Marca. Anulare a inregistrarii pentru rea credinta. Elemente de apreciere

Fundamentul moral al bunei credinte il reprezinta onestitatea ale carei valori morale sunt loialitatea, prudenta, ordinea si temperanta.
Traducerea in plan juridic a acestor valori ale onestitatii, in analiza bunei credinte, ca termen antinomic, se exprima prin: intentia dreapta, ca rezultanta a loialitatii sau probitatii, implicand totdeauna absenta dolului, fraudei si violentei, precum si fidelitatea in angajamente, cum si absenta indoielii, a ignorantei corecte si justificate (eroarea scuzabila); diligenta, corespondenta a valorii morale a prudentei si care determina savarsirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului lor circumscris in limitele legii; liceitatea, respectiv savarsirea unor acte cu continut licit; abtinerea de la vatamarea sau de la pagubirea altuia cu ocazia intrumentarii actului juridic si care deriva din valoarea morala a temperantei, ca echivalent al preceptului roman: alterum non laedere.
Prin urmare, este gresita reducerea analizei relei-credinte prin raportare exclusiva la frauda, ca modalitate de manifestare, cum este gresita si excluderea din conceptul de rea-credinta a comportamentului neloial adoptat pe piata de vanzare a unor produse, care nu are numai o componenta morala ci, din perspectiva legii speciale raporturilor juridice comerciale, respectiv a Legii nr. 11/1991, si o componenta juridica.
In acest context, dispozitiile Legii nr. 11/1991 prevad in mod expres in art. 5 lit. a fapta de concurenta neloiala, constand in a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;, iar analiza pe care a implicat-o cauza, in aplicarea unor dispozitii speciale in materie de marci, s-a circumscrie intr-un plan mai larg, dat de existenta raporturilor comerciale dintre parti, unor fapte de concurenta neloiala, precis definite.

Dec. civ. nr. 34A /12.02.2009(definitiva)
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru cauze privind Proprietatea Intelectuala

Asupra apelului de fata, deliberand, constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 28.01.2008, reclamanta SC P.A.E.I.SA a chemat in judecata pe parata SC B.RO.T/C SRL solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea marcii combinate P.A.S, inregistrata sub nr. 76253, cu cheltuieli de judecata .
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca partile litigante au actionat de circa 12-15 ani ca un grup de firme, urmarind interese comerciale comune, avand actionari comuni, fiecare cu personalitate juridica proprie.
Parata a inregistrat cu rea credinta marca contestata, reaua credinta decurgand din urmatoarele imprejurari de fapt .
- Numita F.M administrator incepand cu data din 21.10.2003 al firmei parate a detinut in intervalul 23.06.2001-14.12.2005, calitatea de presedinte al firmei reclamante.
In intervalul in care F.M detinea functia de presedinte al societatii reclamante, aceasta firma a inregistrat in Grecia exact aceeasi marca inregistrata de parata cu rea credinta la OSIM. Certificatul de inregistrare al marcii in Grecia eliberat la cererea reclamantei a fost emis ca urmare a solicitarii depuse la data de 6.04.2005.
Reclamanta a sustinut reaua credinta a paratei la inregistrarea marcii avand in vedere si relatiile comerciale desfasurate impreuna, reclamanta utilizand pentru promovarea propriilor servicii si produse marca contestata.
O alta dovada in sustinerea relei credinte, o constituie in opinia reclamantei si contractul incheiat de parti la data 1.11.2001, ce avea ca obiect achizitionarea de catre societatea parata de la firma reclamanta a profilelor de aluminiu. In baza contractului incheiat, partile au desfasurat livrari pana in anul 2005, dovada in acest sens fiind facturile emise in acea perioada .
Produsele comercializate de reclamanta catre firma parata erau inscriptionate cu marca P.A.S, iar marca era aplicata in totalitate la fel cu marca a carei anulare s-a solicitat si continea aceleasi culori revendicate-portocaliu, rosu, alb.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 48 alin 1 lit. c din Legea 84/1998.
