Codul penal 2008. Reluare stire

Guvernul a decis, printr-o Ordonanta de urgenta, prorogarea, pana la 1 septembrie 2008, a termenului de intrare in vigoare a noului Cod Penal (adoptat in anul 2004 prin Legea 301), precum si a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

Termenul stabilit anterior pentru intrarea in vigoare a noului Cod Penal era 1 septembrie 2006.

La nivelul Ministerului Justitiei a fost constituita in anul 2005 o comisie care a analizat toate aspectele semnalate de instantele judecatoresti si parchete, care au cerut amanarea intrarii in vigoare a Codului penal. Pe baza solicitarilor venite de la majoritatea Curtilor de Apel, de la parchete si de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, intrarea in vigoare a Codului penal a fost amanata pana la 1 septembrie 2006 (OUG nr.58/2005). Numeroasele cereri formulate de parchete si instante contineau observatii si comentarii critice cu privire la unele solutii propuse de Codul Penal si modul de reglementare a unor institutii.

Ulterior, Comisia de la Ministerul Justitiei a ajuns la concluzia ca problemele identificate nu pot fi remediate pana la data de 1 septembrie 2006, data prevazuta pentru intrarea in vigoare a Codului penal adoptat prin Legea nr. 301/2004.

Comisia a constatat ca acest proces necesita nu numai o simpla modificare a anumitor texte, asa cum s-a preconizat initial, ci reconsiderarea institutiilor reglementate in cadrul sau, inclusiv prin examinarea solutiilor oferite de alte coduri penale europene. Acesta este motivul pentru care s-a optat pentru o noua prorogare a termenul de intrare in vigoare a noului Cod Penal, precum si a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, pana la 1 septembrie 2008.


Obiectiile formulate de parchete si instante:

1. Optiunea noului Cod penal de clasificare a infractiunilor in crime si delicte (art.3), intalnita si in alte legislatii europene, ridica serioase probleme de aplicare din cauza modului in care a fost conceputa si a solutiilor propuse.

Astfel, criteriul de delimitare a infractiunilor este gravitatea faptei, exprimata in natura si durata pedepsei. Potrivit clasificarii, delictele sunt considerate fapte de o gravitate redusa. Aceasta concluzie este sustinuta si de unele sisteme de drept europene: Codul german prevede ca delictul se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau amenda; Codul italian prevede pentru fapte similare arestul de la 5 zile la 3 ani; Codul belgian prevede inchisoare de la 8 zile la 5 ani; Codul spaniol prevede inchisoare de la 3 luni la 5 ani.

Codul Penal propune insa sanctionarea delictelor cu inchisoare stricta de pana la 15 ani. In aceste conditii, reprezentantii parchetelor si instantelor au semnalat faptul ca sanctionarea delictelor cu inchisoarea stricta de pana la 15 ani nu este in concordanta cu incadrarea lor ca fapte cu gravitate scazuta.

2. Noul Cod mentine institutia faptei care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, dar introduce alte doua circumstante atenuante legale, care folosesc aceleasi criterii de apreciere a pericolului social ca si prima institutie mentionata (art. 19, alin.1 si 2, respectiv, art. 88, alin. c si d). Coexistenta unor reglementari, identice din punct de vedere al continutului, dar diferite ca natura juridica, creeaza confuzie si are ca efect inaplicabilitatea uneia dintre cele doua institutii. In plus, in lipsa unor elemente obiective de diferentiere, solutiile in practica judiciara ar fi neunitare, lasand loc arbitrariului.

De asemenea, introducerea institutiei renuntarii la pedeapsa (art.108), dar si mentinerea institutiei faptei care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni conduce la solutii profund inechitabile. In primul caz, fapta savarsita constituie infractiune dar infractorul nu suporta nici o consecinta, pe cand, in cel de-al doilea caz, desi fapta nu constituie infractiune, faptuitorului i se poate aplica o sanctiune administrativa cu amenda de pana la 25 milioane lei vechi.

