Decizia nr. 382/2019 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a unor prevederi din Legea nr. 359/2004

Decizia nr. 382/2019 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, forma anterioara modificarii prin Legea nr. 360/2006 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 566 din 10.07.2019.

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, forma anterioara modificarii prin Legea nr. 360/2006, exceptie ridicata de Ambasada Republicii Austria in Romania in Dosarul nr. 12.213/301/2008* al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti - Sectia civila. Exceptia formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.117D/2017.
2. Dezbaterile au avut loc la data de 23 aprilie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi, si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand, pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, in temeiul prevederilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 si art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, Curtea a amanat pronuntarea pentru 28 mai 2019, data cand a pronuntat prezenta decizie .

C U R T E A,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
3. Prin Incheierea din 22 iunie 2017, pronuntata in Dosarul nr. 12.213/301/2008*, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, forma anterioara modificarii prin Legea nr. 360/2006. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de Ambasada Republicii Austria in Romania cu ocazia solutionarii unei cauze civile avand ca obiect obligatia de a face.
4. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine ca prevederile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, forma anterioara modificarii prin Legea nr. 360/2006, sunt contrare dispozitiilor art. 44 din Constitutie, intrucat prevad ca bunurile aflate in patrimoniul societatilor comerciale, dizolvate de drept, sunt considerate ca fiind abandonate. Arata ca, pe langa masura sanctionarii societatii prin dizolvare, in urma omisiunii de a preschimba certificatele mentionate in Legea nr. 359/2004, sunt sanctionati si actionarii, printr-o veritabila nationalizare a bunurilor aflate in patrimoniul societatii, bunuri care, in mod normal, ar fi trebuit sa treaca in proprietatea actionarilor la momentul dizolvarii companiei.
5. Autoarea exceptiei considera, de asemenea, ca trecerea in proprietatea privata a statului a unor bunuri apartinand altor persoane juridice private, ca masura sanctionatorie pentru neindeplinirea unei obligatii legale ce revenea societatii comerciale, ce a fost oricum sanctionata cu dizolvarea de drept, echivaleaza cu o confiscare, contrara exigentelor constitutionale stabilite prin art. 44 din Constitutie .
6. Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti - Sectia civila arata ca "pentru a evita o antepronuntare si o analiza a dispozitiilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, care sunt in stransa legatura cu fondul cauzei, instanta nu va aprecia asupra constitutionalitatii/neconstitutionalitatii acestor dispozitii".
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
8. Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca prin Legea nr. 359/2004 legiuitorul a urmarit sa protejeze participantii la operatiunile comerciale prin stabilirea regimului juridic al certificatului de inregistrare, respectiv acela de dovada atat a inregistrarii in Registrului Comertului, cat si din punct de vedere fiscal. Asa fiind, in vederea asigurarii conformarii tuturor operatorilor economici la noile exigente impuse de Legea nr. 359/2004 s-a instituit obligatia pentru persoanele juridice care nu au preschimbat certificatul de inmatriculare si cel de inregistrare fiscala de a solicita intr-un anumit interval preschimbarea acestora cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare, legiuitorul instituind, totodata, si sanctiunea in caz de neconformare, respectiv dizolvarea de drept a persoanelor juridice, avand ca efect pierderea capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
9. Raportat la sanctiunea mentionata, legiuitorul a prevazut si remediile procedurale prin care reprezentantul legal si orice alta persoana interesata pot contesta si obtine inlaturarea sanctiunii. Or, in lipsa unor diligente manifestate in cadrul procedurii mentionate mai sus, legiuitorul a stabilit ca persoana juridica sa fie radiata din oficiu, iar bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului sa fie considerate bunuri abandonate. Guvernul considera ca aceasta calificare a bunurilor ca fiind abandonate decurge din faptul ca pe intreg parcursul etapelor procedurii prevazute de lege reprezentantul legal si persoanele interesate raman in pasivitate, nemanifestand nici intentia de a mentine persoana juridica si nici de a emite pretentii asupra bunurilor din patrimoniul acesteia, acceptand implicit calificarea bunurilor ce alcatuiesc patrimoniul persoanei juridice drept bunuri abandonate.
10. Pe de alta parte, Guvernul arata ca persoana juridica este un subiect de sine statator, cu patrimoniu distinct de cel al asociatilor, astfel ca, raportat la sanctiune si la nemanifestarea interesului fata de persoana juridica si, implicit, fata de patrimoniului acesteia, legiuitorul a optat pentru solutia considerarii bunurilor ca fiind abandonate. Or, in lipsa reglementarii unei vocatii pentru asociati cu privire la bunurile persoanei juridice radiate din oficiu, nu se poate vorbi de o incalcare a dreptului de proprietate al asociatilor, intrucat acest drept nu este dobandit/constituit.
11. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

C U R T E A,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, inscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
12. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
13. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, prevederi criticate in forma anterioara modificarii prin Legea nr. 360/2006 pentru modificarea art. 31 din Legea nr. 359/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 799 din 22 septembrie 2006, si care prevedeau ca "Bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului, in conditiile alin. (5) si (6), se considera bunuri abandonate".