La data de 24.03.2008 parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Parata a afirmat ca a inregistrat marca cu buna credinta, in baza consimtamantului obtinut de la societatea franceza L. ZA, certificatul de inregistrare al marcii atestand aceasta imprejurare, situatie recunoscuta si prin publicarea marcii in BOPI.
In acest context, singura persoana interesata in obtinerea anularii marcii ar fi numai titularul marcii anterioare - societatea franceza.
Parata a mai aratat ca nu a manifestat rea credinta fata de reclamanta la inregistrarea marcii, avand in vedere ca in Grecia marca a fost inregistrata in intervalul in care numita F.M detinea functia de presedinte al societatii reclamante, iar potrivit Amendamentului la Conventia privind stabilirea relatiilor din actionari societatilor anonime, asociatul F.M a fost imputernicita conventional sa conduca activitatea firmei parate.
In baza acestor prerogative, parata a decis sa protejeze si pe teritoriul Romaniei marca, titularul ei fiind comerciantul care avea distributia exclusiva a produselor pe aceasta piata .
In baza principiului teritorialitatii, parata, avand consimtamantul titularului francez, a protejat marca pe teritoriul Romaniei.
Prin sentinta civila nr. 842 din 8.05.2008, Tribunalul a admis cererea si a dispus anularea inregistrarii marcii P.A.S, ce face obiectul certificatului de inregistrare a marcii nr. 76253 eliberat de OSIM, pentru inregistrare cu rea credinta, in temeiul dispozitiilor art. 48 alin l lit. c din Legea 84/1998 .
In analiza relei credinte a paratei, tribunalul a retinut ca partile, atat reclamanta, cat si parata sunt comercianti si totodata competitori pe piata profilelor de aluminiu.
Potrivit inscrisurilor depuse la dosar s-a retinut ca intre parti s-au desfasurat de-a lungul timpului relatii comerciale, societatile actionand ca un grup de firme ce impartaseau un interes comun.
Aceste imprejurari sunt dovedite de istoricul actionariatului celor doua societati, ce atesta ca cele doua firme au avut actionari comuni, din imprejurarea ca numita F.M, Presedinte al reclamantei in perioada 2003-2005, a detinut si functia de administrator al societatii parate incepand cu data de 21.10.2003
Reclamanta si-a protejat in Grecia marca PROFILCO, certificatul de inregistrare fiind eliberat la data de 29.09.2005.
La randul sau, parata membra a grupului de societati comerciale, avand acelasi actionar majoritar, precum si administrator pe numita F.M, a inregistrat in Romania aceeasi marca destinata a proteja produse si servicii din clasele 6 si 37.
Retinand aceasta calitate a partilor, tribunalul a constatat ca aprecierea conduitei partii acuzata de a fi actionat cu rea credinta se impune a fi analizata cu exigenta sporita, in contextul obligatiei legale a comerciantilor de a-si desfasura activitatea cu buna credinta si potrivit uzantelor cinstite, in limitele unei concurente loiale.
Parata a sustinut in aparare ca pentru determinarea relei credinte nu are relevanta, pe de o parte, ca marca Profilco era inregistrata in Grecia, o data ce ea era disponibila in Romania, avand in vedere principiul teritorialitatii dreptului la marca, iar pe de alta parte, ca marca a fost inregistrata cu consimtamantul titularului marcii anterioare protejate in Romania, societatea franceza L. Z A.
Tribunalul a inlaturat aceste aparari ca neintemeiate, pentru urmatoarele considerente.
Reclamanta a probat elementele esentiale ale relei credinte si anume, elementul obiectiv constand in cunoasterea faptului ca in legatura cu marca existau, in tara in care marca era inregistrata, drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane si elementul subiectiv, constand in scopul ilicit al inregistrarii si intentia de a-l prejudicia pe cel ce justifica asemenea drepturi sau interese legitime, si aceasta cu atat mai mult cu cat, reclamanta a fost titularul originar al marcii, retinandu-se in acest context intentia de fraudare a intereselor acesteia.