Alte critici vizeaza natura juridica a cauzelor justificative, pedepsirea tentativei, concursul ideal de infractiuni, concursul real de infractiuni, recidiva, pluralitatea intermediara, pedepsele principale si cele accesorii, circumstantele atenuate si agravante (ambele incalca principiul legalitatii pedepselor).

3. Cu privire la pedepsirea tentativei, art.35 alin.2 prevede ca ‚‚in cazul persoanei fizice, tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa imediat inferioara categoriei de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, daca legea nu prevede altfel’’. Aceasta prevedere este inaplicabila in cazuri precum tentativa la un delict, pentru care legea prevede numai pedeapsa amenzii. In aceasta situatie, potrivit art.35 alin.2, pedeapsa care trebuie aplicata pentru tentativa este cea imediat inferioara, adica munca in folosul comunitatii, care insa potrivit art.70 alin.3 poate fi dispusa numai cu consimtamantul condamnatului dar, daca infractorul nu consimte la aceasta, nu i se poate aplica nici o pedeapsa .

4. In materia concursului real de infractiuni, noul Cod penal (art. 48) propune un sistem de sanctionare alternativ, format din: cumulul juridic al pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente (ceea ce presupune contopirea acestor pedepse si aplicarea celei mai grele dintre ele cu posibilitatea adaugarii unui spor) si cumulul aritmetic (ceea ce presupune aplicarea unei pedepse rezultante care reprezinta totalul pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente). Nu sunt stabilite insa criterii legale obiective care sa motiveze optiunea judecatorului pentru unul sau altul dintre cele doua sisteme, lasandu-se astfel posibilitatea arbitrariului. In plus, reglementarea alternativa a ambelor sisteme de cumul nu este utila. Pedeapsa rezultanta, aplicata pentru doua sau mai multe delicte concurente, poate sa fie una specifica pentru crima . De exemplu, in cazul in care sunt savarsite doua delicte pentru care se stabilesc doua pedepse a cate 10 ani inchisoare stricta in fiecare caz, pedeapsa finala cea mai grea care ar putea fi aplicata este de 20 de ani, pedeapsa prevazuta pentru crima (art. 58). Se incalca astfel principiul legalitatii pedepselor.

In materia recidivei, atat sub aspectul reglementarii (art.50), cat si sub aspectul tratamentului sanctionator (art.51), au fost semnalate o serie de deficiente .

Din definirea recidivei postexecutorii, rezulta ca savarsirea unei infractiuni dupa gratierea unei pedepse sau dupa prescriptia executarii pedepsei nu mai atrage starea de recidiva, intrucat aceste doua ipoteze nu mai sunt prevazute in textul legal. Pe cale de consecinta, o asemenea infractiune va fi sanctionata ca si cum ar fi comisa dupa reabilitare, desi aceasta nu a intervenit.

In privinta pedepselor principale prevazute pentru persoana fizica, s-a constatat o neconcordanta intre ierarhizarea acestora (art.58) si alte dispozitii ale noului Cod penal. Astfel, potrivit art.58 alin.4, amenda apare ca o pedeapsa mai grea decat munca in folosul comunitatii. Cu toate acestea, in art.69 alin.2 se prevede ca, in cazul sustragerii cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa daca exista consimtamantul condamnatului, cu pedeapsa muncii in folosul comunitatii, deci cu o pedeapsa mai putin severa. Se ajunge astfel la situatia paradoxala ca neexecutarea unei pedepse mai grele sa determine inlocuirea acesteia cu o pedeapsa mai usoara.

Spre deosebire de Codul Penal in vigoare, noul Cod Penal nu reglementeaza situatia aplicarii concomitente a cauzelor de agravare si nici a concursului dintre cauzele de atenuare si agravare.

Codul penal din 2004 introduce o noua modalitate de individualizare a executarii pedepsei, respectiv suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere cu obligatia condamnatului de a efectua o munca in folosul comunitatii (art.107). Aceasta reglementare determina practic aplicarea a doua pedepse principale pentru aceeasi fapta: inchisoarea stricta a carei executare este suspendata sub supraveghere si munca in folosul comunitatii, solutie care contravine principiului general non bis in idem.