14. In opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privata.
15. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, cu privire la situatia de fapt din speta, Curtea retine ca la data de 4 decembrie 1998, intre partile litigiului (Societatea Comerciala Rom Gaming - S.A. si Ambasada Republicii Austria in Romania) a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare a unui imobil - cladire, aceasta urmand a avea destinatia de sediu al Sectiei consulare a Ambasadei Republicii Austria in Romania. Intrucat la data perfectarii actului de vanzare- cumparare, legislatia romana nu permitea ca persoanele fizice sau juridice straine sa detina terenuri in Romania, partile contractuale au statuat, in mod conventional, ca "in ceea ce priveste terenul in suprafata de 435 mp, proprietatea vanzatoarei (Societatea Comerciala Rom Gaming - S.A.), aferent constructiei vandute, Ambasada Republicii Austria dobandeste, prin prezentul act, intreg dreptul de folosinta asupra acestui teren, pe toata existenta constructiei, nefiind posibila transferarea dreptului de proprietate asupra terenului in favoarea Ambasadei Republicii Austria in Romania conform legislatiei actuale". De asemenea, partile au stabilit, prin acelasi contract de vanzare-cumparare, ca Societatea Comerciala Rom Gaming - S.A., in momentul in care dispozitiile legale romanesti vor permite, se obliga sa transfere dreptul de proprietate asupra terenului aferent Ambasadei Republicii Austria in Romania in baza unui act bilateral, obligandu-se, totodata, ca pe toata perioada dreptului de folosinta sa nu instraineze terenul unei alte persoane fizice sau juridice, decat cu consimtamantul Ambasadei Republicii Austria in Romania si sa nu constituie vreo sarcina sau ipoteca asupra acestuia.
16. Ca urmare a radierii din registrul comertului a Societatii Comerciale Rom Gaming - S.A., in temeiul art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, terenul in litigiu a intrat in proprietatea privata a statului roman in anul 2006, fiind, ulterior, urmata procedura prevazuta de Ordonanta Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. In acest context, statul roman, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice, prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, a precizat faptul ca reclamanta, Ambasada Republicii Austria in Romania, nu poate solicita obligarea sa la incheierea unui contract de vanzare-cumparare avand ca obiect terenul in litigiu, statul roman nefiind tinut sa respecte clauzele contractului de vanzare-cumparare incheiat in anul 1998 intre Societatea Comerciala Rom Gaming - S.A. si Ambasada Republicii Austria in Romania, deoarece statul roman nu a obtinut dreptul de proprietate asupra terenului pe cale conventionala, ci pe cale legala, astfel incat nu este succesorul in drepturi si obligatii al Societatii Comerciale Rom Gaming - S.A. in relatia contractuala a acestei societati cu reclamanta. A aratat, totodata, faptul ca dreptul de proprietate al statului roman asupra terenului mentionat a fost intabulat fara a fi grevat de vreo sarcina, iar in cartea funciara a fost inscrisa o mentiune cu privire la existenta Contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 6.211 din 4 decembrie 1998, deoarece terenul in cauza este aferent constructiei pe care se afla proprietatea Sectiei consulare a Ambasadei Republicii Austria in Romania. S-a subliniat ca statul roman poate instraina in mod legal terenul in cauza exclusiv pe calea procedurii prevazute la art. 22 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 731/2007, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederi potrivit carora "Bunurile imobile intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului se valorifica numai prin licitatie publica". Aceasta procedura, de altfel, a fost parcursa, intrucat, potrivit Procesului- verbal de desfasurare din 27 septembrie 2016, precum si Anuntului din 30 ianuarie 2017, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice - Serviciul valorificare bunuri confiscate a organizat licitatie publica cu strigare pentru terenul intravilan in suprafata totala de 435 mp, situat in Bucuresti, sectorul 2, strada Vasile Lascar nr. 51, in data de 9 februarie 2017, in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 14/2007 si ale Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 731/2007.
