INTEGRAL: Hotararea CEDO in Cauza Mitrea impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

SECTIA A TREIA

HOTARAREA

din 29 iulie 2008,

definitiva la 1 decembrie 2008,

in Cauza Mitrea impotriva Romaniei

(Cererea nr. 26.105/03)

In Cauza Mitrea impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 8 iulie 2008,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 26.105/03) impotriva Romaniei introdusa in fata Curtii conform art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia) de catre un cetatean roman, domnul Augustin Mitrea (reclamantul), la data de 11 iulie 2003.

2. Reclamantul a fost reprezentat de domnul Vasile Florin Fericean, avocat in Baia Mare. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

3. La data de 6 noiembrie 2007, Curtea a decis sa comunice Guvernului cererea privind pretinsa incalcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil ca urmare a desfiintarii, intr-o cale extraordinara de atac, a unei hotarari judecatoresti definitive si executorii, favorabila acestuia. De asemenea, Curtea a decis sa examineze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cererii (art. 29 A§ 3 din Regulamentul Curtii).

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamantul s-a nascut in 1934 si locuieste la Baia Mare.

A. Procedura impotriva societatii I.W.

5. La data de 1 aprilie 2002, Tribunalul Maramures a obligat societatea I.W., fostul angajator al reclamantului, sa il reincadreze pe acesta pe postul sau si sa ii plateasca despagubiri. Aceasta hotarare a devenit definitiva.

Totusi, la data de 30 septembrie 2002, aceeasi instanta a admis cererea societatii I.W. si a anulat decizia din data de 1 aprilie 2002 (contestatie in anulare). Instanta a reexaminat cauza si a respins actiunea initiala a reclamantului.

Decizia din data de 30 septembrie 2002 a fost redactata la data de 28 octombrie 2002 si dactilografiata la data de 30 octombrie 2002. In conformitate cu dispozitiile procedurale, ea nu a fost comunicata partilor.

6. La data de 18 decembrie 2002, reclamantul a solicitat procurorului general sa introduca o cerere la Curtea Suprema de Justitie in vederea casarii deciziei din data de 30 septembrie 2002 (recurs in anulare). La data de 20 martie 2003, procurorul general a decis sa nu dea curs solicitarii reclamantului.

B. Procedura impotriva societatii M.

7. Printr-o sentinta din data de 3 februarie 2000, confirmata printr-o decizie definitiva a Tribunalului Maramures din data de 18 mai 2000, fostul angajator al reclamantului, o societate numita M., a fost obligat sa ii elibereze reclamantului cartea de munca si sa ii plateasca 100.000 lei romanesti vechi (ROL) cu titlu de cheltuieli de judecata.

8. La o data nespecificata, reclamantul a formulat o cerere adresata Judecatoriei Baia Mare pentru executarea silita a acestei sentinte. In aparare, societatea M. a sustinut ca nu mai detinea cartea de munca a reclamantului si ca doar angajatorul cel mai recent (I.W.) era in masura sa elibereze o copie a acesteia.

9. La data de 15 februarie 2002 cererea reclamantului a fost respinsa. Instanta a retinut, in special, ca faptele cauzei confirmau ca era imposibil din punct de vedere obiectiv pentru societatea M. sa ii elibereze reclamantului cartea sa de munca, intrucat documentul nu se mai afla in posesia acesteia.

10. Apelul reclamantului a fost admis de Tribunalul Maramures printr-o decizie definitiva din 17 iunie 2002, modificata la data de 12 septembrie 2002. Tribunalul Maramures a obligat societatea M. la plata de daune cominatorii de 350.000 ROL pe zi de intarziere, incepand cu data de 3 februarie 2000 pana la executare, si a dispus ca aceasta sa ii plateasca reclamantului 5.712.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata. Dupa ce a analizat argumentele utilizate de judecatorie pentru a se pronunta in favoarea debitorului, instanta de apel a stabilit, in special, ca:

"Fiind pronuntata o hotarare irevocabila avand ca obiect obligatia de a face, respectiv obligarea paratei [compania M.] de a elibera reclamantului carnetul de munca, nu intereseaza piedicile la executarea acestei hotarari, la care face referiri instanta fondului."

11. La data de 10 martie 2003, societatea M. a introdus la Tribunalul Maramures o contestatie in anulare a deciziei din 17 iunie 2002, cu motivarea ca Tribunalul Maramures nu analizase dovezile care confirmau imposibilitatea sa de executare.

12. Reclamantul a sustinut ca societatea M. nu avea locus standi pentru a introduce o contestatie in anulare, deoarece aceasta procedura extraordinara era disponibila numai pentru partea care utilizase calea de atac a apelului. De asemenea, el a sustinut ca cererea ar trebui respinsa deoarece societatea M. a invocat aceleasi argumente ca cele din fata judecatoriei si a instantei de apel.

