a confiscarii mijloacelor de transport in raport cu circumstantele concrete ale fiecarei contraventii in parte, aplicarea masurii complementare operand ope legis, fara vreo posibilitate de apreciere din partea agentului constatator. Instanta apreciaza, totodata, ca posibilitatea proprietarului bunului confiscat de a se adresa instantelor prin intermediul plangerii contraventionale intemeiate pe prevederile art. 31 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 nu poate conduce la constatarea faptului ca principiile enuntate ar fi respectate prin exercitarea controlului ulterior. Respectarea dreptului fundamental de proprietate reprezinta o obligatie atat in sarcina legiuitorului, cat si in sarcina institutiilor abilitate sa aplice masura confiscarii, nu numai in cadrul unui litigiu derulat in fata instantei. In concluzie, instanta apreciaza ca Legea nr. 171/2010 ar trebui sa prevada criterii care sa permita aplicarea acesteia cu respectarea criteriului proportionalitatii intre sanctiunea complementara aplicata si natura si gravitatea faptei contraventionale savarsite, tinand cont si de valoarea bunului supus confiscarii raportat la natura si gravitatea faptei contraventionale savarsite, respectiv de persoana careia ii apartine bunul supus confiscarii si care ar putea sa nu cunoasca scopul folosirii lui.
15. Judecatoria Turda - Sectia civila opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este intemeiata. In acest sens retine ca prevederile criticate incalca dreptul de proprietate . Cu toate ca dispozitiile art. 44 alin. (9) din Constitutie prevad posibilitatea confiscarii bunurilor folosite la savarsirea unei contraventii, apreciaza ca aceasta masura nu trebuie sa afecteze un just echilibru intre "ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmarit", respectiv sanctionarea si prevenirea contraventiilor silvice si garantarea si ocrotirea proprietatii private. Retine ca, in cazul savarsirii unei infractiuni (care este o fapta mult mai grava), confiscarea bunurilor care nu apartin infractorului se dispune numai in masura in care proprietarul a cunoscut scopul folosirii lor, pe cand, in cazul savarsirii unei contraventii, confiscarea bunurilor se dispune indiferent cine este proprietarul si indiferent daca acestuia i se poate stabili vreo culpa. Invoca Decizia Curtii nr. 1.310 din 4 octombrie 2011 si retine ca, desi speta este similara celei din prezenta cauza, instanta de control constitutional a respins exceptia de neconstitutionalitate, invocand dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (9). Subliniaza insa ca, in speta, Curtea nu a examinat exceptia de neconstitutionalitate din perspectiva proportionalitatii masurii sanctionatorii, respectiv din perspectiva mentinerii echilibrului intre interesul general al societatii si interesul persoanei careia i se confisca bunul fara ca aceasta sa savarseasca vreo fapta contraventionala. Apreciaza ca proportionalitatea masurii confiscarii ar putea fi atinsa prin stabilirea unor criterii valorice si conditionarea confiscarii autovehiculului tertului numai in situatia in care acesta este folosit la savarsirea faptelor contraventionale de cel putin doua ori, ceea ce ar echivala cu o prezumtie de cunoastere a scopului folosirii acestuia. Retine, totodata, ca masura confiscarii autovehiculului este o masura care se justifica din perspectiva scopului pentru care a fost reglementata, insa textul este pasibil de nuantari, astfel incat sa nu aduca atingere altor drepturi fundamentale ale persoanei. Prin raportare la forma actuala a textului criticat, tertului i se aplica o sanctiune grava, fiind lipsit de protectia dreptului lui de proprietate, fara ca acesta sa savarseasca vreo fapta "cu vinovatie", astfel cum prevede art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001. In acest context, masura confiscarii autovehiculului apartinand unui tert apare ca disproportionata, chiar daca urmareste un scop legitim, respectiv combaterea contraventiilor la regimul silvic, fiind perturbat echilibrul just dintre interesul general si drepturile fundamentale ale individului.
16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate.
17. Guvernul, exprimandu-si punctul de vedere in Dosarul nr. 1.171D/2017, considera ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este neintemeiata. In acest sens retine ca, potrivit art. 44 alin. (9) din Constitutie, "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii". Totodata, potrivit art. 41 din Legea nr. 171/2010, "Prevederile prezentei legi se completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in masura in care prezenta lege nu dispune altfel". In privinta sanctiunii complementare a confiscarii speciale, art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 statueaza ca aceasta are ca obiect bunurile "destinate, folosite sau rezultate din contraventii" [alin. (3) lit. a) ], "trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite" [alin. (5) ] si, in fine, "se aplica in functie de natura si de gravitatea faptei" [alin. (6)]. Or, in aceste chestiuni, Legea nr. 171/2010 nu contine derogari, prevederile art. 19 alin. (13) fiind tocmai in sensul ca mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala - bunuri ce intra in categoria "bunurilor folosite la contraventii", conform art. 5 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 - sunt supuse confiscarii. Mai mult, chiar Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 - dreptul comun in materie contraventionala - prevede la art. 47 ca "Dispozitiile prezentei ordonante se completeaza cu dispozitiile Codului penal (...)". Or, potrivit prevederilor art. 112 alin. (1) lit. b) si alin. (2) din Codul penal, daca valoarea bunurilor folosite la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala - supuse confiscarii - "este vadit disproportionata fata de natura si gravitatea faptei", se dispune confiscarea in parte, prin echivalent banesc, tinand seama de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce si de contributia bunului la aceasta. Asadar, interpretate nu izolat, ci sistematic, in coroborarea lor cu dispozitiile sus-mentionate din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 si din Codul penal, prevederile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 ofera agentului constatator suficiente criterii pentru a aprecia nivelul sanctiunii complementare a confiscarii speciale atunci cand aceasta are ca obiect mijloace de transport cu o valoare mai mare decat a materialului lemnos transportat fara a avea provenienta legala, conformandu-se astfel dispozitiilor art. 44 alin. (9) din Legea fundamentala. Pe de alta parte, se arata ca, atunci cand agentul constatator aplica sanctiunea confiscarii speciale fara a tine seama de aceste criterii, contravenientul poate contesta legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie, iar instanta de judecata - in virtutea competentei sale de a controla aplicarea si executarea sanctiunilor contraventionale principale si complementare [art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001] - va putea hotari asupra masurii confiscarii, asa cum prevad dispozitiile art. 34 alin. (1) din acelasi act normativ. Mai mult, in temeiul art. 32 alin. (3) din actul normativ precitat, plangerea formulata de contravenient suspenda executarea procesului-verbal de contraventie in ceea ce priveste sanctiunile aplicate si masura confiscarii dispuse de agentul constatator. In fine, se retine ca, daca bunul confiscat a fost valorificat in cursul procesului, in aplicarea art. 41 alin. (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, instanta va dispune sa se achite proprietarului o despagubire stabilita in raport cu valoarea de circulatie a acestuia, tinand seama si de partea din bun ce a fost confiscata prin echivalent banesc.
18. Guvernul, exprimandu-si punctul de vedere in Dosarul Curtii nr. 1.620D/2017, considera ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este inadmisibila, in conditiile in care autoarea exceptiei nu formuleaza o veritabila critica de neconstitutionalitate, fiind nemultumita de faptul ca textul art. 19 alin. (3) din Legea nr. 171/2010 nu prevede, in mod expres, criteriile care sa permita aplicarea masurii respective cu respectarea proportionalitatii intre sanctiunea complementara aplicata si natura si gravitatea faptei contraventionale savarsite. Asadar, autoarea exceptiei nu critica textele de lege pentru ce contin, ci pentru ceea ce nu contin, fiind, in opinia acesteia, insuficient reglementate, solicitand, in fapt, completarea dispozitiilor legale criticate.
