Valorificare drept subiectiv prin actiuni succesive ce au acelasi scop. Prescriptia dreptului material la actiune

Cererea de obligare a paratului la executarea antecontractului prin incheierea unui contract de cesiune si cererea prin care se solicita pronuntarea hotararii judecatoresti care sa tina loc de contract de cesiune valorifica acelasi drept: un drept personal al creditorului de a obtine indeplinirea exacta a promisiunii, iar din aceasta perspectiva este lipsit de relevanta care este mijlocul procesual la care reclamantul a recurs pentru valorificarea dreptului sau (actiunea de a face - de a incheia contractul ori actiunea pentru executarea obligatiei de a face - de pronuntare a unei hotarari care sa semnifice contractul).

Intrucat dreptul material la actiune nu poate fi disociat de dreptul subiectiv civil valorificat, fiind o componenta a acestuia, daca in cele doua actiuni succesive (privite ca mijloc) se valorifica acelasi drept, acestuia i se ataseaza o prescriptie unica, stabilita conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare, este corecta solutia instantei care a statuat ca prescriptia dreptului material la actiunea care are ca obiect executarea obligatiei paratei de a incheia contractul de cesiune prin pronuntarea hotararii judecatoresti care sa tina loc de contract a fost intrerupta prin initierea si admiterea demersului judiciar anterior ce a avut ca obiect obligarea paratei la incheierea contractului de cesiune, intrucat, potrivit art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, ``in cazul in care prescriptia a fost intrerupta printr-o cerere de chemare in judecata (...), noua prescriptie nu incepe sa curga cat timp hotararea de admitere a cererii nu a ramas definitiva (...)`` atunci cand prin cele doua actiuni succesive se valorifica acelasi drept, respectiv dreptul de a obtine executarea in natura a obligatiei de a face a debitorului.

1. Prin sentinta civila nr. 1003 din 05.03.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila a fost respinsa exceptia lipsei interesului actiunii cu privire la primul capat de cerere, admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si respinsa actiunea reclamantului A. in contradictoriu cu paratele B. Ltd si SC C. SA avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare actiuni .

In esenta, prima instanta a aratat ca, fata de data incheierii actului ``minute of meeting``, 19.10.2007 si in raport cu dispozitiile art. 3 si 7 din Decretul nr. 167/1958, formularea actiunii la 19.10.2013 este situata in afara termenului de prescriptie extinctiva.

2. Prin decizia civila nr. 1121 din 25.11.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila a fost admis apelul reclamantului A., anulata sentinta civila nr. 1003 din 05.03.2014, respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, iar cauza trimisa spre rejudecare la prima instanta.

S-a retinut ca termenul de prescriptie a fost intrerupt prin actiunea care a format obiectul dosarului nr. xx019/3/2009 finalizat prin sentinta civila nr. 9822 din 19.10.2010, iar un nou termen de prescriptie de 3 ani a inceput sa curga la data ramanerii irevocabile a acestei hotarari, 16.10.2012, data la care Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat decizia civila nr. 3992.

3. Impotriva acestei decizii au formulat recurs paratele B. Limited si SC C. SA, motivarea recursurilor fiind identica.

Recursurile au fost fondate pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 496 alin. (2) si art. 497 C. proc. civ., paratele solicitand casarea deciziei recurate, cu consecinta trimiterii cauzei la aceeasi instanta.

Dupa succinta prezentare a situatiei de fapt, recurentele au aratat ca prin actiunea ce face obiectul acestui dosar, in fata Tribunalului Bucuresti, reclamantul a solicitat pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de cesiune avand ca obiect un numar de 284.866 actiuni nominative emise de C. SA, reclamantul in calitate de cedent si parata B. Limited in calitate de cesionar, obligarea cesionarei la suma de 400.000 Euro, reprezentand cota de impozit aferenta pretului contractului de cesiune de 2.500.000 Euro si consemnarea cesiunii in Registrul actionarilor C., raport juridic care a debutat prin semnarea unui antecontract de cesiune intitulat ``minute of meeting`` semnat la 19 octombrie 2007.

