Stipulatie privind transferul unui imobil in situatia nerambursarii la scadenta a sumei imprumutate. Nulitatea absoluta a clauzei penale

Pe de alta parte, in raport de definitia data contractului de imprumut prin art. 1576 si 1584 si de dispozitiile art. 966 si 968 C.civ. cu privire la nevalabilitatea actului juridic, stipulatia cuprinsa in contractul de imprumut privind transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, de la imprumutat la imprumutator, in caz de nerestituire la scadenta a sumei imprumutate, contravine naturii juridice a acestui contract, intrucat potrivit normei imperative din art. 1088 C.civ., ``la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate .``

Ca atare, principiul libertatii contractuale ca si cel al fortei obligatorii a contractului nu pot justifica validitatea unei astfel de clauze penale in contractul de imprumut, intrucat conform art. 969 C.civ. numai ``conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante``, iar potrivit prevederilor art. 5 C.civ., ``nu se poate deroga prin conventii a�� la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.``

Prin sentinta civila nr. 324 din 26.01.2011, Tribunalul Timis, Sectia civila a admis actiunea formulata de reclamantul D.A. impotriva paratului S.G. si, in consecinta, a constatat ca prin contractul autentificat sub nr. xxx2 din 14.11.2008 s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului inscris in CF nr. 406390 Timisoara (pe hartie CF 4951) nr. cad. 14356/1/1 - teren intravilan in suprafata de 7496 mp si nr. cad. 14356/1/4 - teren in suprafata de 0030 mp, situat in Timisoara de la parat la reclamant ; a dispus ca hotararea sa tina loc de contract de vanzare-cumparare intre parti, cu privire la imobilul descris mai sus; a dispus efectuarea mentiunilor privitoare la transferarea dreptului de proprietate in cartea funciara a imobilului ; a obligat pe parat la 38.338 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamantul a imprumutat paratului suma de 580.000 euro, prin actul de imprumut cu garantie imobiliara autentificat sub nr. xxx2 din 14.11.2008 de catre B.N.P. S.N., cu scadenta la 14 mai 2009. Paratul nu a restituit suma datorata, desi a purtat numeroase discutii in acest sens cu reclamantul.

Partile au inserat in contractul lor o clauza potrivit careia suma imprumutata reprezinta pretul imobilului adus drept garantie, ce va trece in proprietatea imprumutatorului daca datoria nu va fi restituita la scadenta, imprumutatul obligandu-se sa indeplineasca toate formalitatile pentru transferul dreptului de proprietate sau, pentru ipoteza in care acesta nu-si va indeplini aceasta obligatie, imprumutatorul fiind indreptatit sa se adreseze instantei de judecata pentru obtinerea unei hotarari judecatoresti in acest sens.

Asa fiind si constatand ca paratul imprumutat nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin contractul incheiat cu reclamantul, vazand si pozitia procesuala a acestuia, instanta a constatat ca actiunea este

intemeiata si a admis-o astfel cum a fost formulata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul.

Prin decizia civila nr. 1082 din 10.11.2011, Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila a anulat, ca netimbrat, apelul paratului, retinand ca atata timp cat acesta nu a investit instanta cu o cerere de ajutor public judiciar in conditiile OUG nr. 51/2008 si nu a achitat taxa judiciara de timbru datorata, sunt incidente dispozitiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care instituie sanctiunea anularii cererii pentru neindeplinirea obligatiei de plata a taxei judiciare de timbru pana la termenul stabilit.

Impotriva deciziei curtii de apel a declarat recurs paratul.

Prin decizia nr. 7463 din 06.12.2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia I civila a admis recursul si a casat decizia recurata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, intrucat aceasta s-a pronuntat, in mod nelegal, asupra chestiunii timbrajului mai inainte de solutionarea cererii de ajutor public judiciar, cu care fusese investita de apelant in conditiile OUG nr. 51/2008.