Tot la capitolul individualizarea pedepselor, noul Cod penal reglementeaza institutiile renuntarii la pedeapsa (art. 108) si amanarii aplicarii pedepsei (art. 109). In ambele situatii, aplicarea acestor masuri este conditionata de acoperirea de catre inculpat a prejudiciului cauzat de infractiune . In cazul amanarii aplicarii pedepsei, este prevazuta in plus posibilitatea acordarii acesteia si in cazul in care inculpatul dovedeste ca are posibilitatea de a acoperi prejudiciul. Aceasta conditie este insa similara celei prevazute la art.81 alin.4 din actualul Cod penal, care au fost declarate neconstitutionale (decizia Curtii Constitutionale nr. 463/1997).

Reprezentantii parchetelor si instantelor au ridicat obiectii si in legatura cu regimul sanctionator aplicabil minorilor. Noul Codul Penal prevede, la art. 117, ca unui minor i se poate aplica, pentru aceeasi fapta, atat o masura educativa (libertatea supravegheata), cat si o pedepsa (munca in folosul comunitatii), incalcandu-se principiul non bis in idem, care interzice aplicarea si executarea a doua sanctiuni pentru aceeasi fapta .

De altfel, incalcarea acestui principiu se poate observa, pentru aceleasi considerente, si in cazul reglementarilor privitoare la libertatea sub supraveghere severa, suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate minorului si suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate minorului sub supraveghere .

Alte critici privesc faptul ca modul de reglementare a celor doua forme de libertate sub supraveghere, simpla (1 an) si severa(de la 1 la 3 ani), introduce elemente straine de fapta savarsita si de persoana minorului, ceea ce contravine caracterului personal al raspunderii penale.

Singurul element de diferentiere ar fi acela al persoanei careia i se incredinteaza supravegherea minorului. In cazul in care parintii, tutorele, adoptatorul sau rudele apropiate nu pot asigura supravegherea corespunzatoare a minorului, va fi aplicata automat forma severa de supraveghere, care permite incredintarea supravegherii minorului unei institutii legal insarcinate cu aceasta atributie sau serviciului de reintegrare sociala si supraveghere . In acest mod, minorului i se aplica o masura educativa mai severa, din motive ce nu tin de persoana lui si nici nu au legatura cu fapta .

In privinta raspunderii penale a persoanei juridice, noul Cod penal excepteaza de la raspundere penala institutiile publice care desfasoara o activitate care poate forma si obiectul domeniului privat. Exceptia este inechitabila si se pune problema constitutionalitatii sale, sub aspectul principiului egalitatii in fata legii. De asemenea, Noul Cod penal lasa neacoperite situatiile in care infractiunea are legatura directa cu obiectul de activitate al persoanei juridice sau aceasta apare ca beneficiara a profitului rezultat in urma infractiunii.

De asemenea, in materia reabilitarii, noul Cod penal (art.151) nu prevede nici o dispozitie cu privire la termenul de reabilitare a persoanei juridice.

Intrarea in vigoare a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal este conditionata de intrarea in vigoare a Legii nr.301/2004 – Codul penal.

Legea nr. 294/2004 a fost elaborata pe baza sistemului de pedepse stabilit prin prevederile Legii nr.301/2004 – Codul penal, sistem fundamental diferit de cel prevazut de Codul penal in vigoare. Structura si sistematizarea Legii nr.294/2004 se grefeaza pe structura Legii nr.301/2004 – Codul penal, care instituie impartirea infractiunilor in crime si delicte, instituind pedepse diferite de cele prevazute de Codul penal in vigoare, de exemplu inchisoarea stricta sau amenda sub forma zilelor-amenda, motiv pentru care este necesara, prorogarea, totodata, si termenului intrarii in vigoare a acestei legi.

Textul integral al Codului Penal 2009, Publicat in MO este disponibil AICI