17. In ceea ce priveste derularea cadrului procesual civil in speta, Curtea retine ca prin cererea inregistrata la data de 8 octombrie 2008 pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti - Sectia civila, reclamanta Ambasada Republicii Austria in Romania a solicitat obligarea paratei Societatea Comerciala Rom Gaming - S.A. la incheierea contractului de vanzare- cumparare asupra terenului situat in Bucuresti, strada Vasile Lascar nr. 51, teren care este proprietatea paratei si pe care se gaseste sediul Sectiei consulare a Ambasadei Republicii Austria in Romania. Prin Sentinta civila nr. 3.097 din 26 februarie 2010, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si a respins actiunea ca fiind formulata de reclamanta impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, ca urmare a radierii de drept a Societatii Comerciale Rom Gaming - S.A., radiere dispusa prin Incheierea nr. 23.339 din 8 mai 2006 a Tribunalului Bucuresti. Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila a pronuntat Decizia civila nr. 1.061A din 14 decembrie 2011, prin care a respins ca nefondat apelul declarat impotriva Sentintei civile nr. 3.097 din 26 februarie 2010, iar prin Decizia civila nr. 400 din 10 martie 2014 Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a admis recursul, a modificat decizia recurata, a admis apelul, a desfiintat Sentinta civila nr. 3.097 din 26 februarie 2010, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti - Sectia civila, si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta. In faza rejudecarii, la data de 15 decembrie 2016, reclamanta, Ambasada Republicii Austria in Romania, si-a modificat cererea de chemare in judecata, in sensul introducerii in cauza, in calitate de parat, a proprietarului tabular statul roman, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice, avand in vedere ca pe parcursul judecarii cauzei a intervenit schimbarea proprietarului terenului, fiind inscris in Cartea funciara, la data de 13 ianuarie 2014, dreptul de proprietate al statului roman, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice. Prin Sentinta civila nr. 10.333 din 28 septembrie 2017, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti admite actiunea modificata de reclamanta Ambasada Republicii Austria in Romania si constata intervenita intre reclamanta, in calitate de cumparatoare, si paratul statul roman, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, in calitate de vanzator, vanzarea-cumpararea dreptului de proprietate privata asupra terenului, hotarare ce tine loc de contract de vanzare-cumparare. Impotriva acestei hotarari, statul roman formuleaza apel in contradictoriu cu Ambasada Republicii Austria in Romania, context in care Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila a pronuntat Decizia civila nr. 1.294A din 13 aprilie 2018, prin care respinge apelul formulat. Impotriva deciziei mai sus mentionate, statul roman formuleaza recurs, respins insa, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, instanta ce pronunta Decizia civila nr. 21 din 16 ianuarie 2019.
18. Cu privire la admisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea subliniaza ca acest aspect procedural presupune, printre altele, si indeplinirea cerintei ca exceptia invocata sa aiba legatura cu solutionarea cauzei, legatura ce trebuie sa aiba semnificatie cu privire la solutia ce ar putea fi data fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea il justifica. In plus, partea care o invoca trebuie sa urmareasca impiedicarea unei judecati si a pronuntarii unei solutii in ceea ce o priveste, care s-ar intemeia pe o dispozitie legala neconstitutionala, si sa justifice un interes legitim . Altfel spus, decizia Curtii Constitutionale in solutionarea exceptiei trebuie sa fie de natura sa produca un efect concret asupra continutului hotararii din cadrul procesului, ceea ce presupune existenta unei legaturi directe intre norma legala contestata si solutia ce urmeaza a se da in cauza. Astfel, din interpretarea rationala a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezulta ca legatura dintre legile a caror neconstitutionalitate se invoca si modul de solutionare a cauzei trebuie sa fie evidenta si de natura a produce consecinte directe asupra solutiei ce urmeaza a fi data in cauza, in eventualitatea admiterii exceptiei de neconstitutionalitate. Iar aceasta concluzie se sprijina inclusiv pe interesul pe care justitiabilul il are in promovarea unei asemenea cereri.
19. Curtea constata ca, in speta, Ambasada Republicii Austria in Romania justifica un interes legitim prin ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta invocand contrarietatea cu Legea fundamentala a prevederilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, pe care le considera a reprezenta o ingerinta in dobandirea dreptului de proprietate asupra bunului imobil aflat in litigiu. Curtea retine ca autoarea exceptiei este beneficiara unei promisiuni de vanzare din partea Societatii Comerciale Rom Gaming - S.A., care s-a obligat prin contractul de vanzare-cumparare incheiat in 4 decembrie 1998 sa transfere dreptul de proprietate asupra terenului aferent Ambasadei Republicii Austria in Romania, obligandu-se, totodata, ca pe toata perioada dreptului de folosinta sa nu instraineze terenul unei alte persoane fizice sau juridice, decat cu consimtamantul Ambasadei Republicii Austria in Romania, si sa nu constituie vreo sarcina sau ipoteca asupra acestuia.
20. In jurisprudenta sa, exemplu fiind Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a retinut ca promisiunea de vanzare constituie o obligatie de a face care da nastere la un drept de creanta, una dintre parti fiind obligata fata de cealalta parte sa vanda in viitor un anumit bun. Astfel, beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vanzare este titularul unui drept de creanta, corelativ obligatiei de a vinde asumate de promitent in temeiul antecontractului. Prin decizia precitata, Curtea nu a negat protectia constitutionala de care se bucura un bun, respectiv un drept de creanta, in temeiul art. 44 din Constitutie . In acelasi sens, prin Decizia nr. 94 din 4 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 257 din 23 martie 2004, Curtea a retinut ca "in conditiile in care, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale (exemplu fiind Decizia nr. 70/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001) si a Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza A«Ex-Regele si altii impotriva GrecieiA», 2000, sau cauza A«Beyeler impotriva ItalieiA», 2000), drepturile de creanta, ca element al patrimoniului persoanei, sunt asimilate dreptului de proprietate si, independent de aceasta asimilare, potrivit art. 44 alin. (1) din Constitutie, creantele asupra statului sunt garantate, Curtea retine pertinenta invocarii prevederilor constitutionale privind garantarea dreptului de proprietate". Prin urmare, pentru considerentele mai sus expuse, Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate este admisibila.
21. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, in precedent, s-a mai pronuntat asupra unor prevederi ale Legii nr. 359/2004, exemplu fiind, in acest sens, Decizia nr. 12 din 10 ianuarie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 138 din 14 februarie 2006, retinand ca prin acest act normativ "se instituie procedura de inmatriculare in registrul comertului si de inregistrare fiscala a comerciantilor, carora li se elibereaza certificatul de inregistrare ce cuprinde si codul unic de inregistrare . Acest din urma document atesta ca persoana juridica a fost luata in evidenta oficiului registrului comertului de pe langa tribunal si in evidenta organului fiscal. Legea mai prevede ca vechile forme de certificate de inmatriculare si de inregistrare fiscala trebuie preschimbate pana la un anumit termen, sub sanctiunea dizolvarii de drept a persoanei juridice, constatata prin incheierea judecatorului delegat, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului".
22. De asemenea, prin Decizia nr. 28 din 19 ianuarie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 186 din 27 februarie 2006, Curtea a subliniat ca reglementarea instituita prin Legea nr. 359/2004 reprezinta vointa legiuitorului care a inteles sa introduca noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare in scopul fluidizarii si simplificarii procedurilor in acest domeniu, precum si in vederea asigurarii transparentei in mediul de afaceri. Curtea a constatat ca dizolvarea de drept a persoanelor juridice care nu au efectuat preschimbarea certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare nu incalca in niciun fel principiul garantarii dreptului de proprietate consacrat prin art. 44 alin. (1), (2) si (3) din Constitutie . Dizolvarea de drept a unor persoane juridice, in anumite conditii, nu constituie o incalcare a dreptului de proprietate, ci o situatie juridica inerenta existentei si functionarii acestora, dar si o consecinta fireasca a mecanismelor economiei de piata, situatie in care dreptul de proprietate al asociatilor nu este pus in discutie si nici vatamat. Curtea a mai retinut ca in procesul de lichidare fiecare dintre asociati are posibilitatea si mijloacele legale de a-si apara drepturile si interesele, inclusiv dreptul de proprietate .
23. Curtea retine ca in contextul procedurii reglementate de capitolul V din Legea nr. 359/2004, intitulat "Preschimbarea certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala", legiuitorul a prevazut faptul ca pana la data de 31 decembrie 2004, persoanele juridice care, pana la data intrarii in vigoare a acestei legi, nu au preschimbat certificatul de inmatriculare si cel de inregistrare fiscala aveau obligatia de a solicita la oficiul registrului comertului de pe langa tribunalul din judetul in a carui raza au sediul social sau secundar preschimbarea acestora cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare . Neefectuarea preschimbarii certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare pana la acest termen atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice. Constatarea dizolvarii de drept se face prin incheierea judecatorului delegat, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului, incheiere care se inregistreaza in registrul comertului si se comunica concomitent persoanei juridice la sediul social, Ministerului Finantelor Publice, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pe cale electronica si se publica concomitent pe pagina de internet a Oficiului National al Registrului Comertului, precum si la sediul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal. Potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 359/2004, radierea persoanei juridice intervine daca, urmare a constatarii, prin incheiere a judecatorului delegat, a dizolvarii de drept a societatii comerciale, persoana juridica intra in lichidare, iar in lipsa unui reprezentant legal al acesteia sau in lipsa desemnarii unui lichidator, la cererea oricarei persoane interesate, Oficiul National al Registrului Comertului solicita radierea persoanei juridice din registrul comertului, prin incheiere a judecatorului delegat.
24. Prin Decizia nr. 171 din 26 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 212 din 19 martie 2008, Curtea a constatat ca radierea reprezinta sanctiunea determinata de nerespectarea prevederilor legale referitoare la preschimbarea certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala si constituie ultima etapa din cadrul unei proceduri specifice, deschise, caracterizate prin contradictorialitate si existenta unor termene rezonabile inauntrul carora persoana juridica in cauza, precum si orice persoana interesata pot exercita dreptul de a ataca cu recurs incheierea de constatare a dizolvarii de drept, astfel cum prevede art. 31 alin. (1) din Legea nr. 359/2004. Ca urmare a neexercitarii acestui drept in termenul legal, deci a pasivitatii persoanei juridice, precum si din cauza inexistentei unui reprezentant legal al acesteia sau a neindicarii de catre reprezentantul legal a unui lichidator intr-un termen de 6 luni, timp in care nicio persoana interesata nu a depus, de altfel, o cerere in acest sens, Oficiul National al Registrului Comertului, in virtutea atributiilor sale specifice de organ specializat in inregistrarea, in general, a oricarei mentiuni cu privire la desfasurarea activitatii persoanelor juridice, va solicita radierea respectivei societati comerciale. Curtea a retinut ca este firesc ca in desfasurarea activitatii economice, care reprezinta de altfel scopul constituirii sale, persoana juridica sa adopte o conduita activa si diligenta, in deplina cunostinta a reglementarilor specifice aplicabile in materie, astfel incat neglijenta sau pasivitatea sa indelungata nu poate fi privita ca un aspect de neconstitutionalitate a textelor legale criticate.
