1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. (1) si art. 238 alin. (3) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Danut Ioan Dariciuc in Dosarul nr. 255/206/2016/a4 al Tribunalului Suceava - Sectia penala. Exceptia formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 325D/2016.
2. Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 13 decembrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Minca, si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand Curtea, in temeiul art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, a amanat pronuntarea pentru 17 ianuarie 2017.
CURTEA,avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
3. Prin incheierea din 2 martie 2016, pronuntata in Dosarul nr. 255/206/2016/a4, Tribunalul Suceava - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. (1) si art. 238 alin. (3) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Danut Ioan Dariciuc, cu ocazia solutionarii unei contestatii impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea masurii arestului la domiciliu fata de autorul exceptiei.
4. in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, masura arestului la domiciliu reprezinta o masura privativa de libertate, asimilata masurii arestarii preventive. De asemenea, arata ca instanta de contencios constitutional a retinut, in Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015, ca dispozitiile art. 23 din Constitutie trebuie interpretate in sens larg, ceea ce presupune ca toate garantiile impuse pentru luarea masurii arestarii preventive se impun si in privinta arestului la domiciliu . In consecinta, pentru a respecta libertatea individuala prevazuta de dispozitiile art. 23 din Constitutie si dreptul la o protectie egala din partea legii, prevazut de dispozitiile art. 16 din Legea fundamentala, dispunerea si prelungirea masurilor preventive prin care se aduce o privare de libertate trebuie supuse acelorasi conditii . Astfel, luarea masurii arestului la domiciliu de catre judecatorul de camera preliminara sau de instanta de judecata fata de inculpatul care a fost anterior arestat preventiv sau arestat la domiciliu in aceeasi cauza este constitutionala numai daca au intervenit temeiuri noi, care fac necesara privarea sa de libertate.
5. Tribunalul Suceava - Sectia penala, avand in vedere practica dezvoltata de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. Pentru egalitate de tratament juridic urmeaza a se constata ca dispozitiile art. 220 alin. (1) din Codul de procedura penala raportate la cele ale art. 238 alin. (3) din acelasi act normativ sunt neconstitutionale in masura in care judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate sa dispuna, in lipsa unor temeiuri noi care fac necesara privarea de libertate, arestul la domiciliu al inculpatului care a fost anterior arestat preventiv in aceeasi cauza si pentru aceleasi fapte . Jurisprudential, avand in vedere ca dispozitiile privind dispunerea arestului la domiciliu nu fac referire in mod expres la dispozitiile art. 238 alin. (3) din Codul de procedura penala, sunt situatii in care s-a dispus arestul la domiciliu al unor inculpati care au fost, in prealabil, arestati preventiv si cu privire la care arestarea a fost constatata incetata de drept in lipsa unor temeiuri noi, sustinandu-se mentinerea temeiurilor care au stat la baza arestarii preventive, ca temei al noii masuri preventive privative de libertate a arestului la domiciliu .
6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
7. Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este, in principal, inadmisibila si, in subsidiar, neintemeiata. Apreciaza ca autorul exceptiei tinde la completarea regimului juridic aplicabil masurii preventive a arestului la domiciliu . Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ``Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului``. in subsidiar, apreciaza ca exceptia este neintemeiata in raport cu critici le formulate, tacerea legii neputand fi calificata drept o neclaritate, ci exprima intentia legiuitorului de a nu asimila sub acest aspect arestul la domiciliu arestului preventiv, astfel ca dispozitiile criticate nu aduc atingere art. 1 alin. (5) din Constitutie . In ceea ce priveste invocarea principiului egalitatii in fata legii, Guvernul arata ca acesta nu este incalcat deoarece, in ipoteza vizata de autorul exceptiei, arestarea preventiva dispusa initial nu este urmata de o noua arestare preventiva pe aceleasi temeiuri, ci de o alta masura preventiva, arestul la domiciliu .