Dovada acestor imprejurari obiective a fost facuta, a opinat tribunalul, in conditiile existentei unor relatii contractuale anterioare intre parti, astfel cum rezulta din contractele comerciale incheiate, din facturile depuse la dosar.
Din inscrisurile depuse la dosar, cataloage promotionale, facturi fiscale, materiale publicitare, reiese ca marca PROFILCO a fost folosita in Grecia, anterior inregistrarii de catre parata in Romania.
Societatea comerciala parata, avand in calitate de administrator pe numita F.M, presedinte al societatii reclamante in perioada 2003-2005 a inregistrat aceeasi denumire, ca marca, in Romania, in anul 2007, pentru aceeasi clasa de produse sau pentru produse si servicii similare, fiind evident in acest context ca inregistrarea s-a facut in cunostinta de cauza, aspect de altfel necontestat de parata.
Prin urmare, inregistrarea de catre parata a aceleiasi denumiri ca marca in Romania, dupa folosirea sa in Grecia si in contextul relatiilor comerciale preexistente intre parti nu poate constitui o simpla coincidenta, ci reprezinta un demers deliberat si in cunostinta de cauza, conduita paratei inscriindu-se in afara regulilor bunei credinte sau a uzantelor cinstite intre comercianti, avand ca scop blocarea reclamantei si intervenientei in cucerirea unor noi piete de desfacere.
Reaua credinta a paratei consta asadar, in cunostinta pe care a avut-o la data efectuarii depozitului in Romania ca semnul depus era folosit in Grecia, iar inregistrarea acestuia in Romania a urmarit inlaturarea de pe piata a unui concurent, in conditiile eludarii regulilor concurentei loiale.
In acest context, tribunalul a apreciat ca nu are relevanta faptul ca parata a obtinut la inregistrarea marcii consimtamantul unui alt titular francez asupra marcii PROFILCO, avand in vedere ca reaua credinta pretinsa de reclamanta se analizeaza in raporturile juridice cu aceasta si in contextual relatiilor dintre parti, parata fiind acuzata de fraudarea intereselor legitime ale reclamantei si nu ale altei persoane interesate.
Marca este definita ca un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la diferentierea de catre public a produselor si serviciilor unui comerciant de produsele si serviciile similare ale altor comercianti, marca indicand asadar originea comerciala a produsului.
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a subliniat la randul sau, prin hotararile pronuntate, ca functia esentiala a marcii este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului date privind identitatea de origine a produsului sau serviciului desemnat de marca, permitandu-i sa distinga fara confuzie acest produs sau serviciu de cele ce au o alta provenienta.
O alta functie a marcii o reprezinta si functia de concurenta, ce garanteaza ca toate produsele si serviciile ce o poarta provin de sub controlul unei singure intreprinderi.
Cele doua functii esentiale ale marcii determina scopul legal al folosirii marcii, constand in utilizarea sa exclusiva pentru indicarea originii comerciale a produselor si serviciilor si nu pentru alte scopuri, cum ar fi indepartarea de pe piata a unui concurent existent sau potential care foloseste acea marca pe o alta piata nationala.
Practicile cinstite in materie comerciala exclud preluarea unui semn distinctiv folosit de un concurent, in cunostinta de cauza, pentru indepartarea accesului acestuia pe o piata in care nu si-a protejat marca, din perspectiva atitudinii subiective a paratei neavand relevanta caracterul teritorial al protectiei date de inregistrarea marcii.
Conduita paratei evidentiaza faptul ca inregistrarea marcii in Romania a fost deturnata de la scopul prevazut de lege si anume acela de a distinge anumite produse si servicii de cele ale altor comercianti, la acela de a indisponibiliza pe piata romaneasca patrunderea unei marci folosita cu succes in alta jurisdictie.