13. Printr-o decizie definitiva din 26 martie 2003, Tribunalul Maramures, deliberand intr-un complet diferit fata de cel din 17 iunie 2002, a admis cererea si a anulat decizia definitiva din 17 iunie 2002 pe fond, cat si decizia din 12 septembrie 2002 care o modifica. In consecinta, instanta a respins apelul reclamantului si a mentinut sentinta din 15 februarie 2002. Partile relevante din decizie sunt redactate astfel:

"Contestatia a fost formulata de catre societatea M., care a avut calitatea de intimata in dosarul de recurs, cu respectarea termenului prev. de art. 313 Cod procedura civila. (...)

Tribunalul apreciaza ca in speta sunt incidente prevederile legale invocate, respectiv dispozitiile art. 318 Cod procedura civila, instanta de recurs savarsind o greseala materiala in solutionarea acestuia, prin aceasta intelegandu-se orice eroare materiala evidenta pe care o savarseste instanta, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului, si care este determinanta pentru solutia pronuntata.

In analiza motivelor de recurs, instanta trebuia sa aiba in vedere probele administrate, respectiv toate inscrisurile din care rezulta imposibilitatea executarii dispozitiei, respectiv lipsa carnetului de munca al reclamantului de la societatea contestatoare. Retinerea instantei de recurs ca nu intereseaza piedicile la executarea hotararii sunt afirmatii care contravin probelor."

II. Dreptul intern pertinent

14. Art. 318 din Codul de procedura civila defineste "eroarea materiala" ca unul dintre temeiurile pentru casarea unei decizii definitive prin intermediul caii extraordinare de atac a contestatiei in anulare. Acest articol este redactat, in partea relevanta, astfel:

ARTICOLUL 318

"Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli

materiale..."

IN DREPT

I. Pretinsa incalcare a art. 6 A§ 1 din Conventie

15. Reclamantul s-a plans de anularea deciziilor definitive din 1 aprilie 2002 si 17 iunie 2002, precum si de faptul ca procedurile au fost inechitabile, in conditiile in care caile extraordinare de atac au fost admise, desi acestea nu indeplineau criteriile de admisibilitate. El a invocat art. 6 A§ 1 din Conventie, care, in partile relevante, dispune astfel:

"Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil (...) de catre o instanta..."

A. Admisibilitatea

1. Procedura impotriva societatii I.W.

16. Curtea reitereaza ca obiectivul termenului de 6 luni prevazut de art. 35 este de a promova securitatea juridica asigurand faptul ca procedurile care intra sub incidenta Conventiei sunt tratate intr-un termen rezonabil si ca deciziile pronuntate nu pot fi contestate in mod continuu. Aceasta regula ofera, de asemenea, eventualului reclamant timp suficient pentru a decide daca sa introduca o plangere si, in caz afirmativ, pentru a se decide asupra capetelor de cerere si asupra argumentelor specifice pe care intelege sa le ridice (a se vedea, printre altele, Worm impotriva Austriei, Hotararea din 29 august 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-V, p. 1.534, p. 1.547, A§A§ 32-33).

17. Curtea retine ca procedura impotriva societatii I.W. s-a incheiat cu Hotararea definitiva din data de 30 septembrie 2002. In conditiile in care nu este posibil sa se stabileasca data la care aceasta hotarare a devenit disponibila partilor, Curtea observa ca la data de 18 decembrie 2002, cel mai tarziu, reclamantul trebuia sa fi cunoscut continutul hotararii. La acea data, el a solicitat procurorului general introducerea unui recurs in anulare impotriva acesteia. Rezulta ca, introducand prezenta cerere la data de 11 iulie 2003, reclamantul nu a respectat termenul de 6 luni prevazut de Conventie.

18. In consecinta, aceasta parte a cererii este tardiva si trebuie respinsa conform art. 35 A§A§ 1 si 4 din Conventie.

2. Procedura impotriva societatii M.

19. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Fondul

1. Argumentele partilor

20. Guvernul a sustinut ca exista cateva aspecte care disting aceasta cauza de cauzele Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII) si Androne impotriva Romaniei (nr. 54.062/00, 22 decembrie 2004), in care Curtea a stabilit ca prin desfiintarea unei hotarari definitive s-a incalcat dreptul reclamantului la un proces echitabil. Guvernul a aratat ca niciun oficial al statului nu a intervenit in cauza, in conditiile in care calea extraordinara de atac a fost introdusa la instanta chiar de parat.

Mai mult, termenele pentru introducerea cererii erau clar precizate si au fost respectate. In final, instanta care a examinat contestatia in anulare a fost aceeasi cu cea care a pronuntat decizia definitiva, si nu o instanta superioara cu atributii de supervizare.