19. Guvernul, exprimandu-si punctul de vedere in Dosarul Curtii nr. 2.150D/2017, cu referire la dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 52 din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 445 din 15 iunie 2017, considera ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este neintemeiata. In acest sens retine ca incalcarea prevederilor referitoare la fondul forestier atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala a persoanei vinovate. Conform Legii nr. 171/2010, sanctiunile aplicabile pentru savarsirea contraventiilor silvice sunt sanctiunea contraventionala principala - amenda, respectiv sanctiunea contraventionala complementara - retinerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din savarsirea contraventiei silvice si/sau retragerea autorizatiei/atestatului, dupa caz. Sanctiunile contraventionale aplicate in baza Legii nr. 171/2010 au adresabilitate generala si, totodata, au caracter represiv si punitiv. Prin urmare, arata ca nu se pot identifica, in cuprinsul normei criticate, reglementari care sa aduca atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie . Retine, totodata, ca dispozitiile art. 44 alin. (9) din Constitutie permit confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infractiuni sau din contraventii, dar numai in conditiile legii. Or, art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 stabileste anumite conditii ale confiscarii, respectiv "daca valoarea materialelor lemnoase transportate depaseste de 5 ori pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior sau daca se constata repetarea faptei in interval de 6 luni de la data constatarii primei fapte". Asadar, dispozitiile criticate din Legea nr. 171/2010 se incadreaza in aceasta categorie - "in conditiile legii" - legiuitorul constituant insusi acordandu-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili conditiile confiscarii ca sanctiune complementara. Or, conditiile mentionate in text, respectiv cantitatea de masa lemnoasa si repetabilitatea faptei, in interval de 6 luni de la constatarea primei fapte sunt in masura sa asigure textului legal criterii de circumstantiere a aplicarii sanctiunii, astfel incat sa se asigure proportionalitatea intre scopul ocrotirii fondului forestier si aplicarea masurii complementare a confiscarii mijlocului de transport .
20. Avocatul Poporului, exprimandu-si punctul de vedere in Dosarul Curtii nr. 1.171D/2017, considera ca dispozitiile criticate sunt constitutionale. Retine ca, potrivit Legii nr. 171/2010, sanctiunile aplicabile pentru savarsirea contraventiilor silvice sunt sanctiunea contraventionala principala - amenda, respectiv, sanctiunea contraventionala complementara - retinerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din savarsirea contraventiei silvice si/sau retragerea autorizatiei/atestatului, dupa caz. Sanctiunile contraventionale aplicate in baza Legii nr. 171/2010 au adresabilitate generala si, totodata, au caracter represiv si punitiv. De asemenea, face referire la jurisprudenta instantei de control constitutional potrivit careia aplicarea si executarea unor sanctiuni pecuniare, inclusiv masura confiscarii unor bunuri sau valori, cu toate ca determina in mod direct diminuarea patrimoniului celui sanctionat, nu incalca dispozitiile constitutionale privind ocrotirea proprietatii private, intrucat sunt consecinta unor incalcari ale legii. Proprietatea privata poate constitui obiectul unor masuri restrictive, cum sunt cele care vizeaza bunurile folosite sau rezultate din savarsirea unor infractiuni ori contraventii. Potrivit dispozitiilor art. 44 alin. (8) teza intai din Constitutie, "Averea dobandita licit nu poate fi confiscata", ceea ce presupune, per a contrario, ca poate fi confiscata averea dobandita in mod ilicit si deci este posibila instituirea unor sanctiuni pentru ipoteza in care desfasurarea activitatii de comercializare a unor produse de catre operatorii economici contravine legii. Cat priveste critica autorului exceptiei de neconstitutionalitate, apreciaza ca aceasta contrazice chiar continutul normativ al art. 44 alin. (9) din Constitutie, in conditiile in care obiect al confiscarii pot fi si bunurile destinate, folosite sau rezultate din contraventii. Apreciaza ca legiuitorul poate acorda autoritatilor executive competenta de a confisca bunurile mentionate mai sus atunci cand constata si sanctioneaza o contraventie, in conditiile in care controlul judecatoresc asupra masurilor dispuse este garantat, astfel incat, impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, care cuprinde si masura complementara a confiscarii, poate fi formulata o plangere in fata instantei de judecata . Invoca, in sensul celor retinute, Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.190 din 30 septembrie 2010. Retine, in plus, ca stabilirea unei contraventii si sanctionarea acesteia cu amenda si confiscarea mijloacelor de transport utilizate la transportul materialelor lemnoase reprezinta o optiune legitima a legiuitorului, care da expresie preocuparii statului pentru a asigura exploatarea materialelor lemnoase in conditii de legalitate. Cauza care determina luarea masurii complementare a confiscarii o reprezinta starea de pericol ce decurge din detinerea unor bunuri ce au legatura cu savarsirea faptei interzise de lege. Or, in cazul in care nu se demonstreaza provenienta legala a materialelor lemnoase, simpla detinere a acestora, cat si a bunurilor care au fost folosite la savarsirea faptei creeaza acea stare de pericol pentru a carei inlaturare este necesara interventia organului constatator prin masura confiscarii bunurilor respective. Invoca dispozitiile art. 6 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund, precum si a unor masuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligatiilor ce revin operatorilor care introduc pe piata lemn si produse din lemn, potrivit carora legalitatea provenientei materialelor lemnoase rezultate se asigura potrivit legislatiei in vigoare si se atesta prin indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: a) existenta actului de punere in valoare aprobat conform competentelor si a autorizatiei de exploatare, inregistrate in SUMAL, si a procesului-verbal de predare a parchetului; b) expedierea, detinerea, transportul, primirea, depozitarea, prelucrarea sau comercializarea materialelor lemnoase sa fie facuta/facut cu avize de insotire in care sunt inscrise corect codul unic generat de SUMAL, conform art. 3 alin. (2), precum si data, ora, minutul si secunda generarii acestuia, precum si codul offline prevazut la art. 3 alin. (4), dupa caz. Fata de dispozitiile citate, apreciaza ca sunt prevazute conditiile in raport cu care sa se aprecieze legalitatea provenientei materialelor lemnoase.
21. Avocatul Poporului, exprimandu-si opinia in Dosarul Curtii nr. 2150D/2017, retine ca, ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, prevederile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 au fost modificate prin art. I pct. 52 din Legea nr. 134/2017, astfel incat, in conditiile in care legiuitorul a modificat conditiile in care mijlocul de transport cu care s-a realizat transportul de materiale lemnoase se confisca, exceptia de neconstitutionalitate invocata a devenit inadmisibila.
22. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
C U R T E A,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
23. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
24. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, potrivit incheierii de sesizare, dispozitiile art. 19 alin. (13) si (14) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, in forma modificata prin art. I pct. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 726 din 20 septembrie 2016, precum si ale art. 41 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.
25. Curtea observa ca, ulterior sesizarii sale, dispozitiile art. 19 alin. (13) si (14) din Legea nr. 171/2010 au fost modificate prin art. I pct. 52 din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 445 din 15 iunie 2017, solutia legislativa criticata fiind completata. Curtea are insa in vedere faptul ca, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a stabilit ca sintagma "in vigoare" din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, este constitutionala in masura in care se interpreteaza in sensul ca sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale caror efecte juridice continua sa se produca si dupa iesirea lor din vigoare. In aceste conditii, Curtea retine ca, desi nu mai sunt in vigoare, dispozitiile criticate isi produc in continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezinta temei juridic al proceselor- verbale de constatare a contraventiilor silvice impotriva carora au fost formulate plangerile contraventionale in cadrul carora au fost invocate prezentele exceptii de neconstitutionalitate.
