Acordarea primei pentru concediul de odihna

Articolul 41 din Legea 50/1996, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, prevede ca:

Magistratii si familiile acestora beneficiaza, ca masura de protectie sociala, de īnlesniri stabilite prin ordin al ministrului justitiei īn folosirea caselor de odihna, a sanatoriilor si a altor amenajari recreative si sportive, aflate īn administrarea Ministerului Justitiei.
(Completat de Ordonanta nr. 83 din 29/08/2000 Articolul 1)

Va prezentam in continuare textul integral al deciziei:

DECIZIA Nr. XXIII din 12 decembrie 2005
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 233 din 15/03/2006


Dosar nr. 31/2005
Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 41 indice 1 alin. 1 din Legea 50/1996, introdus prin Ordonanta Guvernului 83/2000, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihna.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea cerintelor art. 34 din Legea 304/2004, republicata, fiind prezenti 87 de judecatori din totalul de 108 judecatori in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Florenta Balta.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, cerand sa fie admis in sensul de a se stabili ca dispozitiile art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996 nu au fost aplicabile in nici o perioada, astfel ca magistratilor si personalului auxiliar de specialitate nu li se poate acorda prima de concediu reglementata prin aceste dispozitii.

SECTIILE UNITE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In aplicarea dispozitiilor art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, introdus in aceasta lege prin art. I pct. 38 din Ordonanta Guvernului 83/2000, instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar, pronuntandu-se in mod diferit.
Astfel, unele instante au respins cererile privind plata primelor de concediu, considerand ca, desi prin art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului 83/2000, s-a stabilit ca magistratii si celelalte categorii de personal salarizate in baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihna, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul de baza brut din luna anterioara plecarii in concediu, acest drept a fost suspendat, succesiv, mai intai prin art. 3 alin. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 33/2001 si apoi prin art. 12 alin. (4) din Legea 743/2001, pentru ca prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, intrata in vigoare la data de 1 ianuarie 2003, sa nu se mai prevada dreptul la prima de concediu.
In motivarea acestui punct de vedere s-a aratat ca, din moment ce dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, iar prin dispozitiile ce au reglementat ulterior salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, personalului de specialitate juridica asimilat si ale personalului auxiliar nu s-a mai prevazut dreptul la prima de concediu, instantele judecatoresti nu erau indreptatite sa acorde dreptul respectiv prin hotararile pe care le-au pronuntat.
S-a subliniat ca, in lipsa unei prevederi legale care sa fi fost aplicabila magistratilor si personalului auxiliar de specialitate de la instantele judecatoresti si parchete, acestora nu li se pot acorda sume de bani cu titlu de prima de concediu decat cu nesocotirea vointei legiuitorului, ceea ce constituie o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat instituit prin art. 1 alin. (4) din Constitutie .
Alte instante, dimpotriva, au admis cererile, dispunand sa fie platite magistratilor reclamanti sumele de bani reprezentand contravaloarea primelor de concediu pentru anii 2001-2004.
S-a motivat ca, desi exercitiul dreptului de a incasa prima de concediu, prevazuta in art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, a fost suspendat pe perioada 2001-2004 prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 33/2001 si legile succesive privind bugetul de stat, aceasta suspendare nu echivaleaza cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizarii acestuia in intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercitiul sau.
S-a mai invederat ca, din moment ce dispozitiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu, avand caracter temporar, nu mai erau in vigoare la data solutionarii cererilor, astfel ca nu puteau sa mai formeze obiectul controlului de neconstitutionalitate, cu toate ca aveau continut contrar prevederilor art. 41 si 53 din Constitutie, iar in aplicarea principiului instituit prin art. 3 din Codul civil judecatorii au posibilitatea sa extinda interpretarea legii si la situatii pe care aceasta nu le mai reglementeaza, se impune sa se considere ca suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma intr-o masura cu caracter permanent, pentru ca aceasta ar insemna insasi inlaturarea acestui drept .
In fine, alte instante au admis cererile in sensul obligarii Ministerului Justitiei si, respectiv, Ministerului Public la plata primei de concediu numai pentru anii 2001-2002, cu motivarea ca actul normativ cu putere de lege nu poate produce efecte decat pentru perioada in care este in vigoare.
