1. Pe rol se afla solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, obiectie formulata de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania, in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.2. Cu Adresa nr. 2/3.734 din 21 iunie 2018, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale sesizarea formulata, care a fost inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 3.379 din 25 aprilie 2019 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.135A/2019.3. In motivarea sesizarii de neconstitutionalitate autorii formuleaza atat critici de neconstitutionalitate extrinseca, cat si critici de neconstitutionalitate intrinseca.4. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca, referitor la principiul bicameralismului, autorii sesizarii sustin ca legea in forma trimisa la promulgare contine un aport semnificativ cantitativ, dar mai ales calitativ al Camerei decizionale, Camera Deputatilor, fata de forma supusa dezbaterii primei Camere sesizate, Senatul. Astfel, intrucat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 633 din 12 octombrie 2018 au fost declarate neconstitutionale 64 de dispozitii ale legii supuse controlului de constitutionalitate, in procedura de reexaminare, Senatul, actionand in limitele reexaminarii impuse de decizia Curtii, a formulat amendamente pentru punerea de acord cu Constitutia a dispozitiilor declarate neconstitutionale. Insa Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, a eliminat 36 dintre amendamentele formulate de Senat. Or, invocand Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, autorii sesizarii apreciaza ca numarul ridicat de amendamente de eliminare formulate in Camera decizionala "echivaleaza cu eliminarea primei Camere, in calitate de prim-legiuitor sau prim cititor al legii si transformarea Parlamentului intr-unul unicameral, cel putin sub aspect functional".5. Analiza celor trei elemente imuabile ale principiului bicameralismului aplicate textului normativ continut de legea criticata demonstreaza incalcarea principiului bicameralismului, deoarece legea se indeparteaza de vointa originara a autorilor initiativei, are o forma cu un continut semnificativ diferit, adoptata de Camera decizionala, fata de forma adoptata de prima Camera sesizata si exista o configuratie semnificativ diferita sub aspect cantitativ, dar mai ales calitativ intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului. Prin urmare, legea este neconstitutionala in ansamblul sau, incalcand dispozitiile art. 61 alin. (2) si ale art. 75 din Constitutie .6. De asemenea, autorii sustin ca "Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie (PL-x nr. 406/2018)" a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie . Activitatea autoritatii legiuitoare este subsumata obligatiei respectarii normelor, fiind reglementata prin regulamentele proprii de organizare si functionare. Respectarea dispozitiilor regulamentare este fundamentala pentru buna desfasurare a activitatii de legiferare in Romania, astfel incat orice lege trebuie adoptata in conditii de deplina transparenta, prin vointa politica exprimata conform propriei constiinte a fiecarui membru al corpului legiuitor, dupa studiul aprofundat al normelor supuse dezbaterii parlamentare. Pentru formarea vointei politice a fiecarui membru al Parlamentului, regulamentele parlamentare si, in speta, Regulamentul Camerei Deputatilor prevad un termen de 5 zile de la data la care comisia de specialitate avizeaza prin raport legea pana la dezbaterea acesteia in sedinta Camerei Deputatilor, conform art. 69 alin. (2). Aceasta dispozitie imperativa a fost incalcata cu privire la legea supusa controlului de constitutionalitate, deoarece legea a fost avizata de comisia speciala raportoare in data de 23 aprilie 2019 si in ziua urmatoare a fost dezbatuta si aprobata in sedinta Camerei Deputatilor. Aplicarea procedurii de dezbatere in sedinta Camerei Deputatilor in ziua urmatoare celei in care a fost avizata prin raport de comisia speciala constituie o incalcare a Constitutiei, deoarece deputatii care nu au fost membri ai comisiei nu au avut posibilitatea de a-si forma opinia asupra propunerii legislative, adoptata cu amendamente de comisia speciala, aflandu-se in situatia de a exercita un mandat imperativ. Termenul de 5 zile prevazut de art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor este imperativ indiferent daca este aplicata procedura ordinara de dezbatere sau procedura de urgenta. Acesta constituie o garantie procedurala menita sa asigure exercitarea efectiva a mandatului reprezentativ, principiul potrivit caruia "plenul este suveran" neputand incalca aceste reguli si nici dreptul parlamentarilor aflati in minoritate de a lua cunostinta si de a dezbate in mod efectiv initiativele legislative.7. Prin urmare, nerespectarea termenului procedural stabilit de art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor a impiedicat Camera sa isi exercite functia de legiferare in mod efectiv, transformand actul decizional al votului intr-o formalitate care lipseste de efecte juridice norma cuprinsa in art. 69 din Constitutie, care statueaza ca in exercitarea mandatului deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului, orice mandat imperativ fiind nul.8. Intrucat aceste norme regulamentare nu au fost respectate, autorii sesizarii sustin ca legea a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 1 alin. (3) si alin. (5) coroborate cu art. 64 si 69 din Constitutie, ceea ce determina neconstitutionalitatea legii, in ansamblul sau.9. Potrivit art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 24/2000, studiile de impact sunt obligatorii in cazul proiectelor de legi de importanta si complexitate deosebite, iar proiectul de lege de modificare a Codului de procedura penala intra, in mod evident, in aceasta categorie . Prin neintocmirea studiilor de impact in legatura cu modificarile propuse sunt incalcate dispozitiile legale mentionate, legea astfel adoptata nesocotind art. 1 alin. (3) din Constitutie, care prevede ca Romania este stat de drept, si art. 1 alin. (5) din Constitutie, care prevede ca, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Sunt invocate in sustinerea criticilor formulate considerentele Deciziei nr. 104 din 6 martie 2018.10. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca, autorii sesizarii sustin ca eliminarea art. I pct. 5, referitor la art. 8 alin. (2) din Codul de procedura penala, constatat ca fiind neconstitutional prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, doar in ceea ce priveste sintagma "sau procurori" din continutul tezei a doua a normei, contravine art. 147 alin. (2) din Constitutie, referitor la limitele reexaminarii in controlul de constitutionalitate a priori, precum si art. 147 alin. (4), referitor la efectul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale.11. Cu privire la art. I pct. 19, referitor la art. 47 din Codul de procedura penala, desi initial a considerat ca numai necompetenta materiala si dupa calitatea persoanei a instantei inferioare celei competente este de natura a leza drepturile procesuale ale inculpatului, si astfel se justifica si momentul procesual pana la care poate fi reclamata incalcarea, dar si sanctiunea care intervine, respectiv nulitatea absoluta, legiuitorul, cu incalcarea dreptului la un proces echitabil pentru toate partile implicate, in componenta referitoare la termenul rezonabil, extinde inexplicabil sfera si sanctiunea, prezumand in mod absolut ca o instanta superioara sau un organ de urmarire penala superior celui competent sa solutioneze cauza ar fi "necompetent" profesional sa participe la dezlegarea ei. In acest mod se tergiverseaza solutionarea cauzei penale, cu incalcarea art. 6 din CEDO si art. 21 alin. (3) din Constitutie . De altfel, privitor la necompetenta parchetelor, in cuprinsul Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, Curtea Constitutionala a precizat ca nu poate fi de acceptat ca un parchet ierarhic inferior sa efectueze sau sa supravegheze urmarirea penala in cauze care, potrivit legii, sunt date in competenta unui parchet ierarhic superior, confirmand astfel ca numai necompetenta organelor judiciare inferioare celor competente potrivit legii, poate constitui motiv de nulitate absoluta.12. Cu privire la art. I pct. 35, referitor la art. 91 alin. (2) din Codul de procedura penala, autorii obiectiei sustin ca dispozitia nou-introdusa reia ad litteram prevederea aflata in vigoare. Avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale care atribuie valente constitutionale normelor de tehnica legislativa prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constitutie, autorii apreciaza ca norma criticata este neconstitutionala.13. Art. I pct. 36, referitor la art. 91 alin. (21) din Codul de procedura penala, care prevede ca absenta nejustificata a avocatului nu poate sa atraga consecinte juridice in privinta inculpatului, nu respecta exigentele de claritate si previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat nu se poate stabili cu exactitate care este scopul reglementarii. Norma poate deschide calea unor interpretari abuzive, incurajand o practica in sensul neprezentarii avocatului la termenul de judecata in scopul obtinerii unei amanari a judecarii procesului, ceea ce determina incalcarea art. 21 alin. (3) din Constitutie, referitor la dreptul la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.14. In ceea ce priveste art. I pct. 45, care introduce art. 110 alin. (6) in Codul de procedura penala, autorii sustin ca dispozitia introdusa reia teza a doua a art. 110 alin. (5) din cod, astfel ca se creeaza un paralelism legislativ care incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie .15. Cu privire la art. I pct. 48, referitor la art. 116 alin. (21) din Codul de procedura penala, autorii sustin ca normele de procedura penala cuprind suficiente garantii menite sa preintampine ca vinovatia unei persoane sa fie stabilita in mod determinant pe baza declaratiilor martorilor protejati sau amenintati. Unicul efect al reglementarii va fi diminuarea probatorului din cauza, determinata de reticenta unor martori din proces de a face declaratii acuzatoare fata de persoana care face obiectul cercetarii penale, de teama unor posibile repercusiuni. Astfel, reglementarea incalca principiul aflarii adevarului, "adica dreptul la un proces echitabil al partii interesate in luarea in considerare a tuturor probelor administrate care contribuie la aflarea adevarului, si principiul dreptatii, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constitutie ca o valoare suprema a statului de drept" (a se vedea Decizia nr. 44 din 13 ianuarie 2009).16. In ceea ce priveste art. I pct. 51, referitor la art. 125 din Codul de procedura penala, conditionarea acordarii statutului de martor amenintat de existenta de probe sau indicii temeinice ca viata, integritatea corporala, libertatea, bunurile sau activitatea profesionala a martorului sau a unui membru de familie al acestuia ar fi puse in pericol creeaza un dezechilibru nejustificat intre interesele suspectului/inculpatului si cele ale martorului si ale societatii, in general. Astfel, art. 125 incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, in componentele sale referitoare la apararea ordinii publice si a sigurantei publice, prin crearea unei stari de pericol pentru o serie de valori constitutionale.17. Art. I pct. 55 si pct. 66, referitoare la art. 138 alin. (12) si art. 153 alin. (1) din Codul de procedura penala, prin modul mecanic in care legiuitorul a inteles sa inlocuiasca sintagma "suspiciune rezonabila" cu termenul "probe" sau cu sintagma "indicii temeinice" conduce la situatii profund injuste, de natura a crea un dezechilibru nejustificat intre interesele suspectului/inculpatului si cele ale persoanei vatamate si ale societatii, in general. Astfel, se ajunge in situatia absurda in care, pentru a se putea desfasura activitatile investigative, in scopul strangerii de probe, este necesara existenta prealabila de probe si indicii temeinice privind savarsirea infractiunii, nemaifiind suficienta simpla suspiciune rezonabila. Autorii sesizarii considera ca sunt pe deplin aplicabile considerentele retinute de Curtea Constitutionala in Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009, respectiv ca "prin eliminarea posibilitatii de probatiune, se limiteaza dreptul persoanei vatamate prin infractiune, si nu numai al acesteia, de a se apara pe cale judiciara, incalcandu-se astfel principiul dreptului la aparare consacrat prin art. 24 alin. (1) din Constitutie, ca si principiile accesului la justitie si al dreptului la un proces echitabil, prevazute de art. 21 din Legea fundamentala."18. Cu privire la art. I pct. 56, referitor la art. 139 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala, autorii sesizarii arata ca supravegherea tehnica include procedee probatorii care presupun ingerinte in dreptul la viata privata a unei persoane, drept protejat de dispozitiile art. 26 si ale art. 28 din Constitutie, insa legiuitorul, in reglementarea acestor mijloace probatorii intruzive, are obligatia de a stabili un just echilibru intre dreptul fundamental, care face obiectul limitarii impuse de masura, si valoarea sociala a carei protectie a determinat limitarea. Or, conditionarea aplicarii masurii supravegherii tehnice de existenta unor indicii temeinice, si nu doar a suspiciunii rezonabile, cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni, ca in prezent, este de natura a crea un dezechilibru nejustificat intre interesele suspectului/inculpatului si cele ale persoanei vatamate si ale societatii, in general. Astfel, de cele mai multe ori, supravegherea tehnica este dispusa tocmai in vederea strangerii de probe si indicii temeinice care sa fundamenteze punerea in miscare a actiunii penale. Autorii fac trimitere la considerentele Deciziei nr. 54 din 14 ianuarie 2009.19. In ceea ce priveste art. I pct. 57, referitor la art. 139 alin. (3) din Codul de procedura penala, din coroborarea alin. (3) si alin. (31), rezulta ca nu vor constitui mijloace de proba inregistrarile realizate de parti sau de subiectii procesuali principali, atunci cand acestea nu privesc propriile convorbiri sau comunicari si nici nu sunt realizate in locuri publice, si nici cele realizate de martori, chiar daca privesc propriile convorbiri sau comunicari, dar care nu sunt realizate in locuri publice. Potrivit legii, o fapta se considera savarsita in public atunci cand a fost comisa in conditiile prevazute de art. 184 din Codul penal. Astfel, exempli gratia, inregistrarea realizata de un martor intr-un loc neaccesibil publicului, de exemplu, domiciliul persoanei vatamate, nu va putea constitui mijloc de proba . Invocand Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009, autorii sustin ca prin eliminarea posibilitatii de probatiune se limiteaza dreptul persoanei vatamate prin infractiune, si nu numai al acesteia, de a se apara pe cale judiciara, incalcandu-se astfel principiul dreptului la aparare consacrat prin art. 24 alin. (1) din Constitutie, precum si principiile accesului la justitie si dreptului la un proces echitabil, prevazute de art. 21 din Legea fundamentala.20. Art. I pct. 63, care abroga art. 1461 alin. (5) din Codul de procedura penala, incalca dreptul la integritatea fizica a persoanei, prevazut de art. 22 alin. (1) din Constitutie, precum si dreptul la un proces echitabil, procurorul nemaiputand obtine in conditii de urgenta date privitoare la tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate.21. Art. I pct. 94, referitor la art. 209 alin. (11) din Codul de procedura penala, este lipsit de claritate, deoarece nu prevede daca, in eventualitatea lipsei oricaror documente din interiorul materialului probator inmanat odata cu ordonanta prevazuta la art. 209 alin. (10) din cod, este atrasa nulitatea ordonantei sau se considera neefectuata procedura inmanarii acesteia, cu toate consecintele legale de rigoare. Masura obligarii de catre legiuitor a inmanarii intregului material probator administrat este excesiva, deoarece implica un mare efort logistic. Or, amestecarea unor operatiuni logistice de copiere si indosariere a materialului probator, operatiuni care erau posibile si in varianta actuala a Codului de procedura penala, dar in a carui redactare nu aveau consecinte procedurale, aduce neclaritate legii penale mai ales in conditiile netratarii distincte a efectelor unor eventuale omisiuni, din cauze obiective, a inmanarii copiilor de pe materialul probator, si poate conduce la tergiversarea procesului penal.22. Cu privire la art. I pct. 109, referitor la art. 223 alin. (1) din Codul de procedura penala, autorii sesizarii sustin ca sintagma "indicii temeinice" nu este definita in niciun act normativ in vigoare, fiind lipsita de claritate si de previzibilitate. Mai mult, in urma procedurii de examinare, dispozitia propusa pentru alin. (2) al art. 223 din Codul de procedura penala a fost eliminata, revenindu-se la forma in vigoare. Or, eliminarea dispozitiei prevazute la alin. (2) da nastere unei necorelari in privinta standardului de proba necesar pentru aplicarea masurii arestarii preventive, ceea ce incalca principiul securitatii juridice, in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constitutie .
23. Art. I pct. 181, referitor la art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala, contravine art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) si art. 132 alin. (1) din Constitutie, intrucat nulitatea actelor efectuate de un organ de urmarire superior intr-o cauza de competenta unui organ de urmarire penala inferior este nejustificata fata de principiul controlului ierarhic in baza caruia isi desfasoara activitatea procurorii, si art. 302 din Codul de procedura penala, care permite organului superior sa efectueze acte de competenta organului de urmarire penala inferior.24. Art. I pct. 155, referitor la art. 290 alin. (11) din Codul de procedura penala, care limiteaza temporal beneficiul reducerii limitelor de pedeapsa ca urmare a depunerii unui denunt, duce la descurajarea persoanelor care au cunostinta de savarsirea unei infractiuni de a sesiza organele judiciare, fapt care incalca principiul aflarii adevarului, "adica dreptul la un proces echitabil al partii interesate in luarea in considerare a tuturor probelor administrate care contribuie la aflarea adevarului, si principiul dreptatii, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constitutie ca o valoare suprema a statului de drept" (Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009). Autorii sesizarii considera ca se impune reanalizarea constitutionalitatii acestor dispozitii, care, in lumina Raportului M.C.V. [COM I2018/851] si a Avizului Comisiei de la Venetia, precum si a jurisprudentei Curtii Constitutionale care a reafirmat obligatia statului roman de a aplica M.C.V. si de a da curs recomandarilor stabilite in acest cadru, incalca art. 148 alin. (2) si alin. (4) din Constitutie .25. Art. I pct. 208, referitor la art. 328 alin. (11) din Codul de procedura penala, nu este previzibil, prin raportare la art. 328 alin. (1) din cod, solutia normativa propusa fiind deja reglementata, deci generand un paralelism legislativ care incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie .26. In fine, cu privire la art. III, care prevede ca in toate situatiile in care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala se refera la judecatorul de camera preliminara se va intelege ca referirea se face la instanta de judecata competenta potrivit legii, autorii sesizarii sustin ca procedeul ales de legiuitor pentru eliminarea dispozitiilor contrare noii conceptii introduse de noua lege, constand in eliminarea functiei de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata si, pe cale de consecinta, a procedurii camerei preliminare, nu respecta cerintele de claritate si previzibilitate impuse prin art. 1 alin. (5) din Constitutie . Prin modul in care a procedat, legiuitorul a omis faptul ca unele dintre aceste dispozitii nu cuprind referiri doar la judecatorul de camera preliminara, ci si la procedura camerei preliminare, referiri care vor ramane in fondul activ al legislatiei. Prin urmare, art. III din lege contravine principiului securitatii juridice, in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constitutie, prin raportare la efectele produse asupra art. 211 alin. (2), art. 214 alin. (1), art. 2151 alin. (7), art. 220 alin. (1), art. 249 alin. (1) si alin. (6), art. 2501 alin. (1) si alin. (2) si art. 396 alin. (9) din Codul de procedura penala.27. In considerarea argumentelor expuse, autorii sesizarii solicita admiterea obiectiei de neconstitutionalitate si constatarea neconstitutionalitatii legii in ansamblul sau.28. In continuare, Curtea retine ca, prin Adresa nr. 650 din 10 mai 2019, Presedintele Romaniei a trimis Curtii Constitutionale sesizarea privind neconstitutionalitatea dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Sesizarea a fost formulata in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 3.759 din 10 mai 2019 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.307A/2019.29. In motivarea sesizarii de neconstitutionalitate, autorul formuleaza atat critici de neconstitutionalitate extrinseca, cat si critici de neconstitutionalitate intrinseca.30. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca, Presedintele Romaniei arata ca, in procedura de reexaminare a legii, Parlamentul a adoptat legea criticata cu incalcarea art. 147 alin. (2) din Constitutie, intrucat, pe de o parte, si-a ignorat obligatia constitutionala de a pune de acord textele din legea criticata cu decizii anterioare ale Curtii Constitutionale, aspect ce contravine dispozitiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie, iar, pe de alta parte, in procedura punerii de acord nu a realizat corelarile necesare, adoptand reglementari ce contravin principiului legalitatii, fiind astfel incalcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constitutie .31. In ceea ce priveste necesitatea punerii de acord a prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala cu o serie de decizii ale Curtii Constitutionale, aceasta a fost justificata de faptul ca de la data adoptarii Codului de procedura penala si pana in prezent Curtea Constitutionala a statuat ca unele dispozitii ale acestuia nu indeplinesc cerinta constitutionalitatii, astfel incat prin declararea lor ca neconstitutionale, in raport cu prevederile art. 147 alin. (1) din Legea fundamentala, "intervine obligatia Parlamentului" de a pune de acord textele din legea in vigoare cu deciziile Curtii Constitutionale. In acest sens, in procedura adoptarii legii criticate, Parlamentul a avut in vedere mai multe decizii ale instantei constitutionale (Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, Decizia nr. 133 din 10 martie 2015, Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017, Decizia nr. 21 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 90 din 28 februarie 2017, Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017 si Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017), prin raportare la care a operat modificari ale normelor procesual penale in vederea punerii lor de acord cu Legea fundamentala.32. Intrucat prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018 Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea unora dintre aceste modificari, Parlamentul avea obligatia reexaminarii si adoptarii lor in acord cu prevederile constitutionale, neputand elimina cu totul interventia asupra acestor norme. Asadar, prin eliminarea in totalitate a completarilor art. I pct. 24, pct. 133 si pct. 246 din forma ce a facut obiectul controlului de constitutionalitate a priori efectuat prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, Parlamentul a depasit limitele stabilite prin decizia Curtii Constitutionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) si alin. (4) din Constitutie . Astfel, completarea initiala adusa Codului de procedura penala prin art. I pct. 24 a fost realizata pentru punerea acestui act normativ de acord cu Decizia nr. 321 din 9 mai 2017. Potrivit acestei decizii, interventia asupra prevederilor art. 40 din Codul de procedura penala era necesara pentru introducerea recursului impotriva respingerii cererii de sesizare a Curtii Constitutionale privind hotararile pronuntate de ultima instanta in ierarhia instantelor judecatoresti in materie penala. Or, eliminarea dispozitiilor introduse prin art. I pct. 24 echivaleaza cu incalcarea obligatiei Parlamentului de a pune de acord acest text cu Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, iar punerea de acord a legislatiei penale cu deciziile instantei constitutionale a reprezentat un aspect asumat public, atat pe plan intern, cat si european, si a constituit, asa cum s-a aratat anterior, una dintre ratiunile initiativei legislative. Suprimarea in integralitate a vointei legiuitorului exprimata in varianta initiala a legii echivaleaza nu numai cu o depasire a limitelor stabilite prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, dar si cu nerespectarea obligatiei constitutionale a Parlamentului de a opera, cu prilejul reexaminarii legii, acele interventii impuse cu evidenta de necesitatea conformitatii acelor dispozitii/sintagme declarate neconstitutionale cu normele Constitutiei.33. De asemenea, completarea initiala adusa Codului de procedura penala prin art. I pct. 133 a fost realizata pentru punerea acestui act normativ de acord cu Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017. In procedura reexaminarii insa, Parlamentul nu numai ca nu a suplinit omisiunea legislativa, ci a eliminat in integralitate modificarea operata la art. 220 alin. (1) din Codul de procedura penala, ceea ce echivaleaza cu o depasire a limitelor stabilite prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018.34. In ceea ce priveste art. I pct. 246 din legea in forma anterioara controlului de constitutionalitate, referitor la completarea art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala, renuntarea la interventia legislativa nu poate fi justificata prin prisma unor ratiuni de tehnica legislativa, intrucat aceasta eliminare, pe langa depasirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, echivaleaza si cu nerespectarea obligatiei Parlamentului de a pune de acord aceasta norma cu Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, aspect ce contravine si art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) si alin. (4) ale aceluiasi articol din Constitutie .35. In conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constitutie, Parlamentul este tinut in procedura de punere de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale de limitele trasate de aceasta, respectiv de modificarea, completarea ori eliminarea/abrogarea acelor norme declarate de Curtea Constitutionala in mod expres ca fiind neconstitutionale in tot sau in parte . Punerea de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale nu poate face abstractie de rolul si competentele Parlamentului, care poate adopta oricare dintre aceste solutii cu privire la textele declarate neconstitutionale, fara a depasi cele statuate expres prin dispozitivul deciziei Curtii Constitutionale. In acelasi timp, cu privire la normele declarate partial neconstitutionale, Parlamentul are "o marja de discretionaritate limitata", iar interventia acestuia asupra textelor respective trebuie sa fie analizata strict din perspectiva considerentelor Curtii Constitutionale. Prin urmare, punerea de acord a legii cu decizia Curtii nu poate si nu trebuie sa se rezume la un proces mimetic, formal, de simpla extragere din continutul legii