Decizia nr. 282/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (3) din Codul de procedura penala

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de M.D.N, prin reprezentanti legali C.S. si D.S., T.C., C.S., D.S., M.P. si MN.P. in Dosarul nr. XXXX/3/2014 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a civila. Exceptia de neconstitutionalitate formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. XXXXD/2017.

2. La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost in mod legal indeplinita.
3. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care, invocand jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 124 din 9 martie 2017 si Decizia nr. 741 din 13 decembrie 2016), pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata.

C U R T E A,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
4. Prin Incheierea din 16 martie 2017, pronuntata in Dosarul nr. XXXX/3/2014, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala. Exceptia a fost ridicata de M.D.N, prin reprezentanti legali C.S. si D.S., T.C., C.S., D.S., M.P. si MN.P., apelanti reclamanti intr-o cauza civila avand ca obiect obligarea apelantei parate S.C.I - S.A. la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale si materiale, suferite ca urmare a producerii unui accident rutier, soldat cu trei decese, cauzat de intimatul intervenient F. C., asigurat al societatii de asigurari.
5. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii au expus situatia de fapt, temeiul juridic al actiunii acestora fiind raspunderea asiguratorului S.C.I. - S.A. pentru fapta ilicita a asiguratului sau C. F., responsabil pentru producerea unui accident, soldat cu trei decese, in urma caruia reclamantii au fost prejudiciati, solicitand daune materiale si morale prin cererea ce face obiectul dosarului civil in care a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate.
6. Astfel, in urma cercetarilor penale efectuate, a fost intocmit rechizitoriul si trimis in judecata numitul C. F., fiind constituit pe rolul Judecatoriei Targoviste Dosarul nr. 728/315/2014, in care a fost pronuntata Sentinta penala nr. 493 din 11 decembrie 2014. Solutia dispusa prin aceasta sentinta in ceea ce priveste actiunea civila a fost aceea prin care instanta a luat act de faptul ca partile civile, M.D.N, T.C., C.S., D.S., M.P. si MN.P., au renuntat la judecarea actiunii civile in procesul penal, dorind sa urmeze calea procesului civil, si au fost lasate astfel nesolutionate actiunile civile formulate de acestea in temeiul art. 27 alin. (2) din Codul de procedura penala. Partile civile din cauza au promovat actiune civila in fata instantei civile, formandu-se Dosarul nr. XXXX/3/2014 pe rolul Tribunalului Bucuresti, in care a fost pronuntata Sentinta civila nr. 557 din 2 februarie 2016, impotriva careia au fost formulate apelurile, care constituie cauza in care a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate.
7. Insa, in urma exercitarii apelurilor impotriva Sentintei penale nr. 493 din 11 decembrie 2014, prin Decizia penala nr. 425 din 22 aprilie 2015, Curtea de Apel Ploiesti a inlaturat dispozitiile referitoare la renuntarea partii civile, minorul M.D.N, prin reprezentantii sai legali C.S. si D.S., la exercitarea actiunii civile in procesul penal si a fost trimisa cauza spre rejudecarea acestei actiuni civile la prima instanta, conform art. 19 alin. (3) din Codul de procedura penala. In rejudecare, a fost pronuntata de catre Judecatoria Targoviste Sentinta penala nr. 191 din 25 mai 2016 in Dosarul penal nr. 728/315/2014*, prin care a fost solutionata actiunea civila exercitata de procuror in numele persoanei vatamate M.D.N. Impotriva acestei sentinte a fost formulat apel, prin Decizia penala nr. 1.496 din 19 decembrie 2016 a Curtii de Apel Ploiesti, schimbandu-se in parte aceasta sentinta in sensul ca a fost redus cuantumul despagubirilor pentru daune morale acordate partii civile M.D.N de la 400.000 euro la 300.000 euro, fiind mentinute restul dispozitiilor sentintei.