Or, prin considerentele hotararilor pronuntate de aceste instante s-a relevat ca art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, in care era reglementata prima de concediu, a fost abrogat prin art. 50 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 177/2002, care a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2003, incat dreptul respectiv, existand numai pana la aceasta data, nu poate fi pretins si pentru perioada ulterioara.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Intr-adevar, in art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, introdus prin art. I pct. 38 din Ordonanta Guvernului 83/2000, s-a prevazut ca "magistratii si celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihna, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul de baza brut, din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat".
Ulterior, prin art. III alin. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 33/2001 s-a prevazut ca "se suspenda pana la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 411 alin. 1 care cuprind dispozitii referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihna", iar prin Legea 386/2001 s-a dat un nou cuprins numai alin. 3 al art. III din aceasta ordonanta, prevazandu-se ca "pe perioada suspendarii aplicarii prevederilor legale mentionate la alin. 1 si 2 redevin aplicabile dispozitiile legale in materie existente la data intrarii in vigoare a Legii nr. 188/1999, a Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 237/2000".
In conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevazute in art. III din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 33/2001 au fost prelungite pana la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorasi termene pana la data de 31 decembrie 2003.
Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 177/2002, intrata in vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevazut, la art. 50 alin. 2, ca "pe data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga art. 11 si celelalte dispozitii referitoare la salarizarea si alte drepturi ale magistratilor si personalului de specialitate juridica asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti [...], cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare".
Rezulta deci ca la data de 1 ianuarie 2003, cand a intrat in vigoare ordonanta de urgenta mentionata, erau abrogate implicit si dispozitiile art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, referitoare la dreptul magistratilor si al celorlalte categorii de personal salarizate, in baza acestei legi, la o prima pentru perioada concediului de odihna.
In raport cu aceasta situatie, dreptul magistratilor si al celorlalte categorii de personal salarizate in baza Legii nr. 50/1996 a incetat sa mai subziste, nemaiputand sa fie pretins, cu incepere de la data de 1 ianuarie 2003.
Dar pentru perioada anterioara, chiar daca s-a dispus, prin art. III alin. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 33/2001, suspendarea aplicarii prevederilor art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihna, pana la data de 31 decembrie 2003, iar prin Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 si prin Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a prelungit, succesiv, aplicarea prevederilor care se refera la prima pentru concediul de odihna, nu se poate considera totusi ca acel drept nu ar fi existat, cat timp abrogarea textului de lege care il prevedea a intervenit abia la 1 ianuarie 2003, cand a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta a Guvernului 177/2002.
Succesiunea in timp a actelor normative la care s-a facut referire impune deci sa se retina ca dreptul la prima pentru concediul de odihna al magistratilor si al celorlalte categorii de personal salarizate in baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 411 alin. 1, a fost introdus in aceasta lege prin art. I pct. 38 din Ordonanta Guvernului 83/2000 si si-a produs efectele incepand de la 1 ianuarie 2001, iar in urma abrogarii art. 411 alin. 1 prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 177/2002, intrata in vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a incetat sa mai existe.
Asa fiind si cum, in raport cu principiul neretroactivitatii legii civile, inscris in art. 15 din Constitutie si in art. 1 din Codul civil, dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 nu au putere retroactiva, rezulta ca dreptul la prima pentru concediul de odihna acordat magistratilor si personalului auxiliar de specialitate prin art. 491 alin. 1 din Legea 50/1996, astfel cum a fost modificata si completata prin art. I pct. 38 din Ordonanta Guvernului 83/2000, a existat in perioada anilor 2001-2002.
Or, dispozitiile art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, prin care s-a acordat dreptul in discutie, au fost in fiinta in intreaga perioada mentionata si, fiind conforme cu principiile inscrise in art. 38 alin. (2) din Constitutia anterioara [art. 41 alin. (2) din Constitutia revizuita in 2003], nu s-a constatat ca ar fi neconstitutionale.