In rejudecare, Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila a pronuntat decizia civila nr. 50/A din 28.03.2013, dispunand respingerea, ca neintemeiat, a apelului paratului si obligarea acestuia la cheltuieli de judecata catre reclamant, in suma de 2.000 lei.

In motivarea solutiei, curtea de apel a retinut urmatoarele:

Potrivit inscrisului intitulat ``Act de imprumut sume de bani cu garantie imobiliara``, autentificat sub nr. xxx2 din 14.11.2008, reclamantul a dat cu titlu de imprumut paratului suma de 580.000 euro, cu obligatia asumata de imprumutat de a o restitui la data de 14.05.2009.

Pentru garantarea imprumutului acordat, paratul a fost de acord sa garanteze restituirea sumei cu imobilul proprietate personala dobandit prin donatie, situat in Timisoara, constand in teren intravilan in suprafata de 7.496 mp si respectiv 0030 mp (alin. 5 din contract).

Partile au inserat de comun acord, in cuprinsul conventiei, clauza potrivit careia in cazul nerambursarii la termen a sumei de 580.000 euro imprumutata de parat, aceasta suma sa reprezinte pretul integral pentru intregul imobil inscris in CF nr. 4951 Timisoara, nr. cad. 14356/1/1, constand din teren intravilan in suprafata de 7.496 mp si nr. cad. 14356/1/4, teren intravilan in suprafata de 0030 mp, situat in Timisoara, imprumutatul nemaiavand astfel vreo pretentie fata de imprumutator in ceea ce priveste reactualizarea sumei. Mai mult, paratul s-a obligat sa indeplineasca toate formalitatile transferarii dreptului de proprietate privind imobilul constituit drept garantie asupra imprumutatorului, tinand cont de faptul ca pretul a fost achitat integral.

In raport de continutul concret al conventiei incheiate intre parti, precum si de dispozitiile exprese ale art. 969 C.civ., potrivit cu care ``conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante``, sustinerile paratului privind nulitatea absoluta a clauzei penale inserata in alin. 9 al conventiei sunt neintemeiate, paratul fiind cel care este in culpa pentru neindeplinirea obligatiei asumata, respectiv de restituire a sumei de 580.000 euro, luata cu titlu de imprumut de la reclamant.

De asemenea, nu se poate sustine reaua-credinta a imprumutatorului si, respectiv, intentia acestuia de a obtine, de a dobandi in proprietate imobilul in litigiu la un pret nereal, intrucat, desi termenul scadent de restituire a sumei imprumutate era 14.05.2009, el a notificat paratul pentru restituirea imprumutului sau transferul dreptului de proprietate asupra terenului (conform conventiei incheiate de comun acord), la circa 1 an de la termenul scadent, respectiv la 20.04.2010.

Sustinerile paratului privind nulitatea clauzei potrivit cu care suma acordata cu titlu de imprumut - 580.000 euro - sa reprezinte, in caz de nerestituire la termen, pretul pentru intregul imobil, motivata pe dispozitiile art. 74 din Legea nr. 58/1998, sunt nefondate, intrucat imprejurarile complete ale acordarii imprumutului nu se circumscriu sub nicio forma dispozitiilor legii penale, paratul-imprumutat a fost in deplina cunostinta de cauza asupra naturii juridice a actului juridic incheiat si a consecintelor generatoare ale acestuia, el insusi fiind culpabil de nerestituirea sumei imprumutata, ceea ce a atras in mod imediat legitimitatea cererii imprumutatorului de operare a transferului dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu.

Nu in ultimul rand, paratul a fost de acord ca suma imprumutata sa reprezinte pretul integral al imobilului, de asemenea, in ipoteza nerestituirii la scadenta a imprumutului, sa faca toate demersurile necesare pentru transferul dreptului de proprietate si semnarea contractului de vanzare-cumparare, facand precizarea expresa ca nu va emite pretentii privind reactualizarea sumei.

De asemenea, apar ca nefondate si motivele de apel privind inexistenta cauzei prin raportare la diferentele de regim juridic existente intre contractul de imprumut si, respectiv, contractul de vanzare-cumparare, aspecte care nu au fost invocate de parat in aparare in fata instantei de fond, desi acesta a fost legal citat.