21. Guvernul a afirmat ca eroarea materiala comisa, si anume ignorarea unor probe importante, a reprezentat o lacuna procedurala foarte serioasa care a dus la o solutionare eronata a cauzei.

22. Reclamantul a sustinut ca Tribunalul Maramures analizase aceleasi argumente atat in cadrul apelului, cat si al contestatiei in anulare si a reiterat ca, in opinia sa, societatea nu avea locus standi pentru a introduce contestatia in anulare.

2. Aprecierea Curtii

23. Curtea reitereaza ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 A§ 1 trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care consacra, printre altele, preeminenta dreptului ca parte a mostenirii comune a partilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci cand instantele au pronuntat o solutie definitiva, solutia lor sa nu poata fi repusa in discutie (Brumarescu, citata mai sus, A§ 61).

24. Securitatea juridica implica respectul pentru principiul res judicata (ibid., A§ 62), care constituie principiul caracterului definitiv al hotararilor judecatoresti. Acest principiu subliniaza ca nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotarari definitive si obligatorii doar pentru a obtine o noua rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instantelor superioare ar trebui utilizata pentru a corecta erorile judiciare, si nu pentru a se ajunge la o noua examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratata ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista doua puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O indepartare de la acest principiu este justificata doar cand devine necesara ca urmare a unor circumstante avand un caracter substantial si obligatoriu (a se vedea Ryabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, A§ 52, CEDO 2003-IX).

25. Totusi, cerintele principiului securitatii juridice nu sunt absolute. Curtea insasi recomanda uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivita masura reparatorie atunci cand procedurile interne nu au corespuns cerintelor art. 6 (a se vedea, printre altele, Lungoci impotriva Romaniei, nr. 62.710/00, A§ 56, 26 ianuarie 2006).

In orice caz, puterea de a initia si de a derula o procedura de revizuire ar trebui exercitata de catre autoritati in asa fel incat sa asigure, in cel mai inalt grad posibil, un echilibru intre interesele aflate in joc (a se vedea, mutatis mutandis, Nikitin impotriva Rusiei, nr. 50.178/99, A§ 57, CEDO 2004-VIII).

26. In cele din urma, Curtea observa ca, in cazul procedurilor de revizuire rusesti, Comitetul Ministrilor si-a exprimat ingrijorarea fata de faptul ca aceeasi instanta a actionat succesiv ca instanta de casare si apoi ca instanta intr-o cale extraordinara de atac in aceeasi cauza si a subliniat ca instanta ar trebui sa fie capabila sa corecteze toate erorile din hotararile instantelor inferioare intr-un singur set de proceduri, astfel incat recurgerea ulterioara la calea extraordinara de atac sa fie intr-adevar exceptionala, in cazul in care s-ar mai impune [Rezolutia interimara ResDH (2006), citata in Nelyubin impotriva Rusiei, nr. 14.502/04, A§ 17, 2 noiembrie 2006].

27. Revenind la faptele cauzei prezente, Curtea observa ca decizia definitiva si irevocabila din 17 iunie 2002 a fost favorabila reclamantului si a considerat ca argumentele invocate de debitor si acceptate de prima instanta pentru a justifica neindeplinirea obligatiei erau irelevante. Totusi, aceeasi instanta a admis contestatia in anulare cu motivarea ca ultima instanta nu analizase acele mijloace de proba.

28. In lumina intregului material avut la dispozitie si in masura in care Curtea este competenta sa examineze procedurile interne, ea considera ca acestea nu au dezvaluit nicio aparenta de arbitrar cu privire la modul in care instantele au examinat cauza, astfel incat sa se justifice redeschiderea procedurii (a se vedea Garcia Ruiz impotriva Spaniei [MC], nr. 30.544/96, A§ 28, CEDO 1999-I, si Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei, Hotararea din 19 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2.955, A§ 31; a se vedea, de asemenea, paragraful 25 de mai sus).

In ciuda argumentelor Guvernului in sens contrar, Curtea considera ca acest caz este unul tipic in care exista puncte de vedere diferite ale instantelor cu privire la admisibilitatea si la relevanta mijloacelor de proba prezentate, ceea ce, in actuala cauza, nu justifica desfiintarea unei hotarari definitive si obligatorii.

29. Mai mult, avand in vedere circumstantele cauzei, Curtea nu considera ca prezinta o relevanta deosebita faptul ca cererea de contestatie in anulare a fost introdusa chiar de catre una dintre parti, de vreme ce, in opinia sa, instanta interna a utilizat oportunitatea creata prin aceasta cerere pentru a reexamina mijloacele de proba si pentru a desfiinta hotarari definitive si obligatorii (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Androne, A§A§ 17 si 19, citata mai sus). Pentru aceleasi motive, Curtea nu va mai analiza argumentul reclamantului potrivit caruia societatea nu avea locus standi pentru a introduce contestatia in anulare.