Recurentii au aratat ca decizia din apel este rezultatul unei gresite aplicari a normelor de drept material referitoare la prescriptie .

Astfel, in decizia recurata instanta de apel a retinut in mod corect ca apelantul isi valorifica drepturi din antecontractul din 19 octombrie 2007, iar nu din sentinta nr. 9822/2010 si ca actiunea promovata nu reprezinta o punere in executare a acestei sentinte.

Pe cale de consecinta, trebuie constatat ca drepturile generate de antecontractul ``minute of meeting`` sunt drepturi de creanta susceptibile de valorificare in termenul de prescriptie de trei ani prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Dreptul reclamantului de a obtine o hotarare judecatoreasca care sa consfinteasca contractul de cesiune este, in opinia recurentului, distinct ca natura si finalitate de dreptul de a obtine plata cesiunii, insa ambele drepturi puteau fi exercitate in trei ani de la data nasterii lor, 19 octombrie 2007, aplicabile fiind in acest sens prevederile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Ca atare, formularea cererii de chemare in judecata la 19 octombrie 2013 se situeaza in afara termenului de prescriptie, fiind lipsit de orice temei a se considera ca termenul de prescriptie pentru plata pretului isi incepe cursul la data pronuntarii sentintei comerciale nr. 9822 din 19 octombrie 2010.

Chiar si daca s-ar admite ca prin actiunea ce a format obiectul dosarului nr. xx019/3/2009 s-a intrerupt cursul prescriptiei extinctive, se impune totusi observatia ca nici pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, nici obligarea paratei B. Limited la plata sumei de 2.100.000 Euro ca pret al cesiunii nu au constituit obiect al acelui dosar, astfel ca in privinta acestor doua petite nu a operat intreruperea prescriptiei prevazuta de art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

Obiectul cererii introductive este o executare directa a obligatiilor asumate prin antecontractul din 19 octombrie 2007, iar nu drepturi instituite sau recunoscute reclamantului prin sentinta nr. 9822/2010.

In procedura de regularizare a recursului prevazuta de art. 493 C. proc. civ., intimatul A. a formulat intampinare solicitand respingerea recursurilor promovate, in principal, ca inadmisibile, in subsidiar, ca nefondate.

Cu privire la inadmisibilitate, intimatul a aratat ca recursurile sunt promovate pe ignorarea dispozitiilor art. 459 C. proc. civ., cata vreme recurentii nu au promovat apel, astfel ca solutia privind intreruperea termenului de prescriptie a dreptului sau la actiune a intrat in puterea lucrului judecat cata vreme criticile reclamantului in apel au vizat doar momentul la care un nou termen de prescriptie a inceput sa curga.

Intimatul a aratat ca apelul a fost promovat prin demersul sau exclusiv si a vizat gresita interpretare a primei instante referitoare la momentul la care incepe sa curga o noua prescriptie, or, potrivit art. 459 alin. (1) C. proc. civ., recursul nu este admisibil daca hotararea este susceptibila de apel, iar acesta nu a fost exercitat. Or, cata vreme solutia nu a fost criticata sub aspectul intreruperii termenului de prescriptie extinctiva, aceasta dezlegare criticata in recurs s-a facut omisso medio.

Cu privire la temeinicie, intimatul a aratat ca recurentii incearca sa induca teza ca reclamantul ar fi trebuit sa exercite concomitent atat actiunea de obligare a paratei B. Limited la incheierea contractului de cesiune, cat si pe cea prin care instanta sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract, chestiune inadmisibila.

Instanta de apel a facut o corecta aplicare si interpretare a dispozitiilor legale, retinand ca promovarea unei actiuni finalizata cu o solutie de admitere a cererii reclamantului intrerupe prescriptia, efectul intreruperii fiind acela ca o noua prescriptie de acelasi fel isi incepe cursul.