25. In ceea ce priveste textul de lege care face obiectul controlului de constitutionalitate, Curtea retine ca potrivit prevederilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, forma anterioara modificarii prin Legea nr. 360/2006, "Bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului, in conditiile alin. (5) si (6), se considera bunuri abandonate". Prin criticile formulate, autoarea exceptiei de neconstitutionalitate sustine, in esenta, ca pe langa masura sanctionarii societatii prin dizolvare, in urma omisiunii de a preschimba certificatele mentionate in Legea nr. 359/2004, sunt sanctionati si actionarii, printr-o veritabila nationalizare a bunurilor aflate in patrimoniul societatii, bunuri care, in mod normal, ar fi trebuit sa treaca in proprietatea actionarilor la momentul dizolvarii companiei. Mai mult, trecerea in proprietatea privata a statului a unor bunuri apartinand altor persoane juridice private, ca masura sanctionatorie pentru neindeplinirea unei obligatii legale ce revenea societatii comerciale, ce a fost oricum sanctionata cu dizolvarea de drept, echivaleaza cu o confiscare, contrara exigentelor constitutionale stabilite prin art. 44 din Constitutie .
26. Analizand criticile de neconstitutionalitate formulate, Curtea constata ca acestea sunt intemeiate pentru urmatoarele considerente:
Potrivit Legii nr. 359/2004, neefectuarea preschimbarii certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare, pana la data de 31 decembrie 2004, a atras dizolvarea de drept a persoanelor juridice. Potrivit art. 233 alin. (1) din Legea societatilor nr. 31/1990, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, dizolvarea societatii are ca efect deschiderea procedurii lichidarii. Dizolvarea are loc fara lichidare, in cazul fuziunii ori divizarii totale a societatii sau in alte cazuri prevazute de lege. Aceasta este si situatia reglementata prin art. 31 din Legea nr. 359/2004, fiind vorba despre o dizolvare de drept a persoanei juridice, o situatie in care societatea nu a mai parcurs etapa lichidarii, dar in care legiuitorul a considerat ca fiind de interes public acordarea posibilitatii efectuarii unei radieri a societatii comerciale, chiar daca nu a fost realizata lichidarea patrimoniului acesteia. Fiind vorba despre o radiere fara lichidare, patrimoniul persoanei juridice subzista, astfel incat nu poate fi vorba despre bunuri ramase (de reliquat sau produs net al lichidarii), astfel cum prevede art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004. Cata vreme nu a avut loc lichidarea, din punct de vedere juridic exista un patrimoniu, care nu ramane decat sa fie transmis, de la data radierii, asociatilor respectivei persoane juridice, deopotriva drepturi (activ) si obligatii (pasiv), fiecaruia proportional cu cota sa de participare la capitalul social al persoanei juridice radiate.
27. Curtea retine ca regimul juridic de bunuri abandonate conferit bunurilor ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului este, in conceptia legiuitorului, consecinta pasivitatii persoanei juridice in indeplinirea unor obligatii ce ii reveneau pe parcursul derularii procedurii prevazute de Legea nr. 359/2004. Sanctiunea instituita de legiuitor pentru neefectuarea preschimbarii certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare este dizolvarea de drept a persoanei juridice, iar ulterior, in lipsa unor diligente manifestate de persoana juridica in cadrul procedurii judiciare specializate, in care au fost prevazute remediile procedurale prin care se putea obtine inlaturarea acestei sanctiuni, legiuitorul a stabilit ca persoana juridica sa fie radiata, din oficiu, din registrul comertului, iar bunurile ramase in patrimoniul acesteia sa fie considerate bunuri abandonate.
28. In acest context, Curtea retine ca exigenta cu care legiuitorul reglementeaza organizarea si functionarea societatilor comerciale se datoreaza implicatiilor profunde produse de prezenta societatii comerciale in mediul economic, ca principal vector al vietii comerciale. Aceasta rigoare se justifica cu atat mai mult in situatia disparitiei subiectului de drept care este societate comerciala. Acoperirea obligatiilor societatii comerciale, disolutia patrimoniului acesteia, distributia intre asociati a rezultatelor lichidarii si incetarea personalitatii juridice, moment care constituie punctul final al existentei societatii comerciale, nu se pot produce la voia intamplarii, intrucat ele reprezinta operatiuni juridice care intereseaza nu numai pe asociati, ci si pe terti, in calitate de creditori ai societatii. Intr-adevar, persoana juridica trebuie sa adopte o conduita activa si diligenta, in deplina cunostinta cu reglementarile specifice aplicabile in materie, conduita fireasca pentru desfasurarea activitatii sale economice, insa legiuitorul nu poate converti neglijenta sau pasivitatea persoanei juridice intr-o sanctiune disproportionata, de natura a afecta iremediabil dreptul de proprietate al acesteia.
29. In speta, problema care se impune a fi analizata, din punct de vedere al constitutionalitatii masurii reglementate prin actul normativ criticat, este aceea a incalcarii dreptului de proprietate privata al persoanei juridice si, respectiv, al asociatilor acesteia.