in integralitate a textelor cu privire la care Curtea a constatat neconstitutionalitatea unei sintagme, intrucat eliminarea integrala a textelor doar partial declarate neconstitutionale contravine considerentelor deciziei. Presedintele Romaniei sustine asadar ca, din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 633 din 12 octombrie 2018 si a continutului legii criticate, reiese faptul ca autoritatea legiuitoare s-a comportat ca si cand nu ar fi fost in procedura punerii de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale, ci in procedura obisnuita/comuna de legiferare.36. Astfel, in cazul dispozitiilor art. I pct. 5, cu privire la art. 8 alin. (2) din Codul de procedura penala, Curtea a constatat ca acestea sunt neconstitutionale in ceea ce priveste sintagma "sau procurori" din continutul tezei a doua a acestei norme, astfel ca Parlamentul avea deschisa calea reexaminarii doar in ceea ce priveste eliminarea acestei sintagme, neputand efectua modificari in privinta celorlalte dispozitii din cuprinsul art. I pct. 5 al legii care a facut obiectul sesizarii. Asadar, prin eliminarea in totalitate a completarilor de la art. I pct. 5 din forma ce a facut obiectul controlului de constitutionalitate a priori, Parlamentul a depasit limitele trasate prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) si alin. (4) din Constitutie . Aceeasi este concluzia si in cazul art. I pct. 6, cu referire la modificarea art. 10 alin. (2) din Codul de procedura penala, reexaminarea putand opera doar in ceea ce priveste stabilirea momentului de la care termenele de pregatire a apararii incep sa curga, si in cazul art. I pct. 39 privind modificarea art. 77 din Codul de procedura penala care stabilea ca persoana cu privire la care, din probele sau indiciile temeinice existente in cauza, rezulta ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala se numeste suspect, referitor la care Curtea a stabilit ca sintagma "probe sau" este neconstitutionala, astfel ca se impunea eliminarea doar a acestei sintagme, iar nu a textului in integralitatea sa.37. Mai mult, in cazul dispozitiilor art. I pct. 159 din legea in forma anterioara controlului de constitutionalitate, care avea ca obiect introducerea art. 2501 alin. (4) in Codul de procedura penala, acestea nu au facut obiectul controlului de neconstitutionalitate efectuat prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, astfel ca acestea nu puteau fi supuse procedurii de reexaminare.38. O alta critica de neconstitutionalitate extrinseca vizeaza dispozitiile art. III din legea in forma reexaminata ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale si retransmisa la promulgare, care prevad ca in toate situatiile in care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala se refera la judecatorul de camera preliminara se intelege ca referirea se face la instanta de judecata competenta potrivit legii. In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut ca "este de datoria Parlamentului sa opereze, cu prilejul reexaminarii legii, acele interventii impuse cu evidenta nu numai de necesitatea recorelarii dispozitiilor sub aspectul normelor de tehnica legislativa, deci prin raportare la Legea nr. 24/2000, ci, in primul rand, de necesitatea conformitatii acelor dispozitii cu normele Constitutiei". Or, dispozitiile art. III din legea criticata nu pot fi considerate o simpla amendare de tehnica legislativa determinata de necesitatea indreptarii unor erori materiale ori a corelarii dispozitiilor legii criticate sub aspectul normelor de tehnica legislativa, intrucat, pe de o parte, acestea contravin normelor de tehnica legislativa, iar, pe de alta parte, au un continut nou, cu totul diferit fata de cel prevazut initial in legea supusa controlului de constitutionalitate, echivaland cu o interventie/modificare implicita directa a unor texte din Legea nr. 135/2010. Operatiunea de renuntare la o sintagma/notiune/institutie si inlocuirea intelesului acesteia cu un altul se realizeaza printr-un procedeu impropriu, generator prin el insusi de neclaritate si imprecizie, nefiind clar daca noul inteles al sintagmei "judecatorul de camera preliminara" are in vedere inlocuirea din tot cuprinsul legii a sintagmei mentionate cu cea de "instanta de judecata competenta potrivit legii". De asemenea, nu este clar daca intelesul normelor in vigoare, in care se mai regaseste sintagma "judecatorul de camera preliminara", in procesul de republicare sau chiar de aplicare a acestora, urmeaza sa fie adaptat, instanta de judecata competenta potrivit legii urmand sa fie stabilita de la caz la caz. Presedintele Romaniei mai arata ca prin modificarea expresa a mai multor norme, legiuitorul a optat pentru eliminarea sintagmei "judecatorul/judecatorului de camera preliminara", iar nu pentru inlocuirea acesteia cu sintagma "instanta de judecata competenta potrivit legii". Din aceasta perspectiva, dispozitiile art. III, desi probabil au avut drept scop realizarea unei armonii interioare a actului normativ in raport cu solutiile legislative adoptate, prin referirea la o notiune/sintagma ce nu se regaseste nicaieri in cuprinsul legii criticate si deci nu are niciun alt corespondent in continutul acesteia, genereaza in realitate un efect contrar, marcat prin neclaritatea si impredictibilitatea normelor Codului de procedura penala. Aceasta lipsa de predictibilitate face aproape inaplicabile prevederile art. IV din lege, ce vizeaza necesitatea republicarii legii, dar in egala masura si procedura nou-introdusa la art. I pct. 188 din legea criticata.39. Dispozitiile art. III din legea in forma retransmisa la promulgare reflecta adoptarea de catre Parlament a unei legi dupa propria sa apreciere, cu un continut normativ diferit fata de forma initiala, supusa ulterior controlului instantei constitutionale. Or, cu ocazia reexaminarii unei legi in temeiul dispozitiilor art. 147 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul nu poate folosi aceasta cale pentru a introduce dispozitii noi in lege, in cazul de fata materializat prin inlocuirea in Codul de procedura penala a institutiei juridice a judecatorului de camera preliminara cu cea a instantei de judecata competente, potrivit legii. Asadar, desi corelarea tehnico-legislativa este permisa si chiar necesara pentru asigurarea calitatii legii, modalitatea concreta in care Parlamentul a ales sa o realizeze in privinta institutiei judecatorului de camera preliminara contravine atat art. 1 alin. (5), cat si art. 147 alin. (2) din Constitutie, depasind limitele reexaminarii. Acest lucru s-a datorat faptului ca, in cadrul procedurii de punere de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale, Camera decizionala a optat, odata cu eliminarea dispozitiilor declarate partial neconstitutionale, si pentru eliminarea acelor dispozitii care modificau intr-un mod coerent normele referitoare la procedura camerei preliminare si, implicit, a celor care faceau referire la judecatorul de camera preliminara. Acest aspect direct imputabil Camerei decizionale a condus la mentinerea in fondul normativ a unor dispozitii care in continuare faceau referire la procedura de camera preliminara, desi Senatul, in aceeasi procedura de punere de acord cu decizia Curtii, renuntand la normele neconstitutionale, optase pentru modificarea acestora in ceea ce priveste referirile la procedura de camera preliminara.40. In fine, se mai sustine ca prin introducerea art. III in continutul legii supuse controlului de constitutionalitate, Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, a adoptat - in procedura punerii de acord a legii criticate cu Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018 - o lege cu o configuratie si un continut semnificativ diferite fata de Senat, care se indeparteaza, totodata, in mod substantial atat de forma avuta in vedere de initiatori, cat si de cea avuta in vedere de Parlament, cu ocazia adoptarii initiale a legii. In cadrul procedurii de punere de acord a legii criticate cu decizia Curtii Constitutionale, cele doua Camere au avut viziuni diferite cu privire la modalitatea concreta de realizare a acestei obligatii constitutionale care, in procedura de adoptare a legii, s-au materializat in solutii legislative diferite, dintre care unele apartin/sunt adoptate exclusiv de una dintre Camere, fiind astfel incalcate prevederile art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 si art. 75 din Constitutie . Dispozitiile art. III au efect direct sau indirect asupra tuturor dispozitiilor din Codul de procedura penala care contin referiri la judecatorul de camera preliminara, motiv pentru care o modificare de o asemenea amploare incalca principiul bicameralismului, astfel cum a fost acesta dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale.41. In continuare, se arata ca prin amendamentele admise in Camera decizionala au fost eliminate si o serie de dispozitii din legea criticata, chiar daca acestea erau numai partial declarate neconstitutionale, iar Parlamentul avea obligatia de a elimina sau de a pune de acord cu decizia Curtii Constitutionale acele prevederi, strict in limitele trasate prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018. Astfel, prin eliminarea art. I pct. 5, 6, 11, 16, 24, 39, 40, 41, 47, 55, 76, 95, 121 si 192 din forma legii supusa controlului Curtii Constitutionale cu ocazia pronuntarii Deciziei nr. 633 din 12 octombrie 2018, Camera Deputatilor nu numai ca a adus o serie de modificari substantiale formei adoptate de Senat, dar s-a indepartat in mod substantial si de vointa initiatorului, eliminand textele adoptate in varianta initiala de Parlament si validate si de Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018 stabilindu-se neconstitutionalitatea textelor doar partial, in privinta anumitor sintagme, fraze sau teze. De asemenea, modificarile realizate de Camera decizionala au condus si la o configuratie diferita a formei legii adoptate de Parlament. Daca legea adoptata de Senat cuprindea 4 articole, primul avand un numar de 245 de puncte de modificare si completare a Codului de procedura penala, legea adoptata de Camera Deputatilor cuprinde un numar de 4 articole, primul avand un numar de doar 219 puncte de modificare si completare a Codului de procedura penala.42. Asadar, prin amendamentele admise de Camera Deputatilor in procedura reexaminarii legii in baza art. 147 alin. (2) din Constitutie, eliminarea articolelor mentionate conduce la nesocotirea scopului initial al legii, in sensul de vointa politica a autorilor acesteia, si reprezinta in acelasi timp modificari substantiale de continut juridic fata de forma adoptata de Senat, fiind incalcat principiul bicameralismului prevazut de art. 61 si de art. 75 din Constitutie, astfel cum a fost acesta dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale.43. In considerarea argumentelor expuse, Presedintele Romaniei solicita admiterea sesizarii de neconstitutionalitate si constatarea neconstitutionalitatii legii in ansamblul sau.44. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.45. Presedintele Senatului a transmis, cu Adresa nr. I 1.175 din 8 mai 2019, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 3625 din 8 mai 2019, punctul sau de vedere cu privire la sesizarea de neconstitutionalitate care face obiectul Dosarului nr. 1.135A/2019.46. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca se arata ca din analiza celor doua forme ale legii criticate nu rezulta ca intre forma finala a legii criticate (adoptata de Camera Deputatilor) si cea adoptata de prima Camera sesizata (Senatul) ar exista diferente substantiale. Oricum, compararea celor doua forme legislative ale aceleiasi legi este, in esenta sa, subiectiva. In aceasta analiza comparativa este necesar sa se tina seama si de un element real: daca amendamentele, textele aprobate in prima lectura legislativa de catre Camera de reflectie nu isi aveau locul in economia actului normativ complex - asa cum este si Codul de procedura penala - reprezinta datoria Camerei decizionale sa le elimine sau sa le modifice, chiar cu riscul producerii unei configuratii normative distincte intre cele doua forme ale legii, dar care nu afecteaza fondul reglementarii legislative.47. Cu privire la critica referitoare la incalcarea prevederilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, potrivit carora raportul intocmit de catre comisia de specialitate sesizata in fond se difuzeaza deputatilor cu cel putin 5 zile inainte de data stabilita pentru dezbatere, presedintele Senatului arata ca, in practica parlamentara, sunt situatii cand un proiect de lege este inscris in ordinea de zi a plenului si supus dezbaterii acestuia chiar in ziua depunerii raportului intocmit de comisia parlamentara sesizata in fond . Argumentele aduse de deputatii semnatari ai obiectiei de neconstitutionalitate au logica procedurala, dar, dintr-o eroare inexplicabila, se refera la o alta lege (Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie), si nu la legea supusa controlului de constitutionalitate. Din sesizarea depusa la Curtea Constitutionala nu rezulta ca legea criticata ar fi fost dezbatuta si adoptata cu incalcarea art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor.48. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate extrinseca referitoare la neintocmirea de catre initiatorii propunerii legislative a studiilor de impact in legatura cu modificarile propuse pentru Codul de procedura penala, presedintele Senatului apreciaza ca este lipsita de fundament. Normele de tehnica legislativa nu au relevanta constitutionala prin ele insele, ci numai in masura in care incalcarea lor afecteaza constitutionalitatea procesului legislativ. Este adevarat ca, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a infirmat constitutionalitatea unor prevederi legale care au fost dezbatute cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 24/2000, care impun Camerelor legislative sa adopte un proiect de lege sau o propunere legislativa cu un continut normativ clar si previzibil pentru orice destinatar al sau. Cum legea criticata are ca obiect de reglementare, in principal, punerea de acord a unor prevederi ale Codului de procedura penala, declarate anterior ca fiind neconstitutionale, cu prevederile legii fundamentale, precum si cu unele directive ale Uniunii Europene, nu se mai pune problema unor studii de impact.49. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca, presedintele Senatului sustine ca acestea nu sunt obiectii care vizeaza in mod direct incalcarea unor dispozitii cuprinse in Constitutie, ci optiuni legislative ale semnatarilor sesizarii, aflate in concurenta cu cele adoptate de Parlament. Modificarile si completarile aduse Codului de procedura penala prin legea criticata sunt masuri de politica penala adoptate de forul legislativ prin prisma unor decizii ale Curtii Constitutionale si pentru punerea de acord a unor texte din legislatia procedurala penala cu directive ale Uniunii Europene. Prin criticile aduse legii aflate pe rolul Curtii Constitutionale, autorii obiectiei de neconstitutionalitate isi exprima dezacordul cu solutiile legislative preconizate de aceasta si propun, indirect, propriile optiuni de politica penala.50. Fata de cele aratate, presedintele Senatului solicita Curtii Constitutionale sa constate ca obiectiile de neconstitutionalitate sunt lipsite de temei si sa le respinga ca atare.51. Presedintele Camerei Deputatilor a transmis, cu Adresa nr. 2/3.942 din 9 mai 2019, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 3.668 din 9 mai 2019, punctul sau de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curtii nr. 1.135A/2019.52. Cu titlu preliminar, se arata ca modificarile ce fac obiectul sesizarii de neconstitutionalitate se raporteaza doar la texte declarate constitutionale prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, precum si la textele care, adoptate la data de 18 iunie 2018, nu au fost contestate in termenele obligatorii prevazute de lege, astfel incat acestea nu mai pot fi supuse controlului de constitutionalitate, asa cum reiese si din jurisprudenta Curtii Constitutionale.53. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca, presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca afirmatiile autorilor sesizarii referitoare la pretinsa incalcare a principiului bicameralismului sunt nefondate, intrucat nu sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii esentiale statuate de Curtea Constitutionala, respectiv: existenta unor deosebiri majore de continut juridic intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului si existenta unei configuratii deosebite, semnificativ diferita, intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului. Asadar, nu se poate sustine incalcarea principiului bicameralismului, atat timp cat legea supusa controlului a fost adoptata cu respectarea prevederilor art. 61 alin. (2) si ale art. 75 din Constitutie .54. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza nerespectarea termenului regulamentar referitor la difuzarea raportului intocmit de comisia parlamentara cu cel putin 5 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, legea fiind avizata de comisia speciala, prin raportul din data de 24 aprilie 2019, si, in aceeasi zi, dezbatuta si aprobata in sedinta Camerei Deputatilor, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, a constatat ca legea criticata nu incalca prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, sub aspectul principiului legalitatii; in acest sens, Curtea a facut trimitere la considerentele Deciziei nr. 250 din 19 aprilie 2018, in care a constatat ca "aceasta constituie o problema de aplicare a regulamentelor celor doua Camere" si nu este de competenta sa sa controleze modalitatea in care sunt puse in aplicare regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului in cadrul procesului legislativ. Contrar elementelor prezentate in continutul sesizarii de neconstitutionalitate, presedintele Camerei Deputatilor evidentiaza faptul ca, atat in cadrul sedintei comisiei speciale, cat si a plenului Camerei Deputatilor, au fost organizate dezbateri generale si dezbateri pe articole, in cadrul carora reprezentantii grupurilor parlamentare au avut posibilitatea expunerii punctelor de vedere cu privire la procedura reexaminarii legii. Mai mult, in speta nu sunt incidente dispozitiile art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ci dispozitiile alin. (3), care prevad expres ca: "La propunerea motivata a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, in unanimitate, poate aproba inscrierea pe ordinea de zi a proiectelor de legi sau a propunerilor legislative, care se vor supune dezbaterii si adoptarii, in ziua sedintei de plen a Camerei Deputatilor".55. In ceea ce priveste incalcarea art. 1 alin. (3) si alin. (5) din Constitutie, prin raportare la normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, ca urmare a neintocmirii studiului de impact, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea a constatat ca art. 30 din Legea nr. 24/2000, potrivit caruia studiile de impact sunt obligatorii in cazul proiectelor de legi de importanta si complexitate deosebite, "nu are valoare constitutionala si nu poate constitui norma de referinta in cadrul controlului de constitutionalitate. Prin urmare, Curtea retine ca nemultumirile autorilor obiectiei de neconstitutionalitate nu se pot converti intr-o veritabila critica de neconstitutionalitate raportata la art. 1 alin. (5) din Constitutie, mentinandu-se la nivelul unor observatii cu privire la modul de derulare a procedurii parlamentare de adoptare a legilor."56. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca, presedintele Camerei Deputatilor arata ca modificarea art. 8 alin. (2) din Codul de procedura penala a fost declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, astfel ca in noul continut al legii se regasesc doar acele texte care au fost declarate constitutionale sau care nu au fost supuse controlului de constitutionalitate in termenele prevazute de lege.57. Cu privire la modificarea art. 47 alin. (1) din cod este greu de inteles de ce nu trebuie acceptata necompetenta unui parchet sau a unei instante inferioare sau superioare in solutionarea unei cauze, in conditiile in care, prin lege, se prevede in mod expres aceasta competenta . Sunt invocate considerentele retinute de Curte in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 359-361.58. Dispozitiile alin. (2) al art. 91 din Codul de procedura penala, introduse prin legea supusa controlului, nu sunt identice cu textul in vigoare, intrucat introduc conditia nemotivarii. De altfel, alin. (2) al art. 91 a fost adoptat la data de 18 iunie 2018 si nu a fost supus controlului de constitutionalitate prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, astfel incat sesizarea cu un atare obiect este inadmisibila.59. In mod similar, introducerea alin. (21) al art. 91 s-a realizat prin legea adoptata la data de 18 iunie 2018 si nu a fost supusa controlului de constitutionalitate in termenele prevazute de lege, astfel incat si aceasta critica urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.60. In ceea ce priveste modificarile intervenite la art. 110 din Codul de procedura penala, intrucat alin. (5) si alin. (11) ale acestui articol au fost constatate ca fiind neconstitutionale prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, in procedura legislativa au fost eliminate ambele modificari, textul alin. (5) revenind la forma aflata in prezent in vigoare. Alin. (6) se refera la situatia generala, fara a diferentia stadiul cauzei, respectiv urmarire penala sau instanta, tocmai pentru a asigura o procedura constanta.61. Cu privire la art. 116 alin. (21) din Codul de procedura penala, forma modificata initial a fost considerata neconstitutionala, astfel incat aceasta a fost eliminata, alin. (22)-(24) fiind renumerotate, iar alin. (22) devenind (21). Continutul acestui alineat nu a fost contestat la Curte dupa adoptarea sa din data de 18 iunie 2018, astfel incat obiectia urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.62. Critica de neconstitutionalitate care vizeaza modificarea art. 125 din Codul de procedura penala nu este motivata, iar prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 483 si 484, Curtea a statuat asupra constitutionalitatii acestor texte, prin urmare reformularea ei in prezenta sesizare urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.63. Modificarea art. 138 alin. (12) din Codul de procedura penala este considerata neconstitutionala, intrucat este iminenta crearea unui dezechilibru nejustificat intre interesele partilor din proces. Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 487-491, a analizat aceleasi motive de neconstitutionalitate, statuand ca dispozitiile sunt constitutionale, in raport cu criticile formulate, astfel ca sesizarea cu acest obiect este inadmisibila.64. De asemenea, modificarea art. 139 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala a facut obiect al controlului de constitutionalitate, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 494-499, Curtea stabilind conformitatea sa cu norma constitutionala. Prin urmare, si aceasta obiectie urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.65. In mod similar, modificarea dispozitiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedura penala a fost supusa controlului de constitutionalitate, Curtea constatand netemeinicia criticilor formulate, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 502-506, astfel ca reiterarea acestora urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.66. Cu privire la abrogarea alin. (5) al art. 1461 din Codul de procedura penala, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 553 si 554, pentru aceleasi motive si aceleasi temeiuri precum cele invocate in prezenta cauza, Curtea a statuat ca norma abrogatoare este constitutionala, imprejurare ce determina inadmisibilitatea sesizarii cu acest text de lege.67. Inadmisibila este si critica privind modificarea art. 153 alin. (1) din Codul de procedura penala, intrucat coincide cu cea respinsa de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 571-573.68. Pentru aceleasi argumente se propune si respingerea criticilor referitoare la modificarea art. 209 alin. (11) din Codul de procedura penala, Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 654-657, fiind lamuritoare.69. Cu privire la modificarea art. 223 alin. (1) din Codul de procedura penala, aceasta a fost adoptata de Parlament la data de 18 iunie 2018 si nu a fost contestata in termenul legal, astfel incat critica urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.70. Critica de neconstitutionalitate privind modificarea art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala este intocmai cu cea solutionata de Curte prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 748-758, astfel ca reiterarea acesteia urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.71. Modificarea art. 290 din Codul de procedura penala, prin introducerea alin. (11), a fost constatata ca fiind constitutionala prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 777, 779-781, Curtea analizand aceleasi critici de neconstitutionalitate pe care le-a respins in integralitate. Prin urmare, si aceasta obiectie urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.72. Cu privire la completarea art. 328 din Codul de procedura penala cu un nou alineat, alin. (11), se arata ca aceasta s-a realizat prin legea adoptata la data de 18 mai 2018 si nu a facut obiectul sesizarii de neconstitutionalitate in termenul legal, astfel incat critica urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.73. Referitor la motivele de neconstitutionalitate ale art. III din legea supusa controlului, care priveste eliminarea procedurii de camera preliminara, se sustine ca "modificarile la fiecare text vor fi facute in situatia in care Legea va fi republicata in raport cu toate modificarile intervenite de la data adoptarii, din anul 2009, pana in prezent". In plus, "nemodificarea nu reprezinta un element de neconstitutionalitate, norma de interpretare prevazuta la art. III aplicandu-se tuturor textelor cu incidenta, desfiintarea unei institutii penale reprezentand o optiune de politica penala, iar textele sunt supuse verificarilor judecatorilor cu pregatire de specialitate".74. Prin urmare, dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara sunt constitutionale prin raportare la prevederile constitutionale invocate, astfel ca presedintele Camerei Deputatilor solicita respingerea sa.75. Presedintele Senatului a transmis, cu Adresa nr. I 1.346 din 20 mai 2019, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 4.057 din 20 mai 2019, punctul sau de vedere cu privire la sesizarea de neconstitutionalitate care face obiectul Dosarului nr. 1.307A/2019.76. Arata ca initiatorii legii criticate au avut in vedere modificarea si completarea unor prevederi cuprinse in Codul de procedura penala, carora anterior li s-a infirmat constitutionalitatea prin mai multe decizii pronuntate de Curtea Constitutionala, precum si cerinta transpunerii in legislatia procesual penala a doua directive europene in materie. Legea astfel adoptata de Parlament la 18 mai 2018 a fost supusa controlului de constitutionalitate inainte de promulgare, iar Curtea Constitutionala a pronuntat Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, prin care a constatat unele vicii de neconstitutionalitate ale acesteia. In conformitate cu aceasta decizie a instantei constitutionale, Parlamentul a dezbatut legea criticata in procedura de reexaminare, pentru a pune de acord dispozitiile declarate ca fiind neconstitutionale cu prevederile constitutionale