In acest context, tribunalul a apreciat ca parata a avut un comportament neloial, ce se circumscrie notiunii de rea credinta, asa cum este circumstantiata in dreptul marcilor, atragand sanctiunea anularii inregistrarii, conform dispozitiilor art. 48 lit. c din legea 84/1998.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat apel parata S.C. B.RO.T&C S.R.L., solicitand, in temeiul art. 296 ipoteza II C.proc.civ., admiterea acestuia, schimbarea in tot a Sentintei civile nr. 842/08.05.2008, in sensul respingerii cererii reclamantei S.C. P.A.E.I.S.A. privind anularea inregistrarii marcii P.A.S ce a facut obiectul certificatului de inregistrare a marcii nr. 76253 eliberat de O.S.I.M. si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea, in prima instanta si apel, a cauzei.
In dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a sustinut ca desi cererea introductiva de instanta face vorbire de "inregistrarea marcii solicitata cu rea-credinta" si s-a intemeiat pe dispozitiile art. 48 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 84/1998, instanta de prima judecata a fondului, sub pretextul ca isi motiveaza solutia pe argumentul relei-credinte si astfel s-ar circumscrie temeiului de drept invocat, in realitate sentinta este motivata exclusiv pe dispozitiile art. 48 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 ("inregistrarea marcii s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 6") raportate fie la situatia prevazuta la lit. a), fie la situatia prevazuta la lit. b), respectiv ca marca "P.A.S"
- ar fi identica cu o marca anterioara, iar produsele sau serviciile pentru care inregistrarea marcii a fost ceruta sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata, ori ca
- ar fi identica cu o marca anterioara si este destinata a fi aplicata unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioara este protejata, daca exista un risc de confuzie pentru public.
In acest sens, apelanta invocva argumentele cuprinse de intimata reclamanta in continutul cererii introductive, privind precizarea ca certificatul de inregistrare din Grecia a fost eliberat in favoarea societatii reclamante la data de 29.09.2005, ca urmare a solicitarii depuse la 06. 04.2005, aceasta fiind considerata ipoteza care, potrivit principiului disponibilitatii, a determinat actiunea in anulare a inregistrarii marcii, aspect care ar rezulta si din dezvoltarea continuta la punctul 4 al cererii introductive : ,,Peste tot ... aceasta era insotita de marca greceasca, marca identica cu cea inregistrata ... de catre parata".
In sprijinul acestor sustineri, apelanta a apreciat prin motivele de apel ca solutia adoptata de prima instanta, motivata fortat pe teza inregistrarii cu rea-credinta (art. 48 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 84/1998) rezulta si din considerentele sentintei privitoare la folosirea aceleiasi marci in Grecia, anterior inregistrarii ei in Romania si faptul ca aceste operatiuni nu pot constitui o simpla coincidenta.
In opinia apelantei, este gresita si motivarea potrivit cu care reaua credinta a paratei consta in cunostinta pe care a avut-o la data efectuarii depozitului in Romania, ca semnul depus era folosit in Grecia, iar inregistrarea acestuia in Romania a urmarit inlaturarea de pe piata a unui concurent, in conditiile eludarii regulilor concurentei loiale.
Potrivit considerentelor cuprinse in sentinta, reaua-credinta a apelantei rezulta ca s-a manifestat in forma fraudei, ceeace ar fi trebuit sa constea in utilizarea unor mijloace viclene de catre aceasta si OSIM, cu ocazia solicitarii si examinarii cererii de inregistrare a marcii P.A.S, de natura a leza drepturile ori interesele legitime ale reclamantei.
Ori, frauda, ca modalitate de manifestare a relei credinte, nu doar ca nu a fost probata, dar nici macar nu a fost retinuta de prima instanta.
Pe de alta parte, comportamentul neloial, a sustinut apelanta, nu se circumscrie niciodata "notiunii de rea-credinta" in forma fraudei.
Intimata a formulat intampinare in cauza, solicitand respingerea apelului, sustinand prin continutul acesteia ca motivele de apel nu fac decat sa insiruie extrase din hotararea primei instante, criticile fiind imprecise, nefiind adusa nici o dovada prin care sa inlature probele care atesta comportamentul apelantei caracterizat ca fiind unul de nerespectare a uzantelor cinstite intre comercianti.
