Reglementarile din Franta, Austria si Irlanda prin care se stabilesc preturi minime de vanzare cu amanuntul pentru tigari sunt contrare dreptului Uniunii

Comisia a sesizat Curtea de Justitie cu trei actiuni in neindeplinirea obligatiilor introduse impotriva Frantei, a Austriei si, respectiv, a Irlandei, intrucat considera ca reglementarile acestor state membre in materia stabilirii de preturi minime pentru anumite produse din tutun prelucrat, si anume tigarile si alte produse din tutun in Franta, tigarile si tutunul taiat fin pentru rularea tigaretelor in Austria si tigarile in Irlanda, sunt contrare Directivei 95/591 care stabileste anumite norme referitoare la acciza care afecteaza consumul acestor produse . Directiva obliga statele membre sa aplice in privinta tigarilor o acciza care este constituita dintr-un element proportional (ad valorem) calculat la pretul maxim de vanzare cu amanuntul, precum si dintr-un element specific al carui cuantum se stabileste prin raportare la tigarile din categoria de pret a celor mai cautate, dar nu poate fi mai mica de 5 % sau mai mare de 55 % din suma totala a sarcinii fiscale. Rata accizei proportionale si suma accizei specifice trebuie sa fie aceeasi pentru toate tigarile. De asemenea, directiva prevede ca producatorii si importatorii de tutun prelucrat sunt liberi sa determine pretul maxim de vanzare cu amanuntul pentru fiecare dintre produsele lor [articolul 9 alineatul (1)].
In opinia Comisiei, reglementarile celor trei state membre, prin care se impun preturi minime care corespund unui anumit procentaj din pretul mediu al tutunului prelucrat (95% in Franta, 92,75% pentru tigari si 90% pentru tutunul taiat fin in Austria si 97% in Irlanda), aduc atingere libertatii producatorilor si importatorilor de a determina preturile maxime de vanzare cu amanuntul pentru produsele lor si, prin urmare, liberei concurente. In consecinta, aceste reglementari ar fi contrare directivei.
Mai intai, Curtea aminteste ca directiva urmareste, in special, sa garanteze ca determinarea bazei de evaluare a accizei proportionale aplicate produselor din tutun este supusa acelorasi norme in toate statele membre, dar si sa protejeze libertatea producatorilor si importatorilor, care le permite sa beneficieze efectiv de avantajul concurential care rezulta din eventuale preturi de cost mai mici.

Curtea apreciaza ca impunerea unui pret minim de vanzare cu amanuntul are ca efect ca pretul maxim de vanzare cu amanuntul determinat de producatori si de importatori sa nu poata, in niciun caz, sa fie mai mic decat acest pret minim obligatoriu si este, prin urmare, susceptibil sa aduca atingere relatiilor concurentiale, intrucat impiedica unii dintre acesti producatori sau importatori sa obtina avantaje din preturi de cost mai mici pentru a propune preturi de vanzare cu amanuntul mai atractive.
Prin urmare, Curtea considera ca un sistem de pret minim nu poate fi considerat compatibil cu directiva in masura in care nu este conceput in asa fel incat sa excluda, in orice ipoteza, posibilitatea de a se aduce atingere avantajului concurential care ar putea rezulta, pentru anumiti producatori sau importatori ai unor asemenea produse, din preturi de cost mai mici.

Examinarea legislatiilor nationale determina Curtea sa concluzioneze ca acestea nu permit sa se excluda ca, in orice ipoteza, preturile minime pe care le impun aduc atingere avantajului concurential care ar putea rezulta, pentru anumiti producatori sau importatori de produse din tutun, din preturi de cost mai mici.

In continuare, Curtea respinge argumentele prezentate de fiecare dintre cele trei state membre in apararea reglementarilor lor.
Astfel, in primul rand, Conventia-cadru a Organizatiei Mondiale a Sanatatii2 nu este de natura sa puna in discutie concluzia Curtii, intrucat aceasta nu impune partilor contractante nicio obligatie concreta in domeniul preturilor produselor din tutun care sa le permita sa incalce dispozitiile directivei. In plus, directiva nu se opune unei politici de preturi in masura in care aceasta nu impiedica realizarea obiectivelor directivei mentionate.
In al doilea rand, obiectivul de protectie a sanatatii prevazut la articolul 30 CE nu poate fi invocat decat pentru a justifica restrictiile cantitative la import si la export, precum si masurile cu efect echivalent prevazute la articolele 28 CE si 29 CE. Or, Comisia nu si-a intemeiat actiunea pe aceste dispozitii din Tratatul CE.

In sfarsit, Curtea considera ca Directiva 95/59 asigura protectia sanatatii si nu impiedica statele membre sa urmareasca combaterea fumatului. Aceasta aminteste ca reglementarea fiscala constituie un instrument important si eficace de combatere a consumului de produse din tutun si, prin urmare, de protectie a sanatatii publice, avand in vedere ca obiectivul de a asigura ca preturile acestor produse se stabilesc la niveluri ridicate poate fi realizat in mod adecvat prin impozitarea mai ridicata a acestor produse, cresterea accizelor determinand, mai devreme sau mai tarziu, majorarea pretului de vanzare cu amanuntul, fara ca prin aceasta sa se aduca atingere libertatii de determinare a preturilor.

Curtea adauga, de asemenea, ca interdictia stabilirii de preturi minime nu impiedica statele membre sa interzica vanzarea in pierdere a tutunului prelucrat in masura in care nu se aduce atingere libertatii producatorilor si importatorilor de a stabili preturi maxime de vanzare cu amanuntul pentru produsele lor. In acest caz, acesti actori economici nu vor putea sa absoarba impactul impozitelor asupra acestor preturi prin vanzarea produselor lor la un pret mai mic decat suma dintre pretul de cost si toate impozitele aplicabile.

MENTIUNE: O actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor, care este indreptata impotriva unui stat membru care nu isi respecta obligatiile care decurg din dreptul Uniunii, poate fi formulata de catre Comisie sau de catre un alt stat membru. In cazul in care Curtea de Justitie constata neindeplinirea obligatiilor, statul membru in cauza trebuie sa se conformeze de indata hotararii pronuntate.
In cazul in care considera ca statul membru nu s-a conformat hotararii, Comisia poate introduce o noua actiune prin care sa solicite aplicarea unor sanctiuni pecuniare. Cu toate acestea, in situatia in care nu au fost comunicate Comisiei masurile de transpunere a unei directive, Curtea poate aplica sanctiuni, la propunerea Comisiei, de la stadiul primei hotarari.