incalcate.77. Presedintele Senatului subliniaza ca dispozitiile constitutionale nu impun Parlamentului modul in care acesta alege solutiile normative prin care intelege sa puna de acord dispozitii legale declarate neconstitutionale cu deciziile Curtii Constitutionale. Dimpotriva, in virtutea autonomiei sale constitutionale, Parlamentul are dreptul de a stabili regulile procedurale pentru derularea procesului legislativ, nicio autoritate publica neavand dreptul sa se interfereze in realizarea acestei atributii .78. Obiectiile de neconstitutionalitate formulate de Presedintele Romaniei au caracter de oportunitate legislativa, astfel ca invocarea incalcarii de catre forul legislativ in procedura de reexaminare a unor prevederi ale Constitutiei si a unor decizii ale Curtii Constitutionale nu este altceva decat o nesocotire grava a principiului constitutional al cooperarii institutionale loiale intre autoritatile publice .79. In conditiile in care nici Constitutia, nici jurisprudenta Curtii Constitutionale nu impun Parlamentului un anumit model legislativ de realizare a procedurii de reexaminare in temeiul art. 147 alin. (2) din Legea fundamentala, forul legislativ fiind suveran in ceea ce priveste alegerea solutiilor normative de punere de acord a prevederilor legale neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, ramane ca instanta constitutionala sa analizeze in ce masura Presedintele Romaniei are dreptul sa impuna un model propriu, demers din care ar rezulta ca isi aroga un rol activ in procesul de legiferare, in pofida principiului separatiei si echilibrului intre puterile statului si al cooperarii lor loiale in spiritul Constitutiei. In ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate intrinseca, acestea reprezinta, de fapt, suportul unor masuri prin care Presedintele Romaniei urmareste sa franeze procesul legislativ in materie penala promovat de Parlament.80. In concluzie, criticile de neconstitutionalitate aduse legii criticate nu sunt obiectii care vizeaza in mod direct incalcarea unor dispozitii cuprinse in Constitutie, ci optiuni legislative ale autorului sesizarii, aflate in concurenta cu cele adoptate de Parlament. Modificarile si completarile aduse Codului de procedura penala prin legea criticata sunt masuri de politica penala adoptate de forul legislativ prin prisma unor decizii ale Curtii Constitutionale si pentru punerea de acord a unor texte din legislatia penala cu directive ale Uniunii Europene. Desi competenta legislativa a Parlamentului, inclusiv in ceea ce priveste procedura speciala de reexaminare a legii, este legata de constatarile si considerentele avute in vedere de Curtea Constitutionala, forul reprezentativ detine o putere de decizie suverana, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentala care prevede ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.81. Presedintele Camerei Deputatilor a transmis, cu Adresa nr. 2/4.213 din 21 mai 2019, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 4.104 din 21 mai 2019, punctul sau de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curtii nr. 1.307A/2019.82. Apreciaza ca afirmatiile autorului sesizarii cu privire la pretinsa incalcare a principiului bicameralismului sunt nefondate intrucat nu sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii esentiale statuate de Curtea Constitutionala, respectiv: existenta unor deosebiri majore de continut juridic intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului si existenta unei configuratii deosebite, semnificativ diferita, intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului.83. Sustinerea conform careia Camera decizionala, respectiv Camera Deputatilor, a incalcat principiul bicameralismului prin eliminarea unor texte adoptate de Senat in calitate de prima Camera sesizata dovedeste ca, in realitate, textele au fost dezbatute in ambele Camere, astfel incat s-a respectat principiul bicameralismului chiar daca forma adoptata de o Camera nu este identica cu a celeilalte. Textele adoptate prin legea supusa controlului de constitutionalitate se raporteaza doar la texte declarate constitutionale prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, precum si la textele care, adoptate la data de 18 iunie 2018, nu au fost contestate in termenele obligatorii prevazute de lege, astfel incat acestea nu mai pot fi supuse controlului de constitutionalitate, asa cum reiese si din jurisprudenta Curtii Constitutionale. Toate celelalte texte care fusesera declarate integral sau partial neconstitutionale vor fi analizate ulterior, intr-o alta etapa procedurala.84. Presedintele Camerei Deputatilor mentioneaza ca modificarile anterioare pronuntarii deciziei mentionate, desi au fost contestate, nu au fost insotite de vreun amendament formulat de catre membrii comisiei si nici cu prilejul dezbaterilor in cele doua plenuri ale Camerelor Parlamentului. Dupa pronuntarea Deciziei nr. 633 din 12 octombrie 2018, au fost formulate amendamente de eliminare a modificarilor constatate neconstitutionale, care au fost preluate si de catre membrii celorlalte grupuri parlamentare prezente la dezbateri, votandu-se, in unanimitate, amendamentele de eliminare. Indiferent de punctul de vedere al Presedintelui Romaniei, cu privire la adoptarea unor articole de lege sau a unor legi, numai parlamentarii au dreptul sa se pronunte, astfel incat pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 147 din Constitutie nu subzista, pentru ca in procedura de reexaminare toti membrii comisiei au analizat, dezbatut si acceptat o anume solutie.85. Cu privire la modificarile aduse art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala, dupa pronuntarea Deciziei nr. 633 din 12 octombrie 2018, aceasta norma a fost eliminata, avandu-se in vedere celelalte dispozitii din intregul art. 453, in vederea corelarii cu modificarile intervenite ca urmare a deciziei de neconstitutionalitate si pentru a se evita o contradictie imposibil de pus in practica prin eliminarea unor litere si nemodificarea unor alineate. Cu toate ca Parlamentul a eliminat o modificare ce nu a facut obiectul controlului de constitutionalitate, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, paragraful 240, a statuat ca Parlamentul poate modifica si alte prevederi legale in procedura reexaminarii in vederea corelarii sau daca se afla in stransa legatura cu texte neconstitutionale si, prin urmare, nu se poate sustine ca au fost depasite limitele stabilite prin decizia Curtii. De retinut ca, nici in aceasta situatie, in procedura de reexaminare, la propunerea de eliminare nu s-au depus amendamente, astfel incat, dupa votul din comisie si din cele doua plenuri, forma finala a fost de eliminare, retinandu-se astfel respectarea dispozitiilor art. 61 alin. (1) si ale art. 69 din Constitutie .86. In consecinta, nu au fost incalcate dispozitiile art. 147 alin. (2) prin raportare la cele ale art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie in procesul de adoptare a legii supuse controlului de constitutionalitate, iar sesizarea este inadmisibila astfel cum reiese din interpretarea textelor constitutionale si din jurisprudenta Curtii Constitutionale.87. Cu privire la prerogativa Parlamentului de a reexamina legea pentru punerea de acord a prevederilor neconstitutionale cu decizia Curtii Constitutionale, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii anumitor texte legale, prin Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, Curtea Constitutionala a statuat ca "Parlamentul poate modifica si alte prevederi legale numai daca acestea se gasesc intr-o legatura indisolubila cu dispozitiile declarate ca fiind neconstitutionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementarii, si, in masura in care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii ca operatiune de tehnica legislativa". Cu privire la eliminarea unor interventii legislative, stabilita de catre Parlament, in procedura reexaminarii, ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale, presedintele Camerei Deputatilor precizeaza ca prevederile art. 61 alin. (1) din Constitutie stabilesc ca "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a tarii". Astfel, competenta de legiferare a acestuia nu poate fi limitata, eliminarea textelor mentionate din Codul de procedura penala neincalcand dispozitiile constitutionale. Parlamentul a reanalizat dispozitiile respective in procedura reexaminarii si a hotarat, in virtutea autonomiei sale, in calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii, sa pastreze forma initiala a legii, eliminand modificarile si completarile declarate neconstitutionale.88. Sub aspectul eliminarii textelor mentionate expres de autorul sesizarii se arata ca, prin declararea unei sintagme ca fiind neconstitutionala, reexaminarea textului presupune fie modificarea acestuia, pentru a corespunde rigorilor Legii fundamentale, fie eliminarea sintagmei respective. In situatia data, modificarea sintagmelor respective putea conduce la un text similar celui initial sau, mai mult, prin modificarea solutiilor legislative declarate neconstitutionale, s-ar fi ajuns la prevederi cu o finalitate diferita celei avute in vedere initial, motiv pentru care s-a decis eliminarea in integralitate a textului cuprinzand sintagmele in discutie.89. Parlamentul poate opta pentru modul in care intelege sa se pronunte asupra textelor supuse procedurii de reexaminare. O parte dintre texte pot fi adoptate printr-un proiect de lege, iar o parte dintre acestea pot fi lasate spre adoptare intr-o alta etapa, in cazul in care se impun dezbateri ample sau nu exista un consens deplin.90. Presedintele Camerei Deputatilor evidentiaza faptul ca, atat in cadrul sedintei comisiei speciale, cat si a plenului Camerei Deputatilor si al Senatului, au fost organizate dezbateri generale si dezbateri pe articole, in cadrul carora reprezentantii grupurilor parlamentare au avut posibilitatea expunerii punctelor de vedere cu privire la procedura reexaminarii asupra acestei legi si a depunerii unor eventuale amendamente. Fata de votul din comisie si din cele doua plenuri ale Camerelor Parlamentului, rezulta fara niciun dubiu ca vointa parlamentarilor a fost ca textele declarate neconstitutionale si criticate de Presedintele Romaniei in prezenta sesizare de neconstitutionalitate sa fie modificate ulterior, intr-o alta procedura .91. Diferenta dintre prevederile art. 147 alin. (2) si ale art. 147 alin. (4) din Constitutie consta in faptul ca in situatia prevazuta de art. 147 alin. (2), indiferent de solutia data de Curtea Constitutionala, nerespectarea obligatiei de reexaminare pentru punerea de acord cu deciziile Curtii Constitutionale nu este supusa niciunei sanctiuni, pentru ca primeaza prevederile art. 61 alin. (1) si ale art. 69 din Legea fundamentala.92. In ceea ce priveste art. III din legea supusa controlului de constitutionalitate, presedintele Camerei Deputatilor sustine ca modificarile prevazute de acesta vor fi facute in situatia in care legea va fi republicata in raport cu toate modificarile intervenite de la data adoptarii, din anul 2009, pana in prezent. Apoi, nemodificarea nu reprezinta un element de neconstitutionalitate, norma de interpretare prevazuta la art. III aplicandu-se tuturor textelor cu incidenta, desfiintarea unei institutii penale reprezentand o optiune de politica penala, iar textele vor fi supuse verificarilor judecatorilor cu pregatire de specialitate.93. In concluzie, presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca, in temeiul prevederilor art. 147 alin. (2) din Constitutie, se stabileste pentru Parlament doar obligatia de a reexamina dispozitiile respective pentru a le pune de acord cu decizia Curtii Constitutionale. Articolul din Legea fundamentala nu indreptateste Curtea sa dea indicatii puterii legiuitoare cum sa puna de acord textele, astfel ca nemodificarea legii nu reprezinta un element de neconstitutionalitate. Prin urmare, dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara sunt constitutionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 61, art. 75, precum si ale art. 147 alin. (1), (2) si (4), din Constitutie, sens in care se propune respingerea sesizarii.94. Guvernul nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate.
C U R T E A, examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, raportul judecatorului-raportor, dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, precum si prevederile Constitutiei, retine urmatoarele:95. Actul de sesizare in Dosarul Curtii Constitutionale nr. 1.135A/2019 are ca obiect al criticilor de neconstitutionalitate Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, in ansamblul sau, precum si dispozitiile art. I pct. 19, pct. 35, pct. 36, pct. 45, pct. 48, pct. 51, pct. 55, pct. 56, pct. 57, pct. 63, pct. 66, pct. 94, pct. 109, pct. 148, pct. 155, pct. 171, precum si ale art. III din lege, in special.96. Actul de sesizare in Dosarul Curtii Constitutionale nr. 1.307A/2019 are ca obiect al criticilor de neconstitutionalitate Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, in ansamblul sau, precum si dispozitiile art. III din lege, in special.97. Autorii sesizarilor sustin ca dispozitiile criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si alin. (5), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 61 alin. (2), art. 64, art. 69, art. 75, art. 132 alin. (1), art. 147 alin. (1), (2) si (4), precum si ale art. 148 alin. (2) si alin. (4) din Constitutie .98. Avand in vedere faptul ca obiectul celor doua sesizari il constituie dispozitii ale aceluiasi act normativ, pentru o buna administrare a actului de justitie constitutionala, in temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, plenul Curtii Constitutionale dispune, din oficiu, conexarea celor doua cauze, respectiv a Dosarului nr. 1.307A/2019 la Dosarul nr. 1.135A/2019, care a fost primul inregistrat, urmand ca instanta constitutionala sa pronunte o singura decizie prin care sa efectueze controlul de constitutionalitate a priori asupra dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, in ansamblul sau, precum si a dispozitiilor art. I pct. 19, pct. 35, pct. 36, pct. 39, pct. 45, pct. 48, pct. 51, pct. 55, pct. 56, pct. 57, pct. 63, pct. 66, pct. 94, pct. 109, pct. 148, pct. 155, pct. 159, pct. 171, precum si ale art. III din lege, in special.99. In vederea solutionarii prezentelor sesizari, Curtea procedeaza, mai intai, la verificarea admisibilitatii acestora, sub aspectul (i) titularilor dreptului de a sesiza instanta constitutionala, (ii) al respectarii termenelor legale si constitutionale privind sesizarea si (iii) al obiectului controlului de constitutionalitate.100. Analiza indeplinirii conditiilor de admisibilitate a sesizarii trebuie realizata prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit caruia "Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori." Astfel, se constata ca actul supus controlului de constitutionalitate este o lege adoptata de Parlamentul Romaniei, sesizarile fiind formulate de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania, respectiv de Presedintele Romaniei, subiecte de drept care intrunesc, potrivit dispozitiilor legale, calitatea de titulari ai sesizarii Curtii Constitutionale cu obiectii de neconstitutionalitate.101. Analiza indeplinirii conditiilor de admisibilitate a sesizarilor trebuie realizata si prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit caruia "In vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale, cu 5 zile inainte de a fi trimisa spre promulgare, legea se comunica Guvernului, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si Avocatului Poporului si se depune la secretarul general al Camerei Deputatilor si la cel al Senatului. In cazul in care legea a fost adoptata cu procedura de urgenta, termenul este de doua zile". Cu privire la acest aspect, aplicand cele statuate de Curte prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, se constata ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara a fost adoptata, in procedura de urgenta, de Camera Deputatilor, Camera decizionala, in data de 24 aprilie 2019 si a fost depusa in aceeasi zi la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstitutionalitatea legii si trimisa spre promulgare in data de 2 mai 2019. Sesizarea formulata de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania a fost inregistrata la Curtea Constitutionala in data de 25 aprilie 2019, in interiorul termenului de doua de zile prevazut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel ca aceasta indeplineste conditia de admisibilitate a formularii in termenul legal. Sesizarea formulata de Presedintele Romaniei a fost inregistrata in data de 10 mai 2019, in interiorul termenului de 10 zile prevazut de art. 77 alin. (3) din Constitutie, astfel ca aceasta sesizare indeplineste conditia de admisibilitate privind formularea in termenul constitutional.102. In vederea analizarii admisibilitatii prezentei sesizari cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate - obiectul controlului de constitutionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenta a Curtii cu privire la legea dedusa controlului, sunt necesare prezentarea procesului legislativ parcurs de aceasta si analiza criticilor formulate de autorii sesizarii.103. Propunerea legislativa privind punerea de acord a prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare, cu deciziile Curtii Constitutionale, cu Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumtiei de nevinovatie si a dreptului de a fi prezent la proces in cadrul procedurilor penale, cu Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana, precum si cu deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului a fost initiata de un numar de 182 de deputati si senatori si a fost inaintata Senatului, in calitate de prima Camera sesizata, la data de 18 aprilie 2018. In data de 13 iunie 2018, propunerea legislativa a fost adoptata de Senat si inaintata Camerei decizionale. In aceeasi zi, Biroul permanent al Camerei Deputatilor a dispus trimiterea propunerii legislative Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei, in vederea intocmirii raportului. In data de 18 iunie 2018, Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei a depus raportul favorabil, cu amendamente, si Biroul permanent al Camerei Deputatilor a dispus inscrierea propunerii legislative pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor din aceeasi zi. Asa fiind, in data de 18 iunie 2018, Camera Deputatilor, in temeiul art. 75 si al art. 76 alin. (1) din Constitutie, a adoptat Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si a trimis-o spre promulgare Presedintelui Romaniei, in data de 21 iunie 2018.104. In termenele legale si constitutionale, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, un numar de 94 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania, precum si Presedintele Romaniei au formulat obiectii de neconstitutionalitate, care au fost solutionate prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018. Prin solutia pronuntata de Curte au fost admise criticile si s-a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. I pct. 5 referitor la art. 8 alin. (2) in ceea ce priveste sintagma "sau procurori" din continutul tezei a doua a acestei norme, art. I pct. 6 referitor la art. 10 alin. (2), art. I pct. 9 referitor la art. 10 alin. (51), art. I pct. 11 referitor la art. 15 in ceea ce priveste sintagma "din care rezulta indicii temeinice", art. I pct. 16 referitor la art. 25 alin. (4), art. I pct. 24 referitor la art. 40 alin. (41), art. I pct. 29 referitor la art. 61 alin. (1), art. I pct. 30 referitor la art. 64 alin. (5), art. I pct. 39 referitor la art. 77 in ceea ce priveste sintagma "probele sau", art. I pct. 40 referitor la art. 81 alin. (1) lit. d) si lit. g2) teza a doua, art. I pct. 41 referitor la art. 83 lit. b1) teza finala, art. I pct. 47 referitor la art. 92 alin. (2) teza a treia, art. I pct. 48 referitor la art. 94 alin. (7), art. I pct. 49 referitor la art. 97 alin. (4), art. I pct. 51 referitor la art. 102 alin. (2), art. I pct. 52 referitor la art. 103 alin. (2), art. I pct. 53 referitor la art. 103 alin. (4), art. I pct. 55 referitor la art. 110 alin. (1), art. I pct. 56 referitor la art. 110 alin. (11), art. I pct. 57 referitor la art. 110 alin. (5), art. I pct. 61 referitor la art. 116 alin. (21), art. I pct. 72 referitor la art. 140 alin. (2), art. I pct. 73 referitor la art. 143 alin. (41), art. I pct. 74 referitor la art. 145 alin. (1) si (5), art. I pct. 76 referitor la art. 1451 alin. (1) in ceea ce priveste sintagma "potrivit acestei legi si pentru care au existat suspiciunile care au fundamentat solicitarea, sub sanctiunea nulitatii absolute" si alin. (2), art. I pct. 81 referitor la art. 148 alin. (1) lit. a), art. I pct. 83 referitor la art. 150 alin. (1) lit. a), art. I pct. 84 referitor la art. 152 alin. (1) lit. a), art. I pct. 89 referitor la art. 158 alin. (2) lit. a) si b), art. I pct. 91 referitor la art. 159 alin. (81), art. I pct. 95 referitor la art. 162 alin. (4) in ceea ce priveste sintagma "sau pentru care a fost obtinut ulterior mandat de perchezitie", art. I pct. 99 referitor la art. 168 alin. (151) in ceea ce priveste sintagma "se sterg definitiv din copiile efectuate in baza alin. (9) si", art. I pct. 103 referitor la art. 1711 alin. (1) si (2), art. I pct. 104 referitor la art. 172 alin. (4), art. I pct. 107 referitor la art. 172 alin. (12), art. I pct. 109 referitor la art. 175 alin. (1), art. I pct. 112 referitor la art. 178 alin. (5), art. I pct. 121 referitor la art. 211 alin. (2), art. I pct. 123 referitor la art. 214 alin. (1), art. I pct. 126 referitor la art. 2151 alin. (7) si (8), art. I pct. 133 referitor la art. 220 alin. (1), art. I pct. 139 referitor la art. 223 alin. (2), art. I pct. 154 referitor la art. 249 alin. (4), art. I pct. 158 referitor la art. 2501 alin. (1) si (2), art. I pct. 179 referitor la art. 276 alin. (51), art. I pct. 190 referitor la art. 292 alin. (2), art. I pct. 192 referitor la art. 305 alin. (1), in ceea ce priveste sintagma "nu exista vreunul dintre cazurile care impiedica exercitarea actiunii penale prevazute la art. 16 alin. (1)", art. I pct. 193 referitor la art. 305 alin. (11), art. I pct. 195 referitor la art. 307, art. I pct. 213 referitor la art. 335 alin. (1), art. I pct. 219 referitor la art. 341 alin. (6) lit. c), art. I pct. 229 referitor la art. 386 alin. (3), art. I pct. 232 referitor la art. 396 alin. (2)-(4), art. I pct. 235 referitor la art. 406 alin. (2), art. I pct. 238 referitor la art. 4252, art. I pct. 239 referitor la art. 426 alin. (1) lit. i) teza a doua, art. I pct. 240 referitor la art. 426 alin. (2), in ceea ce priveste referirea la lit. i), si alin. (4), art. I pct. 243 referitor la art. 438 alin. (11)-(14), art. I pct. 244 referitor la art. 453 alin. (1) lit. f), art. I pct. 245 referitor la art. 453 alin. (1) lit. g) si h), art. I pct. 257 referitor la art. 538 alin. (21), art. I pct. 259 referitor la art. 539 alin. (3), art. I pct. 266 referitor la art. 598 alin. (1) lit. d), precum si art. II. Prin aceeasi decizie au fost respinse, ca neintemeiate sau inadmisibile, celelalte critici formulate.105. Ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale, in temeiul art. 147 alin. (2) din Constitutie, la data de 29 noiembrie 2018, Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara a fost inregistrata la Senat, in calitate de prima Camera sesizata, in vederea reexaminarii dispozitiilor declarate neconstitutionale si punerii lor de acord cu decizia instantei constitutionale. La data de 3 decembrie 2018, Biroul permanent al Senatului a trimis legea Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei, care, la data de 6 decembrie 2018, a depus raportul intocmit ca urmare a reexaminarii legii. In data de 10 decembrie 2018, plenul Senatului a dezbatut si a adoptat legea, pe care a inaintat-o Camerei Deputatilor, in calitate de Camera decizionala. La data de 24 aprilie 2019, Comisia speciala comuna a intocmit un nou raport, pe care l-a prezentat plenului Camerei Deputatilor, care, in aceeasi zi, a dezbatut si a adoptat legea care face obiectul prezentului control de constitutionalitate.106. Examinand temeiurile constitutionale invocate in sustinerea sesizarilor de neconstitutionalitate, precum si motivarea obiectiilor formulate, Curtea observa ca obiectul criticilor din prezenta cauza il constituie procedura de adoptare a legii, precum si continutul normativ al acesteia, dupa reexaminarea si punerea sa in acord cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 633 din 12 octombrie 2018, deci o lege care, din punctul de vedere al continutului normativ, difera de legea supusa anterior controlului de constitutionalitate.107. In continuare, pornind de la cele statuate prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, Curtea retine ca, potrivit jurisprudentei sale, "indiferent ca o cerere de reexaminare a fost admisa/admisa in parte/respinsa, pot forma obiectul controlului a priori de constitutionalitate numai dispozitiile legale supuse unor interventii legislative in procedura de reexaminare, precum si procedura de adoptare a legii in urma cererii de reexaminare" (Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32). Prin urmare, daca titularii dreptului de sesizare a Curtii formuleaza obiectii de neconstitutionalitate fara a contesta "diferenta dintre varianta redactionala a legii reexaminate si cea initiala a legii, Curtea urmeaza sa constate inadmisibilitatea acesteia". Curtea a statuat ca "procedurile constitutionale se desfasoara in anumite termene si intr-o anumita ordine, in mod structurat, logic si coerent, tocmai pentru a se evita zadarnicirea activitatii autoritatilor publice. Prin urmare, indiferent de titularul dreptului de sesizare, acesta are posibilitatea sa formuleze, in termen, o obiectie de neconstitutionalitate ulterior adoptarii legii avand ca obiect oricare dintre dispozitiile acesteia, iar in masura in care procedura parlamentara ulterioara se reia numai in privinta anumitor dispozitii ale legii, ca urmare a aplicarii prevederilor art. 77 alin. (2) sau ale art. 147 alin. (2) din Constitutie, sesizarile formulate in termen vor putea privi numai noile dispozitii adoptate, nu si pe cele care au fost deja adoptate si care nu au suferit modificari/completari. In caz contrar, pe de o parte, analiza Curtii Constitutionale s-ar eterniza, iar legea ar ramane blocata in faza controlului a priori de constitutionalitate si, pe de alta parte, ar fi subminata activitatea Parlamentului, in sensul ca, prin lipsa unei ordini procedurale, s-ar ajunge la deschiderea posibilitatii formularii unor sesizari succesive cu consecinta eventuala a constatarii neconstitutionalitatii si reluarii permanente a procedurii de reexaminare de catre Parlament" (Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragraful 106).108. In cauza de fata, Curtea constata ca reexaminarea legii a fost declansata in temeiul art. 147 alin. (2) din Constitutie, Parlamentul avand obligatia constitutionala de a pune de acord legea cu Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, astfel ca obiectia de neconstitutionalitate formulata in interiorul termenului de 10 zile, prevazut de art. 77 alin. (3) din Constitutie, nu poate viza decat critici de neconstitutionalitate extrinseca privind procedura de adoptare a legii reexaminate, precum si critici de neconstitutionalitate intrinseca privind dispozitiile legale reexaminate. Or, analizand criticile formulate, Curtea retine ca autorii obiectiei de neconstitutionalitate invoca obiectia de neconstitutionalitate extrinseca in ceea ce priveste neintocmirea studiilor de impact in legatura