S-a aratat ca argumentele oferite de recurenti nu se incadreaza in logica juridica si nu poate fi considerat ca intreruperea prescriptiei are caracter provizoriu si se consolideaza la momentul ramanerii definitive a hotararii.

Recurenta-parata SC C. SA a formulat raspuns la intampinare combatand apararile intimatului.

Conform dispozitiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a efectuat raportul asupra inadmisibilitatii recursurilor promovate, comunicat partilor, potrivit dispozitiilor luate prin incheierea din 10 noiembrie 2015.

Recursul a fost admis in principiu la 26 ianuarie 2016 si dezbatut in sedinta publica la 15 martie 2016.

4. Analizand recursurile dupa deliberare, Inalta Curte de Casatie si Justitie le-a respins ca nefondate, pentru argumentele care vor fi redate in cele ce urmeaza.

Este irevocabil statuat prin sentinta civila nr. 9822 din 19.10.2010, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 3992 din 16.10.2012, pronuntate in dosarul nr. xx019/3/2009, ca reclamantul A. si-a valorificat in actiunea anterioara drepturi derivate din antecontractul intitulat ``minute of meeting`` incheiat la 19.10.2007, prin promovarea unei pretentii constand in obligarea paratei B. Limited la a face, a incheia un contract de cesiune in conditiile stabilite prin antecontract. Scopul actiunii reclamantului, consfintita printr-un titlu executoriu, a fost acela de a obtine realizarea executarii directe a antecontractului, executare care a fost refuzata.

Intrucat refuzul paratei de a incheia contractul de cesiune transcende in perioada dintre momentul incheierii antecontractului si cel al transpunerii sale intr-un titlu executoriu, reclamantul a promovat prezenta actiune, al carei capat principal de cerere il reprezinta pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de cesiune de actiuni . Aceasta actiune urmareste executarea directa, in natura, prin mijlocirea instantei a obligatiei de a face consfintita prin titlul judiciar. Astfel, nu se poate face abstractie de faptul ca intre titlul conventional ``minute of meeting`` din 19.10.2007 si promovarea prezentei actiuni se transpune sentinta civila nr. 9822 din 19.10.2010, definitiva la 09.09.2011 si irevocabila la 16.12.2012 care, consfintind judiciar obligatia de a face statuata prin antecontract, o reinnoieste din perspectiva posibilitatii creditorului de a obtine executarea sa in natura .

Altfel spus, cererea de obligare a paratului la executarea antecontractului prin incheierea contractului de cesiune si cererea prin care se solicita pronuntarea hotararii judecatoresti care sa tina loc de contract de cesiune valorifica acelasi drept: un drept personal al creditorului de a obtine indeplinirea exacta a promisiunii, iar din aceasta perspectiva este lipsit de relevanta care este mijlocul procesual la care reclamantul a recurs pentru valorificarea dreptului sau (actiunea de a face - de a incheia contractul ori actiunea pentru executarea obligatiei de a face - de pronuntare a unei hotarari care sa semnifice contractul).

Este, asadar, corecta concluzia instantei de apel care a considerat ca cele doua demersuri judiciare succesive ale reclamantului converg catre acelasi scop, chiar daca fundamentul juridic al fiecarei actiuni este partial diferit si chiar daca a mentinut ca valida teza primei instante, care a subliniat ca in cauza reclamantul avea la indemana mai multe actiuni derivate din conventia incheiata la 19.10.2007.

Transpunand aceste concluzii la institutia prescriptiei, Inalta Curte arata ca dreptul material la actiune nu poate fi disociat de dreptul subiectiv civil valorificat, fiind o componenta a acestuia. Prin urmare, daca in cele doua actiuni succesive (privite ca mijloc) se valorifica acelasi drept, acestuia i se ataseaza o prescriptie unica, stabilita conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Aceasta are o durata de 3 ani, calculata de la data scadentei actului primordial, ``minute of meeting``, 19.10.2007.