Relativ la acest aspect, din cuprinsul contractului incheiat intre parti se poate desprinde fara dubiu

vointa juridica reala a partilor la momentul incheierii acestuia in persoana paratului imprumutat, aceasta fiind cea de asumare a obligatiei de restituire la termenul scadent a sumei de 580.000 euro, incasata cu titlu de imprumut sau, in caz de neindeplinire a acestei obligatii principale, vanzarea imobilului pentru un pret negociat si stabilit de comun acord la nivelul cuantumului imprumutului.

Din aceasta perspectiva, sustinerea paratului privind lipsa cauzei este nefondata intrucat, din cuprinsul conventiei incheiate, vointa partilor este evidenta, subliniata in detaliu in privinta consecintelor viitoare incheierii acesteia, paratul fiind cel care nu si-a respectat niciuna dintre obligatiile asumate: cea de restituire a imprumutului sau cea de efectuare a demersurilor necesare pentru incheierea contractului autentic de vanzare-cumparare. Astfel fiind, paratul imprumutat nu isi poate invoca propria culpa, in sensul interpretarii partiale a actului juridic doar la garantarea imprumutului, omitand asumarea obligatiei de transfer a dreptului de proprietare in schimbul pretului achitat integral prin predarea efectiva a acestuia la momentul incheierii actului juridic.

Concluzionand, Curtea a retinut ca in speta dedusa judecatii nu sunt incidente temeiuri de nulitate a conventiei incheiate intre parti, cauza initiala a contractului a fost predarea-primirea sumei de bani pentru o anumita perioada de timp, cauza care a primit o alta conotatie in virtutea clauzei penale inserate de parti, conform careia in caz de nerestituire la termen, imprumutatul consimte la transferul dreptului de proprietate asupra imobilului in schimbul unui pret care a fost deja incasat prin primirea imprumutului, fara a mai fi necesara o alta negociere in sensul stabilirii altui pret al terenului.

Aceasta din urma decizie a curtii de apel a fost atacata cu recurs de catre parat.

Recurentul-parat a invocat ca hotararea atacata cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii si ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimband natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia (art. 304 pct. 7 si 8 C.pr.civ.), respectiv ca hotararea atacata a fost pronuntata cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 C.pr.civ.), motive in dezvoltarea carora a formulat urmatoarele critici:

Instanta de apel a retinut, in mod eronat, aplicabilitatea in speta a prevederilor art. 969 C.civ., potrivit carora ``conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante``, inlaturand si omitand analiza naturii juridice a conventiei intitulata de parti ``Act de imprumut sume de bani cu garantie imobiliara nr. xxx2 din 14.11.2008``, incheiata in forma autentica, avand ca obiect imprumutul sumei de 580.000 euro, in raport si de conditiile actului juridic, care sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil al partii ce se obliga, un obiect determinat, o cauza licita, precum si in raport de vointa interna reala a partilor, toate aceste elemente fiind privite prin prisma apararilor si exceptiilor invocate de parat in ce priveste incidenta cauzelor ilicite, prohibite de lege, a lipsei cauzei actului juridic si a lipsei unui element esential ce caracterizeaza promisiunea de vanzare-cumparare sau antecontractul, acela de pret, element fara de care nu poate exista contractul de vanzare-cumparare.

Instanta de apel a sustinut in motivare, in mod eronat, faptul ca la circa un an de la scadenta imprumutului, paratul imprumutat a fost notificat in legatura cu restituirea imprumutului sau transferul dreptului de proprietate, coroborata cu ``culpabilitatea`` nerestituirii la termen a imprumutului.

Toate aceste argumente, retinute de instanta de apel in motivarea deciziei pronuntate, sunt straine de natura pricinii si trebuie inlaturate, deoarece se refera la chestiuni legate de executarea conventiei, iar nu la o analiza a conditiilor intrinseci ale actului juridic la momentul incheierii sale, act care este contractul de imprumut autentic nr. xxx2 din 14.11.2008.