cu modificarile propuse pentru Codul de procedura penala, cu incalcarea art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, precum si critici de neconstitutionalitate intrinseca a unor dispozitii adoptate de Parlament in data de 18 iunie 2018, deci aflate in cuprinsul legii initiale. In aceasta situatie sunt dispozitiile art. I pct. 35 [cu referire la art. 91 alin. (2) din cod], pct. 36 [cu referire la art. 91 alin. (21) din cod], pct. 48 [cu referire la art. 116 alin. (21) din cod], pct. 109 [cu referire la art. 223 alin. (1) din cod], pct. 171 [cu referire la art. 328 alin. (11) din cod] din legea supusa controlului, care preiau dispozitiile legii anterioare cuprinse in art. I pct. 45, pct. 46, pct. 61 [cu referire la art. 116 alin. (22) din cod], pct. 138, respectiv pct. 208. Niciunul dintre cele doua aspecte nu a facut obiectul criticilor de neconstitutionalitate analizate de Curte prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018 si, implicit, nu au facut obiect al procedurii de reexaminare parlamentara, astfel ca este depasit stadiul procedurii constitutionale in care ar fi putut fi formulate critici de neconstitutionalitate cu un atare obiect .109. Daca s-ar accepta posibilitatea efectuarii unui control cu privire la aceste dispozitii ar insemna o reconsiderare a jurisprudentei Curtii cu privire la eliminarea analizei in trepte a constitutionalitatii legilor in cadrul controlului a priori, fapt ce ar determina situatia in care titularii dreptului de a sesiza Curtea ar formula alternativ si succesiv, pe motive identice sau diferite, un numar nelimitat de obiectii de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile unui legi, imprejurare care ar prelungi nepermis procedura legislativa, blocand indirect finalizarea ei si, deci, intrarea in vigoare a actului adoptat de Parlament. Or, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, instituirea prin lege a unor termene nu are ca scop decat disciplinarea raporturilor juridice nascute intre parti si preintampinarea unei conduite abuzive, sicanatorii, a titularilor dreptului pentru care se instituie obligatia respectarii acestor termene. Prin urmare, aspectele criticate ar fi putut face obiect al controlului de constitutionalitate doar daca acesta ar fi fost declansat in termenele procedurale si substantiale care vizeaza raporturile constitutionale dintre autoritatile publice, termene care au ca finalitate stabilirea unei rigori in derularea procedurii legislative (a se vedea, in acest sens, si Decizia nr. 299 din 3 mai 2018). Respectarea acestora se impune cu forta egala tuturor subiectelor de drept aflate in ipoteza art. 146 lit. a) din Constitutie, care sunt obligate deopotriva sa se incadreze in prescriptia legala daca apreciaza ca sunt temeiuri pentru sesizarea Curtii Constitutionale.110. Avand in vedere cele mentionate in prealabil, Curtea constata ca nu a fost legal sesizata pentru a solutiona pe fond obiectia de neconstitutionalitate si, pe cale de consecinta, va respinge, ca inadmisibila, obiectia privind dispozitiile art. I pct. 35 [cu referire la art. 91 alin. (2)], pct. 36 [cu referire la art. 91 alin. (21)], pct. 48 [cu referire la art. 116 alin. (21)], pct. 109 [cu referire la art. 223 alin. (1)] si pct. 171 [cu referire la art. 328 alin. (11)] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.111. In schimb, Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 si ale art. 18 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, in ansamblul sau, precum si dispozitiile art. I pct. 19, pct. 45, pct. 51, pct. 55, pct. 56, pct. 57, pct. 63, pct. 66, pct. 94, pct. 148, pct. 155, precum si ale art. III din lege, in special.112. Criticile de neconstitutionalitate extrinseca referitoare la neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara vizeaza trei aspecte: (i) nerespectarea termenului de 5 zile intre data distribuirii raportului comisiei si data dezbaterilor in plenul Camerei Deputatilor, prevazut de dispozitiile art. 69, coroborate cu art. 117 din Regulamentul Camerei Deputatilor, raportate la art. 1 alin. (3) si alin. (5), art. 64 si art. 69 din Constitutie, (ii) incalcarea dispozitiilor art. 147 alin. (2) din Constitutie prin raportare la cele ale art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie, respectiv (iii) nerespectarea principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) si art. 75 din Constitutie .113. Prima critica de neconstitutionalitate extrinseca vizeaza nerespectarea termenului regulamentar referitor la difuzarea raportului intocmit de comisia parlamentara cu cel putin 5 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, legea fiind avizata de comisia speciala, prin raportul din data de 24 aprilie 2019, si, in aceeasi zi, dezbatuta si aprobata in sedinta Camerei Deputatilor. Curtea retine ca o critica identica a fost formulata si cu privire la legea adoptata initial.114. Prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, analizand aceeasi critica, Curtea a facut trimitere la considerentele Deciziei nr. 250 din 19 aprilie 2018, in care constatase ca "aceasta constituie o problema de aplicare a regulamentelor celor doua Camere". Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstitutionalitate il constituie, de fapt, modul in care, ulterior prezentarii raportului de catre Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei, au fost respectate normele si procedurile parlamentare de adoptare a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004. Or, in masura in care dispozitiile regulamentare invocate in sustinerea criticilor nu au relevanta constitutionala, nefiind consacrate expres sau implicit intr-o norma constitutionala (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017), aspectele invocate de autorii sesizarii nu constituie probleme de constitutionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, in acest sens, si Decizia nr. 307 din 28 martie 2012)". Prin urmare, Curtea a constatat ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara nu incalca prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, sub aspectul principiului legalitatii. Aceste considerente isi mentin valabilitatea si in cauza de fata, critica formulata fiind neintemeiata prin prisma jurisprudentei Curtii Constitutionale.115. In Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, Curtea a mai retinut ca, "desi nu au relevanta constitutionala, nefiind consacrate expres sau implicit intr-o norma de rang constitutional, dispozitiile din regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului, inclusiv cele referitoare la termenele aferente procedurii legislative, trebuie aplicate cu buna-credinta, astfel incat principiul majoritatea decide, opozitia se exprima sa inlature orice exercitare abuziva a drepturilor procedurale parlamentare". Pornind de la aceste premise, Curtea constata, in legatura directa cu cele expuse in prealabil, asa cum s-a remarcat si prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, ca imposibilitatea in care au fost pusi parlamentarii de a lua act de initiativa legislativa si de raportul Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei, cu consecinta lipsei unor dezbateri in plenul celor doua Camere ale Parlamentului, a condus la adoptarea unui act cu numeroase vicii de neconstitutionalitate. Acestea ar fi putut fi remediate in procedura de reexaminare a legii, cu conditia ca dezbaterile parlamentare sa respecte regulile procedurale, inclusiv aceea privind termenul pe care fiecare deputat il are la dispozitie pentru a lua cunostinta despre continutul normativ al legii si al amendamentelor propuse in vederea unei dezbateri reale asupra legii. Faptul ca nu s-a intamplat acest lucru este demonstrat de numarul mare de dispozitii necorelate si de modul aleatoriu in care au fost modificate unele texte de lege, toate acestea avand ca rezultat adoptarea unei reglementari neunitare, incoerente, lipsite de imprevizibilitate. Cele mai evidente vicii sunt cele generate de aplicarea dispozitiilor art. III din lege care prevad ca "in toate situatiile in care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala se refera la judecatorul de camera preliminara se intelege ca referirea se face la instanta de judecata competenta potrivit legii", aspect care va fi analizat ulterior, in cuprinsul paragrafelor 228-242.116. Cea de-a doua critica de neconstitutionalitate extrinseca se intemeiaza pe incalcarea dispozitiilor art. 147 alin. (2) din Constitutie prin raportare la cele ale art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie si vizeaza eliminarea din continutul legii supuse prezentului control a dispozitiilor art. I pct. 5, 6, 24, 39, 133, 159 si 246 din legea in forma anterioara controlului de constitutionalitate efectuat prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018.117. Cu privire la dispozitiile art. 147 alin. (2) din Constitutie, prin Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, Curtea a retinut ca acestea "se refera la reexaminarea unei legi sau a unor dispozitii legale a caror neconstitutionalitate a fost constatata printr-o decizie a Curtii Constitutionale, pronuntata cu ocazia controlului de constitutionalitate a priori [...]" si ca "limiteaza reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala". In continuare, Curtea face trimitere la jurisprudenta sa constanta (a se vedea Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, deciziile nr. 872 si nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187, sau Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 240), referitoare la procedura parlamentara a reexaminarii legii, in temeiul art. 147 alin. (2) din Constitutie, din perspectiva limitelor de legiferare impuse Parlamentului prin decizia prin care obiectia de neconstitutionalitate a fost partial admisa. In cadrul acestei proceduri, Parlamentul nu are competenta constitutionala de a modifica prevederile legale care nu au fost contestate din perspectiva constitutionalitatii si nici pe cele contestate, dar a caror constitutionalitate a fost constatata prin actul jurisdictional al Curtii. Parlamentul are competenta de a legifera doar in sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstitutionale cu decizia Curtii Constitutionale.118. Pe de alta parte, pentru a asigura caracterul unitar al reglementarii, Curtea a statuat ca legiuitorul poate modifica si alte prevederi legale, dar numai daca acestea se gasesc intr-o legatura indisolubila cu dispozitiile neconstitutionale si, in masura in care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii, ca operatiune de tehnica legislativa.119. Cu privire la criticile formulate in prezenta cauza, toate vizand incalcarea limitelor reexaminarii legii, Curtea observa ca acestea pot fi clasificate in trei categorii: prima se refera la eliminarea unor dispozitii legale care nu au fost contestate in cadrul controlului a priori efectuat prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, a doua categorie se refera la eliminarea unor dispozitii care au facut obiectul sesizarii Curtii si care au fost constatate ca fiind neconstitutionale si a treia categorie vizeaza eliminarea unor dispozitii care au facut obiectul sesizarii Curtii, au fost constatate ca fiind neconstitutionale si a caror adoptare a fost justificata de legiuitor de necesitatea punerii de acord a dispozitiilor modificate constatate anterior ca fiind neconstitutionale cu decizii ale Curtii Constitutionale, pronuntate in cadrul controlului a posteriori.120. Prima categorie de critici vizeaza eliminarea din cuprinsul legii adoptate dupa reexaminare a unor dispozitii legale cuprinse in legea modificatoare initiala, dar care nu au fost contestate in cadrul controlului a priori efectuat prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018.121. Art. I pct. 159 avea ca obiect introducerea, dupa alin. (3) al art. 2501 din Codul de procedura penala, a unui nou alineat, alin. (4), cu urmatorul cuprins: "In cazul in care masura asiguratorie s-a dispus direct prin hotararea instantei de apel, dispozitiile alin. (1)-(3) se aplica in mod corespunzator."122. Analizand continutul normei eliminate, Curtea retine ca acesta transpunea considerentele Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016, in care Curtea a statuat ca posibilitatea atacarii cu apel a incheierii judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata prin care a fost dispusa masura asiguratorie numai odata cu sentinta nu este o garantie suficienta a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, "in situatia in care incheierea de luare a masurii asiguratorii a fost dispusa de catre instanta de apel, atunci este negata orice posibilitate a persoanei interesate de a uza de dreptul sau substantial referitor la accesul la justitie". De asemenea, "in lipsa asigurarii unui control judecatoresc eficient asupra masurii de indisponibilizare a bunurilor in cursul unui proces penal, statul nu isi indeplineste obligatia constitutionala de a garanta proprietatea privata persoanei fizice/juridice. Obligatia de garantare se refera atat la indatorirea statului de a se abtine de la orice afectare a dreptului de proprietate privata, cat si la reglementarea din punct de vedere normativ a unor masuri pozitive apte sa asigure linistita posesie, folosinta si dispozitie asupra bunurilor. Or, crearea unui cadru normativ care fragilizeaza garantiile pe care statul trebuie sa le stabileasca in privinta atributelor dreptului de proprietate privata duce la nesocotirea obligatiei sale asumate prin textul Constitutiei si implicit la incalcarea dreptului de proprietate privata. Totodata, Curtea retine ca vulnerabilizarea proprietatii private a persoanei are drept efect crearea unui regim de insecuritate juridica a acesteia, dreptul sau de proprietate devenind iluzoriu. In concluzie, lipsa unei cai de atac separate impotriva luarii masurii asiguratorii de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata, fie ca este instanta de fond sau de apel, contravine dreptului consacrat de art. 21 alin. (1) si alin. (3), art. 44 si art. 129 din Constitutie" (paragrafele 30 si 31).123. Invocand Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 in expunerea de motive care a insotit initiativa legislativa, legiuitorul a modificat continutul art. 2501 din Codul de procedura penala referitor la Contestarea masurilor asiguratorii dispuse in cursul judecatii, introducand calea de atac a contestatiei si impotriva hotararii instantei de apel prin care s-a dispus masura asiguratorie.124. Or, analizand forma legii adoptate de Parlament dupa decizia instantei constitutionale, Curtea constata ca dispozitiile art. I pct. 159 au fost eliminate, desi nu au facut obiectul sesizarii de neconstitutionalitate solutionate prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, fapt ce contravine celor statuate prin Decizia nr. 75 din 30 ianuarie 2019, paragraful 48, in care Curtea a stabilit ca efectul deciziei de admitere a obiectiilor de neconstitutionalitate este obligarea Parlamentului de a reexamina "dispozitiile legii in limitele deciziei Curtii Constitutionale, ceea ce presupune ca dezbaterea parlamentara sa fie reluata in limitele cererii de reexaminare, insa numai cu privire la dispozitiile care au facut obiectul sesizarii si controlului de constitutionalitate in prezenta cauza."125. Art. I pct. 246 avea urmatorul continut: "La articolul 453, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�(3) Cazurile prevazute la alin. (1) lit. a), g) si h) pot fi invocate ca motive de revizuire in favoarea persoanei condamnate, a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei. Cazul prevazut la alin. (1) lit. f) poate fi invocat ca motiv de revizuire in favoarea persoanei condamnate ori a celei fata de care s-a aplicat o masura educativa, a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei.A�"126. In prezent, norma are urmatorul continut: "Cazurile prevazute la alin. (1) lit. a) si f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai in favoarea persoanei condamnate sau a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei".127. Prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale cu privire la cazul de revizuire prevazut la alin. (1) lit. a), retinand ca "dispozitiile art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala cu privire la cazul de revizuire prevazut la alin. (1) lit. a), precum si solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile art. 453 alin. (4) teza intai din acelasi cod, care exclude posibilitatea revizuirii hotararii de achitare pentru cazul prevazut la alin. (1) lit. a), incalca prevederile constitutionale ale art. 16 referitor la egalitatea in drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justitie si ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, intrucat lipsesc partea civila de posibilitatea apararii drepturilor si a intereselor sale legitime, respectiv procurorul de parghiile necesare exercitarii rolului sau specific in cadrul procesului penal". Curtea a retinut ca, "in situatia in care se descopera fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotararii de achitare, trebuie sa se asigure atat partii civile, cat si procurorului posibilitatea de a cere si obtine restabilirea adevarului judiciar prin retractarea hotararii pronuntate in cauza."128. Invocand Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 in expunerea de motive care a insotit initiativa legislativa, legiuitorul a modificat continutul art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala, eliminand solutia legislativa care limita incidenta cazului de revizuire prevazut de art. 453 alin. (1) lit. a) numai in favoarea persoanei condamnate sau a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei. In plus, legiuitorul a inclus in ipoteza normei doua noi cazuri de revizuire, completand alin. (1) al art. 453 cu doua noi litere, g) si h).129. Aceste din urma dispozitii, introduse prin art. I pct. 245 din legea initiala, au facut obiectul controlului de constitutionalitate, fiind declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018. Or, ca urmare a reexaminarii legii, Parlamentul, pentru a asigura caracterul unitar al reglementarii, putea modifica norma care nu a facut obiectul controlului (art. I pct. 246) numai sub aspectul corelarii sale, ca operatiune de tehnica legislativa, cu noul continut normativ al art. 453 din care era eliminata norma neconstitutionala cu care alin. (3) se afla intr-o legatura indisolubila.130. Or, analizand forma legii adoptate de Parlament dupa decizia instantei constitutionale, Curtea constata ca dispozitiile art. I pct. 246 au fost eliminate in integralitate, desi nu au facut nici obiectul sesizarii de neconstitutionalitate si, in consecinta, nici al controlului de constitutionalitate.131. Avand in vedere jurisprudenta constanta a instantei constitutionale, Curtea constata ca eliminarea art. I pct. 159, referitor la art. 2501 alin. (4) din Codul de procedura penala, si a art. I pct. 246, referitor la art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala, din cadrul legii reexaminate s-a realizat cu incalcarea limitelor stabilite prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) din Constitutie .132. A doua categorie de critici se refera la eliminarea unor dispozitii care au facut obiectul sesizarii Curtii si au fost constatate ca fiind neconstitutionale prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018. Este vizata eliminarea art. I pct. 5, 6 si 39 din legea in forma anterioara controlului de constitutionalitate efectuat prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018.133. Art. I pct. 5 avea urmatorul continut: "La articolul 8 se introduce un nou alineat, alin. (2), cu urmatorul cuprins: A�(2) Orice persoana are dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecator impartial si independent. Repartizarea tuturor cauzelor catre judecatori sau procurori se face aleatoriu.A�"134. In urma efectuarii controlului de constitutionalitate, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 283-291, Curtea a retinut ca "solutia legislativa privind repartizarea aleatorie a cauzelor in ceea ce ii priveste pe procurori contravine principiului constitutional al subordonarii ierarhice, statuat la art. 132 alin. (1) din Constitutie, care indrituieste procurorul ierarhic superior sa dispuna cu privire la modul in care sunt administrate cauzele la nivelul parchetului pe care il conduce, inclusiv sub aspectul repartizarii lor, in functie de numarul de cauze aflate in cercetare pe rolul parchetului, de complexitatea lor, precum si de specializarea procurorilor din subordine". Prin urmare, Curtea a constatat ca dispozitiile art. I pct. 5, cu privire la art. 8 alin. (2) din Codul de procedura penala, sunt neconstitutionale in ceea ce priveste sintagma "sau procurori" din continutul tezei a doua a acestei norme.135. Autorii sesizarii considera ca, in acest caz, Parlamentul avea deschisa calea reexaminarii doar in ceea ce priveste eliminarea sintagmei "sau procurori", acesta neputand efectua modificari in privinta celorlalte dispozitii din cuprinsul art. I pct. 5 al legii care a facut obiectul sesizarii.136. Examinand argumentele retinute in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragraful 286, respectiv ca "Este adevarat ca repartizarea aleatorie a cauzelor este o chestiune care tine de organizarea judiciara, insa principalul sau scop - garantarea dreptului partilor la un proces echitabil - justifica optiunea legiuitorului de a ingloba aceasta garantie in cuprinsul principiilor Codului de procedura penala", Curtea apreciaza ca justificarea optiunii legiuitorului de a include repartizarea aleatorie printre garantiile procesului penal, expres prevazute de Codul de procedura penala, nu impune acestuia o obligatie in acest sens, atata vreme cat aceasta garantie este oricum circumscrisa dreptului la un proces echitabil. Elementul de noutate al normei introduse prin art. I pct. 5 rezida in repartizarea cauzelor in mod aleatoriu nu numai judecatorilor, ci si procurorilor. Or, prin constatarea neconstitutionalitatii sintagmei "sau procurori" din continutul tezei a doua a acestei norme a disparut elementul care a determinat modificarea textului de lege, astfel ca se justifica renuntarea la modificare, in integralitatea sa. Asadar, prin eliminarea art. I pct. 5 din legea in forma ce a facut obiectul controlului de constitutionalitate a priori, Parlamentul nu a depasit limitele stabilite prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018.137. Art. I pct. 6 avea urmatorul continut: "La articolul 10, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�(2) Organele de urmarire penala si instantele de judecata sunt obligate sa asigure subiectilor procesuali principali si avocatului timpul necesar pregatirii apararii, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu exceptia luarii sau judecarii masurilor preventive, cand termenul nu poate fi mai mic de 6 ore si inlesnirile necesare pregatirii apararii, prin punerea la dispozitie si comunicarea intregului material de urmarire penala in forma electronica.A�"138. In prezent, norma are urmatorul continut: "(2) Partile, subiectii procesuali principali si avocatul au dreptul sa beneficieze de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii."139. In urma efectuarii controlului de constitutionalitate, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 292-302, Curtea a retinut ca introducerea unor limite minime de timp pentru pregatirea apararii nu contravine normelor constitutionale din perspectiva scopului reglementarii, insa "reglementarea este deficitara, intrucat omite sa prevada modalitatea de calcul al acestor termene, aspect care confera neclaritate si impredictibilitate textului legal. Astfel, stabilind termene minime concrete necesare exercitarii unei aparari efective intr-o cauza penala, obligatorii atat pentru organele de urmarire penala, cat si pentru instantele de judecata, legea nu precizeaza momentul de la care aceste termene incep sa curga. Or, in conditiile in care sanctiunea este nulitatea, se impune o reglementare completa a regimului juridic al acestor termene, care sa respecte atat principiul legalitatii, in componenta sa referitoare la calitatea normei, cat si dreptul la aparare al subiectilor procesuali principali".140. Autorii sesizarii sustin ca, in acest caz, Parlamentul avea deschisa calea reexaminarii doar in ceea ce priveste stabilirea momentului de la care termenele incep sa curga, acesta neputand efectua modificari in privinta celorlalte dispozitii din cuprinsul art. I pct. 6 al legii care a facut obiectul sesizarii.141. Examinand argumentele retinute in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, Curtea observa ca dreptul la aparare, ca principiu al procedurilor penale si al procesului penal in ansamblul sau, vizeaza atat drepturi procesuale ale partilor si ale subiectilor procesuali principali, cat si garantii procesuale ale acestora, care nu pot fi interpretate si aplicate decat in acord cu prevederile constitutionale si conventionale ce consacra acest drept . Tinand cont de faptul ca art. 10 alin. (2) din Codul de procedura penala este un text preluat din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel ca interpretarea lui nu se poate face decat prin prisma jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie, care are caracter obligatoriu pentru organele judiciare interne, ramane la latitudinea legiuitorului daca instituie sau nu termene procedurale exprese, a caror incalcare ar atrage sanctiunea prevazuta de lege. Insa daca opteaza pentru reglementarea unor asemenea termene, normele adoptate trebuie sa respecte cerintele de claritate si previzibilitate. Acesta este sensul in care s-a pronuntat instanta constitutionala prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018.142. Prin urmare, adoptarea sau nu a unei atare modificari ramane o optiune a legiuitorului, astfel ca eliminand art. I pct. 6 din legea in forma ce a facut obiectul controlului de constitutionalitate a priori, Parlamentul nu a depasit limitele stabilite prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, plasandu-se in marja sa de apreciere.143. Art. I pct. 39 avea urmatorul continut: "Articolul 77 se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�Suspectul Art. 77. - Persoana cu privire la care, din probele sau indiciile temeinice existente in cauza, rezulta ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala se numeste suspect.A�"144. In prezent, norma are urmatorul continut: "Persoana cu privire la care, din datele si probele existente in cauza, rezulta banuiala rezonabila ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala se numeste suspect.A�"145. In urma efectuarii controlului de constitutionalitate, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 376-384, Curtea a retinut ca "noua reglementare a dispozitiilor art. 77 va constitui temeiul amanarii inceperii urmaririi penale in personam, pe motiv ca procurorul nu are inca formata convingerea ca din probele sau indiciile temeinice existente in cauza rezulta ca persoana acuzata a savarsit o fapta . Consecinta este nu numai pierderea garantiilor procesuale mentionate mai sus, ci si a remediului contestarii legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. Cu alte cuvinte, desi legiuitorul opteaza pentru cresterea standardului de proba in privinta dobandirii calitatii de suspect, optiunea sa se dovedeste a fi un impediment insurmontabil in calea exercitarii dreptului la un proces echitabil al persoanei acuzate de savarsirea unei fapte penale". De asemenea, Curtea a observat ca "ridicarea standardului de proba necesar pentru dobandirea calitatii de suspect se suprapune cu cel necesar pentru dobandirea calitatii de