Actiune in revendicare cu privire la un imobil ce a facut obiectul Legii nr. 10/2001, formulata de urmasii fostului proprietar, impotriva cumparatorilor in baza Legii nr. 112/1995. Respingere

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca reclamantii sunt mostenitorii fostului proprietar tabular al imobilului situat in Cluj Napoca, str. P.
nr.10, jud.Cluj, ce a fost preluat de catre Statul Roman in baza Decretului nr.92/1950.
In baza Legii nr.112/1995, prin contractul de vanzare cumparare nr. 31200/26.11.1996, numitul G.G. si parata G.M. au cumparat apartamentul nr. 2 situat in Cluj Napoca, str. P. nr.10, in baza contractului de inchiriere nr.503349/15.02.1994.
Prin hotarari judecatoresti ramase irevocabile s-a retinut preluarea abuziva a imobilului din Cluj Napoca, str. P. nr.10, jud.Cluj, precum si valabilitatea contractului de vanzare cumparare cu privire la apartamentul nr.2 dobandit in baza Legii nr.112/1995 de catre numitul G.G. si parata G.M..
Totodata prin hotarari judecatoresti irevocabile s-a retinut faptul ca reclamantii au urmat procedura prevazuta la Legea nr.10/2001, ca li s-a emis de catre Comisia
pentru aplicarea legii nr.112/1995 Hotararea nr.235/1996, prin care li s-au acordat despagubiri pentru imobilul in litigiu, hotarare mentinuta de catre instantele de
judecata.
In temeiul Legii nr.10/2001 reclamantul A.P.M. a formulat o noua notificare privind restituirea in natura a imobilului situat in Cluj, str. P. nr.10, jud. Cluj, prin
Dispozitia nr.3054/31 mai 2011 Primarul municipiului Cluj Napoca facand propunere de acordare de despagubiri .
Prin interogatoriu reclamantii au recunoscut faptul ca au facut, in temeiul Legii nr.10/2001 demersurile legale in vederea restituirii in natura a imobilului apartament nr.2, situat in Cluj Napoca, str. P. nr.10, jud.Cluj, si care au fost finalizate prin emiterea celor doua dispozitii. Dispozitia nr. 3054/2011 a fost atacata la instanta competenta,cauza fiind suspendata pana la solutionarea prezentului dosar.
Prin prezenta cerere de chemare in judecata reclamantii au solicitat instantei sa li se recunoasca dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 din Cluj Napoca,
str. P. nr.10, jud,Cluj, invocand in drept dispozitiile art.480 Cod civil.
Raportat la temeiul de drept invocat instanta a retinut ca, actiunea in revendicarea unui bun preluat de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 are un regim juridic partial derogator de la actiunea in revendicare clasica, asa incat la compararea titlurilor partilor trebuie sa se tina seama de dispozitiile Legii nr.10/2001, de Decizia nr.33 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si de jurisprudenta CEDO.
Astfel, potrivit art.1 (1) din Legea nr.10/2001 `` imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr.139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite, se restituie in natura sau prin echivalent, cand restituirea in natura nu mai este posibila, in conditiile prezentei legi``, iar potrivit art.2(1) din acelasi text de lege `` in sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se intelege aaa��A�AA� h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998 (fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania este parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat).``
In speta, situatia de bun preluat de stat impune raportarea la Legea nr.10/ 2001 care reglementeaza situatia juridica a imobilelor preluate de stat in perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989.
Drept urmare, formularea actiunii in revendicare de catre reclamanti si intemeierea pe dispozitiile art.480 Cod civil, nu exclude, in cadrul actiunii in revendicare prin care se solicita compararea titlurilor concurente, incidenta dispozitiilor Legii nr.10/2001, deoarece regimul revendicarii bunurilor imobile preluate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este cel special prevazut de Legea nr.10/2001.
De altfel, chiar si reclamantii arata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, ceea ce inseamna ca recunosc implicit ca imobilul intra in domeniul de aplicare a acestei legi.
Cu toate acestea, reclamantii pretind ca trebuie acordata prioritate dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, precum si dispozitiilor Deciziei nr.33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In acord cu cele invocate de catre reclamanti instanta a retinut ca, raportul intre legea speciala - Legea nr.10/2001- si dreptul comun a fost transat prin decizia nr.33 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, stabilindu-se ca in cazul concursului dintre legea speciala si legea generala, acesta se rezolva in favoarea legii speciale, conform
principiului speciali generalibus derogant, chiar daca acesta nu este expres prevazut expres in legea speciala.