In fapt, intre parti a fost incheiat actul de imprumut sume de bani cu garantie imobiliara nr. xxx2 din 14.11.2008, avand ca obiect imprumutul sumei de 580.000 euro.

Potrivit contractului de imprumut, s-a stabilit termenul scadent de restituire a sumei imprumutate ca fiind data de 14.05.2009, in numerar, la domiciliul creditorului reclamant sau prin virarea intr-un cont ce va fi indicat ulterior.

In vederea garantarii obligatiei asumate prin contractul de imprumut s-a instituit o ipoteca pentru suma de 580.000 euro, asupra imobilului inscris in CF 4951 Timisoara, nr. cad. 4356/1/1, constand in teren intravilan in suprafata de 7496 mp si nr. cad. 4356/1/4, constand in teren intravilan in suprafata de 0030 mp, situat in Timisoara, in aceeasi CF fiind inscrisa si o interdictie de instrainare si grevare in favoarea reclamantului.

In ce priveste clauza inserata in cuprinsul contractului de imprumut, conform careia ``in cazul nerambursarii la termen a sumei de 580.000 euro, aceasta suma sa reprezinte pretul integral al imobilului ...`` si cu privire la obligarea paratului debitor la indeplinirea tuturor formalitatilor privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilului in cauza, aceasta este lovita de nulitate absoluta, intrucat intra in sfera clauzelor ilicite - prohibite de

lege, lipsind cauza actului juridic.

Potrivit teoriei dreptului civil, conditiile actului juridic sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil al partii ce se obliga, un obiect determinat, o cauza licita.

In ceea ce priveste cauza actului juridic, sunt in discutie: elementele cauzei, care sunt scopul imediat si scopul mediat; conditiile de valabilitate - sa existe, sa fie reala, sa fie licita si morala; proba cauzei, prevazuta de dispozitiile art. 967 C.civ.

Privitor la nulitatea actului juridic civil, cauzele nulitatii absolute sunt: incalcarea regulilor privind capacitatea civila a persoanelor, lipsa totala a consimtamantului, cand lipseste cauza ori ea este ilicita sau imorala, frauda legii, incalcarea ordinii publice, lipsa autorizatiei administrative, nerespectarea formei cerute ad validitatem, nevalabilitatea obiectului actului juridic civil.

Potrivit art. 966 C.civ., obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect, iar conform art. 967 C.civ., conventia este valabila, cu toate ca, cauza nu este expresa. Cauza este prezumata pana la dovada contrarie.

In speta dedusa judecatii, vointa reala a partilor, scopul imediat, l-a reprezentat incheierea contractului de imprumut sume de bani cu garantie imobiliara nr. xxx2 din 14.11.2008, avand ca obiect imprumutul sumei de 580.000 euro, fiind instituita si o garantie imobiliara - ipoteca in legatura cu imobilul in cauza.

De asemenea, pretul nu a fost negociat si nici stabilit la valoarea de piata a imobilului, ci a rezultat exact din suma datorata de paratul imprumutat creditorului reclamant.

Deci, in ce priveste clauza inserata in cuprinsul contractului de imprumut, conform careia in cazul nerambursarii la termen a sumei de 580.000 euro, aceasta suma sa prezinte pretul integral al imobilului, cauza lipseste deoarece lipseste scopul imediat, respectiv lipsa intentiei de a vinde si lipsa contraprestatiei (a pretului), actul fiind incheiat ca si garantie si nu pentru ca vanzatorul sa incaseze pretul si cumparatorul sa dobandeasca proprietatea imprumutatului.

De altfel, ``pretul`` de 580.000 euro stipulat in contractul de imprumut, dar neincasat de parat, este exact datoria din contractul de imprumut .

Pretul este obiectul obligatiei cumparatorului si consta intr-o suma de bani pe care cumparatorul o remite vanzatorului in schimbul lucrului.