inculpat. Prin inlaturarea nejustificata a aprecierii organului de urmarire penala cu privire la formarea unei banuieli rezonabile cu privire la savarsirea faptei de catre persoana acuzata nu se mai realizeaza nicio distinctie intre ordonanta de incepere a urmaririi penale in personam si ordonanta prin care se pune in miscare actiunea penala, sub aspectul gradului de convingere a procurorului cu privire la persoana care a savarsit fapta, imprejurare care lipseste de efecte juridice intreaga procedura derulata intre cele doua momente procesuale. Procedand in acest mod, pe de o parte, legiuitorul nu realizeaza o analiza coroborata a textelor de lege si, pe de alta parte, impiedica efectiv dreptul la un proces echitabil al tuturor partilor implicate in procesul penal." In concluzie, Curtea a constatat ca dispozitiile art. I pct. 39, care modifica art. 77 din Codul de procedura penala in ceea ce priveste sintagma "probele sau", sunt neconstitutionale, incalcand prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (5), care consacra principiul legalitatii, si pe cele ale art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil.146. Autorii sesizarii din prezenta cauza sustin ca schimbarea optiunii legiuitorului nu poate avea loc in cadrul procedurii reexaminarii, Parlamentul avand deschisa - potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie - posibilitatea reluarii procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, nu si cu privire la dispozitiile constatate ca fiind constitutionale.147. Examinand argumentele retinute de Curte in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, Curtea retine ca dobandirea calitatii de suspect prezinta importanta din perspectiva posibilitatii exercitarii drepturilor procesuale inerente acestei calitati, garantii specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat si incadrarea juridica a acesteia, de a consulta dosarul, in conditiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistenta obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale si civile a cauzei, de a apela la un mediator, in cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori de a beneficia de alte drepturi prevazute de lege. De aceea, prin Decizia nr. 222 din 4 aprilie 2017, paragraful 29, Curtea a stabilit ca, atunci cand, in functie de particularitatile fiecarui caz, este dovedita privarea suspectilor/inculpatilor de drepturile conferite de Codul de procedura penala, fiindu-le grav afectat dreptul la aparare in cursul urmaririi penale, probele si actele intocmite cu nerespectarea exigentelor legale pot fi inlaturate in cadrul procedurii de camera preliminara.148. Pornind de la aceste premise si avand in vedere considerentele Deciziei nr. 222 din 4 aprilie 2017, care statueaza cu privire la obligatia procurorului ca, in momentul in care exista indicii rezonabile ca o persoana a savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala, sa dispuna continuarea urmaririi penale fata de acea persoana, tocmai pentru a-i asigura posibilitatea exercitarii efective a garantiilor procesuale, deci pentru a-i respecta dreptul la un proces echitabil, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, Curtea a statuat ca "interventia legiuitorului prin modificarea continutului normativ al dispozitiilor art. 77 alin. (1) din Codul de procedura penala in sensul eliminarii banuielii rezonabile, pe care si-o formeaza procurorul, ca premisa a dobandirii calitatii de suspect, si inlocuirea sa cu convingerea procurorului ca persoana in cauza a savarsit fapta - din probele sau indiciile temeinice existente in cauza rezulta ca a savarsit o fapta - are efectul contrar celor statuate de Curte cu privire la garantiile procesuale ale persoanei acuzate" (paragraful 382).149. Prin urmare, eliminand dispozitiile art. I pct. 39, care modifica art. 77 din Codul de procedura penala, Parlamentul nu numai ca s-a incadrat in limitele reexaminarii prevazute de art. 147 alin. (2) din Constitutie, dar a si dat efect obligatiei de a se conforma celor statuate de Curte prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018 cu trimitere la Decizia nr. 222 din 4 aprilie 2017, in virtutea caracterului general obligatoriu al actelor instantei constitutionale.150. Pentru argumentele expuse, Curtea constata ca eliminarea art. I pct. 5 referitor la art. 8 alin. (2) din Codul de procedura penala, a art. I pct. 6 referitor la art. 10 alin. (2) din Codul de procedura penala si a art. I pct. 39, care modifica art. 77 din Codul de procedura penala, din cadrul legii reexaminate s-a realizat in limitele stabilite prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, in acord cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constitutie .151. A treia categorie de critici vizeaza eliminarea din continutul legii supuse prezentului control a dispozitiilor art. I pct. 24 si 133 din legea in forma anterioara controlului de constitutionalitate efectuat prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018. Aceste dispozitii au facut obiectul sesizarii Curtii, au fost constatate ca fiind neconstitutionale, adoptarea lor fiind justificata de legiuitor de necesitatea punerii de acord a dispozitiilor modificate constatate anterior ca fiind neconstitutionale cu decizii ale Curtii Constitutionale, pronuntate in cadrul controlului a posteriori.152. De la data intrarii sale in vigoare, 14 februarie 2014, si pana in prezent, Codul de procedura penala a facut obiectul mai multor critici de neconstitutionalitate, examinate si solutionate de Curtea Constitutionala in cadrul controlului a posteriori. O serie dintre dispozitiile actului normativ au fost constatate ca fiind neconstitutionale, imprejurare ce a nascut obligatia legiuitorului ca, in temeiul art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie, sa declanseze procedura de legiferare in scopul punerii de acord a acestor dispozitii cu deciziile Curtii, respectiv cu Constitutia .153. Asa fiind, la data de 18 aprilie 2018, 182 de deputati si senatori au initiat Propunerea legislativa privind punerea de acord a prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare, cu deciziile Curtii Constitutionale, cu Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumtiei de nevinovatie si a dreptului de a fi prezent la proces in cadrul procedurilor penale, cu Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana, precum si cu deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului, pe care au inaintat-o Parlamentului. In Expunerea de motive care a insotit propunerea legislativa se arata ca aceasta a fost determinata "de armonizarea unor texte din Codul de procedura penala cu practica izvorata din deciziile Curtii Constitutionale", astfel ca, in procedura adoptarii legii, Parlamentul a avut in vedere urmatoarele decizii ale instantei constitutionale: Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, Decizia nr. 133 din 10 martie 2015, Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017, Decizia nr. 21 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 90 din 28 februarie 2017, Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017 si Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017.154. Legea adoptata de Parlament la data de 18 iunie 2018 a primit titlul de "Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara" si a transpus, asadar, in actul normativ modificator deciziile Curtii Constitutionale mentionate. Printre acestea, Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 a fost transpusa in art. I pct. 24 cu referire la art. 40 alin. (41) din Codul de procedura penala si Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017 a fost transpusa in art. I pct. 133 cu referire la art. 220 alin. (1)-(3) din Codul de procedura penala. In urma controlului de constitutionalitate a priori la care a fost supusa legea astfel adoptata, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, Curtea a constatat neconstitutionalitatea mai multor dispozitii modificatoare, printre care si a celor cuprinse in art. I pct. 24 si 133.155. Art. I pct. 24 avea urmatorul continut: "La articolul 40, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (41), cu urmatorul cuprins: A�(41) Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca recursul formulat impotriva hotararii judecatoresti, pronuntate de ultima instanta in ierarhia instantelor judecatoresti, in materie penala de catre completul de 5 judecatori, prin care a fost respinsa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Solutionarea recursului se face potrivit dispozitiilor art. 4251, care se aplica in mod corespunzator.A�"156. Examinand critica de neconstitutionalitate, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 351-356, Curtea a retinut ca prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, cu privire la institutia recursului formulat impotriva unei hotarari judecatoresti prin care a fost respinsa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu o exceptie de neconstitutionalitate, a statuat ca "este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civila sau penala, numai in privinta hotararilor judecatoresti prin care se respinge cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele si caracteristicile proprii recursului din Codul de procedura civila sau penala. De asemenea, Curtea constata ca, dat fiind faptul ca textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atat in materie procesual civila, cat si penala, acesta isi mentine natura juridica de cale de atac speciala ce nu poate fi calificata in functie de reglementarile proprii procedurii penale sau civile. De aceea, aceasta cale de atac cu o fizionomie juridica proprie nu poate fi considerata nici recurs in sensul propriu al termenului prevazut de Codul de procedura civila sau penala si nici apel, contestatie sau plangere in sensul Codului de procedura penala. Mai mult, Curtea retine ca aceeasi cale de atac nu poate purta denumiri diferite in functie de procedura civila sau penala in care intervine" (paragraful 21). Referitor la situatia particulara a gradului de jurisdictie reprezentat chiar de ultima instanta in ierarhia instantelor judecatoresti, Curtea a retinut ca "structura de organizare a instantelor judecatoresti nu poate fi un motiv care sa anihileze un drept stabilit chiar prin Legea nr. 47/1992, pentru ca premisa este aceea a configurarii organizarii instantelor judecatoresti in functie de drepturile procesuale ce incumba subiectelor de drept, si nu invers" (paragraful 25). De asemenea, Curtea a retinut ca, "in acceptiunea art. 21 din Constitutie, caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti pronuntate reprezinta un aspect al accesului liber la justitie si, desi legiuitorul are o marja de apreciere in configurarea acestora, nu se poate ajunge la eliminarea implicita a unei cai de atac in conditiile in care acesta este reglementat in fondul activ al legislatiei" (paragraful 26). "Prin urmare, pana la adoptarea solutiei legislative corespunzatoare, ca o consecinta a prezentei decizii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca instantele judecatoresti urmeaza sa aplice in mod direct art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) si art. 129 din Constitutie, devenind, astfel, competente sa solutioneze recursul formulat impotriva hotararii judecatoresti, pronuntate in ultimul grad de jurisdictie, prin care a fost respinsa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu o exceptie de neconstitutionalitate" (paragraful 28).157. Legiuitorul a inteles sa transpuna considerentele expuse mai sus, completand dispozitiile art. 40 din Codul de procedura penala cu un nou alineat, prevazut de art. I pct. 24 din legea modificatoare. Curtea, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, a observat ca, desi acesta prevede calea de atac a recursului impotriva hotararilor prin care completurile de 5 judecatori din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie resping cererile de sesizare a Curtii Constitutionale, "omite sa stabileasca structura sau formatiunea de judecata din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie care solutioneaza acest recurs. Trimiterea la procedura de solutionare a contestatiei, cale de atac cu o fizionomie specifica, nu face decat sa sporeasca neclaritatea si imprevizibilitatea textului normativ, viciind in mod definitiv norma". In plus, dispozitiile criticate nu reglementeaza nici "recursul impotriva hotararilor prin care Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie respinge cererile de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptii de neconstitutionalitate si, implicit, formatiunea de judecata din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie care solutioneaza acest recurs si nici competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a judeca recursul impotriva hotararilor prin care curtile de apel, ca instante de ultim grad, resping cererile de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptii de neconstitutionalitate, si, implicit, formatiunea de judecata care sa solutioneze acest recurs".158. Avand in vedere aceste deficiente, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, Curtea a constatat ca "dispozitiile art. I pct. 24 referitoare la completarea art. 40 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, intrucat contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie, in componenta care vizeaza calitatea normei, si prevederilor art. 147 din Constitutie, care consacra caracterul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale".159. Art. I pct. 133 avea urmatorul continut: "La articolul 220, alineatele (1)-(3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:A�Articolul 220(1) Instanta de judecata in fata careia se afla cauza poate dispune, prin incheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu, daca exista temeiuri noi care fac necesara privarea de libertate.(2) Instanta de judecata, sesizata conform alin. (1), dispune citarea inculpatului. Audierea inculpatului este obligatorie daca acesta se prezinta la termenul fixat.(3) Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.A�"160. In prezent, norma are urmatorul continut:"(1) Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata in fata careia se afla cauza poate dispune, prin incheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu .(2) Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, sesizata conform alin. (1), dispune citarea inculpatului. Audierea inculpatului este obligatorie daca acesta se prezinta la termenul fixat.(3) Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii."161. Examinand critica de neconstitutionalitate, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 684-691, Curtea a retinut ca prevederile art. 220 alin. (1) din cod au fost supuse controlului de constitutionalitate a posteriori, iar prin Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat neconstitutionalitatea solutiei legislative care permite luarea masurii arestului la domiciliu, in conditiile in care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu in aceeasi cauza, in lipsa unor temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate. Curtea a observat ca, potrivit art. 223 alin. (1) din Codul de procedura penala, temeiurile ce stau la baza luarii masurilor preventive privative de libertate sunt similare celor retinute in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, si anume: inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ori a facut pregatiri de orice natura pentru astfel de acte; inculpatul incearca sa influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un martor ori un expert sau sa distruga, sa altereze, sa ascunda ori sa sustraga mijloace materiale de proba sau sa determine o alta persoana sa aiba un astfel de comportament; inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau incearca sa realizeze o intelegere frauduloasa cu aceasta; exista suspiciunea rezonabila ca, dupa punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune sau pregateste savarsirea unei noi infractiuni . Curtea a apreciat ca, desi suficiente pentru a determina luarea unei masuri preventive privative de libertate, temeiurile care stau la baza luarii acestei masuri isi pierd din intensitate odata cu trecerea timpului, pierzandu-si totodata caracterul suficient. Tocmai de aceea, la un moment dat, prelungirea masurii preventive privative de libertate nu se va mai putea baza pe existenta acelorasi temeiuri care au stat la baza dispunerii ei, ci, eventual, pe constatarea existentei unor noi temeiuri. Imposibilitatea dispunerii din nou a unei masuri preventive privative de libertate fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat la domiciliu sau arestat preventiv in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, daca nu au intervenit temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate, se constituie intr-o garantie ce insoteste masurile preventive privative de libertate.162. Prin urmare, Curtea a retinut ca dispunerea unei noi masuri preventive privative de libertate, dupa ce anterior fata de persoana respectiva a mai fost dispusa o masura preventiva privativa de libertate, nu se poate baza pe aceleasi temeiuri care au fundamentat dispunerea primei masuri preventive privative de libertate. In mod contrar, s-ar ajunge la situatia in care temeiurile care stau la baza dispunerii unei masuri preventive privative de libertate sa nu fie suficiente pentru a motiva luarea acestei masuri, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 23 din Constitutie si celor ale art. 5 din Conventie . Avand in vedere aceste aspecte, Curtea a constatat ca este neconstitutionala solutia legislativa reglementata de dispozitiile art. 220 alin. (1) din Codul de procedura penala, care permite luarea masurii arestului la domiciliu, in conditiile in care anterior inculpatul a fost arestat (preventiv sau la domiciliu) in aceeasi cauza, in lipsa unor temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate (Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017, paragrafele 27-31). Cu alte cuvinte, Curtea a constatat neconstitutionalitatea unei omisiuni legislative si a sanctionat norma cu caracter general cuprinsa in art. 220 alin. (1) din cod.163. In incercarea de transpunere a deciziei Curtii, legiuitorul, in loc sa completeze normele procesuale penale cu ipoteza invederata prin actul instantei constitutionale, a modificat norma care prevede luarea masurii arestului la domiciliu al inculpatului, in lipsa unei masuri preventive anterioare, adaugand conditia "daca exista temeiuri noi care fac necesara privarea de libertate", care anuleaza insasi masura arestului la domiciliu . Or, conditia reglementata trebuie sa vizeze ipoteza dispunerii masurii arestului la domiciliu, dupa ce anterior a mai fost dispusa o masura preventiva privativa de libertate fata de persoana respectiva.164. Pentru acest motiv, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, Curtea a constatat ca "dispozitiile art. I pct. 133, referitoare la modificarea art. 220 alin. (1) din Codul de procedura penala, nu respecta exigentele de calitate ale normei, incalcand art. 1 alin. (5) din Constitutie, si nici caracterul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, consacrat de art. 147 din Constitutie".165. In cadrul examinarii la care au fost supuse cele doua dispozitii modificatoare, Curtea a retinut cu privire la ambele, ca temei al viciului de neconstitutionalitate, incalcarea dispozitiilor art. 147, care consacra caracterul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale. Cu alte cuvinte, demersul legiuitorului in procedura de transpunere in norma procesual penala a considerentelor si dispozitivelor celor doua decizii ale Curtii (Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, respectiv Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017) nu a respectat caracterul obligatoriu al celor statuate de Curte, normele adoptate anuland efectele acestor acte jurisdictionale, cu incalcarea art. 147 alin. (4) din Constitutie .166. In procedura de reexaminare a legii, Parlamentul, fiind tinut sa respecte limitele trasate de Decizia Curtii Constitutionale nr. 633 din 12 octombrie 2018, trebuia sa opereze modificarea, completarea ori eliminarea/abrogarea acelor norme declarate in mod expres ca fiind neconstitutionale in tot sau in parte . Avand in vedere ca normele legale declarate neconstitutionale au avut ca temei al adoptarii necesitatea punerii de acord a dispozitiilor procesuale penale constatate anterior ca fiind neconstitutionale cu decizii ale Curtii Constitutionale, pronuntate in cadrul controlului a posteriori, punerea de acord a legii urma sa se realizeze tinand cont de aceste decizii, a caror transpunere gresita a fost sanctionata de Curte prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018.167. In principiu, in cadrul procedurii de punere de acord a unei legi/norme declarate neconstitutionale cu o decizie a Curtii Constitutionale, Parlamentul are libertatea de a decide daca modifica acea lege/norma strict in sensul celor statuate de Curte sau daca abandoneaza interventia asupra textului in cauza prin eliminarea normei sau chiar prin respingerea legii. Aceasta deplina competenta de care beneficiaza Parlamentul este insa restransa atunci cand se interpune o decizie a Curtii Constitutionale pronuntata in cadrul controlului a posteriori prin care norma in vigoare, care face obiectul interventiei legislative, a fost declarata neconstitutionala. Intr-o atare ipoteza, Parlamentul este obligat ca, odata declansata procedura de modificare a legii in vederea punerii sale in acord cu Constitutia, sa adopte normele care transpun actul jurisdictional al Curtii, eliminand viciile de neconstitutionalitate constatate. Aceasta obligatie izvoraste direct din textul constitutional al art. 147 si impune Parlamentului un rol activ in procesul de constitutionalizare a normelor legale, in acord cu deciziile instantei constitutionale. Intr-o interpretare contrara, ar insemna ca, in aplicarea art. 147 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie, legiuitorul, in cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curtii Constitutionale, are un drept de selectie cu privire la acestea, prin actul sau decizional putand chiar sa mentina in legislatie norme afectate de vicii de neconstitutionalitate.168. Din aceasta perspectiva, reexaminarea unei legi in conditiile art. 147 alin. (2) din Constitutie se distinge fundamental de reexaminarea in conditiile art. 77 alin. (2) din Constitutie, aceasta diferenta fiind expresia rolului constitutional al Curtii Constitutionale. Astfel, daca in cazul unei reexaminari cerute de Presedintele Romaniei marja de apreciere a Parlamentului cu privire la continutul normativ al normei a carei reanalizare s-a solicitat este deplina, singura limitare fiind cea legata de imposibilitatea de a interveni pe alte texte decat cele care au facut obiectul cererii de reexaminare, in cazul reexaminarii intemeiate pe art. 147 alin. (2) din Constitutie, marja de apreciere a Parlamentului este limitata, acesta fiind obligat sa reanalizeze continutul normativ exclusiv prin raportare la decizia Curtii Constitutionale, iar solutiile de modificare, completare sau eliminare/abrogare trebuie sa fie in acord cu considerentele deciziei.169. Cu alte cuvinte, conformarea cu obligatia prevazuta de art. 147 alin. (2) din Constitutie implica o interventie permanent limitata la considerentele si dispozitivul deciziei Curtii Constitutionale. Mai mult, in situatia in care, in cadrul controlului de constitutionalitate a priori se interpune o decizie a Curtii Constitutionale prin care norma in vigoare, care face obiectul interventiei legislative, a fost declarata neconstitutionala, punerea in acord a legii, in cadrul procedurii de reexaminare, se va realiza atat cu privire la decizia pronuntata in controlul de constitutionalitate a priori, cat si cu privire la decizia pronuntata in controlul de constitutionalitate a posteriori. Prin urmare, interventia ulterioara a legiuitorului nu se poate limita la eliminarea din continutul legii modificatoare a textelor constatate neconstitutionale, intrucat aceasta ar echivala cu pastrarea solutiei legislative declarate neconstitutionale pe calea controlului de constitutionalitate a posteriori si, implicit, lipsirea de efecte juridice a deciziei Curtii care a stat la baza initiativei legislative modificatoare. O astfel de conduita a Parlamentului ar anula obligatia sa de punere de acord a legislatiei cu deciziile Curtii Constitutionale.170. Avand in vedere aceste argumente, suprimarea vointei legiuitorului exprimata in varianta initiala a legii, ce urmarea introducerea recursului la respingerea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale privind hotararile pronuntate de ultima instanta in ierarhia instantelor judecatoresti in materie penala, in conformitate cu considerentele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, respectiv reglementarea unei conditii care sa vizeze ipoteza dispunerii masurii arestului la domiciliu, dupa ce anterior fata de persoana respectiva a mai fost dispusa o masura preventiva privativa de libertate, in conformitate cu considerentele Deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2017, echivaleaza nu numai cu o depasire a limitelor reexaminarii impuse prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, dar si cu nerespectarea obligatiei constitutionale a Parlamentului de a pune de acord cu Constitutia dispozitii legale in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale, ceea ce este de natura sa incalce prevederile art. 147 alin. (2) coroborat cu alin. (1) si alin. (4) ale aceleiasi norme constitutionale. Astfel, Curtea constata ca, ignorand scopul initiativei legislative si decizia Curtii Constitutionale, pe care prima Camera sesizata le-a respectat (a se vedea art. I pct. 23 si 116 din legea in forma adoptata de Senat), Camera decizionala (Camera Deputatilor) nu s-a limitat la modificarea sau completarea solutiilor legislative adoptate de prima Camera, ci le-a eliminat in integralitate. Adoptand o astfel de conduita, Parlamentul a anulat scopul initiativei legislative, astfel cum acesta a fost formulat in expunerea de motive care a insotit actul normativ, precum si efectele actelor Curtii Constitutionale. Intrucat viciul de neconstitutionalitate consta in omisiunea legiuitorului de a legifera in acord cu obligatiile constitutionale prevazute de art. 147 din Legea fundamentala, Curtea constata ca acesta afecteaza actul normativ in ansamblul sau.171. Cea de-a treia critica de neconstitutionalitate extrinseca vizeaza nerespectarea principiului bicameralismului. Curtea retine cele statuate prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009: "Potrivit art. 61 din Constitutia Romaniei, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii, iar structura sa este bicamerala, fiind alcatuit din Camera Deputatilor si Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflecta insa nu numai in dualismul institutional in cadrul Parlamentului, ci si in cel functional, deoarece art. 75 din Legea fundamentala stabileste competente de legiferare potrivit carora fiecare dintre cele doua Camere are, in cazurile expres definite, fie calitatea de prima Camera sesizata, fie de Camera decizionala. Totodata, tinand seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului roman si de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a tarii, Constitutia nu permite adoptarea unei legi de catre o singura Camera, fara ca proiectul de lege sa fi fost dezbatut si de cealalta Camera . Art. 75 din Legea fundamentala a introdus, dupa revizuirea si republicarea acesteia in octombrie 2003, solutia obligativitatii sesizarii, in anumite