Or, Legea nr.10/2001 instituie atat o procedura administrativa prealabila, cat si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor juridice nascute in legatura cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel ca, in prezent Legea nr.10/2001 constituie dreptul comun in materia retrocedarii imobilelor preluate de stat, cu sau fara titlu valabil in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale, au deschisa calea actiunii in revendicarea bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat, cu buna credinta si cu respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995 de catre chiriasi.
Or, reclamantii nu se incadreaza in niciuna dintre ipotezele enumerate, intrucat nu sunt exceptati de la prevederile Legii nr.10/2001, ba mai mult acestia au urmat procedura prevazuta de acet text legal, finalizata prin Hotararea nr. 235/1996 si Dispozitia nr.3054/2011.
Totodata reclamantii au invederat faptul ca in cazul in care exista neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate, in conditiile in care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securitatii raporturilor juridice, dezlegare data de asemenea, prin Decizia nr.33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Drept urmare, instanta a analizat, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia europeana si daca admiterea actiunii nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Instanta de fond a analizat si daca reclamantii se prevaleaza de un ``bun`` in sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia europeana si ca dreptul reclamantilor este protejat de art.1 din Protocolul 1 Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar in caz afirmativ va proceda la compararea titlurilor opuse.
In speta, pentru a exista o astfel de protectie, care sa impuna prevalenta dreptului subiectiv afirmat de reclamanti, este necesar, potrivit jurisprudentei CEDO, sa fie vorba despre un bun actual al acestora, aflat in patrimoniul lor, calitatea de titular al dreptului fiindu-le recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau pe calea unei masuri legislative de restituire, concretizand in patrimoniul partii existenta unei sperante legitime, de redobandire a bunului in materialitatea sa.
Or, in cauza de fata reclamantilor nu numai ca nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotarare judecatoreasca, ci acest drept a fost confirmat ca apartinand patrimoniului paratei G.M. si numitului G.G. ( decedat la dat de 20.04.2004) ca urmare a respingerii actiunii in nulitate indreptata impotriva titlului lor.
De asemenea, reclamantii nu pot pretinde nici existenta unei sperante legitime de redobandire a bunului in materialitatea lui, ca urmare a masurilor legislative adoptate de stat, raportat la imprejurarea ca apartamentul nr.2 a fost recunoscut ca fiind proprietatea numitului G.G. si paratei G.M..
Pe de alta parte, potrivit art.18 alin.(1) lit.c din Legea nr.10/2001, rep., masurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, atunci cand imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor legale, ceea ce in speta s-a stabilit prin hotarari judecatoresti irevocabile.
Apoi, asa cum s-a aratat, prin Hotararea nr.235/1996 si Dispozitia nr. 3054/2011 s-a stabilit ca reclamantii sunt indreptatiti la despagubiri pentru apartamentul nr. 2 instrainat numitului G.G. si paratei G.M., asigurandu-se astfel aplicarea masurilor legislative adoptate de stat in materia imobilelor preluate abuziv.
Mai mult, a aprecia ca dobanditorul imobilului trebuie deposedat de bun pentru ca acesta sa poata fi restituit in natura fostului proprietar, ar insemna sa se accepte ca diminuarea vechilor atingeri ale proprietatii sa creeze noi prejudicii, disproportionate, in sarcina dobanditorului actual.
In acest sens, in jurisprudenta CEDO s-a statuat (cauza Raicu c. Romaniei, hotararea din 19.10.2006) ca persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna credinta, nu trebuie sa fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri .
Altminteri, s-ar incalca criteriul proportionalitatii, dobanditorul bunului neavand la indemana o actiune care sa duca la acordarea unor compensatii, cu o valoare apropiata, in mod rezonabil,de valoarea imobilului.
Tot astfel, in cauza Atanasiu si altii contra Romaniei ( hotararea din 12 octombrie 2010), s-a aratat ca existenta unui ``bun actual`` in patrimoniul unei persoane este in afara oricarui dubiu daca, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca in dispozitivul hotararii ele au dispus in mod expres restituirea bunului.
S-a retinut ca, de la intrarea in vigoare a legilor nr.1/200 si nr.10/2001 si mai ales a Legii nr.247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie sa conduca fie la restituirea bunului, fie la acordarea unor despagubiri . Drept urmare, Curtea a apreciat ca, transformarea intr-o ``valoare patrimoniala`` in sensul art.1 din Protocolul nr.1 a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii, este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de lege.
