Plangere impotriva Ordonantei data de PICCJ. Prelungirea masurii obligarii de a nu parasi municipiul Bucuresti

Prin Incheierea de sedinta din Camera de Consiliu din data de 18.I.2012, din Dosarul nr. 241/3/2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia I-a penala, in temeiul art. 1402, alin. 7, Cod procedura penala, a admis plangerea impotriva Ordonantei din data de 4.I.2012 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din Dosarul nr. 916/P/2011, formulata de petentul-inculpat R.R.G., si, in consecinta, a dispus revocarea masurii obligarii de a nu parasi municipiul Bucuresti luata fata de inculpat, constatand, in temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedura penala, ca raman in sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

In motivare, in esenta, instanta de fond a aratat ca este indeplinita cerinta prevazuta de art. 143, alin. 1, Cod procedura penala, in sensul ca exista indicii temeinice ca inculpatul a comis fapta penala retinuta in sarcina sa, si anume notele de constatare, hotararile nr.34 din data de 16.IX.2008, nr. 5, nr. 6 si nr. 7, toate din data de 23.I.2009, ale Consiliului de Administratie al S.C. "P." S.A., cu procesele-verbale prin care au fost adoptate hotararile respective, declaratia invinuitului din data de 11.XI.2011, in calitatea sa de membru al Consiliului de Administratie, insa nu este motivata necesitatea prelungirii masurii obligarii de a nu parasi localitatea, cu toate ca sunt enumerate actele de urmarire penale care mai trebuie efectuate, printre care inscrisuri si audierea unor persoane, a caror identitate nu a fost indicata si nici nu s-a aratat legatura acestora cu inculpatul, astfel ca nu se poate sustine, in mod automat, ca aceste mijloace de proba, neindividualizate, pot fi alterate de catre inculpat. De asemenea, nu exista date minime ca inculpatul are intentia de a se sustrage de la urmarirea penala, cu atat mai mult cu cat acesta a dat o declaratie pe data de 11.XI.2011, in fata procurorului, prin care a relatat toate imprejurarile. In plus, in cazul infractiunii de delapidare, probatoriul preponderent se constituie din inscrisuri, expertize judiciare si constatari tehnico-stiintifice, care nu necesita prezenta inculpatului, care a incetat raporturile cu S.C. "P." S.A. de aproximativ 2 ani. De asemenea, este confirmata apararea inculpatului, potrivit careia masura obligarii de a nu parasi localitatea este inechitabila in raport cu ceilalti inculpati, care au fost propusi pentru arestarea preventiva si fata de care a fost luata masura obligari de a nu parasi tara. Totodata, masura de preventie ii afecteaza inculpatului viata de familie si profesionala, precum si situatia financiara, cu atat mai mult cu cat are domiciliul in strainatate.

In termen legal, Ministerul Public a declarat recurs, pentru netemeinicie.

In motivarea in scris si orala a recursului, s-a aratat ca se impune prelungirea masurii obligarii de a nu parasi municipiul Bucuresti, deoarece este necesara pentru buna desfasurare a procesului penal si pentru a impiedica sustragerea inculpatului de la urmarirea penala, acesta urmarind, prin plangerile formulate, sa paraseasca teritoriul Romaniei, ori, prin revocarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea, s-ar ingreuna desfasurarea urmaririi penale, care necesita prezenta inculpatului pentru numeroasele acte de urmarire penala ce trebuie efectuate. S-a sustinut ca, in lipsa obligatiilor care i-au fost impuse, inculpatul ar putea intra in legatura cu ceilalti inculpati, cu scopul de a zadarnici aflarea adevarului. Totodata, s-a aratat ca trebuie sa se tina cont de natura si de gravitatea faptei penale retinuta in sarcina sa, prin valoarea ridicata a prejudiciului material, precum si de sentimentul de insecuritate creat in randul societatii, prin respectiva activitate infractionala. S-a adaugat ca argumentarea instantei de fond a fost preluata dintr-o incheiere de sedinta anterioara, in care s-a pronuntat o solutie similara.