Pretul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a) sa fie stabilit in bani

Este esenta contractului de vanzare-cumparare, daca pretul este stabilit intr-o alta prestatie, atunci natura contractului se schimba. Intinderea obligatiei de plata trebuie cunoscuta in momentul incheierii contractului. Pretul poate consta intr-o suma de bani unica sau din prestatii periodice.

b) sa fie determinat sau determinabil

Pretul este determinat atunci cand partile stabilesc cuantumul lui in contract si este determinabil atunci cand partile arata in contract elementele de determinare ulterioara a pretului.

c) sa fie sincer - atunci cand este stabilit de parti cu intentia de a fi platit.

d) sa fie serios.

Pe de alta parte, contractul de imprumut, promisiunea de vanzare-cumparare si antecontractul de vanzare-cumparare au regimuri juridice diferite, sub aspectul incheierii lor valabile si al obiectului obligatiei principale.

In cadrul contractului de imprumut, obiectul acestuia consta in imprumutarea unei sume de bani, ce urmeaza a fi restituita la termenul stipulat in conventie .

Spre deosebire de acesta, promisiunea sinalagmatica de vanzare-cumparare face parte din categoria contractelor nenumite, promisiunea este nu numai un simplu act de schimb de valori economice, ci si un act de previziune, de proiectie in viitor, adica in acest caz, de organizare in avans a unei proiectate vanzari viitoare. Particularitatea acesteia consta in faptul ca pregateste, prefigureaza un alt contract, si anume acela de vanzare-cumparare.

Antecontractul de vanzare-cumparare este acordul de vointa cuprins intr-un act juridic bilateral, prin care partile se obliga sa incheie in viitor un contract de vanzare-cumparare, la un pret determinat. Cunoscut sub numele de avancontract, precontract, contract preliminar, contract prealabil, contract provizoriu, promisiune de oferta sau contract preparatoriu, promisiune de contract, promisiune sinalagmatica de vanzare-cumparare, promisiune bilaterala de vanzare-cumparare, antecontractul de vanzare-cumparare nu este reglementat de vechiul Cod civil, aplicabil in speta, spre deosebire de Codul civil francez, care, in art. 1589 alin. 1, prevede ca promisiunea de vanzare valoreaza vanzare daca exista consimtamantul reciproc al celor doua parti asupra lucrului si asupra pretului.

Principiul libertatii contractuale, ca si cel al fortei obligatorii a contractului nu pot conduce la o alta

solutie decat cea pronuntata in cauza cu privire la clauza penala, intrucat numai conventiile ``legal facute`` au putere de lege intre partile contractante (art. 969 C.civ.), iar potrivit prevederilor art. 5 din acelasi cod, ``nu se poate deroga prin conventii (...) la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri``.

Fiind vorba despre o clauza ilicita - prohibita de lege, instanta de judecata poate constata chiar si intr-un cadru procesual deschis de catre reclamant, care insa tinde la valorificarea unui drept subiectiv ce intra in sfera ilicitului, astfel incat raportul juridic afectat nu poate fi validat jurisdictional. Or, scopul incheierii contractului de imprumut a fost imprumutarea sumei de bani ce urma sa fie rambursata, iar nu promisiunea de vanzare sau stabilirea unui pret ca urmare a unei negocieri in raport de pretul de piata al imobilelor, suma de 580.000 euro, fiind in fapt si in drept suma imprumutata, creditorul reclamant avand si in prezent notata ipoteca in cartea funciara si interdictia de instrainare si grevare.

In concluzie, in mod gresit atat instanta de apel, cat si prima instanta au pronuntat hotararile atacate, validand practic o clauza lovita de nulitate absoluta dintr-un contract de imprumut, clauza ilicita si prohibita de lege, toate considerentele expuse neputand conduce la validarea jurisdictionala a unor clauze prohibite, interzise de lege, in sensul pronuntarii unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare.