8. Avand in vedere manifestarea de vointa a partilor exprimata in fata instantei penale de a promova separat actiunea civila, precum si faptul ca, prin apelul promovat, SCI - S.A. a inteles sa se prevaleze de dispozitiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala pentru a invoca inadmisibilitatea actiunii civile formulate in fata instantei civile, apelantii reclamanti au apreciat ca dispozitiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala, care prevad ca "(3) Partea civila nu poate reveni asupra renuntarii si nu poate introduce actiune la instanta civila pentru aceleasi pretentii", sunt neconstitutionale.
9. In opinia autorilor exceptiei, orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea si previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat, aspecte retinute si in jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Or, textul de lege care face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate incalca principiul liberului acces la justitie, consacrat de prevederile art. 21 din Constitutie, prin impiedicarea partii care a participat ca parte civila in procesul penal de a se adresa instantei civile, in conditiile in care drepturile sale nu au fost acoperite/indestulate de instanta penala. Accesul la justitie al persoanei care a avut calitatea de parte vatamata/civila nu este unul efectiv, din moment ce i se ingradeste acest drept . Astfel, interesele legitime ale partii vatamate prin infractiune nu pot fi aparate in justitie in mod efectiv, intrucat solutia poate fi de inadmisibilitate a actiunii civile. Or, asa cum a statuat Curtea in jurisprudenta sa, principiul accesului liber la justitie, consacrat de Constitutie la art. 21, inseamna posibilitatea juridica de a avea acces, pe de o parte, la structurile judecatoresti, iar, pe de alta parte, la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste, avand in vedere ca prin justitie se intelege atat sistemul instantelor judecatoresti, cat si activitatea de solutionare a cauzelor civile, administrative, penale etc., in vederea aplicarii de sanctiuni si restabilirii drepturilor si intereselor legitime incalcate. Accesul liber la justitie, consacrat de art. 21 din Legea fundamentala, reprezinta o valorificare a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, fiind invocata jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
10. In consecinta, autorii exceptiei apreciaza ca dispozitiile art. 22 alin. (3) din Codul de procedura penala incalca prevederile art. 21 din Constitutie, prin impiedicarea unui acces efectiv la justitie in cazul in care partea a renuntat la a se judeca in fata instantei penale, aceasta neechivaland cu renuntarea la drept, ci insemnand doar ca partea a ales calea instantei civile.
11. Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a civila, cu titlu prealabil, retine ca, desi autorii exceptiei de neconstitutionalitate au invocat neconformitatea prevederilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala in raport cu dispozitii cuprinse in mai multe acte normative, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala asigura controlul constitutionalitatii legilor sau dispozitiilor legale, nu si al conformitatii acestora cu alte prevederi legale, precum cele din Codul de procedura penala sau civila, sau cu alte prevederi din cuprinsul tratatelor internationale la care Romania este parte, astfel incat sesizarea urmeaza a fi limitata la analiza textului criticat exclusiv cu privire la dispozitiile constitutionale invocate.
12. In opinia instantei, dispozitiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala nu contravin prevederilor art. 15, art. 16 si art. 21 din Constitutie . Capitolul II din Codul de procedura penala reglementeaza dreptul persoanei vatamate de a formula actiune civila in fata instantei penale, constituirea ca parte civila urmand a fi adusa la cunostinta persoanei vatamate de catre organele judiciare, potrivit art. 20 alin. (1) din Codul de procedura penala. Optiunea persoanelor vatamate de a alatura actiunea civila celei penale, cu consecinta solutionarii actiunii civile de catre instanta penala, este una personala, fiind de preferat urmarea unei astfel de cai procesuale din considerente ce vizeaza celeritatea desfasurarii procesului, regimul probator, aspectele litigioase rezolvate de instanta penala cu influenta asupra actiunii civile, precum persoana care a savarsit fapta si vinovatia acesteia. Prin urmare, desi alaturarea actiunii civile celei penale confera unele avantaje din punct de vedere procesual, cu toate acestea, optiunea persoanelor vatamate este una care le apartine acestora, astfel incat, in masura in care cel interesat considera necesar, se poate adresa direct instantei civile, fara a fi obligat ca anterior sa fi sesizat instanta penala cu o astfel de cerere .