A solicitat admiterea recursului, casarea incheierii de sedinta, iar, pe fond, rejudecand, respingerea, ca nefondata, a plangerii si inlaturarea dispozitiei de revocare a masurii preventive a obligarii de a nu parasi municipiul Bucuresti.

Analizand actele si lucrarile dosarelor, precum si incheierea de sedinta recurata, atat din punct de vedere al motivelor de netemeinicie invocate, cat si din oficiu, potrivit art. 3856, alin. 3, Cod procedura penala, Curtea apreciaza ca recursul este fondat.

Astfel, Curtea retine ca, prin Ordonanta din data de 7.XI.2011, din Dosarul nr.916/P/2011, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de urmarire penala si criminalistica a luat masura obligarii de a nu parasi municipiul Bucuresti fata de inculpatul R.R.G., urmarit penal pentru infractiunea de delapidare, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, prev. de art.215/1, alin.1 si alin.2, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, retinandu-se in sarcina sa ca, in calitate de membru al Consiliului de Administratie al S.C. "P." S.A., pe datele de 16.IX.2008 si 23.I.2009, a participat la adoptarea a patru hotarari, in baza carora partea vatamata S.C. "P." S.A. a cumparat, cu suma de 34.600.000 Euro, actiuni emise de S.A. "C.", S.A. "A.", S.A. "M.", S.A. "S." si S.A. F. de conserve din C., Republica Moldova, a caror valoare de piata era in suma de 3.231.755 Euro, astfel ca prejudiciul material este in suma de 31.368.245 Euro.

Curtea apreciaza ca solutia de revocare a masurii obligarii de a nu parasi localitatea, dispusa de instanta de fond este nejustificata.

Intr-adevar, este indeplinita cerinta prevazuta de art. 143, alin. 1, Cod procedura penala, in sensul ca exista indicii temeinice ca inculpatul a comis fapta penala retinuta in sarcina sa, pe care Curtea nu o va mai analiza in detaliu, atata timp cat instanta de fond a facut o suficienta referire la aceasta conditie, de altfel necontestata de catre petentul-inculpat.

Insa, cat priveste necesitatea prelungirii masurii de preventie, Curtea apreciaza ca toate argumentele instantei de fond sunt irelevante, in raport cu dispozitiile legale care reglementeaza aceasta institutie procedurala.

Unul dintre motivele instantei de fond pentru revocarea masurii de preventie consta in lipsa motivarii de catre procuror a necesitatii prelungirii masurii obligarii de a nu parasi localitatea. Aceasta afirmatie, insa, este complet eronata, intrucat omisiunea procurorului de a-si motiva masura de preventie pe care a dispus-o nu are, nicidecum, efectul revocarii. Conform art. 1402, alin. 7, Cod procedura penala, revocarea masurii de preventie poate avea loc doar in situatia in care se constata ca este ilegala sau nu este justificata. Ori, instanta de judecata examineaza legalitatea si temeinicia masurii de preventie in raport cu actele de la dosar, si nu in functie de continutul actului procedural intocmit de procuror. In plus, in acest caz, instanta de fond, in mod neverosimil, a sustinut omisiunea, atata timp cat, in continutul ordonantei, procurorul a mentionat ca prelungirea masurii de preventie este necesara pentru administrarea probatoriului, constand in depunerea tuturor inscrisurilor necesare si audierea unor persoane, a caror identitate nu trebuia, neaparat, indicata, dupa cum a pretins prima instanta.

Potrivit art. 136, alin. 1, Cod procedura penala, scopul unei masuri de preventie consta in asigurarea bunei desfasurari a procesului penal sau in impiedicarea inculpatului de a se sustrage de la urmarirea penala. Aceasta dispozitie procedurala nationala se coroboreaza cu dispozitiile art.5, punctul 1, litera c din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, conform carora o persoana poate fi lipsita de libertate atunci cand exista motive verosimile de a se banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice ale necesitatii de a o impiedica sa savarseasca o infractiune ori sa fuga dupa savarsirea acesteia. In acest caz, insusi inculpatul a aratat ca intentioneaza sa paraseasca teritoriul tarii in care autoritatile judiciare desfasoara o procedura de urmarire penala impotriva sa, pentru comiterea unei infractiuni de natura deosebit de grava, in primul rand prin cuantumul ridicat al prejudiciului material, in suma de 31.368.245 Euro. Aceasta plecare a inculpatului in tara de domiciliu, si anume in Statele Unite ale Americii, cu motivarea ca aparatorii sai alesi il vor reprezenta la efectuarea actelor de urmarire penala care vor fi efectuate, reprezinta, de fapt, o recunoastere implicita a imprejurarii ca se va sustrage procesului penal, atata timp cat are obligatia de a se prezenta, personal, in fata organelor judiciare, atunci cand este chemat.