Totodata, instanta de apel a apreciat, in mod eronat, faptul ca in speta nu poate fi retinuta incidenta art. 74 din Legea nr.58/1998, aspectele referitoare la raspunderea penala nefiind invocate de catre parat in sustinerea apelului sau in prima instanta.

Instanta de apel nu s-a pronuntat in legatura cu motivele de apel referitoare la caracterul ilicit al clauzei penale in contractul de imprumut, pronuntandu-se in recurs in interesul legii si Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia XI din 24.10.2005, in sensul ca ``clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, contravine prevederilor legii.`` Asa fiind, clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, avand o cauza nelicita, in raport cu dispozitiile art. 5 si ale art. 968 din C.civ., contravine prevederilor legii.

Aceste exceptii de nulitate absoluta - cauza ilicita, practic impiedica validarea jurisdictionala a clauzei din contractul de imprumut solicitata de reclamant, intrucat una din conditiile de baza ale conventiei este sa nu incalce normele de ordine publica, incalcare evidenta in cazul de fata, intrucat prevederea invocata imbraca forma unei clauze penale in contractul de imprumut, prohibita de lege.

Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, Inalta Curte retine urmatoarele:

In speta, instantele anterioare au retinut, in mod corect, ca actul juridic incheiat de parti la data de 14.11.2008 si autentificat la aceasta data sub nr. xxx2, intitulat ``Act de imprumut sume de bani cu garantie imobiliara``, are natura juridica a unui contract de imprumut si ca in cuprinsul acestui act, partile au inserat o clauza privind transferul dreptului de proprietate de la imprumutat la imprumutator asupra imobilului constituit drept garantie pentru restituirea imprumutului, in caz de nerambursare la termen a sumei imprumutate.

Contrar, insa, celor retinute de instanta de apel, clauza privind transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil, avand natura juridica a unei clauze penale, este nula absolut in contractele de imprumut, criticile formulate in acest sens de catre recurentul-parat fiind fondate, potrivit celor ce se vor arata in continuare.

Astfel, art. 1066 C.civ. defineste clauza penala ca fiind ``aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i.``

In speta, paratul imprumutat, ``dand asigurare`` ca va restitui la scadenta suma imprumutata, ``s-a legat``

ca, in caz de neexecutare a acestei obligatii, sa transfere reclamantului imprumutator dreptul de proprietate

asupra imobilului constituit drept garantie pentru restituirea imprumutului.

Intrucat aceasta situatie se grefeaza pe dispozitiile art. 1066 C.civ., este neechivoca natura de clauza penala a stipulatiei contractuale pe care reclamantul urmareste sa o valorifice prin actiunea dedusa judecatii.

In ce priveste validitatea clauzei penale din contractul partilor, aceasta a fost retinuta, in mod nelegal, de catre instanta de apel, care a adus drept argumente in acest sens principiul libertatii contractuale si cel al fortei obligatorii a contractului, fara a avea in vedere limitele vointei juridice.

Astfel, partile pot conveni, de principiu, orice intelegeri, insa conform art. 5 C.civ. ``nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri``. Asadar, limitele vointei juridice sunt reprezentate de normele imperative, ordinea publica si bunele moravuri.

Clauza penala fiind o conventie, ea este supusa restrictiilor prevazute de art. 5 C.civ., ceea ce inseamna ca nu trebuie sa contravina normelor imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri, in caz contrar fiind lovita de nulitate absoluta.

Or, conform dispozitiilor Legii nr. 313/1879, in vigoare la data incheierii contractului in litigiu si deci incidenta in aprecierea validitatii lui, clauza penala in contractele de imprumut este interzisa. In acest sens, la art. 1 al legii mentionate s-a prevazut ca, ``clauza penala, aflata in contracte de imprumuturi sau de prestatiuni in natura, este si va ramane anulata``, precum si ca ``judecatorul, in caz de imprumut, va putea condamna numai la plata dobanzii prevazuta in art. 1589 Cod civil sau, in caz de alte obligatiuni, la daune-interese, conform art. 1084 Cod civil.`` Mai mult, in cuprinsul art. 2 al aceleiasi legi, s-a prevazut ca judecatorul poate sa anuleze chiar si clauzele penale deghizate si tacite.