13. In masura in care persoana vatamata alege insa sa sesizeze instanta penala cu solutionarea actiunii civile, manifestarea sa de vointa in sensul de a renunta la pretentiile civile atrage inadmisibilitatea sesizarii instantei civile cu judecarea acelorasi pretentii, conform art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala. O astfel de situatie nu este insa de natura a incalca dreptul reclamantilor de acces la justitie conform art. 21 din Constitutie, dispozitiile legale criticate reprezentand o aplicatie a principiului electa una via non datur recursus ad alteram, principiu care cunoaste, de altfel, diverse aplicatii (inclusiv in cadrul procedurii civile in care reclamantul poate opta in ipoteza competentei teritoriale alternative pentru una dintre instantele avand o astfel de competenta, care ramane insa investita, neavand posibilitatea de a renunta pentru a se adresa ulterior unei alte instante). Imprejurarea ca partile nu pot proceda la schimbarea cailor procesuale in masura in care apreciaza ca drepturile acestora nu au fost acoperite suficient de catre instanta penala nu este de natura a conduce la concluzia existentei unei neconcordante intre textul criticat si prevederile art. 21 din Constitutie, ci este menita a acorda eficienta principiului mentionat anterior, scopul fiind acela de a asigura previzibilitate si securitate actului de justitie prin impiedicarea pronuntarii unor solutii contradictorii. In opinia instantei, textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 15 din Constitutie, autorii exceptiei beneficiind de drepturile consacrate de lege, insa fiind tinuti in egala masura sa respecte si obligatiile prevazute de aceasta, si nici prevederilor art. 16 din Constitutie, intrucat nu este de natura a aduce atingere principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si nu creeaza vreo discriminare intre subiectii procesuali carora li se adreseaza, dispozitiile criticate urmand a fi aplicate in mod egal tuturor persoanelor aflate in aceeasi situatie.
14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
15. Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, aratand ca alin. (3) al art. 22 din Codul de procedura penala statueaza in mod expres asupra (i) imposibilitatii de a reveni asupra cererii de renuntare la pretentiile civile (caracterul irevocabil al renuntarii la drept) si (ii) imposibilitatii de a formula o noua actiune la instanta civila, pentru aceleasi pretentii. Astfel, intrucat este un act unilateral de vointa al partii civile, este firesc ca renuntarea sa fie irevocabila. Pe de alta parte, intrucat este echivalenta renuntarii la dreptul pretins, aceasta manifestare de vointa a partii civile stinge raportul obligational avand ca obiect pretentiile civile si face imposibila o noua actiune in pretentii, chiar daca aceasta s-ar introduce la instanta civila. Cata vreme dispozitiile art. 22 alin. (3) din Codul de procedura penala se aplica in egala masura tuturor persoanelor care, avand calitatea de parte civila intr-un proces penal, isi exprima vointa de a renunta la pretentiile civile din acel proces, Guvernul apreciaza ca nu se poate sustine caracterul discriminatoriu al acestora. In fine, prevederile criticate nu ingradesc accesul la justitie; persoana vatamata prin infractiune are la indemana o actiune civila pentru repararea prejudiciului, pe care o poate exercita, la alegerea sa, fie la instanta civila, fie la instanta penala, insa daca hotaraste unilateral si voluntar sa renunte la pretentiile civile, actul juridic al renuntarii stinge definitiv raportul obligational si impiedica tragerea la raspundere civila a inculpatului si partii responsabile civilmente, care, potrivit art. 20 alin. (8) din Codul de procedura penala, constituie chiar obiectul actiunii civile.