In cauza Maria Atanasiu si altii contra Romaniei se poate nota o diferenta esentiala de abordare, inclusiv fata de cauza Gingis impotriva Romaniei invocata de reclamanti, in sensul ca o hotarare prin care s-a constatat nelegalitatea nationalizarii nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil.
Rezulta, potrivit considerentelor expuse, ca in operatiunea de comparare a titlurilor de proprietate, specifica actiunii in revendicare, titlul numitului G.G. si al paratei G.M. a fost confirmat printr-o hotarare irevocabila, astfel incat acestia beneficiaza de un bun in sensul Conventiei, in timp ce reclamantii nu sunt titularii unui bun actual si nici chiar, a unei sperante legitime in sensul jurisprudentei europene, pentru a avea castig de cauza in actiunea in revendicare ci doar a unui drept de creanta rezultat din dispozitiile de acordare de despagubiri mai sus enuntate, emise de catre organele competente in temeiul Legii nr.10/2001, drept de creanta care exclude incidenta dreptului comun in materie de revendicare.
In considerarea celor enuntate, instanta de fond a respins actiunea reclamantilor, ca neintemeiata. Fiind in culpa procesuala, in temeiul art.274 C.p.c., reclamantii au fost obligati, in solidar, la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in favoarea paratilor, reprezentand onorariu de avocat achitat cu chitanta
nr.29/19.03.2012.
Prin decizia civila nr. 641/A/ din 04.12.2013 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantii A.P.M. si A.M.A., impotriva sentintei civile nr. 8905 din 31.05.2013 a Judecatoriei Cluj-Napoca, care a fost mentinuta in totul, iar apelantii au fost obligati sa plateasca intimatilor G.S. si G.M. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca, prin hotararea judecatoreasca irevocabila s-a constatat preluarea abuziva a imobilului litigios, insa, totodata, a fost respinsa actiunea in constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii 112/1995 si rectificarea de CF in sensul restabilirii situatiei anterioare vanzarii-cumpararii.
Totodata, tot prin hotararea judecatoreasca irevocabila s-a respins actiunea formulata de aceiasi reclamanti in contradictoriu cu paratul Primarul Mun. Cluj- Napoca privind restituirea in natura a imobilului in temeiul Legii 10/2001.
De asemenea, reclamantii au contestat dispozitia de restituire prin echivalent, emisa de Primarul Mun. Cluj-Napoca, procesul fiind suspendat pana la solutionarea prezentei cauze .
Asadar, reclamantii s-au prevalat de dispozitiile legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant, respectiv ale Legii 10/2001, in vederea restituirii in natura a bunului, insa demersurile lor judiciare nu au fost satisfacatoare.
In conditiile in care insa au uzat de procedura Legii 10/2001 nu mai pot exercita ulterior, actiune in revendicare, avand in vedere regula ``electa una via`` si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat in jurisprudenta CEDO- cauza Brumarescu c/a Romaniei, conform deciziei de recurs in interesul legii nr. 33/2008.
In recursul promovat, reclamantii s-au prevalat de faptul ca dreptul lor de proprietate nu s-a transformat irevocabil intr-un drept de creanta, insa suspendarea litigiului privind atacarea dispozitiei de acordare a despagubirii nu poate fi imputabila statului si, in plus, in cauza pilot Atanasiu c/a Romaniei s-a stabilit imprejurarea ca ramane la latitudinea statului modalitatea de despagubire a persoanelor deposedate abuziv de bunurile lor, nefiind imperativa stabilirea unei valori de circulatie cu titlu de despagubire existand posibilitatea plafonarii despagubirilor si esalonarea lor pe o perioada mai lunga.
De altfel, este de remarcat faptul ca, in virtutea acestei hotarari, Statul Roman a elaborat Legea 165/2013, care poarta girul Curtii Europene, din perspectiva unei
despagubiri efective.
Fata de cele ce preced, tribunalul a mentinut solutia Judecatoriei ca fiind temeinica si legala.
In baza art.274 C.pr.civ. retinand culpa procesuala a recurentilor, acestia au fost obligati sa plateasca intimatilor suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecata in recurs,
cu titlu de onorariu avocatial conform chitantei nr.55/09.09.2013.