Pe de alta parte, dispozitiile art. III alin. (2) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 33/2001, prin care s-a suspendat pana la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, ca si cele ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, prin care s-au prelungit pana la 31 decembrie 2002 termenele prevazute la art. III din ordonanta mentionata, necontinand vreo referire la eventualitatea desfiintarii dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere in aplicare, nu pot fi considerate nici ele ca ar inlatura insasi existenta lui.
Mai mult, suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu insasi inlaturarea lui, cat timp prin nici o dispozitie legala nu i-a fost inlaturata existenta pentru anii 2001 si 2002.
Neprevederea in continuare a acestui drept recunoscut si garantat nu poate inlatura existenta lui anterioara pentru ca s-ar contraveni atat art. 53 din Constitutia revizuita (art. 49 din Constitutia anterioara) privind cazurile cand se poate restrange exercitiul unui drept, cat si reglementarilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioara s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihna, iar acesta a incetat sa mai fie prevazut doar dupa trecerea a 2 ani, in care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera ca acel drept nu a existat in perioada respectiva deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevazut sa nu devina doar o obligatie lipsita de continut, redusa la nudum jus, ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat in perioada celor 2 ani, pentru care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat. Altfel, s-ar ajunge la situatia ca un drept patrimonial, a carui existenta este recunoscuta, sa fie vidat de substanta sa si, practic, sa devina lipsit de orice valoare .
De aceea, respectarea principiului increderii in statul de drept, care implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricarei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poata fi obstaculati de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada in care au fost prevazute de lege.
In atare situatie, in mod corect au procedat instantele care au considerat ca dreptul la actiune pentru calculul si plata primei de concediu s-a nascut la data de 1 ianuarie 2003, cand a incetat orice cauza de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului 83/2000.
Reiese deci ca se impune a se considera ca dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 33/2001, astfel cum a fost aprobata prin Legea 386/2001, precum si cele ale Legii nr. 743/2001 au intrerupt cursul prescriptiei dreptului la actiune pentru beneficiarii prevederii legale sus-mentionate, a carei punere in aplicare a fost suspendata sau amanata prin acte normative temporare, emise datorita unor conditii financiare deosebite.
Dar efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amanare a punerii in aplicare a dispozitiei legale referitoare la dreptul dobandit, trebuie limitate numai la perioada cat a fost in vigoare actul normativ care a prevazut dreptul respectiv.
A considera altfel ar insemna sa se prelungeasca valabilitatea dispozitiei de suspendare a aplicarii unui text de lege si dupa abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput si inadmisibil.
De aceea, nu este posibil sa se aplice in prezent nici dispozitiile de prelungire succesiva a termenelor de punere in aplicare a art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihna pentru magistrati si personalul auxiliar, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 si 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea 507/2003 si art. 8 alin. (7) din Legea 511/2004], pentru ca s-ar contraveni principiului neretroactivitatii legii civile, prevazut in art. 15 alin. (2) din Constitutie si reglementat prin art. 1 din Codul civil.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite si, dupa caz, ordonatorilor de credite de rang inferior le revine obligatia sa plateasca magistratilor si personalului auxiliar de specialitate, pentru anii 2001 si 2002, primele de concediu de odihna cuvenite acestora in conformitate cu art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, care a fost in vigoare in cei 2 ani si a produs efecte pana la data de 1 ianuarie 2003.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca prima de concediu, pe langa indemnizatia de concediu, respectiv o suma egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul brut din luna anterioara plecarii in concediu, pentru magistrati si personalul auxiliar de specialitate, se acorda numai pentru anii 2001 si 2002, astfel cum a fost reglementata prin art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, introdus in aceasta lege prin Ordonanta Guvernului 83/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

D E C I D:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In aplicarea dispozitiilor art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, introdus prin Ordonanta Guvernului 83/2000, stabilesc:
Prima de concediu, pe langa indemnizatia de concediu, respectiv o suma egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul brut din luna anterioara plecarii in concediu, pentru magistrati si personalul auxiliar, se acorda numai pentru anii 2001 si 2002, astfel cum a fost reglementata prin dispozitia legala mentionata.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica din 12 decembrie 2005.

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent-sef, Victoria Maftei