Daune materiale si morale, pentru eroare judiciara

Obligatia statului la repararea pagubei in cazul condamnarii sau luarii unei masuri preventive pe nedrept - indiferent de temeiul achitarii si de infractiunea pentru care a intervenit achitarea – decurge din raporturile de drept public si isi au drept cauza eroarea judiciara.

Raspunderea revine statului, in temeiul art. 504 si urm. C.pr. pen., decurgand din raporturile de drept public, iar nu persoanei fizice sau juridicem care a sesizat organele penale pentru infractiunea pretins comisa in legatura cu serviciul si chiar daca a desfacut contractul de munca a celui in cauza, deoarece factorul cauzator al prejudiciului este eroarea judiciara, decurgand din raporturile de munca .

Repararea prejudiciului trebuie sa fie integrala, fara distinctie, dupa cum acesta este material sau moral. In privinta prejudiciului moral, judecatorul apreciaza, de la caz la caz, daca prejudiciul trebui reparat sub forma baneasca si in ce cuantum sau, dimpotriva, daca nu trebuie astfel reparat intrucat gravitatea sa nu justifica o asemenea masura .

Daunele morale constau in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sanatatea si integritatea corporala, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
Factorul prejudiciabil se limiteaza la durata arestarii preventive, deoarece, ulterior punerii in libertate, derularea preocesului penal – care s-a finalizat cu o hotarare de achitare – reprezinta o cauza licita pentru care statul nu poate fi tinut sa raspunda, indiferent de consecintele pe plan moral, fizic si psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei in cauza.

***

Prin rechizitoriul 566/P/1995 al parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, I.C. – managerul unei societati comerciale - a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 248 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, Cod penal, initial fiind cercetat pentru savarsirea infractiunilor de fals si uz de fals .
Prin sentinta penala nr. 5/14 ianuarie 2000 a Judecatoriei Targoviste, s-a schimbat incadrarea juridica in infractiunea prevazuta de art. 214 Cod penal, iar in baza art. 11 pct. 2 „a” raportat la art. 10 „d” Cod procedura penala I.C. a fost achitat.

Prin decizia penala nr. 730/3 noiembrie 2000 a Tribunalului Dimbovita au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste si partea civila SC Eforie SA, iar prin decizia penala nr. 470/4 mai 2001 a Curtii de Apel Ploiesti au fost respinse recursurile declarate de cele doua parti.

In cauza, I.C. a fost arestat preventiv in perioada 7 iunie 1995 – 25 aprilie 1996 in legatura cu faptele pentru care ulterior a fost achitat.

In temeiul art. 504 Cod procedura penala, I.C. a actionat Statul Roman – pentru eroarea judiciara comisa, solicitand despagubiri materiale si morale.

Dupa ce prin sentinta civila nr. 372/19 martie 2003, Tribunalul Constanta a respins actiunea, pentru considerentul ca temeiul achitarii reclamantului nu se incadreaza in ipotezele prevazute de art. 504 Cod procedura civila, Curtea de Apel Constanta, prin decizie nr. 139/C/27 octombrie 2003, a admis in parte actiunea prin evocarea fondului, in sensul obligarii Statului Roman la plata despagubirilor civile materiale, in totalitate, conf. raportului de expertiza contabila efectuat in cauza si plata daunelor morale, in cuantum de 30.000 de USD – in echivalent in lei la data executarii.

Instanta de apel a retinut corect ca limitarea prevazuta de art. 504 Cod procedura civila este neconstitutionala, fata de prevederile art. 48 alin.3 din Constitutia Romaniei si fata de art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. In recursul declarat, Statul Roman considera ca in mod gresit a fost obligat la repararea prejudiciului material, aceasta raspundere revenind SC Eforie SA – care i-a desfacut reclamantului contractul de munca .

O atare sustinere, contravine spiritului art. 504 Cod procedura civila care raporteaza raspunderea statului, pentru repararea prejudiciului adus persoanei condamnata sau arestata preventiv, de achitarea acesteia, fara distinctie, iniferent de temeiul achitarii si de infractiunea pentru care a intervenit achitarea. Obligarea Statului la repararea pagubei in cazul condamnarii sau luarii unei masuri preventive pe nedrept – decurge din raporturile de drept public – si isi au drept cauza eroarea judiciara.

Chiar daca agentul economic a sesizat organele penale pentru infractiunea pretins comisa de reclamant – in legatura cu serviciul si chiar daca i-a desfacut contractul de munca, factorul cauzal al prejudiciului este eroarea judiciara, decurgand din raporturile de drept public si nu acela decurgand din raporturile de munca . In consecinta, raspunderea pentru repararea prejudiciului decurgand din prima categorie de raportari revine statului.