16. Avocatul Poporului arata ca, avand in vedere ca procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, si actiunea civila din cadrul procesului penal trebuie sa tina cont de acelasi principiu, ea pastrandu-si regimul juridic de drept civil, chiar daca este exercitata in cadrul procesului penal. In acest context, dreptul de a dispune in intregime cu privire la actiunea civila il au atat subiectii activi, cat si subiectii pasivi ai acesteia, cu exceptia procurorului, care nu poate dispune de actiunea civila atunci cand o exercita din oficiu . Insa, in masura in care partea civila a uzat de dreptul de a renunta, in tot sau in parte, la pretentiile civile formulate, in conditiile art. 22 din Codul de procedura penala, aceasta nu mai poate introduce actiunea la instanta civila pentru aceleasi pretentii. O asemenea reglementare este in acord cu prevederile art. 15 alin. (1) din Legea fundamentala, potrivit carora cetatenii beneficiaza de drepturile si libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi, de vreme ce partea civila, potrivit textului legal criticat, isi poate exercita dreptul de a renunta la despagubiri printr-o declaratie expresa. De asemenea, faptul ca partea civila nu poate reveni asupra renuntarii, indreptandu-se spre instanta civila cu o actiune avand ca obiect aceleasi pretentii la care a renuntat in procesul penal, nu aduce nicio atingere substantei dreptului la acces liber la justitie, renuntarea la despagubiri fiind un act voluntar la care partea civila a recurs.
17. Totodata, dispozitiile legale criticate nu aduc atingere nici principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, intrucat se aplica tuturor persoanelor aflate in situatia reglementata de ipoteza normei juridice, fara a institui privilegii sau discriminari pe considerente arbitrare. In acest sens, Curtea Constitutionala a retinut in jurisprudenta sa ca, la situatii egale, trebuie sa corespunda un tratament egal, iar violarea principiului egalitatii si nediscriminarii ar putea exista atunci cand se aplica tratament diferentiat unor cazuri egale, fara sa existe o motivare obiectiva si rezonabila. In plus, prin Decizia nr. 741 din 13 decembrie 2016, Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
18. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

C U R T E A,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
19. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
20. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, care au urmatorul cuprins: "Partea civila nu poate reveni asupra renuntarii si nu poate introduce actiune la instanta civila pentru aceleasi pretentii".
21. In opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea in drepturi si ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil din Constitutie, precum si dispozitiilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate in sustinerea criticilor dispozitii ale Codului de procedura penala (art. 8, art. 29, art. 32 si art. 33), precum si dispozitii ale Codului de procedura civila (art. 9).
22. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, potrivit art. 19 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala, persoana vatamata exercita actiunea civila in procesul penal prin constituirea ca parte civila impotriva inculpatului si, dupa caz, a partii responsabile civilmente. Constituirea ca parte civila poate avea loc pana la inceperea cercetarii judecatoresti si presupune, conform art. 20 alin. (1) si (2) din acelasi cod, indicarea naturii si a intinderii pretentiilor. Persoana vatamata are dreptul, iar nu obligatia de a exercita actiunea civila in cadrul procesului penal, iar, daca a ales sa isi obtina astfel repararea prejudiciului produs prin infractiune, in principiu, nu mai poate reveni asupra alegerii facute. Astfel, dreptul persoanei vatamate de a alege calea de exercitare a actiunii civile rezulta implicit din prevederile art. 27 alin. (1) din Codul de procedura penala, potrivit carora "Daca nu s-au constituit parte civila in procesul penal, persoana vatamata sau succesorii acesteia pot introduce la instanta civila actiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infractiune". De asemenea, in temeiul art. 27 alin. (2) si (3) din cod, persoana vatamata sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civila in procesul penal, au dreptul de a abandona calea deschisa in fata instantei penale si de a se adresa pentru despagubiri instantei civile in doua situatii: daca, prin hotararea definitiva pronuntata, instanta penala a lasat nesolutionata actiunea civila, respectiv atunci cand procesul penal a fost suspendat. In fine, dispozitiile art. 27 alin. (6) din cod recunosc persoanei vatamate sau succesorilor acesteia dreptul de a introduce actiune la instanta civila pentru repararea prejudiciului nascut ori descoperit dupa constituirea ca parte civila.