30. In jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca, potrivit art. 44 alin. (1) din Constitutie, legiuitorul este in drept sa stabileasca continutul si limitele dreptului de proprietate . De principiu, aceste limite au in vedere obiectul dreptului de proprietate si atributele acestuia si se instituie in vederea apararii intereselor sociale si economice generale sau pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale altor persoane, esential fiind ca prin aceasta sa nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea in sens Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a statuat ca in temeiul art. 44 din Constitutie, legiuitorul ordinar este competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in acceptiunea principiala conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitari rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin urmare, Curtea subliniaza ca dreptul de proprietate, ca drept fundamental, nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitari, potrivit art. 44 alin. (1) din Constitutie, insa limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confunda cu insasi suprimarea dreptului de proprietate (a se vedea in acest sens Decizia nr. 430 din 24 octombrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014).
31. De asemenea, Curtea invedereaza faptul ca, de principiu, legiuitorul este tinut de o conditie de rezonabilitate, respectiv sa fie preocupat ca exigentele instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu puna sub semnul intrebarii insasi existenta dreptului (a se vedea in acest sens Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014). Or, in cazul de fata, Curtea constata ca prin incadrarea bunurilor ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului ca bunuri abandonate si trecerea acestora in proprietatea privata a statului, legiuitorul a incalcat aceasta conditie de rezonabilitate, intrucat, prin efectul prevederilor de lege criticate, se produce un dezechilibru intre interesul statului si cel al persoanei juridice, in defavoarea acesteia din urma.
32. In prezenta cauza, Curtea apreciaza ca scopul urmarit de legiuitor este unul legitim, si anume acela de a responsabiliza, disciplina si totodata de a sanctiona persoana juridica/societatea comerciala pentru nerespectarea dispozitiilor legale care instituiau obligatia de preschimbare a certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala, o prima consecinta fiind dizolvarea de drept, iar ulterior, ca urmare a pasivitatii si lipsei de diligenta a acesteia, radierea din registrul comertului. Curtea constata, insa, ca optiunea legiuitorului de a califica bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice ca fiind bunuri abandonate nu este o masura necesara atingerii scopului mentionat, ci, dimpotriva, reprezinta o masura disproportionata care depaseste cadrul constitutional referitor la garantarea dreptului de proprietate privata. Curtea apreciaza ca scopul urmarit de legiuitor putea fi atins prin atribuirea asociatilor/actionarilor societatii dizolvate a bunurilor ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului, in acest sens, fiind, de altfel, si prevederile art. 237 alin. (13) din Legea societatilor nr. 31/1990, potrivit carora "Bunurile ramase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comertului, in conditiile alin. (8)-(10), le revin actionarilor/asociatilor". In acest context, Curtea retine ca de vreme ce scopul legiuitorului, constand in sanctionarea persoanei juridice pentru nerespectarea reglementarilor specifice aplicabile in sfera activitatii sale economice, putea fi atins prin modalitatea mai sus mentionata, masura trecerii acestor bunuri in proprietatea privata a statului este una excesiva, ducand la ruperea justului echilibru care trebuie sa existe intre drepturile si interesele in concurs, respectiv interesul statului de lua masurile necesare in vederea fluidizarii si simplificarii procedurilor, precum si a asigurarii transparentei in mediul de afaceri, deci a desfasurarii in conditii optime a activitatii economice, pe de o parte, si dreptul de proprietate al persoanei juridice, pe de alta parte .
33. Totodata, Curtea apreciaza ca reglementarea de lege criticata este nejustificata si prin prisma faptului ca sanctiunea aplicata persoanei juridice se rasfrange, implicit, si asupra asociatilor societatii dizolvate si, ulterior, radiate din registrul comertului. Din aceasta perspectiva, Curtea constata ca prevederile criticate in speta au fost modificate ulterior prin art. I din Legea nr. 360/2006 pentru modificarea art. 31 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acesteia, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 799 din 22 septembrie 2006, astfel incat, in prezent, art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 prevede ca "Bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului, in conditiile alin. (5), revin asociatilor.", legiuitorul eliminand astfel o solutie legislativa abuziva.
34. Asa fiind, Curtea constata ca atribuirea regimului de bunuri abandonate ca sanctiune pentru lipsa de diligenta a persoanei juridice reprezinta o masura care depaseste limitele a ceea ce este necesar pentru atingerea scopului avut in vedere, iar masura legislativa adoptata de legiuitor este una de natura a deturna scopul pe care acesta si-a propus sa-l realizeze, respectiv responsabilizarea/disciplinarea persoanei juridice. Nu se mai poate vorbi deci despre un scop legitim, ci se pune problema imbogatirii fara justa cauza a statului, aceasta masura nefiind motivata de interesul sau de utilitatea publica, ci echivaleaza cu o confiscare a patrimoniului persoanei juridice, consecinta fiind suprimarea dreptului de proprietate al persoanei juridice si, implicit, al asociatilor acesteia.