26. In aceste conditii, Curtea retine ca obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 19 alin. (13) si (14) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, in forma modificata prin art. 1 pct. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2016, precum si ale art. 41 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Textele de lege criticate au urmatorul cuprins:
- Art. 19 alin. (13) si (14) din Legea nr. 171/2010: "(13) Mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala conform normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund se confisca. (14) Confiscarea mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase prevazute la alin. (13) se realizeaza conform procedurilor reglementate prin Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Ordonanta Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre agentii constatatori prevazuti la art. 24 lit. d), d1) si e).";
- Art. 41 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001: "Confiscarea se aduce la indeplinire de organul care a dispus aceasta masura, in conditiile legii."
27. In sustinerea neconstitutionalitatii dispozitiilor de lege criticate, autorul exceptiei din Dosarul Curtii nr. 1.171D/2017 invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (9) potrivit carora bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii. Totodata, in Dosarul Curtii nr. 1.620D/2017, autoarea invoca atat prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (1) potrivit carora statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, art. 20 alin. (1) si (2) privind tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) teza intai potrivit carora partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1)-(9) privind dreptul de proprietate privata, cat si dispozitiile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la protectia proprietatii. De asemenea, in Dosarul Curtii nr. 2.150D/2017 sunt invocate atat prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (1) privind obligatia statului roman de a indeplini cu buna-credinta obligatiile ce ii revin din tratatele la care este parte, art. 16 alin. (1) potrivit caruia cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, art. 20 relativ la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) teza intai care stabilesc ca partile au dreptul la un proces echitabil si art. 44 privind dreptul de proprietate privata, cat si dispozitiile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
28. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca legea-cadru in domeniul protectiei fondului forestier national o constituie Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, act normativ care reglementeaza infractiunile la regimul silvic. De asemenea, domeniul silvic este reglementat printr-o serie de acte ce au ca obiectiv asigurarea respectarii regimului silvic, respectiv Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, Hotararea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare si control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privata a persoanelor fizice si juridice si a celui proprietate publica si privata a unitatilor administrativ-teritoriale si pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice si de efectuare a controalelor de fond, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 573 din 18 august 2009 si legea adoptata anual pentru aprobarea pretului mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior.
29. In prezenta cauza, motivele de neconstitutionalitate privesc, in principal, dispozitiile art. 19 alin. (13) si (14) din capitolul VII "Controlul aplicarii normelor privind circulatia materialelor lemnoase, al depozitelor si instalatiilor de prelucrare a lemnului" al Legii nr. 171/2010, in forma modificata prin art. I pct. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2016. Dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 prevad ca se confisca mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala conform normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund, alin. (14) al aceluiasi articol reglementand cu privire la punerea in executare a masurii confiscarii. Curtea retine ca motivele de neconstitutionalitate ale autorilor exceptiilor sunt dezvoltate in mod special cu privire la dispozitiile alin. (13) al art. 19 din Legea nr. 171/2010, din perspectiva afectarii justului echilibru ce se impune a fi pastrat intre interesul general al societatii si interesul individual vizat de o asemenea masura, nerespectarii conditiei proportionalitatii sanctiunii cu gradul de pericol social al faptei, incalcarii dreptului de proprietate al contravenientului, respectiv al tertului proprietar al mijlocului de transport confiscat.
30. In raport cu criticile de neconstitutionalitate astfel formulate, Curtea retine ca, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 171/2010, constituie contraventie silvica fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, pentru incalcarea obligatiilor stabilite prin actele normative din domeniul silvic. Sanctiunile aplicabile pentru savarsirea contraventiilor silvice sunt: a) sanctiunea contraventionala principala - amenda; b) sanctiunea contraventionala complementara - retinerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din savarsirea contraventiei silvice si/sau retragerea autorizatiei/atestatului/acordului, dupa caz. In concret, cat priveste contraventiile silvice referitoare la expedierea si/sau transportul materialelor lemnoase, reglementate in art. 19 alin. (1), (2), (21) si (3) din Legea nr. 171/2010, acestea se sanctioneaza, potrivit dispozitiilor precitate, cu amenda si/sau retinerea in vederea stabilirii provenientei si/sau confiscarea materialelor lemnoase in cauza. Curtea constata ca, in mod imperativ, alin. (13) al art. 19 din Legea nr. 171/2010 stabileste ca, alaturi de sanctiunea principala a amenzii si sanctiunea complementara a confiscarii materialelor lemnoase, se aplica si sanctiunea complementara a confiscarii mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala conform normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund. Sanctiunea contraventionala a confiscarii bunurilor este o sanctiune contraventionala complementara, aplicata pe langa o sanctiune contraventionala principala si priveste bunurile care au fost folosite, destinate sau rezultate (produse) prin savarsirea unei contraventii.
31. Curtea retine ca, in materia reglementarii regimului juridic al contraventiilor, art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, stabileste cadrul sanctionator general, alin. (2) reglementand sanctiunile contraventionale principale (avertismentul, amenda contraventionala, prestarea unei activitati in folosul comunitatii), iar alin. (3), sanctiunile contraventionale complementare (confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii, suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati, inchiderea unitatii, blocarea contului bancar, suspendarea activitatii operatorului economic, retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert exterior, temporar sau definitiv, desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala), in acelasi timp reglementandu-se si posibilitatea impunerii de noi sanctiuni contraventionale principale si complementare prin legi speciale (alin. 4). Sanctiunile enumerate anterior sunt sanctiuni specifice dreptului contraventional, aplicabile subiectului de drept care incalca norma juridica de drept contraventional printr-o conduita contrara acesteia. Totodata, Curtea retine ca sanctiunile contraventionale, principale si complementare nu au caracter reparator, ci preventiv-educativ, si reprezinta o forma de constrangere juridica vizand, in special, patrimoniul faptuitorului. Aplicarea sanctiunilor contraventionale, respectiv sanctionarea propriu-zisa a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contraventional, are loc potrivit unor principii, similar sanctiunilor de drept penal. In acest sens, Curtea retine principiul legalitatii sanctiunilor contraventionale, principiul proportionalitatii sanctiunilor contraventionale si principiul unicitatii aplicarii sanctiunilor contraventionale (non bis in idem). Potrivit principiului proportionalitatii, toate sanctiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie sa fie dozate in functie de gravitatea faptei . Curtea observa ca acest din urma principiu isi gaseste corespondent in dispozitiile art. 5 alin. (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, potrivit carora "Sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite.", iar "Sanctiunile complementare se aplica in functie de natura si de gravitatea faptei". Principiul proportionalitatii este apropiat principiului oportunitatii, acesta din urma fiind necesar a fi respectat in aplicarea sanctiunilor contraventionale principale si complementare in vederea atingerii scopului represiv si preventiv al sanctiunii contraventionale. Totodata, Curtea retine ca aplicarea sanctiunilor contraventionale are loc cu respectarea criteriilor prevazute de art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sanctiunilor, respectiv proportionalitatea sanctiunii cu gradul de pericol social al faptei, tinandu-se seama de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de modul si mijloacele de savarsire, scopul urmarit si urmarea produsa, circumstantele personale ale contravenientului, precum si de celelalte date inscrise in procesul-verbal de constatare si sanctionare. Cu alte cuvinte, la stabilirea proportionalitatii sanctiunii cu gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplica sanctiunea trebuie sa analizeze criteriile generale prevazute in art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, precum si alte criterii speciale, daca este cazul . In caz contrar, in masura in care regula proportionalitatii este incalcata, instanta va adapta sanctiunea la cerintele prevazute de lege.