In apel nu s-au administrat alte probe.
La termenul de azi, apelanta a sustinut prin concluziile orale, exceptia inadmisibilitatii actiunii, precum si cea a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei.
In ce priveste cea dintai exceptie, apelanta a sustinut ca intimata reclamanta nu a formulat opozitie la inregistrarea marcii a carei anulare a solicitat-o ulterior, fara a avea insa acest drept de optiune.
In ce priveste cea de a doua exceptie, a sustinut ca reclamanta nu face parte din cercul persoanelor interesate in a cere anularea marcii.
Analizand cu precadere, potrivit art. 137 alin.1 Cod procedura civila, exceptiile invocate de catre apelanta in completarea motivelor de apel si in considerarea imprejurarii ca o asemenea completare, desi nu a fost formulata in scris si nici comunicata partii adverse, care a inteles insa sa puna concluzii, a fost adusa motivelor de apel la prima zi de infatisare, fiind circumscrisa astfel ipotezei legale prevazute de dispozitiile art. 287 alin.2 teza finala, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, urmand a fi respinse.
Cea dintai exceptie, sustinuta de apelanta cu referire la dispozitiile art. 23 din Legea nr. 84/1998 care i-ar fi permis intimatei reclamante sa-si exercite dreptul de opozitie la inregistrarea marcii a carei anulare a solicitat-o ulterior, este nefondata cata vreme legea insasi nu leaga o asemenea consecinta din faptul neexercitarii dreptului la opozitie.
Dimpotriva, dispozitiile art. 48 ale aceleiasi legi prevad ca o cale procesuala distincta dreptul oricarei persoane interesate de a cere anularea inregistrarii marcii, fara nici un fel de conditionare, ce ar fi reprezentat o exceptie de la aceasta regula .
Cea de a doua exceptie este de asemenea neintemeiata, reclamanta intimata putand fi considerata, in sensul dispozitiilor anterior enuntate, ca intrand in cercul persoanelor ,,interesate", cata vreme este titulara unei marci a carei protectie viitoare pe teritoriul Romaniei reprezinta o componenta a activitatii sale comerciale declarate.
Analizand criticile aduse sentintei prin motivele de apel formulate in scris, actele si lucrarile dosarului, Curtea constata apelul ca fiind nefondat, motivele de apel constand, astfel cum a sustinut si intimata, intr-o reluare a considerentelor sentintei, dintr-o perspectiva critica nedezvoltata insa pe baza unor argumente juridice.
In mod evident, apelanta incearca sa creeze confuzie sub aspectul temeiului de drept pe baza caruia a fost admisa cererea de chemare in judecata, desi intelesul argumentelor ce au stat la baza acestei admiteri este clar, coerent si in afara oricarei critici.
Prima instanta nu a avut in vedere decat dispozitiile art. 48 alin.1 lit. c din Legea nr. 84/1998, potrivit carora anularea inregistrarii unei marci se poate dispune pentru motivul inregistrarii acesteia cu rea-credinta.
Reaua-credinta, circumscrisa atitudinii obiective si subiective a paratei apelante, a fost analizata din perspectiva raporturilor juridice existente intre parti, anterior formularii cererii de inregistrare a marcii, precum si a atitudinii vadit deliberate, ce au stat la baza comportamentului factorului de decizie, identificat in persoana administratorului acesteia si care a contribuit la obtinerea inregistrarii marcii, nu in scopul pentru care a fost inregistrata ci pentru o cauza considerata ca fiind straina acestui scop, neloiala si, prin aceasta, nelicita.
Existenta unei marci identice inregistrate anterior intr-o alta tara - Grecia, reprezinta, din perspectiva raporturilor juridice stabilite intre parti, elementul obiectiv in raport de care s-a pornit in analiza cauzei si nicidecum o indepartare de la obiectul cererii de chemare in judecata, precis atat sub aspectul situatiei de fapt cat si a incadrarii in drept .