materii, ca prima Camera, de reflectie, a Senatului sau, dupa caz, a Camerei Deputatilor si, pe cale de consecinta, reglementarea rolului de Camera decizionala, pentru anumite materii, a Senatului si, pentru alte materii, a Camerei Deputatilor, tocmai pentru a nu exclude o Camera sau alta din mecanismul legiferarii".172. De asemenea, dezbaterea parlamentara a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstractie de evaluarea acesteia in plenul celor doua Camere ale Parlamentului. Asa fiind, modificarile si completarile pe care Camera decizionala le aduce asupra proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Camera sesizata trebuie sa se raporteze la materia avuta in vedere de initiator si la forma in care a fost reglementata de prima Camera . Altfel, se ajunge la situatia ca o singura Camera, si anume Camera decizionala, sa legifereze in mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea in acest sens Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008).173. Pe cale jurisprudentiala (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea a stabilit doua criterii esentiale pentru a se determina cazurile in care prin procedura legislativa se incalca principiul bicameralismului: pe de o parte, existenta unor deosebiri majore de continut juridic intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului si, pe de alta parte, existenta unei configuratii semnificativ diferite intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului. Intrunirea cumulativa a celor doua criterii este de natura a afecta principiul constitutional care guverneaza activitatea de legiferare a Parlamentului, plasand pe o pozitie privilegiata Camera decizionala, cu eliminarea, in fapt, din procesul legislativ a primei Camere sesizate.174. Pornind de la premisa ca legea este, cu aportul specific al fiecarei Camere, opera intregului Parlament, Curtea apreciaza ca autoritatea legiuitoare trebuie sa respecte principiile constitutionale in virtutea carora o lege nu poate fi adoptata de catre o singura Camera .175. Din analiza comparativa a continutului normativ al actelor adoptate in prima Camera sesizata (Senatul), respectiv in Camera decizionala (Camera Deputatilor), Curtea observa ca aceasta din urma modifica legea adoptata in urma reexaminarii de Senat, eliminand o parte dintre articolele adoptate si modificand norma care dispune dispozitiile finale si tranzitorii ale legii.176. Stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a observat ca aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect "deturnarea rolului de Camera de reflectie a primei Camere sesizate [...] in sensul ca aceasta ar fi Camera care ar fixa in mod definitiv continutul proiectului sau propunerii legislative (si, practic, continutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinta faptul ca cea de-a doua Camera, Camera decizionala, nu va avea posibilitatea sa modifice ori sa completeze legea adoptata de Camera de reflectie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge". Sub aceste aspecte, "este de netagaduit ca principiul bicameralismului presupune atat conlucrarea celor doua Camere in procesul de elaborare a legilor, cat si obligatia acestora de a-si exprima prin vot pozitia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenta sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptata de Camera de reflectie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului sau constitutional si cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflectie in raport cu cea decizionala in procesul de elaborare a legilor. Intr-o atare situatie, Camera de reflectie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urma putandu-si doar exprima prin vot pozitia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflectie, ceea ce este de neconceput". In consecinta, Curtea a retinut, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, ca art. 75 alin. (3) din Constitutie, atunci cand foloseste sintagma "decide definitiv" cu privire la Camera decizionala, nu exclude, ci, dimpotriva, presupune ca proiectul sau propunerea legislativa adoptata de prima Camera sesizata sa fie dezbatut/a in Camera decizionala, unde i se pot aduce modificari si completari. Insa, in acest caz, Camera decizionala nu poate modifica substantial configuratia initiativei legislative si obiectul de reglementare, cu consecinta deturnarii de la finalitatea urmarita de initiator.177. In ceea ce priveste existenta unei configuratii semnificativ diferite intre formele adoptate de cele doua Camere, Curtea retine ca analiza pe care o impune respectarea principiului bicameralismului vizeaza lipsa unor diferente majore, substantiale, de natura a infrange rolul deliberativ al celor doua Camere. Formele adoptate de Senat si Camera Deputatilor au 4 articole (art. I-IV): art. I contine modificarile aduse Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala avand un numar de 245 de puncte in forma adoptata de Senat, respectiv 219 puncte in forma adoptata de Camera Deputatilor, art. II contine dispozitii finale si tranzitorii in forma adoptata de Senat, respectiv modificarile aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara in forma adoptata de Camera Deputatilor - 3 puncte, art. III contine modificarile aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara in forma adoptata de Senat - 4 puncte, respectiv o norma de inlocuire a unei institutii juridice in forma adoptata de Camera Deputatilor, si, in fine, art. IV dispune republicarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, in ambele variante redactionale. Curtea observa ca diferenta cantitativa (245 de puncte in forma adoptata de Senat, respectiv 219 puncte in forma adoptata de Camera Deputatilor) determina o schimbare a configuratiei actului normativ, insa, pentru a stabili daca s-a respectat sau nu principiul bicameralismului, aceasta modificare trebuie sa determine schimbarea semnificativa a continutului legislativ, respectiv indepartarea de la scopul urmarit de initiatori.178. Or, Curtea constata ca legea, in redactarea pe care a adoptat-o Camera Deputatilor, nu se indeparteaza in mod esential de textul adoptat in Senat, actionand in limitele rolului sau decizional in activitatea de legiferare. Avand in vedere continutul normativ al legii supuse controlului si finalitatea urmarita prin adoptarea ei, Curtea apreciaza ca legea respecta prevederile art. 61 alin. (2) din Constitutie referitoare la principiul bicameralismului.179. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca, Curtea retine ca acestea vizeaza dispozitiile art. I pct. 19, pct. 45, pct. 51, pct. 55, pct. 56, pct. 57, pct. 63, pct. 66, pct. 94, pct. 148, pct. 155, precum si art. III din lege.180. Dispozitiile art. I pct. 19 au urmatorul continut: "Articolul 47 se modifica si va avea urmatorul cuprins:A� (1) Exceptia de necompetenta materiala si cea de necompetenta dupa calitatea persoanei pot fi ridicate in tot cursul procesului penal, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.(2) Exceptia de necompetenta teritoriala poate fi invocata pana la inceperea cercetarii judecatoresti.(3) Exceptiile de necompetenta pot fi invocate din oficiu, de catre procuror, de catre persoana vatamata sau de catre parti.A�"181. In prezent, norma are urmatorul continut:"(1) Exceptia de necompetenta materiala sau dupa calitatea persoanei a instantei inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocata in tot cursul judecatii, pana la pronuntarea hotararii definitive.(2) Exceptia de necompetenta materiala sau dupa calitatea persoanei a instantei superioare celei competente potrivit legii poate fi invocata pana la inceperea cercetarii judecatoresti.(3) Exceptia de necompetenta teritoriala poate fi invocata in conditiile alin. (2).(4) Exceptiile de necompetenta pot fi invocate din oficiu, de catre procuror, de catre persoana vatamata sau de catre parti."182. Autorii sesizarii sustin ca legiuitorul, cu incalcarea dreptului la un proces echitabil pentru toate partile implicate, in componenta referitoare la termenul rezonabil, extinde inexplicabil sfera si sanctiunea, prezumand in mod absolut ca o instanta superioara sau un organ de urmarire penala superior celui competent sa solutioneze cauza ar fi "necompetent" profesional sa participe la dezlegarea ei.183. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 360 si 361, constatand constitutionalitatea dispozitiilor art. 47 din Codul de procedura penala in raport cu criticile formulate, obiectia este inadmisibila.184. Dispozitiile art. I pct. 45 au urmatorul continut: "La articolul 110, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu urmatorul cuprins: A�(6) Atunci cand inregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza in declaratia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concreta a motivului pentru care inregistrarea nu a fost posibila.A�"185. Autorii sustin ca dispozitia introdusa reia teza a doua a art. 110 alin. (5) din cod, astfel ca se creeaza un paralelism legislativ care incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie .186. Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art. 110 alin. (5) din Codul de procedura penala in vigoare, in cursul urmaririi penale, audierea suspectului sau a inculpatului se inregistreaza cu mijloace tehnice audio sau audiovideo, iar atunci cand inregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza in declaratia suspectului sau a inculpatului, cu indicarea concreta a motivului pentru care inregistrarea nu a fost posibila. Cat priveste inregistrarea sedintelor de judecata, prin Decizia nr. 128 din 10 martie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, analizand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 231 alin. (4) teza intai din Codul de procedura civila, Curtea a retinut ca "dispozitii cu privire la inregistrarea sedintei de judecata se regasesc in art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, care stipuleaza ca sedintele de judecata se inregistreaza prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemneaza prin stenografiere. Inregistrarile sau stenogramele se transcriu de indata. Grefierul sau specialistul in stenografie consemneaza toate afirmatiile, intrebarile si sustinerile celor prezenti, inclusiv ale presedintelui completului de judecata . La cerere, partile pot primi o copie a transcrierii inregistrarilor, stenogramelor sau notelor grefierului" (paragraful 17). De asemenea, Curtea a retinut ca "instanta de judecata inregistreaza sedintele de judecata in vederea indeplinirii unei obligatii legale care are ca scop o mai buna administrare a justitiei" (paragraful 21); prin urmare, Curtea a constatat ca "inregistrarea sedintelor de judecata este obligatorie, vizeaza toate cauzele, intrucat legiuitorul nu a facut nicio distinctie, si reprezinta o operatiune tehnica ce nu este de natura sa aduca atingere prevederilor constitutionale invocate si are drept scop infaptuirea unui act de justitie transparent si realizarea unei bune administrari a justitiei ca serviciu public" (paragraful 23).187. Curtea observa ca, in vreme ce dispozitiile art. 110 alin. (5) din Codul de procedura penala vizeaza imposibilitatea inregistrarii audierii suspectului sau a inculpatului cu mijloace tehnice audio sau audiovideo in faza urmaririi penale, dispozitiile alin. (6), nou-introduse, au aplicabilitate generala, vizand intreaga durata a procesului penal. Acestea sunt coroborate cu normele procesual penale in vigoare, potrivit carora procurorul si partile pot cere citirea notelor de sedinta si vizarea lor de catre presedinte, iar dupa terminarea sedintei de judecata participantii la proces pot primi, la cerere, cate o copie de pe notele grefierului [art. 369 alin. (2) si alin. (3) din Codul de procedura penala].188. Prin urmare, desi sferele de incidenta a celor doua norme se suprapun partial (faza urmaririi penale este o faza a procesului penal, deci este inclusa in acesta), ele sunt totusi diferite, legiuitorul accentuand garantia procesuala penala a inregistrarii audierii suspectului sau a inculpatului cu mijloace tehnice audio sau audiovideo in faza urmaririi penale.189. Pentru aceste argumente, Curtea constata ca dispozitiile art. I pct. 45, referitoare la art. 110 alin. (6) din Codul de procedura penala, sunt constitutionale in raport cu criticile formulate, obiectia fiind neintemeiata.190. Dispozitiile art. I pct. 51 au urmatorul continut: "Articolul 125 se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�In cazul in care exista probe sau indicii temeinice ca viata, integritatea corporala, libertatea, bunurile sau activitatea profesionala a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse in pericol ca urmare a datelor pe care le furnizeaza organelor judiciare sau a declaratiilor sale, organul judiciar competent acorda acestuia statutul de martor amenintat si dispune una ori mai multe dintre masurile de protectie prevazute la art. 126 sau 127, dupa caz.A�"191. In prezent, norma are urmatorul continut: "In cazul in care exista o suspiciune rezonabila ca viata, integritatea corporala, libertatea, bunurile sau activitatea profesionala a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse in pericol ca urmare a datelor pe care le furnizeaza organelor judiciare sau a declaratiilor sale, organul judiciar competent acorda acestuia statutul de martor amenintat si dispune una ori mai multe dintre masurile de protectie prevazute la art. 126 sau 127, dupa caz."192. Critica vizeaza conditionarea acordarii statutului de martor amenintat de existenta "unor probe sau indicii temeinice", apreciindu-se ca se incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, in componentele sale referitoare la apararea ordinii publice si a sigurantei publice, prin crearea unei stari de pericol pentru o serie de valori constitutionale.193. Critica identica a acestor dispozitii a fost solutionata prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragraful 484, cand Curtea a retinut ca adoptarea acestei solutii legislative constituie optiunea legiuitorului in reglementarea institutiei martorului amenintat, optiune care respecta marja de apreciere in interiorul careia legiuitorul are libertatea de a dispune. Observand ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare, Curtea constata ca obiectia este inadmisibila.194. Dispozitiile art. I pct. 55 au urmatorul continut: "La articolul 138, alineatul (12) se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�(12) Prin livrare supravegheata se intelege tehnica de supraveghere si cercetare prin care se permit intrarea, circulatia sau iesirea de pe teritoriul tarii a unor bunuri in privinta carora exista indicii temeinice cu privire la caracterul ilicit al detinerii sau obtinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autoritatilor competente, in scopul investigarii unei infractiuni sau al identificarii persoanelor implicate in savarsirea acesteia.A�"195. In prezent, norma are urmatorul continut: "(12) Prin livrare supravegheata se intelege tehnica de supraveghere si cercetare prin care se permit intrarea, circulatia sau iesirea de pe teritoriul tarii a unor bunuri in privinta carora exista o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al detinerii sau obtinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autoritatilor competente, in scopul investigarii unei infractiuni sau al identificarii persoanelor implicate in savarsirea acesteia.A�"196. Critica vizeaza modul mecanic in care legiuitorul a inteles sa inlocuiasca sintagma "suspiciune rezonabila" cu termenul "probe" sau cu sintagma "indicii temeinice", ceea ce conduce, in opinia autorilor sesizarii, la situatii profund injuste, de natura a crea un dezechilibru nejustificat intre interesele suspectului/inculpatului si cele ale persoanei vatamate si ale societatii, in general.197. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 488-491, constatand constitutionalitatea dispozitiilor art. 138 alin. (12) din Codul de procedura penala in raport cu criticile formulate, obiectia cu un atare obiect este inadmisibila.198. Dispozitiile art. I pct. 56 au urmatorul continut: "La articolul 139 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�a) exista indicii temeinice cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);A�"199. In prezent, norma are urmatorul continut: "a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);".200. Critica de neconstitutionalitate vizeaza conditionarea aplicarii masurii supravegherii tehnice de existenta unor "indicii temeinice", in locul "suspiciunii rezonabile", cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni, fapt ce este de natura a crea un dezechilibru nejustificat intre interesele suspectului/inculpatului si cele ale persoanei vatamate si ale societatii, in general, de cele mai multe ori supravegherea tehnica fiind dispusa tocmai in vederea strangerii de probe si indicii temeinice care sa fundamenteze punerea in miscare a actiunii penale.201. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 495-499, constatand constitutionalitatea dispozitiilor art. 139 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala in raport cu criticile formulate, Curtea retine ca obiectia este inadmisibila.202. Dispozitiile art. I pct. 57 au urmatorul continut: "La articolul 139, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�(3) Inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti si de subiectii procesuali principali, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii.A�"203. In prezent, norma are urmatorul continut: "(3) Inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte inregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege."204. Critica de neconstitutionalitate vizeaza eliminarea unui mijloc de proba important, respectiv inregistrarile efectuate de persoane, altele decat cele expres si limitativ prevazute de lege.205. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 503-506, constatand constitutionalitatea dispozitiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedura penala in raport cu criticile formulate, obiectia este inadmisibila.206. Dispozitiile art. I pct. 63 au urmatorul continut: "La articolul 1461 alineatul (5) se abroga."207. In prezent, norma are urmatorul continut: "(5) In cazurile in care exista urgenta, iar obtinerea mandatului in conditiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o intarziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune in pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2), procurorul poate dispune obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate. Dispozitiile art. 141 se aplica in mod corespunzator."208. Critica sustine incalcarea dreptului la integritatea fizica a persoanei, prevazut de art. 22 alin. (1) din Constitutie, procurorul nemaiputand obtine in conditii de urgenta date privitoare la tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate.209. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragraful 554, statuand ca este neintemeiata, intrucat norma abrogatoare reprezinta optiunea legiuitorului de a renunta la exceptia prevazuta de actuala reglementare, interventia legislativa respectand marja de apreciere de care beneficiaza legiuitorul in materie, Curtea constata ca obiectia este inadmisibila.210. Dispozitiile art. I pct. 66 au urmatorul continut: "La articolul 153, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�(1) Procurorul poate solicita, cu incuviintarea prealabila a judecatorului de drepturi si libertati, unei institutii de credit sau oricarei alte institutii care detine date privind situatia financiara a unei persoane, comunicarea datelor privind existenta si continutul conturilor si a altor situatii financiare in cazul in care exista indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni si exista temeiuri pentru a se crede ca datele solicitate constituie probe.A�"211. In prezent, norma are urmatorul continut: "(1) Procurorul poate solicita unei institutii de credit sau oricarei alte institutii care detine date privind situatia financiara a unei persoane comunicarea datelor privind existenta si continutul conturilor unei persoane, in cazul in care exista indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni si exista temeiuri pentru a se crede ca datele solicitate constituie probe."212. Critica vizeaza modul mecanic in care legiuitorul a inteles sa inlocuiasca sintagma "suspiciune rezonabila" cu sintagma "indicii temeinice", ceea ce conduce, in opinia autorilor sesizarii, la situatii profund injuste, de natura a crea un dezechilibru nejustificat intre interesele suspectului/inculpatului si cele ale persoanei vatamate si ale societatii, in general.213. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 572 si 573, constatand constitutionalitatea dispozitiilor art. 153 alin. (1) din Codul de procedura penala in raport cu criticile formulate, Curtea retine ca obiectia este inadmisibila.214. Dispozitiile art. I pct. 94 au urmatorul continut: "La articolul 209, alineatul (11) se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�(11) Suspectului sau inculpatului retinut, la cerere, i se inmaneaza un exemplar al ordonantei prevazute la alin. (10) impreuna cu intregul material probator administrat.A�"215. In prezent, norma are urmatorul continut: "(11) Suspectului sau inculpatului retinut i se inmaneaza un exemplar al ordonantei prevazute la alin. (10)."216. Critica vizeaza lipsa de claritate a textului, deoarece nu prevede daca, in eventualitatea lipsei oricaror documente din interiorul materialului probator inmanat odata cu ordonanta prevazuta la art. 209 alin. (10) din cod, este atrasa nulitatea ordonantei sau se considera neefectuata procedura inmanarii acesteia. De asemenea, se mai critica si faptul ca masura este excesiva, presupunand un mare efort logistic.217. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 655-657, constatand constitutionalitatea dispozitiilor art. 209 alin. (11) din Codul de procedura penala in raport cu criticile formulate, obiectia cu un atare obiect este inadmisibila.218. Dispozitiile art. I pct. 148 au urmatorul continut: "La articolul 281 alineatul (4), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins: A�b) in orice stare a procesului, daca incalcarea a intervenit in cursul judecatii, dupa ramanerea definitiva a incheierii prevazute la art. 3702.A�"219. In prezent, norma are urmatorul continut: "b) competenta materiala si competenta personala a instantelor judecatoresti, atunci cand judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente."220. Autorii sesizarii sustin ca sanctionarea cu nulitatea absoluta a actelor efectuate de un organ de urmarire superior intr-o cauza de competenta unui organ de urmarire penala inferior este nejustificata prin raportare la principiul controlului ierarhic in baza caruia isi desfasoara activitatea procurorii.221. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 749-758, constatand constitutionalitatea dispozitiilor art. 281 alin. (4) lit. b) din Codul de procedura penala in raport cu criticile formulate, Curtea retine ca obiectia este inadmisibila.222. Dispozitiile art. I pct. 155 au urmatorul continut: "La articolul 290, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alin. (11) si alin. (12), cu urmatorul cuprins:A�(11) Pentru ca o persoana sa beneficieze de dispozitiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsa denuntul trebuie sa fie depus intr-un termen de maximum 1 an de la data la care persoana a luat cunostinta de savarsirea infractiunii.(12) Condamnarea, renuntarea la judecata sau amanarea executarii pedepsei fata de o persoana nu poate fi dispusa exclusiv pe baza marturiei denuntatorului daca acestea nu sunt insotite de alte probe.A�"223. Critica vizeaza dispozitiile art. 290 alin. (11), care prevad limitarea temporala a beneficiului reducerii limitelor de pedeapsa ca urmare a depunerii unui denunt, imprejurare ce conduce la descurajarea persoanelor care au cunostinta de savarsirea unei infractiuni de a sesiza organele judiciare, fapt care incalca principiul aflarii adevarului.224. Avand in vedere ca, in prezenta cauza, autorii obiectiei reitereaza critica avand acelasi obiect si cu aceeasi motivare pe care Curtea a analizat-o in Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragrafele 778-782, constatand constitutionalitatea dispozitiilor art. 290 alin. (11) din Codul de procedura penala in raport cu criticile formulate, Curtea retine ca obiectia este inadmisibila.225. Dispozitiile art. III au urmatorul continut: "In toate situatiile in care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala se refera la judecatorul de camera preliminara se va intelege ca referirea se face la instanta de judecata competenta potrivit legii."226. Autorii sesizarii apreciaza ca art. III din lege este neconstitutional sub doua aspecte: (i) intrucat contravine principiului securitatii juridice, in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constitutie, si (ii) intrucat ignora dispozitiile art. 147 alin. (2) din Constitutie, in temeiul carora Parlamentul avea obligatia de a pune de acord legea cu Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018.227. Cu privire la primul aspect, pentru a determina efectul aplicarii art. III din legea supusa controlului asupra Codului de procedura penala, Curtea apreciaza ca fiind necesara o succinta prezentare a sferei de incidenta a institutiei camerei preliminare. Potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedura penala, in procesul penal se exercita urmatoarele functii judiciare: functia de urmarire penala; functia de dispozitie asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei in faza de urmarire penala; functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata; functia de judecata .228. Institutia camerei preliminare a fost conceputa "ca o institutie noua si inovatoare", care are ca scop "inlaturarea duratei excesive a procedurilor in faza de judecata". Institutia este reglementata in cuprinsul Codului de procedura penala la art. 342-348, unde se gasesc elementele referitoare la obiectul si durata, masurile premergatoare, procedura, solutiile ce pot fi pronuntate si contestatia impotriva acestor solutii. Aceste dispozitii trebuie coroborate cu cele ale art. 54 din Codul de procedura penala, care dispun asupra competentei judecatorului de camera preliminara, in sensul ca acesta verifica legalitatea trimiterii in judecata dispuse de procuror; verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala; solutioneaza plangerile impotriva solutiilor de neurmarire sau de netrimitere in judecata; solutioneaza alte situatii expres prevazute de lege.229. Prin prisma atributiilor procesuale incredintate judecatorului de camera preliminara, in contextul separarii functiilor judiciare, acestuia ii revine functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata, astfel ca, in conceptia legiuitorului, aceasta noua institutie procesuala nu apartine nici urmaririi penale, nici judecatii, fiind echivalenta unei noi faze a procesului penal. Prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, si Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a retinut ca procedura camerei preliminare a fost incredintata unui judecator, a carui activitate se circumscrie competentei materiale, personale si teritoriale a instantei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdictional. Totusi, din reglementarea atributiilor pe care functia exercitata de judecatorul de camera preliminara le presupune, prevazute expres la art. 54 lit. a), b) si c) din Codul de procedura penala, Curtea a observat ca "activitatea acestuia nu priveste fondul cauzei, actul procesual exercitat de catre acesta neantamand si nedispunand, in sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esentiale ale raportului de conflict: fapta, persoana si vinovatie". De altfel, Curtea a apreciat ca "rezultatul procedurii in camera preliminara referitor la stabilirea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala are o influenta directa asupra desfasurarii judecatii pe fond, putand sa fie decisiv pentru stabilirea vinovatiei/nevinovatiei inculpatului".230. Pe de alta parte, in temeiul art. 54 lit. d) din Codul de procedura penala, judecatorul de camera preliminara este competent a se pronunta asupra: recuzarii, abtinerii [art. 67 alin. (6) si art. 68 alin. (4) din Codul de procedura penala], masurilor preventive referitoare la controlul judiciar/pe cautiune, arestul preventiv, calea de atac asupra masurilor preventive, verificarea masurilor preventive dupa trimiterea in judecata/in cursul urmaririi penale [art. 203 alin. (2) si (3), art. 205 alin. (1), art. 207, art. 208, art. 211 alin. (2), art. 214, art. 216 alin. (2) din Codul de procedura penala], masurilor de protectie cu privire la martorii amenintati [art. 126 alin. (7) din Codul de procedura penala], luarii si ridicarii masurilor provizorii de siguranta cu caracter medical - obligarea provizorie la tratament medical (art. 245-246 din Codul de procedura penala), internarii medicale provizorii (art. 247-248 din Codul de procedura penala), luarii masurilor asiguratorii (art. 249, art. 254 din Codul de procedura penala), contestatiei impotriva modului de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii luate de catre judecatorul de camera preliminara [art. 250 alin. (6) din Codul de procedura penala], restituirii lucrurilor (art. 255 din Codul de procedura penala), amenzii judiciare (art. 284 din Codul de procedura penala), confiscarii (art. 315 din Codul de procedura penala), solutionarii contestatiilor impotriva hotararilor pronuntate de judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic inferioara [art. 4251 alin. (5) din Codul de procedura penala], masurilor preventive referitoare la persoana juridica [art. 491 alin. (3) si art. 493 din Codul de procedura penala], precum si asupra sesizarii privind luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale sau a desfiintarii unui inscris in caz de clasare sau renuntare la urmarirea penala, conform art. 5491 din Codul de procedura penala.231. Potrivit art. I pct. 185 din legea supusa controlului de constitutionalitate, "Titlul II - Camera preliminara din partea speciala, cuprinzand art. 342-348, se abroga". Abrogarea acestor dispozitii implica in mod evident modificarea tuturor normelor procesuale penale care se refera sau fac trimitere la "judecatorul de camera preliminara" si la "procedura de camera preliminara".232. In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut ca "este de datoria Parlamentului sa opereze, cu prilejul reexaminarii legii, acele interventii impuse cu evidenta nu numai de necesitatea recorelarii dispozitiilor sub aspectul normelor de tehnica legislativa, deci prin raportare la Legea nr. 24/2000, ci, in primul rand, de necesitatea conformitatii acelor dispozitii cu normele Constitutiei. Demersul legiuitorului este unul firesc, diligent, neprevazut in mod expres de un text legal sau regulamentar, dar care urmareste respectarea art. 1 alin. (5) din Constitutie, referitor la principiul general al obligativitatii respectarii Constitutiei si a suprematiei sale si impus de principiul colaborarii loiale si cu buna-credinta intre autoritatile publice, in exercitarea atributiilor acestora, derivat din normele fundamentale" (paragraful 101 al Deciziei nr. 251 din 19 aprilie 2018).233. Asadar, in cadrul procedurii de punere de acord a unei legi cu o decizie a Curtii Constitutionale, Parlamentul are obligatia de a opera in cuprinsul actului normativ respectiv acele corelari de ordin tehnic legislativ care sa confere noii legi coerenta si claritate. Normele de tehnica legislativa impun ca, in temeiul art. 59 din Legea nr. 24/2000,"(1) Modificarea unui act normativ consta in schimbarea expresa a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia si in redarea lor intr-o noua formulare.