32. In aceste conditii, Curtea retine ca, de principiu, proportionalitatea in aplicarea sanctiunii complementare a confiscarii are in vedere natura si gravitatea faptei . Atunci cand insa se intruneste continutul constitutiv al unei contraventii, iar actul normativ impune, printr-o reglementare cu caracter imperativ, aplicarea masurii confiscarii in momentul constatarii savarsirii faptei - astfel cum prevede art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, agentul constatator, neavand la indemana o marja de apreciere, va trebui sa aplice aceasta masura indiferent de circumstantele faptei, cu toate ca, si in acest caz, ramane incident principiul proportionalitatii sanctiunii complementare raportat la natura si gravitatea faptei .
33. In acest context, Curtea observa ca dispozitii similare celor criticate in prezenta cauza au fost interpretate si aplicate de catre instantele de drept comun, de pilda, prin Sentinta civila nr. 7.026/2015, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, retinandu-se ca "intr-adevar, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 12/1990, marfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea vreuneia dintre faptele prevazute la art. 1 lit. a), precum si sumele de bani si lucrurile dobandite prin savarsirea contraventiei se confisca. Aceste prevederi sunt insa atenuate de prevederile art. 5 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, dreptul comun in materie contraventionala, care atesta ca sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite. Aceleasi concluzii pot fi extrase si din art. 21 alin. (3) din acelasi act normativ descris mai sus. Prin aceasta, dar si raportat la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, sanctiunea contraventionala trebuie sa treaca prin filtrul proportionalitatii si oportunitatii al agentului constatator, neputand fi admise sanctiunile de drept". Asadar, Curtea observa ca, desi la acea data dispozitiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite reglementau sanctiunea contraventionala a confiscarii ope legis, instanta a apreciat ca o sanctiune contraventionala nu poate fi aplicata de drept, legiuitorul nefiind in masura sa prevada toate situatiile ce pot sa apara in practica, astfel incat a investit agentul constatator cu forta publica pentru a putea aplica o sanctiune in functie de specificul fiecarei situatii. Considerentele hotararii judecatoresti, anterior citate, sunt in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, potrivit careia "instanta trebuie sa asigure un raport rezonabil de proportionalitate intre confiscare, ca modalitate de asigurare a interesului general, si protectia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita sa impuna o sarcina individuala excesiva". (Hotararea din 6 noiembrie 2008, pronuntata in Cauza Ismayilov impotriva Rusiei, paragraful 34). Totodata, Judecatoria Orsova a pronuntat Sentinta nr. 18 din 20 ianuarie 2014, in solutionarea unei plangeri formulate impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei de transport de cereale fara a prezenta in trafic certificatul de producator, prin care contravenientul a fost sanctionat cu amenda si cu masura confiscarii vehiculului cu care transporta cerealele. In speta, instanta de judecata a analizat modul de individualizare a sanctiunilor aplicate si a constatat ca acestea trebuie sa fie proportionale cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru aceasta operatiune recurgandu-se la criteriile prevazute de art. 21 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, si anume imprejurarile in care a fost savarsita fapta, modul si mijloacele de savarsire a acesteia, scopul urmarit, urmarea produsa, precum si circumstantele personale ale contravenientului si celelalte date inscrise in procesul-verbal. Cu privire la sanctiunea complementara constand in confiscarea mijlocului de transport folosit pentru transportarea marfii, instanta a apreciat ca si aceasta este supusa procesului de individualizare, fapt ce poate fi dedus din interpretarea dispozitiilor art. 5 al Ordonantei Guvernului nr. 2/2001. Astfel, instanta a retinut ca sanctiunile contraventionale, indiferent daca sunt principale sau complementare, trebuie sa respecte cerinta proportionalitatii cu fapta concreta savarsita. In plus, interpretand dispozitiile art. 5 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, instanta a aratat ca sanctiunea complementara nu se stabileste doar de legiuitor, adica avandu-se in vedere doar pericolul social abstract al faptei incriminate drept contraventie, fara a da posibilitatea agentului constatator sau instantei de judecata sa analizeze in concret daca fapta comisa intruneste criteriile de gravitate necesare pentru a aplica o asemenea sanctiune. Astfel, competenta legiuitorului este aceea de a stabili pedepse complementare, iar aplicarea acestora - care reprezinta un proces distinct de cel de stabilire, de prevedere in norma de incriminare - nu poate reveni decat organului constatator si instantei investite cu verificarea procesului-verbal de contraventie. Instanta de judecata a mai retinut ca nu se pot aplica, prin analogie, dispozitiile din Codul penal referitoare la obligativitatea aplicarii pedepselor complementare. In fapt, asemanarea este doar de ordin terminologic, continutul acestora fiind diferit: in timp ce pedepsele complementare prevazute de legea penala privesc persoana inculpatului, pedeapsa complementara a confiscarii cuprinsa in norma contraventionala este una pecuniara si, mai mult decat atat, legea penala cuprinde o dispozitie in sensul aplicarii obligatorii a acestora, norma care insa nu are un corespondent in legislatia care guverneaza regimul juridic al contraventiilor. In speta, instanta a constatat ca petentul a facut dovada provenientei bunurilor, iar statul nu a fost prejudiciat prin comiterea acestei fapte . Desi sanctiunile contraventionale instituite prin norma legala sunt ridicate si urmaresc combaterea producerii si a transportarii ilicite de cereale, in cauza a fost dovedit faptul ca petentul este producator de cereale, inregistrat ca atare la organele competente. Astfel, pericolul social concret al faptei este redus, iar sanctiunea complementara a confiscarii mijlocului de transport depaseste considerabil chiar sanctiunea maxima principala care se poate aplica pentru aceasta fapta . In aceste conditii, instanta, pentru asigurarea drepturilor consfintite de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, a considerat ca se impune si inlaturarea acesteia, intrucat constituie o sanctiune disproportionata fata de circumstantele concrete ale faptei .
34. Fata de cadrul sanctionator general si principiile aplicabile in materia reglementarii regimului juridic al contraventiilor, avand in vedere si reperele jurisprudentiale precitate, Curtea constata ca, desi, potrivit dispozitiilor art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, sanctiunea complementara a confiscarii este obligatorie, caracterul obligatoriu al masurii confiscarii este necesar a fi subsumat celui al proportionalitatii, in mod special avand in vedere faptul ca sanctiunea confiscarii constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al contravenientului, respectiv al tertului proprietar al mijlocului de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala. Cu alte cuvinte, si in aceasta ipoteza este necesar ca agentul constatator sa analizeze proportionalitatea sanctiunii complementare pentru a evita aplicarea in mod rigid a legii, in acest sens fiind necesar sa interpreteze normele incidente in functie de scopul urmarit de legiuitor si, de asemenea, sa analizeze gravitatea faptei inainte de a dispune confiscarea anumitor bunuri folosite de contravenient in desfasurarea activitatii ilicite. Curtea constata insa ca domeniul silvic este reglementat prin acte normative speciale, adoptate in vederea protectiei fondului forestier national, astfel ca, in virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma speciala, respectiv dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, deroga de la norma generala, respectiv prevederile art. 5 alin. (5) si (6) si art. 21 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, norma speciala fiind de stricta interpretare si aplicare.
35. In aceste conditii, Curtea constata ca, in aplicarea sanctiunii complementare a confiscarii potrivit legii speciale, dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 nu vor putea fi completate cu norme apartinand cadrului sanctionator general in materie contraventionala, astfel incat, pe cale de consecinta, in lipsa reglementarii, in cuprinsul normei speciale, a unor criterii de individualizare, masura confiscarii mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala urmeaza a fi aplicata de drept, in conditiile in care confiscarea reprezinta mai mult decat o limitare a dreptului de proprietate privata, si anume chiar lipsirea proprietarului de dreptul sau, prin trecerea bunului in proprietatea statului.