35. Or, asa cum a retinut Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, statul are nu doar obligatia negativa de a nu adopta masuri care sa afecteze proprietatea, ci si obligatia pozitiva, de a asigura, cu alte cuvinte, de a garanta dreptul de proprietate privata. Prin urmare, textul constitutional al art. 44 determina, pe langa obligatia negativa a legiuitorului de a nu interveni printr-o dispozitie legislativa de stabilire a unei conditii excesive, in sensul de a impiedica titularul dreptului de proprietate de a se bucura de plenitudinea dreptului sau, si o obligatie pozitiva a acestuia de a asigura valorificarea acestui drept si de a proteja titularul dreptului de proprietate . In prezenta cauza, Curtea constata ca, din contra, legiuitorul nu si-a indeplinit obligatia negativa de a nu interveni in dreptul de proprietate privata, fiind afectata insasi substanta dreptului de proprietate, masura legislativa criticata neputand fi calificata ca fiind conforma cu dispozitiile art. 44 din Constitutie .
36. Curtea observa, de altfel, ca asa cum reiese din Expunerea de motive a Legii nr. 359/2004, initiatorii subliniau faptul ca legislatia actuala contine o serie de prevederi care conduc spre dizolvarea persoanei juridice si radierea acesteia din registrul comertului fara parcurgerea etapei de lichidare, iar prin eliminarea etapei lichidarii se impiedica inventarierea creantelor fata de creditorii privilegiati si, totodata, nu se mai permite derularea procedurilor de urmarire a realizarii creantelor si protejarea tertilor care au calitatea de creditori ai persoanelor juridice. Or, prin prevederile de lege criticate care calificau bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice ca fiind bunuri abandonate si preluarea acestora de catre stat, legiuitorul s-a dezis tocmai de unul dintre aceste deziderate avute in vedere la emiterea acestui act normativ, cu atat mai mult cu cat in actul de legiferare s-a avut in vedere si armonizarea legislatiei din Romania cu reglementarile Uniunii Europene in acest domeniu .
37. Asa fiind, Curtea constata ca solutia legislativa cuprinsa in art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, forma anterioara modificarii prin Legea nr. 360/2006, este contrara exigentelor constitutionale stabilite prin art. 44 din Legea fundamentala.
38. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ambasada Republicii Austria in Romania in Dosarul nr. 12.213/301/2008* al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti - Sectia civila si constata ca prevederile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, forma anterioara modificarii prin Legea nr. 360/2006, sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta din data de 28 mai 2019.

OPINIE SEPARATA
In dezacord cu solutia adoptata, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 382 din 28 mai 2019, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice trebuia respinsa ca inadmisibila, nefiind indeplinita conditia legaturii cu cauza, asa cum prevad expres dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
Potrivit jurisprudentei instantei de contencios constitutional, determinarea obiectului exceptiei de neconstitutionalitate este o operatiune care, pe langa existenta unor conditionari formale inerente ce incumba in sarcina autorului acesteia, poate necesita si o apreciere obiectiva a Curtii Constitutionale, avand in vedere finalitatea urmarita de autor prin ridicarea exceptiei. O atare conceptie se impune tocmai datorita caracterului concret al controlului de constitutionalitate exercitat pe cale de exceptie (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012).
De asemenea, in jurisprudenta sa, Curtea a constatat ca, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legatura cu solutionarea cauzei" presupune atat aplicabilitatea textului criticat in cauza dedusa judecatii, cat si necesitatea invocarii exceptiei de neconstitutionalitate in scopul restabilirii starii de legalitate, conditii ce trebuie intrunite cumulativ, pentru a fi satisfacute exigentele pe care le impun dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 in privinta pertinentei exceptiei de neconstitutionalitate in desfasurarea procesului (a se vedea in acest sens Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenta textului de lege criticat in solutionarea cauzei aflate pe rolul instantei judecatoresti nu trebuie analizata in abstract, ci trebuie verificat, in primul rand, interesul procesual al invocarii exceptiei de neconstitutionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatari a neconstitutionalitatii textului de lege criticat (a se vedea in acest sens Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).
Analizand din aceasta perspectiva exceptia de neconstitutionalitate, retinem ca, in fapt, la data de 4 decembrie 1998 a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare intre Societatea Comerciala Rom Gaming - S.A. din Bucuresti, in calitate de vanzatoare, si Ambasada Republicii Austria in Romania, in calitate de cumparatoare, avand ca obiect dreptul de proprietate asupra unui imobil-constructie situat in Bucuresti. In cuprinsul contractului s-a mentionat faptul ca, in ceea ce priveste terenul aferent constructiei, se creeaza un drept de folosinta asupra acestuia, pe toata durata existentei constructiei, nefiind posibila transmiterea dreptului de proprietate, in temeiul legislatiei in vigoare la data incheierii contractului, ce nu permitea persoanelor fizice sau juridice straine sa detina terenuri in Romania. Prin acelasi contract, partile au stipulat ca se obliga sa incheie in viitor, in momentul cand legislatia romaneasca o va permite, un act bilateral prin care sa transfere dreptul de proprietate asupra terenului.