Atata timp cat dispozitiile legale care nu permit prevederea clauzei penale in contractele de imprumut sunt de ordine publica, potrivit art. 5 C.civ., nu se poate deroga de la aceste dispozitii prin conventii .

Fundamentul juridic al interdictiei instituite prin Legea nr. 313/1879 este cauza ilicita a conventiei de clauza penala grefata pe un contract de imprumut . Prin cauza unui act juridic se intelege obiectivul avut in vedere de parti la incheierea actului juridic, cu alte cuvinte, cauza este ceea ce se urmareste prin incheierea respectivei conventii . Pentru a fi valabila, cauza trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe conditii, printre care si aceea sa fie licita, adica sa nu fie prohibita de legi sau sa fie contrara bunelor moravuri sau ordinii publice. Sub acest aspect, trebuie avute in vedere dispozitiile art. 968 C.civ., potrivit carora ``cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice``. Cat priveste sanctiunea aplicabila actului juridic avand o cauza ilicita, aceasta este nulitatea absoluta, art. 966 C.civ. prevazand ca ``obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect``.

Asadar, existand interdictia expresa prevazuta de Legea nr. 313/1879, clauza penala convenita de parti in contractul de imprumut, in sensul transmiterii proprietatii imobilului de catre debitor in cazul nerambursarii la termen a sumei imprumutate, este nula absolut, avand o cauza ilicita, in raport cu dispozitiile art. 5 si 968 C.civ.

Acest aspect rezulta si din decizia in interesul legii nr. XI/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, obligatorie in speta, in privinta rationamentului pe care il contine, chiar daca se refera la nevalabilitatea unei clauze penale din contractele de imprumut avand alt continut decat cea supusa analizei in prezentul litigiu.

Astfel, prin decizia in interesul legii evocata s-a statuat in sensul ca o clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, avand o cauza nelicita, in raport cu prevederile art. 5 si 968 C.civ., contravine prevederilor legii.

Rationamentul pe care s-a fundamentat aceasta concluzie a pornit tocmai de la dispozitiile Legii nr. 313/1879, retinandu-se de catre instanta suprema ca, ``prin Legea nr. 313/1879, ale carei dispozitii sunt in vigoare si constitutionale, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 524 din 2 decembrie 1997, s-a prevazut, la art. 1, ca este anulata clauza penala din contractele de imprumut sau prestatiuni in natura si ca ``judecatorul, in caz de imprumut, va putea condamna numai la plata dobanzii prevazuta in art. 1589 Cod civil, sau in caz de alte obligatiuni, la daune-interese, conform art. 1084 Cod civil.``

Pe de alta parte, in raport de definitia data contractului de imprumut prin art. 1576 si 1584 si de dispozitiile art. 966 si 968 C.civ. cu privire la nevalabilitatea actului juridic, stipulatia cuprinsa in contractul de imprumut privind transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, de la imprumutat la imprumutator, in caz de nerestituire la scadenta a sumei imprumutate, contravine naturii juridice a acestui contract, intrucat potrivit normei imperative din art. 1088 C.civ., ``la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate .``

In concluzie, contrar celor retinute de instanta de apel, stipularea in contractul de imprumut al partilor a

clauzei privind transmiterea catre creditor a proprietatii unui imobil de catre debitor, in cazul neachitarii la scadenta a sumei imprumutate, nu constituie o ``conventie legal facuta`` in sensul prevederilor art. 969 C.civ., fiind bazata pe o cauza ilicita, intrucat este prohibita de lege. Dupa cum s-a aratat deja, o asemenea stipulatie are natura juridica a unei clauze penale, prohibita in contractele de imprumut, asa incat nu poate avea nici un efect.