36. Referitor la masura confiscarii, Curtea Constitutionala a retinut, in jurisprudenta sa, ca "aplicarea si executarea unei sanctiuni pecuniare, ca si masura confiscarii unor bunuri sau valori, cu toate ca determina in mod direct diminuarea patrimoniului celui sanctionat, nu incalca dispozitiile constitutionale privind ocrotirea proprietatii private. Art. 41 alin. (8) [in prezent, art. 44 alin. (9)] din Constitutie prevede ca A�Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legiiA�. Potrivit acestui principiu constitutional, confiscarea bunurilor trebuie prevazuta de legea care califica o fapta ca infractiune ori o califica drept contraventie." (Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, si Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003), iar "potrivit art. 41 alin. (1) teza finala [in prezent, art. 44 alin. (1) teza finala din Constitutie], continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Totodata, alin. (8) al art. 41 [in prezent, art. 44 alin. (9) din Constitutie] prevede ca A�Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legiiA�, ceea ce demonstreaza ca insasi Constitutia exclude protectia bunurilor folosite la savarsirea unor fapte ilicite sau dobandite prin asemenea fapte . Totodata, art. 135 alin. (6) din Constitutie [in prezent, art. 136 alin. (5)] precizeaza ca A�Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabilaA�. Textul nu exclude, ci, dimpotriva, presupune ca, atunci cand legea prevede, in concordanta cu dispozitiile Constitutiei, proprietatea privata poate constitui obiectul unor masuri restrictive, cum sunt cele care vizeaza bunurile folosite sau rezultate din savarsirea unor infractiuni ori contraventii." (Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000). De asemenea, Curtea a retinut ca "interdictia confiscarii averii dobandite licit si prezumtia caracterului licit al dobandirii, reguli stabilite de alin. (8) al art. 44 din Constitutie, nu exclud posibilitatea confiscarii bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii potrivit alin. (9). [...] Prin insasi savarsirea contraventiei autorul acesteia se situeaza in afara sferei licitului, cu consecinta fireasca, prevazuta de art. 44 alin. (9) din Constitutie, a posibilitatii de a suferi rigorile legii, intre care si confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din fapta sa." (Decizia nr. 372 din 2 octombrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 800 din 13 noiembrie 2003, si Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005) si ca "nu se poate sustine ca prin instituirea unei sanctiuni contraventionale in sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar daca in mod automat executarea contraventiei inseamna diminuarea patrimoniului." (Decizia nr. 1.142 din 13 septembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011).
37. Totodata, Curtea a retinut ca "masura confiscarii unor bunuri constituie o exceptie de la principiul constitutional, consfintit de art. 44 alin. (8) din Constitutie, potrivit caruia caracterul licit al dobandirii bunurilor se prezuma. (...) De aceea, o asemenea masura este reglementata constitutional doar in cazul savarsirii unor infractiuni sau contraventii, adica in situatii constatate, in conditiile legii, ca reprezentand fapte cu un anumit grad de pericol social ." (Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008). In acelasi sens, s-a statuat ca prin savarsirea unei contraventii se incalca o norma legala care reglementeaza un anumit domeniu de activitate . Acest fapt constituie, eo ipso, o cauza de inlaturare a prezumtiei generale de dobandire licita a averii. O interpretare contrara ar duce la concluzia eronata ca proprietatea ar trebui ocrotita in orice conditii, inclusiv cand legea este incalcata (Decizia nr. 105 din 11 martie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 239 din 8 aprilie 2003, si Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005). De asemenea, "autorul acesteia, prin critica sa, contrazice chiar continutul normativ al art. 44 alin. (9) din Constitutie . (...) Astfel, obiect al confiscarii pot fi si bunurile destinate, folosite sau rezultate din contraventii; in aceste conditii, legiuitorul poate acorda autoritatilor executive competenta de a confisca bunurile mentionate mai sus atunci cand constata si sanctioneaza o contraventie; desigur, controlul judecatoresc asupra masurilor dispuse este garantat, astfel incat impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, care cuprinde si masura complementara a confiscarii, poate fi formulata o plangere in fata instantei de judecata, in speta a judecatoriei - a se vedea, in acest sens, art. 5 alin. (3) lit. a), art. 24, art. 25, art. 31 alin. (2), art. 32 alin. (3), art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001" (Decizia nr. 1.190 din 30 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 755 din 12 noiembrie 2010).
38. De asemenea, prin Decizia nr. 685 din 10 octombrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, Curtea a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate retinand ca "faptul ca bunurile confiscate nu apartin contravenientului, ci unei terte persoane, in speta societatii de leasing, nu poate atrage ineficienta acestei masuri sanctionatorii. Pe de o parte, Constitutia prevede in art. 44 alin. (9) ca A�Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legiiA�, fara a distinge dupa calitatea de proprietar sau detentor precar a contravenientului. O alta interpretare ar conduce la posibilitatea eludarii cu usurinta a dispozitiilor legale, deoarece de fiecare data contravenientul s-ar putea apara invocand faptul ca este un simplu detentor precar al bunului, iar activitatea ilicita de transport ar putea continua. Pe de alta parte, finantatorul proprietar al bunurilor respective, utilizate in mod ilicit, nu se poate prevala de caracterul personal al raspunderii contraventionale, deoarece a incredintat folosinta bunului sau asumandu-si riscul ca activitatea utilizatorului sa genereze un pericol pentru societate . De altfel, pentru a-si recupera prejudiciul, finantatorul proprietar are la indemana calea actiunii in justitie impotriva utilizatorului, in temeiul contractului de leasing incheiat cu acesta." (considerente reiterate in Decizia nr. 603 din 5 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, si Decizia nr. 1.310 din 4 octombrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 899 din 19 decembrie 2011).
39. Pe de alta parte, Curtea observa ca, prin Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, potrivit carora "Sunt supuse confiscarii: [...] d) vehiculele cu tractiune animala, cand circula pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decat cele stabilite de autoritatile publice locale", sunt neconstitutionale, fiind contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) privind suprematia Constitutiei, art. 44 alin. (8) care interzice confiscarea averii licit dobandite si art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Potrivit considerentelor deciziei precitate, "masura confiscarii vehiculelor cu tractiune animala in cazul incalcarii unor reguli privind circulatia pe drumurile publice este excesiva, fiind intr-o vadita disproportie cu scopul urmarit de legiuitor la instituirea acesteia. De asemenea, aceasta masura aduce atingere insesi existentei dreptului de proprietate, intrucat determina o privare a proprietarului de bunul sau, legal dobandit, ceea ce este in contradictie si cu dispozitiile art. 44 alin. (8) din Constitutie, potrivit caruia A�Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezumaA�". Curtea a retinut in acest sens ca "scopul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum este acesta circumstantiat inca din primul articol al ordonantei, poate fi atins prin utilizarea altor mijloace, care sa nu puna in discutie existenta unor drepturi sau libertati. De exemplu, sanctiunea contraventionala a amenzii poate fi individualizata prin utilizarea criteriilor prevazute de art. 21 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor [...], astfel incat sa asigure respectarea regulilor privind circulatia pe drumurile publice si de catre proprietarii sau detinatorii de vehicule cu tractiune animala".