23. Avand in vedere modalitatea de exercitare a actiunii civile, in temeiul principiului disponibilitatii, persoana vatamata are dreptul de a renunta la pretentiile civile, indiferent daca a optat pentru formularea actiunii in cadrul procesului penal sau la instanta civila. Sub acest aspect, institutia reglementata de art. 22 din Codul de procedura penala, intitulata Renuntarea la pretentiile civile, are natura juridica a renuntarii la dreptul pretins, consacrata de procedura civila in art. 408-410 din Codul de procedura civila.
24. Analizand continutul normativ al art. 22 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca, dupa ce reglementeaza, in alin. (1) si (2), dreptul partii civile de a renunta la pretentiile formulate si conditiile procedurale in care poate fi exercitat acest drept, respectiv prin cerere scrisa sau oral in fata instantei de judecata, formulata pana la terminarea dezbaterilor in apel, in alin. (3) al art. 22, legiuitorul statueaza in mod expres caracterul irevocabil al renuntarii la pretentiile civile si imposibilitatea de a formula o noua actiune la instanta civila, pentru aceleasi pretentii. Cele doua consecinte decurg, pe de-o parte, din caracterul unilateral si voluntar al renuntarii, iar, pe de alta parte, din continutul juridic al acesteia. Astfel, intrucat este un act unilateral de vointa al partii civile, este firesc ca renuntarea sa fie irevocabila. Pe de alta parte, intrucat este echivalenta renuntarii la dreptul pretins, aceasta manifestare de vointa a partii civile stinge raportul obligational avand ca obiect pretentiile civile si face imposibila o noua actiune in pretentii, chiar daca aceasta s-ar introduce la instanta civila.
25. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca dispozitiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, prin raportare la critici de neconstitutionalitate similare, instanta de contencios constitutional pronuntand in acest sens Decizia nr. 741 din 13 decembrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, si Decizia nr. 124 din 9 martie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 390 din 24 mai 2017.
26. Prin deciziile anterior mentionate Curtea a constatat ca dreptul procesual roman apartine categoriei de sisteme de drept protective pentru persoana vatamata prin savarsirea unei infractiuni, care permite exercitarea actiunii civile in procesul penal, singura conditie ce se cere a fi indeplinita in acest sens fiind cea a manifestarii vointei persoanei vatamate in termenul si in forma prevazute de dispozitiile Codului de procedura penala. Este consacrat astfel dreptul de optiune al persoanei vatamate, care poate alege intre solutionarea pretentiilor sale civile pe calea actiunii civile promovate la o instanta civila si promovarea unei actiuni civile in cadrul procesului penal. Cea de-a doua varianta confera persoanei vatamate avantajul dreptului de a folosi, in mod mai eficient, probele administrate in vederea solutionarii actiunii penale de catre organele judiciare, precum si cel al celeritatii solutionarii cauzelor penale. In acest din urma sens, art. 27 alin. (7) din Codul de procedura penala prevede obligativitatea suspendarii judecarii actiunii separate exercitate in fata instantei civile, dupa punerea in miscare a actiunii penale si pana la solutionarea cauzei penale in prima instanta, dar nu mai mult de un an.
27. Cu toate acestea, odata exprimata optiunea in favoarea uneia dintre caile procesuale anterior analizate, ea dobandeste un caracter irevocabil, persoana vatamata, constituita parte civila in procesul penal, nemaiputand renunta la aceasta cale de obtinere a repararii prejudiciilor suferite prin savarsirea infractiunii, pentru a formula o actiune civila distincta la instanta civila competenta, cu exceptia cazului suspendarii procesului penal, reglementat la art. 27 alin. (3) din Codul de procedura penala. Chiar si in aceasta situatie, in cazul reluarii procesului penal, actiunea introdusa la instanta civila se suspenda, potrivit celei de-a doua teze a alin. (3) al art. 27 anterior mentionat. In schimb, conform art. 27 alin. (6) din Codul de procedura penala, persoana vatamata sau succesorii sai se pot adresa instantei civile, pentru repararea prejudiciului nascut sau descoperit ulterior momentului constituirii ca parte civila.