8. In continuare se sustine ca, desi este - asemenea retinerii si arestarii preventive - o masura preventiva privativa de libertate, arestul la domiciliu a fost configurat ca o masura mai putin severa decat arestul preventiv. Astfel, apreciaza ca in ipoteza vizata de autorul exceptiei devin incidente prevederile art. 242 alin. (2) din Codul de procedura penala, care permit inlocuirea unei masuri preventive cu o alta, mai usoara, daca sunt indeplinite conditiile pentru luarea acesteia si, in urma evaluarii imprejurarilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciaza ca masura preventiva mai usoara este suficienta pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedura penala. In consecinta, cata vreme temeiul inlocuirii arestarii preventive cu o alta masura preventiva privativa de libertate mai usoara se regaseste in legea procesual penala, nu poate fi sustinuta nici incalcarea art. 23 alin. (2) din Constitutie .
9. Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile criticate sunt suficient de clare, predictibile si neechivoce, fiind in concordanta cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie care consacra principiul respectarii obligatorii a legilor. De asemenea, sustine ca textele legale criticate nu aduc atingere principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, intrucat se aplica tuturor persoanelor aflate in situatia reglementata de ipoteza normei juridice, fara a institui privilegii sau discriminari pe considerente arbitrare. In ceea ce priveste raportarea la prevederile art. 23 alin. (1) din Constitutie, arata ca pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor legale rezulta nu din continutul textelor legale, ci din propria interpretare pe care autorul exceptiei o da acestora. Astfel, din modul in care autorul exceptiei de neconstitutionalitate a inteles sa o motiveze, rezulta ca acesta aduce in discutie probleme legate de modalitatea de interpretare si aplicare a normelor criticate raportate la o situatie de fapt concreta. Or, astfel de aspecte nu pot constitui temei pentru ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate si excedeaza competentei Curtii Constitutionale, fiind de resortul instantei de judecata care se pronunta asupra fondului cauzei, precum si, eventual, al instantelor de control judiciar, potrivit dispozitiilor art. 126 alin. (1) si (3) din Constitutie .
10. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
11. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
12. In ceea ce priveste obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea observa ca a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. (1) si art. 238 alin. (3) din Codul de procedura penala. Cu toate acestea, Curtea constata ca dispozitiile art. 238 alin. (3) din Codul de procedura penala sunt mentionate de catre autorul exceptiei ca un argument in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. (1) din Codul de procedura penala. Asa fiind, Curtea constata ca obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie doar dispozitiile art. 220 alin. (1) din Codul de procedura penala cu urmatorul continut: ``Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata in fata careia se afla cauza poate dispune, prin incheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu ."
13. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca textul criticat contravine prevederilor constitutionale cuprinse in art. 1 alin. (5) potrivit caruia in Romania respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea in drepturi si art. 23 referitor la libertatea individuala.
14. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca s-a pronuntat in repetate randuri, prin decizii recente, asupra naturii masurilor preventive a arestului preventiv si a arestului la domiciliu, statuand ca ambele sunt masuri preventive privative de libertate. Astfel, prin Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 15, referitor la masurile preventive, Curtea a retinut ca acestea sunt institutii de drept procesual cu caracter de constrangere, avand drept scop asigurarea unei bune desfasurari a procesului penal, ca ele vizeaza starea de libertate a suspectului sau a inculpatului si ca au drept efect fie privarea de libertate, fie restrangerea libertatii de miscare.
15. Totodata, prin decizia precitata, paragraful 26, precum si prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragraful 20, si Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015, paragraful 20, Curtea a retinut ca atat persoanele aflate in arest preventiv, cat si cele aflate in arest la domiciliu se afla intr-o forma de privare de libertate, iar din perspectiva naturii/ substantei, efectelor, manierei de executare si a intensitatii, a conditiilor si cazurilor de luare a acestora, cele doua masuri reprezinta o interferenta majora in dreptul la libertatea individuala a persoanei. Din aceasta perspectiva, Curtea a apreciat ca, din modul de reglementare a masurii arestului la domiciliu, aceasta reprezinta o afectare a drepturilor persoanei care, prin intensitate si modul de aplicare/de punere in executare, afecteaza libertatea persoanei, avand caracteristicile unei privari de libertate.
16. De asemenea, Curtea observa ca, prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015, paragraful 27, a stabilit, cu valoare de principiu, ca legiuitorul constituant a avut in vedere, cu prilejul reglementarii art. 23 alin. (5) din Legea fundamentala, limitarea oricarei privari de libertate, la 180 de zile, cu exceptia retinerii, care beneficiaza de o reglementare separata prin alin. (3) al aceluiasi art. 23.