40. Curtea retine, asadar, ca, printr-o jurisprudenta constanta, a statuat ca proprietatea privata poate constitui obiectul unor masuri restrictive, cum sunt cele care vizeaza bunurile folosite sau rezultate din savarsirea unor infractiuni ori contraventii. Totodata, admitand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a statuat, in Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007, precitata, ca, potrivit art. 1 alin. (5) din Constitutie, "Parlamentul nu isi poate exercita competenta de stabilire a caracterului contraventional al unor fapte contrare ordinii publice, drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor decat cu respectarea normelor si principiilor consacrate prin Constitutie . Ca urmare, legiuitorul trebuie sa se asigure ca prin regulile si sanctiunile astfel instituite nu sunt incalcate drepturile fundamentale ale cetatenilor, de care acestia beneficiaza potrivit principiului universalitatii, consacrat de art. 15 alin. (1) din Constitutie". Si, in acest sens, Curtea a statuat ca "in situatia restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, justificata de imperativul apararii valorilor mai sus mentionate, masura adoptata trebuie sa respecte conditiile expres prevazute de art. 53 alin. (2) teza a doua din Legea fundamentala, respectiv A�sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii".
41. In acelasi fel, Curtea a retinut si in Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, paragraful 24, ca "prevederile art. 44 alin. (9) din Constitutie, reglementand o limitare a dreptului de proprietate, dispun in sensul ca A�bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legiiA�".
42. Cu toate acestea, Curtea observa Hotararea din 22 februarie 1994, pronuntata in Cauza Raimondo impotriva Italiei, paragraful 30, in care instanta de la Strasbourg a statuat ca o masura de confiscare a unor bunuri reprezinta o privare de proprietate, dar ea nu intra sub incidenta celei de a doua fraze din paragraful 1 al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, ci tine de paragraful 2, care reglementeaza folosinta bunurilor in conformitate cu interesul general. In speta, confiscarea efectuata a avut ca scop sa previna ca reclamantul sau asociatia de raufacatori din care se presupunea ca acesta face parte sa foloseasca bunurile confiscate la savarsirea altor infractiuni . Intr-o alta cauza, instanta europeana a retinut ca reclamantul contesta o confiscare ce purta asupra unui bun care a fost folosit in scopuri ilicite, astfel ca ea a decis ca masura incriminata urmarea a evita ca vehiculul reclamantului sa mai poata fi utilizat la comiterea altor infractiuni in prejudiciul colectivitatii (Hotararea din 10 aprilie 2003, pronuntata in Cauza Yildirim impotriva Italiei). Calificarea unei masuri luate de autoritatile nationale ca fiind o privare de proprietate se apreciaza nu numai in raport cu dispozitiile legale interne in vigoare, ci si in raport cu efectul real pe care acea masura il produce cu privire la dreptul de proprietate al celui interesat (Hotararea din 7 mai 2002, pronuntata in Cauza Bourdov impotriva Rusiei, paragraful 41).
43. Totodata, in Hotararea din 26 februarie 2009, pronuntata in Cauza Grifhorst impotriva Frantei, instanta europeana abordeaza problema confiscarii administrative din perspectiva unei contraventii vamale. In contextul cauzei, Curtea a considerat ca "sanctiunea trebuia sa corespunda gravitatii incalcarii constatate, si anume neindeplinirea obligatiei de declarare, iar nu gravitatii eventualei incalcari neconstatate, in acest stadiu, corespunzatoare unei infractiuni de spalare de bani sau de evaziune fiscala". Curtea a luat apoi act de modificarea redactarii reglementarii in cauza, in urma avizului motivat al Comisiei. Pe baza noului text, confiscarea nu mai era automata si nu mai putea fi pronuntata decat daca existau indicii sau motive plauzibile pentru a crede ca persoana vizata comisese alte incalcari ale Codului vamal. Curtea a constatat ca noul sistem permite pastrarea unui just echilibru intre cerintele interesului general si protectia drepturilor fundamentale ale individului, in timp ce un cumul al confiscarii si amenzii era disproportionat fata de incalcarea comisa. In cauza, la nivel de principiu, Curtea a statuat ca statele au dreptul sa adopte legile pe care le considera necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor (domeniu in care este inclusa si confiscarea) in conformitate cu interesul general, insa trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat. In Cauza Moon impotriva Frantei (Hotararea din 9 iulie 2009) s-a ridicat aceeasi problema ca si in speta precedenta. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca, intrucat cumularea confiscarii si a amenzii se ridica la 125% din suma nedeclarata, ea era, in consecinta, disproportionata. Cauza GabriA�7 impotriva Croatiei (Hotararea din 5 februarie 2009) priveste, de asemenea, nedeclararea valutei la vama, fapta sanctionata contraventional. In cauza, Curtea a retinut ca, pe langa amenda, confiscarea integrala a sumei de bani a fost disproportionata si a impus reclamantei o sarcina excesiva. Curtea Europeana a retinut ca masura confiscarii, desi implica privarea de bunuri, este inclusa in notiunea de control al utilizarii proprietatii, in sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Primul Protocol la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In aceste conditii, Curtea a statuat ca trebuie sa existe un just echilibru intre cerintele interesului public si protectia dreptului de proprietate al reclamantei. In Cauza Gogitidze si altii impotriva Georgiei (Hotararea din 12 mai 2015), Curtea a reiterat jurisprudenta sa potrivit careia orice ingerinta a unei autoritati publice in dreptul de proprietate al cetatenilor poate fi justificata doar daca serveste un interes public (sau general) legitim. Deoarece autoritatile nationale isi cunosc direct societatea si interesele ei, ele sunt in principiu intr-o pozitie mai buna decat judecatorul international pentru a decide ce este "in interes public". Asadar, ele trebuie sa faca evaluarea initiala cu privire la problemele de interes public care justifica ingerinte in dreptul de proprietate . Statele au o marja larga de apreciere in ceea ce priveste masurile generale de strategie politica, economica sau sociala, iar Curtea respecta alegerile de politica legislativa ale statelor, cu conditia ca acestea sa nu fie "evident lipsite de fundament rezonabil".
44. In concluzie, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, confiscarea implica o "privare de proprietate", in sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. "Iar o masura de confiscare a unor bunuri introduse fraudulos pe teritoriul unui stat poate sa apara legitima, prin raportare la dispozitiile art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, daca statul in cauza a respectat conditia explicit impusa de text, anume mentinerea unui just echilibru intre propriile sale interese si cele ale proprietarului, cu luarea in considerare a gradului culpei acestuia si a prudentei de care trebuie sa dea dovada in asemenea imprejurari (Hotararea din 24 octombrie 1986, pronuntata in Cauza Agosi impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 54).
45. De principiu, si Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat in acest sens, in Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007, precitata, in care a retinut ca "masura aduce atingere insesi existentei dreptului de proprietate, intrucat determina o privare a proprietarului de bunul sau, legal dobandit", insa, in cauza, analiza proportionalitatii a fost raportata la "situatia restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati", justificata de imperativul apararii valorilor enumerate, retinandu-se ca masura adoptata este necesar sa respecte conditiile expres prevazute de art. 53 alin. (2) teza a doua din Legea fundamentala.