Din perspectiva cursului acestei prescriptii, in mod corect, instanta de apel a statuat ca introducerea actiunii care a facut obiectul dosarului nr. xx019/3/2010 a fost de natura sa intrerupa cursul prescriptiei actiunii ce a avut ca obiect obligarea paratei la incheierea contractului de cesiune . Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, introducerea acestei actiuni a semnificat intreruperea prescriptiei incepute la data incheierii antecontractului, iar potrivit art. 17 alin. (3) din acelasi decret, noua prescriptie nu si-a inceput cursul decat la data ramanerii definitive a hotararii de admitere a cererii, 09.09.2011, data pronuntarii deciziei nr. 372 in apel.

A accepta critica recurentelor-parate din care rezulta prescriptia dreptului material la actiunea promovata in acest dosar - care are ca obiect executarea obligatiei paratei de a incheia contractul de cesiune prin pronuntarea hotararii judecatoresti care sa tina loc de contract - nu a fost intrerupta prin initierea demersului judiciar anterior, inseamna a lipsi de continut reglementarea instituita prin art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958. Aceste dispozitii statueaza ca ``in cazul in care prescriptia a fost intrerupta printr-o cerere de chemare in judecata (...), noua prescriptie nu incepe sa curga cat timp hotararea de admitere a cererii nu a ramas definitiva (...)`` atunci cand prin cele doua actiuni succesive se valorifica acelasi drept, respectiv dreptul de a obtine executarea in natura a obligatiei de a face a debitorului.

Inalta Curte arata ca este corect argumentul recurentelor prin care se sustine ca drepturile reclamantului derivand din antecontractul din 19.10.2007 sunt drepturi de creanta supuse prescriptiei conform art. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958 si ca debutul termenului prescriptiei se confunda, potrivit art. 7 din decret, cu data incheierii actului ``minute of meeting``. Cu toate acestea, rationamentul dezvoltat omite sa sublinieze ca si actualul demers al reclamantului valorifica acelasi drept de creanta generat de antecontract pentru care, insa, reclamantul a actionat in instanta si anterior, actiune care, fiind admisa, a intrerupt termenul de prescriptie cu toate consecintele juridice pe care aceasta intrerupere le-a generat, astfel cum s-a aratat in cuprinsul acestor considerente.

De aceea, pentru toate considerentele dezvoltate in aceasta decizie, Inalta Curte decide ca motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la gresita aplicare a normelor de drept material referitoare la intreruperea prescriptiei extinctive este nefondat.

Cat priveste al doilea segment al criticilor din recurs, prin care recurentele arata ca, independent de intreruperea termenului prescriptiei cu privire la primul petit al cererii de chemare in judecata, nu a facut obiectul litigiului cererea de plata a pretului cesiunii, deci, cel putin in privinta acestuia nu a operat intreruperea prescriptiei.

Critica este, de asemenea, nefondata.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescriptia incepe sa curga la data nasterii dreptului la actiune care se confunda cu momentul la care creditorul poate cere debitorului plata, adica, de regula, cu data certitudinii si scadentei dreptului. Cum dreptul la plata pretului cesiunii devine cert numai in conditiile incheierii contractului de cesiune, rezulta ca anterior acestui moment el nu putea fi pretins la executare voluntara sau pe cale judiciara.

In aceste conditii, nu poate fi admis ca poate fi evaluata prescriptia dreptului material la actiune pentru sanctionarea unui drept inca nenascut si, de aceea, in mod corect la evaluarea prescriptiei instantele s-au raportat numai la capatul de cerere principal.

Pentru toate aceste considerente, apreciind nefondate recursurile, potrivit art. 496 C. proc. civ., recursurile promovate de paratele B. Limited si SC C. SA au fost respinse ca nefondate.