17. Astfel, Curtea apreciaza ca stabilirea naturii masurii preventive a arestului la domiciliu in sensul ca aceasta este o masura preventiva privativa de libertate determina faptul ca aceasta trebuie insotita de ansamblul garantiilor recunoscute in cazul masurii preventive privative de libertate a arestului preventiv. Aceasta concluzie se impune, avand in vedere, pe de-o parte, similitudinea celor doua masuri din perspectiva naturii si a substantei acestora, aspect stabilit atat de Curtea Constitutionala, cat si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, si, pe de alta parte, principiul ce rezulta din jurisprudenta Curtii Constitutionale, potrivit caruia norma constitutionala a art. 23 trebuie interpretata in sens larg, cu referire la toate masurile preventive privative de libertate.
18. In acest context, Curtea retine, ca, potrivit art. 218 alin. (1) din Codul de procedura penala, masura arestului la domiciliu se dispune de catre judecatorul de drepturi si libertati, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 223 din Codul de procedura penala si luarea acestei masuri este necesara si suficienta pentru realizarea unuia dintre scopurile prevazute la art. 202 alin. (1) din acelasi act normativ. Totodata, Curtea observa ca masura arestarii preventive poate fi luata de catre judecatorul de drepturi si libertati, in cursul urmaririi penale, de catre judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara sau de catre instanta de judecata in fata careia se afla cauza, in cursul judecatii, numai daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit o infractiune si exista una dintre situatiile reglementate de dispozitiile art. 223 din Codul de procedura penala. Asa fiind, Curtea observa ca ambele masuri preventive privative de libertate pot fi dispuse daca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 223 din Codul de procedura penala.
19. In continuare, Curtea retine ca, in cursul urmaririi penale, atat durata arestului la domiciliu, cat si cea a arestului preventiv este, potrivit art. 222 alin. (1) si art. 233 alin. (1) din Codul de procedura penala, de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii acesteia pe o perioada de maximum 180 de zile . In procedura de camera preliminara si in cursul judecatii, ambele masuri preventive privative de libertate pot fi dispuse, potrivit art. 222 alin. (12) si art. 238 alin. (1) din Codul de procedura penala, pe o perioada de cel mult 30 de zile . Potrivit art. 222 alin. (12) teza a doua si art. 239 din Codul de procedura penala, in cursul judecatii in prima instanta, durata totala a arestului la domiciliu si a arestarii preventive a inculpatului nu poate depasi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de jumatatea maximului special prevazut de lege pentru infractiunea care face obiectul sesizarii instantei de judecata, durata masurilor preventive privative de libertate in prima instanta neputand depasi 5 ani. Astfel, Curtea observa ca din perspectiva dispunerii celor doua masuri preventive privative de libertate, precum si din perspectiva duratei pentru care acestea pot fi dispuse, legiuitorul nu a realizat nicio diferenta de reglementare.
20. Cu toate acestea, Curtea retine ca, spre deosebire de situatia arestului preventiv, care se poate dispune din nou fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat preventiv in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, numai daca au intervenit temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate, in cazul arestului la domiciliu aceasta garantie nu este reglementata. Astfel, masura preventiva a arestului la domiciliu se poate dispune din nou fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat la domiciliu sau arestat preventiv in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, chiar daca nu au intervenit temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate.
21. Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca trebuie stabilit in ce masura imposibilitatea dispunerii din nou a unei masuri preventive privative de libertate fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat la domiciliu sau arestat preventiv in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, daca nu au intervenit temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate, se constituie intr-o garantie ce insoteste masurile preventive privative de libertate.