46. In acord cu jurisprudenta anterior citata, Curtea constata ca masura confiscarii constituie o privare de proprietate, asadar o preluare completa si definitiva a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavand posibilitatea exercitarii vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care il avea in patrimoniul sau, iar nu o limitare a dreptului de proprietate . Din aceasta perspectiva, Curtea urmeaza a verifica justificarea ingerintei in dreptul de proprietate prin efectuarea unui "test" de proportionalitate in scopul stabilirii existentei unui corect echilibru intre interesele in concurs. In concret, Curtea va analiza daca privarea de proprietate, prin aplicarea obligatorie a sanctiunii contraventionale complementare a confiscarii mijlocului de transport, in temeiul art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, in lipsa reglementarii unor criterii de individualizare a masurii, are un scop legitim, este o masura adecvata, este necesara si asigura un just echilibru intre interesele in concurs. In context, Curtea retine ca art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol aditional la Conventie reglementeaza trei conditii in care privarea de un bun nu reprezinta o incalcare a dreptului titularului asupra acelui bun, respectiv privarea sa fie prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile in materie, sa fie impusa de o cauza de utilitate publica si sa fie conforma cu principiile generale ale dreptului international. Pe cale jurisprudentiala, instanta de la Strasbourg a mai adaugat o conditie comuna atat privarii de proprietate, cat si limitarilor exercitiului acestui drept, respectiv ca orice limitare trebuie sa fie proportionala cu scopul avut in vedere prin instituirea ei. Astfel, cu valoare de principiu, in Hotararea din 15 ianuarie 1998, pronuntata in Cauza X impotriva Italiei, Comisia a statuat ca o privare de proprietate trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca o cauza de utilitate publica, sa fie conforma normelor de drept intern, sa respecte un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat. De asemenea, referitor la art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in Hotararea din 29 martie 2006, pronuntata in Cauza Scordino impotriva Italiei, ca o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor trebuie sa asigure un just echilibru intre exigentele interesului general al comunitatii si cele de protectie a drepturilor fundamentale ale individului. In acord cu jurisprudenta instantei europene, Curtea Constitutionala a statuat ca o privare de proprietate trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca un scop legitim si sa respecte un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat (Decizia nr. 691 din 11 septembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007, si Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, precitata, paragraful 25).
47. Fata de toate acestea, Curtea constata ca masura confiscarii mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala conform normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund este prevazuta de lege, fiind reglementata prin dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, criticate in cauza.
48. Urmeaza a se stabili scopul urmarit de legiuitor prin textul de lege criticat si daca acesta este legitim, intrucat testul de proportionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Sub acest aspect, Curtea retine ca, prin instituirea sanctiunii complementare a confiscarii mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala alaturi de sanctiunea contraventionala principala a amenzii si sanctiunea complementara a confiscarii materialelor lemnoase, in ipoteza savarsirii contraventiilor silvice referitoare la expedierea si/sau transportul materialelor lemnoase, legiuitorul a avut in vedere protectia fondului forestier national, in conditiile unei incidente tot mai crescute a numarului de contraventii si infractiuni in acest domeniu, legiuitorul urmarind prin aceasta prezervarea padurii ca bun de interes public, pentru a recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic, potrivit art. 35 din Constitutie, din aceasta perspectiva scopul urmarit de legiuitor avand caracter legitim.
49. Totodata, Curtea constata ca sanctiunea contraventionala complementara examinata este o masura adecvata, fiind apta sa indeplineasca exigentele scopului legitim urmarit, si, de asemenea, necesara in vederea realizarii scopului legitim urmarit, in conditiile in care insasi Constitutia exclude protectia bunurilor folosite la savarsirea unor fapte ilicite sau dobandite prin asemenea fapte, art. 44 alin. (9) statuand ca "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii". Astfel cum a retinut Curtea in jurisprudenta sa, prin savarsirea contraventiei autorul acesteia se situeaza in afara sferei licitului, cu consecinta fireasca prevazuta de art. 44 alin. (9) din Legea fundamentala.
50. Legea insa trebuie sa reglementeze masura confiscarii in concordanta si cu celelalte dispozitii ale Constitutiei. Si, din aceasta perspectiva, Curtea constata ca textul de lege criticat nu reglementeaza criterii de individualizare a sanctiunii complementare a confiscarii mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala, prin raportare la natura si gravitatea faptei, respectiv conditia ca tertul proprietar al bunului confiscat sa cunoasca scopul folosirii bunului. Conditia ultima isi are, de altfel, temei si in respectarea principiului personalitatii sanctiunilor contraventionale, "confiscarea speciala fiind o sanctiune preventiva cu caracter strict personal careia nu i se aplica dispozitiile legii civile privitoare la solidaritate" (Tribunalul Suprem, Sectia penala, Decizia nr. 697/1980). Asa incat, daca bunul confiscat nu este proprietatea contravenientului, iar tertul proprietar nu a cunoscut scopul folosirii lui, Curtea retine ca masura confiscarii astfel reglementata nu are caracter proportional, aplicarea confiscarii in atare conditii fiind echivalenta cu o expropriere faptica incompatibila cu art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
51. Asadar, Curtea constata ca textul de lege criticat nu asigura un just echilibru intre exigentele generale ale comunitatii referitoare la protectia fondului forestier national si dreptul fundamental de proprietate al contravenientului, respectiv al tertului proprietar al bunului folosit in vederea savarsirii contraventiei, din aceasta perspectiva fiind contrar atat dispozitiilor art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cat si prevederilor art. 44 alin. (8) din Legea fundamentala. In vederea realizarii scopului ei legitim, masura privativa de proprietate trebuie sa pastreze un echilibru just intre exigentele interesului general al comunitatii si apararea drepturilor fundamentale ale individului (Decizia nr. 200 din 14 aprilie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 403 din 12 mai 2005), in conditiile in care proportionalitatea intre mijloacele folosite si scopul vizat este impusa tocmai de necesitatea asigurarii justului echilibru mentionat.
52. Curtea subliniaza ca isi mentine jurisprudenta anterior citata, potrivit careia "proprietatea privata poate constitui obiectul unor masuri restrictive, cum sunt cele care vizeaza bunurile folosite sau rezultate din savarsirea unor infractiuni ori contraventii", iar "faptul ca bunurile confiscate nu apartin contravenientului, ci unei terte persoane, nu poate atrage ineficienta acestei masuri sanctionatorii, intrucat Constitutia prevede in art. 44 alin. (9) ca A�Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legiiA�, fara a distinge dupa calitatea de proprietar sau detentor precar a contravenientului", insa, doar in conditiile in care legiuitorul se asigura ca prin sanctiunea contraventionala complementara astfel instituita nu sunt incalcate drepturile fundamentale ale cetatenilor, de care acestia beneficiaza potrivit principiului universalitatii, consacrat de art. 15 alin. (1) din Constitutie (in acest sens Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007, precitata).
53. Curtea observa ca o solutie similara a fost consacrata si de instanta de control constitutional a Lituaniei in dosarele nr. 27/08, 29/08 si 33/08 din 10 aprilie 2009, in care a fost examinata constitutionalitatea dispozitiilor art. 269 din Codul contraventiilor referitoare la ridicarea si retinerea vehiculelor care au facut obiectul unor contraventii rutiere. In speta, s-a retinut necesitatea respectarii principiului proportionalitatii, necesar pentru a evita impunerea de restrictii nerezonabile individului. Drepturile persoanelor pot fi limitate prin lege numai in masura necesara protejarii intereselor publice. De asemenea, masurile in cauza nu trebuie sa limiteze drepturile individuale mai mult decat este necesar pentru atingerea obiectivului legitim si de interes general urmarit prin aceste masuri . In plus, masurile luate de stat pentru incalcarea regulilor trebuie sa fie adecvate si proportionale cu gravitatea incalcarii. Totodata, instanta constitutionala lituaniana a statuat ca dreptul de proprietate poate fi limitat, in raport cu natura si obiectul aflat in proprietate, cu faptele ilegale comise sau cu necesitatile sociale, cu respectarea urmatoarelor conditii: restrangerea sa fie prevazuta de lege, sa fie necesara intr-o societate democratica pentru a proteja drepturile si libertatile altora, valorile sau obiectivele constitutionale si sa respecte principiul proportionalitatii.