Principiul libertatii contractuale, ca si cel al fortei obligatorii a contractului nu pot justifica validitatea

clauzei penale in contractul de imprumut, intrucat conform art. 969 C.civ. numai ``conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante``, iar potrivit prevederilor art. 5 C.civ., ``nu se poate deroga prin conventii a�� la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.``

Pe cale de consecinta, confirmand solutia primei instante de admitere a actiunii reclamantului si constatare a transferului dreptului de proprietate in baza clauzei penale din contractul de imprumut al partilor, pe care a considerat-o valabila, instanta de apel a pronuntat o hotarare cu incalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor legale analizate anterior, ceea ce face operant cazul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Asa fiind, in baza art. 312 alin. (1) si (3) raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Inalta Curte a admis recursul paratului si a modificat decizia recurata, in sensul ca a admis apelul declarat de parat impotriva sentintei primei instante, pe care a schimbat-o in tot, in sensul respingerii actiunii reclamantului, ca neintemeiata.

Cu privire la cererea recurentului-parat de acordare a cheltuielilor de judecata, sunt de retinut urmatoarele:

Conform art. 274 alin. (1) C.pr.civ., partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata .

In speta, conditiile acestui text sunt indeplinite, intrucat prin admiterea recursului paratului, cu consecinta reformarii solutiilor din etapele procesuale anterioare, intimatul-reclamant a cazut in pretentii fata de recurentul-parat, care astfel este indreptatit la recuperarea cheltuielilor de judecata efectuate in proces.

Astfel, s-a dovedit ca in faza apelului, cheltuielile de judecata suportate de parat au constat in taxa judiciara de timbru si timbru judiciar. Din totalul taxelor judiciare datorate in apel, respectiv 14.219 lei, paratul a suportat numai 8.579 lei, din care 5 lei timbru judiciar si 8.574 lei taxa de timbru, redusa de la 14.214 lei, urmare a admiterii cererii de reexaminare impotriva incheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulata in baza OUG nr. 51/2008, conform incheierii din camera de consiliu din data de 25.03.2013.

De asemenea, s-a dovedit ca in faza recursului, cheltuielile de judecata suportate de parat au constat in taxa judiciara de timbru si timbru judiciar. Din totalul taxelor judiciare datorate in recurs, respectiv 14.219 lei, paratul a suportat numai 10.259 lei, din care 5 lei timbru judiciar si 10.254 lei taxa de timbru, redusa de la 14.214 lei, in urma admiterii cererii de ajutor public judiciar formulata in baza OUG nr. 51/2008, conform incheierii din camera de consiliu din data de 13.02.2014.

Rezulta ca, cheltuielile de judecata suportate efectiv in proces de catre parat totalizeaza 18. 838 lei.

In consecinta, facand aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. (1) C.pr.civ., instanta l-a obligat pe intimatul-reclamant, ca parte cazuta in pretentii, la plata sumei de18. 838 lei catre recurentul-parat, cu titlu de cheltuieli de judecata in apel si recurs.

In ceea ce priveste cheltuielile pentru care paratul a beneficiat de reducere prin incuviintarea ajutorului public judiciar in apel si recurs, devin incidente dispozitiile art. 18 din OUG nr. 51/2008, potrivit carora, ``Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin incuviintarea ajutorului public judiciar vor fi puse in sarcina celeilalte parti, daca aceasta a cazut in pretentiile sale. Partea cazuta in pretentii va fi obligata la plata catre stat a acestor sume``.

Fata de solutiile date in cererile de ajutor public judiciar formulate de parat in apel si recurs, redate mai sus, rezulta ca, in apel, paratul a beneficiat de o reducere de taxa de timbru de 5.640 lei, iar in recurs de 3.960 lei, deci in total de o reducere de taxa de timbru de 9.600 lei.

In consecinta, facand aplicarea art. 18 din OUG nr. 51/2008, instanta l-a obligat pe intimatul-reclamant, ca parte cazuta in pretentii, la plata sumei de 9.600 lei catre stat, cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru pentru care partea adversa a beneficiat de reducere prin incuviintarea ajutorului public judiciar in apel si recurs.