22. Astfel, Curtea observa ca masurile preventive privative de libertate se constituie intr-o restrangere a exercitiului libertatii individuale, fiind recunoscute si permise de dispozitiile art. 23 din Constitutie, precum si de cele ale art. 5 paragraful 1 lit. c) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Totodata, Curtea retine ca, printre garantiile ce trebuie sa insoteasca masurile preventive privative de libertate se numara dreptul celui privat de libertate de a i se comunica motivele arestarii [art. 23 alin. (8) din Constitutie; art. 5 paragraful 2 din Conventie]; dreptul persoanei de a fi adusa de indata inaintea unui magistrat [art. 23 alin. (4) din Constitutie; art. 5 paragraful 3 din Conventie]; dreptul persoanei de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii [art. 21 alin. (3) teza a doua si art. 23 alin. (9) din Constitutie; art. 5 paragraful 3 din Conventie]; dreptul persoanei ca un tribunal sa se pronunte intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale [art. 23 alin. (6) din Constitutie; art. 5 paragraful 4 din Conventie]; dreptul la reparatii in cazul unei detentii nelegale [art. 5 paragraful 5 din Conventie]. De asemenea, masurile preventive privative de libertate trebuie sa respecte cerinta legalitatii, in sensul respectarii principiilor generale ale statului de drept si ale celor conexe acestuia, principiul securitatii juridice, principiul proportionalitatii si principiul protectiei impotriva arbitrarului (a se vedea Decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului din 28 august 2012, pronuntata in Cauza Simons impotriva Belgiei, paragraful 32).
23. In continuare, din perspectiva criticilor de neconstitutionalitate, Curtea apreciaza ca prezinta relevanta garantia potrivit careia persoana are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii, reglementat de art. 21 alin. (3) teza a doua si art. 23 alin. (9) din Constitutie si de art. 5 paragraful 3 din Conventie . Astfel, dispozitiile art. 23 alin. (9) din Constitutie dispun in sensul ca ``punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut, precum si in alte situatii prevazute de lege``, iar cele ale art. 5 paragraful 3 din Conventie dispun in sensul ca ``orice persoana arestata sau detinuta in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol [...] are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere
24. Curtea apreciaza ca dispozitiile constitutionale anterior mentionate trebuie interpretate in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 5 paragraful 3 din Conventie . Astfel, instanta de la Strasbourg a statuat ca teza a doua a art. 5 paragraful 3 din Conventie nu ofera nicio optiune autoritatilor judiciare intre aducerea inaintea unui judecator intr-un termen rezonabil si punerea in libertate provizorie. Pana la condamnarea sa, persoana acuzata trebuie sa fie considerata nevinovata si dispozitia analizata are drept obiect principal impunerea punerii in libertate provizorie de indata ce mentinerea in detentie inceteaza sa fie rezonabila. Continuarea detentiei nu se justifica asadar intr-o anumita speta decat daca indicii concrete demonstreaza o cerinta reala de interes public care prevaleaza, in pofida prezumtiei de nevinovatie, asupra regulii respectarii libertatii individuale, impuse de art. 5 din Conventie (a se vedea Hotararea din 3 octombrie 2006, pronuntata in Cauza McKay impotriva Regatului Unit, paragrafele 41-42).
25. De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca existenta in continuare a unor motive verosimile de a se banui ca persoana arestata a savarsit o infractiune reprezinta o conditie sine qua non pentru legalitatea mentinerii in detentie, insa dupa o anumita perioada de timp nu mai este suficient (a se vedea Hotararea din 6 februarie 2014, pronuntata in Cauza Zimin impotriva Rusiei, paragraful 31; Hotararea din 17 martie 1997, pronuntata in Cauza Muller impotriva Frantei, paragraful 35). Instantele nationale trebuie sa exercite un control asupra mentinerii in arest preventiv a unei persoane pentru a garanta liberarea sa atunci cand conditiile nu mai justifica privarea de libertate. Cel putin in perioada initiala, existenta unor motive verosimile poate justifica detentia, dar vine un moment in care acestea nu mai sunt suficiente (Cauza McKay impotriva Regatului Unit, precitata, paragraful 45).