28. Exprimarea optiunii repararii prejudiciilor pe calea actiunii civile promovate in procesul penal nu exclude insa dreptul titularului de a renunta la pretentiile formulate. Astfel, conform art. 22 alin. (1) din Codul de procedura penala, partea civila poate renunta, in tot sau in parte, la pretentiile sale civile, pana la terminarea dezbaterilor in apel. Dar, ulterior momentului procesual al renuntarii la pretentiile civile in cadrul procesului penal, conform alin. (3) al aceluiasi art. 22, persoana vatamata nu poate introduce la instanta civila o actiune avand ca obiect aceleasi pretentii.
29. Aceasta maniera de reglementare a dreptului de a solicita repararea prejudiciilor produse prin savarsirea unei infractiuni constituie o aplicare de catre legiuitor a principiului securitatii raporturilor juridice, ce are ca scop evitarea prelungirii starilor de incertitudine in care se afla partile procesului penal si bunurile din patrimoniul acestora dincolo de limite rezonabile de timp . In acest fel, prin textul criticat, legiuitorul a acordat prioritate principiului anterior mentionat in raport cu dreptul persoanei vatamate de a proceda la schimbarea cailor procesuale alese, in orice conditii, atunci cand apreciaza ca acestea nu mai sunt de natura a-i satisface interese procesuale, solutie consacrata de principiul electa una via non datur recursus ad alteram. Dupa ce a ales calea procesuala de valorificare a pretentiilor civile, persoana vatamata poate renunta la aceste pretentii, cu consecinta ca aceasta renuntare are caracter definitiv atat cu privire la calea aleasa ["partea civila nu poate reveni asupra renuntarii", conform art. 22 alin. (3) teza intai din Codul de procedura penala], cat si cu privire la valorificarea pe calea unui proces civil ["partea civila nu poate introduce actiune la instanta civila", conform art. 22 alin. (3) teza a doua din cod].
30. Nu in ultimul rand, solutia juridica criticata reprezinta optiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, exprimata conform dispozitiilor art. 61 alin. (1) din Constitutie si in marja de apreciere prevazuta de acestea.
31. Avand in vedere aceste considerente, precum si faptul ca actul renuntarii de catre partea civila la pretentiile civile formulate in cadrul procesului penal constituie rezultatul exprimarii, in mod liber, a vointei titularului actiunii civile astfel promovate, Curtea a retinut ca textul criticat nu incalca dispozitiile constitutionale referitoare la neretroactivitatea legii si nici normele constitutionale si europene ce reglementeaza dreptul la un proces echitabil invocate de autorii exceptiei.
32. Pentru aceleasi motive, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 22 alin. (1) din Codul de procedura penala nu sunt de natura a crea discriminare intre partea civila care renunta la pretentiile civile formulate in procesul penal, exprimandu-si vointa in acest sens, si ceilalti participanti la procesul penal sau alte persoane aflate in situatii juridice similare, neputand fi retinuta incalcarea, prin textul criticat, a dispozitiilor art. 16 din Constitutie .
33. Intrucat textul criticat nu contravine dispozitiilor art. 16 si art. 21 din Constitutie, Curtea nu a putut retine nici incalcarea, prin art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala, a dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (1).
34. Avand in vedere ca nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, atat solutia, cat si considerentele deciziei invocate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.
35. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de M.D.N, prin reprezentanti legali C.S. si D.S., T.C., C.S., D.S., M.P. si MN.P. in Dosarul nr. XXXX/3/2014 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a civila si constata ca prevederile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedura penala sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta din data de 7 mai 2019.