54. In continuare, Curtea reaminteste ca alin. (9) al art. 44 din Constitutie statueaza ca bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni sau contraventii pot fi confiscate, dar "numai in conditiile legii". Trimiterea la "conditiile legii" are in vedere atat legea penala (art. 112 si art. 1121 din Codul penal), cat si legislatia contraventionala. Potrivit art. 1 teza intai din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, "Legea contraventionala apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala". Contraventiile sunt fapte antisociale pe care legiuitorul le considera de o gravitate care nu implica o raspundere penala, insa care trebuie sa fie sanctionate pentru ca valorile sociale ocrotite sa nu cada in derizoriu. Asadar, de plano, faptele contraventionale sunt similare infractiunilor, insa au o gravitate mai redusa si, pe cale de consecinta, si sanctiunile prevazute de legea contraventionala trebuie sa fie mai reduse decat cele prevazute de legea penala. Curtea observa ca dreptul contraventional este apropiat dreptului penal, fiind genul sau proxim, diferenta esentiala dintre cele doua ramuri fiind gravitatea mai redusa a faptelor contraventionale, cu consecinte importante in sanctionarea faptelor.
55. Curtea retine ca sanctiunea contraventionala complementara a confiscarii este similara cu masura de siguranta a confiscarii speciale specifica dreptului penal, reglementata de dispozitiile art. 112 alin. (1) lit. a)-f) din Codul penal. Desi natura lor juridica este diferita, aceste sanctiuni au in comun efectul produs, respectiv deposedarea persoanei care nesocoteste prevederile legii contraventionale, respectiv ale legii penale, de bunurile pe care aceasta le-a folosit pentru a savarsi fapta sau care au fost dobandite ca urmare a savarsirii faptei . In jurisprudenta sa, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 112 din Codul penal reglementeaza masura confiscarii speciale, care reprezinta o sanctiune de drept penal, respectiv o masura de siguranta, ce consta in transferul silit si gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, nejustificata, in patrimoniul statului, intrucat, avand in vedere legatura acestor bunuri cu fapta savarsita, detinerea lor in continuare de catre persoana in cauza prezinta pericolul savarsirii unor noi infractiuni (Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015, si Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, paragraful 21). Mai mult, Curtea observa ca, potrivit art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, "Sunt supuse confiscarii speciale: [...] b) bunurile care au fost folosite, in orice mod, sau destinate a fi folosite la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; [...]".
56. Totodata, Curtea retine ca, prin Decizia nr. XVIII din 12 decembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 285 din 29 mai 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si a decis ca, in aplicarea dispozitiilor art. 118 lit. b) din Codul penal din 1969 si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, privind confiscarea speciala a mijlocului de transport in cazul infractiunii de trafic de droguri, "Masura de siguranta a confiscarii speciale a mijlocului de transport se va dispune, in temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) teza I din Codul penal, numai in cazul in care se dovedeste ca acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitatile normative ale infractiunilor prevazute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, precum si in cazul in care se dovedeste ca mijlocul de transport a fost fabricat, pregatit ori adaptat in scopul realizarii laturii obiective a acestor infractiuni". Asadar, Curtea constata ca, prin decizia precitata, instanta suprema a consacrat criterii suplimentare in vederea dispunerii - in temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, raportat la art. 118 lit. b) din Codul penal - confiscarii speciale a mijlocului de transport intrebuintat la savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000. In conditiile in care dispozitiile art. 118 lit. b) din Codul penal din 1969 isi au corespondent in cele ale art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal in vigoare, avand in vedere prevederile art. 4741 din Codul de procedura penala, ratiunile care au justificat pronuntarea Deciziei nr. XVIII din 12 decembrie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie se mentin si in prezent.
57. In raport cu cele mentionate in paragrafele anterioare, referitor la problema garantiilor similare dreptului penal in materie contraventionala, Curtea constata, in acord cu instanta de la Strasbourg, ca, desi le este permis statelor sa nu sanctioneze unele infractiuni sau/si sa le elimine ori sa dispuna o sanctiune pe cale administrativa mai degraba decat pe cale penala, autorii comportamentelor considerate contrare legii nu trebuie sa se gaseasca intr-o situatie defavorabila pentru simplul fapt ca regimul juridic aplicabil in materie contraventionala este diferit de cel aplicabil in materie penala (Hotararea din 30 noiembrie 2006, pronuntata in Cauza Grecu impotriva Romaniei).
58. In final, Curtea reaminteste faptul ca obiect al examinarii in prezentele cauze l-au constituit dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, in forma modificata prin art. I pct. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2016, in conditiile in care aceste dispozitii isi produc in continuare efectele juridice, deoarece reprezinta temeiul juridic al proceselor-verbale de constatare a contraventiilor silvice, atacate prin formularea de catre autorii exceptiilor de neconstitutionalitate a plangerilor contraventionale in cadrul carora au fost invocate exceptiile de neconstitutionalitate. Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 au fost modificate prin art. I pct. 52 din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 445 din 15 iunie 2017, solutia legislativa criticata fiind completata in sensul ca "Mijlocul de transport cu care s-a realizat transportul de materiale lemnoase fara aviz de insotire si/sau fara cod online sau offline, dupa caz, generat de aplicatiile SUMAL, pentru situatiile in care emiterea codului online sau offline este obligatorie, se confisca, daca valoarea materialelor lemnoase transportate depaseste de 5 ori pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior sau daca se constata repetarea faptei in interval de 6 luni de la data constatarii primei fapte . Evaluarea masei lemnoase se realizeaza conform prevederilor art. 22 alin. (7)". In aceste conditii, Curtea observa ca dispozitiile de lege in vigoare reglementeaza criterii de individualizare a sanctiunii contraventionale complementare a confiscarii mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienta legala.
59. Curtea retine ca, in Dosarul nr. 1.171D/2017, exceptia de neconstitutionalitate priveste si dispozitiile art. 19 alin. (14) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice si ale art. 41 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, insa Curtea constata ca autorul exceptiei nu formuleaza veritabile critici de neconstitutionalitate cu privire la aceste dispozitii, ci se limiteaza sa arate ca "art. 19 alin. (14) din Legea nr. 171/2010 face trimitere, pentru aplicarea masurii confiscarii, la procedurile reglementate in legea generala, respectiv art. 41 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, lege in care se regasesc aceleasi prevederi ca si in norma constitutionala, respectiv art. 44 alin. (9)". In aceste conditii, avand in vedere dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora sesizarile adresate Curtii Constitutionale trebuie motivate, Curtea nu se poate substitui autorului exceptiei in ceea ce priveste formularea unor motive de neconstitutionalitate. Acest fapt ar avea semnificatia exercitarii unui control de constitutionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil in raport cu dispozitiile art. 146 din Constitutie . Astfel, intrucat nu se poate identifica in mod rezonabil nicio critica de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile de lege mentionate, exceptia de neconstitutionalitate avand ca obiect dispozitiile art. 19 alin. (14) din Legea nr. 171/2010 si ale art. 41 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 va fi respinsa ca inadmisibila.
60. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

1. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de C.I.B. in Dosarul nr. XXXX/190/2016 al Judecatoriei Bistrita - Sectia civila, de Societatea S.I. - S.A. din Cluj-Napoca in Dosarul nr. YY/242/2017 al Judecatoriei Huedin - Sectia civila, si, respectiv, de M.E.N. si L.R.N. in Dosarul nr. ZZZZ/328/2017 al Judecatoriei Turda - Sectia civila si constata ca dispozitiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, in forma modificata prin art. I pct. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, sunt neconstitutionale.

2. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (14) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice si ale art. 41 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicata de C.I.B. in Dosarul nr. XXXX/190/2016 al Judecatoriei Bistrita - Sectia civila.
Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata in sedinta din data de 9 aprilie 2019.