26. In continuare, Curtea Constitutionala observa ca motivele principale acceptate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru a se refuza liberarea conditionata, sunt: riscul ca acuzatul sa nu se prezinte la proces; riscul ca, in cazul in care este liberat, acuzatul sa intreprinda o actiune care sa prejudicieze administrarea justitiei; riscul de a comite noi infractiuni si riscul de a tulbura ordinea publica. Referitor la aceste aspecte, in jurisprudenta sa, instanta de la Strasbourg a subliniat, de exemplu, ca riscul sustragerii se diminueaza incontestabil odata cu trecerea timpului petrecut in detentie (Hotararea din 27 iunie 1968, pronuntata in Cauza Neumeister impotriva Austriei, pct. A.10); ca riscul unor presiuni exercitate asupra martorilor este acceptabil in etapele initiale ale procedurii (Hotararea din 4 octombrie 2005, pronuntata in Cauza Jarzynski impotriva Poloniei, pct. 43). Cu toate acestea, in timp, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente pentru a justifica retinerea unui suspect: in mod normal, pretinsele pericole se diminueaza in timp, pe masura ce este efectuata ancheta, sunt inregistrate depozitii si sunt efectuate verificari (Hotararea din 27 noiembrie 1991, pronuntata in Cauza Clooth impotriva Belgiei, pct. 43); pastrarea ordinii publice nu poate fi considerata un temei relevant si suficient decat daca se bazeaza pe fapte care sa demonstreze ca eliberarea unui detinut ar tulbura in mod real ordinea publica. In plus, detentia nu ramane legitima decat daca ordinea publica este efectiv amenintata; continuarea detentiei nu poate fi folosita pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate (Hotararea din 1 octombrie 2013 pronuntata in Cauza LeontinPop impotriva Romaniei, paragraful 42).
27. In acest context, Curtea observa ca, potrivit art. 223 alin. (1) din Codul de procedura penala, temeiurile ce stau la baza luarii masurilor preventive privative de libertate sunt similare celor retinute in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, si anume: inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ori a facut pregatiri de orice natura pentru astfel de acte; inculpatul incearca sa influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un martor ori un expert sau sa distruga, sa altereze, sa ascunda ori sa sustraga mijloace materiale de proba sau sa determine o alta persoana sa aiba un astfel de comportament; inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau incearca sa realizeze o intelegere frauduloasa cu aceasta; exista suspiciunea rezonabila ca, dupa punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune sau pregateste savarsirea unei noi infractiuni .
28. Astfel, Curtea apreciaza ca, desi suficiente pentru a determina luarea unei masuri preventive privative de libertate, temeiurile care stau la baza luarii acestei masuri isi pierd din intensitate odata cu trecerea timpului, pierzandu-si in acelasi timp caracterul suficient. Tocmai de aceea, la un moment dat, prelungirea masurii preventive privative de libertate nu se va mai putea baza pe existenta acelorasi temeiuri care au stat la baza dispunerii ei, ci, eventual, pe constatarea existentei unor noi temeiuri.
29. Asa fiind, Curtea apreciaza ca imposibilitatea dispunerii din nou a unei masuri preventive privative de libertate fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat la domiciliu sau arestat preventiv in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, daca nu au intervenit temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate, se constituie intr-o garantie ce insoteste masurile preventive privative de libertate.
30. Din aceasta perspectiva, Curtea constata, cu atat mai mult, ca dispunerea unei noi masuri preventive privative de libertate, dupa ce anterior fata de persoana respectiva a mai fost dispusa o masura preventiva privativa de libertate, nu se poate baza pe aceleasi temeiuri care au fundamentat dispunerea primei masuri preventive privative de libertate. In mod contrar, s-ar ajunge la situatia in care temeiurile care stau la baza dispunerii unei masuri preventive privative de libertate sa nu fie suficiente pentru a motiva luarea acestei masuri, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 23 din Constitutie si celor ale art 5 din Conventie .
31. Plecand de la aceste premise, raportat la speta dedusa controlului de constitutionalitate, Curtea observa ca, in cazul masurii preventive a arestului la domiciliu, legiuitorul permite luarea din nou a acesteia fata de persoana care a mai fost supusa anterior unei masuri preventive privative de libertate fara a reglementa obligatia existentei unor temeiuri noi in acest caz. Or, avand in vedere ca masura preventiva a arestului la domiciliu este o masura similara celei a arestului preventiv, avand natura unei masuri preventive privative de libertate, Curtea apreciaza ca aceasta trebuie insotita de aceleasi garantii ca cele prevazute in cazul masurii preventive a arestului preventiv, inclusiv cea reglementata de dispozitiile art. 238 alin. (3) din Codul de procedura penala.