Curtea constata ca fata de inculpat s-a pus in miscare actiunea penala pe data de 7.XI.2011, timp in care procurorul a administrat o serie de probe, intr-o cauza complexa, prin numarul mare de inculpati si prin modalitatea elaborata a intregii activitatii infractionale, cu elemente de extraneitate. Ca atare, pe parcursul a doar doua luni, procurorul a audiat mai multi martori si a solicitat relatii de la diverse institutii, precum Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, dispunand, in acelasi timp, pe data de 13.XII.2011, efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice, de natura ampla. Ori, in conditiile indivizibilitatii, toate aceste probe il privesc inclusiv de inculpat, astfel ca sustinerea sa, potrivit careia in tot acest timp i s-a solicitat o singura declaratie, este rupta de contextul urmaririi penale si speculativa. Avand in vedere modalitatea in care se retine ca au fost comise faptele penale, Curtea constata ca, intr-adevar, probatoriul se contureaza pe masura ce urmarirea penala inainteaza, astfel ca se impune ca inculpatul sa ramana, personal, la dispozitia organelor judiciare, in vederea stabilirii adevarului si conduitei sale procesuale.

Nici sustinerea primei instante cu privire la o asa-numita egalitate de tratament juridic nu este potrivita, deoarece masura de preventie nu se raporteaza la alti coinculpati, ci la persoana inculpatului, care, de altfel, avea la dispozitie institutia procedurala a inlocuirii masurii de preventie, pentru a beneficia de o mai mare libertate de deplasare, precum ceilalti inculpati.

Datele personale favorabile ale inculpatului, printre care situatia sa familiala, profesionala si financiara, nu inlatura necesitatea prelungirii masurii de preventie, cu efectul revocarii, dupa cum a aratat instanta de fond, cu atat mai mult cu cat aceste elemente au fost deja avute in vedere la luarea masurii de preventie, atunci cand a fost individualizata. Este evident faptul ca orice restrictie impusa inculpatului produce efecte nu numai asupra sa, ci si asupra familiei acestuia, insa acest element nu este, nicidecum, in masura sa conduca la revocarea masurii preventive, dupa cum a considerat instanta de fond, pentru ca orice persoana cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca a comis o fapta de natura penala are obligatia de a se supune masurilor de coercitie impuse de organele judiciare, independent de consecintele acestei stari de fapt asupra familiei, profesiei sau situatiei materiale.

Totodata, Curtea apreciaza ca perioada de doar doua luni de la luarea masurii de preventie nu constituie, nicidecum, o depasire a termenului rezonabil, in conditiile unei urmariri penale ample, cu un material probator divers.

In consecinta, Curtea, in temeiul art. 38515, punctul 2, litera d, Cod procedura penala, va admite recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti impotriva Incheierii de sedinta din Camera de Consiliu din data de 18 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucuresti - Sectia I-a penala, din Dosarul nr. 241/3/2012, pe care o va casa, in intregime, si, rejudecand in fond, in temeiul art. 1403, alin. 1 si alin. 6, Cod procedura penala, va respinge, ca nefondata, plangerea formulata de inculpatul R.R.G. impotriva Ordonantei din data de 4.I.2012, din Dosarul nr.916/P/2011 al Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de urmarire penala si criminalistica, va inlatura dispozitia privind revocarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi municipiul Bucuresti, prelungita fata de inculpat, va constata, in temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedura penala, ca raman in sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, iar, in temeiul art. 190, alin. 4 si alin. 5, Cod procedura penala, onorariul interpretului de limba engleza, in echivalentul a 4 ore, in regim de urgenta, se va suporta din fondul Ministerului Justitiei.