Ipotezele cuprinse in dispozitiile art. 48 alin.1, lit. a,b, c si e din Legea nr. 84/1998 si care constituie, fiecare in parte, temei in anularea unei marci, nu pot fi privite, astfel cum incearca sa sustina apelanta, intr-o maniera rigida, in care sa fie excluse apropieri sau chiar suprapuneri ale acestora.
In cauza insa nu exista nici o asemenea posibilitate de apropiere, cata vreme marca pe care intimata reclamanta incearca sa o protejeze nu este in acelasi timp si o marca a acesteia inregistrata pe teritoriul Romaniei.
Aceasta nu impiedica insa instanta chemata sa se pronunte asupra relei credinte la inregistrarea unei marci identice, pe teritoriul Romaniei, sa retina aceasta identitate atat sub aspectul semnului folosit cat si al produselor si serviciilor pe care este destinata a fi aplicata, ca pe un element obiectiv in raport de care sa analizeze cauza.
Analiza facuta de apelanta cu privire la forma de manifestare a relei sale credinte la inregistrarea marcii este una extrem de sumara si confuza, in acelasi timp .
Prima instanta a subliniat in mod corect faptul ca reaua-credinta, ca si concept nedefinit in legislatia romana, se analizeaza prin antiteza cu buna-credinta ce era necesar a se manifesta, in raporturile dintre parti, potrivit naturii acestora, comerciale si, prin aceasta supuse fiind practicilor corecte si loiale in plan comercial.
Fundamentul moral al bunei credinte il reprezinta onestitatea ale carei valori morale sunt loialitatea, prudenta, ordinea si temperanta.
Traducerea in plan juridic a acestor valori ale onestitatii, in analiza bunei credinte, ca termen antinomic, se exprima prin: intentia dreapta, ca rezultanta a loialitatii sau probitatii, implicand totdeauna absenta dolului, fraudei si violentei, precum si fidelitatea in angajamente, cum si absenta indoielii, a ignorantei corecte si justificate (eroarea scuzabila); diligenta, corespondenta a valorii morale a prudentei si care determina savarsirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului lor circumscris in limitele legii; liceitatea, respectiv savarsirea unor acte cu continut licit; abtinerea de la vatamarea sau de la pagubirea altuia cu ocazia intrumentarii actului juridic si care deriva din valoarea morala a temperantei, ca echivalent al preceptului roman: alterum non laedere.
Rezulta prin urmare ca a reduce reaua credinta la dol, frauda si abuz de drept, astfel cum sustine apelanta, preluand in mod gresit si trunchiat o analiza extrem de complexa pe care efectuat-o un reputat autor de drept (Dumitru Gherasim) este un mod evident gresit de a privi lucrurile dintr-o perspectiva teoretica.
Prin urmare, este gresita reducerea analizei cauzei prin raportare exclusiva la frauda, ca modalitate de manifestare a relei credinte, astfel cum in mod neintemeiat si prin ignorarea considerentelor sentintei, incearca a argumenta apelanta, cum este gresita si confuzia pe care o face aceasta intre frauda si dol si, deopotriva, excluderea din conceptul de rea-credinta a comportamentului neloial care nu are numai o componenta morala ci, din perspectiva legii speciale raporturilor juridice comerciale, respectiv a Legii nr. 11/1991, si o componenta juridica.
In acest context, dispozitiile Legii nr. 11/1991 prevad in mod expres in art. 5 lit. a fapta de concurenta neloiala, constand in a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;, iar analiza pe care o implica prezenta cauza, in aplicarea unor dispozitii speciale in materie de marci se circumscrie intr-un plan mai larg, dat de existenta raporturilor comerciale dintre parti, unor fapte de concurenta neloiala, precis definite.
In raport de aceste consedirente, Curtea constata ca hotararea primei instante este legala si temeinica, neexistand nici o cauza care sa conduca la schimbarea acesteia, motivele de apel fiind nefondate, asa incat apelul va fi respins ca nefondat, in baza art. 296 Cod procedura civila.