Impotriva acestei decizii reclamantii A.P.M. si A.M.A. au declarat recurs, in termen legal, solicitand instantei admiterea acestuia, modificarea hotararii atacate in sensul admiterii apelului reclamantilor, cu consecinta admiterii cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata, precum si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor
de judecata in fond, in apel si in recurs.
In motivarea recursului, reclamantii au aratat ca prin decizia pronuntata de instanta de apel li se ingradeste accesul liber la justitie, drept fundamental garantat prin art. 21 alin. 1 din Constitutia Romaniei, precum si dreptul la un proces echitabil consfintit si de art. 6 alin. 1 din C.E.D.O.
Chiar daca reclamantii au uzat de procedura administrativa reglementata de Legea nr. 10/2001, aceasta lege cu caracter special nu poate sa inlature sau sa limiteze drepturile mai sus aratate, astfel ca principiul ``electa una via`` nu se aplica in cauza.
Prin hotararea irevocabila prin care s-a constatat ca imobilul a trecut in proprietatea Statului Roman fara titlu valabil, reclamantilor li se recunoaste dreptul de proprietate, nefiind necesar urmarea procedurii prevazuta de Legea nr. 10/2001, astfel ca actiunea in revendicare este admisibila fara a fi necesara analizarea deciziei nr. 33/2008 a I.C.C.J. care, nu constituie o prevedere legala, ci este o hotarare menita sa conduca la interpretarea si aplicarea unitara a legii.
Contrar concluziei tribunalului, reclamantii au un bun pentru care nu au primit o reparatie echitabila, astfel ca in sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamantii, in calitate de mostenitori ai proprietarilor tabulari initiali, si-au pastrat calitatea de proprietari avuta la data preluarii. Aceasta calitate este in concordanta cu prevederile art. 480 - 481 C.civ., in virtutea carora dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz si in concordanta cu art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie, art. 6 alin. 1 din Conventie si cu intreaga jurisprudenta C.E.D.O., respectiv cauza pilot Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei.
Contrar concluziei instantei de apel, nu exista o hotarare irevocabila de acordare a despagubirilor pentru imobilul in litigiu intrucat dispozitia de acordare a despagubirilor a fost contestata, dosarul fiind suspendat pana la solutionarea irevocabila a prezentei cauze .
Raportat la legislatia actuala, reclamantii nu mai pot beneficia de un drept de creanta izvorat din despagubirea pentru imobilul nationalizat, ci doar de puncte care sunt la fel de nerealiste ca si actiunile la Fondul Proprietatea .
Prin urmare, din compararea titlurilor partilor rezulta ca titlul de proprietate al reclamantilor care deriva din mostenire este mai preferabil decat cel al paratilor care au dobandit imobilul prin cumparare de la un non proprietar.
In drept, se invoca prevederile art. 304 pct. 8 si pct. 9 C.pr.civ.
Paratii intimati G.S. si G.M. au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentilor la plata cheltuielilor de judecata in recurs.
In sustinerea pozitiei procesuale, paratii intimati au aratat ca nu este vorba de o incalcare a drepturilor fundamentale invocate de recurenti deoarece liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil nu sunt drepturi absolute ci trebuie exercitate in cadru legal stabilit in procedurile judiciare reglementate de legislatia statului.
Contrar afirmatiilor recurentilor, acestia nu se afla in posesia unui titlu de proprietate intrucat prin hotararea judecatoreasca mentionata s-a constatat doar caracterul abuziv al preluarii imobilului de la antecesorii reclamantilor, astfel ca imobilul intra sub incidenta legislatiei speciale, respectiv Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 10/2001.
In mod gresit recurentii invoca prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, intrucat acestea au fost abrogate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009.
In speta, reclamantii nu sunt nici macar beneficiarii unei sperante legitime de a obtine un titlu de proprietate asupra imobilului, astfel ca acestia nu se pot prevala de
existenta unui bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O.
Analizand decizia criticata prin prisma motivelor de recurs invocate si a apararilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Reclamantii A.P.M. si A.M.A. sunt mostenitorii defunctei A.M.I. nascut A., conform Certificatului de mostenitor nr. 139/21.05.1998.
Imobilul in litigiu a fost inscris in CF nr. 4021 Cluj-Napoca, nr. top. initial 947, in favoarea proprietarilor tabulari A.P. si sotiei lui A.P., nascuta A.M., de la care a fost nationalizat imobilul prin Decretul nr. 92/1950, fiind inscris dreptul de proprietate in favoarea Statului Roman, prin incheierea de cf nr.4010/1955.