30. Consideratiile anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curtii sa concluzioneze ca, prin posibilitatea desfiintarii deciziei definitive din data de 17 iunie 2002 (astfel cum a fost modificata la data de 12 septembrie 2002), autoritatile nu au respectat un echilibru intre interesele aflate in joc si, astfel, dreptul reclamantului la un proces echitabil a fost incalcat.

In consecinta, a existat o incalcare a art. 6 A§ 1 din Conventie.

II. Aplicarea art. 41 din Conventie

31. Art. 41 din Conventie prevede:

"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

32. La data de 24 martie 2008, reclamantul a solicitat 32.693 euro (EUR), cu titlu de daune materiale, reprezentand daunele cominatorii stabilite prin decizia definitiva din data de 17 iunie 2002 pentru perioada cuprinsa intre 3 februarie 2000 si 31 martie 2008. El a solicitat, de asemenea, 31.538 EUR cu titlu de daune morale.

In cele din urma, el a formulat cereri suplimentare pentru prejudiciul pe care l-ar fi suferit ca urmare a casarii deciziei definitive din 1 aprilie 2002.

33. Guvernul a aratat ca in aceasta cauza debitorul este o entitate privata, iar statul nu ar trebui sa fie considerat responsabil pentru faptul ca societatea M. nu a platit, in masura in care singura obligatie a statului in aceasta materie este de a pune la dispozitia creditorului un mecanism de executare silita efectiv. Mai mult, Guvernul a reiterat ca singurul capat de cerere invocat de reclamant este cel cu privire la art. 6 A§ 1 si ca niciun capat de cerere referitor la respectarea dreptului de proprietate nu a fost comunicat Guvernului.

In cele din urma, Guvernul a considerat ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre capetele de cerere formulate in fata Curtii si pretinsul prejudiciu moral suferit si a sustinut ca, in orice caz, solicitarile in aceasta privinta sunt excesive.

34. Curtea observa ca ea a stabilit anterior ca o sanctiune similara celei aplicate societatii M. in aceasta cauza nu poate fi executata direct, in conditiile in care partea interesata trebuie sa realizeze cuantificarea sa de catre instantele interne, pe baza prejudiciului efectiv suferit (a se vedea Gavrileanu impotriva Romaniei, nr. 18.037/02, A§ 66, 22 februarie 2007). Curtea nu ar putea specula cu privire la rezultatul acestor proceduri. In consecinta, respinge aceasta solicitare.

35. Pe de alta parte, ea considera ca reclamantul trebuie sa fi suferit un prejudiciu moral si ii acorda cu acest titlu 3.000 EUR.

B. Cheltuieli de judecata

36. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1.183 EUR cu titlu de taxe de timbru si 317 EUR cu titlu de cheltuieli pentru traducere, tehnoredactare si copiere. El a informat Curtea ca se afla in imposibilitatea de a prezenta facturi, deoarece nu a pastrat chitantele pentru costurile suportate de-a lungul procedurilor. El a prezentat facturi pentru plata, la data de 24 martie 2008, a 1.000 lei romanesti noi (RON) pentru traduceri si 84 RON pentru timbre postale.

37. Guvernul a argumentat ca reclamantul nu a dovedit ca aceste cheltuieli au fost efectiv realizate si a aratat ca, pentru acelasi motiv, cele doua facturi nu ar putea fi luate in considerare de catre Curte.

38. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care se dovedeste ca acestea au fost in mod real si necesar suportate si sunt rezonabile ca suma. In prezenta cauza, Curtea observa ca cele doua facturi sunt datate 24 martie 2008, aceasta fiind si data la care observatiile reclamantului au fost trimise la Curte. Aceste costuri trebuie sa aiba o legatura cu prezenta procedura. In consecinta, avand in vedere informatiile disponibile si criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabil sa acorde suma de 500 EUR care acopera toate costurile si cheltuielile.

C. Dobanzi moratorii

39. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste casarea deciziei definitive din data de 17 iunie 2002 (astfel cum a fost modificata la data de 12 septembrie 2002) si inadmisibila in rest;

2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 A§ 1 din Conventie;

3. hotaraste:

a) ca statul parat sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 A§ 2 din Conventie:

(i) 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral; si

(ii) 500 EUR (cinci sute euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuieli de judecata;

b) ca aceste sume sa fie convertite in moneda nationala a statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii;

c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada si majorata cu 3 puncte procentuale;

4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris la data de 29 iulie 2008, in conformitate cu art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

Josep Casadevall, Santiago Quesada,

presedinte grefier