Prin cererea introductiva de instanta, la data de 8 octombrie 2008, reclamanta Ambasada Republicii Austria in Romania a chemat in judecata pe parata Societatea Comerciala Rom Gaming - S.A. din Bucuresti, solicitand instantei sa dispuna obligarea paratei la incheierea contractului de vanzare- cumparare asupra terenului in cauza. Ca urmare a radierii de drept a societatii comerciale vanzatoare din evidentele Oficiului National al Registrului Comertului, in temeiul art. 31 alin. (5) din Legea nr. 359/2004, prin Incheierea nr. 23.339 din 8 mai 2006 a Tribunalului Bucuresti, reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a chemat in judecata persoanele fizice - asociati ai societatii comerciale supusa dizolvarii. Prin Sentinta civila nr. 3.097 din 26 februarie 2010, Judecatoria Sectorului 3 a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si a respins cererea reclamantei in consecinta, dat fiind faptul ca imobilul in cauza nu se mai gasea in patrimoniul asociatiilor, fiind intrat in proprietatea statului, in temeiul art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, forma in vigoare la data pronuntarii incheierii de radiere, textul de lege criticat in prezenta cauza, potrivit caruia "Bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului (...) se considera bunuri abandonate". Prin Decizia civila nr. 1.061A din 14 decembrie 2011 apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, iar prin Decizia civila nr. 400 din 10 martie 2014 Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul, a modificat decizia recurata si a admis apelul formulat, desfiintand sentinta instantei de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
In acest al doilea ciclu procesual, la data de 15 decembrie 2016, reclamanta Ambasada Republicii Austria in Romania a depus o cerere de modificare a actiunii, in sensul introducerii in cauza, in calitate de parat, a Statului roman, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, avand in vedere ca faptul ca a intervenit schimbarea proprietarului terenului ce face obiectul actiunii . Astfel, in temeiul textului de lege criticat pentru neconstitutionalitate in prezenta cauza, bunurile existente in patrimoniul societatii au fost considerate bunuri abandonate si au intrat de drept in proprietatea statului. In consecinta, dreptul de proprietate dobandit ope legis a fost inscris in cartea funciara fara a fi grevat de sarcini, fiind inscrisa doar mentiunea cu privire la existenta contractului de vanzare- cumparare din anul 1998, terenul in cauza fiind aferent unei constructii ce nu se afla in proprietatea statului, noul proprietar tabular al terenului.
Avand in vedere aspectele relevate, retinem ca, in primul ciclu procesual, in care actiunea era indreptata impotriva societatii comerciale, exista un interes concret al declararii neconstitutionalitatii normei legale in temeiul careia terenul in litigiu iesea din patrimoniul societatii comerciale parate. Insa, avand in vedere modificarea cadrului procesual pasiv, in care societatea comerciala, debitoare conventionala a obligatiei de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului in cauza, nu mai are calitate de parat, invocarea exceptiei de neconstitutionalitate este lipsita de relevanta practica.
Astfel, constatarea neconstitutionalitatii prevederilor textului de lege criticat echivaleaza cu desfiintarea titlului de proprietate al statului, noul proprietar tabular, astfel incat se pune intrebarea cum ar mai fi posibila indeplinirea obligatiei de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu, in conditiile in care nu mai exista temeiul legal al dobandirii bunului in cauza de catre acesta, statul fiind un veritabil tert fata de raportul juridic stabilit pe cale conventionala. Or, conditia relevantei exceptiei de neconstitutionalitate, respectiv a incidentei textului de lege criticat in solutionarea cauzei aflate pe rolul instantei judecatoresti, trebuie analizata prin prisma interesului procesual al invocarii exceptiei de neconstitutionalitate, in eventualitatea unei constatari a neconstitutionalitatii textului de lege criticat.
Din aceasta perspectiva, admiterea exceptiei de neconstitutionalitate ar fi avut relevanta practica in cadrul procesual initial, in care debitoarea obligatiei contractuale de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu era societatea comerciala, nu si in cadrul procesual modificat ulterior, in care statul are calitatea procesuala de parat, dat fiind faptul ca nu mai este posibila executarea obligatiei de a face de catre stat, asumata initial de catre societatea comerciala pe cale conventionala. Astfel, statul nu poate executa aceasta obligatie, titlul sau de proprietate fiind desfiintat, ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate a textului de lege care constituia temeiul legal al intrarii bunului in litigiu in patrimoniul acestuia.
Curtea a statuat, in jurisprudenta sa, ca, "in cadrul procesului judiciar, exceptia de neconstitutionalitate se inscrie in randul exceptiilor de procedura prin care se urmareste impiedicarea unei judecati care s-ar intemeia pe o dispozitie legala neconstitutionala. Constatarea neconstitutionalitatii unui text de lege ca urmare a invocarii unei exceptii de neconstitutionalitate trebuie sa profite autorilor acesteia si nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstitutionalitatea unei dispozitii legale nu are numai o functie de preventie, ci si una de reparatie, intrucat ea vizeaza in primul rand situatia concreta a cetateanului lezat in drepturile sale prin norma criticata" (a se vedea in acest sens Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).
Din aceasta perspectiva, prin prisma efectelor generate de admiterea exceptiei, dupa modificarea cadrului procesual initial, astfel cum au fost detaliate in cele ce preceda, se releva lipsa interesului procesual al invocarii prezentei exceptii de neconstitutionalitate, care nu mai indeplineste conditia relevantei, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum si jurisprudentei Curtii in aceasta materie.
Pentru argumentele mai sus expuse, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 ar fi trebuit respinsa ca inadmisibila.