Prin contractul de vanzare cumparare nr.31200/26.11.1996, parata G.M. si sotul G.G. au dobandit dreptul de proprietate asupra ap.2 situat in imobilul din Cluj Napoca, str. P. nr.10, de la vanzatorul Consiliul Local al mun. Cluj Napoca, in baza contractului de inchiriere nr.503349/15.02.1994 si in conformitate cu prevederile Legii nr.112/1995.
Prin sentinta civila nr. 3408/22.04.2003 pronuntata de Judecatoria Cluj- Napoca in dosarul nr. 422/2003 s-a respins lipsa calitatii procesuale active a reclamantilor. S-a respins exceptia inadmisibilitatii petitului privind constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare. S-a admis exceptia inadmisibilitatii petitelor avand ca obiect restituirea in natura si restabilirea situatiei anterioare de CF. S-a admis exceptia autoritatii de lucru judecat in ceea ce priveste petitul privind constatarea nelegalei preluari invocata de paratii T.A. si T.L., G.G. si G.M. S-a respins actiunea formulata de catre reclamanti in contradictoriu si cu paratii din prezentul dosar avand ca obiect constatarea nulitatii absolute.
Prin decizia civila nr. 1443/A/25.11.2003 a Tribunalului Cluj, pronuntata in dosarul nr.6289/2003, s-a admis in parte apelul reclamantilor, s-a anulat partial sentinta civila in ceea ce priveste capatul de cerere privind preluarea abuziva, s-a respins exceptia autoritatii de lucru judecat si s-a constatat preluarea abuziva de catre stat a imobilului inscris in CF nr. 4021 Cluj cu nr. top 947. Totodata, s-a schimbat partial sentinta in sensul ca s-a admis in parte actiunea si s-a constatat nulitatea absoluta a contractelor de vanzare - cumparare incheiate intre SC Construct Ardealul SA si paratii T.A. si T.L., R.N.N. si sotia C., N.C. si sotia N.V., s-a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate eliberat paratului P.I., s-a dispus rectificarea de CF in sensul restabilirii situatiei anterioare vanzarii - cumpararii, mentinandu-se restul dispozitiilor.
Prin decizia civila nr. 1696/R/06.10.2004 a Curtii de Apel Cluj, pronuntata in dosarul nr.11512/2004, s-au admis in parte recursurile paratilor, s-au respins recursurile reclamantului si al paratului Primarul mun. Cluj Napoca, decizia atacata a fost modificata in sensul ca s-au inlaturat dispozitiile privind constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare - cumparare, s-a constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate eliberat paratului P.I., respingandu-se aceste petite, precum si rectificarea de CF in sensul restabilirii situatiei anterioare vanzarii - cumpararii, mentinandu-se restul dispozitiilor deciziei.
Curtea de apel Cluj a retinut ca imobilul din Cluj-Napoca str. P. nr. 10 a fost preluat fara titlu valabil de catre stat . Totodata s-a retinut ca in continutul art. 2 alin. 1 lit. a-h din Legea nr. 10/2001 se face distinctie intre titlu valabil si titlu nevalabil in baza caruia au fost preluate bunurile in proprietatea statului, la fel si in art. 2 alin. 2 care face trimitere la definitia titlului valabil din art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Totodata, prin hotarari judecatoresti irevocabile s-a retinut faptul ca reclamantii au urmat procedura prevazuta la Legea nr.10/2001, ca li s-a emis Hotararea nr.235/1996 de catre Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995, prin care li s-au acordat despagubiri pentru imobilul in litigiu, hotarare mentinuta de catre instantele de judecata .
In temeiul Legii nr.10/2001 reclamantul A.P.M. a formulat o noua notificare privind restituirea in natura a imobilului situat in Cluj, str. P. nr.10, jud. Cluj, iar prin Dispozitia nr.3054/31 mai 2011, Primarul municipiului Cluj Napoca propus acordarea de despagubiri .
Prin raspunsul la interogatoriu reclamantii au recunoscut faptul ca au facut, in temeiul Legii nr.10/2001, demersurile legale in vederea restituirii in natura a imobilului apartament nr.2, situat in Cluj Napoca, str. P. nr.10, jud. Cluj, care au fost finalizate prin emiterea a doua dispozitii. Dispozitia nr. 3054/2011 a fost atacata de reclamanti la instanta competenta, cauza fiind suspendata pana la solutionarea prezentului dosar.