(2) Pentru exprimarea normativa a intentiei de modificare a unui act normativ se nominalizeaza expres textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispozitia propriu-zisa se formuleaza utilizandu-se sintagma A�se modifica si va avea urmatorul cuprins:A�, urmata de redarea noului text.(3) Procedeul de a se mentiona generic, in finalul unui act normativ, ca un alt act normativ conex sau texte din acel act A�se modifica corespunzatorA� trebuie evitat. De asemenea, nu se utilizeaza, pentru a exprima o modificare, redarea doar a unor fragmente ori sintagme dintr-un text. Modificarea trebuie sa cuprinda in intregime textul vizat, cuprins in articol, alineat sau in elementul marcat al unei enumerari".234. De asemenea, art. 61 alin. (2) din aceeasi lege dispune ca: "(2) Prevederile modificate sau care completeaza actul normativ trebuie sa se integreze armonios in actul supus modificarii ori completarii, asigurandu-se unitatea de stil si de terminologie, precum si succesiunea normala a articolelor."235. Analizand modificarile operate asupra Codului de procedura penala, Curtea constata ca legiuitorul, abrogand institutia "Camerei preliminare", a modificat actul normativ prin doua procedee diferite, care, privite coroborat, genereaza imprevizibilitatea actului. Primul procedeu pentru care legiuitorul a optat, aparent cu respectarea normelor de tehnica legislativa, a fost modificarea expresa a unor norme care contineau institutia judecatorului de camera preliminara. Astfel, in cadrul legii criticate, la art. I pct. 3, 12, 22-25, 28, 31, 33-34, 37, 52, 65, 89-93, 97-101, 106-109, 113, 115-123, 126, 128-129, 131-135, 146, 149, 152-153, 163-166, 174-176, 178- 182, 184, 198, 209-211, 213-216 si la art. II pct. 1 si 2, modificarile vizeaza exclusiv interventii legislative determinate de renuntarea la judecatorul de camera preliminara. In toate aceste norme, legiuitorul a optat pentru eliminarea din text a sintagmei "judecatorul/judecatorului de camera preliminara", fara inlocuirea acesteia cu sintagma "instanta de judecata competenta potrivit legii".236. Interventia legislativa de acest gen insa nu a vizat toate normele care se refera sau fac trimitere la "judecatorul de camera preliminara" si la "procedura de camera preliminara". Observand ca in cuprinsul Codului de procedura penala mai multe norme raman necorelate in privinta acestei institutii, legiuitorul a folosit al doilea procedeu de modificare a Codului de procedura penala, respectiv a introdus art. III in legea reexaminata.237. Or, aplicand prevederile art. III din legea criticata dispozitiilor Codului de procedura penala, Curtea constata ca efectul lor asupra actului normativ, in ansamblul sau, nu corespunde regulilor expres instituite prin Legea nr. 24/2000, intrucat operatiunea de renuntare la o sintagma/notiune/institutie si inlocuirea intelesului ei cu un altul se realizeaza printr-un procedeu impropriu, generator prin el insusi de neclaritate si imprecizie. Dispozitiile modificate ar fi trebuit identificate in mod expres, tehnica legislativa statuand ca "se nominalizeaza expres textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare", "fara a se utiliza, pentru a exprima o modificare, redarea doar a unor fragmente ori sintagme dintr-un text", fiind necesar ca modificarea "sa cuprinda in intregime textul vizat, cuprins in articol, alineat sau in elementul marcat al unei enumerari".238. Analizand comparativ legea modificata (Codul de procedura penala) si legea modificatoare (legea supusa controlului de constitutionalitate), rezulta ca referiri la "judecatorul de camera preliminara" sau la "procedura camerei preliminare" se regasesc in continuare in mai multe articole ramase nemodificate, printre care art. 211 alin. (2), art. 214 alin. (1), art. 2151 alin. (7), art. 220 alin. (1), art. 249 alin. (1) si alin. (6), art. 2501 alin. (1) si alin. (2) sau art. 396 alin. (9) din Codul de procedura penala.239. Legiuitorul ar fi trebuit, in reexaminarea legii, sa modifice in mod corespunzator fiecare dintre aceste dispozitii, introducerea unei dispozitii cu caracter general in sensul ca referirile la "judecatorul de camera preliminara" se inteleg (N.B. nu "se inlocuiesc") ca referiri la "instanta de judecata competenta potrivit legii" afectand in mod evident claritatea si previzibilitatea legii. Dincolo de inconsecventa in aplicarea regulilor de tehnica legislativa (folosirea atat a modificarii exprese, cat si a modificarii implicite) in cadrul aceluiasi act normativ cu privire la aceeasi institutie juridica (camera preliminara), care in mod cert genereaza interpretari si aplicari diferite ale legii, dispozitiile art. III din lege sunt susceptibile ele insele de a genera neclaritatea normelor procesuale pe care le vizeaza, intrucat inlocuirea trimiterilor facute la "judecatorul de camera preliminara" cu sintagma "instanta de judecata competenta potrivit legii" da nastere unor dispozitii ambigue, repetitive, de tipul "instanta de judecata competenta potrivit legii sau instanta de judecata in fata careia se afla cauza poate dispune, prin incheiere (...)" [a se vedea art. 220 alin. (1) din cod] sau "impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea unei masuri asiguratorii de catre instanta de judecata competenta potrivit legii, de instanta de judecata sau de instanta de apel (...)" [art. 2501 alin. (1) din cod].240. Mai mult, operand cu cele doua modalitati de corelare a normelor Codului de procedura penala (modificare expresa si modificare implicita) in procesul de adaptare la noua configuratie a procesului penal, din care a fost inlaturata camera preliminara, legiuitorul omite faptul ca o serie de dispozitii ale Codului de procedura penala fac referire la "procedura camerei preliminare". Ca urmare a acestei omisiuni, aceste dispozitii raman neschimbate, intrucat ele nu cad nici sub incidenta modificarilor exprese, punctuale, nici a modificarii intemeiate pe art. III din legea criticata. In aceasta situatie sunt, cu titlu exemplificativ, dispozitiile art. 211 alin. (2), art. 2151 alin. (7) sau art. 249 alin. (1) din Codul de procedura penala, care vor ramane in fondul activ al legislatiei. Cu alte cuvinte, desi abroga procedura camerei preliminare, legiuitorul nu a realizat corelarile necesare impuse si prin jurisprudenta Curtii Constitutionale, astfel incat in Codul de procedura penala raman norme ce fac trimitere in continuare la aceasta procedura .241. Avand in vedere argumentele prezentate, Curtea apreciaza ca inconsecventa legiuitorului cu privire la modul de reglementare a abrogarii institutiei camerei preliminare demonstreaza abordarea neunitara in efectuarea modificarilor Codului de procedura penala, cu efecte asupra calitatii intregului act normativ. Sunt afectate claritatea, precizia si previzibilitatea legii, avand in vedere ca, potrivit jurisprudentei instantei de control constitutional, cerinta de claritate a legii vizeaza caracterul neechivoc al obiectului reglementarii, cea de precizie se refera la exactitatea solutiei legislative alese si a limbajului folosit, in timp ce previzibilitatea legii priveste scopul si consecintele pe care le antreneaza. Asadar, in conditiile in care corelarea tehnico-legislativa este necesara pentru asigurarea acestor cerinte, modalitatea concreta in care Parlamentul a ales sa o realizeze in privinta institutiei judecatorului de camera preliminara, respectiv a procedurii de camera preliminara contravine art. 1 alin. (5) din Constitutie, in componenta referitoare la calitatea legii.242. Pe langa aspectele referitoare la lipsa de claritate si previzibilitate a normei, care genereaza confuzie in aplicarea normelor procesuale penale la care face trimitere sau pe care omite sa le modifice pentru a conferi unitate si coerenta intregului act normativ, aspecte analizate in prealabil, Curtea constata ca norma criticata este deficitara si sub aspectul punerii sale de acord cu Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, prin care s-au analizat dispozitiile cu caracter tranzitoriu si final ale legii modificatoare. Astfel, prin decizia mentionata, paragraful 1032, Curtea a constatat ca, "in conditiile in care, prin art. I pct. 224, potrivit caruia "Titlul II - Camera preliminara din partea speciala, cuprinzand art. 342-348, se abroga" [art. I pct. 185 din prezenta lege], legiuitorul elimina procedura camerei preliminare, faza obligatorie a procesului penal, omisiunea de a reglementa in cadrul art. II prevederile cu caracter tranzitoriu referitoare la cauzele aflate in aceasta procedura, la momentul intrarii in vigoare a legii abrogatoare, este de natura a crea incertitudine cu privire la modul de desfasurare a procesului penal, fapt inadmisibil din perspectiva caracterului previzibil si echitabil al procedurii penale. In ceea ce priveste principiul previzibilitatii legii, Curtea observa ca autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, are obligatia de a edicta norme care sa respecte trasaturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate si predictibilitate. Referitor la aceste cerinte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod constant, statuand ca o norma este previzibila numai atunci cand este redactata cu suficienta precizie, in asa fel incat sa permita oricarei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa isi corecteze conduita (Hotararea din 29 martie 2000, pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, Hotararea din 23 septembrie 1998, pronuntata in Cauza Petra impotriva Romaniei), iar cetateanul trebuie sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila (Hotararea din 26 aprilie 1979, pronuntata in Cauza Sunday Times impotriva Regatului Unit)."243. Or, reglementand doar "inlocuirea" sintagmei "judecatorul de camera preliminara" cu sintagma "instanta de judecata competenta potrivit legii", Parlamentul ignora obligatia stabilita prin decizia Curtii Constitutionale si refuza sa reglementeze prevederile cu caracter tranzitoriu referitoare la cauzele aflate in aceasta procedura, la momentul intrarii in vigoare a legii abrogatoare.244. Curtea observa ca prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, la data la care intrau in vigoare prevederile legale referitoare la judecatorul de camera preliminara si procedura de camera preliminara, legiuitorul prevedea in art. 6 alin. (1) urmatoarele: "cauzele aflate in curs de judecata in prima instanta la data intrarii in vigoare a legii noi in care nu s-a inceput cercetarea judecatoreasca se solutioneaza de catre instanta competenta conform legii noi, potrivit regulilor prevazute de aceeasi lege", respectiv alin. (2): "In situatia prevazuta la alin. (1), instanta pe rolul careia se afla cauza o trimite judecatorului de camera preliminara, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedura penala, ori, dupa caz, o declina in favoarea instantei competente." Aceeasi lege prevede la art. 8 ca "Hotararile pronuntate in prima instanta dupa intrarea in vigoare a legii noi sunt supuse cailor de atac, termenelor si conditiilor de exercitare ale acestora, prevazute de legea noua", iar la art. 9 alin. (5), (6), (7) si (8) ca"(5) Sentintele prin care s-a dispus, potrivit legii vechi, restituirea cauzei procurorului cu privire la care termenul de declarare a recursului nu expirase la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse contestatiei, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedura penala.(6) Contestatia prevazuta la alin. (5) se solutioneaza de catre judecatorul de camera preliminara al instantei ierarhic superioare celei careia ii revine, potrivit legii noi, competenta sa judece cauza in prima instanta ori, dupa caz, de catre completul competent de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.(7) Cererile de recurs impotriva sentintelor prevazute la alin. (5), depuse anterior intrarii in vigoare a legii noi, se vor considera contestatii.(8) Termenul de declarare a contestatiei prevazute la alin. (5) se calculeaza potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedura penala din 1968."245. Daca, prin aceste reglementari, legiuitorul dispunea norme tranzitorii exprese, menite sa asigure previzibilitate si certitudine cu privire la modul de desfasurare a procesului penal, in prezent, prin omisiunea de a institui norme care sa regleze situatiile pendinte, in curs de desfasurare la data succesiunii celor doua legi, apare neclar ce se intampla cu cauzele aflate in procedura camerei preliminare, daca raman spre solutionare judecatorului de camera preliminara. Aparent, cauzele aflate in procedura camerei preliminare se vor desfasura dupa procedura reglementata in lege la art. I pct. 188 - Verificari prealabile la judecata in prima instanta, cuprinzand art. 3701-3705. Insa, asa cum s-a aratat in prealabil, judecatorul de camera preliminara este competent, in temeiul art. 54 lit. d) din Codul de procedura penala, sa se pronunte cu privire la o serie de alte chestiuni, care nu vizeaza verificarile prealabile dupa sesizarea instantei prin rechizitoriu. De asemenea, nu rezulta expres din textul legii daca hotararile pronuntate in procedura camerei preliminare dupa intrarea in vigoare a legii noi sunt supuse cailor de atac, termenelor si conditiilor de exercitare ale acestora, prevazute de legea noua, si nici cine solutioneaza plangerea formulata in temeiul art. 340 din Codul de procedura penala. In lipsa elementelor de circumstantiere, precizie si detaliere mentionate mai sus, legea astfel modificata este o incalcare a limitelor reexaminarii in interiorul carora Parlamentul avea competenta de a pune de acord dispozitiile neconstitutionale cu decizia Curtii Constitutionale.246. In concluzie prevederile art. III din legea supusa controlului incalca prevederile art. 147 din Constitutie si sunt de natura a crea incertitudine cu privire la modul de desfasurare a procesului penal, fapt inadmisibil din perspectiva caracterului previzibil si echitabil al procedurii penale. Intrucat norma tranzitorie vizeaza aplicarea noilor dispozitii in procesele penale pendinte, viciul de care este afectata se rasfrange asupra intregului act normativ, astfel incat Curtea urmeaza sa constate neconstitutionalitatea legii supuse controlului, in ansamblul sau.247. Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea retine ca, in cadrul procedurii de punere de acord a unei legi/norme declarate neconstitutionale cu o decizie a Curtii Constitutionale, Parlamentul, in principiu, are libertatea de a decide daca modifica acea lege/norma strict in sensul celor statuate de Curte sau daca abandoneaza interventia asupra textului in cauza prin eliminarea normei sau chiar prin respingerea legii. Insa, asa cum s-a statuat mai sus, in paragraful 167 al prezentei decizii, aceasta libertate a Parlamentului este restransa atunci cand se interpune o decizie a Curtii Constitutionale pronuntata in cadrul controlului a posteriori prin care norma in vigoare, care face obiectul interventiei legislative, a fost declarata neconstitutionala. Intr-o atare ipoteza, Parlamentul este obligat ca, odata declansata procedura de modificare a legii in vederea punerii sale de acord cu Constitutia, sa adopte normele care transpun actul jurisdictional al Curtii, eliminand viciile de neconstitutionalitate constatate. Aceasta obligatie izvoraste direct din textul constitutional al art. 147 si impune Parlamentului un rol activ in procesul de constitutionalizare a normelor legale, in acord cu deciziile instantei constitutionale. Intr-o interpretare contrara, ar insemna ca, in aplicarea art. 147 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie, legiuitorul, in cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curtii Constitutionale, are un drept de selectie cu privire la acestea, prin actul sau decizional putand chiar sa mentina in legislatie norme afectate de vicii de neconstitutionalitate, fapt ce nu poate fi acceptat.248. Cu alte cuvinte, in cadrul procedurii de reexaminare a legii, conformarea cu obligatia prevazuta de art. 147 alin. (2) din Constitutie implica, pe de o parte, o interventie legislativa permanent limitata la considerentele si dispozitivul deciziei Curtii Constitutionale si, pe de alta parte, odata declansata procedura de modificare a legii in scopul punerii sale de acord cu o decizie a Curtii Constitutionale pronuntata in cadrul controlului de constitutionalitate a posteriori, interventia ulterioara a legiuitorului nu poate fi abandonata, acesta fiind obligat sa adopte normele care transpun actul jurisdictional al Curtii. Admiterea unei solutii contrare care ar permite legiuitorului sa opteze pentru abandonarea procedurii legislative cu un atare scop ar echivala cu pastrarea solutiei legislative declarate neconstitutionale pe calea controlului de constitutionalitate a posteriori si, implicit, lipsirea de efecte juridice a deciziei Curtii care a stat la baza initiativei legislative modificatoare. O astfel de conduita a Parlamentului ar anula insusi scopul legiferarii, acela de a armoniza legislatia cu deciziile Curtii Constitutionale, incalcand obligatia constitutionala consacrata de art. 147 alin. (2) din Legea fundamentala. Or, in conformitate cu rolul Curtii Constitutionale si cu valentele controlului de constitutionalitate, procesul de reexaminare a legii implica in mod obligatoriu o conduita loiala din partea Parlamentului si o analiza aplicata si responsabila a tuturor textelor declarate neconstitutionale, prin raportare la considerentele deciziei.249. In jurisprudenta sa referitoare la interpretarea art. 147 alin. (2) din Constitutie, Curtea a statuat, de principiu, ca, in situatia in care constata neconstitutionalitatea unei legi in ansamblul sau, si nu doar a unor dispozitii din aceasta, "pronuntarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinta fiind incetarea procesului legislativ in privinta respectivei reglementari". Totodata, in considerarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constitutie, care stabilesc ca "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii", Curtea a mai retinut urmatoarele: "Competenta de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitata daca legea astfel adoptata respecta exigentele Legii fundamentale. Prin urmare, optiunea legiuitorului de a legifera in materia in care Curtea Constitutionala a admis o sesizare de neconstitutionalitate cu privire la o lege in ansamblul sau presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevazut de Constitutie si de regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului" (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, Decizia 619 din 11 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 50, sau Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 575 din 6 iulie 2018, paragraful 35). De asemenea, prin Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 50, Curtea a stabilit ca reexaminarea, mai exact punerea de acord a deciziei, se aplica numai atunci cand Curtea a constatat neconstitutionalitatea unor dispozitii ale acesteia, si nu atunci cand neconstitutionalitatea vizeaza actul normativ in ansamblul sau, in caz contrar incalcandu-se art. 147 alin. (2) din Constitutie (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragrafele 45-48). Totodata, prin Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, paragraful 36, Curtea a stabilit faptul ca art. 147 alin. (2) din Constitutie nu este incident, intrucat prin decizia Curtii Constitutionale a fost constatata neconstitutionalitatea legii in ansamblul sau, iar nu doar a unor dispozitii din cuprinsul acesteia". Asadar, asa cum este statuat, cu valoare de principiu, in jurisprudenta Curtii Constitutionale, in situatia constatarii neconstitutionalitatii legii in ansamblul sau, pronuntarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinta fiind incetarea procesului legislativ in privinta respectivei reglementari. Parlamentului ii revine obligatia sa constate incetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii legii, in integralitatea sa, iar, in ipoteza initierii unui nou demers legislativ cu privire la acelasi domeniu de reglementare, sa se conformeze celor statuate prin decizia Curtii Constitutionale (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019, paragraful 42, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 88, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 86, sau Decizia nr. 141 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 389 din 17 mai 2019, paragraful 96).250. Curtea retine ca jurisprudenta sa vizeaza, cu caracter general, initiativele legislative reglementate de art. 74 din Constitutie (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 383 din 29 mai 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 4 iulie 2019, paragraful 26). Cu privire insa la ipoteza particulara a unei legi care are ca scop punerea in acord a unor prevederi neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, Curtea retine incidenta dispozitiilor constitutionale ale art. 147 alin. (2), potrivit caruia "In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale", si ale art. 147 alin. (4), conform caruia "Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor". Asa fiind, aplicand jurisprudenta de principiu a Curtii Constitutionale referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstitutionalitatii unei legi in ansamblul sau la situatia specifica a legilor de transpunere a deciziilor instantei constitutionale, obligatorii pentru Parlament in virtutea art. 147 alin. (4) din Constitutie, este evident ca, in cazul constatarii neconstitutionalitatii unei astfel de legi, in ansamblul ei, decizia Curtii nu poate avea ca efect incetarea procesului legislativ in privinta respectivei reglementari, intrucat o atare consecinta atasata actului jurisdictional ar fi de natura sa impiedice Parlamentul in indeplinirea obligatiei constitutionale expres prevazute de art. 147 alin. (2). Mai mult, nici legiuitorul nu poate opta pentru abandonarea procedurii legislative initiate, intrucat, asa cum s-a mentionat, o atare optiune ar avea ca efect pastrarea solutiei legislative declarate neconstitutionale pe calea controlului de constitutionalitate a posteriori si, implicit, lipsirea de efecte juridice a deciziei Curtii care a stat la baza initiativei legislative modificatoare.251. Asadar, sub aspectul efectelor pe care le produce decizia de constatare a neconstitutionalitatii unei legi, in ansamblul ei, diferenta specifica dintre legea de transpunere a deciziilor instantei constitutionale, declarata neconstitutionala in ansamblul ei, si celelalte tipuri de legi, declarate neconstitutionale, in ansamblul lor, este data de reglementarea expresa din art. 147 din Constitutie, care instituie in sarcina Parlamentului obligatia de a asigura constitutionalizarea normelor legale, in acord cu deciziile instantei constitutionale. Avand in vedere aceste argumente, ca efect al prezentei decizii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (2) si (4) din Legea fundamentala, Parlamentului ii revine in continuare obligatia sa reexamineze legea supusa controlului, iar, in cadrul acestei proceduri, sa se conformeze celor statuate atat prin prezenta decizie, cat si prin deciziile anterioare la care Curtea Constitutionala a facut trimitere.252. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA In numele legii D E C I D E:
Admite obiectia de neconstitutionalitate formulata de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania si de Presedintele Romaniei si constata ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, in ansamblul ei, este neconstitutionala.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta din data de 29 iulie 2019.