Recursul Ministerului Public vizeaza, in esenta, modul de calcul al despagubirilor cuvenite reclamantului pe perioada contractului de management, pe considerentul ca nu s-au avut in vedere indicatorii de referinta si criteriile de performata.Deasemeni in conditiile in care societatea s-a privatizat nu mai exista certitudinea ca reclamantul ar fi ramas director general si presedinte al Consiliului de administratie.

Critica este nefondata.

Raportul de expertiza efectuat in cauza in vederea stabilirii prejudiciului material, a avut in vedere constantele in realizarea indicatorilor de referinta si a criteriilor de performanta in perioada in care reclamantul si-a desfasurat activitatea de manager, ceea ce creeaza o puternica prezumtie privind sansele de realizare a acestor indicatori calitativi ai contractului de management pana la proba contrara.

In atare imprejurari si in conditiile in care statul nu a inlaturat prezumtia rezultand din constantele indeplinirii de catre reclamant a contractului de management, criticile formulate privind calcularea sumelor cuvenite acesteia sunt neavenite.

Privatizarea societatii Eforie SA nu prezinta relevanta sub aspectul sanselor reclamantului de a accede la functia de director general si presedinte al consiliului de administratie – si de aici dreptul la despagubirile de ordin material .
Situatia existenta la data arestarii reclamantului si declansarii procesului penal, se prezuma a subzista pana la proba contrarie. Ea nu poate fi pusa sub semnul eventualitatii si transpusa printr-o noua nedreptate facuta victimei erorii judiciare.

Nefondate sunt si criticile formulate de toate partile, inclusiv de reclamant, privind acordarea despagubirilor morale in cuantumul acestora.
Repararea prejudiciului trebuie sa fie integrala, fara distinctie dupa cum acesta este material sau moral. In privinta prejudiciului moral, judecatorul apreciaza de la caz la caz, daca prejudiciul trebuie reparat sub forma baneasca si in ce cuantum, sau dimpotriva daca nu trebuie altfel reparat, intrucat gravitatea sa nu justifica o asemenea masura .

In speta, s- a apreciat corect atat asupra naturii reparatiei, pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului, cat si asupra cuantumului banesc al reparatiei.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, in mod constant, ca, in cazurile de violare a art. 5 paragraful I al conventiei (privare nelegala de libertate), sunt intemeiate cererile de acordare a unor despagubiri banesti pentru prejudiciul moral si fizic suferit pe perioada detentiei nelegale.
Daunele morale constau in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sanatatea si integralitatea corporala, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
Din aceasta perspectiva, prin privarea de libertate a reclamantului, din perioada 7 iunie 1995 – 25 aprilie 1996 cat a fost arestat preventiv, acestuia i s-a adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar traumele psihice si suferintele fizice provocate de o asemenea masura pot si trebuie sa fie separate prin acordarea unor despagubiri, care, in nici un caz, nu pot fi raportate la venitul mediu pe economie, realizat de catre o persoana incadrata in munca pe timp de un an de zile – asa cum se sustine in recursul Ministerului Public, deoarece despagubirile morale reprezinta doar o echivalare in bani a prejudiciilor morale si nu evaliare a prejudiciilor materiale, care au un continut economic.

Intentarea procesului penal pentru fapte in legatura cu serviciul, care in final s-au dovedit ca nu sunt reale, au avut consecinte grave asupra reclamantului, vatamandu-i sanatatea, onoarea, creditul moral, pozitia sociala si prestigiul profesional, aspecte care definesc persoana umana si care analizate si evaluate obiectiv, constituie criterii importante si serioase de stabilire a daunelor morale.

Aceste consecinte daunatoare au fost probate si apreciate corect de instanta de apel – care a avut in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat prin acordarea unor despagubiri echitabile – cu reala functie reparatorie.

Despagubirile in suma de 30.000 de USD acordate de instanta de apel, sunt suficiente pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului prin retinerea nelegala pe o perioada de 353 zile .
Incidenta art. 504 Cod procedura penala circumscrie despagubirile morale la prejudiciile de natura morala cauzate prin eroarea judiciara. In speta, acest factor prejudiciabil se limiteaza la durata arestarii preventive de 353 zile – asa cum a retinut si instanta de apel, deoarece, ulterior punerii in libertate, derularea procesului penal – care in speta s-a finalizat cu o sentinta de achitare pronuntata de instanta de fond si mentinuta in caile de atac – reprezinta o cauza licita – pentru care Statul nu poate fi tinut sa raspunda, indiferent de consecintele pe plan moral, fizic si psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra reclamantului.

Daunele morale acordate reclamantului confera acestuia o satisfactie echitabila. Ele nu pot fi deturnate de la scopul lor, prin majorare, asa cum solicita reclamantul in recursul sau, deoarece i-ar conferi acestuia un folos material necuvenit, fara justificare cauzala in eroarea penala si consecintele acesteia.

Pentru considerentele expuse, cele trei recursuri declarate de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Public si I.C. au fost respinse.