Prin hotararile judecatoresti mai sus aratate, s-a retinut cu puterea lucrului judecat, valabilitatea contractelor de vanzare - cumparare, inclusiv al celui incheiat cu paratii, s-a constatat imposibilitatea restituirii imobilului in natura, iar ulterior si prin dispozitia emisa in faza administrativa, faptul ca reclamantii sunt indreptatiti la masuri reparatorii prin echivalent .
In prezentul litigiu, in mod legal instanta de fond a constatat ca reclamantii si-au intemeiat actiunea in revendicare pe dispozitiile art. 480 din Codul civil.
In sustinerea recursului, recurentii au invocat ca si temei de drept dispozitiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ., fara a arata care este actul juridic dedus judecatii si care a fost
interpretat gresit de catre instanta de apel.
Conform prevederilor art. 304 pct. 8 C.pr.civ., modificarea hotararii se poate cere cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia.
Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C.pr.civ. invocat de reclamantii recurenti trebuie sa precizeze in mod concret care este actul pretins denaturat de catre instanta de judecata si in ce consta denaturarea lui, o simpla afirmatie facuta in acest sens nefiind suficienta pentru a decide modificarea hotararii recurate.
Denaturarea actului intelesului actului juridic are loc atunci cand concluziile instantelor de fond deduse din interpretarea actului sunt in mod evident eliminate si contrazise prin sensul clar si vadit neindoielnic al termenilor si continutului actului interpretat.
Prin urmare, Curtea constata ca motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ. a fost invocat de reclamanti in mod formal, fara ca acestia sa dezvolte in vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretins interpretat gresit de catre instanta de fond astfel incat Curtea se afla in imposibilitatea verificarii hotararii atacate din aceasta perspectiva, considerent pentru care sentinta recurata urmeaza a fi analizata in raport de motivul de nelegalitate prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Desi reclamantii au invocat imprejurarea ca instanta de apel a aplicat gresit Decizia nr. 33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie fara sa tina seama
de considerentele acestei hotarari date in recurs in interesul legii, Curtea constata ca aceasta critica este nefondata.
Raportul intre legea speciala, Legea nr. 10/2001 si dreptul comun a fost transat prin Decizia in interesul legii nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, stabilindu-se ca in cazul concursului dintre legea speciala si legea generala, acesta se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala. Totodata se prevede ca daca exista neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
In speta, s-a retinut ca reclamantii au uzat atat de dispozitiile dreptului comun in materie, actiunea in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 C. civil, care a fost respinsa prin sentinta civila nr. 787/1998 pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca, cat si de dispozitiile primei legi reparatorii, Legea nr. 112/1995 si ulterior reclamantii
au solicitat masuri reparatorii in baza Legii nr.10/2001 (unitatea detinatoare emitand o dispozitie de stabilire a masurilor reparatorii in echivalent, in prezent contestata de
reclamanti).
Potrivit dispozitiilor art. 3307 C.pr.civ., dezlegarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recurs in interesul legii, problemelor de drept judecate, este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial.
Decizia nr. 33/09.06.2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 108/23.02.2009, deci la data inregistrarii prezentei actiuni avand ca obiect revendicarea de drept comun, prin compararea titlurilor, erau obligatorii pentru instanta si pentru toti participantii la actul de justitie, dezlegarile date in acest recurs in interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. 33/2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a transat problema optiunii justitiabilului intre aplicarea legii speciale care reglementeaza regimul imobilelor preluate abuziv, Legea nr.10/2001 si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, Codul civil, motiv pentru care nu se poate retine cu succes critica reclamantilor referitoare la admisibilitatea actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun.
Din aceasta perspectiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca Legea nr.10/2001 reglementeaza masurile reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fara titlu valabil, asa incat dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ, dispozitiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei de drept pentru revendicarea
unor astfel de imobile.
Curtea a statuat ca si in astfel de situatii cand partea recurge atat la dispozitiile dreptului comun, cat si la dispozitiile legii speciale, se aplica principiul de drept care guverneaza concursul dintre legea speciala si legea generala ``specialia generalibus derogant`` si care pentru a fi aplicat nu trebuie reiterat in fiecare lege speciala. Ori, in
cazul de fata, reclamantii au uzat de legea speciala, Legea nr.10/2001 si optand pentru aceasta procedura nu mai pot, ulterior, sa uzeze de dispozitiile dreptului comun.