OPINIE CONCURENTA In acord cu solutia pronuntata de Curte in ceea ce priveste admiterea obiectiei de neconstitutionalitate si constatarea neconstitutionalitatii Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, in ansamblul sau, consideram ca sesizarea formulata de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania si de Presedintele Romaniei trebuia admisa si prin raportare la dispozitiile art. 1 alin. (5), coroborate cu art. 69 din Constitutie, in ceea ce priveste critica referitoare la nerespectarea termenului regulamentar referitor la difuzarea raportului intocmit de comisia parlamentara cu cel putin 5 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, legea fiind avizata de comisia speciala, prin raportul din data de 24 aprilie 2019, si, in aceeasi zi, dezbatuta si aprobata in sedinta Camerei Deputatilor.Argumentele care sustin neconstitutionalitatea legii si sub acest aspect au fost pe larg prezentate in Opinia separata semnata de judecatorul Daniel Marius Morar formulata la Decizia Curtii Constitutionale nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, opinie la care facem trimitere in mod corespunzator.
OPINIE CONCURENTA Sesizarile de neconstitutionalitate formulate de Presedintele Romaniei si de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania se impuneau a fi admise si in ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate extrinseca care a vizat faptul ca legea a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) si alin. (5) din Constitutie, deoarece raportul Comisiei parlamentare speciale comune, elaborat in cadrul procedurii din fata Camerei Deputatilor, a fost difuzat deputatilor in chiar ziua votului, asadar, cu nerespectarea termenului de cel putin 5 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, ceea ce determina neconstitutionalitatea legii, in ansamblul sau.Cu privire la aceasta critica de neconstitutionalitate extrinseca aratam urmatoarele:Conform art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016: "(2) Raportul [intocmit de comisia sesizata in fond - sn] va fi imprimat si difuzat deputatilor cu cel putin 3 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, in cazul proiectelor de legi si al propunerilor legislative pentru care Camera Deputatilor este prima Camera sesizata, si cu cel putin 5 zile, in cazul celor pentru care Camera Deputatilor este Camera decizionala".Or, analizand procedura de adoptare a legii supuse controlului de constitutionalitate, constatam ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara a fost reexaminata si adoptata in data de 10 decembrie 2018, in plenul Senatului si inaintata Camerei Deputatilor, in calitate de Camera decizionala. La data de 12 decembrie 2018, legea a fost trimisa pentru raport Comisiei parlamentare speciale comune, care a intocmit un nou raport, pe care l-a depus in data de 24 aprilie 2019. In aceeasi zi, plenul Camerei Deputatilor, in temeiul art. 75 si art. 76 alin. (1) din Constitutie, a luat in dezbatere si a adoptat legea (181 de voturi pentru, 83 contra si o abtinere), pe care a trimis-o spre promulgare Presedintelui Romaniei, in data de 2 mai 2019.Ca atare, in cauza, se constata ca raportul intocmit de Comisia parlamentara speciala comuna a fost depus in data de 24 aprilie 2019, iar legea a fost adoptata in aceeasi zi, in conditiile in care forma legii adoptate in Senat a fost transmisa Camerei Deputatilor in data de 10 decembrie 2018.
In jurisprudenta sa [Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012], Curtea a statuat ca:"Autonomia regulamentara constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice si poate opera exclusiv in cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentala. Autonomia regulamentara nu poate fi exercitata in mod discretionar, abuziv, cu incalcarea atributiilor constitutionale ale Parlamentului. Astfel, intre principiul constitutional referitor la autonomia Parlamentului de a-si stabili reguli interne de organizare si functionare [art. 64 alin. (1)] si principiul constitutional referitor la rolul Parlamentului, in ansamblul autoritatilor publice ale statului, ce exercita, potrivit Constitutiei, atributii specifice democratiei constitutionale (legiferarea, acordarea votului de incredere, in baza caruia este numit Guvernul, retragerea increderii acordate Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, declararea starii de razboi, aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii etc.), Curtea apreciaza ca exista un raport ca de la mijloc/instrument la scop/interes. Astfel, regulamentele parlamentare se constituie intr-un ansamblu de norme juridice, menite sa organizeze si sa disciplineze activitatea parlamentara cu privire, printre altele, la procedura de legiferare, de numire sau de investitura a celor mai importante institutii sau autoritati publice in stat (Guvern, o parte dintre judecatorii Curtii Constitutionale, o parte dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii Curtii de Conturi, Avocatul Poporului, directorii serviciilor de informatii), precum si regulile de organizare si functionare ale fiecarei Camere. Normele regulamentare reprezinta instrumentele juridice care permit desfasurarea activitatilor parlamentare in scopul indeplinirii atributiilor constitutionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativa prin care poporul roman isi exercita suveranitatea nationala, in conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constitutie .Ca orice act normativ destinat sa reglementeze un anumit domeniu de activitate, regulamentul parlamentar trebuie sa respecte cerintele privind claritatea si previzibilitatea normelor, sa fie un element regulator suplu, care, pe de o parte, sa permita o libertate de actiune parlamentarilor sau grupurilor parlamentare in acord cu dispozitiile art. 69 din Constitutie referitoare la caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar, iar, pe de alta parte, sa garanteze autoritatii legiuitoare posibilitatea de a-si indeplini rolul constitutional. Or, instrumentul juridic menit sa asigure indeplinirea atributiilor Parlamentului nu poate constitui o piedica in realizarea scopului sau.Regulamentul parlamentar trebuie interpretat si aplicat cu buna-credinta si in spiritul loialitatii fata de Legea fundamentala".In prezenta cauza, Curtea nu este chemata sa verifice numai daca a fost respectat Regulamentul Camerei Deputatilor, ci daca, prin conduita sa, Camera Deputatilor a incalcat garantiile procedurale pe care le are la indemana deputatul pentru a-si exercita mandatul in serviciul poporului, respectiv de a cunoaste amendamentele depuse, de a formula propriile amendamente si de a vota in cunostinta de cauza propunerea/proiectul de lege. De aceea, se retin ca norme de referinta art. 69 alin. (1) si art. 74 din Constitutie, raportate la art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie referitor la statul de drept, democratie si obligatia respectarii suprematiei Constitutiei.Desfasurarea procesului legislativ in cauza analizata denota faptul ca incalcarea termenului de 5 zile din regulament (s.n. termenul este de 5 zile intrucat Camera Deputatilor a fost Camera decizionala), aspect care in sine nu atrage neconstitutionalitatea extrinseca a unui act normativ, a avut insa aptitudinea sa duca la imposibilitatea exercitarii plenare a mandatului de deputat, in sensul ca nu au putut fi luate la cunostinta amendamentele adoptate in comisia sesizata in fond si dezbatute in mod real, nu s-au putut depune sau s-a limitat extrem de sever dreptul deputatilor de a depune amendamente si nu a fost exprimat un vot in deplina cunostinta de cauza.Practic, legiuitorul nu a respectat garantiile pe care Regulamentul Camerei Deputatilor le instituie in consacrarea mandatului reprezentativ prevazut de Constitutie, termenul de 5 zile, pus la dispozitia parlamentarilor membri ai Camerei decizionale, fiind anulat.O asemenea concluzie deriva din complexitatea actului modificator si amploarea modificarilor operate, din faptul ca problemele ce s-ar fi impus a fi dezbatute vizeaza chiar Codul de procedura penala al Romaniei, iar aspectele modificate in privinta diverselor institutii de drept sunt extrem de sensibile pentru societate si evolutia ei.Astfel, nu este vorba doar de incalcarea unui simplu termen procedural, ci de consecintele pe care le produce sau le poate produce o asemenea incalcare avand in vedere importanta problemelor dezbatute.Politica penala si procedural penala a statului nu poate fi dezbatuta si votata intr-o Camera a Parlamentului intr-o singura zi; ea reflecta starea si evolutia societatii in contextul fenomenului infractional, ea implica luarea unei decizii de natura legislativa care are repercusiuni deosebite asupra dezvoltarii societatii si nu reflecta o necesitate de moment. Ea nu trebuie sa fie contradictorie sau sa raspunda dorintei unei anumite optiuni politice, ci trebuie sa raspunda cerintelor societatii, protejand interesele generale ale acesteia. Or, pentru aceasta, deputatul trebuie sa aiba asigurata posibilitatea de a lua cunostinta de proiectul/propunerea legislativa, amendamentele aduse, raportul si avizele comisiilor permanente, dar si de a se informa sau consulta cu alti actori politici sau institutionali; numai in aceste conditii isi poate forma o opinie asupra problemei dezbatute si numai in aceste conditii votul sau, eminamente politic, poate fi dat in deplina cunostinta de cauza.Prin urmare, se constata ca deputatii au fost pusi in situatia de a nu putea participa in mod real la dezbaterea parlamentara, aceasta fiind dusa in derizoriu, capatand valentele unui simulacru. Or, insesi exigentele statului de drept si principiile care staula baza democratiei se opun unei paradigme care sa ridice la rang de principiu constitutional aparenta sau mimarea dezbaterii parlamentare. De aceea, ori de cate ori, prin nerespectarea unui termen procedural asociat dezbaterii parlamentare, are loc o incalcare a exercitarii plenare a mandatului parlamentar, Curtea este indrituita sa intervina si sa constate neconstitutionalitatea extrinseca a actului normativ respectiv, prin raportare la art. 69 alin. (1) si art. 74 din Constitutie, cu retinerea incalcarii art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, asa cum s-ar fi impus si in cauza de fata.Totodata, cu privire la nerespectarea termenului de 5 zile, in punctul de vedere transmis de presedintele Camerei Deputatilor, s-a sustinut ca in procedura de adoptare a legii supuse controlului de constitutionalitate nu sunt incidente dispozitiile art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ci dispozitiile art. 69 alin. (3), care prevad expres ca: "La propunerea motivata a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, in unanimitate, poate aproba inscrierea pe ordinea de zi a proiectelor de legi sau a propunerilor legislative, care se vor supune dezbaterii si adoptarii, in ziua sedintei de plen a Camerei Deputatilor".Ca urmare a acestei aparari, in temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, au fost solicitate presedintelui Camerei Deputatilor informatii cu privire la desfasurarea procedurii legislative referitoare la legea supusa controlului de constitutionalitate. Avand in vedere ca norma regulamentara prevede intrunirea cumulativa a doua conditii: existenta unei propuneri motivate a unor subiecte de drept expres determinate, respectiv aprobarea propunerii, in unanimitate, de catre Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, Curtea a solicitat documentele care contin propunerea motivata a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, formulata in temeiul dispozitiilor art. 69 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor, adresata Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, in vederea inscrierii pe ordinea de zi a propunerii legislative in ziua sedintei de plen a Camerei Deputatilor din 24 aprilie 2019, precum si documentul care atesta aprobarea, in unanimitate, a acestei propuneri de catre Comitetul liderilor grupurilor parlamentare.Prin Adresa nr. 1/1.723 din 20 mai 2019, inregistrata la Curte cu nr. 4.045 din 20 mai 2019, presedintele Camerei Deputatilor a comunicat ca, "in conformitate cu prevederile art. 38 si art. 39 din Regulamentul Camerei Deputatilor, inscrierea legii la care faceti referire pe ordinea de zi a sedintei Camerei Deputatilor se aproba de catre Comitetul liderilor grupurilor parlamentare cu majoritatea rezultata din ponderea votului fiecarui membru prezent. Dispozitiile art. 69 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor referitoare la unanimitatea voturilor liderilor grupurilor parlamentare pentru inscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor de catre Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a unui anumit proiect de lege se aplica numai in situatia in care in ziua sedintei de plen a Camerei Deputatilor se solicita completarea ordinii de zi cu o anumita initiativa legislativa. In situatia legii la care faceti referire in solicitare, nu a fost necesara unanimitatea voturilor liderilor grupurilor parlamentare, intrucat sedinta Comitetului liderilor grupurilor parlamentare a avut loc in ziua precedenta plenului Camerei Deputatilor, sedinta Comitetului liderilor grupurilor parlamentare tinandu-se in data de 23.04.2019, iar sedinta plenului Camerei Deputatilor avand loc in data de 24.04.2019".La raspunsul formulat a fost atasat un extras al stenogramei sedintei Biroului permanent al Camerei Deputatilor din data de 23 aprilie 2019, prin care se atesta ca sedinta a fost condusa de vicepresedintele Camerei, dl Florin Iordache, participantii la sedinta, interventia dlui Iordache cu privire la cvorumul de sedinta si raspunsul "Nu" la intrebarea "Daca la ordinea de zi a sedintei de Birou permanent sunt interventii?". La punctul 3 al stenogramei mentionate anterior, intitulat "Nota privind initiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse si distribuite in perioada 16-18 aprilie 2019, care, la propunerea motivata a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, in unanimitate, poate aproba inscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, pentru a fi dezbatute in ziua de miercuri, 24 aprilie 2019", se gaseste interventia dlui Iordache prin care solicita Comitetului liderilor sa aleaga din lista privind initiativele pentru care rapoartele au fost depuse si distribuite in perioada 16-18 aprilie 2019: "Comitetul liderilor, va rog, daca considerati, puteti alege din aceasta lista sa stabiliti ordinea de zi pentru sedinta de maine".De asemenea, este atasat un extras al sedintei Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din 23 aprilie 2019, prin care se atesta ca sedinta a fost condusa de liderul Grupului parlamentar al P.S.D., dl Alfred Robert Simonis, si participantii la sedinta. Extrasul contine dezbaterea referitoare la propunerea dlui Alfred Robert Simonis de a introduce Pl-x 373/2018 (Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara), sub rezerva primirii raportului, in sedinta plenului din 24 aprilie 2019. In urma dezbaterilor, cu trei voturi impotriva, trei pentru si o abtinere, propunerea a fost adoptata.Din analiza documentelor prezentate rezulta ca nu a existat o propunere motivata a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar si nici documentul care sa ateste aprobarea, in unanimitate, a acestei propuneri de catre Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, potrivit art. 69 alin. (3) din regulament. In cauza de fata, potrivit stenogramei de sedinta a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, propunerea formulata de liderul Grupului parlamentar al P.S.D. nu a fost motivata si a fost adoptata cu trei voturi impotriva, trei pentru si o abtinere, astfel ca aceasta decizie nu a intrunit nici macar majoritatea voturilor.Mai mult, constatam ca includerea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor din 24 aprilie 2019 s-a realizat cu privire la un act normativ pentru care raportul comisiei de fond nu fusese depus si distribuit. Or, asa cum reiese din chiar stenograma sedintei din 23 aprilie 2019, Comitetul liderilor urma sa stabileasca ordinea de zi, alegand din lista privind initiativele pentru care rapoartele au fost depuse si distribuite in perioada 16-18 aprilie 2019.De asemenea, observam lipsa de consecventa a presedintelui Camerei Deputatilor, care, prin punctul de vedere transmis Curtii in data de 9 mai 2019, invoca dispozitiile art. 69 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor (norma cu caracter special) pentru a motiva inaplicabilitatea dispozitiilor art. 69 alin. (2) din acelasi regulament (norma cu caracter general), pentru ca ulterior, prin raspunsul formulat la solicitarea prezentarii documentelor aferente, transmis in data de 20 mai 2019, sa invoce prevederile art. 38 si art. 39 din regulament referitoare la aprobarea inscrierii legii pe ordinea de zi a sedintei plenului Camerei Deputatilor de catre Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, dispozitii cu caracter general care atrag tocmai incidenta prevederilor art. 69 alin. (2), pe care initial a contestat-o.Chiar daca am admite incidenta dispozitiilor art. 69 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor (evident, doar daca ar fi fost respectate cele doua conditii cumulative) pentru a refuza aplicarea termenului de 5 zile prevazut de art. 69 alin. (2) din regulament, se impune sa facem trimitere la cele statuate de Curte in Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, si reiterate constant, ulterior, in jurisprudenta sa (spre exemplu, Decizia nr. 209/2012). Astfel, Curtea a retinut ca, potrivit "pozitiei preeminente a Parlamentului in sistemul autoritatilor publice ale Romaniei, el exercita prerogative de cea mai mare insemnatate pentru activitatea de stat, fiind, in intregul sau, expresia suveranitatii nationale rezultata din alegerile parlamentare. [...] Camerele nu ar putea pasi direct la dezbaterea si adoptarea unei legi, fara o pregatire corespunzatoare, prealabila, a lucrarilor ce urmeaza a se desfasura in plen". Insa Parlamentul "nu poate fi reprezentat sau inlocuit de niciunul dintre organele sale interne si pe care chiar el si le infiinteaza, din simplul motiv ca el nu poate delega nimanui - si cu atat mai putin unui grup de parlamentari - suveranitatea nationala cu care electoratul l-a imputernicit in urma alegerilor parlamentare. Pentru ca un control parlamentar sa fie autentic, el trebuie sa fie deplin, adica Parlamentul tarii trebuie sa dispuna de posibilitatea de a lua orice masuri pentru a da continut acestei plenitudini. [...] Deplasarea [...] unui centru de decizie constitutional (Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conforma cu menirea celui dintai, exprimata clar in prevederile art. 110 si art. 58 din Constitutie [art. 111 si art. 61 din Constitutia revizuita]." Aceste argumente sunt a fortiori aplicabile cu privire la activitatea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, care nu poate decide inlaturarea dreptului membrilor Parlamentului de a lua cunostinta si de a dezbate o lege cu un continut normativ atat de complex si cu efecte importante in societate .Avand in vedere argumentele prezentate, constatam conduita vadit arbitrara a legiuitorului, care ignora, in mod constant, normele regulamentare, recomandarea Curtii Constitutionale cuprinsa in Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragrafele 48-49, potrivit careia "parlamentarii, fie ca provin din randul majoritatii, fie ca provin din cel al opozitiei, trebuie sa se abtina de la exercitarea abuziva a drepturilor procedurale si sa respecte o regula de proportionalitate, de natura sa asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile", si, implicit, principiul exercitarii cu buna- credinta si in spirit de loialitate fata de valorile constitutionale a drepturilor procedurale parlamentare.Nerespectarea termenelor prevazute in propriile regulamente de organizare si functionare impiedica Parlamentul sa isi exercite functia de legiferare in mod efectiv, transformand actul decizional al votului intr-o formalitate care lipseste de efecte juridice norma cuprinsa in art. 69 din Constitutie . Procesul legislativ desfasurat cu privire la legea supusa controlului de constitutionalitate in prezenta cauza nu a presupus o dezbatere reala asupra initiativei legislative, in sensul ca nu a avut loc un schimb de idei cu privire la continutul normativ al acesteia. Mai mult, in absenta dezbaterilor, participarea membrilor Parlamentului la procesul legislativ a fost golita de continut, reducandu-se la votarea propunerii legislative in lipsa oricarei cunoasteri a continutului acesteia, ceea ce este de neconceput intr-un stat de drept .
*
Avand in vedere toate aspectele relevate mai sus, consideram caSesizarile de neconstitutionalitate formulate de Presedintele Romaniei si de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania se impuneau a fi admise si in ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate extrinseca care a vizat faptul ca legea a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) si alin. (5) din Constitutie, deoarece raportul Comisiei parlamentare speciale comune, elaborat in cadrul procedurii din fata Camerei Deputatilor, a fost difuzat deputatilor in chiar ziua votului, asadar, cu nerespectarea termenului de cel putin 5 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, ceea ce determina neconstitutionalitatea legii, in ansamblul sau.
Lamurirea dispozitivului hotararii judecatoresti. Limitele judecatii. Neclaritatea dispozitivului. Drepturi salariale. Notiunea de �spor�. Modalitatea de stabilire si de plata Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 442/24.06.2020
Functionari publici. Drepturi salariale functionari. Revocarea pentru viitor a efectelor unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale. Inlaturare pentru trecut a efectelor actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 628/30.07.2020
Pensionarii militari decorati cu ordinul �Meritul Militar�. Beneficiul semnului onorific se acorda in favoarea beneficiarului pensionar militar sub forma unui spor adaugat la cuantumul pensiei brute Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 304/16.07.2020
Plata de despagubiri salariatului in cazul suspendarii contractului de munca. Principiul raspunderii civile contractuale Pronuntaţă de: Curtea de Apel Craiova - Decizia civila nr. 2351/2019
Decizia CCR 279/17.06.2015 nu este aplicabila atunci cand decizia de suspendare fost consolidata prin trimiterea in judecata a salariatului pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta Pronuntaţă de: Curtea de Apel Brasov - Decizia civila nr. 897/26.06.2019
Recalcularea salariului prin raportare la salariul maxim stabilit in cadrul institutiei pentru aceeasi functie/grad/treapta si gradatie pentru activitatea desfasurata in aceleasi conditii Pronuntaţă de: Curtea de Apel BUCURESTI - Decizie civila nr. 1710/ 5.10.2020
Existenta sau inexistenta resurselor financiare ale angajatorului nu poate avea vreo influenta asupra platii drepturilor salariale prevazute in contractul individual de munca Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti - Decizia civila nr. 5590 din data de 03 Decembrie 2019
Pe calea contestatiei in anulare nu pot fi valorificate decat nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea data de instanta fondului raportului juridic Pronuntaţă de: Curtea de Apel Alba Iulia - Decizia civila nr. 398/2020
Omisiunea inscrierii in concret a motivelor de fapt si de drept. Nulitatea absoluta a deciziei de concediere Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti - Decizia civila nr. 3581/2019
Plata drepturilor salariale restante. Sarcina probei revine angajatorului. Pronuntaţă de: Tribunalul Neamt, Sentinta civila nr. 312/2020 din 30 iunie 2020
Dialogurile MCP � Oportunitatea reorganizarii angajatorului vs. Legalitarea concedierii salariatilor Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
Un salariat are dreptul, pentru perioada cuprinsa intre concedierea sa nelegala si reintegrarea sa in functia detinuta anterior, la concediu anual platit Sursa: EuroAvocatura.ro
Incidenta Deciziei CCR nr. 279/2015 asupra contractelor de munca suspendate la data pronuntarii. Neretroactivitate si neconstitutionalitate Sursa: Irina Maria Diculescu
Aplicarea unui spor obligatoriu la pedeapsa principala a inchisorii � pedeapsa echitabila sau asuprire neconstitutionala Sursa: Irina Maria Diculescu
Egalitatea in drepturi la acordarea pensiei sociale minime garantate Sursa: EuroAvocatura.ro
Restrictiile privind vanzarea-cumpararea terenurilor agricole situate in extravilan si aplicarea principiului tempus regit actum Sursa: Irina Maria Diculescu
Procedura speciala a atacarii hotararilor de validare a consilierilor locali � aspecte de constitutionalitate Sursa: Irina Maria Diculescu