32. Curtea retine ca, prin reglementarea diferita a arestului la domiciliu fata de arestul preventiv, in materia interdictiei de a dispune din nou o masura preventiva privativa de libertate fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat la domiciliu sau arestat preventiv in aceeasi cauza, daca nu au intervenit temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate, legiuitorul si-a indeplinit obligatia constitutionala de a reglementa garantiile ce trebuie sa insoteasca masurile preventive privative de libertate doar in ceea ce priveste arestul preventiv, iar nu si in ceea ce priveste arestul la domiciliu, desi si acesta din urma, prin natura sa de masura preventiva privativa de libertate, trebuie sa fie insotit de aceleasi garantii ca arestul preventiv.
33. Avand in vedere aceste aspecte, Curtea constata ca este neconstitutionala solutia legislativa reglementata de dispozitiile art. 220 alin. (1) din Codul de procedura penala, care permite luarea masurii arestului la domiciliu, in conditiile in care anterior inculpatul a fost arestat (preventiv sau la domiciliu) in aceeasi cauza, in lipsa unor temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate.
34. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
in numele legii
DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Danut Ioan Dariciuc in Dosarul nr. 255/206/2016/a4 al Tribunalului Suceava - Sectia penala si constata ca este neconstitutionala solutia legislativa reglementata de dispozitiile art. 220 alin. (1) din Codul de procedura penala, care permite luarea masurii arestului la domiciliu, in conditiile in care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu in aceeasi cauza, in lipsa unor temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Tribunalului Suceava - Sectia penala si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 17 ianuarie 2017.
Predare temporara in cazul in care predarea unei persoane in baza unui mandat european de arestare a fost amanata. Inoportunitatea predarii atunci cand persoana solicitata este arestata preventiv in cauza in care este judecata in Romania Pronuntaţă de: Incheierea din 18 ianuarie 2018 a Curtii de Apel Galati
ICCJ - Decizia 16/2019: in cadrul procedurii de revocare a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, serviciul de probatiune este un subiect procesual la care hotararea atacata se refera Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie
ICCJ: In ipoteza renuntarii la urmarirea penala fata de un minor care a implinit varsta de 16 ani poate fi dispusa fata de acesta obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii. Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Decizia nr. 282/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (3) din Codul de procedura penala Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala a Romaniei
Decizia nr. 271/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala a Romaniei
Decizia CCR nr 467/2016 - Legea pentru modificarea Codului Penal si a Legii Organizarii judiciare este neconstitutionala. Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala a Romaniei
Decizia CCR nr. 274/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a unor dispozitii ale art. 421 din Codul de procedura penala Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala a Romaniei
RIL: Decizia ICCJ nr. 4/2019 cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedura penala Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Decizia C.C.R. nr. 251/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 375 si art. 377 din Codul de procedura penala Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala a Romaniei
Decizia C.C.R. nr. 115/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 alin. (9) din Codul de procedura penala Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala a Romaniei
Eroarea judiciara, eroarea de judecata si erorile materiale in procesul civil Sursa: avocat Gales Iulian | MCP Cabinet avocati
Constitutionalitatea acordului de recunoastere a vinovatiei Sursa: Irina Maria Diculescu
Consideratii asupra constitutionalitatii competentei Curtilor de Apel de a judeca infractiunile savarsite de magistratii ce functioneaza in cadrul acestora Sursa: Irina Maria Diculescu
Principiul controlului ierarhic al activitatii procurorului � masura benefica sau permisiva de abuz? Sursa: Irina Maria Diculescu
Consimtamantul inculpatului la prestarea unei munci in folosul comunitatii inainte de stabilirea vinovatiei � intre protectia impotriva muncii fortate si antepronuntarea judecatorului Sursa: Irina Maria Diculescu
C.C.R: Respingerea motivata a probelor nu aduce atingere oralitatii, nemijlocirii si contradictorialitatii. Sursa: Irina Maria Diculescu
Restrangerea dreptului la viata privata, intima si de familie prin metodele speciale de supraveghere tehnica. Proportionalitatea actiunilor Sursa: Liliana Gologan