Tot prin decizia in interesul legii mai sus evocata, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat si alte conditii pentru a se putea exercita cu succes actiunea in revendicare pe dreptul comun: aceea ca persoana sa fi fost exceptata de la procedura Legii nr.10/2001 sau sa nu fi putut utiliza aceasta procedura in termenele legale deschise, din motive independente de vointa ei, insa aceasta exceptie de la regula mai sus invocata poate fi aplicata numai in situatia in care bunul nu a fost cumparat cu buna credinta si cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 de catre chiriasi.
Verificand aceste conditii cumulative, Curtea constata ca acestea nu sunt indeplinite in prezenta cauza, intrucat bunul solicitat prin actiunea in revendicare a facut obiectul Legii nr.10/2001, reclamantii au uzat de dispozitiile Legii nr.10/2001, iar apartamentul nr. 2 situat in Cluj-Napoca, str. P. nr. 10 a fost cumparat cu buna credinta de catre parati, dupa cum a statuat Curtea de Apel Cluj prin decizia civila nr. 1696/R/16.12.2004.
Asadar, reclamantii nu indeplinesc conditiile mentionate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in care ar putea sa promoveze o actiune in revendicare pe dreptul comun, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 motiv pentru care acestia nu se pot prevala cu succes de faptul ca li se incalca dreptul de acces la justitie, precum si, dreptul la un proces echitabil, drepturi care sunt garantate prin art.21 alin.1 din Constitutia Romaniei si art.6 par.1 din Conventie .
In memoriul de recurs reclamantii au invocat ca in considerentele Deciziei civile nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a retinut ca a avut loc o incalcare a art. 1 din primul Protocol la Conventie, in cauza Strain c/a Romaniei, decurgand din ``situatia creata prin jocul combinat al vanzarii apartamentului si al hotararii curtii de apel, care a confirmat dreptul de proprietate al reclamantilor in ansamblul sau, refuzand in acelasi timp sa dispuna restituirea apartamentului, a avut ca efect privarea reclamantilor de beneficiul partii din hotarare care le stabileste dreptul de proprietate asupra apartamentului. In aceste conditii, curtea constata ca situatia a avut drept efect privarea reclamantilor de un bun in sensul celei de-a doua teze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1``.
In acest context, recurentii apreciaza ca detin un bun pentru care nu au primit o reparatie echitabila, insa Curtea constata ca aceste considerente mai sus citate sunt
scoase din contextul considerentelor deciziei data in interesul legii.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, in Decizia nr. 33/2008, analizand raportul dintre Legea nr.10/2001 si C.E.D.O., a enuntat mai multe cauze in care Romania a fost sanctionata de Curtea de la Strasbourg, printre care era exemplificata si cauza Strain vs. Romania cu paragraful citat si de recurenti, insa reclamantii au omis sa mentioneze si concluzia la care a ajuns Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa enumerarea acestor cauze, potrivit careia trebuie sa se verifice in ce masura legea
interna intra in conflict cu Conventia Europeana, si, daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori
securitatii raporturilor juridice.
In cazul de fata, titlul paratilor, respectiv contractul de vanzare-cumparare al apartamentului, a fost verificat de catre instanta la solicitarea reclamantilor A.P.M. si A.M.A. si exista o hotarare judecatoreasca irevocabila prin care s-a respins cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare.
Prin urmare, in mod legal instantele de fond au analizat daca reclamantii se prevaleaza de un ``bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia europeana, iar in caz afirmativ, se va proceda la compararea titlurilor opuse.
Contrar asertiunilor reclamantilor referitoare la faptul ca sunt mostenitorii proprietarilor tabulari, iar in temeiul art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 si-au pastrat calitatea de proprietari a antecesorilor lor avuta la data preluarii abuzive a imobilului, Curtea constata ca prevederile legale invocate de reclamanti au fost abrogate prin dispozitiile art. I pct.2 din Legea nr.1/2009 astfel ca acestea nu erau in vigoare la data inregistrarii actiunii civile, 01.09.2011 si nu pot fi luate in considerare.
In speta, instanta a constatat ca reclamantilor nu li s-a recunoscut un drept de a li se restitui apartamentul in litigiu si ca desi a constatat ca preluarea fara titlu valabil,
in contextul mentinerii valabilitatii contractelor de vanzare - cumparare, nu exista un titlu executoriu pentru restituirea apartamentului in litigiu, ci este recunoscut irevocabil reclamantilor o creanta constand in despagubirile prevazute de Legea nr. 10/2001.
In cauza Atanasiu si altii contra Romaniei se arata ca existenta unui "bun actual" in patrimoniul unei persoane este in afara oricarui dubiu daca, printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca in dispozitivul hotararii ele au dispus in mod expres restituirea bunului.
Curtea a mai retinut in aceeasi hotarare ca, de la intrarea in vigoare a Legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2001 si mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie sa conduca fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despagubiri si prin urmare, Curtea a apreciat ca transformarea intr-o "valoare patrimoniala", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de
catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi. Asa cum s-a retinut si in practica judiciara, jurisprudenta CEDO este nuantata si a cunoscut evolutii in functie de circumstantele concrete ale fiecarui caz, iar in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, se poate nota o diferenta esentiala de abordare (inclusiv fata de cauza Gingis impotriva Romaniei invocata de reclamanti), Curtea mentionand ca o hotarare prin care s-a constatat nelegalitatea nationalizarii nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil ( I.C.C.J, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 6008 din 11 noiembrie 2010 - ``Schimbarea de abordare in analiza cerintei bunului este justificata de aplicarea in cauza Atanasiu a procedurii hotararii - pilot, prin instituirea in sarcina Statului Roman a obligatiei de a adopta, intr-un termen de 18 luni, masurile necesare care sa garanteze efectiv drepturile prevazute de art. 6 paragraf 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, in contextul tuturor cauzelor asemanatoare cauzei Atanasiu, masuri cu caracter legislativ si administrativ``.
Prin urmare, proprietarul care nu detine un ``bun actual" nu poate obtine mai mult decat despagubirile prevazute de legea speciala, iar in speta reclamantii nu au
facut dovada existentei unui astfel de bun in patrimoniul lor sau a vreunei sperante legitime ca vor dobandi acest bun, in contextul in care in mod irevocabil s-a stabilit
indreptatirea lor la despagubiri .
Fata de aceste considerente in mod legal s-a constatat ca reclamantii nu detin un bun si un drept la restituirea in natura, astfel cum au pretins pe calea actiunii in revendicare, ci au un drept de creanta (dreptul la despagubiri) stabilit in procedura Legii nr.10/2001 si de natura sa excluda incidenta dreptului comun care sa permita
promovarea cu succes a actiunii in revendicare.
In aceste circumstante, paratii sunt cei care detin un bun in sensul art. 1 Protocolul nr. 1 al Conventiei, situatie in care actiunea in revendicare prin compararea titlurilor nu mai poate fi utilizata cu succes.
La randul lor recurentii au invocat si cauza Maria Atanasiu vs. Romania, insa in hotararea pilot s-a aratat ca statul este pe deplin indreptatit de a lua sau nu in dreptul intern masuri reparatorii pe care le considera necesare, atat ca si forma, cat si din punctul de vedere al cuantumului si modului de aplicare, dupa cum s-a statuat
pentru restabilirea dreptului de proprietate, insa atenuarea incalcarilor din trecut nu pot sa creeze noi nedreptati disproportionate in prezent ca urmare a aplicarii masurilor
cu caracter reparator.
In acest sens, dupa aparitia cauzei pilot Maria Atanasiu vs. Romania, Statul Roman a luat masuri legislative, adoptand Legea nr. 165/2013, in care s-au prevazut masuri reparatorii, apreciate ca fiind echitabile pentru repararea erorilor facute de statul totalitar.
Evident ca Legea nr. 165/2013 nu exista la data formarii cererii in revendicare, insa dupa cum rezulta din art. 4 al Legii nr. 165/2013, acest act normativ este incident si tuturor actiunilor aflate pe rolul instantelor, nu numai celor inregistrate dupa adoptarea lui. Recurentii au contestat dispozitia de stabilire a masurilor reparatorii in echivalent, litigiul este in prezent suspendat, dar la repunerea pe rol se va pune in discutie si incidenta Legii nr.165/2013.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constata ca in speta nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art.304 pct.8 si pct.9 C.pr.civ. astfel incat in temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantii A.P.M. si A.M.A. impotriva deciziei civile nr. 641/A/ din 04.12.2013 a Tribunalului Cluj, pe care o mentine ca fiind legala.
In conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurentii, aflati in culpa procesuala, sa plateasca intimatilor G.S. si G.M.. suma de 1500 lei,cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariul avocatial dovedit prin chitanta de plata anexata la dosar.